Cea mai plăcută caritate pentru Domnul este să fie ajutate în primul rând sufletele din Purgator, și în al doilea rând, pe cei care sunt în această viață mai uniți cu Isus și sunt în nevoi; în cele din urmă, să fie ajutați cei care nu sunt uniți cu Isus, în funcție de tipul de ajutor. (Cartea Cerului - Voința Divină, vol. 4, 16 ianuarie 1901)
Continuând să-L văd cam furios pe lume, voiam să-L calmez, dar El m-a distras spunându-mi: „Cea mai acceptabilă caritate pentru Mine este pentru cei care Îmi sunt cei mai apropiați, așadar, cele mai apropiate de Mine sunt sufletele din purgator, pentru că sunt confirmate în harul Meu și nu există nicio opoziție între Voința Mea și a lor, ele trăiesc în mod continuu în Mine, Mă iubesc în mod arzător și sunt forțat să le văd suferind în Mine, fiind neputincioase pentru ele însele în a-și da cea mai mică alinare. Oh, cât de sfâșiată este Inima Mea de starea acelor suflete, pentru că nu sunt departe de Mine, ci aproape și nu doar aproape, ci în interiorul Meu! Și cât de plăcuți sunt Inimii Mele cei care se interesează de ele. Să presupunem că ai o mamă, o soră care ar locui cu tine într-o stare de durere, incapabile să se ajute pe sine, și un altul, străin, care ar trăi în afara casei tale, tot într-o stare de durere, dar care se poate ajuta pe sine; nu ți-ar plăcea mai mult dacă o persoană ar avea grijă să o aline pe mama sau pe sora ta, decât pe străinul care se poate ajuta pe sine?”
Și eu: „Cu siguranță, oh Doamne”.
Apoi a adăugat: „A doua caritate mai acceptabilă Inimii Mele este pentru cei care, deși trăiesc pe acest pământ, se aseamănă aproape cu sufletele din purgator, adică Mă iubesc, Îmi fac întotdeauna Voința, sunt interesați de lucrurile Mele de parcă ar fi proprii. Ei bine, dacă acești oameni sunt deprimați, nevoiași, aflați în stare de suferințe, iar unul se ocupă să-i aline și să-i ajute, aceasta este mai plăcut Inimii Mele, să se ocupe de ceilalți”.
Isus s-a retras și aflându-mă în mine, îmi părea că nu ar fi fost lucruri conform adevărului. Deci, la întoarcerea Sa, adorabilul meu Isus m-a făcut să înțeleg că ceea ce îmi spusese era conform adevărului; rămânea de spus doar despre membrele separate de El, care sunt păcătoșii, că oricine s-ar ocupa să reunească aceste membre, ar fi foarte acceptabil Inimii Sale. Diferența este aceasta: dacă un păcătos ar fi deprimat într-o nenorocire, și vreunul s-ar ocupa să nu-l convertească, ci doar să-l aline și să-l ajute în mod material, Domnului i-ar plăcea mai mult dacă acest lucru s-ar face celor care sunt în ordinea harului, pentru că dacă aceștia suferă, este întotdeauna un produs al iubirii lui Dumnezeu față de ei sau al iubirii lor față de Dumnezeu, iar dacă păcătoșii suferă, Domnul vede în ei amprenta vinovăției și a încăpățânatei lor voințe.
Așa mi s-a părut că înțeleg; în rest las judecata celor care au dreptul să mă judece, indiferent dacă este sau nu este în funcție de adevăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu