A DOUA ORĂ - De la 6 la 7 după amiază

ISUS SE DESPARTE DE MAMA SA PREASFÂNTĂ ȘI SE ÎNDREAPTĂ SPRE CENACOL

Adorabilul meu Isus, împreună cu tine am luat parte la durerile tale și la cele ale Mamei tale suferinde, văd că te hotărăști să pornești, pentru a merge acolo unde Vrerea Tatălui te cheamă. Este atât de mare iubirea dintre Fiu și Mamă că vă face inseparabili, de aceea Tu te lași în Inima Mamei tale, iar Regina și blânda Mamă se depune în a ta, altfel v-ar fi fost imposibil să vă separați. Dar apoi, binecuvântându-vă unul pe altul, Tu îi dai ultimul sărut pentru a o întări în cumplitele dureri și pentru a o susține, îi dai ultimul adio și pleci.

Dar Fața ta palidă, buzele tale tremurânde, vocea ta sufocată, parcă ai vrea să dai în plâns, când îi spui adio, ah, totul îmi spune cât suferi trebuind să o lași!

Dar pentru a împlinii Voința Tatălui cu inimile voastre unite una în cealaltă, la toate vă supuneți, voind să reparați pentru aceia care, pentru a nu leza sensibilitatea rudelor și a prietenilor, atașamentele și legăturile, nu le pasă să îndeplinească Sfânta Vrere a lui Dumnezeu și să corespundă la starea de sfințenie la care Dumnezeu îi cheamă, cât de multă Iubire vrei să le dai lor, încât să fi satisfăcut de iubirea creaturilor!

Amabila mea Iubire, în timp ce repar cu tine, permite-mi să rămân cu Mama ta pentru a o consola și a o susține, în timp ce Tu pleci; apoi voi grăbi pașii, pentru a te ajunge. Dar cu o foarte mare durere a mea, văd că îndurerata mea Mamă tremură și este atât de mare durerea, că în timp ce vrea să spună Fiului adio, vocea îi moare pe buze și nu mai poate articula nici un cuvânt, aproape că leșină, iar în delirul ei de iubire șoptește:

„Fiul meu, Fiul meu, te binecuvântez! Ce amară despărțire, mai crudă decât orice moarte...!” Dar durerea o împiedică din nou să vorbească și amuțește!

Neconsolată Regină, lasă-mă să te ocrotesc, să-ți șterg lacrimile și să te compătimesc în amara ta durere! Mama mea, eu nu te voi lăsa singură; iar Tu ia-mă cu tine, învață-mă în această perioadă atât de dureroasă pentru tine și pentru Isus ceea ce trebuie să fac, cum trebuie să-l apăr, cum să-i aduc reparări și să-l consolez și dacă trebuie să-mi dau viața mea pentru a o apăra pe a Sa. Nu, nu mă voi îndepărta de sub mantia ta. La semnele tale voi alerga la Isus și îi voi da dragostea ta, afecțiunile tale, sărutările tale împreună cu ale mele și le voi pune în fiecare rană, în fiecare picătură a Sângelui său, în fiecare durere și insultă, astfel încât simțind El în fiecare durere, sărutările și iubirea Mamei, durerile sale vor fi alinate. Apoi mă voi întoarce sub mantia ta, aducându-ți sărutările sale pentru a îndulci Inima ta străpunsă... Mama mea, inima îmi bate, vreau să merg la Isus. Iar în timp ce sărut mâinile tale materne, Tu binecuvântează-mă cum l-ai binecuvântat pe Isus și permite-mi să merg la El.

Dulcele meu Isus, iubirea îmi indică pașii tăi și te ajung, în timp ce străbați drumurile Ierusalimului împreună cu iubiții tăi discipoli.Te privesc și din nou te văd palid. Aud vocea ta, dulce, da, dar maiestuoasă, astfel încât sfâșâie inima discipolilor tăi, care sunt tulburați. „Este ultima oară – spui Tu – că parcurg aceste drumuri de unul singur; mâine le voi parcurge legat, târât între mii de insulte”.

Și indicând punctele unde vei fi dezonorat și sfâșiat, continui a spune: „Viața mea este gata să apună aici jos, precum apune soarele, iar mâine la această oră nu voi mai fi... Dar precum soarele voi învia a treia zi”.

Auzind acestea, Apostolii devin triști și tăcuți, neștiind ce să răspundă. Dar Tu adaugi: „Curaj, nu fiți abătuți; pentru că este necesar ca Eu să mor pentru binele vostru și al tuturor”.

Spunând așa, te-ai emoționat, dar cu vocea tremurândă, continui să-i instruiești. Iar mai înainte să te închizi în Cenacol, privești soarele care apune, cum urmează să apună viața ta, oferi pașii tăi pentru aceia care se află la apusul vieții lor și le dai lor harul pentru a o face să apună în tine, reparând pentru aceia care, cu toate neplăcerile și înșelăciunile vieții, se încăpățânează să  nu se supună ție... Apoi privești din nou Ierusalimul, centrul miracolelor tale și a preferințelor Inimii tale, care în schimb îți pregătesc Crucea, ascuțind cuiele pentru a împlinii actul de ucidere a lui Dumnezeu, iar Tu tremuri, Inima ți se prăbușește și plângi pentru distrugerea sa. Cu toate acestea, repari pentru atât de multe suflete conscrate ție, pe care cu multă grijă încercai să le formezi ca minuni ale Iubirii tale, iar ele, nerecunoscătoare și necorespunzătoare, te fac să pătimești atât de multe amărăciuni... Vreau să repar împreună cu tine, pentru a alina Inima ta frântă. Dar văd că privești cu oroare Ierusalimul și, întorcând privirea, intri în cenacol. Iubirea mea, strânge-mă la Inima ta, astfel încât să-mi însușesc amărăciunile tale, pentru a le oferi împreună cu tine, iar Tu privește cu milă sufletul meu și vărsând în el Iubirea ta, binecuvântează-mă.