Data și locul nașteri: 23 Aprilie 1865, la Corato (provincia de Bari, Italia)
Data și locul decesului: 4 Martie 1947, în vârstă de 82 ani.
Locul
unde a trăit: A trăit mereu la Corato. În timpul
copilăriei și adolescenței, a trăit lungi perioade de timp într-o fermă numită
„Torre Disperata” la 30 de Km de Corato. Ultimii șaizeci de ani din viața
sa, i-a trăit imobilizată la pat.
Starea civilă:
Necăsătorită, dar Fecioară. MIREASA LUI ISUS RĂSTIGNIT, nu a fost soră, dar
Isus o chema “adevărata călugăriță a
Inimi sale”.
Profesiunea: Victima
lui Isus începând de la vârsta de 16 ani.
Temperamentul: „Rușinoasă și fricoasă, dar isteață și vioaie; sărea,
alerga și (spune ea) făcea și
impertinențe” (adică glume).
Statura, părul, ochii: „Mereu senină și bucuroasă;
mică de statură, ochii isteți, privirea pătrunzătoare, cu capul puțin aplecat
spre dreapta...!” (spune despre ea un martor ocular,
Mons. Don Luigi D’Oria, vicar de Corato).
Studii: „Chiar
dacă nu deține nici o știință omenească, cu atât mai mult deține în abundență o
Înțelepciune toată cerească din știința sfinților. Vorbirea ei luminează și
alină. De felul ei este foarte inventivă. În ceea ce privesc studiile, când era
mică a frecventat doar clasa întâi: deși scrisul ei era plin de erori, cu toate
acestea nu-i lipseau termenii de exprimare în conformitate cu revelațiile ce se
pare că i le inspira Domnul Nostru” (scrie despre ea
Sf. Hanibal Maria de Francia).
Semne particulare: Dorea
să trăiască în ascuns, mai mult de atât în ASCULTARE
Părintele Hanibal scria în 1915:
„Ea vrea să trăiască în singurătate, ascunsă, fără să fie cunoscută.
Pentru nimic în lume nu ar fi scris intimitățile și prelungitele comunicări cu
adoratul ei Isus, de la cea mai fragedă vârstă și până azi, urmând cine știe
până când; dacă însăși Domnul Nostru nu ar fi obligat-o în mod repetat, fie
personal, fie prin sfânta ascultăre ai Directorilor ei spirituali, la care se
supunea întotdeauna cu imensa sa violență și împreună cu o mare tărie și
generozitate, deoarece conceptul pe care îl are despre sfânta ascultare, îi va
face întocmai să-i fie respinsă intrarea în Paradis, așa cum se se întâmplă de fapt... În esență este că acest
suflet duce o luptă îngrozitoare dintre o iubire copleșitoare de tăinuire și imperiul
inexorabil al ascultării, la care în mod absolut trebuie să cedeze. Iar
ascultarea o învinge mereu. Și aceasta constituie unul dintre cele mai
importante caractere al unui spirit adevărat, de o virtute solidă și dovedită,
deoarece este vorba de aproximativ patruzeci de ani, în care cu cea mai
puternică violență împotriva ei se supune la marea doamnă a Ascultării care o
domină!”
CONFESORI avuți:
Au fost patru preoți, numiți de diferiți Arhiepiscopi
diecezani, urmând să aibă grijă de Luisa, ulterior, pentru tot restul vieții ei
și în plus față de alți confesori extraordinari.Părintele Hanibal Maria de
Francia, care a vizitat-o pe Luisa în ultimii șaptesprezece ani a vieții sale, a
fost numit de Arhiepiscopul de Trani să examineze ca cenzor scrierile sale, la
care a dat „aprobarea”, iar Mons. Leo a adăugat al său „ Imprimatur” la primele
19 volume.
Director spiritual: Această misiune Domnul
Nostru vrea să o păstreze pentru El, începând cu prima Sfântă Împărtășanie și
Mirul Luisei pe când avea 9 ani. De atunci Isus a început să-și facă auzită
vocea Sa în interiorul ei, învățând-o, corectând-o, făcându-i observații dacă
era necesar, dându-i lecții despre Cruce, despre virtuți și despre viața Sa
ascunsă... Mai presus de toate, pentru că trebuia să o instruiască și să o
îndrume într-un lucru, la care nici o creatură, niciodată nu ar fi fost în gradul
să o facă: „SĂ TRĂIASCĂ ÎN VOINȚA DIVINĂ”.
Preocupări particulare din viața creștină: De
la vârsta de unsprezece ani, a fost numită „Fiica Mariei”, iar de la vârsta de
optsprezece ani a intrat în rândul terțiarilor dominicani, devenind SORA
MAGDALENA.
Experiențe mistice extraordinare: Pe lângă faptul că auzea vocea lui Isus, în interiorul ei, Luisa avea
treisprezece ani, când de la balconul casei sale a avut prima viziune a lui
Isus, care purtând crucea, își ridică ochii spre ea, cerându-i ajutor. Din acel
moment și pentru totdeauna s-a aprins în Luisa o nemărginită dragoste de a
pătimii pentru Isus. Au început atunci pentru ea primele suferințe fizice, deși
ascunse, din Patima lui Isus, adăugându-se și alte multe dureri spirituale
teribile, (absența lui Isus) și morale (faptul că familia ei a descoperit
suferințele ei înlocuindu-le ca pe o boală, așadar suferințele ei au fost
conoscute de mulți alții și în sfârșit neînțelegerea și neîncrederea din partea
preoților, dar de care și-a dat seama că depindea în totalitate). La toate
acestea s-a adăugat o altă teribilă încercare care a durat trei ani. De la
vârsta de treisprezece până la șaisprezece ani a trebuit să lupte împotriva
diavolilor, rezistând la atacurile lor, sugestiile lor, tentațiilor și
chinurilor, până când au fost învinși. În ultimul lor atac pe care l-a suportat
în această luptă, Luisa și-a pierdut simțurile și a avut a doua viziune a lui
Isus îndurerat pentru ofensele păcătoșilor. A fost atunci momentul acceptării
stării sale de VICTIMĂ la care Isus și Maica Îndurerată au invitat-o. După
aceea, înmulțindu-se aceste viziuni ale lui Isus, în mod obișnuit Luisa lua
parte la diferite dureri ale Pătimirii, în particular la încoronarea cu spini.Aceasta
din urmă, provocându-i o stare că i-a fost imposibil să mai poată mănânca,
vomitând mereu totul și trăind de la vârsta de șaisprezece ani înainte, într-o
totală inaniție (foamete) până la moartea sa. S-a hrănit numai cu Sfânta Euharistie.
Hrana sa era „VOINȚA TATĂLUI”.
Un alt semn extraordinar: Din cauza neîncetatelor
și mai acute suferințe ale Pătimirii lui Isus, Luisa își pierdea mereu
simțurile și rămânea ÎMPIETRITĂ (de multe ori pentru mai multe zile), până când
un preot - de obicei era Confesorul - venea să o recheme din acea stare de
moarte, printr-o binecuvântare și prin sfânta ascultare.
„Alt fenomen extraordinar (a dezvăluit ultimul
său Confesor, Don Benedict Calvi): în cei
șaizeci și patru de ani, imobilizată la pat, nu a suferit niciodată o rană de
dicubitus”.
Luisa a murit fiind în vârstă de optzeci și unu
de ani, pe patru martie 1947, după cincisprezece zile de boală, unica dovedită
din viața sa: era o puternică pneumonie.
A murit la sfârșitul nopții, la aceeași oră când în fiecare zi
Confesorul ei o făcea să-și revină din starea sa de moarte.
Mai scrie Don Benedict Calvi:
„Fenomene
extrardionarie la moartea ei: Cum se vede și în fotografie, cadavrul Luisei stă
cu corpul așezat pe pat, practic ca atunci când trăia; nu a fost posibil să fie
întinsă nici cu forța diferitelor persoane. A rămas în acea poziție, de aceea a
trebuit să-i construiască un sicriu special. Atenție, extraordinar: întregul
trup nu a suferit DURITATEA CADAVRULUI, care la toate trupurile omenești se întâmplă
după moarte. Se putea vedea în fiecare zi, pentru că a fost expus pentru a fi
văzută de toate personele din Corato și a multor străini veniți special la
Corto pentru a vedea și atinge cu propriile mâini UNICUL CAZ și MINUNAT: putând
să i se miște capul fără nici un efort în toate părțile, ridicându-i brațele, îndoindu-le,
îndoindu-i mâinele și toate degetele. I se puteau ridica și pleoapele
observându-se ochii lucizi și netulburați. Luisa se părea că este vie și că
doarme. În timp ce un grup de medici special convocați, declarau, după atentul
examen al cadavrului că Luisa este în realitate moartă și că trebuiau să se
gândească la o moarte adevărată, nu la o moarte aparentă, cum de altfel toți
își imaginau. Au fost constrânși de autoritățile civile și de medicul sanitar,
pentru a o lăsa încă 4 zile, spun, “PATRU ZILE” pe patul ei de moarte fără să
dea nici un semn de alterare, pentru a satisface mulțimea care se înghesuia să
o vadă...”
Daruri
mistice extraordinare: După un an ce a rămas definitiv
la pat, în vârstă de douăzeci și trei de ani a primit harul “CĂSĂTORIEI
MISTICE” (pe șaisprezece octombrie 1888), care după unsprezece luni i-a fost
reînnoit în Cer în prezența Preasfintei Treimi, înfrumusețată de virtuțile
teologale (Credința, Speranța, Dragostea). Practic, cu acea ocazie, i-a fost încredințat pentru prima oară,
DARUL VRERII DIVINE. Puțin după aceea a urmat o ultimă legătură cu Isus:
“CĂSĂTORIA CU ÎNSĂȘI CRUCEA”. (De atunci Isus i-a transmis dureroasele stigmate
ale Pătimirii sale, fiind de acord cu cererea făcută de Luisa să le lase
invizibile). Răstignirea a fost reînnoită mereu.
Documente și noutăți despre Luisa: sunt mulți
care pot să dea mărturie despre Luisa, perfect credibili și serioși, în ceea ce
privește competența și virtutea; dintre aceștia numeroși religioși și preoți,
teologi și profesori, chiar un viitor Episcop și Cardinal și un sfânt canonizat,
sfântul Hanibal Maria de Francia. Dar principala sursă de știri, este mai
presus de toate mărturia care a dat-o despre ea însăși, (cât de mult a făcut
Dumnezeu în ea), acceptat prin sacrificiul ascultării, prin care Luisa a trebuit
să pună în scris propriile experiențe.
Care sunt aceste scrieri? Este fundamental
jurnalul ei autobiografic: (treizeci și șase de volume intitulate de Isus: „Împărăția
Voinței mele în mijlocul creaturilor. Cartea Cerului. Rechemarea creaturii în
ordine, la locul ei și cu scopul pentru care a fost creată de Dumnezeu”). În
primul volum, Luisa povestește viața trăită până în momentul în care i-a fost
dat ordine de a scrie, (pe douăzeci și opt Februrarie 1899), completând un „Caiet
cu Amintiri din copilărie”, scris
în 1926. A terminat de scris atunci când nu a mai trebuit să o facă, adică pe
28 decembrie 1938, completând al 36 -lea volum și ultimul. De asemenea sunt
foarte numeroase, rugăciunile și novenele, etc, scrise de ea.
La îndrumările Sfântului Părinte
Hanibal, din anul 1913-1914, a scris aceste „Ore ale Pătimirii”, la care
a adăugat câteva „Sfaturi și practici
evlavioase”.
Mai târziu a scris și treizeci și unu de
meditații pentru luna Mai, intitulate „Fecioara Maria în împărăția Voinței Divine”,
pe data de 6 mai 1930.
În cele din urmă există o bogată colecție de
scrisori, a ultimilor ani din viața ei.
Misiunea
Luisei: În frumoasa sa mărturie, Sfântul Hanibal Maria
de Francia a scris:
“Domnul Nostru, care din secol în secol, descoperă din ce în ce mai
mult minunățiile Iubiri sale, se pare că, pentru această fecioară pe care EL a
găsit-o fără nici o instrucție o cheama cu numele de cea mai mică de pe pământ,
a vrut să formeze un instrument adapt pentru
o misiune așa nobilă, căci nimeni nu o poate egala, adică: TRIUMFUL VOINȚEI
DIVINE în universul ceresc, în conformitate cu ceea ce este spus în rugăciunea Tatăl Nostru: „FIAT VOLUNTAS TUA, SICUT IN
COELO ET IN TERRA”.
Isus
însuși i-a spus: „Misiunea ta este mare, pentru că nu este vorba numai despre sfințenie
personală, dar se tratează de a îmbrățișa totul și pe toți și de a PREGĂTI ÎMPĂRĂȚIA
VOINȚEI MELE GENERAȚIILOR UMANE.”
Din
acest motiv, Isus a chemat-o pe Luisa să fie în Fruntea celei de “a doua
generație a Fiilor luminii”: ea este „Trompeta” – îi spune – că trebuie să cheme
și să adune noua generație așteptată cu ardoare; ea este „ PRIMA FIICĂ NĂSCUTĂ”,
„scriitoarea și secretara lui Isus”, „cea mai nobilă învățătoare a științei”, care
este VOINȚA DIVINĂ, ...Sunt titluri cu care ISUS o numește.De fapt Luisa este
„FIICA CEA MICĂ A VOINȚEI DIVINE” (Cu
acest titlu se semnează în toate scrisorile ei și care se citește pe mormântul
din parohia Sfânta Maria Greca din Corato).
Ce
gândește biserica despre Luisa? Puțini ani după moartea sa, Sfânta Congregație a Sfântului Oficiu a autorizat înmormântarea sa în
biserica prohială Sfânta Maria Greca din Corato. În martie 1994 Arhiepiscopul
de Trani a autorizat deschiderea Cauzei sale de a fi declarată Fericită, care a
avut loc pe data de 20 Noiembrie 1994, când s-a sărbătorit Solemnitatea
Cristos Rege. Pe doi Februarie 1996, actuala Congregație pentru Doctrina Credinței (ex Sfântul Oficiu) a pus în mâinile Arhiepiscopului scrierile
Luisei care au fost duse în acea arhivă în 1938. În sfârșit, pe 29 Octombrie
2005, a fost încheiat oficial Cauza la nivel diecezan, trecând la Sfânta
Congregație unde sunt declarați Sfinți.
„Toată abundența fiicei regelui [se vede] când intră îmbrăcate în haine brodate cu aur.
În haine strălucitoare e adusă la rege;
fecioare formează alaiul ei,
prietenele ei sunt aduse la tine.
Sunt aduse în bucurie și veselie,
sunt conduse în palatul regelui”.
(Psalmul 44)
Instinctul de
Credință al poporului creștin semnificativ, o cunoaște și își amintesc de ea cu
numele „ LUISA SFÂNTA ”.
Pentru lauda și
slava VOINȚEI DIVINE.
DOAMNE TE RUGAM FA CA PRIN MIJLOCIREA LUISEI SA AJUNGEM SI NOI SA FACEM SI SA TRAIM IN VOINTA TA DIVINA, PENTRU A TE LAUDA, ADORA, BINECUVANTA IN NUMELE TUTUROR FAPTURILOR, TRECUTE, PREZENTE SI VIITOARE.
RăspundețiȘtergere