CINE ESTE LUISA PICCARRETA?

Data și locul nașteri: 23 Aprilie 1865, la Corato (provincia de Bari, Italia)

Data și locul decesului: 4 Martie 1947, în vârstă de 82 ani.

Locul unde a trăit: A trăit mereu la Corato. În timpul copilăriei și adolescenței, a trăit lungi perioade de timp într-o fermă numită „Torre Disperata” la 30 de Km de Corato. Ultimii șaizeci de ani din viața sa, i-a trăit imobilizată la pat.  

Starea civilă: Necăsătorită, dar Fecioară. MIREASA LUI ISUS RĂSTIGNIT, nu a fost soră, dar Isus o chema “adevărata călugăriță a Inimi sale”.

Profesiunea: Victima lui Isus începând de la vârsta de 16 ani.

Temperamentul: „Rușinoasă și fricoasă, dar isteață și vioaie; sărea, alerga și (spune ea) făcea   și impertinențe” (adică glume).

Statura, părul, ochii: „Mereu senină și bucuroasă; mică de statură, ochii isteți, privirea pătrunzătoare, cu capul puțin aplecat spre dreapta...!” (spune despre ea un martor ocular, Mons. Don Luigi D’Oria, vicar de  Corato).

Studii: „Chiar dacă nu deține nici o știință omenească, cu atât mai mult deține în abundență o Înțelepciune toată cerească din știința sfinților. Vorbirea ei luminează și alină. De felul ei este foarte inventivă. În ceea ce privesc studiile, când era mică a frecventat doar clasa întâi: deși scrisul ei era plin de erori, cu toate acestea nu-i lipseau termenii de exprimare în conformitate cu revelațiile ce se pare că i le inspira Domnul Nostru” (scrie despre ea Sf. Hanibal Maria de Francia).

Semne particulare: Dorea să trăiască în ascuns, mai mult de atât în ASCULTARE

Părintele Hanibal scria în 1915:   

„Ea vrea să trăiască în singurătate, ascunsă, fără să fie cunoscută. Pentru nimic în lume nu ar fi scris intimitățile și prelungitele comunicări cu adoratul ei Isus, de la cea mai fragedă vârstă și până azi, urmând cine știe până când; dacă însăși Domnul Nostru nu ar fi obligat-o în mod repetat, fie personal, fie prin sfânta ascultăre ai Directorilor ei spirituali, la care se supunea întotdeauna cu imensa sa violență și împreună cu o mare tărie și generozitate, deoarece conceptul pe care îl are despre sfânta ascultare, îi va face întocmai să-i fie respinsă intrarea în Paradis, așa cum se  se întâmplă de fapt... În esență este că acest suflet duce o luptă îngrozitoare dintre o  iubire copleșitoare de tăinuire și imperiul inexorabil al ascultării, la care în mod absolut trebuie să cedeze. Iar ascultarea o învinge mereu. Și aceasta constituie unul dintre cele mai importante caractere al unui spirit adevărat, de o virtute solidă și dovedită, deoarece este vorba de aproximativ patruzeci de ani, în care cu cea mai puternică violență împotriva ei se supune la marea doamnă a Ascultării care o domină!”

CONFESORI avuți: Au fost patru preoți, numiți de diferiți Arhiepiscopi diecezani, urmând să aibă grijă de Luisa, ulterior, pentru tot restul vieții ei și în plus față de alți confesori extraordinari.Părintele Hanibal Maria de Francia, care a vizitat-o pe Luisa în ultimii șaptesprezece ani a vieții sale, a fost numit de Arhiepiscopul de Trani să examineze ca cenzor scrierile sale, la care a dat „aprobarea”, iar Mons. Leo a adăugat al său „ Imprimatur” la primele 19 volume.

Director spiritual: Această misiune Domnul Nostru vrea să o păstreze pentru El, începând cu prima Sfântă Împărtășanie și Mirul Luisei pe când avea 9 ani. De atunci Isus a început să-și facă auzită vocea Sa în interiorul ei, învățând-o, corectând-o, făcându-i observații dacă era necesar, dându-i lecții despre Cruce, despre virtuți și despre viața Sa ascunsă... Mai presus de toate, pentru că trebuia să o instruiască și să o îndrume într-un lucru, la care nici o creatură, niciodată nu ar fi fost în gradul să o facă: „SĂ TRĂIASCĂ ÎN VOINȚA DIVINĂ”.

Preocupări particulare din viața creștină: De la vârsta de unsprezece ani, a fost numită „Fiica Mariei”, iar de la vârsta de optsprezece ani a intrat în rândul terțiarilor dominicani, devenind SORA MAGDALENA.

 Experiențe mistice extraordinare: Pe lângă faptul că auzea vocea lui Isus, în interiorul ei, Luisa avea treisprezece ani, când de la balconul casei sale a avut prima viziune a lui Isus, care purtând crucea, își ridică ochii spre ea, cerându-i ajutor. Din acel moment și pentru totdeauna s-a aprins în Luisa o nemărginită dragoste de a pătimii pentru Isus. Au început atunci pentru ea primele suferințe fizice, deși ascunse, din Patima lui Isus, adăugându-se și alte multe dureri spirituale teribile, (absența lui Isus) și morale (faptul că familia ei a descoperit suferințele ei înlocuindu-le ca pe o boală, așadar suferințele ei au fost conoscute de mulți alții și în sfârșit neînțelegerea și neîncrederea din partea preoților, dar de care și-a dat seama că depindea în totalitate). La toate acestea s-a adăugat o altă teribilă încercare care a durat trei ani. De la vârsta de treisprezece până la șaisprezece ani a trebuit să lupte împotriva diavolilor, rezistând la atacurile lor, sugestiile lor, tentațiilor și chinurilor, până când au fost învinși. În ultimul lor atac pe care l-a suportat în această luptă, Luisa și-a pierdut simțurile și a avut a doua viziune a lui Isus îndurerat pentru ofensele păcătoșilor. A fost atunci momentul acceptării stării sale de VICTIMĂ la care Isus și Maica Îndurerată au invitat-o. După aceea, înmulțindu-se aceste viziuni ale lui Isus, în mod obișnuit Luisa lua parte la diferite dureri ale Pătimirii, în particular la încoronarea cu spini.Aceasta din urmă, provocându-i o stare că i-a fost imposibil să mai poată mănânca, vomitând mereu totul și trăind de la vârsta de șaisprezece ani înainte, într-o totală inaniție (foamete) până la moartea sa. S-a hrănit numai cu Sfânta Euharistie. Hrana sa era „VOINȚA TATĂLUI”.

Un alt semn extraordinar: Din cauza neîncetatelor și mai acute suferințe ale Pătimirii lui Isus, Luisa își pierdea mereu simțurile și rămânea ÎMPIETRITĂ (de multe ori pentru mai multe zile), până când un preot - de obicei era Confesorul - venea să o recheme din acea stare de moarte, printr-o binecuvântare și prin sfânta ascultare.

„Alt fenomen extraordinar (a dezvăluit ultimul său Confesor, Don Benedict Calvi): în cei șaizeci și patru de ani, imobilizată la pat, nu a suferit niciodată o rană de dicubitus”.

Luisa a murit fiind în vârstă de optzeci și unu de ani, pe patru martie 1947, după cincisprezece zile de boală, unica dovedită din viața sa: era o puternică pneumonie.  A murit la sfârșitul nopții, la aceeași oră când în fiecare zi Confesorul ei o făcea să-și revină din starea sa de moarte.

Mai scrie Don Benedict Calvi:

„Fenomene extrardionarie la moartea ei: Cum se vede și în fotografie, cadavrul Luisei stă cu corpul așezat pe pat, practic ca atunci când trăia; nu a fost posibil să fie întinsă nici cu forța diferitelor persoane. A rămas în acea poziție, de aceea a trebuit să-i construiască un sicriu special. Atenție, extraordinar: întregul trup nu a suferit DURITATEA CADAVRULUI, care la toate trupurile omenești se întâmplă după moarte. Se putea vedea în fiecare zi, pentru că a fost expus pentru a fi văzută de toate personele din Corato și a multor străini veniți special la Corto pentru a vedea și atinge cu propriile mâini UNICUL CAZ și MINUNAT: putând să i se miște capul fără nici un efort în toate părțile, ridicându-i brațele, îndoindu-le, îndoindu-i mâinele și toate degetele. I se puteau ridica și pleoapele observându-se ochii lucizi și netulburați. Luisa se părea că este vie și că doarme. În timp ce un grup de medici special convocați, declarau, după atentul examen al cadavrului că Luisa este în realitate moartă și că trebuiau să se gândească la o moarte adevărată, nu la o moarte aparentă, cum de altfel toți își imaginau. Au fost constrânși de autoritățile civile și de medicul sanitar, pentru a o lăsa încă 4 zile, spun, “PATRU ZILE” pe patul ei de moarte fără să dea nici un semn de alterare, pentru a satisface mulțimea care se înghesuia să o vadă...”

Daruri mistice extraordinare: După un an ce a rămas definitiv la pat, în vârstă de douăzeci și trei de ani a primit harul “CĂSĂTORIEI MISTICE” (pe șaisprezece octombrie 1888), care după unsprezece luni i-a fost reînnoit în Cer în prezența Preasfintei Treimi, înfrumusețată de virtuțile teologale (Credința, Speranța, Dragostea). Practic, cu acea ocazie, i-a fost încredințat pentru prima oară, DARUL VRERII DIVINE. Puțin după aceea a urmat o ultimă legătură cu Isus: “CĂSĂTORIA CU ÎNSĂȘI CRUCEA”. (De atunci Isus i-a transmis dureroasele stigmate ale Pătimirii sale, fiind de acord cu cererea făcută de Luisa să le lase invizibile). Răstignirea a fost reînnoită mereu.

Documente și noutăți despre Luisa: sunt mulți care pot să dea mărturie despre Luisa, perfect credibili și serioși, în ceea ce privește competența și virtutea; dintre aceștia numeroși religioși și preoți, teologi și profesori, chiar un viitor Episcop și Cardinal și un sfânt canonizat, sfântul Hanibal Maria de Francia. Dar principala sursă de știri, este mai presus de toate mărturia care a dat-o despre ea însăși, (cât de mult a făcut Dumnezeu în ea), acceptat prin sacrificiul ascultării, prin care Luisa a trebuit să pună în scris propriile experiențe.

Care sunt aceste scrieri? Este fundamental jurnalul ei autobiografic: (treizeci și șase de volume intitulate de Isus: „Împărăția Voinței mele în mijlocul creaturilor. Cartea Cerului. Rechemarea creaturii în ordine, la locul ei și cu scopul pentru care a fost creată de Dumnezeu”). În primul volum, Luisa povestește viața trăită până în momentul în care i-a fost dat ordine de a scrie, (pe douăzeci și opt Februrarie 1899), completând un  „Caiet cu Amintiri din copilărie”, scris în 1926. A terminat de scris atunci când nu a mai trebuit să o facă, adică pe 28 decembrie 1938, completând al 36 -lea volum și ultimul. De asemenea sunt foarte numeroase, rugăciunile și novenele, etc, scrise de ea. 

La îndrumările Sfântului Părinte Hanibal, din anul 1913-1914, a scris aceste „Ore ale Pătimirii”, la care a adăugat câteva „Sfaturi și practici evlavioase”.

Mai târziu a scris și treizeci și unu de meditații pentru luna Mai, intitulate „Fecioara Maria în împărăția Voinței Divine”, pe data de 6 mai 1930. 

În cele din urmă există o bogată colecție de scrisori, a ultimilor ani din viața ei.

Misiunea Luisei: În frumoasa sa mărturie, Sfântul Hanibal Maria de Francia a scris: 

“Domnul Nostru, care din secol în secol, descoperă din ce în ce mai mult minunățiile Iubiri sale, se pare că, pentru această fecioară pe care EL a găsit-o fără nici o instrucție o cheama cu numele de cea mai mică de pe pământ, a vrut să formeze un instrument adapt pentru o misiune așa nobilă, căci nimeni nu o poate egala, adică: TRIUMFUL VOINȚEI DIVINE în universul ceresc, în conformitate cu ceea ce este spus în rugăciunea Tatăl Nostru: „FIAT VOLUNTAS TUA, SICUT IN COELO ET IN TERRA”.

 Isus însuși i-a spus: „Misiunea ta este mare, pentru că nu este vorba numai despre sfințenie personală, dar se tratează de a îmbrățișa totul și pe toți și de a PREGĂTI ÎMPĂRĂȚIA VOINȚEI MELE GENERAȚIILOR UMANE.”

 Din acest motiv, Isus a chemat-o pe Luisa să fie în Fruntea celei de “a doua generație a Fiilor luminii”: ea este „Trompeta” – îi spune – că trebuie să cheme și să adune noua generație așteptată cu ardoare; ea este „ PRIMA FIICĂ NĂSCUTĂ”, „scriitoarea și secretara lui Isus”, „cea mai nobilă învățătoare a științei”, care este VOINȚA DIVINĂ, ...Sunt titluri cu care ISUS o numește.De fapt Luisa este „FIICA CEA  MICĂ A VOINȚEI DIVINE” (Cu acest titlu se semnează în toate scrisorile ei și care se citește pe mormântul din parohia Sfânta Maria Greca din Corato).

Ce gândește biserica despre Luisa? Puțini ani după moartea sa, Sfânta Congregație a Sfântului Oficiu a autorizat înmormântarea sa în biserica prohială Sfânta Maria Greca din Corato. În martie 1994 Arhiepiscopul de Trani a autorizat deschiderea Cauzei sale de a fi declarată Fericită, care a avut loc pe data de 20 Noiembrie 1994, când s-a sărbătorit Solemnitatea Cristos Rege. Pe doi Februarie 1996, actuala Congregație pentru Doctrina Credinței (ex Sfântul Oficiu) a pus în mâinile Arhiepiscopului scrierile Luisei care au fost duse în acea arhivă în 1938. În sfârșit, pe 29 Octombrie 2005, a fost încheiat oficial Cauza la nivel diecezan, trecând la Sfânta Congregație unde sunt declarați Sfinți. 

„Toată abundența fiicei regelui [se vede] când intră îmbrăcate în haine brodate cu aur.

În haine strălucitoare e adusă la rege;

fecioare formează alaiul ei,

prietenele ei sunt aduse la tine.

Sunt aduse în bucurie și veselie,

sunt conduse în palatul regelui”.

(Psalmul 44)

Instinctul de Credință al poporului creștin semnificativ, o cunoaște și își amintesc de ea cu numele „ LUISA SFÂNTA ”.

                               Pentru lauda și slava VOINȚEI DIVINE.