A OPTA ORĂ - De la 12 noaptea la 1 - PRINDEREA LUI ISUS

  

O, Isuse al meu, am ajuns deja la miezul nopții; auzi cum dușmanii se apropie, iar Tu, resemnându-te și ștergându-ți Sângele, întărit de mângâierile primite, mergi din nou la ai tăi discipoli, îi chemi, îi sfătuești, îi duci împreună cu tine, și mergi înaintea dușmanilor, vrând să repari cu promptitudinea ta, mișcarea mea lentă, neatenția și lenea mea, în fapte și pătimiri din iubire pentru tine.

Dar, o, dulcele meu Isus, Binele meu, ce scenă mișcătoare văd! Primul pe care îl întâlnești este perfidul Iuda, care apropiindu-se de tine și aruncându-și brațele la gâtul tău, te salută și te sărută; iar Tu, cu o Iubire profundă, nu disprețuiești acele buze infernale și le săruți, îl îmbrățișezi și îl strângi la Inima ta, vrând să-l tragi afară din iad cu noi semne de iubire… Isuse al meu, cum e posibil ca cineva să nu te iubească? Tandrețea Dragostei tale este atât de mare, încât ar trebui să rupă orice inimă să te iubească și totuși nu te iubesc! Iar Tu, o, Isuse al meu, suportând acest sărut al lui Iuda, repari trădările, prefăcătoriile, înșelăciunile sub aspect de prietenie și de sfințenie, mai ales al preoților. Apoi, sărutul tău, arată că nici unui păcătos, cu condiția să vină la tine umilit Tu nu îi vei refuza iertarea. 

Afectuosul meu Isus, deja te dai în mâna dușmanilor, dându-le putere să  te facă să suferi, așa cum vor ei... Și eu, o, Isuse al meu, mă dau în mâinile tale, astfel încât Tu să poți face din mine în mod liber ceea ce mai mult îți place, iar împreună cu tine vreau să urmez Voința ta, reparările tale și  să sufăr durerile tale.Vreau să stau mereu în jurul tău, astfel încât să nu fie ofensă pe care  eu să nu o repar, amărăciune pe care eu să nu o îndulcesc, scuipături și palme, pe care Tu le vei primi, care să nu fie urmate cu sărutări și mângâieri din partea mea. În căderile pe care ai să le faci, mâinile mele vor fi gata mereu să te ajute pentru a te ridica. Așadar, vreau să stau mereu cu tine, o, Isuse al meu, nici măcar un minut nu vreau să te las singur; iar pentru a fi mai sigură, așează-mă înăuntrul tău, iar eu o să stau în mintea ta, în privirile tale, în Inima ta și în tine însuți, pentru ca, ceea ce faci Tu, să pot face și eu. Așa voi putea să-ți țin o fidelă companie și nimic nu o să-mi poată scăpa din ceea ce Tu suferi, dându-ți în toate preschimbul meu de iubire.

Dulcele meu Bine, voi sta lângă tine pentru a te apăra, pentru a învăța lecțiile tale, pentru a număra cuvintele tale unul câte unul... Ah, cum îmi coboară dulce în inimă cuvintele pe care i le-ai adresat lui Iuda: „Prietene, la ce ai venit?” și aud că și mie îmi adresezi aceleași cuvinte, fără să mă numești prieten, ci îmi dai dulcele nume de fiică: „Fiică, la ce ai venit?” pentru a mă auzi răspunzând: „Isuse, ca să te iubesc” .

„La ce ai venit?”, mă întrebi când mă rog, „La ce ai venit?”, îmi repeți din Ostia Sfântă; „La ce ai venit?”, dacă lucrez, dacă mănânc, dacă sufăr, dacă dorm... Ce frumoasă rechemare pentru mine și pentru toți!  Dar câți la întrebarea ta, răspund: „Vin să te supăr”. Alții prefăcându-se că nu te aud, fac orice fel de păcat, răspunzând la al tău „La ce ai venit?” cu: să mă duc în iad...

Cât te compătimesc, o, Isuse al meu! Aș vrea să iau aceleași funii cu care vor să te lege dușmanii tăi, pentru a lega aceste suflete și să-ți îndepărtez această durere.

 

Dar din nou aud vocea ta afectuoasă care spune: „Pe cine căutați?”, iar aceia răspund: „Pe Isus Nazarineanul”; iar Tu le spui lor: „EU SUNT”. Numai cu acest cuvânt Tu spui tot și te faci cunoscut cine ești, astfel încât dușmanii tremură și cad precum morți la pământ; iar Tu, Iubire ce nu are asemănare, repetând din nou  „EU SUNT”, îi rechemi la viață, iar tu însuți te dai în puterea dușmanilor... Iar ei, perfizi și nerecunoscători, în loc să cadă umili și impresionanți la picioarele tale și să-ți ceară iertare, abuzând de bunătatea ta, disprețuind miracole și haruri, pun mâinile pe tine și cu funii și lanțuri te leagă, te strâng, te aruncă la pământ, te calcă în picioare, te trag de păr..., iar Tu, cu o răbdare  nemaiauzită, taci, suferi și repari ofensele celor care cu toate că au văzut  miracolele, se încăpățânează și mai mult și nu vor să audă de Harurile tale. Cu funiile și lanțurile, implori de la Tatăl darul de a rupe aceste lanțuri a vinovățiilor noastre și ne legi cu lanțul dulce al Iubirii. Iar lui Petru, care vrea să te apere, tăindu-i urechea lui Malco, îl corectezi cu iubire, vrând astfel să repari faptele bune care nu sunt făcute cu o sfântă prudență sau care, din prea mult zel, cad în greșeli. 

Răbdătorul meu Isus, aceste funii și lanțuri,  par a înfrumuseța și mai mult  Persoana ta Divină: fruntea ta devine mai maiestuoasă, așa încât atrage chiar și atenția  dușmanilor tăi, ochii tăi plini de lumină sunt mai strălucitori, Fața ta divină se prezintă într-o pace și o supremă blândețe, atrăgătoare chiar și pentru călăii tăi; cu accentele tale suave și pătrunzătoare, chiar dacă sunt puține, îi faci să tremure, astfel încât, dacă îndrăznesc să te ofenseze, o fac pentru că Tu însuți le permiți... O Iubire înlănțuită și legată, oare vei  permite ca Tu să fii legat pentru mine, arătând mai multă iubire față de mine, iar eu, fiica ta mică, să fiu fără lanțuri? Nu, nu, dimpotrivă, leagă-mă chiar cu lanțurile și funiile tale și cu însăși mâinile tale Preasfinte. De aceea, te rog să legi, în timp ce sărut fruntea ta divină, toate gândurile mele, ochii, urechile, limba, inima mea, sentimentele mele și pe mine însămi, iar împreună cu mine leagă toate creaturile, astfel încât simțind dulceața iubitoarelor tale lanțuri, să nu mai îndrăznească să te ofenseze.

Binele meu dulce, deja este ora unu... Mintea mea începe să ațipească; voi face tot posibilul pentru a mă menține trează, dar dacă somnul mă surprinde, mă las în tine pentru a urma ceea ce faci Tu, dimpotrivă o vei face Tu însuți în mine. În tine las gândurile mele, pentru a te apăra de dușmanii tăi, respirația mea, pentru curaj și companie, bătăile inimii mele să-ți spună mereu că te iubesc și a înlocui iubirea pe care alții nu ți-o dau, picăturile sângelui meu, spre a-ți da reparare și pentru a-ți restitui onoarea și stima pe care or să ți-o ia cu insulte, scuipături și palme. Isuse al meu, binecuvântează-mă și fă-mă să dorm în adorabila ta Inimă, iar din pulsațiile accelerate ale Iubirii sau chiar din cauza durerii, mă voi putea trezi mereu și astfel nu o să întrerupem niciodată compania noastră; așa să rămânem înțeleși, o Isuse!

A ȘAPTEA ORĂ - De la 11 la 12 miezul nopții - A TREIA ORĂ DE AGONIE ÎN GRĂDINA GHETSEMANI

 

Dulcele meu Bine, inima mea nu mai poate să suporte privind cum continui să agonizezi. Sângele îți curge șuvoaie din tot trupul în atâta abundență că, nemaiputând să te ții pe picioare, ai căzut în acea baltă de sânge... O, Isuse, Iubirea mea, mi se rupe inima văzându-te atât de slăbit și fără putere! Fața ta adorabilă și mâinile tale creatoare se sprijină pe pământ și se acoperă de sânge... Se pare că în locul râurilor de nelegiuiri pe care ți le trimit creaturile, Tu ai vrea să dai râuri de sânge pentru a face ca aceste păcate să rămână înecate în el și așa să dai cu el la fiecare rescriptul iertării tale. Dar, oh, o, Isuse al meu, ridică-te, este prea mult ceea ce suferi; este suficient pentru Iubirea ta...!

Iar în timp ce se pare că amabilul meu Isus, moare în propriul sânge, Iubirea îi dă o nouă viață. Îl văd mișcându-se cu dificultate, se ridică, și așa cum este plin de sânge și noroi, pare că vrea să meargă, și neavând putere, se mișcă cu dificultate... Dulcea mea Viață, lasă-mă să te port în brațele mele... Te duci poate la dragii tăi discipoli? Dar cât de mare este durerea adorabilei tale Inimi, găsindu-i din nou adormiți...!

Și Tu, cu vocea tremurândă și duioasă, îi chemi: „Fiii mei, nu dormiți! Ora este aproape. Nu vedeți în ce stare am ajuns? Vă rog, ajutați-mă, nu mă părăsiți în aceste ore extreme!”

Și clătinându-te, aproape că te prăbușești lângă ei, în timp ce Ioan întinde brațele pentru a te susține... Ești atât de schimbat, încât, dacă nu ar fi fost pentru suavitatea și duioșia vocii tale, nu te-ar fi recunoscut. Apoi, recomandându-le rugăciunea și vegherea, te întorci în Grădină, dar cu o a doua străpungere în Inimă. În această străpungere, văd, o, Binele meu, toate păcatele acelor suflete, care în încercările obscure ale noapții, fără să țină cont de manifestările concrete ale favorurilor tale transformate în daruri, sărutări și mângâieri, uitând Iubirea ta și darurile tale, au rămas ațipite și adormite, pierzând astfel spiritul rugăciunii continue și a vegherii.

Isuse al meu, este adevărat că, după ce te-au văzut pe tine, după ce au gustat darurile tale, să rămână lipsiți și să reziste, este nevoie de mare putere; numai un miracol poate să facă ca aceste suflete să reziste la încercări.

Așadar, în timp ce te compătimesc, pentru aceste suflete, a căror neglijențe, nechibzuințe și ofense, sunt cele mai amare Inimii tale, te rog, dacă ele ar ajunge să facă un singur pas pentru a-ți produce cea mai mică neplăcere, Tu să le încercuiești cu atât de multe Haruri încât să le oprești, ca să nu piardă spiritul rugăciunii continue.

Dulcele meu Isus, în timp ce te întorci în Grădină, se pare că nu mai reziști deloc; ridici spre Cer fața îmbibată de Sânge și pământ și repeți pentru a treia oară: „Tată, dacă este posibil, treacă de la mine acest potir... Tată Sfânt, ajută-mă! Am nevoie de mângâiere! Este adevărat că, datorită păcatelor luate asupra mea, sunt dezgustător, respingător, ultimul dintre oameni înaintea Maiestății tale infinite; Dreptatea ta este indignată față de mine... Dar privește-mă, o, Tată, sunt tot Eu, Fiul tău, care formez o singură ființă cu tine. Oh, ajută-mă, ai milă, o, Tată!  Nu mă lăsa fără mângâiere!”

Apoi mi se pare că aud, Dulcele meu Bine, că o chemi pe Mama ta dragă: „Dulce Mamă, strânge-mă în brațele tale, cum mă strânge-ai când eram copil! Dă-mi acel lapte pe care l-am supt de la tine, pentru a-mi consola și alina amărăciunile agoniei mele.

Dă-mi Inima ta, care forma toată bucuria mea... Mama mea, Magdalena, dragilor Apostoli, voi toți cei care mă iubiți, ajutați-mă, mângâiați-mă! Nu mă lăsați singur în aceeste momente extreme; faceți toți în jurul meu o coroană; dați-mi drept mângâiere compania voastră, iubirea voastră!”

Isuse, Iubirea mea, cine poate să reziste văzâdu-te în aceste momente extreme? Care inimă o să fie așa dură, încât să nu se rupă văzându-te așa înecat în sânge? Cine nu o să verse torente de lacrimi amare, auzind glasul tău îndurerat care caută ajutor și mângâiere?

Isuse al meu, consolează-te, deja văd că Tatăl îți trimite un Înger, pentru a-ți da mângâiere și ajutor, ca să ieși din această stare de agonie, pentru a te putea da în mâna iudeilor; iar în timp ce ai să stai cu Îngerul, eu voi înconjura Cerul și pământul, Tu ai să-mi permiți să iau acest sânge pe care l-ai vărsat, astfel încât să-l pot da tuturor oamenilor ca pe garanția mântuirii fiecăruia, aducându-ți în locul lor, ca mângâiere, afecțiunile, bătăile de inimă, gândurile, pașii și faptele lor.

Mama mea Cerească, vin la tine pentru a merge împreună la toate sufletele, pentru a le da lor Sângele lui Isus. Dulce Mamă, Isus vrea mângâiere, iar cea mai mare mângâiere pe care putem să i-o dăm, este de a-i aduce suflete... Magdalena, însoțește-ne! Voi toți Îngerii, veniți să vedeți în ce stare a ajuns Isus! El vrea din partea tuturor mângâiere, este atât de doborât de durerea în care se găsește, încât nu refuză pe nimeni.

Isuse al meu, în timp ce bei potirul plin de amărăciuni intense, pe care Tatăl Ceresc ți le-a trimis, te aud suspinând, gemând, delirând, iar cu vocea sufocată spui: „Suflete, suflete, veniți, dați-mi alinare! Luați loc în Umanitatea mea; vă vreau, suspin după voi! Oh, nu fiți surzi la glasul meu, nu faceți zadarnice dorințele mele arzătoare, Iubirea mea, durerile mele! Veniți suflete, veniți...!”

 

Isuse al meu, în delirul tău, fiecare geamăt și suspin este o rană pentru inima mea, care nu îmi dă pace, de aceea îmi însușesc sângele tău, Vrerea ta, zelul tău arzător, Iubirea ta și înconjurând Cerul și pământul, vreau să merg la toate sufletele, pentru a le da lor sângele tău, ca pe o garanție a mântuirii lor și pentru a le aduce la tine, pentru a calma dorințele și delirul tău și spre a alina amărăciunile agoniei tale. Iar în timp ce voi face acestea, Tu însoțește-mă cu privirea ta.

Mama mea, vin la tine pentru că Isus vrea suflete, vrea alinare. Așadar, dă-mi mâna ta maternă și împreună, să facem un ocol în toată lumea, în căutare de suflete. Să închidem în sângele său afecțiunile, dorințele, gândurile, faptele și pașii tuturor creaturilor, să lansăm în sufletele lor, flăcările de Iubire ale Inimii sale, cu scopul de a le face să cedeze și astfel, închise în sângele său și transformate în flăcările sale, le vom conduce în jurul lui Isus, pentru a îndulci durerile și amărăciunea agoniei sale.

Îngerul meu păzitor, mergi tu înaintea noastră; mergi și dispune sufletele care trebuie să primească acest sânge, astfel încât nici o picătură să nu rămână fără a da roadele sale abundente... Mama mea, să plecăm, repede! Văd privirea lui Isus care ne urmărește; aud gemetele sale repetate, care ne împing să grăbim misiunea noastră.

-           Și iată, Mamă, după primii pași suntem deja la ușile caselor unde sunt infirmii...Câți nu izbucnesc în injurături, blesteme, sunt disperați și chiar încearcă să-și pună capăt zilelor! Ah, Mamă, aud gemetele lui Isus, care vede cum sunt răsplătite cu ofense cele mai dragi preferințe de Iubire a inimii sale, prin care face să sufere sufletele, pentru a le face să devină asemănătoare cu El. Să le dăm lor Sângele său, astfel încât să le dea lor ajutoarele necesare și cu Lumina sa să-i facă să înțeleagă binele care constă în a suferi și a obține în acest fel asemănarea cu Isus.  (...)

-           Intrăm în camerele muribunzilor... Mama mea, ce teroare, câte suflete sunt gata să cadă în iad! Câte, după o viață de păcate, vor să dea ultima durere acelei Inimi străpunse de repetate ori, încoronând ultima dorință cu un act de disperare... Alții, legați de obligațiile pământești, nu știu să se resemneze și să facă ultimul pas... Mamă Sfântă, să dăm fiecărui muribund Sângele lui Isus, care, punând pe fugă diavolii, să-i dispună să primească ultimile sacramente, pentru o bună și sfântă moarte. Să le dăm lor pentru încurajare agonia lui Isus, iar când El îi va judeca îi va găsi acoperiți cu Sângele său, abandonați în brațele sale și la toți le va da iertarea sa.

-           O, Mamă, vezi cum pământul este plin de suflete care sunt gata să cadă în păcat, iar Isus începe să plângă văzând cum Sângele său va fi profanat. Ar trebui un miracol pentru a le împiedica căderea. De aceea să le dăm și lor Sângele lui Isus; în el o să găsească puterea și harul pentru a nu cădea în păcat.

-           Încă un alt pas, o, Mamă: iată suflete căzute deja în păcat. Isus le iubește, dar le privește îngrozit pentru că sunt pline de noroi, iar agonia sa se face mai intensă. Să le dăm sângele lui Isus, ce conține Viața, pentru a învia și să învie mai frumoase, încât să facă să surâdă tot Cerul și pământul.

-           Să mai mergem, o, Mamă, la acele suflete care păcătuiesc și fug de Isus, la cei care îl ofensează și ajung la disperare crezând că nu vor mai putea primi iertarea sa. Să le dăm și lor Sângele său, astfel încât să șteargă de pe ele pecetea pierzării și a o imprima pe cea a mântuirii, care să pună în inimile lor, după păcat, atâta încredere și iubire, încât să-i facă să alerge la picioarele lui Isus și strângându-se lângă ele, să nu se mai dezlipească niciodată.

Vezi, o, Mamă, sunt și suflete bune, nevinovate, dar în jurul lor găsesc multe primejdii și scandaluri... Să sigilăm și să înconjurăm nevinovăția lor cu Sângele lui Isus, ca zid de apărare, pentru a nu intra păcatul în ele; cu el să le păstrezi nevinovați și puri punând pe fugă pe cei care ar vrea să le contamineze, astfel încât Isus să găsească în ele satisfacțiile și odihna sa.

Iar acum Mamă, să alergăm la aceia care nu împărtășesc Credința Sfintei Biserici Catolice și la aceia care nici nu sunt creștini, în special la aceia care se află pe punctul de a muri... Isus, care este Viața tuturor, nu primește în schimb nici măcar un mic act de iubire, nu este cunoscut de însăși creaturile sale. O, Mamă, să dăm lor sângele său, să-i punem pe toți în el și să-i ducem pe toți în jurul Lui prezentându-i pe toți acești fii orfani și exilați care îl găsesc pe Tatăl lor; așa Isus se va simți mângâiat în amara sa agonie...

O, Mamă, să luăm Sângele său și să-l dăm tuturor: celor suferinzi pentru a primi mângâiere, săracilor pentru a iubi comoara sărăciei lor, celor ispitiți pentru a fi victorioși, celor necredincioși pentru ca în ei să triumfe Credința, celor care înjură pentru a înlocui înjurăturile lor cu binecuvântări, Preoților pentru a-și înțelege misiunea și să fie miniștri demni a lui Isus... 

Să-l dăm și sufletelor din purgator, care plâng atât de mult și cer acest sânge pentru eliberarea lor... Iar acum să facem un zbor la Cer, să dăm sângele lui Isus tuturor, Îngerilor și Sfinților, pentru a avea o mai mare slavă, să-i mulțumească lui Isus și să se roage pentru noi... Iar acum permite, o, Mamă, să-ți dăm și ție acest sânge, spre mai mare slava a ta, să te inunde cu o nouă lumină și cu noi mulțumiri, iar de la tine să coboare la toate creaturile, pentru a da tuturor haruri de mântuire. 

În sfârșit, dă-mi Tu și mie acest sânge; Tu știi cât de mult am nevoie. Purifică-mă cu el, reînsănătoșește-mă, îmbogățește-mă, fă să circule în venele mele și să-mi dea Viața lui Isus, să coboare în inima mea și să mi-o transforme în însăși Inima lui Isus, înfrumusețându-mă atât de mult încât Isus să poată găsi în mine bucuria sa.

Agonizatul meu Isus, în timp ce se pare că viața ta se stinge, aud deja respirația îngreunată a agoniei, văd ochii tăi încețoșați de apropierea morții, iar toate Preasfintele tale membre abandonate, simt că nici măcar nu mai respiri, iar eu simt că mi se rupe inima de durere; te îmbrățișez și te simt înghețat; te mișc și nu dai semne de Viață! Isuse, ești mort? Îndurerată Mamă, Îngerii Cerului, veniți să-l plânge-ți pe Isus, și nu permite-ți ca eu să continui să mai trăiesc fără El, căci deja nu mai pot! Și mi-l strâng puternic și aud că dă o altă respirație și apoi din nou nu mai dă semne de viață; iar eu îl strig: „Isuse, Isuse, Viața mea nu muri! Deja aud zgomotul făcut de dușmanii tăi care vin să te prindă; cine te va apăra în starea în care te afli?”

Iar El, înduioșat, se pare că reînvie din moarte la viață; se uită la mine și îmi spune:

„Fiică, ești aici? Așadar ai fost spectatoarea durerilor mele și a multelor mele morți pe care le-am suportat? Să știi, o, fiică, că în aceste trei ore de o foarte amară agonie am închis în mine toate viețile creaturilor, suferind toate durerile lor și chiar însăși moartea lor, dând fiecăreia însăși Viața mea. Agonia mea va susține agonia lor; amărăciunile mele și moartea mea, se vor schimba pentru ele în izvoare de încântări și de viață. Cât mă costă sufletele! Dacă aș fi fost măcar răsplătit! Așadar, ai văzut că în timp ce muream mă reîntorceam să respir; erau morțile creaturilor pe care le simțeam în mine.”

Persecutatul meu Isus, din moment ce ai vrut să închizi în tine viața mea, așadar și moartea mea, te rog pentru această foarte amară agonie să vii să mă asiști în momentul morții.  Ți-am dat inima mea pentru refugiu și odihnă, brațele mele pentru a te susține, iar toată ființa mea la dispoziția ta și, oh, cu câtă bunăvoință m-aș da în mâinile dușmanilor tăi, pentru a putea muri eu în locul tău. O, Viața inimii mele, vino în acel moment  (al morții mele) să-mi înapoiezi ceea ce ți-am dat: compania ta, Inima ta drept pat și odihnă, brațele tale pentru sprijin, respirația ta îngreunată pentru a ușura dificultățile mele, astfel încât voi respira prin intermediul respirației tale, care, precum aerul purificator, mă va purifica de orice pată, și mă va dispune să pot intra în veșnica Beatitudine... 

De fapt, dulcele meu Isus, vei aplica sufletului meu toată Presfânta ta Umanitate, în modul că, mă vei privi prin tine însuți, iar văzându-te pe tine însuți, nu vei găsi nimic  pentru a mă judeca; apoi mă vei uda cu sângele tău, mă vei îmbrăca cu purul veșmânt al Preasfintei tale Voințe, mă vei împodobii cu Iubirea ta și, dându-mi ultiml sărut, mă vei face să-mi iau zborul de pe pământ spre Cer. Și ceea ce vreau pentru mine, te rog să le dai tuturor celor care sunt în agonie... Dar dușmanii tăi sunt deja aproape, iar Tu vrei să mă lași pentru a te duce inaintea lor... Iar eu, strângându-mă puternic la Inima ta, nu te voi lăsa niciodată, te urmez, iar Tu binecuvântează-mă.  

A ȘASEA ORĂ - De la 10 la 11 noaptea - A DOUA ORĂ DE AGONIE ÎN GRĂDINA GHETSEMANI

O, blândul meu Isus, deja a trecut o oră de când te afli în această Grădină. Iubirea a luat în posesie totul, făcându-te să suferi totul împreună, tot ceea ce călăii te vor face să suferi pe tot acest parcurs în amara ta Pătimire; dimpotrivă, înlocuiește și reușește să te facă să suferi ceea ce ei nu poate să-ți facă, în părțile cele mai profunde ale Persoanei tale Divine. O, Isuse al meu, văd că deja te clatini când pășești și totuși vrei să mergi... Spune-mi Binele meu, unde vrei să mergi? Ah, am înțeles: să-i vezi pe iubiții tăi discipoli. Și eu vreau să te însoțesc, astfel încât dacă Tu te clatini, eu să te susțin...

Dar, o, Isuse al meu, o altă amărăciune pentru Inima ta: ei deja dorm, iar Tu, mereu milos, îi chemi, îi trezești, și cu iubire paternă îi dojenești și le recomanzi lor vegherea și rugăciunea. Și te întorci în Grădină; dar cu o altă străpungere în Inimă... În acea străpungere văd, o, Iubirea mea, toate străpungerile făcute de sufletele consacrate ție care, fie din cauza ispitelor, fie din cauza stării sufletului sau din lipsa mortificației, în loc să se strângă lângă tine veghind și în rugăciune, se abandonează în sinea lor și, somnoroase, în loc să progreseze în iubire și unire cu tine, se retrag... Cât te compătimesc, o, Iubitorule înflăcărat, vreau să-ți aduc reparare pentru toate ingratitudinile celor mai fideli ai tăi. Acestea sunt ofensele care întristează cel mai mult Inima ta adorabilă și este atât de mare și multă amărăciunea lor încât te face să delirezi... Dar, o, Iubire fără limite, Iubirea ta, care deja îți fierbe în vene, învinge și uită totul... Te văd prosternat la pământ și te rogi, te oferi, repari și în toate cauți să-l slăvești pe Tatăl pentru ofensele aduse Lui de creaturi. Și eu, o, Isuse al meu, mă prostern cu tine și împreună cu tine vreau să fac ceea ce faci Tu.

 

Dar, o, Isuse, încântarea inimii mele, văd, rând pe rând toate păcatele noastre, mizeriile noastre, slăbiciunile noastre, delictele cele mai imense, nerecunoștințele cele mai negre, ți se înfățișează, se aruncă asupra ta, te strivesc, te rănesc, te mușcă, iar Tu ce faci? Sângele care îți fierbe în vene, face față la toate aceste ofense, rupe venele și iese afară din abundență, te udă tot, curge pe pământ și dai Sânge pentru ofense. Viață pentru moarte... Ah, Iubire, în ce stare văd că ai ajuns! Deja Tu îți dai sufletul. Oh, Binele meu, Viața mea dulce, oh, nu muri! Ridică-ți fața de pe acest pământ pe care l-ai udat cu Sângele tău Preasfânt! Vino în brațele mele! Fă să mor eu în locul tău...!

Dar aud vocea tremurândă și muribundă al blândului meu Isus, care spune: „Tată, dacă este posibil, treacă de la mine acest potir; dar nu a mea, ci Voința ta să se facă...” Este deja a doua oară când aud aceasta de la Dulcele meu Isus. Dar ce lucru mă faci să înțeleg cu aceasta „Tată dacă este posibil, să treacă de la Mine acest potir”? O, Isuse, ți se înfățișează dinainte toate revoltele creaturilor; acel „Fiat Voluntas Tua”, acel „Să fie făcută Voința ta” care trebuia să fie viața fiecărei creaturi, îl vezi respins aproape de toți, și în loc să găsească viața, găsesc moartea; iar Tu, vrând să dai viață tuturor și să faci o solemnă reparare Tatălui pentru revoltele creaturilor, de trei ori repeți: 

„Tată, dacă este posibil, să treacă de la mine acest potir, adică, ca sufletele, care se sustrag din Voința noastră, merg spre pierzare... Acest potir pentru mine este foarte amar; de aceea NU VOINȚA MEA, dar A  TA  SĂ  SE  FACĂ”.

Dar în timp ce spui acestea, amărăciunea ta este atât de mare, încât te reduce la extreme, agonizezi și stai pe punctul de a-ți da ultima suflare. O, Isuse al meu, Binele meu, din moment ce ești în brațele mele, vreau și eu să mă unesc cu tine, vreau să-ți dau reparări și să sufăr cu tine pentru toate lipsurile, pentru păcatele care se fac împotriva Vrerii tale Preasfinte, și împreună să te rog ca în toate să fac mereu Preasfânta ta Voință. Voința ta să fie respirația mea, aerul meu; Voința ta să fie bătaia inimii mele, inima mea, gândul meu, viața și moartea mea... Dar oh, nu muri! Unde voi merge fără tine? La cine mă voi adresa? Cine îmi va mai da ajutor? Totul se va termina pentru mine! Oh, nu mă lăsa, ține-mă cum vrei, cum îți place mai mult, dar ține-mă cu tine, mereu cu tine! Să nu se întâmple niciodată ca eu să fiu despărțită de tine nici măcar pentru o clipă! Lasă-mă mai degrabă să te alin, să-ți aduc reparări și să te compătimesc pentru toți, pentru că văd că toate păcatele, de orice fel ar fi, ți se așează ca o greutate deasupra. 

De aceea, Iubirea mea, sărut capul tău Preasfânt ...Dar ce văd? Toate gândurile rele, iar Tu simți dezgust pentru ele. Pentru capul tău Preasfânt fiecare gând rău este un spin care te înțeapă cu asprime... Ah, aceasta nu are de-a face cu coroana de spini, pe care iudeii or să ți-o pună! Câte coroane de spini nu-ți pun pe capul adorabil gândurile rele ale creaturilor, astfel încât sângele se prelinge peste tot, de pe frunte și de sub păr! Isuse, te compătimesc și aș vrea să-ți pun la fel de multe coroane de slavă; iar pentru a te alina îți ofer toate inteligențele îngerilor și însăși inteligența ta, pentru a-ți da o compătimire și o reparare pentru toți.

O, Isuse, sărut ochii tăi miloși, în ei văd toate privirile rele ale creaturilor, care fac să curgă pe Fața ta lacrimi de sânge... Te compătimesc și aș vrea să îndulcesc vedera ta, punându-ți dinainte toate încântările care se pot găsi în Cer și pe pământ.

Isuse, Binele meu, sărut urechile tale Preasfinte... Dar ce aud? Aud în ele ecoul înjurăturilor teribile, strigătele de răzbunare și blesteme... Nu există voce care să nu răsune în castitatea auzului tău... O, Iubire nesatisfăcută, te compătimesc și vreau să te consolez făcând să răsune în urechile tale toate armoniile Cerului, vocea preadulce a Mamei tale dragi, înfocatele intonații ale Magdalenei și a tuturor sufletelor iubitoare.

Isuse, Viața mea, vreau să imprim pe Fața Ta un sărut mai intens, a cărui frumusețe este de neegalat... Ah, acesta este acea Față înaintea căruia îngerii nu îndrăznesc să-și ridice privrea: atât este de mare frumusețea ce îi răpește. Și totuși, creaturile o batjocorăsc scuipând-o, lovind-o cu palmele și călcând-o în picioare... Iubirea mea, câtă îndrăzneală! Aș vrea să strig atât de tare, încât să-i pun pe fugă! Te compătimesc și pentru a repara toate aceste insulte merg să cer Preasfintei Treimi, sărutul Tatălui și al Duhului Sfânt, mângâierile incomparabile ale mâinilor lor creatoare; merg și la Mama Cerească, pentru a-mi da sărutările sale, mângâierile sale materne, adorațiile sale profunde; merg apoi la toate sufletele consacrate ție și îți ofer totul, pentru a-ți da reparare pentru toate ofensele ce se aduc Feței tale Preasfinte.

Dulcele meu Bine, sărut gura ta preasfântă, plină de amărăciunile oribilelor înjurături, de greața provocată de excesul băuturilor și de lăcomie, de discursurile obscene, de rugăciunile făcute rău, de învățăturile rele, de tot ceea ce omul cu limba face atâta rău... Isuse, te compătimesc și vreau să îndulcesc gura ta oferindu-ți toate laudele îngerilor și tot ceea ce fac fii tăi buni folosind bine limba lor.

Iubirea mea batjocorâtă, sărut gâtul tău, îl văd încărcat de funii și lanțuri, pentru legăturile și păcatele creaturilor... Te compătimesc, iar pentru a te consola îți ofer uniunea indisolubilă a Persoanelor Divine, iar eu, revărsându-mă în această Uniune, îți întind brațele mele și formând un lanț dulce de iubire în jurul gâtului tău, vreau să-ți îndepărtez legăturile funiilor care aproape te sufocă; iar pentru a te alina te strâng puternic la inimă...

Putere Divină, sărut Umerii tăi Preasfinți. Îi văd sfâșiați și aproape rupte în bucăți, este carnea sfâșiată de scandalurile și exemplele rele ale creaturilor... Te compătimesc, iar pentru a te consola, îți ofer exemplele tale preasfinte, exemplele Reginei Mame, exemplele sfinților tăi; iar eu, o, Isuse al meu, făcând să treacă sărutările mele pe fiecare din aceste răni, vreau să închid în ele sufletele care din cauza scandalurilor ți-au fost sustrase din Inimă și așa să regenerez carnea în Presfânta ta Umanitate.

Persecutatul meu Isus, sărut pieptul tău, pe care îl văd rănit de răceala, indiferența, necorespunderea și nerecunoștința creaturilor... Te compătimesc, iar pentru a te alina, îți ofer Iubirea reciprocă a Tatălui, a Ta și a Duhului Sfânt, care este corespunderea perfectă dintre  Persoanele Divine, iar eu, o, Isuse al meu, revărsându-mă în Iubirea ta, vreau să te ocrotesc și să resping aceste răni pe care creaturile ți le fac cu păcatele lor;  și luând Iubirea ta,  vreau să le rănesc cu ea, pentru a nu mai îndrăzni să  te ofenseze și vreau s-o vărs  pe pieptul tău, pentru a te alina și  reînsănătoși.

O, Isuse al meu, sărut mâinile tale creatoare... Văd toate acțiunile rele ale creaturilor, ca la fel de multe cuie care străpung mâinile tale Preasfinte, astfel încât, nu cu trei cuie, așa cum ai avut pe Cruce Tu rămâi străpuns, dar cu atât de multe cuie, pentru câte fapte rele comit creaturile. Te compătimesc, iar pentru a te alina, îți ofer toate faptele sfinte, curajul martirilor în a-și da sângele și viața din iubire pentru tine... Aș vrea în concluzie, o, Isuse al meu, să-ți ofer toate faptele bune pentru a îndepărta toate cuiele faptelor rele.

O, Isuse, sărut picioarele tale preasfinte, mereu neobosite în căutarea de suflete; în ele conții toți pașii creaturilor, dar multe dintre acestea simți că îți scapă, iar Tu ai vrea să le oprești... La fiecare pas rău făcut de ele, simți că ți se înfinge un cui, iar Tu vrei să te folosești chiar de cuiele lor pentru a le imobiliza în Iubirea ta; și este atât de mare și multă durerea pe care o simți și atât de mare efortul pe care îl faci pentru a le imobiliza în Iubirea ta, încât tremuri tot... Totul meu și Mulțumirea mea, te compătimesc, iar pentru a te alina îți ofer pașii tuturor sufletelor credincioase, care își pun în primejdie viața lor pentru mântuirea sufletelor.

O, Isuse, sărut Inima ta... Tu continui să agonizezi, nu pentru ceea ce o să-ți facă iudeii, dar pentru durerea pe care ți-o provoaccă toate ofensele creaturilor. În aceste ore, Tu vrei să dai primul loc Iubirii; al doilea loc pentru toate păcatele, pentru care Tu ispășești, repari, îl slăvești pe Tatăl și calmezi Dreptatea Divină; iar al treilea loc îl dai iudeilor. Aceasta înseamnă că Patima pe care o vei suferi datorită iudeilor, nu va fi altceva decât reprezentarea foarte amară a dublei pătimiri pe care te fac să suferi Iubirea și păcatul. Și de aceea eu văd în Inima ta totul la un loc: lancea Iubirii, lancea păcatului și o aștepți pe a treia, lancea iudeilor; iar Inima ta sufocată de Iubire, suferă impulsuri violente, afecțiuni nerăbdătoare de Iubire, dorințe care te consumă și palpitații înfocate, care ar vrea să dea viață fiecărei inimi. Este tocmai aici, în Inimă, că simți toată durerea pe care ți-o provoacă creaturile, care cu dorințele lor rele, cu afecțiuni dezordonate, bătăi de inimă profanate, în loc să dorească Iubirea ta, caută alte iubiri... Cât suferi, Isuse! Te văd amețind, inundat de undele nelegiuirilor noastre... Te compătimesc și vreau să-ți alin amărăciunea Inimii tale, triplu străpunsă, oferindu-ți veșnicele mângâieri al Paradisului și preadulcea Iubire a Mamei tale dragi.

Iar acum, o, Isuse al meu, fă ca din această Inimă a ta, să ia viață sărmana mea inimă, astfel încât să nu trăiască decât numai prin Inima ta; iar la fiecare ofensă pe care o vei primi, inima mea să fie mereu gata să-ți ofere ușurare, confort și un act de iubire neîntrerupt.

A CINCIA ORĂ - De la 9 la 10 seara - PRIMA ORĂ DE AGONIE ÎN GRĂDINA GHETSEMANI

 

Tristul meu sus, ca de un curent electric mă simt atrasă în această Grădină... Înțeleg că Tu, puternic magnet al inimii mele rănite, mă chemi, iar eu alerg, gândind în sinea mea: ce sunt aceste atracții de iubire pe care le simt în mine? Ah, poate persecutatul meu Isus se află într-o asemenea stare de amărăciune, că simte nevoia companiei mele... Iar eu zbor. Dar ce! Mă simt cutremurată când intru în această Grădină... Întunericul nopții, intensitatea frigului, mișcarea lentă a frunzelor, cu voci plîngătoare anunță durere, tristețe și moarte pentru îndureratul meu Isus; dulcile scânteieri ale stelelor, ca niște ochi plângători, toate sunt interesate să privească, făcând ecou lacrimilor lui Isus, criticându-mă pentru nerecunoștințele mele. Iar eu tremur și merg orbește să-l caut chemându-l: „Isuse, unde ești? Mă chemi și nu te lași văzut? Mă chemi, iar Tu te ascunzi?”

Totul este de groază, totul este înspăimântător și liniște profundă. Dar, ascultând mai bine, aud o respirație îngreunată și-l găsesc chiar pe Isus... Dar ce schimbare tragică! Nu mai este dulcele Isus de la Cina Euharistică, cu fața strălucind de o frumusețe orbitoare și fermecătoare, dar este trist, este de o tristețe mortală, ce a desfigurat frumusețea sa înnăscută... Deja agonizează și mă simt tulburată gândind că poate nu voi mai asculta vocea sa, pentru că se pare că moare... De aceea, îmbrățișez picioarele sale; prind curaj și mă apropii de brațele sale, pun mâna mea pe fruntea sa pentru a-l susține și în șoaptă îl chem: „Isuse, Isuse!”

Iar El, trezit de vocea mea, mă privește și îmi spune: „Fiică, ești aici? Te așteșteptam, aceasta era tristețea care mă apăsa cel mai mult, părăsirea totală a tuturor; și te așteptam pe tine pentru a te face să fi spectatoarea durerilor mele și să te fac să bei împreună cu mine potirul amărăciunilor, potir pe care peste puțin Tatăl meu Ceresc o să mi-l trimită prin intermediul Îngerului. Îl vom degusta împreună, pentru că nu va fi un potir de consolare, ci de amărăciuni intense, și simt nevoia ca un suflet iubitor să bea cel puțin câteva picături. De aceea te-am chemat, pentru ca tu să accepți și să împarți cu mine durerile mele și să mă asiguri că nu mă vei lăsa singur în acest mare abandon!”

„Ah, da, preocupatul meu Isus, vom bea împreună potirul amărăciunilor tale, vom suferi durerile tale și nu mă voi îndepărta pentru nimic în lume de lângă tine!”

Iar tristul Isus, fiind asigurat de mine, intră în agonie mortală, suferă dureri nemaivăzute și nemaiauzite... Iar eu, neputând să mă abțin și voind să-l compătimesc și să-l alin, îi spun: „Spune-mi de ce ești atât de trist, abătut și singur, în această Grădină și în această noapte? Este ultima noapte a vieții tale pe pământ; puține ore îți rămân pentru a începe Patima ta... Credeam că o voi găsi cel puțin pe Mama ta Cerească, pe iubitoarea Magdalena, pe credincioșii tăi Apostoli, iar în schimb te găsesc, singur, singur, în puterea unei tristeți care îți dă o stare de moarte nemiloasă, fără să te facă să mori... O, Binele meu și totul meu, nu îmi răspunzi? Vorbește-mi! Dar se pare că nu poți vorbi, atât de mare este tristețea care te apasă. Dar, o, Isuse al meu, acea privire a ta plină de lumină, da, dar tristă și întrebătoare, care pare a cere ajutor, fașa ta palidă, buzele tale arse de iubire, Persoana ta Divină, care de la cap până la picioare tremură în întregime, Inima ta care îți bate puternic, puternic, - iar acele bătăi caută suflete, și-ți provoacă o lipsă de aer care dă impresia că dintr-un moment în altul Tu îți dai sufletul- îmi spun că Tu ești singur, și de aceea vrei compania mea. Iată-mă, o, Isuse, toată doar pentru tine, împreună cu tine; însă, nu mă lasă inima să te văd aruncat la pământ... 

Te iau în brațele mele și te strâng la inima mea; vreau să număr una câte una îngrijorările tale, una câte una ofensele pe care le vezi dinainte, pentru a-ți da în toate alinări, pentru toate reparări și cel puțin să-ți ofer pentru toate mulțumirea mea... Dar, o, Isuse al meu, în timp ce te țin în brațele mele, suferințele tale se măresc..Simt, Viața mea, curgând prin venele tale un foc, simt că îți fierbe sângele vrând să rupă venele pentru a ieși afară... Spune-mi, Iubirea mea, ce faci? Nu văd bice, nici spini, nici cuie, nici cruce; și totuși sprijinind capul pe Inima ta, simt că spini nemiloși îți străpng capul, căci bice groaznice nu îți iartă nici o părticică înăuntru și în afara Persoanei tale Divine, iar mâinile tale sunt paralizate și contorsionate mai ceva decât de străpungerea cuielor... Spune-mi, dulcele meu Bine, cine este cel care are atât de mare putere chiar și în interiorul tău, care te torturează și te face să suporți tot atâtea morți câte dureri îți dă?”

Ah, mi se pare că binecuvântatul Isus, deschide buzele sale slăbite și muribunde spunându-mi: „Fiica mea, vrei să știi cine mă chinuie mai mult decât înșiși călăii? Dimpotrivă, acelea sunt nimicuri în comparație cu acestea! Este Veșnica Iubire, care, voind întâietate în toate, mă face să sufăr totul dintr-o dată și în părțile cele  mai intime, ceea ce călăii mă vor face să sufăr puțin câte puțin... Ah, fiica mea,   Iubirea este cea care domină totul, asupra mea și în mine: Iubirea imi sunt cuiele, Iubirea îmi este biciul, Iubirea îmi este cununa de spini, Iubirea îmi este totul; Iubirea este Patima mea perenă, pe când cea a oamenilor este limitată în timp... Oh, fiica mea, intră în Inima mea, vino și pierde-te în Iubirea mea și numai în Iubirea mea vei înțelege cât am suferit și cât te-am iubit, și vei învăța să mă iubești și să suferi numai din iubire”.

O, Isuse al meu, din moment ce Tu mă chemi înăuntrul Inimii tale spre a-mi arăta ceea ce Iubirea te-a făcut să suferi, eu intru, și  în timp ce intru văd minunile Iubirii, că nu cu  spini naturali îți încoronează capul, ci cu spini de foc; că te biciue, nu cu bice de funii, dar cu bice de foc; că te răstignesc cu cuie, nu de fier, ci de foc...Totul este Foc, care pătrunde până în măduva oaselor și, transformând întreaga ta Preasfântă  Umanitate în Foc, îți dă dureri de moarte, desigur mai cumplite decât în însăși Patima ta, pregătind o baie de Iubire pentru toate sufletele care vor să se spele de orice pată și să dobândească dreptul de fii ai Iubirii. 

O, Iubire fără sfârșit, eu simt cum mă retrag dinaintea acestei mari imensități de Iubire și văd că, pentru a putea intra în Iubire și a o înțelege, ar trebui să fiu în întregime numai iubire...! O, Isuse al meu, nu sunt! Dar din moment ce Tu vrei compania mea și vrei să intru în tine, te rog să mă faci să devin în întregime iubire.

De aceea te implor să încoronezi capul meu și fiecare gând al meu cu această coroană a Iubirii. Te implor, o, Isuse, să biciuiești cu biciul iubirii sufletul meu, trupul meu, puterile mele, sentimentele mele, dorințele, afecțiunile... în concluzie totul, iar în întregime să rămân biciuită și sigilată de Iubire. Fă, o Iubire nesfârșită, să nu fie nici un lucru în mine, care să nu ia viață din Iubire.

O, Isuse, Centrul tuturor iubirilor, te implor să pironești mâinile și picioarele mele cu aceste cuie ale Iubirii, așa încât pironită în întregime de Iubire, să devin iubire, doar iubire să înțeleg, de iubire să fiu îmbrăcată, de iubire să fiu hrănită, iubirea să mă țină în întregime pironită în Tine, astfel încât nici un lucru înăuntru și în afara mea să nu aibă curajul să mă încurce și să mă îndepărteze de Iubirea ta, o, Isuse!

A PATRA ORĂ - De la 8 la 9 seara - CINA EUHARISTICĂ

Iubirea mea dulce, nemulțumit mereu în Iubirea ta, văd că în timp ce termini cina legală împreună cu dragii tăi discipoli, te ridici de la masă și împreună cu ei, înalți un imn de mulțumire Tatălui, pentru că v-a dat hrana, voind să repari în acest fel toate omisiunile de mulțumiri pe care creaturile ar trebui să le aducă, pentru atâtea bunuri primite spre menținerea vieții trupești. De aceea Tu, o, Isuse, în ceea ce faci, atingi sau vezi, ai mereu pe buze cuvântul „Mulțumiri să-ți fie aduse ție, o Tată…” Și eu, o Isuse, unită cu tine, iau cuvântul de pe însăși buzele tale și voi spune mereu și în toate: „Îți mulțumesc pentru mine și pentru toți”, spre a continua repararea omisiunilor de mulțumiri. 

SPĂLAREA PICIOARELOR 

Dar, o, Isuse al meu, Iubirea ta pare că nu se poate opri... Văd că îi faci pe iubiții tăi discipoli să se așeze din nou; iei un vas cu apă, te încingi cu un ștergar alb și îngenunchezi la picioarele Apostolilor, într-un gest atât de umil încât atragi atenția întregului Cer și îl faci să rămână extatic. Înșiși Apostolii rămân aproape fără mișcare, văzându-te îngenunchiat la picioarele lor... Dar spune-mi, Iubirea mea, ce vrei? Ce vrei cu acest act atât de umil? Umilință nemaivăzută și care nici nu o să se mai vadă! 

„Ah, Fiica mea, vreau toate sufletele, și îngenunchiat la picioarele lor, precum un sărman cerșetor, le cer, insist și plângând, inventez pentru ei atracții de iubire pentru a le avea...! Vreau, îngenunchiat la picioarele lor, cu acest vas de apă amestecat cu lacrimile mele să le spăl de orice imperfecțiune și să le pregătesc pentru a mă primi pe mine în Sacrament... Am atât de mult în Inimă acest act să mă primească în Euharistie, căci nu vreau să încredințez această misiune îngerilor și nici măcar Mamei mele dragi, dar Eu însumi vreau să le purific chiar și fibrele cele mai intime, pentru a-i dispune să primească Rodul Sacramentului; iar în Apostoli intenționam să pregătesc toate sufletele.Vreau să repar toate faptele sfinte și administrarea Sacramentelor în particular făcute de Preoții cu spirit de mândrie, (fapte) goale de spirit divin și dezinteres... Ah, câte fapte bune ajung la mine, mai mult pentru a mă dezonora decât pentru a-mi da onoare! Mai mult pentru a-mi da amărăciuni decât pentru a mă mulțumi! Mai mult pentru a-mi da moarte decât pentru a-mi da viață! 

Aceste sunt ofensele care mă îndurerează cel mai mult... Ah, da, fiica mea, numără toate ofensele cele mai intime ce mi se fac și reparăle cu însăși reparările mele; consolează Inima mea mâhnită”. 

O, Suferindul meu Bine, îmi însușesc Viața ta și împreună cu tine vreau să repar toate aceste ofense. Vreau să intru în cele mai intime ascunzișuri ale Inimii tale Divine și să repar cu însăși inima ta ofensele cele mai intime și secrete ce le primești de la cei mai dragi ai tăi. Vreau, o, Isuse al meu, să te urmez în toate și împreună cu tine vreau să vizitez toate sufletele care trebuie să te primească în Euharistie și să intru în inimile lor, iar împreună cu ale tale, pun mâinile mele pentru a le purifica. Oh, o, Isuse, cu această apă și cu lacrimile tale, cu care ai spălat picioarele Apostolilor, să spălăm sufletele care trebuie să te primească, să purificăm inimile lor, să-i înflăcărăm, să scuturăm praful și mizeriile lor, astfel încât primindu-te, Tu să poți găsi în ele mulțumirile tale în locul amărăciunilor tale. 

Dar, afectuosul meu Bine, în timp ce intenționezi să speli picioarele Apostolilor, te privesc și văd o altă durere care străpunge Inima ta Preasfântă. Acești Apostoli îți reprezintă pe toți viitorii fii ai Bisericii, și fiecare dintre ei reprezintă seria durerilor tale... În care slăbiciunile, în care înșelăciunile, în acesta ipocriziile, în acela iubirea neînfrânată pentru câștig; în Sfântul Petru lipsa intențiilor și toate ofensele capilor Bisericii; în Sfântul Ioan ofensele celor mai fideli ai tăi; în Iuda toți apostații cu toată seria celor mai grave rele pe care aceștia le comit... Ah, Inima ta este sufocată de durere și de iubire, așa încât neputând să suporți te oprești la picioarele fiecărui Apostol și dai în plâns, te rogi și repari pentru fiecare dintre aceste ofense și obții pentru toți remediul oportun... 

Isuse al meu, și eu mă unesc cu tine; îmi însușesc rugăciunile tale, reparările tale și remediile tale adecvate pentru fiecare suflet. Vreau să amestec lacrimile mele cu ale tale, în așa fel, încât Tu niciodată să nu mai rămâi singur, ci mereu să mă ai cu tine pentru a împărții împreună toate durerile tale. 

Dar în timp ce înaintezi, Iubirea mea dulce, spălând picioarele Apostolilor, văd că ești deja la picioarele lui Iuda. Îți simt respirația îngreunată... Dar în timp ce speli acele picioare, văd, nu numai că plângi, dar gemi și le săruți, le strângi la Inimă și neputând să vorbești cu vocea pentru că este sufocată de plâns, îl privești cu acei ochi plini de lacrimi și îi spui cu Inima: „Fiul meu, oh, te rog cu vocea lacrimilor, nu te duce în iad! Dă-mi sufletul tău, pe care ți-l cer îngenunchiat la picioarele tale. Spune-mi ce vrei? Ce pretinzi? Totul îți voi da, numai să nu te pierzi. Oh, scutește-mă de această durere pe mine, Dumnezeul tău!” 

Și te întorci să strângi acele picioare la Inima ta. Dar văzând duritatea inimii lui Iuda, Inima ta este pusă într-o situație dificilă, Inima ta te sufocă și aproape că leșini... Inima și Viața mea, permite-mi să te susțin în brațele mele. Înțeleg că acestea sunt stratagemele tale iubitoare, pe care le folosești cu fiecare păcătos îndârjit. 

Oh, te rog, Inima mea, în timp ce te compătimesc și repar ofensele pe care le primești din partea sufletelor care se încăpățânează și nu vor să se convertească, să înconjurăm împreună pământul iar unde sunt păcătoșii încăpățânați, să le dăm lor lacrimile tale pentru a-i stimula, sărutările și afecțiunile tale pentru a-i înlănțui de tine, încât să nu-ți mai poată scăpa, și astfel să te consoleze pentru durerea și pierderea lui Iuda. 

INSTITUIREA EUHARISTIEI 

Isuse al meu, bucuria și încântarea mea, văd că Iubirea ta aleargă și cu repeziciune aleargă. Te ridici, îndurerat cum ești și aproape alergi spre altar unde sunt pregătite pâinea și vinul pentru consacrare. Te văd, Inima mea, că iei un aspect cu totul nou și nemaivăzut: Persoana ta Divină ia un aspect delicat, iubitor, afectuos, ochii tăi strălucesc de lumină, mai mult decât niște sori; fața ta îmbujorată este strălucitoare; buzele tale surâzătoare sunt arse de iubire; mâinile tale creatoare sunt pregătite pentru actul de a crea... Te văd, Iubirea mea, în întregime transformat; Divinitatea pare că se revarsă în afara Umanității. Isuse, Inima și Viața mea, acest aspect al tău nemaivăzut, atrage atenția Apostolilor; sunt prinși de o dulce încântare și nici măcar nu îndrăznesc să răsufle. Mama ta dulce aleargă în spirit la picioarele altarului, să admire miracolele Iubirii tale. Îngerii coboară din Cer și se întreabă între ei: „Ce este? Ce este?” Sunt adevărate nebunii, adevărate excese! Un Dumnezeu care crează, nu Cerul sau pământul, ci pe sine însuși... Și unde? Înlăuntrul materiei celei mai obișnuite în puțină pâine și puțin vin... 

Și în timp ce toți sunt în jurul tău, o, Iubire neîndestulată, văd că iei pâinea în mâini, o oferi Tatălui și aud vocea ta preadulce care spune: „Tată Sfânt, îți mulțumesc că îl asculți mereu pe Fiul tău. Tată Sfânt participă împreună cu mine. Tu într-o zi, m-ai trimis din Cer pe pământ pentru a mă întrupa în sânul Mamei mele, pentru a veni să-i salvez pe fii noștri; acum permite-mi să mă întrupez în fiecare ostie, spre a continua mântuirea lor și pentru a fi Viața fiecărui fiu al meu... Vezi, o, Tată? Puține ore rămân din Viața mea: cine va avea inima să-i lase pe fii mei orfani și singuri? Atât de mulți sunt dușmanii lor, întunericul, viciile, slăbiciunile la care sunt expuși. Cine o să-i ajute? Oh, te implor, să rămân în fiecare ostie, pentru a fi viață în fiecare, așadar, pentru a pune pe fugă dușmanii, să fiu pentru ei lumină, tărie și ajutor în toate... Altfel unde vor merge? Cine o să-i ajute? Lucrările noastre sunt veșnice, Iubirea mea este copleșitoare; nu pot și nici nu vreau să-i las pe fiii mei”. 

Tatăl se înduioșează auzind vocea sensibilă și afectuoasă a Fiului. Coboară din Cer; este deja pe altar, cu Duhul Sfânt, pentru a contribui cu Fiul. Iar Isus cu vocea sonoră și mișcătoare pronunță cuvintele Consacrării și fără să se lase pe sine însuși, se creează pe sine însuși în acea pâine și vin. Apoi îi împărtășești pe Apostolii tăi; și cred că Mama noastră Cerească nu a rămas uitată fără să te primească... Ah, Isuse, Cerurile se închină și toți îți transmit un act de adorație, în noua ta situație de o profundă anihilare. 

Dar, o, dulce Isuse, în timp ce iubirea ta rămâne mulțumită și satisfăcută, neavând altceva de făcut, eu văd, o, Binele meu, pe acest altar, în mâinile tale, toate ostiile consacrate care se vor perpetua până la sfârșitul secolelor; iar în fiecare ostie văd desfășurată întreaga și dureroasa ta Pătimire, deoarece, creaturile la excesele Iubirii tale, îți pregătesc excese de nerecunoștință și de enorme delicte... Iar eu, Inima inimii mele, vreau să fiu mereu cu tine în fiecare tabernacol, în toate potirele și în fiecare ostie consacrată care va exista până la sfârșitul lumii, pentru a manifesta actele mele de reparare, în funcție de ofensele pe care le primești. 

Așadar, Inima mea, mă așez lângă tine și sărut fruntea ta maiestuoasă; dar sărutându-te simt înțepăturile spinilor tăi. O, Isuse al meu, în această ostie sfântă spinii nu te ocolesc. Văd creaturile venind înaintea ta, dar în loc să-ți dea omagiul gândurilor lor bune, îți trimit gândurile lor rele, iar Tu din nou pleci capul ca atunci când Pătimeai, primești și tolerezi spinii gândurilor rele. O, Iubirea mea, mă apropii de tine pentru a împărtășii cu tine durerile tale; îmi așez toate gândurile mele în mintea ta, pentru a respinge acești spini care atât de mult te îndurerează, iar fiecare gând al meu să treacă prin fiecare gând al tău, pentru a-ți aduce actul de reparare pentru fiecare gând rău și așa să îndulcesc gândurile tale triste. 

Isuse, Binele meu, sărut ochii tăi frumoși. Văd privirea ta iubitoare întoarsă spre cei care vin în prezența ta, nerăbdător să primești în schimb privirile lor iubitoare; dar câți nu vin înaintea ta și în loc să te privească și să te caute pe tine, privesc lucruri care îi fac neatenți și te privează pe tine de plăcerea pe care vrei să o ai în locul privirilor de iubire! Tu plângi, iar eu sărutându-te, simt buzele mele scăldate de lacrimile tale. Isuse al meu, nu plânge; vreau să pun ochii mei într-ai tăi, pentru a împărții împreună cu tine aceste dureri ale tale și să plâng cu tine; și voind să repar toate privirile neatente ale creaturilor, îți ofer privirile mele mereu fixate în tine. 

Isuse, Iubirea mea, sărut urechile tale preasfinte, și te văd că intenționezi să asculți ce vor creaturile de la tine pentru a le consola; în schimb, ele fac să-ți ajungă la urechi rugăciuni recitate rău, pline de neîncredere, rugăciuni făcute din obișnuință, iar auzul tău în această ostie sfântă, este mai rău tratat decât în însăși Patima ta. 

O, Isuse al meu, vreau să iau toate armoniile Cerului și să le pun în urechile tale pentru a-ți da reparări. Vreau să-mi pun urechile mele în ale tale, nu doar pentru a împărți împreună aceste dureri, dar pentru a-ți oferi actul meu continuu de reparare și pentru a te alina. 

Isuse, Viața mea, sărut Fața ta Preasfântă; o văd însângerată, învinețită și umflată. O Isuse, creaturile vin înaintea acestei ostii sfinte, iar cu pozițiile lor indecente și cu discursurile lor rele, în loc să-ți dea onoare îți dau palme și scuipături, iar Tu, la fel ca în timpul Pătimirii, le primești cu toată pacea și răbdarea și suporți totul. O, Isuse, vreau să pun fața mea lângă a ta, nu doar pentru a te săruta și pentru a primii palme care îți vin din partea creaturilor, dar vreau să pătrund cu fața mea în însăși Fața ta, pentru a împărți cu tine toate durerile tale, iar cu mâinile mele vreau să te mângâi, ștergându-ți scuipăturile și să te strâng puternic la inima mea, iar din ființa mea să fac multe bucățele pe care să le așez înaintea ta ca statui îngenunchiate, și toate mișcările mele vreau să fie plecăciuni continue pentru a repara insultele pe care le primești din partea tuturor creaturilor. 

Isuse al meu, sărut gura ta preasfântă și văd că în coborârea ta în inimile creaturilor ești constrâns să te așezi pe multe limbi pline de venin, impure, rele... Oh, cât ești de mâhnit! Te simți ca intoxicat de aceste limbi, dar este și mai rău când cobori în inimile lor. O, Isuse, dacă ar fi posibil aș vrea să mă aflu în gura fiecărei creaturi, pentru a te alina și a repara toate ofensele pe care le primești de la ele. 

Extenuatul meu Bine, sărut gâtul tău preasfânt. Îl văd obosit, epuizat și ocupat în munca ta de iubire; spune-mi, ce faci? Iar Tu: „Fica mea, în această ostie lucrez de dimineața până seara, formând lanțuri de iubire, iar cum sufletele vin la mine, Eu le înlănțui de Inima mea; dar știi tu ce fac ele? Multe, forțându-se, se dezleagă și le rup în bucăți, iar cum aceste lanțuri sunt legate de Inima mea, Eu rămân torturat și delirez. Apoi ele, rupând lanțurile mele, fac zadarnică lucrarea mea, căutând lanțurile creaturilor; și asta o fac chiar și în prezența mea, folosindu-se de mine pentru a-și atinge scopul lor. Aceasta mă îndurerează atât de mult, încât îmi dă o febră violentă, făcându-mă să leșin și să delirez...” 

O, Isuse, cât te compătimesc! Iubirea ta este pusă la grea încercare, iar eu, pentru a te alina pentru ofensele pe care le primești din partea acestor suflete te rog să înlănțui inima mea cu aceste lanțuri rupte de aceste suflete pentru a putea să-ți dau în locul lor schimbul meu de iubire. 

Isuse al meu, Săgetătorul meu Divin, sărut pieptul tău. Este atât de mare focul pe care în el îl conții căci, pentru a da un pic de răcoare flăcărilor tale și voind să te oprești puțin din munca ta, începi să te joci cu sufletele care vin la tine, (lansând) spre ele săgeți de iubire, care ies din pieptul tău. Jocul tău este să formezi săgeți, scântei, fulgere; iar când acestea lovesc sufletele, Tu sărbătorești. Dar multe, o Isuse, ți le resping, trimițându-ți în schimb săgeți de răceală, scântei de indiferență, fulgere de nerecuoștință, iar Tu rămâi atât de trist încât ești de plâns... O, Isuse, iată pieptul meu, gata nu doar să primească săgețile tale destinate mie, dar și pe cele care îți sunt respinse de alte suflete, și așa nu vei mai fi învins în jocul tău de iubire; vreau să-ți dau reparare pentru răceala, indiferența, și nerecunoștințele pe care le primești din partea lor. 

O, Isuse, sărut mâna ta stângă și intenționez să repar toate atingerile ilegale sau condamnabile, făcute în prezența ta, și te rog să mă ții mereu strânsă la Inima ta. 

O, Isuse, sărut mâna ta dreaptă și intenționez să repar toate sacrilegiile, în special liturghiile rău celebrate. De câte ori, Iubirea mea, Tu ești constrâns să cobori din Cer în mâinile preoților nedemni și chiar dacă simți dezgust să te afli în acele mâini, Iubirea te constrânge să rămâi; ba chiar, în anumiți preoți, Tu găsești preoții de la Patima ta, care cu enormele lor delicte și sacrilegii reînnoiesc actul uciderii lui Dumnezeu! Isuse, îmi este teamă să mă gândesc la așa ceva! Cu toate acestea așa cum în timpul Patimilor stăteai în mâinile iudeilor, tot așa Tu stai în acele mâini nedemne, precum un miel blând, așteptând din nou moartea ta. O, Isuse, cât suferi! Tu ai vrea o mână iubitoare care să te elibereze din acele mâini sângeroase. O, Isuse, când te vei afla în asemenea mâini, te rog să mă chemi aproape de tine, iar pentru a-ți da reparații te voi acoperi cu puritatea îngerilor, te voi parfuma cu virtuțile tale pentru a reduce dezgustul pe care îl simți când te vei afla în acele mâini, și am să-ți ofer inima mea drept scăpare și refugiu. Iar în timp ce vei sta în mine, eu te voi ruga pentru preoți, pentru ca toți să fie slujitorii tăi vrednici. 

O, Isuse, sărut piciorul tău stâng și intenționez să repar pentru aceia care te primesc din obișnuință și fără trebuincioasele dispoziții. 

O, Isuse, sărut piciorul tău drept și vreau să repar pentru aceia care te primesc pentru a te insulta. Oh, te rog când vor îndrăznii să facă aceasta, reînnoiește miracolul pe care i l-ai făcut lui Longin, însănătoșindu-l din nou și covertindu-l doar cu atingerea sângelui ce a ieșit din Inima ta străpunsă de lancea sa... Astfel, la atingerea sacramentelor tale schimbă ofensele în iubire, iar pe cei care te ofensează, în iubitori. 

O, Isuse, sărut Inima ta, în care se revarsă toate ofensele, iar eu vreau să-ți dau reparări în toate, să-ți dau pentru toți un preschimb de iubire, și să împart mereu cu tine durerile tale. 

O, cerescule Săgetător, dacă vreo ofensă scapă cumva reparărilor mele, te rog să mă închizi în Inima și în Voința ta, astfel încât nimic să nu-mi poată scăpa. O voi ruga pe blânda Mamă să mă țină mereu împreună cu Ea, pentru a repara totul și pentru toți; te sărutăm împreună și făcându-ți zid de apărare, vom îndepărta valurile de mâhniri pe care le primești din partea creaturilor... Oh, o Isuse, amintește-ți că și eu sunt o sărmană prizonieră; este adevărat că închisorile tale sunt mai restrânse, care este parcursul scurt al unei ostii; de aceea izolează-mă în Inima ta și cu lanțurile iubirii tale nu doar să mă închizi, dar leagă unul câte unul gândurile mele, afecțiunile, dorințele mele, să legi mâinile și picioarele mele de Inima ta în așa fel încât eu să nu mai am alte mâini și picioare decât pe ale tale. Astfel încât, Iubirea mea, închisoarea mea va fi Inima ta, lanțurile mele vor fi formate din iubire, flăcările tale o să fie hrana mea, respirația ta va fi a mea, porțile care mă vor împiedica să ies o să fie Voința ta preasfântă; iar așa, nu voi vedea decât flăcări, nu voi atinge decât focul, care, în timp ce îmi va da viață, o să-mi dea moarte, precum aceea pe care o suporți Tu în ostia sfântă, doar așa îți voi da viața mea; iar în timp ce eu voi rămâne prizonieră în tine, Tu vei rămâne descompus în mine. Nu este aceasta intenția ta închizându-te în ostie: adică, să fii eliberat de sufletele care te primesc, luând viață în ele? Iar acum, în semn de iubire, binecuvântează-mă și sărută-mă, iar eu te îmbrățișez și rămân în tine. 

O, Inima mea Dulce, văd, că, după ce ai instituit Presfântul Sacrament, și ai văzut imensa nerecunoștință și ofensele creaturilor față de excesele Iubirii tale, deși rămâi rănit și amărât, totuși nu dai înapoi, ci dimpotrivă, vrei să îneci totul în imensitatea Iubirii tale. Te văd, o, Isuse, căci te administrezi pe tine însuți Apostolilor tăi și după aceea adaugi, că ceea ce ai făcut Tu trebuie să o facă și ei, oferindu-le puterea de a consacra, și de aceea îi numești preoți și instiui și alte sacramente. Astfel încât la toate te gândești și totul repari: predicile făcute rău, sacramentele administrate și primite fără dispoziția cuvenită, și de aceea sunt fără efecte, vocațiile greșite a preoților din partea lor și din partea celor care îi numesc, nefolosind toate mijloacele pentru a cunoaște adevăratele vocații... Ah, nimic nu-ți scapă, o Isuse! Iar eu intenționez să te urmez și să-ți dau reparări pentru toate aceste ofense. 

Apoi, după ce ai împlinit totul, îi iei pe Apostolii tăi și pornești spre Grădina Ghetsemani, pentru a începe dureroasa ta Pătimire. Te voi urma în toate pentru a-ți ține o fidelă companie.