A DOUA ORĂ - De la 6 la 7 după amiază

ISUS SE DESPARTE DE MAMA SA PREASFÂNTĂ ȘI SE ÎNDREAPTĂ SPRE CENACOL

Adorabilul meu Isus, împreună cu tine am luat parte la durerile tale și la cele ale Mamei tale suferinde, văd că te hotărăști să pornești, pentru a merge acolo unde Vrerea Tatălui te cheamă. Este atât de mare iubirea dintre Fiu și Mamă că vă face inseparabili, de aceea Tu te lași în Inima Mamei tale, iar Regina și blânda Mamă se depune în a ta, altfel v-ar fi fost imposibil să vă separați. Dar apoi, binecuvântându-vă unul pe altul, Tu îi dai ultimul sărut pentru a o întări în cumplitele dureri și pentru a o susține, îi dai ultimul adio și pleci.

Dar Fața ta palidă, buzele tale tremurânde, vocea ta sufocată, parcă ai vrea să dai în plâns, când îi spui adio, ah, totul îmi spune cât suferi trebuind să o lași!

Dar pentru a împlinii Voința Tatălui cu inimile voastre unite una în cealaltă, la toate vă supuneți, voind să reparați pentru aceia care, pentru a nu leza sensibilitatea rudelor și a prietenilor, atașamentele și legăturile, nu le pasă să îndeplinească Sfânta Vrere a lui Dumnezeu și să corespundă la starea de sfințenie la care Dumnezeu îi cheamă, cât de multă Iubire vrei să le dai lor, încât să fi satisfăcut de iubirea creaturilor!

Amabila mea Iubire, în timp ce repar cu tine, permite-mi să rămân cu Mama ta pentru a o consola și a o susține, în timp ce Tu pleci; apoi voi grăbi pașii, pentru a te ajunge. Dar cu o foarte mare durere a mea, văd că îndurerata mea Mamă tremură și este atât de mare durerea, că în timp ce vrea să spună Fiului adio, vocea îi moare pe buze și nu mai poate articula nici un cuvânt, aproape că leșină, iar în delirul ei de iubire șoptește:

„Fiul meu, Fiul meu, te binecuvântez! Ce amară despărțire, mai crudă decât orice moarte...!” Dar durerea o împiedică din nou să vorbească și amuțește!

Neconsolată Regină, lasă-mă să te ocrotesc, să-ți șterg lacrimile și să te compătimesc în amara ta durere! Mama mea, eu nu te voi lăsa singură; iar Tu ia-mă cu tine, învață-mă în această perioadă atât de dureroasă pentru tine și pentru Isus ceea ce trebuie să fac, cum trebuie să-l apăr, cum să-i aduc reparări și să-l consolez și dacă trebuie să-mi dau viața mea pentru a o apăra pe a Sa. Nu, nu mă voi îndepărta de sub mantia ta. La semnele tale voi alerga la Isus și îi voi da dragostea ta, afecțiunile tale, sărutările tale împreună cu ale mele și le voi pune în fiecare rană, în fiecare picătură a Sângelui său, în fiecare durere și insultă, astfel încât simțind El în fiecare durere, sărutările și iubirea Mamei, durerile sale vor fi alinate. Apoi mă voi întoarce sub mantia ta, aducându-ți sărutările sale pentru a îndulci Inima ta străpunsă... Mama mea, inima îmi bate, vreau să merg la Isus. Iar în timp ce sărut mâinile tale materne, Tu binecuvântează-mă cum l-ai binecuvântat pe Isus și permite-mi să merg la El.

Dulcele meu Isus, iubirea îmi indică pașii tăi și te ajung, în timp ce străbați drumurile Ierusalimului împreună cu iubiții tăi discipoli.Te privesc și din nou te văd palid. Aud vocea ta, dulce, da, dar maiestuoasă, astfel încât sfâșâie inima discipolilor tăi, care sunt tulburați. „Este ultima oară – spui Tu – că parcurg aceste drumuri de unul singur; mâine le voi parcurge legat, târât între mii de insulte”.

Și indicând punctele unde vei fi dezonorat și sfâșiat, continui a spune: „Viața mea este gata să apună aici jos, precum apune soarele, iar mâine la această oră nu voi mai fi... Dar precum soarele voi învia a treia zi”.

Auzind acestea, Apostolii devin triști și tăcuți, neștiind ce să răspundă. Dar Tu adaugi: „Curaj, nu fiți abătuți; pentru că este necesar ca Eu să mor pentru binele vostru și al tuturor”.

Spunând așa, te-ai emoționat, dar cu vocea tremurândă, continui să-i instruiești. Iar mai înainte să te închizi în Cenacol, privești soarele care apune, cum urmează să apună viața ta, oferi pașii tăi pentru aceia care se află la apusul vieții lor și le dai lor harul pentru a o face să apună în tine, reparând pentru aceia care, cu toate neplăcerile și înșelăciunile vieții, se încăpățânează să  nu se supună ție... Apoi privești din nou Ierusalimul, centrul miracolelor tale și a preferințelor Inimii tale, care în schimb îți pregătesc Crucea, ascuțind cuiele pentru a împlinii actul de ucidere a lui Dumnezeu, iar Tu tremuri, Inima ți se prăbușește și plângi pentru distrugerea sa. Cu toate acestea, repari pentru atât de multe suflete conscrate ție, pe care cu multă grijă încercai să le formezi ca minuni ale Iubirii tale, iar ele, nerecunoscătoare și necorespunzătoare, te fac să pătimești atât de multe amărăciuni... Vreau să repar împreună cu tine, pentru a alina Inima ta frântă. Dar văd că privești cu oroare Ierusalimul și, întorcând privirea, intri în cenacol. Iubirea mea, strânge-mă la Inima ta, astfel încât să-mi însușesc amărăciunile tale, pentru a le oferi împreună cu tine, iar Tu privește cu milă sufletul meu și vărsând în el Iubirea ta, binecuvântează-mă.

PRIMA ORĂ - (17:00-18:00) - ISUS ÎȘI IA RĂMAS BUN DE LA MAMA SA PREASFÂNTĂ

O, Cerească Mamă, ora despărțirii deja a sosit, iar eu vin la tine. O, Mamă, dă-mi iubirea ta și reparările tale, dă-mi durerea ta, pentru că împreună cu tine vreau să-l urmez pas cu pas pe adoratul Isus.

Iată că Isus vine, iar Tu, cu sufletul plin de iubire, îi alergi în întâmpinare, și văzându-l atât de palid și trist, Inima ți se strânge de durere, puterile îți scad și ești gata să-i cazi la picioare... O, blânda mea Mamă, știi Tu de ce a venit la tine adoratul Isus? Ah, El a venit pentru a-ți spune ultimul adio, pentru a-ți spune un ultim cuvânt, pentru a primi ultima îmbrățișare! O, Mamă, mă apropii de tine cu toată afecțiunea de care este capabilă această inimă a mea, așa încât strânsă și atrasă de tine să pot primi și eu îmbrățișările adoratului Isus. Poți Tu să mă refuzi? Oare nu este de preferat să ai un sprijin pentru inima ta, un suflet apropiat, care să împartă cu tine durerile, afecțiunile și reparările?

O, Isuse, în această oră așa sfâșietoare pentru Inima ta delicată, ce exemplu ne dai Tu de filială și iubitoare ascultare față de Mama ta! Ce dulce armonie se află între tine și Maria! Ce încântare suavă de iubire, care se înalță până la tronul Celui Veșnic dilatându-se pentru salvarea tuturor creaturilor de pe pământ!

O, Mama mea Cerească, știi tu ce vrea de la tine adoratul Isus? Nimic altceva decât ultima binecuvântare. Este adevărat căci din toate părticelele ființei tale ies numai binecuvântări și laude pentru Creatorul tău; dar Isus, luându-și rămas bun de la tine, vrea să audă cuvintele dulci „Te binecuvântez o Fiule”, iar acel „Te binecuvântez” anulează toate înjurăturile din auzul său, și coboară dulce și suav în Inima sa; aproape ca într-un adăpost între el și toate ofensele pe care i le fac creaturile, Isus vrea al tău: „Te binecuvântez...”

Și eu mă unesc cu tine, o, dulce Mamă: pe aripile vântului vreau să înconjor Cerul pentru a cere Tatălui, Duhului Sfânt, tuturor îngerilor, un „Te binecuvântez”, pentru Isus, astfel încât mergând la El să-i pot duce binecuvântările lor. Iar aici, pe pământ, vreau să merg la toate creaturile și să cer de la fiecare gură, de la fiecare bătaie a inimii, de la fiecare pas, de la fiecare respirație, de la fiecare privire, de la fiecare gând, binecuvântări și laude pentru Isus; iar dacă nimeni nu o să vrea să mi le dea, atunci vreau să le ofer eu în locul lor. O, dulce Mamă, după ce am înconjurat și reînconjurat, pentru a cere Preasfintei Treimi, îngerilor, tuturor creaturilor, luminii soarelui, parfumului florilor, undelor mării; de la fiecare suflare de vânt, de la fiecare scânteie de foc, de la fiecare frunză ce se mișcă, din strălucirea stelelor, de la fiecare mișcare a naturii, un „Te binecuvântez”, vin la tine și împreună cu ale tale, unesc binecuvântările mele.

Dulce Mama mea, văd că Tu primești alinare și mângâiere, și îi oferi lui Isus toate binecuvântările mele, pentru repararea înjurăturilor și blestemelor pe care El le primește din partea creaturilor... Dar în timp ce îți ofer totul, aud vocea ta tremurândă care spune: „Fiule, binecuvântează-mă și pe mine!”

 

O, Isuse, Iubirea mea dulce, binecuvântează-mă din nou și pe mine împreună cu Mama ta; binecuvântează gândurile mele, inima mea, mâinile mele, faptele mele, pașii mei, iar împreună cu Mama ta, binecuvântează toate creaturile.

 

O, Mama mea, privind cu intensitate Fața îndurerată a lui Isus, palidă, tristă și confuză, se trezește în Tine amintirea durerilor ce, peste puțin timp, El va trebui să le sufere. Prevezi Fața sa acoperită de scuipături și îl binecuvântezi, capul străpuns de spini, ochii învinețiți, trupul masacrat de biciuiri, mâinile și picioarele perforate de cuie și oriunde merge El, Tu îl urmezi cu binecuvântările tale; iar împreună cu tine îl urmez și eu. Când Isus va fi lovit de bice, încoronat cu spini, pălmuit, străpuns de cuie, peste tot va găsi, împreună cu al tău, al meu „Te binecuvântez”.

O, Isuse, o Mamă, vă compătimesc, cât de imensă este durerea voastră în aceste momente; Inima unuia pare că rupe Inima celuilalt. O, Mamă, rupe inima mea de pe pământ și leag-o puternic de a lui Isus, astfel încât, unită cu El, să pot lua și eu parte la durerile tale, iar în timp ce vă strânge-ți, vă îmbrățișați, vă dați ultimile priviri, ultimile sărutări, stând eu în mijlocul celor două Inimi ale voastre, să pot primi ultimile voastre sărutări, ultimile voastre îmbrățișări. Nu vedeți că eu nu pot stau fără voi, în ciuda mizeriei și răcelii mele?

Isuse, Mama, țineți-mă strânsă de voi; dați-mi Iubirea voastră, Vrerea voastră; iradiați sărmanaa mea inimă, strângeți-mă în brațele voastre, iar împreună cu tine o dulce Mamă, vreau să-l urmez pas cu pas pe adoratul Isus, cu intenția de a-i da mângâiere, alinare, iubire și reparare pentru toți.

O, Isuse, împreună cu Mama ta îți sărut piciorul stâng, rugându-te să mă ierți pe mine și pe toate creaturile, ori de câte ori nu ne-am îndreptat pașii către Dumnezeu. Sărut piciorul tău drept: iartă-mă pe mine și pe toți, ori de câte ori nu am urmat perfecțiunea pe care Tu o voiai de la noi. Îți sărut mâna stângă: transmite-ne puritatea ta. Sărut mâna ta dreaptă: binecuvântează-mi toate bătăile inimii, gândurile, sentimentele, astfel încât întărite de binecuvâtările tale, toți să se sfințească; și împreună cu mine binecuvântează din nou toate creaturile și sigilează mântuirea sufletelor lor cu binecuvântarea ta. Isuse, împreună cu Mama ta, te îmbrățișez și, sărutându-ți Inima, te rog să pui în mijlocul celor două inimi ale voastre pe a mea, astfel încât să se hrănească în continuu de însăși afecțiunile și dorințele voastre și chiar cu însăși Viața voastră. Așa să fie.

Rugaciuni pentru inceputul si sfarsitul fiecarei ore ale Patimirii

 

PREGĂTIRE PENTRU FIECARE ORĂ

 

Doamne Isuse Cristoase, îngenunchiat înaintea prezenței tale divine, implor Inima ta preaiubitoare ca să vrea să mă admită la dureroasa meditație a celor 24 de ORE,  prin care din iubire pentru noi, ai vrut să pătimești atât de mult în Trupul tău adorabil și în Sufletul tău Preasfânt, până la moartea pe Cruce. Oh, dă-mi ajutor, har, iubire, profundă compasiune și inteligența pentru a înțelege patimile tale, în timp ce acum meditez ora...

Iar pentru acele pe care nu le pot medita, îți ofer voința cu care aș vrea să le fac și intenția cu care aș vrea să le meditez în toate orele în care sunt constrânsă să mă ocup de obligațiile mele, sau să dorm. 

Acceptă, o, Doamne Milostive, intenția mea iubitoare, fă să fie de folos pentru mine și pentru toți, ca și cum în mod efectiv și sfânt, să îndeplinesc ceea ce doresc atât de mult să practic.

  Pentru moment îți mulțumesc, o, Isuse al meu, că prin intermediul rugăciunii, mă chemi în unire cu tine, și pentru a-ți plăcea mai mult, îmi însușesc gândurile tale, limba ta, Inima ta și cu acestea intenționez să mă rog, unindu-mă în întregime în Voința ta și în Iubirea ta, întinzând brațele pentru a te îmbrățișa, îmi sprijin capul pe Inima ta și încep...

 

MULȚUMIRE DUPĂ FIECARE ORĂ

 

Amabilul meu Isus, Tu m-ai chemat în această ORĂ a Pătimirii tale să-ți țin companie, iar eu am venit. Mi se părea că te aud, că ești chinuit și îndurerat, că te rogi, repari și pătimești și cu vocile cele mai înduioșătoare și convingătoare pledezi pentru salvarea sufletelor. Am încercat să te urmez în toate, iar acum trebuind să te las pentru obișnuitele mele ocupații, simt obligația să-ți spun „îți mulțumesc” și „te binecuvântez”.

 Da, o, Isuse, îți repet de mii și mii de ori mulțumesc și te binecuvântez pentru tot ceea ce ai făcut și ai pătimit pentru mine și pentru toți, îți mulțumesc și te binecuvântez pentru fiecare picătură de Sânge pe care ai vărsat-o, pentru fiecare respirație, pentru fiecare bătaie a inimii, pentru fiecare pas, cuvânt, privire, amărăciune și ofensă pe care ai suportat-o. În toate, o, Isuse al meu, vreau să te însemnez cu un „mulțumesc” și un „te binecuvântez”.

Oh, o, Isuse al meu, fă ca toată ființa mea să-ți trimită un flux continu de mulțumiri și binecuvântări, așa încât să atrag asupra mea și asupra tuturor, fluxul binecuvântărilor și al harurilor tale. Oh, Isuse, strânge-mă la inima ta, iar cu mâinile tale preasfinte însemnează fiecare parte a ființei mele cu al tău „te binecuvântez”, pentru a face ca din mine să nu poată ieși altceva decât un imn continuu față de tine.

Orele Patimirii Domnului nostru Isus Cristos - Introducere

UN CEAS 

Pentru a-l urma pe Isus mai de aproape, să ne unim cu El, pentru a ne înveșmânta cu tot ceea ce este El, pentru a recopia în noi gândurile sale, intențiile sale, rugăciunile sale, reparările sale, durerile sale și Iubirea sa; pentru a-l slăvi și satisface cu Isus pe Tatăl, pentru salvarea și sfințenia noastră, a fraților noștri și pentru a obține triumful Împărăției sale.

O continuă contemplare cotidiană a celor 

DOUĂZECI ȘI PATRU DE ORE ALE PĂTIMIRII,

timp de 31 sau 32 de ani, spre 1913-1914

Luisa le-a pus în scris, 

din ordinul Părintelui Sfântul Hanibal Maria de Francia, 

fiind primul ce le-a publicat, dându-i el însuși titlul:

CEASUL PĂTIMIRII

Partea 1: Prezentare

„În ziua aceea, Domnul cel veșnic Îi va proteja pe locuitorii Ierusalimului și aceia care dintre ei se poticnesc, în ziua aceea, vor fi ca David, ca David, iar casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor. 

În ziua aceea Eu voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului. 

Voi revărsa asupra casei lui David și asupra locuitorilor Ierusalimului un Duh de îndurare și de implorare și vor privi la mine, pe care l-au străpuns, îl vor jeli cum se jelește singurul [fiu] și-l vor plânge amar, cum se plânge amar întâiul născut.” 

(Zaharia, 12,8-10)

4 CE ISTORIE A AVUT ACEASTĂ CARTE? 

 

Luisa avea șaptesprezece ani când, de Crăciun în anul 1882, a făcut o novenă de pregătire pentru această Sărbătoare. Vocea interioară a lui Isus, o lămurea în această contemplație de nouă ore în fiecare zi. A avut la sfârșit o viziune neașteptată a Copilașului Isus, ce a invitat-o să urce mai mult în viața Harului său și a Iubirii sale.Cu acest scop, i-a impus să continue să scrie alte douăzeci și patru de meditații despre Patima și moartea Sa pe Cruce, distribuindu-le în cele douăzeci și patru de ore ale zilei.Treizeci și unu de ani mai târziu (în 1913 - 1914) Luisa a trebuit să scrie din ascultare aceste „ORE ALE PĂTIMIRII”. Așadar de atunci, Luisa, a avut acest zel pentru acest exercițiu, căci prin harul lui Dumnezeu – spune ea nu le-a mai lăsat. Așadar a scris aceste „ORELE ALE PĂTIMIRII” în sufletul ei!

Iar Sfântul Hanibal M. De Francia le-a publicat în patru ediții, intitulat de el: „CEASUL PĂTIMIRII ”

           -Prima ediție (1915) :              5000 de copii

            -A doua ediție (1916):             2000 de copii

            -A treia ediție (1917):          10.000 de copii

            -A patra ediție (1924):          15.000 de copii    

Toate aceste ediții au avut „aprobarea” și „ Imprimatur”. În a treia și a patra ediție, Padre Hanibal a adăugat o anexă, cu titlul: „TRATAT” (sau „MICUL TRATAT”) DESPRE VOINȚA DIVINĂ” reprezentate prin diferite capitole, alese din câteva volume ale Luisei.

Sfântul Părinte Hanibal a murit în anul 1927, iar responsabilitatea publicării scrierilor a fost preluată de D. Benedict Calvi, ultimul Confesor a Luisei. El a făcut a cincea ediție a acestor „Ore ale Pătimirii” (1934) cu „aprobare” (nulla osta), deja pregătind a șasea ediție, când în Germania această operă a fost tradusă în germană și editată de P. Ludwig Beda, O.S.B., în două ediții, cu „Imprimatur”. Era a cincea ediție tradusă în italiană. În limba germană, prima ediție (1936) a fost de 25.000 de copii; a doua (1938), de 30.000 de copii.  

Alte traduceri se pregăteau în diferite națiuni. Așadar cartea s-a răspândit extinzându-se în cursul celor douăzeci și trei de ani provocând o mare onoare și entuziasm, având mereu aprobare ecleziastică, dar a fost și obiectul numeroaselor critici.

Diferiți martori afirmau, căci Sfântul Hanibal M. De Francia se bucura de o mare încredere din partea Sfântului Papa Pius al – X - lea. Într-o zi vizitând-o pe Luisa, cu mare bucurie a povestit că a dus cartea Sfântului Părinte. Așadar Papa a vrut să i se citească puțin, iar el i-a citit Ora când a fost răstignit Isus; la un moment dat, Papa l-a întrerupt spunând: „Nu așa Părinte, ci în genunchi trebuie să fie citit; este Isus Cristos care vorbește”.

Această carte a fost retrasă din circulație, după ce pe data de treizeci și unu august 1938, a fost pusă sub Sechestrul cărților interzise, cu un decret al Congregației Sfântului Oficiu.

Alte două cărți ale Luisei, publicate de Confesorul ei („ÎMPĂRĂȚIA VOINȚEI DIVINE” și „REGINA CERULUI ÎN ÎMPĂRĂȚIA VOINȚEI DIVINE”) au avut aceeași soartă. Niciodată nu a fost spus oficial care a fost motivul.

Dar același „Sechestru a cărților interzise”, care exista încă din 1559, a fost suspendat în valoarea sa juridică, cu o notificare a aceleiași Congregații pentru Doctrina credinței (Sfântul Oficiu). Despre el rămâne valoarea sa morală, deoarece este mereu o datorie a conștiinței, de a nu pune în pericol credința sau lecturile periculoase și greșite. Așadar, interzicerea adevărată și proprie nu mai există. Nu doar, ci „ cu beatificarea Fericitului Hanibal M. De Francia AU FOST APROBATE DE BISERICĂ ȘI SCRIERILE SALE, așadar CHIAR ȘI PREZENTĂRILE OPERELOR LUISEI”. Iar aceasta, mai presus de toate, cu deschiderea Cauzei pentru beatificarea Luisei, la Corato pe 20.11.1994 și consemnarea scrierilor sale din partea Sfintei Congregați. Este un timp pentru fiecare lucru sub soare; a ajuns timpul în care Biserica vrea să așeze lumina pe candelabru, adică Luisa în locul pe care Voința Divină i-a pregătit în Biserica sa. Pentru lauda și slava lui Dumnezeu.

 

DE LA PREZENTARE, TRECEM LA „INTRODUCEREA ACESTUI CEAS AL PĂTIMIRII DUREROASE”.

SCRISĂ DE SFÂNTUL HANIBAL MARIA DE FRANCIA

 

  Acest „CEAS AL PĂTIMIRII” este scris de o persoană devotată

 Providența Divină, care în fiecare timp inspiră suflete care să-l cunoască, să-l iubească și care să-l facă să fie cunoscut și iubit de către alții, a inspirat un suflet precum am amintit în primul capitol al acestui mic tratat, care s-a consacrat durerilor Divinului Răscumpărător.

 Inspirația particulară pe care a avut-o acest suflet, formează o metodă nouă și foarte fructuoasă asupra modului cum să contemplăm pătimirile Domnului Nostru Isus Cristos; adică, a rechema una câte una cele douăzeci și patru de ore, de la cinci după amiază din Joia Sfântă, până la ora cinci după amiază din Vinerea Sfântă; și de a contempla oră după oră ceea ce Isus Cristos a suferit mai târziu în cele douăzeci și patru de ore.

Am spus că este nouă această metodă, nu în ceea ce privește reducerea pătimirilor Domnului Nostru în cele 24 de ore, dar în ceea ce privește forma, sentimentele și scopurile care formează totul nou.

 

Așadar nu este nouă împărțirea în cele 24 de ore ale Pătimirii Domnului Nostru Isus Cristos; pentru că acesta este ceea ce se cheamă CEASUL PĂTIMIRII și care se găsește în multe cărți consacrate, precum: Filotea del Riva, Grădina Spirituală, în special în operele spirituale a Doctorului Sfintei Biserici Sfântul Alfons; deși la diferiți Autori, există câte o mică diferență în ceea ce privesc orele.

După cum fiecare vede, această devoțiune al acestui CEAS AL DURERII, dintre toate cele referitoare la Patima Domnului Nostru Isus Cristos și durerile Maicii sale Preasfinte, se numără printre cele mai fundamentale, pentru că analizează și meditează una câte una toate pătimirile externe și interne ale adorabilului Nostru Răscumpărător Isus Cristos. Este un fel de Calea Crucii mai întreagă si completă, pentru că nu începe de la condamnarea Domnului Nostru la moarte din curtea lui Pilat, dar începe de unde practic a început dureroasa Pătimire, adică, de când Domnul nostru Isus Cristos și-a luat rămas bun de la Maica sa Preasfântă (cum este evlavioasa credință) pentru a merge la moarte, la care urmează Cenacolul, Grădina Măslinilor, Capturarea, etc.

 

Dar este ceva nou, în acest CEAS AL PĂTIMIRII al Sufletului singuratic, care l-a scris și mi l-a încredințat, da este, în primul rând despre repararea celor 24 de ore nu a amintit doar o singură dată, cum fac alți Autori de mine menționați mai sus, mulțumindu-se de a spune: De la 6 la 7 dimineața, Isus este condus la Pilat – de la 7 la 8 este condus la Irod, etc.... dar se meditează despre ceea ce se întâmplă  în fiecare oră, Sufletul extatic și singuratic face o vie descriere și adaugă opinii, afecțiuni și reparări. În al doilea rând, aceste afecțiuni și aceste reparări sunt așa singulare, noi și intime, încât nu par a fi Operă omenească, dar cerească.  

Totul apare nou în aceste sfinte meditații.Deși nu se meditează decât însăși acele mistere, asupra cărora atât de mult a fost scris și meditat de diferiți sfinți Autori în care, în aceeași măsură și inspirația divină, care înfăptuiește mereu lucruri noi și variază în atâtea forme harul său (multiformis gratia Dei), se manifestează prin mijlocirea acestui suflet într-un mod cu totul singular.

Să presupunem că evlavioasa persoană care scrie, nu este un intelectual, abia cunoaște să citească și să scrie. Si totuși pătimirile, umilirile, violențele, sfâșierile adoratului Răscumpărător Isus sunt descrise pe viu, cu termeni care pătrund inima, o emoționează, o impresionează, o atrage spre Iubire.

Iubirea, trebuie de specificat, da, Iubirea divină, în expresia sa cea mai sensibilă este nota predominantă al acestui CEAS AL PĂTIMIRII: iubirea, adică, cea a lui Isus Cristos pentru oameni și iubirea acestui Suflet singuratic pentru Isus Cristos.Este o îndrăgostită care se extinde în cea mai iubitoare compasiune pentru Alesul ei, îl compătimește, îl mângâie, îl îmbrățișează, îl sărută și din nou îl sărută, îl însoțește în toate pătimirile singulare, cu o înlocuire continuă, adică se așează ea, în măsura în care îi stă în putere în locul Iubitului îndurerat și primește totul asupra ei, astfel încât în această înlocuire evlavioasă, ar fi vrut să-i evite chinurile Supremului Bine, trăind pe viu acum pentru atunci. Pentru acest Suflet contemplativ, nu este trecut: ea reproduce scenele fiind actuale și se identifică în ele. În excesul compasiunii și a iubirii, ea înaintează cu multă încredere spre Alesul ei, căci sărutându-i ochii, fața, gura, mâinile, picioarele, Inima, cere și ea sărutări iubitoare de la Isus, cu o atât de mare încredere, căci în puține suflete, chiar a celor mai iubiți se găsește același lucru. Este Mireasa Cântecelor care exclamă: „mă sărută El cu sărutul buzelor sale”. Nu se poate pune în dubiu, căci dacă Domnului Nostru îi place atât de mult respectuoasa teamă, așadar la fel de mult Inima sa iubitoare se va bucura de o filială și o afecțiune încrezătoare.  Și cum să nu-l avem în Acela care vărsând doar un singur strop din Sângele său prețios, a vrut să ne mântuiască și vrea să verse tot sângele său, în mijlocul celor mai nemaiînchipuite chinuri și a celor mai vulgare violențe, pentru a ne demonstra cât ne iubește? Oare cere prea mult un suflet, când cere sărutări de la Isus, care ne-a dat și se dă mereu pe Sine însuși? Și pentru ce ar trebui să ne rețină de la această mare încredere de iubire păcatele noastre, când ne-am purificat prin căință și umilință? Oare nu este adevărat că Tatăl fiului risipitor, „pe când era încă departe Tatăl l-a văzut i s-a făcut milă și alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat” (Lc. 15,17)? Și oița pe umerii Bunului Păstor, nu a fost și ea mângâiată și sărutată? Oare nu este adevărat, ce spunea acel îngeraș îndrăgostit de Isus, Sfânta Agneza „Eu îl iubesc pe Cel, care cu cât mai mult îl îmbrățișez și îl ating, cu atât mai mult am devenit pură și castă?” Ah, această iubire încrezătoare, ce pleacă dintr-o inimă umilă, fură Inima lui Dumnezeu! Și în acest mod, devenim precum copiii, cum ne-a învățat Domnul Nostru, când îmbrățișând la pieptul său iubitor un plăpând copilaș a zis: „Dacă nu veți deveni ca pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Mt. 18,2).

Aceasta este încrederea care se manifestă din fiecare pagină al acestui CEAS AL PĂTIMIRII. Iar sufletul care ia în mână această carte și se introduce în acest evlavios exercițiu după această îndrumare, puțin câte puțin va participa la sentimentele, compasiunea, iubirea și la încrederea care este deplină și copleșitoare.

Uneori, Sufletul singuratic, în această carte, îl introduce pe Domnul Nostru Isus Cristos să vorbească; iar atunci acele cuvinte la care ea se referă, nu mai sunt un sentiment particular al ei, ci o inspirație care se manifestă cu acele expresii, de care sufletul este capabil: așadar fiecare inspirație și fiecare revelație care trece prin mintea omenească, dă naștere după capacitatea fiecăruia, sau de intuitul mistic al aceluiaș individ. De aici reiese diferența de exprimare a sufletelor contemplative asupra aceluiaș argument.

Dar, dacă sufletul autor al acestui CEAS AL DURERI, este regenerat în ceea ce privesc efectele și este în mod absolut nou, aș putea spune, pentru că este unic în aceste reparări.

Într-adevăr, repararea tuturor ofenselor pe care le primește Domnul Nostru Isus Cristos a fost întotdeauna obiectul principal al multor suflete iubitoare și a multor cărți de devoțiune, și uneori de revelații speciale. De exemplu: avem scrierile Fericitei Margareta Alacoque, care în devoțiunea Inimii Preasfinte a lui Isus, include speciale reparări. Încă și mai directe, în acest scop sunt devoțiunile Preasfântului nume a lui Isus și al Chipului său Preasfânt, cu revelațiile pe care le-a avut, Venerabila Sora Maria a Sfântului Petru, carmelitană. În mod obișnuit, toate aceste reparări vin formate din reverențe, cereri de iertare și din rugăciuni.   

Reparările acestui CEAS AL PĂTIMIRII, sunt în schimb o unificare cu însăși reparările Domnului Nostru Isus Cristos. Este o introducere în profunzime, în sentimentele Inimii Preasfinte a lui Isus, în pătimirile sale divine; cu Isus care pătimește, care se roagă, care se oferă și repară, în acest mod sufletul compătimește, se roagă, oferă și repară. Si pentru ce anume repară? Aici reparările se extind, se multiplică la infinit și se adaptează fiecărei categorie de păcat, care poate să aibă relații cu fiecare pătimire al Domnului Nostru. De la primul la ultimul cuvânt, se poate spune că această operă este o continuă și o diversă reparare, a tuturor păcatelor cu toate speciile lor și nu doar a celor grave, dar chiar și a celor mai ușoare și nu doar a păcatelor care au fost comise împotriva Persoanei adorabile a lui Isus Cristos, când era în mâinile dușmanilor săi, dar pentru toate greșelile prezente, trecute și viitoare, în persoana tuturor păcătoșilor, fie condamnate sau alese. Sufletul unit cu patima lui Isus se scufundă aș spune chiar, în orice suferință al Domnului Nostru; analizează în măsura în care poate fi uman, abisul infinit, și unindu-se cu infinitele intenții reparatorii al Omului-Dumnezeu îndurerat, oferă pentru El, oferă Tatălui, oferă Dreptății Divine, reparări infinite pentru toate și pentru toți!

Pentru timpurile noastre este necesar de o mare reparare universală pentru că nelegiuirile generațiilor prezente s-au înmulțit!    

  

 

VALOAREA ȘI UTILITATEA ACESTEI ORE ASUPRA ACESTUI CEAS AL PĂTIMIRII, ȘI CU CÂTĂ PLĂCERE O PRIMEȘTE DOMNUL NOSTRU

 

Cu o excepție indispensabilă și cu cea mai perfectă ascultare a judecății Sfintei Biserici, fără să solicite o altă credință decât pe cea umană, doar Decretul înțelept al lui Urban al VIII- lea, eu transcriu aici câteva revelații pe care Domnul Nostru Isus Cristos, ar fi făcut acelui Suflet singuratic, prin care a inspirat această operă: revelații care demonstrează cât îi este de plăcut Inimii adorabile a lui Isus și care face un profit din ea.  Încep cu o scrisoare ce mi-a fost trimisă de persoana Autor:

 

„Preareverendu-le Părinte, iată în sfârșit vă încredințez aceste Ore ale Pătimirii scrise, dar totul să fie pentru slava Domnului Nostru. Adaug și o altă broșură în care sunt conținute efectele, meritele și promisiunile lui Isus, pentru cine face aceste ore ale Pătimirii. Eu cred că dacă cel care le va medita este păcătos, se va converti, dacă este imperfect devine perfect, dacă este sfânt, devine și mai sfânt, dacă este tentat, va găsi victoria, dacă este suferind, va găsi în aceste ore putere, medicamentul, confortul; iar dacă sufletul său este slăbit și sărman, va găsi o hrană spirituală și o oglindă unde se va admira în continuu pentru a se înfrumuseța și să se facă asemănător cu Isus modelul nostru.

Este atât de mare plăcerea pe care o are binecuvântatul Isus, prin meditarea acestor ORE, că ar dori să fie cel puțin câte o fotocopie din aceste meditații, pentru fiecare oraș sau țară și să se pună în practică, pentru că atunci se va întâmpla ca și cum în acele reparări Isus ar auzi că se reproduce vocea sa și rugăciunile sale, pe care le înălța Tatălui său în cele 24 de ore a dureroaselor sale Pătimiri; iar dacă aceste ore s-ar face cel puțin în fiecare țară sau oraș de mai multe suflete, mi se pare că Isus mă face să înțeleg că Dreptatea Divină ar rămâne parțial calmă și ar fi în parte oprite și atenuate pedepele sale în aceste timpuri triste, jalnice și de vărsări de sânge. Face-ți Dumneavoastră apel la toți, Reverendu-le Părinte; așa încât să se împlinească opera pe care amabilul meu Isus m-a făcut să o fac.

Deci, Vă spun că scopul acestor ORE ALE PĂTIMIRII nu este pentru a povesti istoria Pătimirii, pentru că sunt multe cărți în care se vorbește despre acest argument evlavios și nu ar fi fost necesar să se facă alta; dar scopul este de a da  REPARARE, unind împreună (să se noteze) diferitele puncte ale Pătimirii Domnului Nostru, cu diversitatea atâtor ofense, iar împreună cu Isus să se facă o demnă reparare, refăcându-l aproape în tot ceea ce toate creaturile Îi datorează; și de aici rezultă diversitatea modurilor de reparare în aceste ORE, cum ar fi: în anumite fragmente se binecuvântează, în altele se compătimește, în altele se laudă, în altele se confortă îndureratul Isus, în altele se înlocuiește, în altele se imploră, se roagă, se cere. Așadar vă las Vouă, Reverendu-le Părinte, să faceți cunoscut scopul acestor scrieri cu o introducere”.

 ÎN CE MOD SE POT FACE ACESTE ORE ALE PĂTIMIRII?

             - O metodă este aceea de a medita în fiecare zi o ORĂ, citind-o singuri, în familie sau cu alții. Așa, în timp de 24 de zile, se completează cele 24 de ORE. Un ceas bun nu se oprește niciodată; viața nu se oprește niciodată.

            - O altă metodă ar fi aceea de a forma grupuri de câte patru, opt, doisprezece sau până la douăzeci și patru de persoane, care pot fi chiar și familii, fiecare dintre acestea trebuie să se implice cu seriozitate să facă una din aceste ORE, aceea care îi este încredințată, iar aceasta pentru o anumită perioadă de timp, înainte de a schimba ORA. Un ceas bun indică toate ORELE, nu sare nici una...

             -  A treia metodă, este aceea de a face în fiecare zi cel puțin o ORĂ, care ar fi aceea din momentul în care ne aflăm în ziua respectivă; și oricum ar fi de dorit de a ajunge la o așa familiaritate cu aceste ORE ALE PĂTIMIRII, asimilându-le și a ajunge în punctul de a le putea urma în mintea noastră cu ceea ce conține, pe tot parcursul zilei. 

 

A „face” o ORĂ A PĂTIMIRII, înseamnă să o citim cu atenție, meditând-o contemplând-o, făcând-o rugăciune și viață proprie... Da, pentru că nu este o meditație generică a Pătimirii, ca fiecare să facă cum poate, cum se face de exemplu considerând misterele dureroase al Sfântului Rozariu; dar este un mod concret și specific, inspirat din iubirea lui Isus, să ne unim înainte de toate cu Voința Divină și de a retrăi în mod continuu, fără întrerupere Viața sa interioară și tot ceea ce El a făcut în cursul Pătimirii sale.

Fiecare ORĂ, ocupă puține minute; unele mai puțin iar unele mai mult. O lectură calmă și atentă ocupă în medie mai puțin de o jumătate de oră; unele pot fi mai lungi. Orele dificile de a le face la timpul indicat, cum în general sunt cele de noapte, pot fi mutate în alte momente.

Este important totuși ca angajamentul asumat să fie menținut în fiecare zi. Când o persoană se implică să facă o anumită ORĂ, pentru o anumită perioadă de timp, nu trebuie să se preocupe cu gândul: „dar mereu aceeași ORĂ?”, deoarece dacă se face cu atenție și cu o iubire corectă, niciodată nu o să fie la fel; apoi este convenabil să ne exercităm cu tenacitate pentru a o face mereu, neținând cont de altceva decât că facem companie Domnului Nostru. Iar după un anumit timp, când se vede că CEASUL funcționează, se poate trece atunci să se facă alte ORE. Așadar așa se înțelege, „că nu este ceva de citit” și gata, și nici măcar nu este un exercițiu de devoțiune sau de evlavie în plus, ci se tratează de o educarea unei vieți: Viața interioară pe care a trăit-o Isus. În acest mod va ajunge momentul în care peste acel spațiu de lectură, acele reparări și actele interioare ale lui Isus, vor ocupa mintea și inima pe tot restul OREI și a zilei, în timp ce se fac alte lucruri sau se vorbește cu alte persoane. Atunci vom simți, puțin câte puțin, că Isus trăiește în noi, nu numai viața noastră, dar practic Viața sa.

CELE DOUĂZECI ȘI PATRU DE ORE ALE PĂTIMIRII

1. (De la 5 la 6 după amiază) Isus își ia rămas bun de la Mama sa.

2. (De la 6 la 7) Isus se îndreaptă spre Cenacol.

3. (De la 7 la 8) Ultima Cină Legală.

4. (De la 8 la 9) Spălarea picioarelor și Cina Euharistică.

5. (De la 9 la 10) Prima oră de agonie în Ghetsemani.

6. (De la 10 la 11) A doua oră de agonie în Ghetsemani.

7. (De la 11 la 12 noaptea) A treia oră de agonie în Ghetsemani. 

8. (De la 12 la 1 noaptea) Prinderea lui Isus.

9. (De la 1 la 2) Isus, împins de pe o stâncă cade în râul Cedron.

10. (De la 2 la 3) Isus este prezentat în fața lui Ana.

11. (De la 3 la 4) Isus în casa lui Caiafa, acesta îl condamnă la moarte. Negat de Petru.

12. (De la 4 la 5) Isus în posesia răufăcătorilor.

13. (De la 5 la 6) Isus în închisoare.

14. (De la 6 la 7) Isus din nou înaintea lui Caiafa, care confirmă condamnarea și îl trimite la Pilat.

15. (De la 7 la 8) Isus înaintea lui Pilat; Pilat îl trimite la irod.

16. (De la 8 la 9) Isus este adus din nou înaintea lui Pilat fiind pus în urma lui Baraba, Isus este biciuit.

17. (De la 9 la 10) Isus este încoronat cu spini; așadar este prezentat poporului: „Iată Omul!”

18. (De la 10 la 11) Isus îmbrățișează Crucea și se îndreaptă spre Calvar, unde este dezbrăcat.

19. (De la 11 la 12 după amiază) Isus este răstignit.

20. (De la 12 la 1) Prima oră de agonie pe Cruce. Primul cuvânt.

21. (De la 1 la 2) A doua oră de agonie pe Cruce. Al doilea, al treilea și al patrulea cuvânt.

22. (De la 2 la 3) A treia oră de agonie pe Cruce. Al cincilea, al șaselea și al șaptelea cuvânt. Moartea lui Isus.

23. (De la 3 la 4) Isus mort este străpuns cu o lovitură de suliță. Isus este dat jos de pe Cruce.

24. (De la 4 la 5) Înmormântarea lui Isus. Preasfânta Maria dezolată.

Rozariu in Voința Divina

Mă cufund în Voința Divină și mă rog: 

Vino, Isuse, să te rogi în mine, cu însăși Voința Ta! Mă unesc cu acea uniune universală, pioasă, spirituală a fiilor Voinței Divine pentru aceste intenții:

Să se răspândească în lume publicațiile și cunoașterea revelațiilor despre Voința Divină; Cât mai multe suflete să accepte, să dorească și să reușească să trăiască în Vrerea Divină.

Pe Rozariul Sfintei Fecioare Maria se spune:

Tatăl Nostru... 

Bucură-te Marie... 

Slavă Tatălui...

   

Pe bobițele mici:

10 x Facă-Se Voia Ta,

        precum în Cer, așa și pe pământ.

Pe bobițele mari:

Slavă Tatălui...

La sfârșit se spune:

Doamne Isuse, Te lăudăm, Te iubim, Te binecuvântăm și Îți mulțumim Ție, lui Dumnezeu Tatăl și Duhului Sfânt în Sfânta și veșnica Vrere Divină. Amin.

Meditatii pentru luna Mai - Ziua 37

Regina Cerului în împărăția Voinței Divine pe pământ. 

Regina familiei, Regina miracolelor, legătura de căsătorie dintre FIAT și ființa umană. Nunta din Cana.

 

Sufletul către Mama sa Cerească: Mamă sfântă, iată-mă împreună cu tine și cu dulcele Isus asistând la o nouă căsătorie, pentru a vedea miracolele și a înțelege marele mister și unde ajunge pentru mine și pentru toți iubirea ta maternă. Oh, Mama mea, ia mâna mea în mâna ta, pune-mă pe genunchii tăi, copleșește-mă cu iubirea ta, purifică inteligența mea și spune-mi de ce vrei să asist la această căsătorie.

Lecția Reginei Cerului: Fiica mea preaiubită, Inima mea este copleșită de iubire și am simțit nevoia să-ți spun cauza, de ce împreună cu Fiul meu am vrut să asist la această nuntă din Cana. Tu crezi că a fost ceremonie oarecare? Nu, fiică, sunt profunde mistere. Dă-mi atenție și-ți voi spune lucruri noi: cum iubirea mea de Mamă s-a manifestat într-un mod incredibil și cum Iubirea Fiului meu a dat adevărate semne de paternitate și regalitate pentru ființele umane.

Acum ascultă-mă; Fiul meu era întors din deșert și se pregătea pentru viața publică, dar mai întâi vrea să asiste la această căsătorie și de aceea a permis să fie invitat. Am plecat, nu pentru a sărbători, ci pentru a înfăptui lucruri mari în favoarea generațiilor omenești. Fiul meu lua locul Tatălui și al Regelui în mijlocul familiilor; Eu luam locul de Mamă și de Regină. Cu prezența noastră reînnoiam sfințenia, frumusețea, ordinea căsătoriei formată de Dumnezeu în Eden, adică a lui Adam și Eva, căsătoriți de Suprema Entitate pentru a popula pământul și pentru a se înmulți și crește viitoarele generații.

Căsătoria este substanța unde apare viața generațiilor; se poate chema trunchiul din care vine populat pământul. Preoții, persoanele consacrate sunt ramurile; dacă nu ar fi fost trunchiul, nici ramurile nu ar fi avut viață. Deci, cu păcatul, Adam și Eva ieșind din Voința Divină, au pierdut sfințenia, frumusețea, ordinea familiei; iar Eu Mama ta, noua Eva inocentă, împreună cu Fiul meu, am mers pentru a reordona ceea ce Dumnezeu a făcut în Eden; Mă constituia Regina familiilor și obțineam harul ca FIATUL Divin să domnească în ele, pentru a avea familii care să-mi aparțină, iar Eu să am locul de regină în mijlocul lor.

Dar nu este tot, fiica mea. Iubirea noastră se revărsa și voiam să le facem cunoscut cât îi iubeam și să le dăm lor una dintre cele mai sublime lecții. Și iată cum; când era mai frumos, la prânz, nu a mai fost vin, iar Inima mea de Mamă s-a simțit aprinsă de iubire, voia să dea ajutor... Și, știind că Fiul meu putea totul, cu accente rugătoare, dar sigură că m-ar fi ascultat, Îi spun: „Fiul meu, mirii nu mai au vin”. Și El mi-a răspuns: „Nu a ajuns ora mea, pentru a face miracole”. Iar Eu, știind sigur că nu mi-ar fi refuzat ceea ce îi cerea Mama sa, le spun celor care serveau la masă: „Faceți ceea ce vă spune Fiul meu și veți avea ceea ce vreți, ba chiar veți avea mai mult, din abundență”.

Fiica mea, în aceste puține cuvinte Eu am dat o lecție, cea mai utilă, necesară și sublimă pentru oameni. Eu am vorbit cu Inimă de Mamă și am spus: „Fiii mei, vreți să fiți sfinți? Faceți Voința Fiului meu; nu vă îndepărtați de la ceea ce El vă spune și veți fi asemenea Lui, veți avea Sfințenia sa în puterea voastră. Vreți ca toate relele să înceteze? Faceți ceea ce vă spune Fiul meu. Vreți orice fel de har chiar și dificil de obținut? Faceți ceea ce vă spune și vrea. Vreți chiar și lucrurile necesare vieții naturale?

Faceți ceea ce vă spune Fiul meu, pentru că, în cuvintele sale, în ceea ce vă spune și vrea, ține închisă o așa putere căci, cum vorbește, cuvântul său conține ceea ce cereți și face să apară în sufletele voastre harurile pe care le vreți”... Câți se văd plini de pasiuni, slăbiți, triști, fără nicio șansă, mizerabili; și totuși se roagă și se roagă, dar, pentru că nu fac ceea ce spune Fiul meu, nu obțin nimic, Cerul se pare că este închis pentru ei. Aceasta este o durere pentru Mama ta, pentru că văd că, în timp ce ei se roagă, se îndepărtează de Izvorul unde se găsesc toate bunurile, care este Voința Fiului meu.

Deci, servitorii au făcut tocmai ceea ce le-a spus Fiul meu, adică: „Umpleți vasele cu apă și duceți-le la masă”. Dragul meu Isus a binecuvântat acea apă și s-a transformat în vin delicios. Ah, de mii de ori va fi fericit cine face ceea ce El spune și vrea! Cu aceasta Fiul meu mi-a dat onoarea cea mai mare, m-a constituit Regina miracolelor; de aceea vrea uniunea și rugăciunea mea pentru a face primul miracol. El mă iubea foarte mult, așa că vrea să-mi dea primul loc de Regină chiar și în miracole și le spunea cu faptele, nu doar vorbea: „Dacă vreți haruri, miracole, veniți la Mama mea; Eu nu îi voi refuza niciodată nimic din ceea ce Ea vrea”.

În afară de asta, fiica mea, asistându-l la această căsătorie, Eu m-am uitat la secolele viitoare, am văzut Împărăția Voinței Divine pe pământ, m-am uitat la familii și m-am rugat pentru ei ca să simbolizeze Iubirea Trinității Sacrosancte, pentru a face ca Împărăția sa, să fie în plină vigoare, iar cu drepturile mele de Mamă și Regină am luat în pieptul meu regimul Său și, posedând Izvorul, am pus la dispoziția ființelor umane toate harurile, ajutoarele, sfințenia care trebuie pentru a trăi într-o împărăție așa sfântă. Și de aceea merg, repetând: „Face-ți ceea ce vă spune Fiul meu”.

Fiica mea, ascultă-mă: nu căuta altceva, dacă vrei totul în puterea ta, dă-mi mulțumirea că pot face din tine fiica mea adevărată și a Voinței Divine. Și atunci Eu îmi voi lua obligația de a forma Căsătoria între tine și FIAT și, făcându-ți ca o adevărată Mamă, voi lega Căsătoria, dându-ți ca zestre aceeași Viață a Fiului meu și ca dar, Maternitatea mea și toate virtuțile mele.

Sufletul: Mamă Cerească, cât trebuie să-ți mulțumesc pentru marea iubire pe care mi-o porți și cum în tot ceea ce faci ai mereu un gând pentru mine și mă pregătești, îmi dai haruri așa mari, că, împreună cu mine, Cerurile și pământul rămân emoționați și răpiți, iar toți îți spunem: „Mulțumim, mulțumim!” Ah, Mamă sfântă, sculptează în inima mea cuvintele tale sfinte: „Fă ceea ce îți spune Fiul meu”, astfel ca să genereze în mine viața Voinței Divine, pe care atât de mult o suspin și doresc; iar Tu sigilează-mi voința mea, astfel ca să fie mereu supusă Divinității.

Propunere: În toate acțiunile noastre urechile noastre să tindă pentru a o asculta pe Mama noastră Cerească, care ne spune: „Face-ți ceea ce vă spune Fiul meu”, astfel încât să facem totul pentru a împlini Voința Divină.

Jaculatorie: Mamă Sfântă, vino în sufletul meu și fă-mi miracolul să fiu stăpânită de Voința Divină.

Meditatii pentru luna Mai - Ziua 36

Regina Cerului în împărăția Voinței Divine. Vizita la Templu. 

Maria model de rugăciune. Pierderea lui Isus. Bucurii și dureri.

Sufletul către Mama sa Cerească: Mamă sfântă, iubirea ta maternă mă cheamă cu vocea mereu mai puternică lângă tine; deja te văd toată ocupată cu treburi, pregătită de a pleca din Nazaret. Mama mea, nu mă lăsa; ia-mă cu tine, iar eu voi asculta cu atenție celelalte lecții sublime ale tale.

Lecția Reginei Cerului: Preaiubită fiică, compania ta și grija pe care o arăți în ascultarea lecțiilor mele cerești, imitându-mă, sunt bucuriile cele mai pure pe care le poți da Inimii mele materne. Eu mă bucur, pentru că pot să împărtășesc cu tine imensele bogății ale Moștenirii mele. Dă o privire acum lui Isus, apoi mie, dă-mi atenție. Îți voi povesti un episod din viața mea, deși rezultatul a fost plăcut, totuși mi-a fost foarte dureros... Imaginează-ți că, dacă Vrerea Divină nu mi-ar fi dat continuu noi momente de tărie și har, aș fi murit de o pură durere.

Noi continuam să petrecem viața în căsuța liniștită din Nazaret, iar Fiul meu drag creștea în Har și Înțelepciune. Îl făceau atrăgător blândețea și suavitatea vocii sale, farmecul dulce al ochilor, toată amabilitatea Persoanei sale... Da, Fiul meu era într-adevăr frumos, minunat de frumos! Repede El a ajuns la vârsta de doisprezece ani, chiar când se mergea, din obișnuință, la Ierusalim, pentru solemnitatea Paștelui. Ne-am pornit, El, Sfântul Iosif și Eu. Deseori, deseori, în timp ce ne continuam drumul, credincioși și concentrați, Isus al meu rupea tăcerea și ne vorbea, când de Tatăl său Ceresc, când de Iubirea imensă pe care o avea în Inima sa pentru suflete. La Ierusalim, ne-am dus direct la templu și, ajunși, ne-am prosternat cu fața la pământ, adorându-l pe Dumnezeu cu venerație, rugându-ne îndelung. Rugăciunea noastră era atât de aprinsă și puternică că deschidea Cerurile, îl atrăgea și-l lega pe Tatăl Ceresc, grăbind împăcarea dintre EL și oameni.

Acum, fiica mea, vreau să-ți destăinui o suferință care mă chinuie: din păcate, sunt mulți care merg la biserică pentru a se ruga, însă rugăciunea pe care o îndreaptă spre Dumnezeu se oprește pe buzele lor, pentru că inima și mintea lor fug departe de El... Câți merg la biserică din pură obișnuință ori pentru a petrece timpul fără rost! Ei, în loc să deschidă Cerul, îl închid... Și cât de numeroase sunt necuviințele ce se comit în casa lui Dumnezeu! Câte pedepse nu s-ar fi evitat în lume și câte calamități nu s-ar fi transformat în haruri, dacă toate sufletele s-ar strădui să imite exemplul nostru! Numai rugăciunea care izvorăște dintr-un suflet în care domnește Voința Divină acționează într-un mod irezistibil în Inima lui Dumnezeu. Ea este foarte puternică, ca să-l învingă și să obțină de la El harurile maxime. De aceea să ai grijă să trăiești în Vrerea Divină și Mama ta, care te iubește, va ceda rugăciunii tale drepturile puternice ale mijlocirii sale.

După ce am împlinit datoria noastră în Templu și am celebrat Paștele, ne-am reorganizat pentru reîntoarcerea la Nazaret. În marea mulțimii ne-am pierdut; Eu am rămas cu femeile, iar Iosif s-a alăturat bărbaților. Mă uitam în jur ca să mă asigur că dragul meu Isus vine cu mine; dar, nevăzându-l, m-am gândit că El ar fi rămas cu tatăl său, Iosif. În schimb, ce stupoare și supărare am simțit când am ajuns în punctul în care trebuia să ne reunim, că nu L-am văzut alături de el!

Fără să știm ce s-a întâmplat, am simțit o așa sperietură și o așa durere, că am rămas muți amândoi. Zdrobiți de durere, ne-am întors grăbiți înapoi, întrebând îngrijorați pe cei pe care îi întâlneam: „Oh, spuneți-ne dacă l-ați văzut pe Isus, Fiul nostru, căci nu putem trăi fără El!” Și, plângând, îi descriam trăsăturile sale: „El este cu totul amabil; frumoșii săi ochi albaștri emană lumină și vorbesc inimii; privirea sa lovește, răpește, înlănțuiește; fruntea sa este maiestoasă; fața sa este frumoasă, de o frumusețe încântătoare; vocea sa foarte dulce coboară până în inimă și îndulcește toate amărăciunile; părul său cârlionțat este ca aurul foarte fin și Îl fac pur și grațios... În El totul este maiestate, demnitate și sfințenie: El este cel mai frumos dintre fiii oamenilor! ”

Dar, în ciuda tuturor căutărilor noastre, nimeni nu a știut să ne spună nimic. Durerea pe care Eu o simțeam era atât de profundă, încât mă făcea să plâng amar și deschidea, în fiecare clipă, în sufletul meu, profunde tăieturi, care îmi procurau adevărate dureri, de moarte.

Dragă fiică, dacă Isus era Fiul meu, El era de asemenea și Dumnezeul meu; de aceea durerea mea era toată în ordinea divină, trebuie spus, așa puternică și imensă, încât întrece toate celelalte teribile și posibile dureri reunite împreună... Dacă FIATUL, pe care Eu îl dețineam, nu m-ar fi susținut continuu cu puterea sa divină, Eu aș fi murit de spaimă. Văzând că nimeni nu ne poate da noutăți, neliniștită, îi interogam pe Îngerii care mă înconjurau: „Dar spuneți-mi, unde este iubitul meu Isus? Unde să-mi îndrept pașii mei pentru a-l putea găsi? Ah, spuneți-i că nu mai pot; aduceți-l pe aripile voastre în brațele mele! Oh, Îngerii mei, aveți milă de lacrimile mele, ajutați-mă, aduceți-l pe Isus!” Între timp, fiecare căutare fiind inutilă, ne-am întors la Ierusalim. După trei zile de atât de amare suspine, de lacrimi, de neliniști și de teamă intrăm în Templu. Eu eram doar ochi și cercetam peste tot; când iată, în sfârșit, copleșiți de bucurie, l-am văzut pe Fiul meu: era printre intelectualii Legii! El vorbea cu o așa mare înțelepciune și maiestate, încât îi făcea pe toți, care îl ascultau, să rămână uimiți și surprinși. Doar văzându-l, am simțit că îmi revin la viață și imediat am înțeles sensul ascuns al pierderii sale.

Iar acum un cuvânt pentru tine, preaiubită fiică. În acest mister Fiul meu a vrut să-mi dea mie și ție o învățătură sublimă. Ai putea presupune că El ignora tot ceea ce Eu sufeream? Departe de El, pentru că lacrimile mele, căutările mele, intensa și cruda mea durere se reflectau în Inima sa. Și totuși, în timpul acelor ore așa dureroase, El sacrifica Voinței sale Divine pe propria sa Mamă, Cea pe care atât de mult o iubește, pentru a-mi demonstra că și Eu va trebui să sacrific într-o zi însăși viața sa Vrerii Supreme. În această nemaiauzită suferință nu te-am uitat, iubita mea. Gândind că ea ți-ar fi de folos ca exemplu, am ținut-o la dispoziția ta, astfel încât chiar și tu ai putea avea la momentul oportun puterea de a sacrifica fiecare lucru Voinței Divine.

De îndată ce Isus a terminat de vorbit, ne-am apropiat cu venerație de El și I-am adresat un dulce reproș: „Fiule, pentru ce ne-ai făcut asta?” Iar El, cu o maiestate divină, ne-a răspuns: „Pentru ce m-ați căutat? Nu știați că Eu am venit în lume pentru a-l glorifica pe Tatăl meu?” Înțelegând înalta semnificație a unui asemenea răspuns și adorând în el Vrerea Divină, ne-am întors la Nazaret.

Fiica Inimii mele materne, ascultă. Când l-am pierdut pe Isus al meu, durerea pe care am simțit-o era mai intensă ca niciodată și, totuși, la aceasta s-a adăugat încă o a doua, chiar aceea a pierderii tale. De fapt, prevăzând că tu te-ai fi îndepărtat de Voința Divină, Eu m-am simțit lipsită în același timp de Fiul și de fiica mea și de aceea maternitatea mea a suportat o dublă lovitură. Fiica mea, când vei fi în pericol de a împlini voința ta și nu pe cea a lui Dumnezeu, reflectează că, abandonând FIATUL Divin, îl vei pierde pe Isus și pe mine și vei cădea în împărăția mizeriilor și a viciilor. Deci păstrează cuvântul pe care mi l-ai dat de a rămâne în mod indisolubil unită cu mine, iar Eu îți voi da harul și nu te voi mai lăsa niciodată să fi dominată de vrerea ta, ci, în exclusivitate, de Vrerea Divină.

Sufletul: Mamă sfântă, eu tremur gândind la abisurile în care voința mea este capabilă să mă adâncească. Din cauza ei, eu te pot pierde pe tine, pot să-l pierd pe Isus și toate bunurile cerești... Mamă, dacă Tu nu mă ajuți, dacă nu mă legi cu puterea luminii Vrerii Divine, simt că nu-mi este posibil să pot trăi cu statornicie din Voința Divină. De aceea repun toată speranța mea în tine, în tine mă încred, de la tine totul sper. Așa să fie.

Propunere: Vei recita trei Bucură-te Marie, pentru a mă compătimi pentru durerea intensă pe care am simțit-o în timpul celor trei zile în care am rămas fără Isus.

Jaculatorie: Mamă sfântă, fă ca eu să pierd pentru totdeauna voința mea, pentru a trăi doar în Vrerea Divină.