Orele Patimirii Domnului nostru Isus Cristos - Introducere

UN CEAS 

Pentru a-l urma pe Isus mai de aproape, să ne unim cu El, pentru a ne înveșmânta cu tot ceea ce este El, pentru a recopia în noi gândurile sale, intențiile sale, rugăciunile sale, reparările sale, durerile sale și Iubirea sa; pentru a-l slăvi și satisface cu Isus pe Tatăl, pentru salvarea și sfințenia noastră, a fraților noștri și pentru a obține triumful Împărăției sale.

O continuă contemplare cotidiană a celor 

DOUĂZECI ȘI PATRU DE ORE ALE PĂTIMIRII,

timp de 31 sau 32 de ani, spre 1913-1914

Luisa le-a pus în scris, 

din ordinul Părintelui Sfântul Hanibal Maria de Francia, 

fiind primul ce le-a publicat, dându-i el însuși titlul:

CEASUL PĂTIMIRII

Partea 1: Prezentare

„În ziua aceea, Domnul cel veșnic Îi va proteja pe locuitorii Ierusalimului și aceia care dintre ei se poticnesc, în ziua aceea, vor fi ca David, ca David, iar casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor. 

În ziua aceea Eu voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului. 

Voi revărsa asupra casei lui David și asupra locuitorilor Ierusalimului un Duh de îndurare și de implorare și vor privi la mine, pe care l-au străpuns, îl vor jeli cum se jelește singurul [fiu] și-l vor plânge amar, cum se plânge amar întâiul născut.” 

(Zaharia, 12,8-10)

4 CE ISTORIE A AVUT ACEASTĂ CARTE? 

 

Luisa avea șaptesprezece ani când, de Crăciun în anul 1882, a făcut o novenă de pregătire pentru această Sărbătoare. Vocea interioară a lui Isus, o lămurea în această contemplație de nouă ore în fiecare zi. A avut la sfârșit o viziune neașteptată a Copilașului Isus, ce a invitat-o să urce mai mult în viața Harului său și a Iubirii sale.Cu acest scop, i-a impus să continue să scrie alte douăzeci și patru de meditații despre Patima și moartea Sa pe Cruce, distribuindu-le în cele douăzeci și patru de ore ale zilei.Treizeci și unu de ani mai târziu (în 1913 - 1914) Luisa a trebuit să scrie din ascultare aceste „ORE ALE PĂTIMIRII”. Așadar de atunci, Luisa, a avut acest zel pentru acest exercițiu, căci prin harul lui Dumnezeu – spune ea nu le-a mai lăsat. Așadar a scris aceste „ORELE ALE PĂTIMIRII” în sufletul ei!

Iar Sfântul Hanibal M. De Francia le-a publicat în patru ediții, intitulat de el: „CEASUL PĂTIMIRII ”

           -Prima ediție (1915) :              5000 de copii

            -A doua ediție (1916):             2000 de copii

            -A treia ediție (1917):          10.000 de copii

            -A patra ediție (1924):          15.000 de copii    

Toate aceste ediții au avut „aprobarea” și „ Imprimatur”. În a treia și a patra ediție, Padre Hanibal a adăugat o anexă, cu titlul: „TRATAT” (sau „MICUL TRATAT”) DESPRE VOINȚA DIVINĂ” reprezentate prin diferite capitole, alese din câteva volume ale Luisei.

Sfântul Părinte Hanibal a murit în anul 1927, iar responsabilitatea publicării scrierilor a fost preluată de D. Benedict Calvi, ultimul Confesor a Luisei. El a făcut a cincea ediție a acestor „Ore ale Pătimirii” (1934) cu „aprobare” (nulla osta), deja pregătind a șasea ediție, când în Germania această operă a fost tradusă în germană și editată de P. Ludwig Beda, O.S.B., în două ediții, cu „Imprimatur”. Era a cincea ediție tradusă în italiană. În limba germană, prima ediție (1936) a fost de 25.000 de copii; a doua (1938), de 30.000 de copii.  

Alte traduceri se pregăteau în diferite națiuni. Așadar cartea s-a răspândit extinzându-se în cursul celor douăzeci și trei de ani provocând o mare onoare și entuziasm, având mereu aprobare ecleziastică, dar a fost și obiectul numeroaselor critici.

Diferiți martori afirmau, căci Sfântul Hanibal M. De Francia se bucura de o mare încredere din partea Sfântului Papa Pius al – X - lea. Într-o zi vizitând-o pe Luisa, cu mare bucurie a povestit că a dus cartea Sfântului Părinte. Așadar Papa a vrut să i se citească puțin, iar el i-a citit Ora când a fost răstignit Isus; la un moment dat, Papa l-a întrerupt spunând: „Nu așa Părinte, ci în genunchi trebuie să fie citit; este Isus Cristos care vorbește”.

Această carte a fost retrasă din circulație, după ce pe data de treizeci și unu august 1938, a fost pusă sub Sechestrul cărților interzise, cu un decret al Congregației Sfântului Oficiu.

Alte două cărți ale Luisei, publicate de Confesorul ei („ÎMPĂRĂȚIA VOINȚEI DIVINE” și „REGINA CERULUI ÎN ÎMPĂRĂȚIA VOINȚEI DIVINE”) au avut aceeași soartă. Niciodată nu a fost spus oficial care a fost motivul.

Dar același „Sechestru a cărților interzise”, care exista încă din 1559, a fost suspendat în valoarea sa juridică, cu o notificare a aceleiași Congregații pentru Doctrina credinței (Sfântul Oficiu). Despre el rămâne valoarea sa morală, deoarece este mereu o datorie a conștiinței, de a nu pune în pericol credința sau lecturile periculoase și greșite. Așadar, interzicerea adevărată și proprie nu mai există. Nu doar, ci „ cu beatificarea Fericitului Hanibal M. De Francia AU FOST APROBATE DE BISERICĂ ȘI SCRIERILE SALE, așadar CHIAR ȘI PREZENTĂRILE OPERELOR LUISEI”. Iar aceasta, mai presus de toate, cu deschiderea Cauzei pentru beatificarea Luisei, la Corato pe 20.11.1994 și consemnarea scrierilor sale din partea Sfintei Congregați. Este un timp pentru fiecare lucru sub soare; a ajuns timpul în care Biserica vrea să așeze lumina pe candelabru, adică Luisa în locul pe care Voința Divină i-a pregătit în Biserica sa. Pentru lauda și slava lui Dumnezeu.

 

DE LA PREZENTARE, TRECEM LA „INTRODUCEREA ACESTUI CEAS AL PĂTIMIRII DUREROASE”.

SCRISĂ DE SFÂNTUL HANIBAL MARIA DE FRANCIA

 

  Acest „CEAS AL PĂTIMIRII” este scris de o persoană devotată

 Providența Divină, care în fiecare timp inspiră suflete care să-l cunoască, să-l iubească și care să-l facă să fie cunoscut și iubit de către alții, a inspirat un suflet precum am amintit în primul capitol al acestui mic tratat, care s-a consacrat durerilor Divinului Răscumpărător.

 Inspirația particulară pe care a avut-o acest suflet, formează o metodă nouă și foarte fructuoasă asupra modului cum să contemplăm pătimirile Domnului Nostru Isus Cristos; adică, a rechema una câte una cele douăzeci și patru de ore, de la cinci după amiază din Joia Sfântă, până la ora cinci după amiază din Vinerea Sfântă; și de a contempla oră după oră ceea ce Isus Cristos a suferit mai târziu în cele douăzeci și patru de ore.

Am spus că este nouă această metodă, nu în ceea ce privește reducerea pătimirilor Domnului Nostru în cele 24 de ore, dar în ceea ce privește forma, sentimentele și scopurile care formează totul nou.

 

Așadar nu este nouă împărțirea în cele 24 de ore ale Pătimirii Domnului Nostru Isus Cristos; pentru că acesta este ceea ce se cheamă CEASUL PĂTIMIRII și care se găsește în multe cărți consacrate, precum: Filotea del Riva, Grădina Spirituală, în special în operele spirituale a Doctorului Sfintei Biserici Sfântul Alfons; deși la diferiți Autori, există câte o mică diferență în ceea ce privesc orele.

După cum fiecare vede, această devoțiune al acestui CEAS AL DURERII, dintre toate cele referitoare la Patima Domnului Nostru Isus Cristos și durerile Maicii sale Preasfinte, se numără printre cele mai fundamentale, pentru că analizează și meditează una câte una toate pătimirile externe și interne ale adorabilului Nostru Răscumpărător Isus Cristos. Este un fel de Calea Crucii mai întreagă si completă, pentru că nu începe de la condamnarea Domnului Nostru la moarte din curtea lui Pilat, dar începe de unde practic a început dureroasa Pătimire, adică, de când Domnul nostru Isus Cristos și-a luat rămas bun de la Maica sa Preasfântă (cum este evlavioasa credință) pentru a merge la moarte, la care urmează Cenacolul, Grădina Măslinilor, Capturarea, etc.

 

Dar este ceva nou, în acest CEAS AL PĂTIMIRII al Sufletului singuratic, care l-a scris și mi l-a încredințat, da este, în primul rând despre repararea celor 24 de ore nu a amintit doar o singură dată, cum fac alți Autori de mine menționați mai sus, mulțumindu-se de a spune: De la 6 la 7 dimineața, Isus este condus la Pilat – de la 7 la 8 este condus la Irod, etc.... dar se meditează despre ceea ce se întâmplă  în fiecare oră, Sufletul extatic și singuratic face o vie descriere și adaugă opinii, afecțiuni și reparări. În al doilea rând, aceste afecțiuni și aceste reparări sunt așa singulare, noi și intime, încât nu par a fi Operă omenească, dar cerească.  

Totul apare nou în aceste sfinte meditații.Deși nu se meditează decât însăși acele mistere, asupra cărora atât de mult a fost scris și meditat de diferiți sfinți Autori în care, în aceeași măsură și inspirația divină, care înfăptuiește mereu lucruri noi și variază în atâtea forme harul său (multiformis gratia Dei), se manifestează prin mijlocirea acestui suflet într-un mod cu totul singular.

Să presupunem că evlavioasa persoană care scrie, nu este un intelectual, abia cunoaște să citească și să scrie. Si totuși pătimirile, umilirile, violențele, sfâșierile adoratului Răscumpărător Isus sunt descrise pe viu, cu termeni care pătrund inima, o emoționează, o impresionează, o atrage spre Iubire.

Iubirea, trebuie de specificat, da, Iubirea divină, în expresia sa cea mai sensibilă este nota predominantă al acestui CEAS AL PĂTIMIRII: iubirea, adică, cea a lui Isus Cristos pentru oameni și iubirea acestui Suflet singuratic pentru Isus Cristos.Este o îndrăgostită care se extinde în cea mai iubitoare compasiune pentru Alesul ei, îl compătimește, îl mângâie, îl îmbrățișează, îl sărută și din nou îl sărută, îl însoțește în toate pătimirile singulare, cu o înlocuire continuă, adică se așează ea, în măsura în care îi stă în putere în locul Iubitului îndurerat și primește totul asupra ei, astfel încât în această înlocuire evlavioasă, ar fi vrut să-i evite chinurile Supremului Bine, trăind pe viu acum pentru atunci. Pentru acest Suflet contemplativ, nu este trecut: ea reproduce scenele fiind actuale și se identifică în ele. În excesul compasiunii și a iubirii, ea înaintează cu multă încredere spre Alesul ei, căci sărutându-i ochii, fața, gura, mâinile, picioarele, Inima, cere și ea sărutări iubitoare de la Isus, cu o atât de mare încredere, căci în puține suflete, chiar a celor mai iubiți se găsește același lucru. Este Mireasa Cântecelor care exclamă: „mă sărută El cu sărutul buzelor sale”. Nu se poate pune în dubiu, căci dacă Domnului Nostru îi place atât de mult respectuoasa teamă, așadar la fel de mult Inima sa iubitoare se va bucura de o filială și o afecțiune încrezătoare.  Și cum să nu-l avem în Acela care vărsând doar un singur strop din Sângele său prețios, a vrut să ne mântuiască și vrea să verse tot sângele său, în mijlocul celor mai nemaiînchipuite chinuri și a celor mai vulgare violențe, pentru a ne demonstra cât ne iubește? Oare cere prea mult un suflet, când cere sărutări de la Isus, care ne-a dat și se dă mereu pe Sine însuși? Și pentru ce ar trebui să ne rețină de la această mare încredere de iubire păcatele noastre, când ne-am purificat prin căință și umilință? Oare nu este adevărat că Tatăl fiului risipitor, „pe când era încă departe Tatăl l-a văzut i s-a făcut milă și alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat” (Lc. 15,17)? Și oița pe umerii Bunului Păstor, nu a fost și ea mângâiată și sărutată? Oare nu este adevărat, ce spunea acel îngeraș îndrăgostit de Isus, Sfânta Agneza „Eu îl iubesc pe Cel, care cu cât mai mult îl îmbrățișez și îl ating, cu atât mai mult am devenit pură și castă?” Ah, această iubire încrezătoare, ce pleacă dintr-o inimă umilă, fură Inima lui Dumnezeu! Și în acest mod, devenim precum copiii, cum ne-a învățat Domnul Nostru, când îmbrățișând la pieptul său iubitor un plăpând copilaș a zis: „Dacă nu veți deveni ca pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Mt. 18,2).

Aceasta este încrederea care se manifestă din fiecare pagină al acestui CEAS AL PĂTIMIRII. Iar sufletul care ia în mână această carte și se introduce în acest evlavios exercițiu după această îndrumare, puțin câte puțin va participa la sentimentele, compasiunea, iubirea și la încrederea care este deplină și copleșitoare.

Uneori, Sufletul singuratic, în această carte, îl introduce pe Domnul Nostru Isus Cristos să vorbească; iar atunci acele cuvinte la care ea se referă, nu mai sunt un sentiment particular al ei, ci o inspirație care se manifestă cu acele expresii, de care sufletul este capabil: așadar fiecare inspirație și fiecare revelație care trece prin mintea omenească, dă naștere după capacitatea fiecăruia, sau de intuitul mistic al aceluiaș individ. De aici reiese diferența de exprimare a sufletelor contemplative asupra aceluiaș argument.

Dar, dacă sufletul autor al acestui CEAS AL DURERI, este regenerat în ceea ce privesc efectele și este în mod absolut nou, aș putea spune, pentru că este unic în aceste reparări.

Într-adevăr, repararea tuturor ofenselor pe care le primește Domnul Nostru Isus Cristos a fost întotdeauna obiectul principal al multor suflete iubitoare și a multor cărți de devoțiune, și uneori de revelații speciale. De exemplu: avem scrierile Fericitei Margareta Alacoque, care în devoțiunea Inimii Preasfinte a lui Isus, include speciale reparări. Încă și mai directe, în acest scop sunt devoțiunile Preasfântului nume a lui Isus și al Chipului său Preasfânt, cu revelațiile pe care le-a avut, Venerabila Sora Maria a Sfântului Petru, carmelitană. În mod obișnuit, toate aceste reparări vin formate din reverențe, cereri de iertare și din rugăciuni.   

Reparările acestui CEAS AL PĂTIMIRII, sunt în schimb o unificare cu însăși reparările Domnului Nostru Isus Cristos. Este o introducere în profunzime, în sentimentele Inimii Preasfinte a lui Isus, în pătimirile sale divine; cu Isus care pătimește, care se roagă, care se oferă și repară, în acest mod sufletul compătimește, se roagă, oferă și repară. Si pentru ce anume repară? Aici reparările se extind, se multiplică la infinit și se adaptează fiecărei categorie de păcat, care poate să aibă relații cu fiecare pătimire al Domnului Nostru. De la primul la ultimul cuvânt, se poate spune că această operă este o continuă și o diversă reparare, a tuturor păcatelor cu toate speciile lor și nu doar a celor grave, dar chiar și a celor mai ușoare și nu doar a păcatelor care au fost comise împotriva Persoanei adorabile a lui Isus Cristos, când era în mâinile dușmanilor săi, dar pentru toate greșelile prezente, trecute și viitoare, în persoana tuturor păcătoșilor, fie condamnate sau alese. Sufletul unit cu patima lui Isus se scufundă aș spune chiar, în orice suferință al Domnului Nostru; analizează în măsura în care poate fi uman, abisul infinit, și unindu-se cu infinitele intenții reparatorii al Omului-Dumnezeu îndurerat, oferă pentru El, oferă Tatălui, oferă Dreptății Divine, reparări infinite pentru toate și pentru toți!

Pentru timpurile noastre este necesar de o mare reparare universală pentru că nelegiuirile generațiilor prezente s-au înmulțit!    

  

 

VALOAREA ȘI UTILITATEA ACESTEI ORE ASUPRA ACESTUI CEAS AL PĂTIMIRII, ȘI CU CÂTĂ PLĂCERE O PRIMEȘTE DOMNUL NOSTRU

 

Cu o excepție indispensabilă și cu cea mai perfectă ascultare a judecății Sfintei Biserici, fără să solicite o altă credință decât pe cea umană, doar Decretul înțelept al lui Urban al VIII- lea, eu transcriu aici câteva revelații pe care Domnul Nostru Isus Cristos, ar fi făcut acelui Suflet singuratic, prin care a inspirat această operă: revelații care demonstrează cât îi este de plăcut Inimii adorabile a lui Isus și care face un profit din ea.  Încep cu o scrisoare ce mi-a fost trimisă de persoana Autor:

 

„Preareverendu-le Părinte, iată în sfârșit vă încredințez aceste Ore ale Pătimirii scrise, dar totul să fie pentru slava Domnului Nostru. Adaug și o altă broșură în care sunt conținute efectele, meritele și promisiunile lui Isus, pentru cine face aceste ore ale Pătimirii. Eu cred că dacă cel care le va medita este păcătos, se va converti, dacă este imperfect devine perfect, dacă este sfânt, devine și mai sfânt, dacă este tentat, va găsi victoria, dacă este suferind, va găsi în aceste ore putere, medicamentul, confortul; iar dacă sufletul său este slăbit și sărman, va găsi o hrană spirituală și o oglindă unde se va admira în continuu pentru a se înfrumuseța și să se facă asemănător cu Isus modelul nostru.

Este atât de mare plăcerea pe care o are binecuvântatul Isus, prin meditarea acestor ORE, că ar dori să fie cel puțin câte o fotocopie din aceste meditații, pentru fiecare oraș sau țară și să se pună în practică, pentru că atunci se va întâmpla ca și cum în acele reparări Isus ar auzi că se reproduce vocea sa și rugăciunile sale, pe care le înălța Tatălui său în cele 24 de ore a dureroaselor sale Pătimiri; iar dacă aceste ore s-ar face cel puțin în fiecare țară sau oraș de mai multe suflete, mi se pare că Isus mă face să înțeleg că Dreptatea Divină ar rămâne parțial calmă și ar fi în parte oprite și atenuate pedepele sale în aceste timpuri triste, jalnice și de vărsări de sânge. Face-ți Dumneavoastră apel la toți, Reverendu-le Părinte; așa încât să se împlinească opera pe care amabilul meu Isus m-a făcut să o fac.

Deci, Vă spun că scopul acestor ORE ALE PĂTIMIRII nu este pentru a povesti istoria Pătimirii, pentru că sunt multe cărți în care se vorbește despre acest argument evlavios și nu ar fi fost necesar să se facă alta; dar scopul este de a da  REPARARE, unind împreună (să se noteze) diferitele puncte ale Pătimirii Domnului Nostru, cu diversitatea atâtor ofense, iar împreună cu Isus să se facă o demnă reparare, refăcându-l aproape în tot ceea ce toate creaturile Îi datorează; și de aici rezultă diversitatea modurilor de reparare în aceste ORE, cum ar fi: în anumite fragmente se binecuvântează, în altele se compătimește, în altele se laudă, în altele se confortă îndureratul Isus, în altele se înlocuiește, în altele se imploră, se roagă, se cere. Așadar vă las Vouă, Reverendu-le Părinte, să faceți cunoscut scopul acestor scrieri cu o introducere”.

 ÎN CE MOD SE POT FACE ACESTE ORE ALE PĂTIMIRII?

             - O metodă este aceea de a medita în fiecare zi o ORĂ, citind-o singuri, în familie sau cu alții. Așa, în timp de 24 de zile, se completează cele 24 de ORE. Un ceas bun nu se oprește niciodată; viața nu se oprește niciodată.

            - O altă metodă ar fi aceea de a forma grupuri de câte patru, opt, doisprezece sau până la douăzeci și patru de persoane, care pot fi chiar și familii, fiecare dintre acestea trebuie să se implice cu seriozitate să facă una din aceste ORE, aceea care îi este încredințată, iar aceasta pentru o anumită perioadă de timp, înainte de a schimba ORA. Un ceas bun indică toate ORELE, nu sare nici una...

             -  A treia metodă, este aceea de a face în fiecare zi cel puțin o ORĂ, care ar fi aceea din momentul în care ne aflăm în ziua respectivă; și oricum ar fi de dorit de a ajunge la o așa familiaritate cu aceste ORE ALE PĂTIMIRII, asimilându-le și a ajunge în punctul de a le putea urma în mintea noastră cu ceea ce conține, pe tot parcursul zilei. 

 

A „face” o ORĂ A PĂTIMIRII, înseamnă să o citim cu atenție, meditând-o contemplând-o, făcând-o rugăciune și viață proprie... Da, pentru că nu este o meditație generică a Pătimirii, ca fiecare să facă cum poate, cum se face de exemplu considerând misterele dureroase al Sfântului Rozariu; dar este un mod concret și specific, inspirat din iubirea lui Isus, să ne unim înainte de toate cu Voința Divină și de a retrăi în mod continuu, fără întrerupere Viața sa interioară și tot ceea ce El a făcut în cursul Pătimirii sale.

Fiecare ORĂ, ocupă puține minute; unele mai puțin iar unele mai mult. O lectură calmă și atentă ocupă în medie mai puțin de o jumătate de oră; unele pot fi mai lungi. Orele dificile de a le face la timpul indicat, cum în general sunt cele de noapte, pot fi mutate în alte momente.

Este important totuși ca angajamentul asumat să fie menținut în fiecare zi. Când o persoană se implică să facă o anumită ORĂ, pentru o anumită perioadă de timp, nu trebuie să se preocupe cu gândul: „dar mereu aceeași ORĂ?”, deoarece dacă se face cu atenție și cu o iubire corectă, niciodată nu o să fie la fel; apoi este convenabil să ne exercităm cu tenacitate pentru a o face mereu, neținând cont de altceva decât că facem companie Domnului Nostru. Iar după un anumit timp, când se vede că CEASUL funcționează, se poate trece atunci să se facă alte ORE. Așadar așa se înțelege, „că nu este ceva de citit” și gata, și nici măcar nu este un exercițiu de devoțiune sau de evlavie în plus, ci se tratează de o educarea unei vieți: Viața interioară pe care a trăit-o Isus. În acest mod va ajunge momentul în care peste acel spațiu de lectură, acele reparări și actele interioare ale lui Isus, vor ocupa mintea și inima pe tot restul OREI și a zilei, în timp ce se fac alte lucruri sau se vorbește cu alte persoane. Atunci vom simți, puțin câte puțin, că Isus trăiește în noi, nu numai viața noastră, dar practic Viața sa.

CELE DOUĂZECI ȘI PATRU DE ORE ALE PĂTIMIRII

1. (De la 5 la 6 după amiază) Isus își ia rămas bun de la Mama sa.

2. (De la 6 la 7) Isus se îndreaptă spre Cenacol.

3. (De la 7 la 8) Ultima Cină Legală.

4. (De la 8 la 9) Spălarea picioarelor și Cina Euharistică.

5. (De la 9 la 10) Prima oră de agonie în Ghetsemani.

6. (De la 10 la 11) A doua oră de agonie în Ghetsemani.

7. (De la 11 la 12 noaptea) A treia oră de agonie în Ghetsemani. 

8. (De la 12 la 1 noaptea) Prinderea lui Isus.

9. (De la 1 la 2) Isus, împins de pe o stâncă cade în râul Cedron.

10. (De la 2 la 3) Isus este prezentat în fața lui Ana.

11. (De la 3 la 4) Isus în casa lui Caiafa, acesta îl condamnă la moarte. Negat de Petru.

12. (De la 4 la 5) Isus în posesia răufăcătorilor.

13. (De la 5 la 6) Isus în închisoare.

14. (De la 6 la 7) Isus din nou înaintea lui Caiafa, care confirmă condamnarea și îl trimite la Pilat.

15. (De la 7 la 8) Isus înaintea lui Pilat; Pilat îl trimite la irod.

16. (De la 8 la 9) Isus este adus din nou înaintea lui Pilat fiind pus în urma lui Baraba, Isus este biciuit.

17. (De la 9 la 10) Isus este încoronat cu spini; așadar este prezentat poporului: „Iată Omul!”

18. (De la 10 la 11) Isus îmbrățișează Crucea și se îndreaptă spre Calvar, unde este dezbrăcat.

19. (De la 11 la 12 după amiază) Isus este răstignit.

20. (De la 12 la 1) Prima oră de agonie pe Cruce. Primul cuvânt.

21. (De la 1 la 2) A doua oră de agonie pe Cruce. Al doilea, al treilea și al patrulea cuvânt.

22. (De la 2 la 3) A treia oră de agonie pe Cruce. Al cincilea, al șaselea și al șaptelea cuvânt. Moartea lui Isus.

23. (De la 3 la 4) Isus mort este străpuns cu o lovitură de suliță. Isus este dat jos de pe Cruce.

24. (De la 4 la 5) Înmormântarea lui Isus. Preasfânta Maria dezolată.