Cartea Cerului - Voința Divină

 Cea mai plăcută caritate pentru Domnul este să fie ajutate în primul rând sufletele din Purgator, și în al doilea rând, pe cei care sunt în această viață mai uniți cu Isus și sunt în nevoi; în cele din urmă, să fie ajutați cei care nu sunt uniți cu Isus, în funcție de tipul de ajutor. (Cartea Cerului - Voința Divină, vol. 4, 16 ianuarie 1901)

Continuând să-L văd cam furios pe lume, voiam să-L calmez, dar El m-a distras spunându-mi: „Cea mai acceptabilă caritate pentru Mine este pentru cei care Îmi sunt cei mai apropiați, așadar, cele mai apropiate de Mine sunt sufletele din purgator, pentru că sunt confirmate în harul Meu și nu există nicio opoziție între Voința Mea și a lor, ele trăiesc în mod continuu în Mine, Mă iubesc în mod arzător și sunt forțat să le văd suferind în Mine, fiind neputincioase pentru ele însele în a-și da cea mai mică alinare. Oh, cât de sfâșiată este Inima Mea de starea acelor suflete, pentru că nu sunt departe de Mine, ci aproape și nu doar aproape, ci în interiorul Meu! Și cât de plăcuți sunt Inimii Mele cei care se interesează de ele. Să presupunem că ai o mamă, o soră care ar locui cu tine într-o stare de durere, incapabile să se ajute pe sine, și un altul, străin, care ar trăi în afara casei tale, tot într-o stare de durere, dar care se poate ajuta pe sine; nu ți-ar plăcea mai mult dacă o persoană ar avea grijă să o aline pe mama sau pe sora ta, decât pe străinul care se poate ajuta pe sine?”

Și eu: „Cu siguranță, oh Doamne”.

Apoi a adăugat: „A doua caritate mai acceptabilă Inimii Mele este pentru cei care, deși trăiesc pe acest pământ, se aseamănă aproape cu sufletele din purgator, adică Mă iubesc, Îmi fac întotdeauna Voința, sunt interesați de lucrurile Mele de parcă ar fi proprii. Ei bine, dacă acești oameni sunt deprimați, nevoiași, aflați în stare de suferințe, iar unul se ocupă să-i aline și să-i ajute, aceasta este mai plăcut Inimii Mele, să se ocupe de ceilalți”.

Isus s-a retras și aflându-mă în mine, îmi părea că nu ar fi fost lucruri conform adevărului. Deci, la întoarcerea Sa, adorabilul meu Isus m-a făcut să înțeleg că ceea ce îmi spusese era conform adevărului; rămânea de spus doar despre membrele separate de El, care sunt păcătoșii, că oricine s-ar ocupa să reunească aceste membre, ar fi foarte acceptabil Inimii Sale. Diferența este aceasta: dacă un păcătos ar fi deprimat într-o nenorocire, și vreunul s-ar ocupa să nu-l convertească, ci doar să-l aline și să-l ajute în mod material, Domnului i-ar plăcea mai mult dacă acest lucru s-ar face celor care sunt în ordinea harului, pentru că dacă aceștia suferă, este întotdeauna un produs al iubirii lui Dumnezeu față de ei sau al iubirii lor față de Dumnezeu, iar dacă păcătoșii suferă, Domnul vede în ei amprenta vinovăției și a încăpățânatei lor voințe.

Așa mi s-a părut că înțeleg; în rest las judecata celor care au dreptul să mă judece, indiferent dacă este sau nu este în funcție de adevăr.

Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus

În Preasfânta Inimă a lui Isus nu este altceva decât imensa Împărăţie a Voinţei Sale (din scrisorile Luisei Piccarreta)

 

Preaiubiții mei în Domnul,

Nu vă puteți imagina mulțumirea pe care o simt când aud că [cineva] vrea să trăiască în Voința Divină, pentru că este o cucerire pe care o face Isus; şi în timp ce EL cucerește voința noastră, noi o cucerim pe a Sa. În Împărăția Vrerii Divine, nimeni nu pierde, suntem cu toții învingători: Dumnezeu şi creatura.

 

Mă surprind dubiile voastre. Cum, nu știți că Răscumpărarea reprezintă Împărăția Voinței Divine? Iar Inima Preasfântă a lui Isus nu este altceva decât imensa Împărăție a Voinței Sale. Nu este inima, cea care domină, ci Voința Divină, care stăpânește inima Sa Divină. Sărmana inimă, dacă nu ar avea o voință care să o domine, nu ar fi bună de nimic.

 

Dacă voința este bună, atunci şi inima este bună; dacă voința este sfântă, atunci şi inima este sfântă; dacă voința noastră face loc celei divine, așezând temelia tronului Său în inima noastră, atunci inima va dobândi prin Har, prerogativele divine.

 

Așadar, atât în ordine divină, cât şi în cea umană, este mereu voința cea care deține primul loc, prima acțiune, modul Său de viață. Inima şi tot restul se află pe al doilea loc... de aceea, este absurd să spui că domnește inima, dacă nu domnește voința divină. Se pot numi devoțiuni, practici evlavioase..., dar dacă nu domnește Vrerea Divină, atunci Împărăția nu există în inimă. Există în Cer, dar pe pământ nu are loc.

 

Sfânta Biserică, mijloc purtător de cuvânt al Fiatului Suprem, imploră Împărăția Voinței Divine, prin intermediul Preasfintei Inimi şi prin Mama Cerească.

 

Nu o spune prin cuvinte, ci prin fapte. Vrerea Divină reprezintă Regele; Inima Sa, Rănile Sale, Sângele Său Prețios, Crucea Sa, dulcea Regină, constituie miniștri care îl înconjoară pe Rege şi imploră prin intermediul lor, Împărăția Voinței Divine în suflete.

 

Şi cum pot fi cunoscute toate acestea? Lucrurile necesare şi diferitele împrejurări în care ne putem afla, toate sunt pentru noi Voința lui Dumnezeu. Dacă într-adevăr suntem deciși să trăim în Vrerea Divină, atunci complăcerea lui Dumnezeu este foarte mare, iar dacă sunt necesare miracole, El le va face, pentru a nu ne lăsa să facem voința noastră. Depinde de noi să luăm decizia cea dreaptă, şi să fim dispuși să ne dăm chiar şi viața pentru a trăi în Vrerea Divină, iar dragul Isus şi Suverana Regină se vor implica, ne vor fi scut [de apărare], ne vor înconjura cu multe haruri pentru a nu ne lăsa trădați de voința noastră [umană].

În plus, Domnul nostru nu ne învață lucruri dificile, nici nu ne poruncește, nici nu le admite [pe lucrurile dificile], ci sprijină în mod admirabil, ceea ce vrea de la noi, ba chiar se așază în locul nostru pentru a ne ușura acțiunea şi face împreună cu noi, ceea ce vrea ca noi să facem. Mă încredințez rugăciunilor voastre, chiar şi bunei mele fiice spirituale, Amelia.

 

Faceți-vă sfinți ! Vrerea Divină să-şi întindă brațele pentru a vă crește la sânul Ei. Priviți toate lucrurile ca venind din partea Ei, pentru a vă da viața Sa, sfințenia Sa...

 

Să-l creșteți sfânt pe cel micuț, ca fiind darul Fiatului [Divin]. Cine știe, poate că dorințele voastre vor fi răsplătite să-l vedeți evlavios şi sfânt. Așadar, vă las pe toţi în Vrerea Divină şi să vă aflați mereu în Ea.

 

Şi cu mii de omagii Tatălui, Mamei şi Fiului, mă denumesc (intitulez) a voastră foarte afectuoasă, Fiica cea mică a Voinței Divine.

 

Apelul Luisei, Fiica cea mică a Voinței Divine

 Fiat!

Dulcele meu Isus, sunt aici în brațele Tale ca să-Ți cer ajutorul. Ah, Tu cunoști chinul sufletului meu, și cum îmi sângerează inima, Tu vezi împotrivirea mea, în a scoate la iveală, tot ce mi-ai spus despre Preasfânta Ta Voință! Ascultarea se impune! Tu vrei, iar eu, chiar dacă am fost strivită de Ea, sunt constrânsă de o putere supremă, să împlinesc sacrificiul. Dar amintește-Ți, Isuse al meu, că Tu Însuți, m-ai numit nou-născuta Preasfintei Tale Voințe! Nou-născuta, știe doar să gângurească, așadar, ce voi face eu? Abia voi gânguri despre Voința Ta, iar Tu, vei face restul, nu e așa, Isuse al meu?

Ba chiar, să faci ca eu, să dispar complet, și Vrerea Ta să fie aceea care, cu caractere divine și de neșters, să scufunde stiloul în Soarele Veșnic, și cu note de aur, să scrie conceptele, efectele, valoarea și puterea Voinței Supreme, și cum sufletul care trăiește în Ea, trăind precum în centrul Ei, se înnobilează, se îndumnezeiește, își înlătură rămășițele pământești, se întoarce la începutul ei (creației) și, triumfător peste toate mizeriile sale, își redobândește starea originară, devenind frumos și curat; totul în ordinea Creatorului său, așa cum a ieșit din mâinile Sale creatoare.

Scrie Tu, pe această hârtie povestea lungă a Voinței Tale, durerea Ta când te-ai văzut respins de făpturi, în ceea ce privește, cele cerești! Tu, care stând sus ca soarele, cu toate că ești respins, săgetezi cu ale Tale raze toate generațiile umane, și vrei să cobori, pentru a veni să domnești în mijlocul lor. Văzându-te exilat, și că Voința Ta e ruptă de voința oamenilor, trimiți razele suspinelor și gemetelor Tale, ale lacrimilor și durerilor Tale intense și veșnice. De aceea, Tu aștepți să te cheme în mijlocul lor, să te primească ca Rege triumfător, și să te facă să domnești, precum în Cer așa și pe pământ.

Coboară, o, Vrere Supremă! Sunt eu, prima cea care te chem. Vino, să domnești pe pământ! Tu, care ai creat omul, pentru a face numai Vrerea Ta, iar el, nerecunoscător, s-a revoltat împotriva Ta; vino, pentru a lega din nou această voință umană de Tine, pentru ca pământul și Cerul, să rămână ordonate toate în Tine!

Ah, cât aș vrea să-mi dau viața, pentru ca Voința Ta să fie cunoscută! Aș dori să îmi iau zborul, între granițele Ei nesfârșite, pentru a duce fiecărei făpturi sărutul Ei etern, cunoștința Ei, binefacerile Ei, valoarea Ei și suspinele Tale, provocate de dorința de a veni să domnești pe pământ, astfel încât cunoscându-te, să te primească cu iubire, și sărbătorindu-te, să te facă să domnești!

O, Vrere Sfântă, cu razele Tale luminoase, slobozește săgețile cunoașterii Tale! Fă ca toți, să știe că Tu, vii la noi să ne faci fericiți, dar nu cu o fericire umană, ci divină! Să știe că, ne oferi stăpânirea de noi înșine, pe care am pierdut-o, și acea lumină care face să cunoaștem adevăratul bine ca să-l posedăm, și adevăratul rău pentru a fugi de el, ceea ce ne face statornici și puternici, dar de o tărie și statornicie divină!

Deschide calea, între Voința Divină și voința umană, și pictează cu pensula mâinii Tale creative, toate acele trăsături divine, asupra sufletelor noastre, pe care noi le-am pierdut evadând din Ea. Vrerea Ta, va picta acea naturalețe care niciodată nu îmbătrânește, acea frumusețe care niciodată nu se decolorează, acea lumină care niciodată nu se va întuneca, acel har care va crește mereu, acea iubire care arde mereu și niciodată nu se va stinge.

O, Vrere Sfântă, fă-Ți drum, deschide Tu calea pentru a te face cunoscută! Arată tuturor cine Ești, și arată marele Bine, pe care vrei să-l faci tuturor, pentru ca atrași și răpiți de un atât de mare bine, să se poată lăsa toți pradă Voinței Tale! În acest fel, vei putea domni în mod liber, precum în Cer așa și pe pământ. De aceea, te rog să scrii Tu însuți, toate cunoștințele pe care mi le-ai comunicat despre Ea, iar fiecare cuvânt și cugetare, fiecare efect și cunoștință despre Ea, să fie pentru cei care vor citi, săgeți, fulgere și raze înfocate care să-i rănească, să-i facă să cadă la picioarele Tale și să Te primească cu brațele deschise pentru a Te lăsa să domnești în inimile lor. La numeroasele minuni ale Vrerii Tale adaugă și minunea că după ce Te-au cunoscut, să nu Te lase să treci pe lângă ei, ci să-ți deschidă ușa pentru a Te face să domnești. Aceasta îți cere mica nou-născută a Voinței Tale. Dacă de la mine ai dorit cu insistență sacrificiul de a dezvălui secretele pe care mi le-ai comunicat despre Vrerea Ta, eu mai vreau unul de la Tine: fă să fie cunoscută această minune, fă să-și ia locul ei de cuceritoare și să domnească în inimile care o cunosc. Doar asta îți cer, o, Isuse al meu. Nu-ți cer altceva. Nu vreau altceva decât ca în schimbul sacrificiului meu, Vrerea Ta să fie cunoscută și să domnească în deplina Ei stăpânire.

Tu știi, Iubirea mea, cât de mare a fost sacrificiul meu, luptele mele interne, încât am simțit că mor, dar, din iubire pentru Tine și pentru a asculta de reprezentantul Tău pe pământ, m-am supus întru-totul. Doresc să se manifeste miracolul că după ce vor cunoaște cuvintele Tale despre Vrerea Ta, sufletele să fie captivate, înlănțuite și atrase mai mult decât de un magnet puternic, și să facă să domnească acel Fiat Divin pe care Tu cu multă iubire vrei să domnească pe pământ. Și dacă Ție îți place viața mea, fă ca înainte să iasă la lumina zilei aceste scrieri și înainte ca ele să treacă prin mâinile fraților Tăi și ai mei și a surorilor Tale și ale mele, să o duci pe micuța nou-născută a Voinței Tale în Patria Cerească! Ah, nu-mi da această durere, ca eu să fiu spectatoare atunci când secretele noastre vor fi cunoscute de alte făpturi! Dacă mi-ai dat-o pe prima, evită-mi-o pe a doua, dar mereu non mea voluntas sed tua fiat (nu voința mea dar a Ta să se facă).

Acum voi spune un cuvânt pentru toți care citiți aceste scrieri: Vă rog, vă implor să primiți cu iubire ceea ce vrea să vă dea Isus, adică Voința Sa, însă înainte de a vă da Voința Sa, Isus dorește să-I dați voința voastră, pentru că altfel nu va putea domni [în voi]. Dacă ați știi, cu câtă Iubire, vrea să vă dea Isus al meu Voința Sa, care este cel mai mare Dar care există în Cer și pe pământ! Ah, câte lacrimi amare varsă văzând cum trăiți în voința voastră și cum vă târâți pe pământ bolnavi și săraci! Știți de ce nu puteți fi statornici? Pentru că Voința Lui nu domnește în voi. Ah, cum deplânge Isus soarta voastră, cum vă roagă în suspine să faceți să domnească Voința Sa în voi! Isus vrea să vă schimbe destinul, vrea să facă din oameni bolnavi, oameni sănătoși, din oameni săraci, oameni bogați, din oameni slabi, oameni puternici, din făpturi nestatornice, oameni statornici, iar din sclavi vrea să vă facă regi. Isus nu vrea penitențe mari, nu cere rugăciuni lungi sau altceva, ci dorește să domnească Vrerea Sa [în voi], așadar, voința voastră să nu mai aibă viață. Vă rog, ascultați-L! Eu sunt pregătită să-mi dau viața pentru fiecare dintre voi, să sufăr orice durere, cu condiția să deschideți ușa sufletului vostru pentru a face ca Voința lui Isus al meu să domnească și să triumfe asupra generațiilor omenești. Eu vă invit pe toți să veniți cu mine în Eden, unde-și are originea viața voastră, unde Dumnezeu a creat omul, și făcându-l rege i-a dat o împărăție de stăpânit. Această Împărăție era tot Universul, dar sceptrul său, coroana sa, porunca lui veneau din adâncul sufletului său, în care locuia Fiatul Divin ca Rege stăpânitor, care a stabilit adevărata regalitate în om. Hainele sale erau regești, străluceau mai mult decât soarele, actele sale erau nobile, iar frumusețea sa era fermecătoare.

Dumnezeu îl iubea atât de mult, se juca cu el, îl chema micul rege și fiu. Totul era fericire, ordine și armonie. Acest om, primul nostru tată s-a trădat pe sine, a trădat împărăția sa, și făcând voința sa, l-a mâhnit pe Creatorul Său, care l-a umplut de bucuria Sa, l-a iubit, iar omul a pierdut împărăția Sa, împărăția Voinței Divine, în care i-a fost dat totul. Porțile Împărăției i-au fost închise, iar Dumnezeu Și-a retras în Sine împărăția dată omului. Acum trebuie să vă spun un secret. Retrăgând în Sine Împărăția Voinței Divine, Dumnezeu nu a spus: Nu o voi mai da omului, ci a ținut-o în repaus, așteptând generațiile viitoare pentru a le dărui haruri surprinzătoare și să-i invadeze cu lumini orbitoare, care să întunece vrerea umană, care ne-a determinat să pierdem un regat atât de sfânt. Aceste daruri ne ajută să cunoaștem Voința Divină, ne determină să renunțăm la voința noastră umană, care ne face nefericiți, și ne cufundă în Voința Divină, pe care o considerăm Împărăția noastră veșnică.

Așadar Împărăția este a noastră, curaj! Fiatul Suprem ne așteaptă, ne cheamă, insistă să o luăm în stăpânire. Cine va avea inima, sau cine va fi atât de indiferent, încât să nu asculte chemarea Sa și să nu accepte fericirea? Nu trebuie să facem altceva decât să lepădăm bietele zdrențe ale voinței noastre, haina de jale a sclaviei noastre în care ea ne-a aruncat, pentru a ne înveșmânta ca niște regine, și a ne înfrumuseța cu ornamente divine.

De aceea fac apel la toți și nu cred că nu vreți să mă ascultați. Să știți că eu sunt o creatură mică, cea mai mică dintre toate făpturile, dar bilocându-mă în Vrerea Divină împreună cu Isus, voi veni ca o micuță în sânul vostru și cu gemete și suspine voi bate în inimile voastre pentru a vă cere, ca o mică cerșetoare ce sunt, să-mi dați zdrențele voastre, hainele voastre de jale, nefericita voastră voință, pentru a le da lui Isus, ca El să ardă totul și, oferindu-vă în schimb Voința Sa, să facă din voi Împărăția Sa, fericirea Sa și curăția hainelor Sale regale.

Dacă ați ști ce înseamnă Voința Divină! Ea conține Cerul și pământul. Dacă suntem cu Ea, totul este al nostru, totul depinde de noi. În schimb, dacă nu suntem cu Ea, totul este împotriva noastră. Și dacă totuși avem câte ceva, suntem adevărații hoți ai Creatorului nostru și ne menținem prin fraudă și tâlhărie. De aceea, dacă vreți să o cunoașteți, citiți aceste pagini. În ele veți găsi balsamul pentru rănile pe care voința umană ni le-a făcut cu atâta cruzime, veți găsi un aer nou, absolut divin, o viață nouă, absolut cerească, veți simți Cerul în sufletul vostru, veți vedea noi orizonturi, noi sori, și deseori îl veți găsi pe Isus cu fața udă de plâns, care vrea să vă dea Vrerea Sa. El plânge pentru că vrea să vă vadă fericiți, și văzându-vă nefericiți suspină, oftează, se roagă pentru fericirea fiilor Săi și vă cere voința pentru a alunga nefericirea voastră și vă dă Voința Sa drept confirmare a darului Împărăției Sale.

Isus dorește să vă dea Fiatul Său. Împreună cu El, cu lacrimile și suspinele Sale arzătoare, fac apel la toți, acceptați acest Fiat, pentru că din acest Fiat am ieșit noi. El ne-a dat viața și este corect, este obligatoriu, ba chiar avem datoria să ne întoarcem la El, la moștenirea noastră dragă și veșnică. Mai întâi de toate, fac apel la Preaînaltul Ierarh Pontif  Roman, la Preasfinția sa, care e reprezentantul Sfintei Biserici și deci reprezentantul Împărăției Voinței Divine. La picioarele sale sfinte această micuță așează această Împărăție, astfel ca să o stăpânească, să o facă cunoscută și cu vocea sa paternă și influentă să-i cheme pe fiii săi să trăiască în această împărăție atât de sfântă. Soarele Fiatului Suprem să-l învăluiască și să formeze primul soare al Voinței Divine în reprezentantul său pe pământ. Formând începutul vieții sale în cel care este capul tuturor, să răspândească razele sale nesfârșite în toată lumea, și acoperindu-i pe toți cu lumina sa, să formeze o singură turmă și un singur păstor.

Al doilea apel îl adresez tuturor preoților. Prosternată la picioarele fiecăruia, mă rog și-i implor să caute să cunoască Voința Divină. Primele mișcări, primele acte, luați-le de la această Voință, ba chiar închideți-vă în Fiat și veți simți cât de dulce și frumoasă este viața Sa. Apoi veți lua de la Ea misiunea voastră, veți simți în voi o putere divină, o voce care vorbește mereu, care o să vă spună lucruri minunate pe care nu le-ați mai auzit niciodată. Veți simți o lumină care o să acopere toate relele și acoperind popoarele, o să vă dea stăpânire asupra lor. Vă osteniți mult și nu aveți roade pentru că lipsește viața Voinței Divine din misiunea voastră. Ați dat popoarelor o pâine fără plămădeala Fiatului și de aceea mâncând-o, au găsit-o tare, aproape nedigerabilă, și nesimțind viața în ei, nu se lasă conduși de învățăturile voastre. Așadar, mâncați voi această pâine a Fiatului Divin! În felul acesta veți avea pâine suficientă pentru a da popoarelor, așa veți forma cu toții o singură viață și o singură voință.

Al treilea apel îl adresez tuturor, întregii lumi, pentru că sunteți toți frații, surorile, și fiii mei. Știți de ce vă chem pe toți? Pentru că vreau să vă dau tuturor viața Voinței Divine. Ea este mai mult decât aerul pe care toți putem să-l respirăm, este ca soarele de la care toți putem să primim binele luminii, este ca bătaia inimii care vrea să aibă bătăile sale de inimă în toți, iar eu, ca o fetiță mică, doresc și suspin ca toți să luați viața Fiatului. Ah, dacă ați ști cât bine puteți primi, v-ați da viața pentru a o face să domnească în voi toți!

Această micuță creatură vrea să vă spună un alt secret pe care I l-a încredințat Isus, și vi-l spun: să-mi dați voința voastră, iar în schimb o veți primi pe Cea a lui Dumnezeu, care o să vă facă fericiți în suflet și în trup. Vreți să știți de ce pământul nu produce? De ce în diferite puncte din lume deseori pământul provoacă cutremure, se deschide și îngroapă în sânul său orașe și persoane? De ce vântul și apa formează furtuni și devastează totul, și multe alte rele pe care le știți cu toții? Pentru că lucrurile create, deținând o Voință Divină care le stăpânește, sunt puternice și dominatoare, și sunt mai nobile decât noi. Noi în schimb suntem stăpâniți de o voință umană, degradați, și de aceea suntem slabi și neputincioși. Dacă pentru soarta noastră vom îndepărta voința umană și vom lua viața Vrerii Divine, chiar și noi vom fi puternici, stăpânitori, o să fim frați cu toate lucrurile create, care nu doar că nu ne vor mai necăji, dar ne vor da stăpânirea asupra lor, și vom fi fericiți în timp și în veșnicie.

Nu sunteți mulțumiți? Așadar, grăbiți-vă, ascultați această sărmană micuță care vă vrea binele. Eu atunci voi fi mulțumită, când voi putea spune că toți frații și surorile mele sunt regi și regine, pentru că toți dețin viața Voinței Divine. Așadar curaj, răspundeți toți la apelul meu! Suspin și mai mult să-mi răspundeți cu toții în cor la apel, pentru că nu sunt singura care vă chem, care vă rog. Unit cu mine, vă cheamă al meu dulce Isus, cu vocea duioasă și mișcătoare și de multe ori chiar plângând vă spune: Luați ca viață pentru voi Voința Mea. Veniți în Împărăția Ei. Trebuie să știți că primul care s-a rugat Tatălui Ceresc ca să vină Împărăția Sa și să se facă Voința Sa precum în Cer așa și pe pământ, a fost Domnul Nostru în rugăciunea Pater Noster (Tatăl Nostru). Transmițându-ne nouă rugăciunea Sa, a făcut apel către toți să ceară acel Fiat Voluntas Tua (Facă-se voia ta). Și ori de câte ori recitați rugăciunea Pater Noster, este atât de mare Iubirea lui Isus, încât vrea să vă dea Împărăția Sa, Fiatul Său, care aleargă pentru a spune împreună cu voi: Tatăl meu, sunt Eu care îți cer pentru fiii mei, grăbește-Te! Astfel că primul care se roagă este însuși Isus, și apoi chiar și voi îl cereți în rugăciunea Pater Noster - (Tatăl Nostru). Așadar, nu vreți, un atât de mare bine?

Vă spun un ultim cuvânt. Trebuie să știți că această sărmană fetiță a văzut dorul, nerăbdarea, iubirea înflăcărată și lacrimile lui Isus, care vrea să vă dea Împărăția Sa și al Său Fiat. Prin urmare această fetiță a devenit neliniștită și nerăbdătoare să vă vadă pe toți în Împărăția Voinței Divine ca să fiți fericiți, pentru a-L face pe Isus să zâmbească, și cu lacrimi și rugăciuni, fetița dorește să vă facă pe plac atât vouă, cât și lui Isus. Deci ascultați cu toții această sărmană fetiță, nu o mai faceți să suspine! Spuneți-mi, vă rog: „FIAT” „FIAT”, [Așa să fie, Așa să fie]; vrem cu toții Împărăția Voinței Divine!

Corato, anul 1924

Luisa, fiica cea mică a Voinței Divine

Apelul Regelui Divin în Împărăția Voinței Sale

Dragii și iubiții Mei fii, vin în mijlocul vostru cu Inima copleșită de flăcările Iubirii Mele! Vin ca Tată în mijlocul fiilor pe care îi iubesc foarte mult, și este atât de mare Iubirea Mea, încât, vin să rămân cu voi, pentru a trăi o viață împreună și pentru a trăi cu o singură Voință, cu o singură Iubire. Vin cu alaiul durerilor Mele, al Sângelui Meu, ale operelor Mele și a morții Mele.

Priviți-Mă! Fiecare picătură din Sângele Meu, fiecare durere, toate lucrările Mele, toți pașii Mei se întrec, pentru că vor să vă dea Voința Mea Divină, ba chiar și moartea Mea, vrea să vă dea învierea vieții în ea. În Umanitatea Mea, am pregătit și am obținut pentru voi, haruri, ajutor, lumină și putere, ca să puteți primi un dar atât de mare. Din partea Mea am făcut totul, acum aștept partea voastră!

Cine ar putea fi, atât de nerecunoscător, încât să nu vrea să mă primească pe Mine, și darul pe care i-L aduc? Să știți, că Iubirea Mea este atât de mare, încât voi pune deoparte trecutul vostru, greșelile voastre și toate relele voastre. Le voi îngropa în marea Iubirii Mele, astfel ca, toate să fie arse, și vom începe împreună o viață nouă, în totalitate cu Voința Mea. Care inimă, va putea să mă refuze, ținându-mă la ușă ca să nu accepte vizita Mea paternă? Dacă mă veți accepta, Eu voi rămâne cu voi, ca un Tată, în mijlocul fiilor Mei, dar trebuie să stăm, într-o armonie perfectă, și să trăim cu o singură Voință.

Ah, cât suspin, gem și delirez, și aproape plâng, pentru că vreau ca fiii Mei dragi, să stea împreună cu Mine și să trăiască, din aceeași Voință a Mea! Sunt în jur de șase mii de ani, de lungi suspine și de lacrimi amare ale Sfintei Mele Umanități, pentru că îmi doresc și vreau, ca fiii Mei să stea în jurul Meu, să-i fac fericiți și sfinți. Ajung să-i chem plângând, poate se înduioșează de lacrimile Mele, de Iubirea Mea, care mă sufocă și mă face să tremur. Între gemete și dureri intense, repet: Fiii Mei, fiii Mei, unde sunteți? De ce nu veniți la Tatăl vostru? De ce plecați departe de Mine, vagabonzi, săraci, plini de toate mizeriile?

Răutățile voastre, sunt răni provocate Inimii Mele. Am obosit să vă aștept, și pentru că nu veniți, nemaiputând controla Iubirea care mă arde, vin Eu, să vă caut și să vă aduc, marele Dar al Voinței Mele. Ah, vă rog, vă implor, insist, ascultați-mă, înduioșați-vă din compasiune pentru lacrimile Mele, pentru suspinele Mele arzătoare!

Eu, nu vin doar ca Tată, ci vin ca Învățător în mijlocul discipolilor, și vreau să fiu ascultat. Vă voi învăța lucruri surprinzătoare, învățături despre Cer, care vă vor aduce lumina care nu se stinge niciodată; vă vor aduce iubirea care vă va arde mereu. Învățăturile Mele, vă vor da putere divină, curaj neînfricat, sfințenie care crește mereu, vă vor arăta calea la fiecare pas, vor fi conducători spre Patria Cerească.

Vin ca Rege, în mijlocul popoarelor, dar nu pentru a cere taxe și impozite, aceasta nicidecum, ci vin pentru că vreau voința voastră, mizeriile voastre, slăbiciunile voastre, toate răutățile voastre. În aceasta, constă Suveranitatea Mea. Vreau, tot ceea ce vă face nefericiți, amărâți și chinuiți să dispară, cu ajutorul Iubirii Mele. Ca Rege darnic, pașnic și mărinimos ce Sunt, doresc să vă răsplătesc cu Voința Mea, cu Iubirea Mea cea mai tandră, cu harurile și fericirea Mea, cu pacea și bucuria cea mai pură.

Dacă îmi veți da voința voastră, mă veți face fericit și veți fi fericiți. Nu aspir la altceva, decât ca Voința Mea, să domnească în mijlocul vostru. Cerul și pământul vă vor surâde, Mama Mea Cerească va fi pentru voi, Mamă și Regină. Ea cunoaște marele Bine pe care, vi-l va aduce Împărăția Vrerii Mele, și vă iubește ca pe niște fii adevărați. De aceea, pentru a-mi împlini, cele mai arzătoare dorințe și pentru a-mi curma plânsul, Ea călătorește printre popoare și națiuni, pentru a le pregăti să primească stăpânirea Împărăției Voinței Mele. Pentru ca Eu, să pot coborî din Cer pe Pământ, Mama Mea a pregătit popoarele, pe care Eu, le încredințez iubirii ei materne.

Fiii Mei, ascultați-mă! Vă rog, să citiți cu atenție aceste pagini, pe care vi le pun înainte, și veți simți nevoia să trăiți în Voința Mea. Eu, vă voi fi aproape când veți citi, vă voi atinge mintea și inima, astfel încât, să înțelegeți și să vă hotărâți să doriți acest Dar, al Fiatului Meu Divin.

Apelul matern al Reginei Cerului

 Dragă fiică, simt nevoia irezistibilă să cobor din Cer, să-ți fac vizitele mele materne, iar dacă mă vei asigura de iubirea ta filială și de fidelitatea ta, Eu voi rămâne mereu cu tine în sufletul tău, să-ți fiu educatoare, model, exemplu și Mamă afectuoasă. Eu vin pentru a te invita să intri în Împărăția Mamei tale, adică în Împărăția Voinței Divine, și bat la ușa inimii tale pentru ca tu să-mi deschizi... 

Să știi că îți ofer în dar această carte cu propriile Mele mâini și ți-o dăruiesc cu grijă maternă, pentru ca tu citind-o, să înveți să trăiești ca în Cer, nu cum se trăiește pe pământ.

Fiica mea, această carte este de aur. Ea va forma averea ta spirituală care va fi și fericirea ta pământească. În ea vei găsi izvorul tuturor harurilor; dacă ești slabă, vei dobândi putere, dacă ești ispitită, vei dobândi victoria, dacă ai căzut în păcat, vei întâlni mâna milostivă și viguroasă, care te va ridica din nou, dacă te simți mâhnită, vei găsi alinare, dacă ești indiferentă, vei găsi remediul sigur pentru a te încălzi, dacă-ți va fi foame, vei gusta hrana delicioasă a Voinței Divine. Cu ea nu îți va lipsi nimic, nu vei mai fi singură, deoarece Mama ta îți va ține o dulce companie și cu grijă maternă își va lua responsabilitatea pentru a te face fericită. Eu, Împărăteasa Cerului, mă voi gândi la toate nevoile tale, atâta timp cât tu vei fi de acord să trăiești unită cu mine.

Dacă ai cunoaște preocupările mele, suspinele mele arzătoare, chiar și lacrimile pe care le vărs pentru fiii mei! Dacă ai ști cum ard de dorința ca tu să asculți lecțiile mele, toate despre Cer, și să înveți să trăiești din Voința Divină! În această carte vei vedea minuni: vei găsi o Mamă care te iubește atât de mult, încât își sacrifică Fiul iubit pentru tine, pentru a te face să trăiești din aceeași viață pe care Ea însăși a trăit-o pe pământ. Nu-mi provoca durerea de a mă respinge. Acceptă acest Dar al Cerului pe care ți-l fac. Primește vizita mea și ascultă lecțiile mele.

Să știi că Eu voi vizita lumea întreagă, voi merge la fiecare persoană, în toate familiile, în comunitățile religioase, în fiecare națiune, printre toate popoarele, și dacă va fi necesar, le voi vizita de-a lungul secolelor, până când, în calitate de Regină voi forma poporul meu, iar în calitate de Mamă îi voi forma pe fiii mei, care să cunoască și să facă să domnească peste tot Voința Divină. 

Iată explicat scopul acestei cărți. Cei care o vor primi cu iubire, vor fi primii fii fericiți care vor aparține Împărăției FIATULUI Divin, iar Eu voi scrie cu caractere de aur numele lor în Inima mea Maternă.

Fiica mea, să știi că Iubirea infinită a Lui Dumnezeu a vrut să se folosească de mine în momentul Răscumpărării, pentru a face să coboare Cuvântul Veșnic pe pământ. Acum mă cheamă din nou pe pământ și Îmi încredințează această sarcină dificilă, mandatul sublim de a forma pe pământ fiii Împărăției Voinței Sale Divine. Cu multă grijă maternă încep să-ți pregătesc calea care va trebui să te conducă în această Împărăție fericită.

În acest scop îți voi da sublime lecții cerești și în cele din urmă te voi învăța rugăciuni noi și speciale, prin care vei constrânge Cerul, Soarele, Creația, însăși viața mea și pe cea a Fiului meu, toate faptele sfinților, ca în numele tău să obțină iubita Împărăție a Vrerii Divine. Aceste rugăciuni sunt cele mai puternice, pentru că determină munca divină în sine. Prin mijlocirea lor, Dumnezeu se va simți dezarmat și învins de ființa umană. Acest ajutor fiind puternic, tu vei grăbi venirea Împărăției Divine și împreună cu mine vei obține ca Voința Divină să se facă precum în Cer așa și pe pământ, după cum este dorința Învățătorului Divin.

Curaj, fiica mea, fă-mă bucuroasă, iar Eu te voi binecuvânta.

Volumul 36 - neterminat

 Volumul 36 - neterminat

Volumul 35 - neterminat

 Volumul 35 - neterminat

Volumul 34 - neterminat

 Volumul 34 - neterminat

Volumul 33 - neterminat

 Volumul 33 - neterminat

Volumul 32 - neterminat

 Volumul 32 - neterminat

Volumul 31 - neterminat

Volumul 31 - neterminat

Volumul 30 - neterminat

 Volumul 30 - neterminat

Volumul 29 - neterminat

 Volumul 29 - neterminat

Volumul 28 - neterminat

 Volumul 28 - neterminat

Volumul 27 - neterminat

 Volumul 27 - neterminat

Volumul 26 - neterminat

 Volumul 26 - neterminat

Volumul 25 - neterminat

 Volumul 25 - neterminat

Volumul 24 - neterminat

 Volumul 24 - neterminat

Volumul 23 - neterminat

 Volumul 23 - neterminat

Volumul 22 - neterminat

 Volumul 22 - neterminat

Volumul 21 - neterminat

 Volumul 21 - neterminat

Volumul 20 - neterminat

 Volumul 20 - neterminat

Volumul 19 - neterminat

 Volumul 19 - neterminat

Volumul 18 - neterminat

 Volumul 18 - neterminat

 21 octombrie 1925

Durerea lui Isus pentru fiecare păcat a rămas suspendat în Voința Sa, așteptând durerea celor care se căiesc, pentru a le da iertare.

"Fiica mea, Eu am avut o durere specială pentru fiecare păcat, iar deasupra durerii Mele atârna iertarea păcătosului. Și, această durere a Mea atârnă suspendată în Voința Mea, așteptând păcătosul când mă jignește, astfel încât, atunci când se va îndurera pentru că m-a jignit, durerea mea să coboare și să se unească cu durerea sa, pentru a-i da imediat iertarea; dar câți mă jignesc și nu se îndurerează?

Durerea și iertarea Mea sunt suspendate în Voința Mea ca și izolate. Îți mulțumesc, fiica mea, îți mulțumesc, că vii în Voința Mea pentru a ține companie durerii și iertării Mele. Continuă să înoți în Voința Mea și, făcându-ți a ta, propria mea durere, strigând pentru fiecare jignire: durere, iertare, astfel încât să nu fiu doar Eu cel care se întristează și cere iertare, ci având compania micuței fiice a Vrerii Mele, care se îndurerează împreună cu Mine".

Volumul 17 - neterminat

Volumul 17 - neterminat

Volumul 16 - neterminat

 Volumul 16 - neterminat

Volumul 13 - neterminat

 Volumul 13 - neterminat

9 august 1921

Activitatea sufletului în marea imensă a Voinței Divine. Actele sale ating toate creaturile și pe Creatorul însuși

 

 Continuând în starea mea obișnuită, m-am găsit în afara mea, în mijlocul unei mări imense, am văzut o mașină, și pe măsură ce motorul se mișca, apa țâşnea din toate părțile mașinii și, ridicându-se până la cer aceste valuri de apă, s-au revărsat peste toți sfinții și îngerii și, când au ajuns la tronul Etern, s-au revărsat cu impetuozitate la picioarele lui și apoi au coborât din nou pe fundul aceleiași mări. Eu [28] am fost uimită să văd acest lucru și mi-am spus: "Ce poate fi această mașină?" Și o lumină care venea din aceeași mare mi-a spus: "Marea este Voința mea, mașina este sufletul care trăiește în Vrerea mea,  motorul este voința umană care operează(lucrează) în Vrerea Divină. Ori de câte ori (când) sufletul își face intențiile sale speciale în Vrerea mea, motorul pune mașina în mișcare 2 şi de vreme ce Voința mea este viața celor binecuvântați, așa cum este și viața mașinii, nu este de mirare că Voința mea, izvorând din această mașină, intră în Cer și strălucește de lumină şi de glorie, revărsându-se peste tot, până la tronul meu, iar apoi coboară din nou în marea Voinței mele pe pământ, în folosul călătorilor. Voința mea este [29] pretutindeni și actele făcute în Voința mea se întind pretutindeni și în Cer și pe pământ; ele se întind  în trecut, pentru că Voința mea a existat; în prezent, pentru că nu și-a pierdut nimic din activitatea sa; în viitor, pentru că va exista veșnic. Cât de frumoase sunt actele din Voința mea! Așa cum Voința mea are întotdeauna conținuturi noi, tot așa aceste acte sunt noile conținuturi ale binecuvântaților înșiși, ele sunt suplimentele la actele sfinților care nu au fost făcute în Vrerea mea. Ele sunt noile haruri ale tuturor creaturilor. Și atunci am fost foarte tulburată, pentru că nu-l văzusem pe scumpul meu Isus; și El, mișcându-se în interiorul meu, m-a luat în brațe, spunându-mi: "Fiica mea, de ce ești așa afectată? Nu sunt Eu însumi marea?"

 

 

13 august 1921

Voința Divină poartă întotdeauna în sine toate bucuriile și fericirile. Fiii Vrerii Divine sunt acte, rod binecuvântat al Voinței Divine, fii ai lui Isus și ai sufletului care trăiește în Voința sa

 

Mă simțeam foarte afectată și iubitul meu Isus, care se mișca în interiorul meu, mi-a spus: "Fiica mea, curaj, nu vreau ca tu să fii tulburată, pentru că [pentru] cine  trăieşte în Voința mea, întreaga ființă este atinsă de surâsul Cerului, fericirea celor binecuvântați și pacea  sfinților. Voința mea conține substanța tuturor bucuriilor, sursa tuturor fericirilor, și oricine trăiește în Vrerea mea, chiar și în durere, simte durerea și bucuria amestecate împreună. Cel care trăiește în Voința mea, chiar și în durere, simte amestecate durerea și bucuria, lacrimi și surâs, amărăciune și dulceață. Mulțumirea este inseparabilă de Voința mea. Trebuie să ști că pe măsură  ce gândești în Voința mea, ce vorbești, acționezi, iubești etc., dai naștere la atât de mulți copii în Vrerea mea câte gânduri ai, [31] câte cuvinte rosteşti, câte fapte și acte de iubire săvârșeşti. Acești copii se înmulțesc la nesfârșit în Vrerea mea și fac înconjurul Cerului și al întregului pământ, aducând Cerului o nouă bucurie, o nouă glorie și mulțumire şi un nou har pe pământ, care circulă prin toate inimile, aducând suspinele mele, gemetele mele, rugămințile Mamei lor care îi vrea salvați și care vrea să le dăruiască Viața ei. Acum, acești copii, urmașii Vrerii mele, pentru a fi recunoscuți ca fiind copiii mei, trebuie să semene, să aibă aceleaşi maniere ca și Mama care le-a dat naștere.

Dacă se vor vedea triști, vor fi scoși din Cer și li se va spune: "În a noastră sală nu intră tristețea. Creaturile nu vor pătrunde, pentru că, văzându-le triste, se vor îndoi dacă sunt adevărații copii legitimi ai Vrerii mele; și apoi, cele care sunt triste nu au harul de a se infiltra printre ceilalți, de a-i depăși și de a-i domina; cele triste nu sunt capabile de eroism și de a se dărui pentru binele tuturor. De multe ori, acești copii sunt avortați și mor la naștere, fără să iasă la lumina Vrerii Divine.

 

2-- Degetul care apasă butonul reprezintă modul de colaborare a voinței umane cu cea Divină.

Volumul 15 - neterminat

 Volumul 15 - neterminat

Volumul 14 - neterminat

 Volumul 14 - neterminat

Volumul 12 - neterminat

 Volumul 12 - neterminat

16 octombrie 1918)

Mă simțeam foarte afectată de privarea adorabilului meu Isus și mintea mea era tulburată de gândul că tot ce era în mine fusese opera imaginației sau a minții. Circulau zvonuri de pace și de triumf pentru Italia și mi-am amintit că dulcele meu Isus îmi spusese că Italia va fi umilită. Ce durere, ce agonie mortală să cred că viața mea a fost o continuă înșelăciune! Am simțit că Isus voia să-mi vorbească și eu nu am vrut să-l aud și l-am respins.... M-am luptat cu Isus timp de trei zile și de multe ori eram atât de epuizata încât nu mai aveam putere să-l resping, și atunci Isus spunea și spunea..., iar eu, luându-mi putere din cele spuse de el, i-am spus: "Nu vreau să știu nimic". În cele din urmă, Isus și-a pus brațul în jurul gâtului meu și mi-a spus:

"Liniștește-te, liniștește-te, Eu sunt, asculta-Mă. Nu-ți amintești ce ți-am spus acum câteva luni, când te-ai plâns de biata Italie: fiica mea, pierde cine câștigă și cine câștiga pierde? Italia și Franța sunt deja umilite și nu vor mai fi umilite până când nu vor fi curățate și nu vor redeveni ale Mele libere, independente și pașnice. În triumful doar aparent de care se bucură, suferă deja cea mai mare umilință, pentru că nu ele, ci un străin, nici măcar european, a venit să alunge dușmanul; astfel că, dacă se poate spune că este un triumf, ceea ce nu este, aparține străinului. Dar asta nu înseamnă nimic; acum mai mult ca oricând pierd mai mult, atât din punct de vedere moral, cât și material, pentru că asta îi va determina să comită crime mai mari, să facă revoluții interne teribile, să depășească tragedia războiului însuși. În plus, ceea ce ti-am spus nu se referea doar la timpul prezent, ci și la viitor, iar ceea ce nu se va întâmpla acum se va întâmpla mai târziu; iar dacă cineva întâmpină dificultăți sau îndoieli, înseamnă că nu a înțeles vorbirea Mea. Vorbirea mea este veșnică, așa cum și Eu sunt veșnic.”

Acum vreau să iți spun ceva reconfortant: Italia și Franța câștigă acum, iar Germania pierde. Toate națiunile au pete negre și toate merită umilință și strivire. Se va produce o tulburare generală, o tulburare pretutindeni; cu fier, cu foc și cu apă, cu morți subite și cu boli contagioase, voi reînnoi lumea, voi face lucruri noi. Națiunile vor face un fel de turn Babel; nici măcar nu se vor înțelege între ele. Oamenii se vor răzvrăti unii împotriva altora; nu vor mai dori regi. Toți vor fi umiliți și pacea va veni numai de la Mine, iar dacă vei auzi pace, nu va fi adevărată, ci aparentă. După ce voi curăța totul, voi pune degetul zâmbind și voi da adevărata pace, și atunci toți cei umiliți se vor întoarce la Mine. Germania va fi catolică; am planuri mari pentru ea. Anglia, Rusia și oriunde a fost vărsat sânge se vor ridica în credință și vor fi încorporate în Biserica Mea; va fi un mare triumf și o unire a popoarelor. Așa că roagă-te și ai răbdare, pentru că nu va fi atât de curând, căci va necesita timp.”

ÎNVIEREA în Voința Divină

Deci, miracolul Răscumpărării a fost Învierea, care mai strălucitoare decât soarele a încoronat Umanitatea Mea, făcând să strălucească chiar și cele mai mici acte ale Mele cu o astfel de strălucire și minunăție, uimind Cerul și pământul, care va fi începutul, temelia și împlinirea tuturor bunurilor, coroana și gloria tuturor celor fericiți.

Învierea Mea este adevăratul soare care glorifica în mod demn Umanitatea Mea, este soarele religiei catolice, este adevărata glorie a fiecărui creștin.

Fără Răscumpărare ar fi fost ca Cerul fără soare, fără căldură și fără viață.

Așadar, Răscumpărarea Mea, este simbolul sufletelor care vor forma sfințenia în Vrerea Mea. Sfinții acestor secole trecute sunt simbolul Umanității Mele, care, deși resemnați nu au avut acte continue în Vrerea Mea, așadar, nu au primit amprenta soarelui Răscumpărării Mele, ci amprenta lucrărilor Umanității Mele înainte de Răscumpărare.

Prin urmare, vor fi mulți: ei Îmi vor forma un frumos ornament pentru cerul Umanității Mele. Dar Sfinții care vor trăi în Vrerea Mea, care vor simboliza Umanitatea Mea înviată vor fi puțini.

De fapt Umanitatea Mea, înainte de a muri, a fost văzută de multi, de mulțimi de oameni, dar Umanitatea Mea înviată au văzut-o puțini, doar cei credincioși, cei mai pregătiți și aș putea spune, că doar cei care aveau germenul Vrerii Mele, deoarece dacă nu l-ar fi avut, nu ar fi putut să vadă Umanitatea Mea glorioasă și înviată, prin urmare să fie spectatorii Înălțării Mele la Cer.

Deci, dacă Răscumpărarea Mea simbolizează sfinții trăirii în Vrerea Mea, - și aceasta cu dreptate, pentru ca orice act, cuvânt, pas, etc... făcut în Vrerea Mea este o înviere divina pe care sufletul o primește, este o amprentă a gloriei pe care o primește, este o ieșire din sine pentru a intra în Divinitate, iar sufletul, ascunzându-se în strălucitorul soare al Vrerii Mele, iubește, lucrează, gândește -, ce minunăție este dacă sufletul rămâne cu totul înviat și unit în același soare a Gloriei MELE și Îmi simbolizează Umanitatea Mea înviată!

Dar sunt puțini cei care se dispun la aceasta, pentru ca în aceeași sfințenie sufletele vor câte ceva din propriul bine; în schimb, trăirea în Vrerea Mea nimic, nimic nu are din sine, ci totul din Dumnezeu. Iar sufletele pentru a se dispune la acestea, trebuie să se detașeze de propriile bunuri, este nevoie de prea mult; de aceea nu vor fi mulți.

Tu nu ești din numărul celor mulți, ci dintre cel al celor puțini; de aceea fii mereu atentă când ești chemată și la zborul continuu (în Vrerea Mea)".

Luisa Piccarreta: " Fiica cea mica a Voinței Divine ".

Volumul 10 - neterminat

 Volumul 10 - neterminat

Volumul 9 - neterminat

 Volumul 9 - neterminat

#vointadivina

Volumul 8 - neterminat

Volumul 8 - neterminat

Volumul 7 - neterminat

 Luisa Piccarreta, Mica Fiică a Voinței Divine

  

Titlul pe care-l voi da cărții tipărite despre Voința mea va fi acesta:
Împărăția Voinței mele Divine printre făpturi 
Cartea cerului 
Chemarea făpturii la ordine, la locul și la scopul pentru care a fost creată de Dumnezeu

(27 august 1926)

Al șaptelea volum, (De la 30 ianuarie 1906 până la 30 mai 1907)

 

Responsabil pentru acest exemplar, corecturi, titluri de capitole și note: D. Pablo Martín 

 

AL ȘAPTELEA VOLUM

I.M.I

30 ianuarie 1906

[1]

1

Statornicie și râvnă

Aflându-mă în starea obișnuită, când tocmai a venit la mine binecuvântatul Isus și mi-a zis: „Fiica mea, cât de necesar este ca sufletul să fie statornic în a face binele început, căci deși are început, nu va avea sfârșit și, neavând sfârșit, este necesar să se supună căilor Dumnezeului veșnic. Dumnezeu este drept, este sfânt, este milostiv, este Acela care cuprinde totul; dar oare numai o zi? Nu, mereu, mereu, mereu! Tot așa și sufletul nu trebuie să fie doar o zi răbdător, smerit, ascultător, iar în altă zi nerăbdător, mândru, mofturos. Acestea sunt virtuți frânte, e un amestec de negru și alb, de lumină și beznă, totul este neorânduială, totul este zăpăceală, [sunt] toate în dezacord cu Creatorul. În acest suflet este un război continuu, căci patimile aduc război fiind hrănite atât de des, [2] și nădăjduiesc să aibă biruința de partea lor; diavolii, creaturile și chiar înseși virtuțile, fiind dezamăgiți, pornesc un război înverșunat împotriva lui și ajung să-i provoace greață. Dacă astfel de suflete sunt mântuite, o, cât va trebui să ardă focul purgatoriului. În schimb, pentru sufletul statornic totul este pace, doar statornicia face ca totul să fie în bună rânduială, patimile sunt astfel pe patul de moarte, și cine este acela care fiind atât de aproape de moarte se gândește să înceapă un război împotriva cuiva? Statornicia este o sabie care pune totul pe fugă, este o verigă ce leagă toate virtuțile, în așa fel încât să se simtă mângâiat de ele fără încetare, iar focul purgatoriului nu va arde nimic, căci statornicia a rânduit toate și le-a făcut asemenea căilor Creatorului.”

 

9 februarie 1906

2

Unirea faptelor omenești cu cele ale lui Isus reprezintă garanția mântuirii

 

Aflându-mă în starea mea obișnuită, abia am văzut umbra binecuvântatului Isus, cu totul asuprit și gata să împartă [3] pedepse. Eu, văzându-l, i-am spus: „După cum ești, cine va putea, nu doar să scape de pedepse, ci [să primească] aceeași mântuire?” Iar El, schimbându-și înfățișarea, a spus: „Fiica mea, unirea faptelor omenești cu ale mele reprezintă garanția mântuirii, căci dacă doi oameni lucrează același ogor, munca acelui ogor este o garanție că amândoi vor aduna de acolo; așadar, oricine își unește faptele sale cu ale mele, e ca și cum ar lucra în ogorul meu, prin urmare n-ar trebui să adune din împărăția mea? Cum să lucreze pe ogorul meu și să adune dintr-o împărăție cu totul străină de Mine? Nu, fără îndoială.”

 

12 februarie 1906

3

Superioritatea trăirii în Voința Divină asupra tuturor virtuților

 

Găsindu-mă în starea obișnuită, mă simțeam chinuită de absența binecuvântatului meu Isus, așa că, atunci când El a sosit, mi-a spus: „Fiica mea, toate celelalte virtuți din făpturi ridică un zid de o anumită înălțime, [4] dar zidul sufletului care trăiește în Voința lui Dumnezeu[1] este un zid atât de înalt și de adânc, că nu există nici adâncime, nici înălțime, și este cu totul din aur curat și trainic, nesupus vreunei stricăciuni, deoarece acest zid fiind în Voința Divină, adică în Dumnezeu, însuși Dumnezeu îl păzește și împotriva lui Dumnezeu nu există putere vrednică. Iar sufletul, în timp ce trăiește în Voința Divină, este îmbrăcat cu o lumină întru totul asemănătoare Aceluia în care trăiește, atât de mult încât și în Cer va străluci mai mult decât toate celelalte, în așa fel să fie asemenea sfinților prilej de o slavă tot mai mare. Ah, fiica mea, gândește-te puțin că un loc de pace și de bine se rezumă într-un singur cuvânt: «Voința lui Dumnezeu». Atunci când sufletul vrea să trăiască în acest loc, se simte deja transformat, simte un suflu divin care îl orânduiește, simte cum renunță la ființa sa, se simte îndumnezeit. [5] Din nerăbdător, răbdător; din mândru, smerit, docil, caritabil, ascultător; pe scurt, din sărac, bogat. Toate celelalte virtuți apar pentru a încununa acest zid înalt care nu are hotar; căci după cum Dumnezeu nu are sfârșit, tot așa și sufletul care rămâne contopit în Dumnezeu, își pierde propriile limite și-și asimilează nesfârșitele hotare ale Voinței Divine.”

 

23 februarie 1906

4

Isus a trăit răstignit în Voința Tatălui

 

În această dimineață mă gândeam la Domnul Nostru în timp ce era răstignit pe cruce și am fost cu totul compătimitoare, iar binecuvântatul Isus mi-a spus: „Fiica mea, n-au fost doar mâinile și picioarele mele pironite pe cruce, ci toate părticelele Umanității, ale Sufletului și ale Dumnezeirii mele au rămas pironite în Voința Tatălui, căci răstignirea a fost Voința Tatălui[2]. De aceea am rămas cu totul țintuit în Voința sa și transformat, [6] și acest fapt era necesar, căci ce este păcatul dacă nu o separare de Voința lui Dumnezeu, de tot ceea ce este bun și sfânt și dăruit nouă de Dumnezeu, un soi de a crede în sine și de a ofensa astfel Creatorul? Iar eu, ca să repar această cutezanță și chiar acest idol pe care făptura îl construiește din ea însăși, am vrut să renunț cu totul la voința mea și să trăiesc din Voința Tatălui, cu prețul unui mare sacrificiu.”

 

28 februarie 1906

5

Cea mai mare onoare pe care o poate dărui făptura Creatorului este să depindă în toate de Voința lui; atunci Dumnezeu revarsă Harul său, pentru ca făptura să poate stăpâni toate însușirile divine

 

În această dimineață, binecuvântatul Isus, când tocmai s-a făcut văzut, mi-a spus: „Fiica mea, cea mai mare onoare pe care o poate da făptura lui Dumnezeu ca Creator este să depindă în toate de Voința sa Divină, iar Creatorul, văzând cum făptura își îndeplinește îndatoririle față de Creator, îl copleșește cu harul său”.

Și în timp ce spunea toate astea, o lumină ieșea din Isus cel binecuvântat [7] și făcea să se înțeleagă felul în care își revarsă harul[3]. Și așa am înțeles că sufletul, de pildă, simte în sine o zădărnicire a lui însuși, își vede nimicnicia, mizeria, [se simte] incapabil să săvârșească o fărâmă de bine. Acum, în timp ce simte astfel, Dumnezeu îl copleșește cu harul său, harul adevărului, încât sufletul să vadă în toate adevărul fără înșelăciune, fără întuneric, și iată [că] ceea ce este Dumnezeu prin natură, Adevăr veșnic care nu poate înșela și nici să fie înșelat, sufletul [acesta] devine prin har. Cu alte cuvinte, sufletul simte o detașare de lucrurile pământești, le vede vremelnicia, nestatornicia, cum toate sunt artificiale, stricate, care merită mai degrabă să fie detestate decât iubite. În timp ce sufletul se simte întocmai, Dumnezeu îl copleșește cu harul său, harul iubirii adevărate și al Iubirii neapuse; își revarsă frumusețea, încât să înfioreze sufletul iubitor, [8] și sufletul să rămână plin de iubirea și de frumusețea lui Dumnezeu. Și iată, ceea ce este Dumnezeu prin natură, Iubire și frumusețe veșnică, sufletul [acesta] devine prin har; și în felul acesta cu toate celelalte virtuți, căci dacă aș fi vrut să spun mai multe, aș merge prea departe. Aș adăuga doar că harul atenționează sufletul, îl stimulează, apoi îl copleșește, și [sufletul] ajunge astfel să ia în stăpânire cele ce le primește ca adevăr și asemenea unei hrane le înghite în pântece. Cu toate acestea, nu toți sunt în măsură să primească acțiunile de mai sus, căci asemenea fulgerului le scapă din minte și nu-i fac loc.

 

4 martie 1906

6

Contradicțiile lăuntrice care o răscolesc pe Luiza și-l îndurerează și pe Isus

 

Aflându-mă în starea obișnuită, îmi spuneam: „Doamne, arată-mi Voința ta, dacă e necesar sau nu să rămân în starea asta. Ce poți pierde? [Este] un da sau un nu pe care trebuie să-l spui”. În timp ce întrebam, binecuvântatul [9] Isus s-a făcut prezent în lăuntrul meu și mi-a zis: „Fiica mea, spun că vreau să ieși din starea asta de victimă, dar dacă o faci, vai!”

Iar eu: „Dacă tu îmi spui că este voia ta să ies, n-ar trebui s-o fac?”

Însă El: „Trebuie să-ți spun, să te împing, să te zdruncin, totuși nu trebuie să o faci, fiindcă o fiică care rămâne mereu cu tatăl său trebuie să-i cunoască trăsăturile, timpul, cauza; trebuie să cugete foarte bine la toate și, dacă este necesar, să-și înduplece tatăl să nu-i dea acea poruncă”.

Iar eu: „N-am făcut-o, căci ascultarea nu o pretinde”.

Însă El, fără să-mi dea răgaz: „Chiar dacă îți va îngădui, sărman e cel ce-o face!”

Auzind astea, i-am spus: „Doamne, de data asta se pare că vrei să mă ispitești și să mă faci să mă poticnesc; eu însămi nu mai știu cum să mă statornicesc”.

Însă El: „Am vrut să glumesc puțin cu tine; nu glumesc oare uneori mirii între ei? N-aș putea să fac și eu la fel?”

 

5 martie 1906

[10]

7

Amărăciunea lui Isus față de un sinucigaș. Cât de mult a suferit Isus din pricina mândriei noastre

 

Aflându-mă în starea obișnuită, m-am trezit în afara mea împreună cu Pruncul Isus, cu totul suferind. Văzându-l atât de îndurerat, i-am spus: „Drăguțul meu, spune-mi ce dorești? Ce înduri ca să te pot alina? Și El s-a plecat cu fața la pământ și se ruga ca și cum aș fi vrut eu, ca și cum să-i pricep Voința, dar nu înțelegeam nimic; l-am ridicat de jos, l-am sărutat de mai multe ori și i-am spus: „Dragul meu, nu înțeleg ce vrei să îndur. Vrei să suport răstignirea?” Însă el: „Nu”, și mi-a luat brațul în mână și-mi desfăcea manșetele cămășii. Văzând asta, i-am spus: „Vrei să fiu dezgolită? Simt mult dezgust, dar de dragul tău mă supun”.

Între timp, vedeam cum un bărbat, cuprins de disperare și de propria stimă de sine, s-a sinucis și asta [s-a întâmplat] în țara noastră. Pruncul mi-a zis: „Nu pot îndura atâta [11] amărăciune, acceptă tu o parte”.

Și mi-a turnat puțin din amărăciunea lui în gura mea. Am alergat până la acel bărbat să-l ajut să se căiască de răul săvârșit. Diavolii au luat acel suflet și l-au pus pe foc și-l întorceau și reîntorceau, ca și cum l-ar prăji. L-am eliberat de mai bine de două ori și m-am găsit în mine însămi, rugându-mă Domnului să arate milă față de acel suflet nefericit.

Binecuvântatul Isus s-a întors cu coroana de spini, atât de adânc intrată în cap, încât spinii păreau să fie în colțul gurii, și mi-a zis: „Oh, fiica mea, sunt mulți cei care nu cred că spinii îmi străpung carnea din apropierea gurii. Păcatul mândriei este atât de urât, încât este o otravă care ucide sufletul; ca și cum ceva ținut în gură împiedică hrana să ajungă în trup și să-i dea viață, tot așa mândria împiedică viața lui Dumnezeu [12] în suflet; de aceea am vrut să sufăr atât de mult pentru mândria omenească; și cu toate astea, făptura ajunge la atâta mândrie încât, îmbătată de mândrie, își pierde cunoașterea de sine și ajunge să-și ucidă trupul și sufletul”.

Spun ca să fiu în ascultare, căci după ce i-am spus Tatălui cele de mai sus, m-a asigurat că în acea dimineață cineva s-a sinucis.

 

9 martie 1906

8

Câte nenorociri, fiindcă omul trăiește fără Dumnezeu și s-a obosit pe sine

 

Aflându-mă în starea mea obișnuită, pentru puțin timp l-am văzut pe binecuvântatul Isus și atâtea suflete din purgator pe care Isus Cristos le trimitea în ajutorul popoarelor, în care părea că aveau să se întâmple multe nenorociri, molime și, la un moment dat, chiar și cutremure; apoi, cei care se sinucideau, cei care se aruncau în fântâni, în ape și cei care îi omorau pe alții. Omul pare obosit de sine, fiindcă fără Dumnezeu nu are puterea de a merge mai departe în viață. O, Doamne, câte pedepse și câte mii de oameni vor fi victime ale acestor catastrofe.

 

13 martie 1906

[13]

9

Dacă sufletul simte nevoia de Isus este pentru că Isus simte nevoia de el

 

În această dimineață, binecuvântatul Isus nu mai venea, așa că mi-am zis: „Doamne, nu vezi că simt că-mi lipsește viața? Am atâta nevoie de Tine, încât dacă nu vii, simt că ființa mea este ruinată. Nu-mi refuza ceea ce îmi este absolut necesar; nu-ți cer sărutări, gingășii, privilegii, ci doar prezența”.

În timp ce spuneam toate astea, m-am trezit cu totul cucerită de El, toată ființa mea dispărută, în așa fel încât să nu mai pot face altceva și să văd altceva decât ceea ce săvârșea și privea El însuși. Mă simțeam binecuvântată, fericită, toate puterile mele îmblânzite, ca și cum cineva ar intra în adâncul mării, unde totul este apă, și dacă vrea să privească, privește apa; dacă vorbește, apa îl împiedică să scoată vreun cuvânt, căci îi intră în măruntaie; dacă aude, este susurul apei care îi pătrunde în urechi... Cu diferența că în mare viața este în primejdie, nu se simte [14] nici fericită nici binecuvântată, [în schimb] în Dumnezeu dobândește viața divină, fericirea și beatitudinea.

Când binecuvântatul Isus mi-a spus: „Fiica mea, dacă nu poți trăi fără Mine, întru-atât de necesar îți sunt, e semn că și tu ești trebuincioasă iubirii mele, căci dacă cineva devine indispensabil altcuiva, e dovada că și unul și celălalt sunt necesari. De aceea, cu toate că uneori parcă nu mai sosesc, iar tu te îngrijorezi, observ nevoia ta de Mine și, apoi, odată ce în tine crește nevoia asta, la fel mi se întâmplă și mie, și-mi spun: acum, mă duc să aducă ușurare iubirii mele, și astfel, după ce tu te-ai îngrijorat, eu ajung.”

 

17 aprilie 1906

10

Din cauza păcatului, Domnul nu mai are unde să se odihnească în Creația sa și astfel toate se revoltă împotriva omului

 

Am avut o noapte proastă. Eram în afara mea și nu vedeam decât foc[4]; părea că pământul se deschisese și amenința să înghită orașe, munți și oameni; părea că Domnul ar fi vrut [15] să distrugă pământul, și cumva aparte se înfățișau trei puncte distincte, depărtate între ele, iar printre acestea unul era în Italia; arătau ca trei cratere vulcanice, ce aruncau foc și acopereau orașele; în altă parte pământul se deschidea și aveau loc cutremure îngrozitoare. Nu prea am înțeles dacă se întâmplau sau ar fi trebuit să se întâmple.

Câte nenorociri, iar cauza acestora din pricina păcatului, iar omul nu avea de gând să înceteze. E ca și cum omul s-a pus împotriva lui Dumnezeu și Dumnezeu a îngăduit pământului să se revolte împotriva omului. Apa, focul, vântul și multe alte lucruri vor aduce multora moarte. Ce spaimă, ce groază! Simțeam că mor de nerăbdare să văd toate aceste grozăvii; mi-ar fi plăcut să îndur orice doar ca să-l înduplec pe Domnul, când Domnul tocmai s-a făcut văzut, și cine poate spune cum? Am îngânat câte ceva ca să-l înduplec, dar părea că nu mă ascultă [16]. Apoi mi-a zis: „Fiica mea, nu mai am unde să mă odihnesc în Creația mea. Lasă-mă să mă odihnesc în tine și tu odihnește-te în mine și să fie tăcere.”

 

25 aprilie 1906

11

Cât de mult suferă Domnul în bunătatea sa, nevrând să-l pedepsească pe om

---

[1] Este a treia oară când Isus vorbește despre „a trăi în Voința lui Dumnezeu”. Mai întâi a vorbit despre asta pe 25.10.1903 și pe 06.01.1906. „Voința lui Dumnezeu” ar trebui înțeleasă nu ca un obiect complementar (lucrurile voite de Dumnezeu), ci ca însăși „Inima” lui Dumnezeu.

[2] De ce să nu ne gândim că Crucea s-a datorat dorinței sau împietririi inimii Tatălui (ceea ce este absurd) de văzut alte pasaje din scrierile Luisei, de pildă: Vol. VI, 6.11.1905; XI, 20.11.1914; XII, 4.06.1919; 19.03.1920; XV, 16.02.1923 etc.

[3] Dumnezeu are întotdeauna inițiativa în a-și dărui Harul său: „Căci mă îndur de cine vreau să mă îndur și am milă de cine vreau să am milă” (Ex 33,19). Milostivirea este dreptul lui Dumnezeu. Dumnezeu îl dăruiește omului, dar omul trebuie să-l primească; Dumnezeu cheamă, dar omul trebuie să răspundă. Harul atenționează întotdeauna, dar omul trebuie să recunoască Voința lui Dumnezeu, să o dorească liber și s-o ducă la îndeplinire.

[4] Două zile mai târziu a avut loc un cutremur în San Francisco, California, urmat de incendii înspăimântătoare.