Regina Cerului în împărăția Voinței Divine pe pământ.
Regina familiei,
Regina miracolelor, legătura de căsătorie dintre FIAT și ființa umană. Nunta din Cana.
Sufletul către Mama sa Cerească: Mamă sfântă, iată-mă împreună cu tine și cu
dulcele Isus asistând la o nouă căsătorie, pentru a vedea miracolele și a
înțelege marele mister și unde ajunge pentru mine și pentru toți iubirea ta
maternă. Oh, Mama mea, ia mâna mea în mâna ta, pune-mă pe genunchii tăi,
copleșește-mă cu iubirea ta, purifică inteligența mea și spune-mi de ce vrei să
asist la această căsătorie.
Lecția Reginei Cerului: Fiica mea preaiubită, Inima mea este copleșită de
iubire și am simțit nevoia să-ți spun cauza, de ce împreună cu Fiul meu am vrut
să asist la această nuntă din Cana. Tu crezi că a fost ceremonie oarecare? Nu,
fiică, sunt profunde mistere. Dă-mi atenție și-ți voi spune lucruri noi: cum
iubirea mea de Mamă s-a manifestat într-un mod incredibil și cum Iubirea Fiului
meu a dat adevărate semne de paternitate și regalitate pentru ființele umane.
Acum ascultă-mă; Fiul
meu era întors din deșert și se pregătea pentru viața publică, dar mai întâi
vrea să asiste la această căsătorie și de aceea a permis să fie invitat. Am
plecat, nu pentru a sărbători, ci pentru a înfăptui lucruri mari în favoarea
generațiilor omenești. Fiul meu lua locul Tatălui și al Regelui în mijlocul
familiilor; Eu luam locul de Mamă și de Regină. Cu prezența noastră reînnoiam
sfințenia, frumusețea, ordinea căsătoriei formată de Dumnezeu în Eden, adică a
lui Adam și Eva, căsătoriți de Suprema Entitate pentru a popula pământul și
pentru a se înmulți și crește viitoarele generații.
Căsătoria este substanța
unde apare viața generațiilor; se poate chema trunchiul din care vine populat
pământul. Preoții, persoanele consacrate sunt ramurile; dacă nu ar fi fost
trunchiul, nici ramurile nu ar fi avut viață. Deci, cu păcatul, Adam și Eva
ieșind din Voința Divină, au pierdut sfințenia, frumusețea, ordinea familiei;
iar Eu Mama ta, noua Eva inocentă, împreună cu Fiul meu, am mers pentru a
reordona ceea ce Dumnezeu a făcut în Eden; Mă constituia Regina familiilor și
obțineam harul ca FIATUL Divin să
domnească în ele, pentru a avea familii care să-mi aparțină, iar Eu să am locul
de regină în mijlocul lor.
Dar nu este tot, fiica
mea. Iubirea noastră se revărsa și voiam să le facem cunoscut cât îi iubeam și
să le dăm lor una dintre cele mai sublime lecții. Și iată cum; când era mai
frumos, la prânz, nu a mai fost vin, iar Inima mea de Mamă s-a simțit aprinsă
de iubire, voia să dea ajutor... Și, știind că Fiul meu putea totul, cu accente
rugătoare, dar sigură că m-ar fi ascultat, Îi spun: „Fiul meu, mirii nu mai au vin”. Și El mi-a răspuns: „Nu a ajuns ora mea, pentru a face miracole”.
Iar Eu, știind sigur că nu mi-ar fi refuzat ceea ce îi cerea Mama sa, le spun
celor care serveau la masă: „Faceți ceea ce vă spune Fiul meu și veți avea ceea
ce vreți, ba chiar veți avea mai mult, din abundență”.
Fiica mea, în aceste
puține cuvinte Eu am dat o lecție, cea mai utilă, necesară și sublimă pentru oameni.
Eu am vorbit cu Inimă de Mamă și am spus: „Fiii mei, vreți să fiți sfinți? Faceți
Voința Fiului meu; nu vă îndepărtați de la ceea ce El vă spune și veți fi
asemenea Lui, veți avea Sfințenia sa în puterea voastră. Vreți ca toate relele
să înceteze? Faceți ceea ce vă spune Fiul meu. Vreți orice fel de har chiar și
dificil de obținut? Faceți ceea ce vă spune și vrea. Vreți chiar și lucrurile
necesare vieții naturale?
Faceți ceea ce vă spune
Fiul meu, pentru că, în cuvintele sale, în ceea ce vă spune și vrea, ține
închisă o așa putere căci, cum vorbește, cuvântul său conține ceea ce cereți și
face să apară în sufletele voastre harurile pe care le vreți”... Câți se văd
plini de pasiuni, slăbiți, triști, fără nicio șansă, mizerabili; și totuși se
roagă și se roagă, dar, pentru că nu fac ceea ce spune Fiul meu, nu obțin
nimic, Cerul se pare că este închis pentru ei. Aceasta este o durere pentru
Mama ta, pentru că văd că, în timp ce ei se roagă, se îndepărtează de Izvorul
unde se găsesc toate bunurile, care este Voința Fiului meu.
Deci, servitorii au
făcut tocmai ceea ce le-a spus Fiul meu, adică: „Umpleți vasele cu apă și duceți-le la masă”. Dragul meu Isus a
binecuvântat acea apă și s-a transformat în vin delicios. Ah, de mii de ori va
fi fericit cine face ceea ce El spune și vrea! Cu aceasta Fiul meu mi-a dat
onoarea cea mai mare, m-a constituit Regina miracolelor; de aceea vrea uniunea
și rugăciunea mea pentru a face primul miracol. El mă iubea foarte mult, așa că
vrea să-mi dea primul loc de Regină chiar și în miracole și le spunea cu
faptele, nu doar vorbea: „Dacă vreți haruri, miracole, veniți la Mama mea; Eu
nu îi voi refuza niciodată nimic din ceea ce Ea vrea”.
În afară de asta, fiica
mea, asistându-l la această căsătorie, Eu m-am uitat la secolele viitoare, am
văzut Împărăția Voinței Divine pe pământ, m-am uitat la familii și m-am rugat
pentru ei ca să simbolizeze Iubirea Trinității Sacrosancte, pentru a face ca
Împărăția sa, să fie în plină vigoare, iar cu drepturile mele de Mamă și Regină
am luat în pieptul meu regimul Său și, posedând Izvorul, am pus la dispoziția ființelor
umane toate harurile, ajutoarele, sfințenia care trebuie pentru a trăi într-o
împărăție așa sfântă. Și de aceea merg, repetând: „Face-ți ceea ce vă spune Fiul meu”.
Fiica mea, ascultă-mă:
nu căuta altceva, dacă vrei totul în puterea ta, dă-mi mulțumirea că pot face
din tine fiica mea adevărată și a Voinței Divine. Și atunci Eu îmi voi lua
obligația de a forma Căsătoria între tine și FIAT și, făcându-ți ca o adevărată Mamă, voi lega Căsătoria,
dându-ți ca zestre aceeași Viață a Fiului meu și ca dar, Maternitatea mea și
toate virtuțile mele.
Sufletul: Mamă Cerească, cât trebuie să-ți
mulțumesc pentru marea iubire pe care mi-o porți și cum în tot ceea ce faci ai
mereu un gând pentru mine și mă pregătești, îmi dai haruri așa mari, că, împreună
cu mine, Cerurile și pământul rămân emoționați și răpiți, iar toți îți spunem:
„Mulțumim, mulțumim!” Ah, Mamă sfântă, sculptează în inima
mea cuvintele tale sfinte: „Fă ceea ce îți spune Fiul meu”, astfel ca să genereze în mine viața Voinței Divine, pe
care atât de mult o suspin și doresc; iar Tu sigilează-mi voința mea, astfel ca
să fie mereu supusă Divinității.
Propunere: În toate acțiunile noastre urechile noastre să tindă pentru a o asculta pe Mama
noastră Cerească, care ne spune: „Face-ți
ceea ce vă spune Fiul meu”, astfel încât să facem totul pentru a împlini
Voința Divină.
Jaculatorie: Mamă Sfântă, vino în sufletul meu și
fă-mi miracolul să fiu stăpânită de Voința Divină.