Vointa Divina: CĂLĂTORIA SUFLETULUI ÎN VOINȚA DIVINĂ

Responsabilul pentru această transcriere, subtitlu de pe copertă, a notelor în josul paginii:

Pr. Pablo Martin

Confesorul Luisei a dat titlul de „Piosul Pelerinaj al sufletului în Voință Divina”. Relatez că textul care urmează este o transcriere absolut originală din paginile Luisei Piccarreta. Corecțiile de ortografie, de punctuație, de majuscule etc. nu sunt evidențiate în această carte. Subdiviziunea textului in 24 de părți sau secțiuni se găsește deja, într-un fel, în originalul realizat cu un număr simplu care este uneori văzut ca greșit și corect; este o diviziune evident ulterioară și nu urmează întotdeuna logica conținutului. Este dificil de spus dacă aceste numere sunt ale Luisei. Le-am păstrat doar în mare parte: uneori am mutat câteva rânduri și a trebuit să adaug ultimele doua care lipseau.

Tradus de: Cristina Enășcuț

Corectură: colaboratori anonimi

FIAT !!!

IMI

Modul practic și cel mai eficient pentru a face călătoria în Preasfânta Voință a lui Dumnezeu, pentru a implora Împărăția Fiatului Divin pe pământ.

Sufletul se înalță în brațele Creatorului său și, aruncându-se în sânul Său divin, pentru a se uni cu El în toate actele pe care le-a făcut în Creație, din iubire pentru el [suflet], nu vrea să-L lase singur, ci vrea să-L urmeze peste tot. De aceea merge la originea sa, pentru a-și găsi Principiul său; face totul prezent, ca și cum Dumnezeu ar crea în act toate lucrurile, pentru a-I da în fiecare lucru, mica sa iubire și slava sa. Și în timp ce-I dă prima sa iubire , vrea să primească toată iubirea, pe care, Creatorul său, o răspândește din sânul Său, cu „FIATUL” Său atotputernic, în întreaga Creație, vrea să primească imensitatea întregii iubiri și puterea Lui în sufletul său.De aceea, în fiecare „FIAT” al Creatorului său [sufletul], aleargă să primească toată iubirea, pentru a putea să dea iubire, pentru iubire, slavă, adorație Celui pe care îl iubește atât de mult și pe care îl vrea mereu cu El, în fiecare act pe care îl face.

Prin urmare [sufletul], se duce în Eden, pentru a primi primul Fiat al lui Dumnezeu, acea Respirație regeneratoare care naște în continuu. Dă un ocol în toate secolele, pentru a-i îmbrățișa pe toți, pentru a-i înlocui pe toți. Călătorește în mările[de iubire] ale Reginei Mame, pentru a repeta actele sale, și să le ofere Dumnezeului Său, ca și cum, actele sale, ar fi ale Mamei sale. Dă un zbor în toate actele, pe care le-a făcut Cuvântul în viața Sa, atunci când a fost conceput, pentru a oferi în fiecare act, un act al său cum ar fi chiar și un act mic de iubire, un „mulțumesc”, și să-i ceară Împărăția Sa [pentru a-l călăuzi]. Îl urmează pas cu pas [pe Creator], până la moarte, îl urmează până în limb, îl așteaptă pe mormânt, pentru a-I cere, triumful Împărăției Voinței sale Divine, pentru virtutea [meritele] și slava Învierii Sale. În sfârșit, îl însoțește în Înălțarea sa la Cer, pentru a-L presa, încât să se întoarcă Împărăția „FIATULUI” Divin pe pământ.

FIAT FIAT FIAT

Isuse, Viața mea, bătaia inimii mele sărmane, resprația sufletului meu mic, centrul inteligenței mele, micimea mea, se cufundă în Tine, se pierde, și ca o copiliță mică ce sunt, deoarece nu sunt capabilă să fac un pas, mă apropii de Tine, Îți strâng mâna și împreună cu Tine, intru în Lumina nesfârșită al „FIATULUI” Tău Divin.

Să mergem împreună în sânul Tatălui nostru Ceresc, atunci când a pronunțat primul Său „FIAT” și a răspândit atât de multă Lumină încât nu i se văd marginile. Isuse al meu, ah, fă ca mica Ta fiică, să primească toată virtutea [meritele], puterea, sfințenia, Lumina „FATULUI” Tău adorabil, astfel ca să nu simt în mine decât Viața Lui și cu Viața Sa să pot îmbrățișa totul, să-I dau totul, să înlocuiesc pentru toți și să-L răpesc pe pământ, pentru ca să se întoarcă din nou triumfător și să domnească în mijlocul făpturilor. Iată de ce, Iubirea mea, dau un ocol [înconjor] în Vrerea Ta, pentru a urma toate actele Sale.

Oh, cât este de frumos să vezi că Maiestatea Voastră Supremă când pronunță un „FIAT” și își extinde cerul albastru, cu miliarde de stele sclipitoare de lumină, pronunță un altul și crează Soarele, spune din nou un altul și crează vântul, aerul, marea, și toate elementele împreună, cu o așa ordine și armonie încât farmecă (totul).

Isuse al meu, Binele meu, oh, cât aș vrea să primesc în mine toată iubirea pe care „FIATUL” Tău Divin l-a avut când a creat cerul presărat cu stele, pentru ca eu să am atât de multă iubire pe care a avut-o El atunci când l-a creat, pentru a putea extinde cerul meu de iubire către acel „FIAT”, și învăluind toate stelele cu iubirea mea doresc să dau vocea mea cerului și tuturor stelelor, astfel ca toate să spună împreună cu mine „Te iubesc! Să vină cât de curând Împărăția Ta pe pământ!”. Și spre slava veșnică a Vrerii Tale Divine, vin în ceruri, zbor peste toate stelele, pentru a adora și lăuda fermitatea Ta divină, Ființa Ta de nezdruncinat, astfel încât, (Tu) să faci făpturile statornice în bine și astfel să se pregătească pentru a primi Împărăția Voinței Tale.

Iubirea Mea, îmi urmez ocolul și vin în soare, în actul când „FIATUL” Tău a eliberat atât de multă lumină din sânul Divinității, încât a format acest glob de lumină, care trebuia să îmbrățișeze întreg pământul, cu toți locuitorii săi, pentru a da tuturor sărutul Tău de lumină și de iubire, și prin care trebuia să înfrumusețeze, să fecundeze, să coloreze, să împodobească cu perle, și să îmbogățească totul cu Lumina Sa. Acest Soare, a răspândit „FIATUL” Tău pentru mine din sânul Său, din iubire pentru mine, iar eu doresc să primesc în mine toată această lumină și această căldură cu toate efectele Sale, pentru a-Ți da de asemenea și eu soarele meu și în el să laud, să iubesc, să slăvesc, să

binecuvântez lumina Ta veșnică, iubirea Ta de nepătruns, frumusețea Ta rară, dulceața Ta infinită, plăcerile Tale nenumărate. Toate acestea sunt proprietăți pe care Tu le-ai pus în soare, iar eu doresc să Te îmbrățișez cu lumina soarelui, doresc să-Ți dau sărutările mele arzătoare cu a Sa căldură, doresc să însuflețesc întreaga Sa lumină și toate efectele Sale cu vocea mea, și Îți cer Împărăția „FIATULUI” Tău [ca să conducă], din partea de sus a sferei Tale [cerești] și până în adâncimi unde lumina Ta coboară. Nu auzi, Iubirea Mea, cum Voința Ta ar vrea să despice vălul luminii, pentru a coborî în mijlocul făpturilor? Iar eu, pe aripile luminii soarelui, [vin] să Te rog, să Te constrâng, ca să vină Împărăția „FIATULUI” Tău, și din centrul acestui soare Te rog să coboare lumina Ta în inimile făpturilor și să formeze Soarele Său, ca să coboare iubirea Ta și să ardă tot ceea ce nu aparține Vrerii Tale. Dacă Lumina Ta coboară în ei vor dobândi frumusețea divină, vor înceta dușmăniile, amărăciunile și vor dobândi dulceața Ta; și așa fața pământului se va schimba.

Cât sunt de mulțumită, Viața mea, că pot să-Ți spun: Soare mi-ai dat și soare Îți dau; am un soare în puterea mea care Îți cere Împărăția „FIATULUI„ Tău. Poți Tu să reziști la atât de multă lumină care Te roagă? De aceea, grăbește-Te, grăbește-Te o, Isuse! Acest soare este vorbitorul Tău Divin. Ah, Iubirea mea, fă, ca pe măsură ce lumina lui atinge făpturile, el să dezvăluie tuturor Împărăția

„FIATULUI” Tău, sfințenia Sa, și cum așteaptă ca toți să intre în „FIATul Tău” pentru a-i face fericiți și sfinți.

Isuse, Viața mea, „FIATUL” Tău mă împinge să călătoresc și deja sunt la mare. Dar ce aud? Aud un murmur continuu, simbolul mișcării Tale veșnice, care nu se oprește niciodată, și eu, intru în acea mișcare divină care nu încetează niciodată, pentru a-mi însuși acea mișcare eternă, deoarece cu mișcarea Sa neîncetată „FIATUL”face totul, și dă viață tuturor, [intru] pentru a-I oferi totul și să-I cer pentru toți Împărăția Vrerii Tale.

Vezi, o, Isuse? În „FIATUL”„ Tău sunt în mișcarea Ta neîncetată, care mă duce în Ceruri și mă face să cobor în adâncul oceanului, astfel încât, unde există o mișcare, o viață, un murmur, îi fac pe toți să spună: „Te iubesc, Te ador, Îți mulțumesc, Te binecuvântez, Te slăvesc”, și invăluindu-i pe toți și toate, astfel încât, murmurul mării, mișcarea peștelui, valurile - când zbuciumate, când pașnice - prin vocea mea Îți cer „FIATUL” Tău. Nu auzi, o, Isuse, cum toate picăturile de apă, cu murmurul lor, precum atât de multe voci spun „FIAT”, FIAT”? Așa cum valurile, cu un urlet, ar dori să deschidă sânul mării pentru

a-face să iasă Voința Ta care le stăpânește și să închizi în interiorul [Voinței Tale] toate făpturile, pentru ca toți să facă să domnească în ele Împărăția „FIATULUI” Tău? Și de aceea vin în această mare să laud, și să iubesc în murmurul Său mișcarea Ta neîncetată, în valurile Sale foarte înalte - tăria și dreptatea Ta, în apele cristaline - puritatea Ta care nu cunoaște nicio pată; în mare tot Harul Tău și Imensitatea Ta care învăluie și ascunde totul, și Te rog să faci omul drept, puternic, pur, ca să trăiască ascuns și învăluit de Preasfânta Ta Voință, astfel ca să alerge în propria Ta mișcare, de unde a ieșit.

Isuse, Viața mea, călătoresc în vânt, pentru a iubi, a lăuda, a preamări, binecuvânta imperiul Voinței Tale în el, prospețimea lui răcoroasă, violența și furtuna vântului care doboară, ridică, duce în altă parte ceea ce a învăluit... Când pare că geme și când pare că urlă, că vorbește, iar aceasta reprezintă simbolul iubirii Vrerii Tale Divine care geme în vânt, pentru că vrea să fie recunoscut, și nevăzându-se ascultat: urlă, vorbește cu voci misterioase, pentru că vrea să domnească, vrea stăpânirea în mijlocul făpturilor. Câte calități divine frumoase ascund vălurile vântului! De aceea, Te rog, ca prin Puterea Vrerii Tale Supreme să vină Împărăția Sa în mijlocul făpturilor și să domnească în așa fel ca nicio (făptură) să-i poată rezista. Atrage-le cu prospețimea Sa, folosește puterea și impetuozitatea Sa, în așa fel încât să dobori vrerea umană,

și să o ridici, să o răpești total în Tine. Fă ca toți să audă gemetele Tale continue și dorința Ta pe care o ai să domnești în mijlocul lor, și dacă nu Te vezi ascultat, urlă, vorbește tare, cu vocile misterioase ale Voinței Tale, astfel încât însurziți de ele să se poată preda cu toții și să recunoască numai Sfânta Ta Vrere. Și eu, Iubirea mea, vreau să alerg pe aripile vântului, pentru a-Ți cere în el, să vină Împărăția „FIATULUI” Tău, iar în fiecare din undele sale, vreau să aduc tuturor sărutul, mângâierile, îmbrățișările Vrerii Tale Divine, astfel încât să vină pacea, iar omul să se întoarcă în ordinea Creației, care a fost stabilită de Dumnezeu.

Isuse al meu, Inima Mea, întreaga Creație este îmbibată de Voința Ta adorabilă, iar actele Sale sunt nenumărate în toate lucrurile create. Și eu, vreau să înconjor peste tot: în aer, pentru a imprima al meu „Te iubesc” astfel ca atunci când făpturile respiră să-Ți cer Împărăția Vrerii Tale în ele. Vreau să binecuvântez, să glorific și să sigilez al meu „Te iubesc” în ordinea și armonia întregii Creații, pentru a duce tuturor ordinea și armonia Împărăției Voinței Tale Divine. Vreau să zbor peste tot pământul, pentru a imprima al meu „Te iubesc” pe micul

fir de iarbă, peste micile plante, deasupra tuturor florilor, peste cei mai înalți copaci, deasupra înălțimii munților, precum în cele mai întunecate abisuri, ca să-Ți cer pretutindeni Împărăția „Fiatului” Tău. Vreau să însuflețesc totul, să-mi dau vocea tuturor, astfel ca toți să spună; să vină Vrerea Ta să domnească!

Ascultă o, Isuse, vocea mea în al Tău „FIAT”, care învăluie totul și strigă peste fiecare lucru creat, care Te roagă, Te constrânge ca să vină, să vină, Împărăția Ta, și de aceea înconjor din nou, imprimând al meu „Te iubesc” în pasărea care cântă, care ciripește și scoate triluri, ca să-Ți ceară împreună cu al său cântec „FIATUL” Împărăției Tale. Sigilez al meu „Te iubesc” în mielușelul care behăie, pentru a-Ți cere în behăitul său Împărăția Ta; în sunetul porumbelului, pentru că prin acel sunet, Te iubește și Îți cere „FIATUL” Tău. Nu există viețuitoare în care să nu am intenția să o învăluiesc pentru a repeta refrenul meu; „FIAT, FIAT”.

Vreau o, Isuse al meu, să pătrund în centrul pământului pentru a depune inima mea, în el: Să vină Împărăția Ta și să domnească Voința Ta!

Isuse, Viața mea, simt că Iubirea Ta mă împinge să înconjor, iar Vrerea Ta mă cheamă și vrea să fim împreună în toate actele Sale. Mi se pare că nu ești mulțumit, dacă nu o ai pe fiica ta mică împreună cu actele Voinței Tale și, cu toate că nu știe să facă nimic, Te mulțumești să fie spectatoare și să repete refrenul ei: „te iubesc, te ador, te binecuvântez, îți mulțumesc”.

Iar eu, îmi voi continua înconjurul și deja sunt în Eden și Te găsesc în actul când Tu, Iubirea Mea, împreună cu Preasfânta Treime1, formezi bijuteria Ta dragă, frumoasa statuIe a omului. Cu câtă iubire o formezi! Câtă frumusețe nu-i insufli! De câte culori și nuanțe divine nu o învălui! Și în timp ce o formezi, o privești și din nou o privești și spui: „Cât este de frumoasă statuia mea!” Și iubirea Voastră se revarsă, se revarsă puternic și,

1 Luisa nu se referă la persoana lui Isus (care face parte din Preasfânta Treime), ci la Preasfânta Sa Umanitate, pe care ea o vede. Isus este imaginea Dumnezeului invizibil, născut mai înainte de orice făptură, deoarece prin El au fost create toate lucrurile... „Prin el au fost create toate în ceruri și pe pământ cele văzute și cele nevăzute..., El este mai înainte de toate și toate subzistă în el” (Colseni 1, 15-17) Adam (și noi) a fost după chipul lui Dumnezeu în Cristos, precum chipul creat de Cel care este Chipul necreat al Tatălui.

neputând s-o conții, îmbrățișați frumoasa statuIe, încă neînsuflețită, o strângeți puternic, puternic, la sân și insuflându-o îi dați viață, dându-i asemănarea Voastră, umplându-o atât de mult cu Voi înșivă, încât bijuteria Voastră dragă, neputând s-O conțină, revarsă din sine și își formează mările sale [de iubire] pentru a-L iubi pe Creatorul Său. Iubirea creată se aruncă cu undele sale foarte înalte în acea Iubire care a creat-o și se formează o întrecere de iubire, de adorație, de slavă între Creator și creatură.

Iubirea mea tremură în acest act atât de solemn al creației omului. Aud vocea Voastră creatoare care nu termină să mai repete: „Cât este de frumoasă statuia făcută de Noi! Cât Ne atrage și Ne impresionează ecoul iubirii Sale! Cât este de dulce și răsunătoare vocea sa! Cât sunt de gingașe și puternice îmbrățișările pe care Ni le dă! Cât suntem de mulțumiți că i-am dat viață! Va fi mulțumirea Noastră, bucuria Noastră, jocul Nostru!”.

Isuse al meu, în tremuratul meu de iubire, vin chiar în actul în care Maiestatea Voastră Supremă, revărsând de iubire i-a dat omului respirația și i-a insuflat viață, oferindu-i asemănarea Voastră și „FIATUL” Tău Divin ca moștenire. Chiar și eu vreau să primesc respirația Voastră regenerantă; vreau să Vă iubesc și să Vă ador cu acea

perfecțiune și sfințenie cu care V-a iubit și adorat primul meu tată Adam; vreau mările Voastre de iubire și de lumină și, deși sunt mică, chiar și eu vreau să formez valurile mele foarte înalte de iubire, cu care ajungând până în sânul Vostru să mă arunc în mările Voastre nesfârșite, pentru a mă pune la întrecere cu Creatorul meu și să-I ofer iubire pentru a primi alte mări de iubire , iar în aceste valuri să-Ți cer să vină Împărăția Ta, iar „FIATUL”Tău să fie cunoscut.

Intru în unitatea Voinței Tale, chiar în acea unitate pe care o deținea bijuteria Ta dragă, astfel, ca Una să fie voința mea cu a Ta, Una să fie iubirea, iar în această unitate care îmbrățișează totul, vocea mea să răsune în Cer, să învăluie întreaga Creație, să pătrundă în cele mai adâncuri abisuri să spună și să strige puternic: „Să vină Împărăția Vrerii Tale Divine! FIAT, FIAT, VOLUNTAS TUA, precum în Cer, așa și pe pământ!”. Și în această unitate a Voinței Divine îmi însușesc sfințenia, gloria, adorația, mulțumirea gândurilor, a privirilor, a cuvintelor, lucrărilor și pașilor lui Adam nevinovat, ca să-Ți ofer repetarea actelor sale, astfel încât, văzând în mine Voința Voastră Divină lucrătoare, să-mi acordați și să vină această Împărăție a Voastră.

_________________________

Luisa nu se referă la persoana lui Isus (care face parte din Preasfânta Treime), ci la Preasfânta sa

Umanitate, pe care ea o vede. Isus este imaginea Dumnezeului invizibil, născut mai înainte de orice făptură, deoarece prin El au fost create toate lucrurile... „Prin el au fost create toate în ceruri și pe pământ cele văzute și cele nevăzute..., El este mai înainte de toate și toate subzistă în el”(Colseni 1, 15-17)Adam (și noi) a fost după chipul lui Dumnezeu în Cristos, precum chipul creat de Cel care este Chipul necreat al Tatălui

În acest Eden era mereu sărbătoare între creatură și Creator; omul a devenit jucăria divină, bucuria cea mai plăcută și fericirea Tatălui Ceresc. În unitatea Voinței Divine pe care o deținea s-a bucurat de întâietate asupra întregii Creații; de aceea, totul era armonie, ordine, iar cerul, stelele, soarele, marea, se simțeau onorate să slujească și să se supună indicațiilor lui Adam. Era zâmbetul tuturor, bucuria, dorința tuturor. El aducea totul Creatorului Său și Dumnezeu a fost cu ochii asupra lui, pentru a se asigura că nimic nu-i lipsește din plinătatea fericirii sale. Privindu-l (că era) singur, a vrut să-i dea o fericire dublă și făcându-l să adoarmă în brațele Sale, într-un fel de extaz profund, i-a scos o coastă și a format-o pe femeie, oferindu-i compania similară cu el, pentru a-i da deplina fericire. Și oh, cum această primă mamă Eva, fiind și ea în unitatea Vrerii Divine, a concurat cu Adam, care(dintre ei) ar putea forma cele mai înalte valuri de iubire în marea pe care o dețineau, pentru a le cufunda în

nesfârșirea mărilor divine și să atragă alte mări de iubire, alte haruri divine, încât valurile se ridicau și coborau iar mările lor [de iubire] se răspândeau și mai mult.

Isuse al meu, în această unitate a Voinței Divine îmi cufund sărmanul meu suflet și chiar prin aceste valuri foarte înalte [de iubire] prin care Adam și Eva, iubeau și slăveau Maiestatea Voastră adorabilă. Nu voi ieși niciodată dinăuntrul lor, pentru a face ca totul să fie al meu: cerurile, soarele și pământul, pentru a le așeza la picioarele tronului Vostru Preaînalt, toată iubirea, laudele, slava și adorația pe care ați răspândit-o din sânul Vostru adorabil în întreaga Creație. În aceste valuri [de iubire] voi avea un strigăt continuu: „Să vină Împărăția Ta! Voința Ta să fie cunoscută!”

Iubirea Mea, cât de fericită mă simt în acest Eden! Simt puterea unității Voinței Tale Divine în aceste prime făpturi, care fac actul lor unul cu cel al Creatorului. Această unitate pune în comun toate bunurile între Dumnezeu și ei. O, Isuse al meu, sunt și ei bucuriile și fericirea Ta, iar eu, fiica cea mică a Vrerii Tale, vreau să-mi încep viața în această Unitate a Vrerii Tale împreună cu părinții mei Adam și Eva. În aceste mări vreau să-mi formez locuința mea, vreau să-mi formez valurile mele de bucurie, de fericire, și cufundându-le în mările Tale veșnice vreau să Ți dau bucurii și fericiri pentru a Te vedea mereu zâmbind și mereu mulțumit.

Nu voi ieși niciodată din această unitate a „FIATULUI” Tău. Vreau să urmez pas cu pas pe primii mei strămoși care din pricina celei mari nenorociri a lor au ieșit din această unitate a Voinței Tale pentru a face propria lor(voință) și de aceea au căzut din cea mai înaltă [unitate cu Voința Ta] în cea mai josnică mizerie, astfel că Cerul și pământul s-au cutremurat, pentru că au văzut făpturile cele mai frumoase ieșind din interiorul Voinței Creatorului lor. Toți au tremurat și chiar și Dumneavoastră, o adorabilă Maiestate, a-Ți avut o atât de mare durere încât V-ați îmbrăcat cu Dreptate împotriva lor, văzându-Vă smulsă frumoasa statuie, bucuriile Voastre și amuzamentele pe care vi le oferea bijuteria Voastră dragă din interiorul propriei Voastre Voințe. Iată de ce, Isuse, Viața mea, nu vreau să ies din unitatea Vrerii Tale Divine, pentru că (doresc) să înlocuiesc ceea ce au pierdut primele făpturi, pentru a îndepărta de la ei însemnul dezonorii care s-a imprimat pe fruntea lor pentru că au făcut propria lor vrere, și pentru a menține cu Tine bucuriile, fericirea, amuzamentele pe care le-ai păstrat în primele timpuri ale Creației.

Vreau să-mi așez sărutul meu, repararea mea continuă în acea durere care a fost atât de mare, încât a

ajuns până să Vă facă să Vă îmbrăcați cu Dreptate; iar eu, vreau să îndepărtez mantia ei [Dreptății] și să pun mantia păcii, a luminii, a unității Voinței Voastre, și să avem un singur strigăt: „Să vină Împărăția „FIATULUI” Tău, să se reîntoarcă primele timpuri ale Creației, să se deschidă din nou sărbătorile, bucuriile, amuzamentele între Tine și făpturi!” Nu Te voi lăsa, nu voi coborî de pe genunchii Tăi, dacă nu îmi dai cuvântul că vei face să se reîntoarcă din nou Împărăția Voinței Tale în mijlocul făpturilor.

Isuse al meu, Viața mea, Trinitate adorabilă, fiica Voastră mică, nu vă va lăsa singuri în durerea Voastră, în unitatea Vrerii Voastre. Eu nu voi ieși niciodată; promit și jur să nu mai fac niciodată voința mea, ba chiar, o leg la picioarele Tronului Vostru pentru a nu dori să o cunosc, astfel ca să vă fac o solemnă și o continuă reparare a sustragerii pe care au făcut-o Adam și Eva Voinței Voastre adorabile. Iar eu, în unitatea Vrerii Tale, care este singura pe care vreau să o recunosc și unindu-mă cu Tine, Viața mea preadulce, doresc să iau parte de la primul gând pe care l-a făcut Adam până la ultimul gând care le vor face făpturile pe pământ, pentru a imprima peste fiecare al meu „te iubesc”, repararea mea, slava dată Ție, și pentru fiecare gând al lor să-ți cer Împărăția Voinței Tale, astfel ca toate inteligențele să înțeleagă ce înseamnă „Voința lui Dumnezeu” și toți s-O facă să stăpânească și să domnească.

În unitatea Vrerii Tale, vreau să sigilez al meu „Te iubesc” în fiecare privire a făpturii, să mă bilochez în fiecare cuvânt și în fiecare reparare a mea, pentru Tine și să-Ți cer Împărăția Ta. În fiecare operă, pas și bătaie a inimii [ale făpturilor] vreau să-Ți spun: „Te iubesc și vreau să ispășesc pentru toate păcatele care se fac”, și să-Ți cer Împărăția „FIATULUI” Tău Divin.

În această Unitate [cu Voința Divină] vreau să-i înlocuiesc pentru toți cei care au trăit de la începutul lumii până la Potop, aducându-Ți toată gloria și iubirea pe care ei ar fi trebuit să ți-O dea, și pentru a cere în numele lor Împărția Ta. Vreau să zbor în Vrerea Ta Divină pentru a-i regăsi pe toți și toate. De aceea imprim al meu „TE IUBESC” în sacrificiul lui Abraham și în ascultarea lui Isac, ca să-Ți cer pentru acest sacrificiu și pentru această ascultare Împărăția Vrerii Tale Divine.

În această Unitate a „FIATULUI” Tău găsesc durerea lui Iacob , durerea lui Iosif și gloria Sa [a Voinței Divine], iar eu, sigilând al meu „TE IUBESC” în ei pentru Tine, Îți cer Împărăția Ta. Încă mai zbor [înconjor] și găsesc puterea miracolelor lui Moise, tăria lui Samson, sfințenia lui David,

răbdarea lui Iob, toate umbre pe care Voința Ta le revărsa asupra lor-, iar eu, sigilând al meu „TE IUBESC” Îți cer pentru toți aceștia să domnească Vrerea Ta Divină.

Vezi, Iubirea mea, sunt actele Voinței Tale pe care merg să le găsesc în toate făpturile, pentru a-Ți cere, prin propriile lor acte, ca al Tău „FIAT” să fie cunoscut, iubit și dorit de toți. Isuse, Viața mea, văd că iubita Ta Vrere Divină se apropie mai mult de făpturi și aruncând scânteierile Sale de lumină îi învăluie pe Profeți și le revelează lor venirea Ta pe pământ, precizându-le timpul, locul și circumstanțele care ar fi trebuit să însoțească (această venire a Ta) și eu, zburând peste fiecare Profet și peste fiecare revelație pe care Tu o faci, învălui totul cu al meu „Te iubesc, Te binecuvântez, Îți mulțumesc” și Îți cer Împărăția Vrerii Tale. Fiecare promisiune pe care ai făcut-O, fiecare revelație pe care ai manifestat-O despre venirea Ta pe pământ a fost o promisiune pe care ai făcut-O, deoarece Împărăției Răscumpărării Tale venea legată Împărăția Voinței Tale. De ce așadar, Iubirea mea, nu O grăbești? Tu nu ști să faci operele pe jumătate, nici să dai jumătate din bunurile Tale. De aceea, grăbește-Te: dacă ne-ai dat jumătatea bunurilor Tale împlinește totul făcând să vină Împărăția Ta. Fiica cea mică a Vrerii Tale nu Te va lăsa, va ajunge până să Te obosească, și doar atunci voi înceta să vorbesc, când voi vedea Voința Ta dominatoare și stăpânitoare în mijlocul făpturilor.

Iubirea mea, simt Iubirea Ta că se revarsă în mine; văd că îndepărtezi mantia Dreptății și, înfățișându-Vă toate celeTrei Persoane Divine într-o nouă sărbătoare, poate mai mult decât a-Ți făcut-O în creația omului, a-Ți revărsat din adâncul Vostru mări de putere, de înțelepciune, de iubire și de frumusețe de nedescris, și adunând toate aceste mări împreună, chemate de ele din adâncuri și în virtutea Cuvântului Vostru creator, a-Ți dat viață micuței Regine, creind-O pură, fără pată, și atât de frumos împodobită, încât Cel care a creat-O a rămas încântat.

În zămislirea acestei Regine Imaculate, se deschid sărbători între Cer și pământ, întreaga Creație se bucură și își apleacă genunchii, cu toții o sărbătoresc ca și Regina lor, de asemenea și eu, îmi plec genunchii inaintea Celei care Tatăl, Fiul, și Duhul Sfânt se întrec să se joace mai mult, fiecare dorind să se bucure mai mult2 (de Ea). Și toate Trei Persoanele Divine nu faceți altceva decât să revărsați continuu iubire față de Regina nou-născută, nu încetați niciodată să o inundați de noi haruri pentru a face mările sale [de iubire] mai extinse și nesfârșite. În această făptură

2 Fraza Luisei se prezintè ca o sintaxă teribilă: „Îmi plec și eu genunchii înaintea Celei căreia Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt se întrec, când unul când altul, care din Ei să se joace și să se bucure mai mult.

cerească O vedeți pe Cea care trebuie să Vă ofere totul, să repare totul și să Vă restituie întreaga Glorie a Creației, și de aceea, ținând-O strânsă pe genunchii Voștri Părintești [Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt], îi dezvăluiți povestea omului căzut, durerea Voastră și iubitoarea Voastră Voință respinsă de el; totul îi încredințați Ei. Isuse al meu, eu, în acest moment tremur, simt atât de multă durere văzând iubita Ta Vrere respinsă și admir eroismul micuței Regine nou-născute, care îți dăruiește vrerea sa și jură că nu vrea să o cunoască și, aruncându-se în „FIATUL” Tău, îl ia ca Viață, îi dă stăpânire și așa formează prima Împărăție a Vrerii Tale în sufletul ei; și în ea aud refrenul său continuu: „Să vină Împărăția Răscumpărării, să vină Cuvântul pe pământ, , să vină pacea între Creator și făptură! Nu voi coborî de pe genunchii Voștri paterni, dacă nu îmi acordați ceea ce Vă cer”. Și acum [Ea] plânge, încât Vă udă mâinile Voastre părintești de plânsul ei, acum Vă zâmbește, acum Vă roagă, și aruncându-se în mările [de iubire] pe care Voi i le dați, Vă aduce Voinței Voastre bucuriile, fericirea, pentru a triumfa asupra Voastră și să-L obțină pe viitorul Răscumpărător. Ah, câte stratageme de iubire Vă făcea Mama mea Cerească! Cum Vă fermeca felul Ei încântător, astfel încât Tu, Iubirea mea, ai cedat la rugăciunile și suspinele Ei neîncetate!

Isuse, preadulcea mea viață, împreună cu Regina mea Mamă du-mi sufletul meu mic pe genunchii paterni ai Tatălui nostru Ceresc, astfel încât să mă rog, să plâng, să suspin ca Împărăția „FIATULUI” Tău Divin să vină, și cu zâmbetele mele de iubire, cu sărutările mele afectuoase și, alinând toate cele Trei Persoane Divine, să le răpesc cu aceeași forță răpitoare a Vrerii Tale, astfel încât să-mi acorzi Împărăția Ta pe pământ. Ba chiar, cufundându-mă în mările [de iubire] ale Mamei mele, fiica cea mică a Vrerii Tale Divine, vrea să formeze micile sale mări [de iubire] în mările sale. Mama îi va oferi spațiu fiicei sale [Luisei] pentru a putea intra în mările sale (de iubire), ca să pot forma pe ale mele în propriile sale mări, și așa să pot obține Împărăția Voinței Divine, după cum și Ea a obținut Împărăția Răscumpărării. De aceea, Mamă Sfântă, întinde mâna fiicei tale mici și chiar Tu să mă faci să traversez marea iubirii tale, astfel încât să așez al meu„TE IUBESC” în marea ta de iubire și așa să-mi formez mica mea mare pentru a cere cu marea de iubire a Mamei și a fiicei Împărăția „FIATULUI” Tău.

Trec în marea de adorație a Mamei mele, pentru a forma în al Ei mica mea mare de adorație față de Creatorul meu și să-I cer Împărăția Sa. Așadar cer cu însăși

rugăciunile Mamei mele Cerești Împărăția „Fiatului” și vreau să zbor în mările rugăciunilor, implorărilor și suspinelor sale pentru a forma mările mele de rugăciuni și de implorări. Regină Mama mea, mările tale [de iubire, de adorație...] sunt nesfârșite; de aceea există spațiu pentru a așeza actele mici a fiicei tale mici. De aceea , ajută-mă Tu să așez în marea suferințelor tale și a durerilor tale intense, suferințele mele mici, lungii ani pe care i-am stat la pat, multele privări și sacrificii, și apoi suferința cea mai sfâșietoare a repetatelor absențe ale lui Isus, care mă costă o moarte continuă. Mama mea, unește toate aceste suferințe ale mele și pune-le în mijlocul mării durerilor tale imense, astfel încât să formeze mica mea mare de durere, iar cu a ta și a mea mare de durere să cer neîncetat să vină cât mai repede Împărăția Vrerii Divine, care să coboare în mijlocul creaturilor și, triumfătoare, să domnească și să stăpânescă în mijlocul lor.

Mama mea, nu vrei s-o mulțumești pe mica ta fiică, să spui împreună cu mine, să formăm o singură iubire, o singură voință, un singur act și o singură voce: „FIAT VOLUNTAS TUA, precum în Cer, așa și pe pământ”? Și cum Tu, cu aceste mări [de iubire...] ai înduioșat Cuvântul care era în Cer pentru a-L face să coboare pe pământ, oferindu-I sânul tău unde trebuia să-L primești, tot astfel cu aceste mări fă să se înduioșeze „FIATUL” Suprem care se află pe tronul său ceresc să vină pe pământ, iar eu, mă ofer să-L

primesc, astfel încât să rămână conceput în sufletul meu și să formeze Împărăția Sa în mine și de la mine să treacă să domnească în toate creaturile.

Suverană Mama mea, sunt prea mică; nu vreau să stau fără tine, astfel ca în toate actele tale să le unești și pe ale mele și așa să se formeze unul singur, pentru a cere împreună cu tine Împărăția Vrerii Divine. De aceea, în același „FIAT” Divin urmez Zămislirea Cuvântului în sânul tău matern, pentru a pune ca într-un alai în sânul tău toate actele pe care le-am făcut în El, continuul meu „TE IUBESC”, suferințele mele mici, astfel încât, în timp ce Îl zămislești în tine [pe Isus], eu, să-i ofer actele mele împreună cu ale tale pentru a-L face să se zămislească, și Îi cer [ lui Isus], pentru acea mare iubire pe care a avut-o coborând din Cer să închidă în mica temniță al sânului tău, Împărăția Voinței Divine.

Oh, ca Mamă a mea, vreau să mă închid în sânul tău împreună cu micul meu Isus, ca să-I țin copmanie în singurătatea pe care o suferă și să privesc la toate suferințele Sale pentru a le urma cu al meu „TE IUBESC, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC”. Și văd că, din moment

ce Coplilașul Isus începe să sufere agonii și morți continue, ori de câte ori creaturile au respins Voința Divină refuzând această Viață în sufletele lor, deci Ea [Voința Divină] a suportat o moarte, iar Tu, Isuse, ai vrea să iei toate aceste morți asupra Ta, pentru a satisface Voința Supremă. De aceea văd că atât de mic [ cum ești] agonizezi; îmi simt inima sfâșiată văzând că ești pe punctul de a muri, și eu, Copilul meu tandru, de atâtea ori doresc să dau viață Divinului „FIAT” în sufletul meu ori de câte ori creaturile l-au respins; de atâtea ori vreau să fac să moară vrerea mea, de câte ori creaturile au dat viață [vrerii umane] și vreau să las să curgă în mica Ta Umanitate această viață a Voinței Tale Divine pe care o iau în mine, pentru ca agonia și chinul morții pe care le suferi să fie mai puțin îngrozitoare, și Îți cer viața „FIATULUI” Tău Divin în toate creaturile.

Drăguțule Copilaș, câte chinuri suferi în sânul matern al Mamei noastre Regină! Te văd nemișcat, fără să poți mișca nici măcar un degețel, nici un picioruș; nu ai loc pentru a putea să-Ți deschizi frumoșii Tăi ochi, nu ai nici măcar o licărire de lumină; în această temniță îngustă a sânului matern, totul este într-o obscuritate profundă. Ah, totul îmi spune ceea ce Tu suferi cu aceste chinuri pentru respingerea în care a fost pusă de creaturi iubitoarea Ta Voință, cât de orbi sunt toți să o privească și să o cunoască, și cum fără Ea este o noapte profundă pentru sufletele lor. Iar eu, dragul meu mic Isus, vreau să aduc viața Voinței

Tale în temnița îngustă a primei Tale locuințe pe acest pământ, pentru ca să formez ziua în obscuritatea profundă în care Te afli. Vreau să pun sărutul meu și al meu „TE IUBESC” peste membrele Tale gingașe care sunt fără mișcare și să-Ți cer, pentru aceste suferințe ale Tale, ca Vrerea Ta Divină să se miște în creaturi și cu lumina sa să pună pe fugă întunericul vrerii umane și să formeze în ele ziua veșnică a „FIATULUI ”Tău.

Iubitul meu Copil, dacă nu Te cuceresc acum că ești mic, pentru a-mi acorda Împărăția Voinței Tale Divine, cel puțin spune-mi Tu când Te voi cuceri? Dar știi, dragule Copilaș, această mică copilă dorește să Te învingă din tot sufletul cu iubirea ei, cu puterea și tăria „FIATULUI” Tău, și de aceea chem în ajutorul meu toate actele Voinței Tale Divine ca să le așez în Ea, ca o armată formidabilă să fie în jurul Tău; chem tot Cerul cu toată armata stelelor, să fie în jurul Tău; chem Soarele cu puterea luminii și a căldurii sale, chem vântul cu impetuozitatea imperiului său, chem marea cu valurile sale asurzitoare, chem întreaga Creație, și însuflețind totul cu vocea mea, vreau să urmez și să imprim în toate actele Tale al meu „TE IUBESC” și al tuturor, pentru a-Ți cere Împărăția „FIATULUI” Tău Divin.

Vezi, Puiul meu tandru, ce alai vreau să Te fac să găsești când Tu vei ieși din sânul Mamei Tale? Toate lucrările Tale, ca o armată ordonată în jurul Tău, și această mică micuță dorește ca toți împreună să-Ți zică: „TE

IUBESC, TE IUBESC, TE IUBESC! TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC, TE ADOR!”, și împreună cu toți doresc să imprim al meu „TE IUBESC” și primul meu sărut pe acele buze ale Tale tremurânde, atunci când ai ieșit din sânul matern și Te-ai refugiat tremurând în brațele Mamei Cerești, și Ea Te-a strâns la sânul ei, Te-a sărutat și dându-Ți laptele ei, Te-a încălzit și Ți-a liniștit plânsul.

Și așa mică cum sunt, vreau să mă așez chiar și eu, în brațele Mamei și în același sărut al Ei vreau să-l imprim pe al meu; vreau să curgă al meu „TE IUBESC” în laptele ei, astfel încât dacă draga Mamă Te hrănește cu laptele ei, eu, Te voi hrăni cu iubirea mea. Tot ceea ce face Ea vreau să-Ți fac și eu. Iubitul meu Copil, vezi, nu sunt singură, aici cu mine sunt toți: soarele, pentru a Te încălzi și toate lucrările Tale, pentru a-Ți liniști plânsul. De aceea urmez tânguirele Tale, ale Tale tandre suspine, din cauză că nu Te vezi iubit, și cu al meu „TE IUBESC”, doresc să-Ți cânt cântecul meu lent „TE IUBESC, TE IUBESC”, pentru a Te face să dormi, pentru a-Ți cere, de îndată ce Tu vei fi treaz, Împărăția „FIATULUI”Tău.

Mama mea, ajută-mă, spune împreună cu mine Pruncului Divin: „Mulțumește-o pe această mică fiică a noastră, care nu vrea altceva și nu suspină decât ca Voința Ta să fie cunoscută și să domnească pe pământ”

[Aici urmează un pasaj din volumul 17 și care lipsește în volumul respectiv]

Gingașul meu Copilaș, al meu „TE IUBESC, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC” Te urmărește peste tot pentru a-Ți cere „FIATUL” Tău. În fiecare bătaie a inimii și a respirației Tale, în limba Ta, în pupila ochilor Tăi și așa cum se multiplică picăturile sângelui Tău în mica Ta Umanitate, intenționez să imprim al meu „TE IUBESC”, iar sărutul meu îl așez peste fiecare dintre sfintele Tale gânduri, în brațele și în mâinile Mamei Cerești și ale Sfântul Iosif, astfel încât, atunci când Te țin aproape de pieptul lor, să simți al meu„TE IUBESC”. Chiar și în respirația animalelor, care, în timp ce respiră, Te încălzesc și Te adoră, mute la picioarele Tale, iar eu, în acea respirație vreau să simți al meu „TE IUBESC”, care Îți cere „FIATUL” Tău Divin.

Copilul meu fermecător, al meu „TE IUBESC” Te urmărește în tăietura nemiloasă a circumciziei. Vreau să alin cu al meu „TE IUBESC” primul sânge pe care l--ai vărsat. În fiecare picătură de sânge și în lacrimile pe care le-ai vărsat din cauza durerii, vreau să sigilez al meu „TE IUBESC”, împreună cu Suverana Regină și Sfântul Iosif care Te-au văzut suferind. Cu acel sânge, acea durere, acele

lacrimi Îți cer triumful Împărăției Tale. Dragul meu mic Isus, vreau să Te am în inima mea, pentru a atenua convulsia pe care o suferi, vreau să închid toate voințele umane ale creaturilor în această rană, astfel încât, acestea să nu mai aibă viață și din această rană să iasă Voința Ta Divină ca să domnească în mijlocul lor.

Dragul meu Copil, în timp ce rana circumciziei încă sângerează, o altă durere apare pentru Tine: un tiran Te vrea mort, iar Tu, ești silit să fugi în Egipt, pentru a fi în siguranță; iar aceasta reprezintă perfidia voinței umane, care Îți persecută Voința Ta Divină pentru a o împiedica să domnească. Gingașul meu Copil, vreau să curgă al meu „TE IUBESC”, sărutările mele afectuoase și vrerea mea [să dispară] în această durere, astfel încât, să nu mai aibă viață, pentru a împăca și a fraterniza voința omului cu Voința Divină astfel să devină una singură, și din iubire pentru această durere intensă a Ta, să-Ți cer „FIATUL” Tău. Prin urmare, urmez pașii Mamei mele, în timp ce Te poartă în brațele sale, iar sub tălpile sale, cum pășește, vreau să Te fac să simți al meu„TE IUBESC”, astfel încât, îl imprim pas după pas în fiecare atom de pământ, în fiecare fir de iarbă pe care călcă, și însuflețindu-le cu vocea mea, vreau

să fac să simți, sub tălpile Mamei mele „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC”.

Și cum Tu ești obligat să fugi [de Irod] să-mi dai Viață, vreau s-o dau pe a mea pentru a o apăra pe a Ta și să-Ți cer triumful Voinței Tale. Iubirea mea, în timp ce Tu fugi, îmi simt inima sfâșiată să Te văd plângând și suspinând amar, văzându-Te căutat, nu pentru a-Ți oferi adăpost, ci pentru a Te face să mori, de aceea, vreau să-Ți calmez plânsul cu iubirea mea; Vreau să mă bilochez în întreaga Creație și, pentru a Te înveseli, vreau să Te fac să simți al meu „TE IUBESC” și din adâncul mării. Și animând cu vocea mea toate picăturile de apă și mișcarea peștilor, vreau să Te fac să asculți acest„TE IUBESC” al meu în locuitorii muți ai mării, și cea mai frumoasă muzică de iubire cu refrenul meu. Vreau „FIATUL” Tău. Vreau să mă bilochez în Voința Ta, în munții cei mai înalți și în cele mai adânci văi, pentru a da viață plantelor, florilor, copacilor și la toate, să-i fac pe toți să spună „TE IUBESC, TE IUBESC”. Pe aripile vântului vreau să formez cele mai puternice voci pentru a Te face să asculți acest „TE IUBESC”, iar în suflările vântului vreau cu un arzător imbold să-Ți dau sărutările mele înflăcărate, mângâierile mele iubitoare.

Dragul meu micuț, în timp ce Tu fugi ziua și noaptea, ești mereu expus în aer liber; și este drept, ca eu să mă gândesc să chem toate lucrurile create, astfel încât, să-și facă fericit Creatorul. Așadar, chem toată lumina soarelui,

care scăldând3 fața Ta frumoasă Îți spune: „TE IUBESC”. Chem toate păsările cerului, care, cu cântecele și trilurile lor să-Ți formeze cântece de leagăn de iubire. Pe scurt, vreau să Te duc în Egipt însoțit de triumful iubirii mele și, prin refren, Țți cer Împărăția Voinței Tale. Nu sunt singură, o, Isuse, ci [sunt cu mine] toate lucrările Tale. Nu simți cât de frumoasă este marea, vântul, soarele și stelele care sclipind Îți spun „TE IUBESC, TE IUBESC”? Cerul, munții, plantele, toate cele neînsuflețite între ele strigă cât pot de tare„TE IUBESC, TE IUBESC, vrem Voința Ta stăpână și dominatoare!”. Și tot acest ecou răsună în sânul Reginei Mame și de asemenea și Ea Îți spune: „Fiul meu, iubirea mea armonizează totul, reunește totul, depășește totul și, pătrunzând chiar în Inima Ta, Îți cere FIATUL Tău”

Dragul meu Prunc Isus, în timp ce Te urmez, ai ajuns deja în Egipt și văd că peste tot Te însoțește durerea, lacrimile, uitarea, abandonul tuturor, atât de mult, încât ești forțat să intri într-o casă mică, rău adăpostită, expusă vântului și ploii; nimeni din lume nu-Ți oferă un mic adăpost. Oh, cât suspini, tandrul meu Copil, văzând că

3 Luisa spune: „stropindu-Ți”

mica Ta Umanitate, suferă aceeași soartă ca cea a Voinței Tale iubitoare, căreia nimeni nu-I oferă liber locuința sufletului său, s-o facă să domnească și să stăpânească. Deși este în mijlocul lor, Ea este ca o rătăcitoare, cerând locuință pentru cei șase mii de ani și nu o obține, iar Tu, Iubirea mea, plângi din cauza durerii „FIATULUI” Tău Divin.

Dar văd, Cerescul meu micuț, că Mama noastră, în timp ce plânge împreună cu Tine, ascunde lacrimile Ei pentru a-Ți potoli lacrimile Tale și Îți oferă sufletul ei frumos ca o locuință veșnică a Voinței Tale Divine. Îți urmez și eu plânsul Tău, și vreau să-Ți șterg fața Ta grațioasă imprimând al meu„TE IUBESC” în fiecare lacrimă, pe acele buze care tremură și, suspinând, pun sărutul meu iubitor. Așadar, vreau să-Ți cer „FIATUL” Tău și Îți ofer inima mea ca o locuință perpetuă eternului Tău „FIAT”.

Copilul meu iubit, centrul vieții mele, în timp ce Tu locuiești în acest bordei, vreau să urmez toate actele Tale și pe cele ale Suveranei Cerești și, în timp ce Te leagănă, vreau să Te legăn și eu și să-Ți liniștesc somnul cu cântecul meu „TE IUBESC, TE IUBESC”. În timp ce Îți țese hăinuța pentru a Te îmbrăca, în firul care trece printre degetele materne vreau să curgă al meu'' TE IUBESC, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC, TE ADOR”, pentru că atunci când Mama noastră Divină Te va îmbrăca, să simți că acea hăinuță este țesută împreună cu al meu „TE IUBESC” care Îți cere „FIATUL” Tău.

Inima inimii mele mici, când Îți vei mișca primii Tăi pași care se vor clătina, vreau să imprim pe acel pământ al meu „TE IUBESC”, astfel încât să se extindă sub piciorușele Tale și vreau să Te adăpostesc cu brațele mele, astfel încât, dacă Te clatini să Te îmbrățișez și să Te strâng la inima mea. Văd, Copilul meu Ceresc, că de îndată ce ești înțărcat și mergi singur4, micuț, micuț așa cum ești încă, Te îndepărtezi de Mama Ta și, aplecându-Ți genunchii mici pe pământul gol, cu brațele deschise Te rogi și plângi pentru mântuirea tuturor și cu suspine înflăcărate ceri Împărăția Voinței Tale Divine; iar inima Ta mică bate puternic, de parcă ar vrea să expodeze din cauza iubirii și a durerii. Micul meu Isus, lasă-mă să așez al meu„TE IUBESC” sub genunchii Tăi mici, astfel încât al meu „TE IUBESC” să înmoaie pământul încât să nu fie atât de dur pentru membrele Tale tandre; lasă-mă să imprim al meu „TE IUBESC” în mijlocul mâinilor Tale mici deschise și să-Ți susțin brațele Tale mici cu ale mele, ca să nu suferi atât de mult; și în timp ce eu, Te susțin, Tu, dragul meu, ia-mă în brațele Tale mici și oferă-mă Tatălui Ceresc ca pe o fiică mică a Voinței Tale, oferindu-mi harul pentru a domnii în mine și în toate creaturile.

4 Luisa spune: „că de îndată ce Te înțărci să mergi singur”

Copilul Meu Ceresc, iubirea Ta Te împinge să părăsești micul bordei, iar copiii din Egipt, atrași de frumusețea Ta, se înghesuie în jurul Tău și Tu le vorbești cu atâta iubire, încât ca și fermecați ei Te ascultă. În timp ce îi înveți, termini prin a-i binecuvânta și fugi la Mama Ta, pentru că iubirea ei răsună în Inima Ta și, chemându-Te, alergi în brațele ei. Iubirea mea, vreau să Te urmez în toate, vreau să fac să răsune al meu „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC” sub pașii Tăi tandri, în gesticularea mânuțelor Tale mici, în cuvintele Tale iubitoare și dulci, captivante și pline de viață și în privirea Ta fascinantă, Îți cer Împărăția „FIATULUI” Tău; iar în timp ce binecuvântezi copiii, binecuvânteaz-o și pe fiica cea mică a Vrerii Tale, sigilând cu binecuvântarea Ta viața Voinței Tale în sufletul meu mic.Te urmez, Copil Divin, în timp ce Te plimbi pe câmpii și Te bucuri adunând flori. Când Îți întinzi mâna pentru a culege acele flori, vreau să repet refrenul meu „TE IUBESC, TE IUBESC” și Te rog, să oferi Tatălui Tău Ceresc micuța floare a fiicei Tale mici a Voinței Tale, astfel încât să nu fac altceva decât să Te iubesc, și să nu vreau altceva decât unicul și veșnicul Tău „FIAT”.

Viața mea, Copilule Isuse, văd că exilul Tău s-a încheiat și Te întorci la Nazaret; iar eu, vreau să Te urmez pas cu pas, într-adevăr vreau să Te însoțesc sub o ploaie de „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ”. Prin urmare, chem lumina Soarelui în ajutorul meu, să plouă cu acest„TE IUBESC”; sclipirea stelelor, să plouă cu acest„TE IUBESC”; impetuozitatea vântului, care în timp ce geme, urlă, șuieră, să plouă cu acest„TE IUBESC, TE IUBESC”; chem toate păsările cerului, astfel încât, să Te însoțească cu muzica lor, cântecele și trilurile lor spunându-ți „TE IUBESC, TE IUBESC”, chem mielușeii, astfel încât, cu behăitul lor să-Ți spună „TE IUBESC”, chem marea, să iasă din țărmul ei pentru a Te însoți cu acest „TE IUBESC” al valurilor ei. Dar știi ce dorește fiica Ta mică cu această ploaie al acestui„TE IUBESC”? Să-mi acorzi Împărăția Voinței Tale. Și în timp ce Te închizi în Nazaret, mă închid și eu cu Tine, făcând ca ploaia acestui „TE IUBESC” să continue pentru a Te cuceri pe calea iubirii, pentru a-mi oferi ce vrei Tu, ce vrea Regina Mamă și ce vreau eu: ca Voința Ta să fie cunoscută și să domnească în mijlocul creaturilor.

Isuse, Viața mea, sunt deja alături de Tine în casa din Nazaret și vreau să Te urmez pas cu pas pentru a sigila al meu „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI

MULȚUMESC” în orice lucru pe care Tu îl faci, Îți cer Împărăția Vrerii Tale. Dacă revărsările de iubire aleargă între Tine și Mama ta, împreună aleargă și al meu„TE IUBESC” pentru a-Ți cere Ție și Mamei Tale Cerești ca Voința Ta să fie cunoscută. Dacă mănânci, imprim al meu„TE IUBESC”, și Îți cer ca prin ea să dai mâncarea Voinței Tale la toate creaturile. Dacă bei apă, las să curgă în ea al meu „TE IUBESC”, și Te rog, ca prin ea, să curgă în viscerele noastre apa pură a Vrerii Tale, care formează în toți circulația sângelui, care ne face să simțim în toate membrele noastre viața Vrerii Tale Divine. Când bați lemnul cu mâinile Tale creatoare, să bați lemnul voinței mele umane, astfel încât să fie transformat în lumina Voinței Divine.

Acest „TE IUBESC” al meu Te urmează, în artele Tale manuale, când iei în mâinile Tale cuie și ciocan, iar cu al meu „TE IUBESC”: [te rog] să blochezi toate voințele umane, astfel încât să ofere Vrerii Tale libertatea de a trăi. Daca Tu, Te retragi singur în cămăruța Ta să Te rogi sau să dormi, nu vreau să Te las singur, dar vreau să mă apropii de Tine, și dacă nu voi ști să-Ți spun altceva, Îți voi șopti la ureche „TE IUBESC, TE IUBESC, TE IUBESC, TE ADOR” și Te voi ruga cu propriile Tale rugăciuni [să vină] Împărăția„ FIATULUI” Tău și să adormi cu somnul Tău voința umană, să nu mai aibă viață, ci pentru a putea avea în schimb numai și întotdeauna Viața Voinței Tale Divine. Dumnezeul

meu Isus, m-aș simți nefericită dacă nu Te-aș urma în toate și să nu Te țin ocupat cu compania mea și să Te fac să auzi mereu refrenul meu „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC, și să-Ți-cer împreună cu actele Tale Împărăția Vrerii Tale. Pentru că aproape deTine simt în bătăiile Inimii Tale că Vrerea Ta Divină dorește să fie cunoscută și să fie stăpână în mijlocul creaturilor.

De aceea Te urmez când mergi la Templu, iar Tu, îndepărtându-Te5 de Mama Ta, îi dai crunta durere a pierderii Tale timp de trei zile; iar eu, fac să alerge al meu „TE IUBESC” în durerea Mamei Tale și în pierderea Ta, și Te rog, fă să se piardă voința umană, astfel încât negăsind-o să ne hotărâm să trăim din Voința Divină, și în acea bucurie pe care Mama și Fiul a-ți simțit-o, îmbrățișându-vă cu bucurie pentru că, v-ați regăsit împreună. Acest „TE IUBESC” al meu Îți cere ca făpturile să nu-Ți mai dea acea durere pe care vrerea umană Ți-o dă continuu, ci să-Ți ofere bucuriile pure și mulțumirile inefabile ale „FIATULUI” Tău Divin care să domnească în ele.

5 Adică: retrăgându-Te, îndepărtându-Te.

Binele meu suprem ceresc, mă grăbesc să Te urmez, căci timpul nu este suficient pentru ca eu să Te urmez în toate.Te văd deja în actul de a porni să mergi în deșert și strângând-o la Inimă pe Mama Ta, arzând de iubire, îi spui: „La revedere, rămâi cu bine, oh Mamă; îți las FIATUL meu Divin în locul meu, ca ajutor pentru tine, ca viață pentru tine și ca vorbitor și comunicare între Mine și tine6.Vrerea mea îți va spune tot ceea ce va face Fiul tău și tu mă vei urma în toate, astfel încât, deși departe, Ea te va ține atât de mult aproape[de Mine] încât ne vom simți împreună”.Isuse, dă-mi mâna Ta și ia-mă cu Tine, pentru ca nimic din ce faci să nu-mi scape, iar eu, să închid în al meu „TE IUBESC” totul pentru Tine, pentru a-Ți cere Împărăția Voinței Tale Divine pe pământ. Prin urmare, în timp ce Tu mergi singur, Te urmez pas după pas cu al meu „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂTEZ, ÎȚI MULTUMESC. În fiecare respirație a Ta vreau să Te fac să respiri al meu „TE IUBESC”; Vreau să închid în fiecare cuvânt, al meu „TE IUBESC”; în fiecare privire a Ta, vreau să întâlnești al meu „TE IUBESC” și cum ajungi la Iordan, vreau să curgă al meu

6 Este necesară o traducere adevărată a frazei Luisei, care spune literal: „la revedere, rămâi, oh, mamă; dar îți rămâne FIAT D.în schimbul Meu, în ajutorul tău, pentru viața ta și vorbitor de comunicare între tine și Mine.

„TE IUBESC” în acele ape, astfel încât, așa cum Sfântul Ioan, face să-Ți curgă acea apă pe cap pentru a Te boteza, Tu să simți că fiica Ta mică nu Te lasă singur, Îți ține companie cu al ei „ TE IUBESC”, făcându-l să curgă în acele ape pentru a-Ți cere apa botezului Voinței Tale Divine pentru toate creaturile, astfel încât, să vină începutul Împărăției Sale. Iubirea mea, în acest act solemn al botezului Tău, Îți cer un har, pe care cu siguranță nu mi-l vei refuza: Te rog, să botezi cu mâinile Tale sfinte sufletul meu mic în apa Ta dătătoare de Viață și creatoare a Voinței Tale Divine, astfel încât, să nu aud, să nu văd, să nu cunosc decât numai Viața „FIATULUI” Tău. Ah, da, Te rog, fă ca existența mea să nu fie altceva decât un singur act al Voinței Tale.

Isuse al meu, Iubirea mea dulce, Te urmez în deșert. Al meu „TE IUBESC” nu Te va lăsa singur în acestă singurătate; Voi fi aproape de Tine noaptea și ziua și când Te voi vedea trist, fără suflare, suferind din cauza iubirii, că Te rogi și regreți că Voința Ta Divină pe care creaturile au părăsit-o este izolată, ca într-un deșert. Simți pe viu această durere a Voinței Tale Divine, care nu numai că nu domnește în mijlocul creaturilor, ci și că Ea a fost împinsă ca într-un exil, iar Preasfânta Ta Umanitate plânge și se roagă în numele întregii familii umane ca cele două voințe, Divină și umană, să se împace [să se unească].

Voința umană O cheamă, să O facă să domnească, iar cea Divină iartă lungul exil în care au ținut-o creaturile.

Și eu, fac ale mele lacrimile Tale, rugăciunile Tale, durerile Inimii Tale înflăcărate, [vreau să] împletesc totul cu al meu „TE IUBESC”, Îți formez lanțuri dulci de iubire și învăluind întreaga Ta Persoană Divină, vreau să Te oblig să-mi acorzi Împărăția Voinței Tale Divine pe pământ. Ascultă, Viața mea, sunt propriile Tale bătăi de inimă, suspinele Tale, lacrimile Tale, durerile Tale, care vor și cer Împărăția „FIATULUI” Tău; deci dacă nu vrei să mă asculți, Te rog, să Te asculți pe Tine și să-mi dai cuvântul că părăsind acest deșert, îmi spui: "Ah, da, Împărăția Voinței mele va veni pe pământ!"

Isuse al meu, Inima inimii mele, Te văd că grăbești pasul pentru a părăsi pustiul; treci din nou prin Iordan, ca să mai dai o altă privire de iubire dragului Tău Ioan, pui în inima lui torente de iubire și de haruri și, în grabă, ajungi la casa Ta din Nazaret, unde iubirea Mamei Cerești Te cheamă neîncetat. Și oh, ce scenă mișcătoare! Mama și Fiul vă strângeți, unul în brațele celuilalt, și contopiți împreună formați o singură iubire. Pentru că Regina Cerească a simțit o nevoie imensă de a-și revedea Fiul; Inima sa maternă era aproape mistuită de flăcările care o devorau, și arsă din cauza absenței Sale, așadar, voia să se reverse în Fiul pentru a primi roua iubirii Sale.

Mântuitorul Meu Ceresc Isus a simțit, de asemenea, nevoia imensă a iubirii Mamei și, prin urmare, a alergat în brațele Ei, pentru a da și a primi iubire. Și eu,

cu mica flacără a acestui „TE IUBESC” al meu, învălui îmbrățișările voastre inocente, imboldurile voastre, focurile iubirii dintre Fiu și Mamă, așadar, cer Mamei și Fiului Împărăția Vrerii voastre. Sfântă Maică, repetă împreună cu mine și roagă-te ca Voința Divină să fie cunoscută și să domnească, precum în Cer, așa și pe pământ. Dar în timp ce Mama și Fiul sunt împrospătați în iubirea lor și prind viață, ei se pregătesc pentru absențele mai lungi care vor urma. Deja, Isus al meu, mereu neclintit în iubirea Sa [pentru creaturi], reia calea de a ieși în viața Lui publică și, strângând-o mai puternic pe Mama sa la Inima lui pentru a o întări, pleacă din nou singur, singur, să-și împartă cuvântul divin popoarelor, să formeze ucenici și să vestească Sfânta Evanghelie.

Isuse, Iubirea mea și Viața mea, văd că înainte de a începe viața Ta publică, iubirea Inimii Tale înflăcărate Te conduce să participi la nunta din Cana, împreună cu Mama Ta, iar eu, urmez pașii Tăi cu al meu „TE IUBESC”. Simt că Inima Ta bate din iubire și durere, pentru că Îți amintești de altă nuntă la care ai asistat și a fost binecuvântată de Tine în Eden, a inocenților Adam și Eva. O nuntă dublă: căsătoria dintre Voința Ta Divină și cea umană; căsătoria

dintre bărbat și femeie, în care le-ai dat ca zestre toată Creația și Voința Ta Divină palpitând în inimile lor și în toate lucrurile create. Așadar, prezența Ta la această nuntă, care este neobișnuită pentru Tine, îmi spune că dorești ca Voința Ta Divină să domnească și că dorești să reordonezi totul în creaturi. Și eu, o, Isuse al meu, vreau să mă așez aproape de Tine, pentru a învălui privirea Ta dulce, vocea Ta melodioasă, căile Tale fascinante cu al meu „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC. Și pentru acea iubire care Te-a împins să cedezi rugăminților Reginei Suverane, pentru a face minunea schimbării apei în vin, din iubire pentru Mama Ta Cerească, schimbă voința umană în cea Divină și aceasta, să domnească, precum în Cer, așa și pe pământ.

Sfântă Mamă, tu care ai avut o grijă atât de mare ca Isus să schimbe apa în vin, pentru a-i face fericiți pe acești soți, oh, te rog, să nu-L lași pe Isus să plece în viața publică, până nu îți acordă [promisiunea] că Vrerea lui va veni să domnească pe pământ.

Dulcele meu Bine, al meu „TE IUBESC” și litania continuă care Îți spun că doresc ca Voința Ta Divină să domnească, precum în Cer, așa și pe pământ, nu va înceta niciodată și, pentru a Te forța, vreau să Te urmez în toate, să învălui toate actele Tale cu al meu „TE IUBESC” și să-l pun ca o armată redutabilă în jurul Tău și în interiorul Tău, ca să-Ți șoptească la ureche: dă-mi „FIATUL” Tău, care bate

în Inima Ta; dă-mi Vrerea Ta, care vorbește în cuvântul Tău, care lucrează în mâinile Tale, care merge în pașii Tăi și în toată ființa Ta, și mai spune încă: vreau Voința Ta să domnească precum în Cer așa și pe pământ. Oh, ascult-o pe mica Ta fiică, ascultă-Te pe Tine, deoarece iubești atât de mult să trăim din „FIATUL” Tău!

Isuse al meu, Viața mea dragă, văd că pleci de la Mama Ta, dar vrerile voastre nu se despart, și pleci singur pentru ați începe Viața Ta publică. Pașii Tăi se îndreaptă către Ierusalim, pentru a proclama cuvântul Tău divin în Templu și pentru a spune deschis că Tu ești Cel care este adevăratul Mesia de ei așteptat. Dar câte sfâșieri pentru Inima Ta, câte dureri! La anunțul Tău, în loc să se arunce la picioarele Tale pentru a Te primi ca Mântuitorul lor Ceresc, ei Te privesc cu ochi sumbri, Te ascultă murmurând, astfel încât nimeni nu se apropie de Tine să-Ți spună „vino la mine acasă”, iar Tu rămâi singur; ești obligat de nerecunoștința acelor oameni să cerșești pâine și să Te retragi în afara orașului singur, singur, noaptea, având pământul în loc de pat și cerul înstelat în loc de acoperiș. Stelele cu sclipirea lor blândă îți țin companie, iar Tu Îți

petreci nopțile în lacrimi și în rugăciune pentru cei care nu doresc să Te recunoască.

Isuse, Iubirea mea, vino în brațele mele, ca să găsești mângâiere. Vreau să plâng și să mă rog împreună cu Tine, vreau să Te înconjor cu al meu alai spunându-Ți: „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂTEZ, ÎȚI MULȚUMESC, în durerile pe care le suferi, în lacrimile pe care le verși, în cuvintele Tale neauzite, iar al meu „TE IUBESC” doresc să-l găsești în față, în spate și sub pașii Tăi, astfel încât să nu simtă duritatea pământului nerecunoscător, ci blândețea acestui „TE IUBESC” al meu și Îți spun: Vezi, o, Isuse, cât suferi? De aceea, fă să domnească Voința Ta Divină și durerile Tale vor înceta.

Isuse al meu, Viața inimii mele sărmane, iubirea Ta nu se oprește; continui să Te întorci la Templu și împarți cuvântul Tău divin popoarelor. Dar, doctorii legii și învățații nu vor să Te recunoască, în schimb, o gloată de săraci, de ignoranți și de suferinzi se adună în jurul Tău, atrași de felul Tău de a fi prietenos și dulce, de vocea Ta captivantă, pentru că, pe măsură ce vorbești, inimile lor rămân impresionate. Acești oameni săraci deschid un izvor de fericire în Inima Ta, deoarece simți că cel puțin poți consola, instrui, vindeca pe săracii care sunt refuzați de societate și devii prietenul, învățătorul, medicul plin de compasiune al săracilor. Pentru toți ai cuvinte de

mângâiere și nu refuzi să le atingi membrele suferinde pentru a le vindeca.

Te duci din oraș în oraș, iar eu, vreau să-Ți urmez pașii pentru a imprima străzile, orașele cu al meu „TE IUBESC, TE ADOR, ÎȚI MULȚUMESC, TE BINECUVÂNTEZ”; și de multe ori, strângându-Te la inima mea, Îți voi șopti la ureche: dă-mi Împărăția Voinței Tale și, pentru a Te înduioșa să mi-o dai, Ți-o voi cere de dragul propriilor Tale acte.

Dar în timp ce străbați străzi și orașe, un spectacol înduioșător apare în jurul Tău: orbi, muți, surzi, șchiopi, paralitici, leproși și toate aceste nenorociri omenești Îți străpung Inima Ta Divină. Oh, cum tremuri! Inima Ți se frânge, să vezi transformată în nenorocire și aproape oribilă acea natura umană, care atât de frumoasă și perfectă a ieșit din mâinile Tale creatoare; toate efectele voinței umane degradate, nenorocește omenirea, făcând să se reverse efectele sale rele.

Oh, Iubirea mea, Te rog ca „FIATUl” Tău să se reîntoarcă și să domnească printre noi. Dacă Tu vrei, poți, El va alunga nefericirea pe care vrerea umană a produs-o. De aceea fac să curgă al meu „TE IUBESC” în actul în care le dai vederea orbilor, ca aceștia să vadă și să-Ți cunoască Voința Divină. Câți orbi ai Vrerii Tale Divine! Pământul este

plin de acești bieți orbi; Prin urmare Te rog, ca toți să aibă vederea de a cunoaște și a privi Preasfânta Ta Voință.

Dar văd, Iubirea mea, că pas cu pas îi sprijini pe acei oameni săraci. Un om surd Ți se prezintă, iar Tu cu vocea Ta imperioasă, îi dai auzul. Al meu „TE IUBESC” curge în vocea Ta predominantă și Îți cer în Voința ta Divină să dai auzul multor persoane surde. Un alt pas, și dezlegi limba unui mut; câți muți sunt care nu au limbă să vorbească despre „FIATUL” Tău Divin! Și eu, prosternată la picioarele Tale, mă agăț de genunchii Tăi și, micuță cum sunt, nu mă voi dezlipi de Tine dacă nu-mi acorzi minunea care să dezlege limba atâtor muți, pentru ca toți să vorbească despre iubitoarea Ta Voință. Isuse al meu, Inima Ta simte atâtea spasme de durere din cauza mizeriilor umane, care sunt toate produse de voința umană, încât mi se pare că semeni miracole pentru a-i elibera și ne dai harul să chemăm înapoi Voința Ta Divină să domnească printre făpturi.

Prin urmare, îndrepți șchiopii, cureți leproșii, îi vindeci pe cei paralizați, iar eu, Mântuitorul meu Ceresc, Te voi însoți întotdeauna cu al meu „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULTUMESC”. Și știi de ce Te iubesc și Te urmez? Pentru că vreau să-i îndrepți pe cei care umblă șchiopătând în Vrerea Ta, ca să cureți generațiile umane de lepra voinței umane care i-a deformat în suflet și poate chiar în trup; ca să vindeci pe atât de mulți care

sunt paralizați din cauza vrerii umane. Iubirea mea, voința umană este semănătoarea tuturor relelor; de aceea Te rog să faci minunea minunilor: astfel ca Voința Ta să domnească, precum în Cer, așa și pe pământ, și în felul acesta toate relele vor înceta.

Iubitul meu Bine, Tu continui viața Ta publică și peste tot împarți cuvântul Tău Divin, consolându-i pe cei întristați. Auzi o mamă plângând pentru fiul ei mort, pe care îl duce să-l îngroape. Inima Ta nu rezistă [văzând] lacrimile unei mame care plânge; Te apropii de sicriu, îl chemi la viață și îl dai mamei lui. Iubirea mea, al meu „TE IUBESC” nu Te lasă în acest act în care dai viață unei persoane moarte și Te rog, să chemi la viață atâtea suflete moarte în Vrerea Ta Divină și [vreau] să șterg lacrimile Voinței Tale Divine, care mai mult decât o Mamă plânge de atâtea secole, văzând atât de mulți copii morți care sunt împotriva Ei7. Isuse al meu, preadulcea mea Viață, iubirea Ta Te face să alergi peste tot. Fiind chemat să învii o tânără, nu refuzi și, luându-i mâna în a Ta, în actul în care îi ceri să se ridice, o chemi la viață și spui: „Fata nu este moartă, ci

7 Adică: împotriva Ei.

doarme”. Câți, Iubirea mea, dorm în somnul voinței lor umane, iar eu, vreau să las al meu „TE IUBESC” să curgă în actul în care Îți întinzi mâna pentru a o învia pe acea tânără și Te rog, să-Ți întinzi mâna Ta dreaptă, pentru a readuce la viață în Vrerea Ta pe toți oamenii. Nu este nevoie mai mult decât de o atingere a mâinii Tale creatoare, un act al puterii Tale, pentru aceste suflete care sunt adormite în voința umană, pentru ați forma primul grup al Împărăției „FIATULUI” Tău Divin.

Isuse al meu plin de compasiune, o altă scenă înduioșătoare Te așteaptă: Marta și Magdalena îți vin în întâmpinare8, ca să-Ți spună că fratele lor a murit, și ele plâng, iar Tu ești atât de mișcat încât plângi împreună cu ele, și le spui să Te ducă la mormântul lui Lazăr. Când ajungi, poruncești să fie descoperit mormântul și văzând că după patru zile, a ajuns să fie de nerecunoscut, și nu se putea sta aproape de el - atât de multă era duhoarea pe care o dădea -, Tu tresari, tremuri, plângi, și poruncind cu vocea puternică, tremurândă spui: „Lazăr, ieși afară!”, iar Tu, îl învii.

Iubirea mea, de ce plângi și de ce atâta durere înviindu-l pe Lazăr? Iar Isus, strângându-mă la pieptul Lui,

8 Luisa, ca Terțiar Dominican, avea numele de Magdalena. Pentru Luisa nu există nicio îndoială că sora Martei și a lui Lazăr este tocmai Maria Magdalena sau din Magdala (deși era din Betania), după cum se poate deduce din comparația dintre Evangheliile lui Luca și Ioan.

pentru a-I auzi bătăile dureroase ale inimii, făcând să-I răsune vocea în inima mea, îmi spune: „Fiica Mea mică, Lazăr mort îmi reprezintă întreaga omenire degradată în rău și devenită un cadavru putred din cauza voinței umane. Aceasta este adevărata scenă a răutăților, care a făcut ca familia umană să-Mi fie greu de suportat (atât de multă este duhoarea pe care o emană), și M-a făcut să plâng și să tremur de durere, de aceea tu să plângi împreună cu Mine și să te rogi”. Ah, da, Viața inimii mele, plâng împreună cu Tine și vreau să învălui cuvintele Tale cu al meu 'TE IUBESC, TE ADOR, și spun: Lazăr, ieși afară!”, așa încât să Te determine să le repeți fiecărei inimi; vărsându-Ți lacrimile, ca roua benefică, asupra lor, repeți: „Ieși din mormântul voinței umane și intră din nou în viața Voinței Divine”, și auzind vocea Ta autoritară, toți să se ridice pentru a forma Împărăția „FIATULUI” Tău.

Iubitul meu Isus, nu Te voi lăsa niciodată singur și, deși nu știu să-Ți spun nimic, altceva decât „TE IUBESC, TE IUBESC” vreau să împletesc toate actele, pașii, cuvintele și lacrimile cu micul meu „TE IUBESC” și îți cer al tău „FIAT” stăpânitor și dominant. De aceea Te urmez împreună cu ucenicii Tăi, și în timp ce Tu dormi în barcă simbol al odihnei pe care dorești s-o dai celor care vor trăi în Vrerea Ta Divină, se iscă o furtună care îi înspăimântă pe Apostoli și trezindu-Te strigă: „Învățătorule, salvează-ne, altfel vom pieri!” Isuse al meu, aceasta nu este altceva decât furtuna

voinței umane, care ridicând valurile sale amenințătoare și furtunoase în marea vieții, ne amenință cu scufundarea. Pașnicul meu Isus, cu al meu „TE IUBESC” strig împreună cu Apostolii: „Învățătorule, salvează-ne, altfel vom pieri!”. Oh, poruncește furtunii voinței umane cu aceeași autoritate cu care ai poruncit acelei furtuni în care se aflau Apostolii, să se liniștească, și să împace voința umană cu cea Divină, pentru a ne face să ne odihnim în brațele sigure ale „FIATULUI” Tău Suprem.

Binele meu iubit, văd că Îți îndrepți pașii din nou spre Ierusalim, iar eu Te însoțesc cu al meu „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC”. Dar cât de mare este durerea Inimii Tale Divine, când intrând în Templu, îl vezi profanat, ca și cum ar fi o piață și nu o casă a Tatălui Tău! Iei funiile și cu bunăvoința și autoritatea divină lovești în dreapta și în stânga, răstorni totul cu susul în jos, și-i alungi pe profanatorii Templului. La acel act al Tău puternic și autoritar, nimeni nu se opune și toți fug. Isuse al meu, Împăratule Divin, al meu „TE IUBESC” să învăluie acele funii, și Te rog să le iei din nou pentru a alunga voința noastră umană, care a profanat templul Tău viu, adică sufletele noastre. Oh, bate-o atât de tare, încât

să nu îndrăznească să domine și să cedeze locul său regal Voinței Divine.

Iubitorule ceresc, al meu „TE IUBESC” Te urmează la intrarea triumfală pe care ai făcut-o în Ierusalim. Al meu „TE IUBESC” îl imprim în ramurile palmierilor, în pelerinele pe care le aruncă la picioarele Tale, în strigătele și uralele pe care le aduc mulțimile, și vreau să-Ți cer triumful Voinței Tale. Regele meu Divin, înfățișarea Ta de cuceritor și învingător, mi se pare că vrea să-mi dea vestea cea bună. Oh, mulțumește-mă! Spune-i fiicei Tale mici, a Vrerii Tale, că: „Împărăția FIATULUI VOLUNTAS TUA va veni Precum în Cer așa și pământ”. Eu nu Te voi părăsi, ci Te voi obosi cu al meu„TE IUBESC”, până când Te voi cuceri și îmi vei spune: „Ai câștigat, fiica Mea; Îți promit că Împărăția Sa va veni pe pământ, și tu urmează-Mă; Iubirea Mea simte nevoia companiei tale. Dușmanii Mei s-au înfuriat auzind strigătele și uralele mulțimilor, și încearcă să-Mi ia viața. Și Eu, înainte de a muri, vreau să institui Sacramentele ca o ultimă amintire intensă a iubirii pentru copiii Mei, și ca viață veșnică în mijlocul lor; iar tu, vei continua să-Mi ceri «FIATUL» Meu Divin în fiecare sacrament, pentru a obține Împărăția Sa”.

Iubirea mea, mă apropii de Tine și în timp ce Tu institui Sacramentele, așez al meu „TE IUBESC” în fiecare botez, pentru a-Ți cere în virtutea lui acest „FIAT VOLUNTAS TUA” pentru fiecare botezat. Al meu „TE

IUBESC” îl repet în sacramentul Confirmării, pentru a-Ți cere în fiecare miruit, victoria Voinței Tale Divine. Cu al meu „TE IUBESC” pecetluiește sacramentul Maslului, care Îți cere în fiecare muribund un ultim act al vieții lui în Voința Ta Divină. Isuse, al meu, „TE IUBESC” vreau să se imprime în sacramentul Ordinului sacru pentru a-Ți cere Preoții Vrerii Tale și Împărăția Sa în ei. Al meu „TE IUBESC” se extinde în sacramentul Căsătoriei, pentru a-Ți cere familii formate în „FIATUL” Tău Divin. Al meu „TE IUBESC” se află în sacramentul Spovezii, pentru a-Ți cere ca în fiecare spovadă a lor[oamenii] ei să dea moarte păcatului și viață Voinței Tale Divine în ei.

Isuse, Viața mea, al meu „TE IUBESC” nu Te va părăsi niciodată, va fi veșnic cu Tine și, prin urmare, îmi las al meu „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC” în fiecare Ostie sacramentală, în fiecare lacrimă secretă pe care o verși în fiecare Ostie consacrată, în fiecare ofensă pe care o primești și reparare pe care o faci, pentru a cere împreună cu Tine: să vină Împărăția Voinței Tale, precum în Cer, așa și pe pământ. Săgetătorul meu ceresc9, din fiecare tabernacol, străpunge voințele umane, întinde-Ți lanțurile de iubire, folosește-Ți toate stratagemele iubitoare pentru a cuceri voințele umane și

9 - Luisa spune „frecciero”, un cuvânt inexistent.

oferă-ne-o, în schimb, pe a Ta, astfel încât voința noastră să fie una cu a Ta precum în Cer așa și pe pământ.

Tristul meu Isus, după ce Te-ai lăsat în Taina Euharistiei și bilocând viața Ta în fiecare Ostie pentru a coborî în fiecare inimă și a fi la dispoziția creaturilor, pentru a ne spune „Nu vă părăsesc, ci rămân cu voi toți, pentru a putea forma Împărăția Voinței Mele Divine în mijlocul copiilor Mei”, iubirea Ta rămâne satisfăcută și intri în marea Pătimirii Tale.

Pașii Tăi se îndreaptă spre grădina Ghetsemani. Te văd prosternându-Te la pământ și Te rogi, dar în timp ce Te rogi, respiri cu dificultate, suspini, agonizezi și transpiri sânge. Totul Ți se înfățișează; toate durerile și păcatele, fiecare dintre ele au amprenta armei mortale a voinței umane, care luptă împotriva unui Dumnezeu. Ah, da, [aceasta este] vrerea umană, care cu armele sale a păstrat atât de multe secole Voința Divină în agonie și încă o mai ține. Agonizantul meu Isus, sărmana mea inimă nu rezistă văzându-Te căzut la pământ fiind ud în propriul Tău sânge. Tocmai din acest motiv Îți cer Împărăția Voinței Tale Divine

pe pământ, astfel încât, cu armele sale divine, să înfrângă10 armele vrerii umane și punându-le în agonie, să se răzbune pe bună dreptate pentru lunga agonie a atâtor secole; deoarece [oamenii] au refuzat să-i mai dea viață și să aibă locul ei în fiecare inimă. Și eu, Isuse al meu, luându-Te în brațele mele, vreau să Te ridic făcând al meu „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ” să curgă în fiecare picătură de sânge pe care îl verși, în fiecare durere, respirație și suspin. În fiecare păcat pe care îl vezi, aș vrea să formez nori, în jurul Tău, cu al meu „TE IUBESC”, astfel încât vederea Ta să nu privească altceva în afară de al meu „TE IUBESC” făcând să dispară acea vedere oribilă a atâtor păcate și de aceea îți cer ca Voința ta Divină să domnească pe pământ.

O, Isuse, ascultă-mă: dacă Vrerea Ta Divină ar domni, Tu nu Te-ai regăsi în atâtea dureri și nu ai suferi o agonie atât de sfâșietoare. Prin urmare, înainte de a părăsi această grădină, mulțumește-o pe această mică fiică a Ta, dă-mi cuvântul și spune-mi că va veni triumful Voinței Tale Divine.

Chinuitul meu Isus, dușmanii Tăi sunt deja în grădină, te leagă cu funii și lanțuri, te călcă în picioare, te târăsc și te duc din curte în curte. Iubirea mea, te urmez

10. -Luisa spune: „... cu armele ei divine, înfrânge armele vrerii umane”.

pas cu pas, pentru a însemna toate durerile Tale cu al meu „TE IUBESC” și Îți cer să legi voința noastră răzvrătită cu funiile și lanțurile Tale, astfel încât să nu se mai opună Voinței Tale Divine și să-i dea libertatea să domnească.

Isuse al meu, dușmanii Tăi nu sunt mulțumiți, Te sufocă de dureri, Te acoperă cu scuipături, Te acuză, de parcă ai fi un criminal și Te condamnă la moarte, apoi Te duc în închisoare. Prizonierul meu Isus, eu nu Te las. Al meu „TE IUBESC” învăluie acele scuipături, astfel încât să nu simți acel scuipat, ci al meu„TE IUBESC”. Vreau să Te acopăr cu al meu „TE IUBESC”, astfel încât în toate durerile și insultele pe care Ți le fac să Te apere al meu „TE IUBESC”, să Te îndulcească și să-Ți fie o armă pentru a-Ți pune dușmanii pe fugă convertindu-i pe toți la Tine. Iar în temnița întunecată în care Te-au dus, al meu „TE IUBESC” să-Ți fie lumină și companie care să Te roage să ne eliberezi din închisoarea voinței noastre și fă-ne fii liberi ai „FIATULUI” Tău Divin. Chinuitul meu Isus, dușmanii Tăi Te eliberează și Te rețin pentru a Te chinui și mai mult având intenția barbară de a Te face să mori, și trăgându-Te, Te conduc la alte curți, la Pilat și Irod, și batjocorindu-Te, ajunge până să Te îmbrace ca pe un nebun, dându-Ți dureri nemaiauzite. Cât suferi, Iubirea mea! Vreau cu al meu „TE IUBESC” să-Ți formez o haină de lumină care să fie scrisă cu al meu „TE IUBESC”, pentru a-i eclipsa pe dușmanii Tăi, care să nu Te mai chinuie, ci să Te recunoască și să Te

implore să îndepărtezi nebunia în care ne pune vrerea umană, care făcându-ne nebuni ne face să pierdem motivul adevăratului bine, care este aceea de a face Voința Ta Divină.

Chinuitul meu Isus, Te conduc din nou la Pilat, dar noi dureri Te așteaptă. Te condamnă la biciuire, Te dezbracă de hainele Tale, Te leagă de o coloană ca să Te biciuiască în mod barbar, iar eu, îmbrățișez picioarele Tale divine, pentru a însemna cu al meu „TE IUBESC” fiecare lovitură pe care o primești, fiecare bucată de carne a Ta pe care Ți-o sfâșie, fiecare rană care se formează în trupul Tău. Vreau să strig „TE IUBESC” și Te rog să ne dezbraci de haina voinței omenești și să ne îmbraci cu haina Ta, astfel încât să nu auzim, nici să vedem altceva decât Supremul Tău „FIAT”.

Biciuitul meu Isus, dușmanii Tăi nu sunt încă mulțumiți. Ești deja de nerecunoscut; inima mea nu rezistă. Aș vrea să Te salvez cu ai mei„TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC” și îți cer „FIATUL” Tău dominator pe pământ, care este singurul mijloc pentru a face să înceteze durerile Tale, altfel nu vor mai termina

și voi avea durerea continuă să Te văd suferind. Te încoronează deja cu spini, Te acoperă cu o haină de purpură ruptă, Ți-au pus o trestie în mână, tratându-Te ca pe un rege al batjocurii. Isuse al meu, Viața mea, al meu „TE IUBESC” să fie o perlă pentru fiecare spin care Îți străpunge capul și Te rog, să ne îndepărtezi coroana de batjocură cu care ne-a încoronat vrerea umană, să ne dezbrăci de haina de purpură sfâșiată a acesteia și, luându-ne din mână trestia atâtor fapte goale, simbol al batjocurii, [în locul ei Te rugăm] să ne pui coroana Vrerii Tale Divine, o purpură sănătoasă și regală care ne face să ieșim în evidență drept adevărații Săi fii, și să ne dai adevăratul sceptru de comandă al „FIATULUI” Tău, care să poată guverna și domina sufletele noastre.

Isuse, Regele meu, al meu „TE IUBESC” urmează iubirea Ta și, unindu-se împreună, formează una singură, astfel încât să pot avea atât de multă iubire în puterea mea, încât să Te pot face să simți iubirea mea atunci când Îți răsună acel strigăt în urechi, „răstignește-L, răstignește-L!”; iar eu, inversând11 strigătul „răstignește-L!”, voi striga cu al meu „TE IUBESC” în fiecare voce, deasupra fiecărei guri: „Să fie răstignită voința umană încât să domnească a Ta! ". Și pentru durerea pe care ai suferit-o în a fi condamnat la moarte, eliberează-ne de moartea pe care o dăm „FIATULUI” Tău în sufletele noastre și fă să moară

11 Luisa scrie: „impervertendo”, un cuvânt inexistent.

voința noastră, iar Voința Ta Divină să se ridice dominând, formându-și Împărăția în toate actele noastre.

Iubirea mea, inima mea nu îmi rezistă văzându-Te în momentul prezentării crucii, însă Tu o îmbrățișezi și o pui pe umeri. Oh, cât aș vrea să acopăr toată crucea cu al meu „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ” și Te rog ca, în virtutea crucii Tale, toate durerile pe care iubirea Ta le trimite creaturilor să aducă virtuți din „FIATUL” Tău, pentru a le pregăti să primească stăpânirea Ta. Oh, cât aș vrea să strig în fiecare durere pe care o suferi, în fiecare picătură de sânge: să vină„FIATUL” Tău! În fiecare cădere, în fiecare smulgere a părului Tău însângerat, în fiecare îmbrâncitură pe care o primești, Îți spun „TE IUBESC”, și Te rog să vină Împărăția Vrerii Tale!

Iubitul meu Isus îndurerat, călcat în picioare și târât, ajungi pe Muntele Calvar. Deja Te dezbracă de veșmintele Tale, Te întind pe cruce și cu dureri nemaiauzite Te răstignesc. Doresc ca al meu „TE IUBESC” să curgă peste acele membre sfâșiate, în oasele Tale dislocate, în străpungerile cuielor Tale. În toate durerile Tale vreau să pun pe primul loc sigiliul acestui „TE IUBESC” al meu și Te rog să ne dezbraci de tot ce împiedică Voința ta Divină să ia naștere în toate inimile și să-și răspândească Împărăția în întreaga lume.

Răstignitule Isus, suferi și agonizezi pe cruce.Doresc ca al meu „TE IUBESC” să sigileze suferințele Tale, contracțiile dureroase ale Inimii Tale și ale flăcărilor care o mistuie. Al meu „TE IUBESC” să Te răcorească și să potolească setea Ta arzătoare. Pecetluiesc toate cuvintele Tale pe care le-ai pronunțat pe cruce cu al meu „TE IUBESC” iar ultima Ta respirație o primesc în al meu „TE IUBESC”, ca să Te rog, pentru acele dureri sfâșietoare pe care le-ai suferit pe cruce, să ne dai harul de a arde de setea de a trăi în Voința Ta Divină; care suportând mistuirea Ta în voința noastră, ea să rămână mistuită în Voința Ta, care cu moartea Ta să ne dea moarte vrerii noastre și „FIATUL” Tău să retrăiască în toate inimile, să triumfe, și învingător să se răspândească în toată omenirea, domnind precum în Cer așa și pe pământ

Iubirea mea, ești deja mort. Oh, cât aș vrea să mor împreună cu Tine, dar asta nu îmi este acordat! Fiat, Fiat! ... Vreau să Te primesc în brațele mele pentru a închide Preasfânta Ta Umanitate în al meu „TE IUBESC”, astfel încât, în tot ceea ce Tu vezi, să-mi vezi acest „TE IUBESC” al meu, să-mi auzi acest „TE IUBESC” al meu, să atingi acest „TE IUBESC” al meu. Al meu „TE IUBESC” nu Te va părăsi

niciodată: propria Ta Vrerea este viața acestui „TE IUBESC” al meu. Dar știi ce vrea această mică fetiță? Ca acea Vrere Divină, pe care ai iubit-o atât de mult și ai făcut-o în întreaga Ta viață pe pământ, să se facă cunoscută tuturor creaturilor, astfel încât toți s-o iubească și să împlinească Voința Ta, precum în Cer așa și pe pământ. Această mică fetiță, vrea să Te cucerească în iubire, astfel încât să dăruiești Voința Ta Divină tuturor creaturilor. Oh, Binele meu, fă-o fericită pe această săracă fetiță, care nu vrea altceva decât ce vrei Tu, ca Voința Ta să fie cunoscută și să domnească pe întregul pământul.

Mortul meu Isus, în timp ce Ți-am închis Umanitatea în al meu „TE IUBESC, TE ADOR, TE BINECUVÂNTEZ, ÎȚI MULȚUMESC”, vreau să-Ți formez cu al meu „TE IUBESC” un fel de înmormântare, pentru a-Ți cere să îngropi voința umană, așa încât să nu se mai întoarcă să trăiască. Împreună cu a mea și a ta Mamă îndurerată, Te însoțesc cu al meu „TE IUBESC” în Limb și sunt spectatoarea unei scene mișcătoare: în acest loc sfânt este tatăl meu Adam, Abraham, toți Patriarhii și Profeții, dragul Sfânt Iosif, întregul popor bun din Vechiul Testament. Oh, cum se bucură văzându-Te și prosternându-se la picioarele voastre12 sfinte: Te adoră, Te iubesc, Îți mulțumesc. Dar se pare că sărbătoarea lor nu este completă și toți în cor, într-

12 Așadar Luisa, așa cum în primele volume, trece să-I spună lui Isus „Dumneavoastră”, în loc de „Tu”.

o singură voce, începând cu primul tată Adam, Îți spun: „Îți mulțumim pentru cât ai făcut și suferit pentru noi toți, dar, din moment ce ați înfăptuit prima parte, care este aceea de a ne răscumpăra, Te rugăm s-o îndeplinești și pe a doua, ca Voința Ta Divină să domnească, precum în Cer, așa și pe pământ”. Iubirea mea, nu auzi atâtea voci dragi Ție? Chiar și Regina Durerilor Te roagă și eu, împreună cu Ea [spun]: să vină, să vină, Împărăția Vrerii Tale pe pământ; fă ca toți să cunoască iubitoarea Ta Voință. Astăzi, ziua morții Tale este ziua victoriilor Tale, a triumfului Tău: așadar nu vrei să-mi dai triumful Voinței Tale Divine asupra voinței umane? Prin urmare, lasă-mă să-Ți aud vocea preadulce, înainte de a părăsi Limbul, să-mi acorzi stăpânirea și domnia Vrerii Tale precum în Cer așa și pe pământ.

Învingătorul meu Isus, văd că ieși din Limb cu toată acea armată de suflete drepte și Te îndrepți spre mormânt pentru a învinge moartea și pentru a face să învie Preasfânta Ta Umanitate.Ce moment solemn! De aceea vreau să așez al meu „TE IUBESC” pe mormânt, în actul învierii Tale, în acea lumină și slavă care Te înconjoară, pentru a cere învierea Voinței tale Divine, în voința umană. Toți înviem în Tine; așadar, nu vrei să-mi oferi ceea ce Tu

deții? De aceea, Te rog, pentru Învierea Ta să sufli asupra fiecărei făpturi, și să îndepărtezi cu suflul Tău atotputernic voința umană; astfel încât a Ta să renască glorioasă și victorioasă.

Înviatul meu Isus, în timp ce ai înviat nu pleci13 spre Cer. Aceasta îmi confirmă că stând înviat în mijlocul creaturilor timp de 40 de zile, reprezintă confirmarea Voinței Tale în mijlocul lor.

De aceea, eu nu Te las. Te urmez pas cu pas, cu al meu „TE IUBESC” în acel act când ai apărut înviat [înaintea] Mamei tale, iar cu acea bucurie pe care ați avut-o amândoi, +ți cer împreună cu Suverana Regină „Fiatul” Tău. Al meu „TE IUBESC” Te însoțește în actul când ai apărut Magdalenei și Apostolilor, pentru a-Ți cere ca Voința Ta Divină să fie cunoscută de către Preoți, ca noi Apostoli, astfel încât să o facă cunoscută întregii lumi.

Al meu „TE IUBESC” te urmează în toate actele pe care le-ai făcut după ce ai înviat în mijlocul celor dragi, chem Cerul și pământul să te însoțească în urcarea Ta la

13 Luisa spune:„ nu pleci spre Cer”

Cer, să deschizi porțile sale închise de atât de multe secole pentru sărmana umanitate; iar eu așez al meu „TE IUBESC” pe acele porți ale veșniciei și Te rog, pentru acea binecuvântare pe care ai dat-o discipolilor Tăi când au asistat la sărbătoarea Înălțării Tale la Cer, să binecuvântezi toate voințele umane, ca să cunoască marele bine de a trăi în Vrerea Ta, și pentru acea iubire pe care ai avut-o atunci când ne-ai deschis porțile Cerului, să faci ca din aceleași porți să coboare Voința Ta Divină ca să domnească pe pământ precum domnește în Cer.

Iubirea mea, deja ești în Cer, iar eu, dacă nu văd că al meu mic „TE IUBESC” nu Te cucerește pentru a Te face să vii să domnești pe pământ cu iubitoarea Ta Vrere, nu voi face altceva decât să formez lanțuri cu al meu „TE IUBESC” între Cer și pământ. De aceea, lasă-mi porțile deschise, ca să am liberă trecerea pentru a veni la picioarele Tale, în brațele Tale, să le înconjor cu al meu „TE IUBESC”, iar eu sunt sigură că Te voi cuceri și îmi vei oferi ceea ce Tu dorești, adică, Voința ta Divină să domnească în întreaga lume.

DOUĂ NOVENE DE SFÂNTUL CRĂCIUN ÎN VOINȚA DIVINĂ

PRELUAT DIN PRIMUL VOLUM AL JURNALULUI SLUJITOAREI LUI DUMNEZEU LUISA PICCARRETA „FIICA CEA MICĂ A VOINȚEI DIVINE”

PRIMA NOVENĂ
Încep o novenă de Sfântul Crăciun.

Aproximativ la vârsta de șaptesprezece ani, m-am pregătit pentru sărbătoarea Sfântului Crăciun practicând diferite acte de virtuți și mortificări și în mod special onorând cele nouă luni în care Isus era în sânul matern, cu nouă ore de meditații pe zi, aparținând mereu misterului Întrupării.

Prima oră.

Ca de exemplu, într-o oră mă duceam cu gândul în Paradis și îmi imaginam Preasfânta Treime: Tatăl care Îl trimitea pe Fiul pe pământ, Fiul care a ascultat cu promptitudine de vrerea Tatălui și Duhul Sfânt care consimțea. Mintea mea era confuză în a viziona un mister atât de mare, o iubire atât de reciprocă, atât de egală, atât de puternică între Ei și față de oameni, și apoi

nerecunoștințele oamenilor și mai ales a mea, că aș fi stat nu o oră ci toată ziua. Dar o voce internă mi-a spus: „ De ajuns; vino și vezi alte excese mai mari ale iubirii Mele”.

A doua oră.

Așadar mintea mea se ducea în sânul matern și am rămas uimită considerând pe acel Dumnezeu atât de mare în cer, acum atât de anihilat, devenind mic, restrâns, încât nu putea să se miște și nici măcar să respire. Vocea internă mi-a spus: „ Vezi cât te-am iubit? Oh, dă-mi puțină lărgime în inima ta, îndepărtează tot ceea ce nu este al Meu, căci așa Îmi vei da mai multă destindere ca să Mă pot mișca și să Mă faci să respir”. Inima mea mi s-a topit; i-am cerut iertare, i-am promis că voi fi în întregime a Lui și am răbufnit în plâns. Dar spun asta din confuzia mea, căci am revenit la defectele mele obișnuite. O Isuse, cât de bun ai fost cu această mizerabilă făptură!

A treia oră

O voce internă mi-a spus: „ Fiica Mea, odihnește-ți capul pe sânul Mamei Mele; uită-te până în interiorul ei

la mica Mea Umanitate. Iubirea Mea Mă mistuia; incendiile, oceanele, mările imense ale Iubirii Divinității Mele M-au inundat, M-au ars, și-au ridicat flăcările atât de sus, încât s-au ridicat și s-au extins peste tot, la toate generațiile, de la primul până la ultimul om, iar mica Mea Umanitate a fost mistuită în mijlocul atâtor flăcări.Dar știi ce a vrut Iubirea Mea Veșnică să mistuie? Ah, sufletele! Și atunci am fost mulțumit când le-am mistuit pe toate, rămânând concepute cu Mine. Eram Dumnezeu: trebuia să lucrez ca Dumnezeu, trebuia să le iau pe toate; Iubirea Mea nu Mi-ar fi dat pace, dacă aș fi exclus vreuna… Ah, fiica Mea, uită-te bine în sânul Mamei Mele; fixează bine ochii în Umanitatea Mea zămislită și vei găsi sufletul tău conceput cu Mine și flăcările Iubirii Mele care te mistuiau. Oh, cât te-am iubit și te iubesc!”

Eu m-am pierdut în mijlocul acestei mari iubiri și nici nu știam să ies; dar o voce m-a chemat puternic, spunându-mi: „ Fiica Mea asta nu este încă nimic. Strânge-te mai mult lângă Mine; oferă-ți mâinile Mamei Mele dragi, pentru ca să te țină strâns la sânul Ei matern, iar tu dă o altă privire Umanității Mele mici concepute și privește al patrulea exces al Iubirii Mele”.

A patra oră

„ Fiica Mea, de la Iubirea mistuitoare treci să privești Iubirea Mea lucrătoare. Fiecare suflet conceput

mi-a adus povara păcatelor sale, a slăbiciunilor și a patimilor sale, iar Iubirea Mea mi-a poruncit să iau povara fiecăruia; și nu doar sufletele le-am conceput, dar și durerile fiecăruia, satisfacțiile pe care fiecare dintre ele trebuia să le ofere Tatălui Meu Ceresc. Astfel încât Pătimirea Mea a fost concepută împreună cu Mine.

Privește-Mă bine în sânul Mamei mele Cerești. Oh, cum mica Mea Umanitate a fost sfâșiată! Uită-te bine cum micul Meu Cap este înconjurat de o coroană de spini, care Mi-a strâns puternic tâmplele și M-a făcut să trimit râuri de lacrimi din ochi; nici nu puteam să Mă mișc ca să le șterg. Te rog, înduioșază-te din compasiune pentru Mine! Șterge-Mi ochii de atât de mult plâns, pentru că tu ai brațele libere pentru a face acest lucru! Acești spini sunt coroanele atâtor gânduri rele care se adună în mințile oamenilor. Oh, cum Mă înțeapă, mai mult decât spinii care încolțesc din pământ! Dar uită-te din nou la acea lungă răstignire de nouă luni: nu am putut să mișc niciun deget, nicio mână, niciun picior; am fost aici mereu nemișcat, nu exista loc să Mă pot mișca nici măcar un pic. Ce lungă și aspră răstignire, cu adaosul tuturor faptelor rele, care au luat formă de cuie și Mi-au străpuns mâinile și picioarele în mod repetat!”

Și așa a continuat să-mi povestească durere după durere toate suferințele Umanități Sale mici, încât dacă aș vrea să le spun pe toate m-aș lungi prea mult. De unde am

început să plâng și am auzit spunându-mi în interiorul meu: „ Fiica Mea, aș vrea să te îmbrățișez, dar nu pot, nu există spațiu, sunt nemișcat, nu pot s-o fac; aș vrea să vin la tine, dar nu pot să merg. Deocamdată, îmbrățișează-Mă și vino tu la Mine; apoi, când voi ieși din sânul matern, voi veni Eu la tine”.

Dar în timp ce cu fantezia mea mi-L îmbrățișam, mi-L strângeam puternic la inima mea, o voce interioară mi-a spus: „ Fiica Mea, este suficient pentru moment, continuă să reflectezi al cincilea exces al Iubirii Mele”.

A cincea oră

Deci vocea interioară continua: „ Fiica Mea, nu te îndepărta de Mine, nu Mă lăsa singur, Iubirea Mea vrea companie: un alt exces al Iubirii Mele care nu vrea să fie singur. Dar ști tu pe cine vrea să aibă în companie? Făptura! Vezi, în sânul Mamei Mele, împreună cu Mine sunt concepute toate făpturile. Eu stau cu ele în totală Iubire; vreau să le spun cât le iubesc, vreau să vorbesc cu ele pentru a le spune bucuriile Mele și durerile Mele, deoarece am venit în mijlocul lor ca să le fac fericite, să le alin, încât voi sta în mijlocul lor ca un frățior al lor, dând fiecăreia toate bunurile Mele, Împărăția Mea, cu prețul morții Mele; vreau să le dau lor sărutările Mele, mângâierile Mele, vreau să Mă joc cu ele.

Dar, vai, câte dureri Îmi dau! [Sunt făpturi] care fug de Mine, care se prefac că sunt surde și Mă constrâng să tac, care disprețuiesc bunurile Mele și nu se îngrijesc de Împărăția Mea; sărutările și mângâierile Mele îmi sunt înlocuite prin nepăsarea și uitarea de Mine, iar jocul Meu Mi-l transformă într-un plâns amar… Oh, cât de singur sunt, și totuși în mijlocul atâtor (făpturi)! Oh, cât de grea Îmi este singurătatea! Nu am la cine să spun un cuvânt, la cine să Mă destăinui, nici măcar despre iubire; sunt întotdeauna trist și tăcut, deoarece dacă vorbesc nu sunt ascultat. Ah, fiica Mea, te rog, te implor, nu Mă lăsa singur în atât de multă singurătate, oferă-Mi acest bine de a Mă face să vorbesc iar tu să Mă asculți; dă ascultare învățăturilor Mele. Eu sunt Învățătorul învățătorilor; câte lucruri vreau să te învăț! Dacă tu Mă vei asculta, Mă vei face să încetez din plâns și Mă voi juca cu tine; nu vrei tu să te joci cu Mine?”.

Iar în timp ce m-am abandonat în El, mângâindu-L din cauza singurătății Sale, vocea interioară a continuat: „ Este suficient, gata, continuă să reflectezi al șaselea exces a Iubirii Mele.

A șasea oră

„ Fiica Mea, vino, roag-o pe Mama Mea ca să-ți facă puțin loc în sânul ei matern, astfel încât tu însăți să vezi starea dureroasă în care Mă aflu”.

Deci mi se părea, cu gândul, că Regina noastră Mamă, pentru a-L mulțumi pe Isus, mi-ar fi făcut puțin loc să mă așez înăuntru, dar era atât de dens întunericul încât nu L-am văzut; am auzit doar respirația Lui, iar El în interiorul meu continua să-mi spună: „ Fiica Mea, privește un alt exces al Iubirii Mele. Eu sunt veșnica Lumină; soarele este o umbră a Luminii Mele; dar vezi unde M-a condus Iubirea Mea? În ce întunecată temniță Mă aflu? Nu este o fisură de lumină, este mereu noapte pentru Mine, dar noapte fără stele, fără odihnă; sunt mereu treaz, ce durere! Îngustimea închisorii, fără a putea să fac nici cea mai mică mișcare; întunericul dens; de asemenea și respirația – respir prin respirația Mamei mele -, oh cât este de întreruptă! Și apoi se adaugă și întunericul greșelilor făpturilor; fiecare greșeală a fost o noapte pentru Mine, și unindu-se împreună, au format un abis de întuneric fără margini. Ce durere! O exces al Iubirii Mele, Mă faci să trec dintr-o imensitate de lumină, de lățime, într-un profund și dens întuneric și de o așa îngustime, încât să-Mi lipsească și libertatea de a respira; și toate acestea din Iubire pentru făpturi!”

Iar în timp ce spunea aceasta, gemea, aproape cu gemete înăbușite din cauza lipsei de spațiu, și plângea.M-

am topit în lacrimi, I-am mulțumit, L-am mângâiat; voiam să-I fac puțină lumină cu iubirea mea, cum El îmi spunea…, dar cine poate spune tot? Aceeași voce interioară a adăugat: „ Este suficient pentru moment, continuă al șaptelea exces a Iubirii Mele”.

A șaptea oră

Vocea interioară continua: „ Fiica Mea, nu Mă lăsa singur în atât de multă singurătate și în atât de mult întuneric; nu ieși din sânul Mamei Mele, pentru a privi cel de-al șaptelea exces al Iubirii Mele. Ascultă-Mă: În sânul Tatălui Meu Ceresc Eu am fost pe deplin fericit; nu exista niciun bine pe care să nu-L posed: bucurie, fericire, totul era la dispoziția Mea; îngerii, cu reverență, Mă adorau și urmau indicațiile Mele. Ah, excesul Iubirii Mele, aș putea spune că M-a făcut să-Mi schimb fericirea, M-a restrâns în această temniță întunecată, Mi-a luat toate bucuriile, fericirea și bunurile, pentru a Mă înveșmânta în toate nefericirile făpturilor; și toate acestea pentru a face schimbarea, pentru a le oferi mulțumirea Mea, bucuriile și fericirea Mea veșnică. Dar asta ar fi fost nimic dacă nu aș fi găsit în ele o mare nerecunoștință și o încăpățânare perfidă. Oh, cât de surprinsă a rămas Iubirea Mea veșnică înaintea acestei mari nerecunoștințe și a plâns din cauza încăpățânării și perfidiei omului! Nerecunoștința a fost

spinul cel mai înțepător care Mi-a străpuns Inima, de la Zămislirea Mea până în ultimul moment al morții Mele. Uită-te, Inimioara Mea este rănită și picură sânge; ce durere, ce convulsie simt! Fiica Mea, să nu-Mi fii nerecunoscătoare; nerecunoștința este durerea cea mai dură [adâncă] pentru al Tău Isus, înseamnă să-Mi închizi în față ușile pentru a Mă face să rămân afară și să tremur de frig. Însă la atâta nerecunoștință Iubirea Mea nu s-a oprit și s-a manifestat ca o Iubire insistentă, rugătoare, gemând și cerșind; și acesta este cel de-al optulea exces al Iubirii Mele”.

A opta oră

„Fiica Mea nu Mă lăsa singur; odihnește-ți capul pe sânul Mamei Mele dragi, deoarece chiar și dinafară vei auzi gemetele Mele și implorările Mele. Și văzând că nici gemetele Mele, nici implorările Mele nu înduioșează făptura, din mila Iubirii Mele, Mă arăt ca cel mai sărac dintre cerșetori și, întinzându-Mi micuța mână, le cer din milă și de pomană, cel puțin, sufletele lor, afecțiunile și inimile lor. Iubirea Mea voia să învingă cu orice preț inima omului; și văzând că după șapte excese ale Iubirii Mele era rezervat, făcea pe surdul, nu se îngrijea de Mine și nici nu voia să Mi se dăruiască, Iubirea Mea a vrut să insiste mai mult. Ar fi trebuit să se oprească, însă nu; a vrut să

iasă mai mult din limitele Sale, și chiar din sânul Mamei Mele a făcut să ajungă vocea Mea la fiecare inimă cu modurile cele mai nuanțate, cu rugăciunile cele mai însuflețite, cu cele mai pătrunzătoare cuvinte…

Dar știi ce i-am spus [omului]? «Fiul Meu, dă-Mi inima ta; tot ceea ce tu vrei Eu îți voi oferi, atâta timp cât tu Îmi dai inima ta în schimb. Am coborât din Cer pentru a o cuceri: te rog, nu Mi-o refuza! Nu-Mi dezamăgi speranțele!» Și văzându-l rezervat [pe om], ba chiar, mulți Îmi întorceau spatele, am continuat cu gemete, am împreunat mâinile Mele micuțe și, plângând cu vocea înăbușită de un plâns convulsiv, am adăugat; «Vai, vai, sunt micul cerșetor; nici măcar de pomană nu vrei să-Mi dai inima ta?» Nu este acesta un exces mai mare al Iubirii Mele, așa încât Creatorul, pentru a se apropia de făptură, ia forma unui mic copil, pentru a nu provoca teamă, și cere cel puțin din milă inima făpturii? Și văzând-o că nu vrea să I-o ofere, se roagă, geme și plânge?

Și apoi am simțit că mi-a spus: „ Dar tu, nu vrei să-Mi oferi inima ta? Poate chiar și tu vrei să gem, să Mă rog și să plâng ca să-Mi oferi inima ta? Vrei să-Mi refuzi mila pe care ți-o cer?”.

Iar în timp ce spunea acestea, simțeam ca și cum gemea.

Și eu [am spus]: „ Isuse al meu, nu plânge, Îți ofer inima mea și pe mine însămi”.

Prin urmare vocea interioară a continuat: „ Mergi mai departe, continuă cu al nouălea exces al Iubirii Mele”

A noua oră

„ Fiica Mea, starea Mea este din ce în ce mai dureroasă. Dacă Mă iubești, privirea ta să fie fixată în Mine, pentru a vedea dacă micului Tău Isus îi poți oferi o oarecare alinare. Un cuvânt de iubire, o mângâiere, un sărut, va pune capăt plânsului Meu și suferințelor Mele.

Ascultă, fiica Mea, după ce am dat opt excese ale Iubirii Mele și omul Mi le-a răsplătit atât de rău, Iubirea Mea nu a renunțat și la al optulea exces a vrut să-l adauge pe al nouălea; și acestea au fost neliniștile, suspinele de foc, flăcările dorințelor, deoarece voiam să ies din sânul matern pentru a-l îmbrățișa pe om, iar acest lucru a redus micuța Mea Umanitate, care încă nu era născută, într-o astfel de agonie încât să ajungă să-și dea ultima suflare. Iar în timp ce eram să-Mi dau ultima suflare, Divinitatea Mea, care a fost nedespărțită de Mine, Mi-a dat sufluri de viață, și așa am revenit la viață, pentru a-Mi continua agonia și a Mă reîntoarce să mor din nou. Acesta a fost al nouălea exces al Iubirii Mele: să agonizez și să mor

continuu din iubire pentru făptură. Oh, ce lungă agonie de nouă luni! Oh, cum Mă făcea Iubirea să mor și să Mă sufoc! Iar dacă nu aș fi avut Divinitatea cu Mine, care Mi-a redat viața de fiecare dată când eram pe punctul istovirii, Iubirea M-ar fi mistuit înainte de a ieși la lumina zilei”.

Apoi a adăugat: „ Privește-Mă, ascultă-Mă cum agonizez! Cum bate Inima Mea mică, respiră cu dificultate și arde! Privește-Mă, acum mor!”

Și a intrat într-o liniște profundă. Iar eu am simțit că mor, mi s-a răcit sângele în vene și tremurând i-am spus: „Iubirea mea, Viața mea, nu muri, nu mă lăsa singură! Tu vrei iubire, iar eu Te voi iubi, nu Te voi mai lăsa. Dă-mi flăcările Tale, să Te pot iubii mai mult și să Mă mistui în întregime pentru Tine”.

Sfârșitul Novenei

Așa am petrecut zilele novenei. În timp ce ajunul a sosit m-am simțit mai mult ca niciodată aprinsă de o neobișnuită fervoare și fiind singură în cameră, iată că mi se înfățișează dinainte Copilașul Isus, cu totul și cu totul frumos, da, dar tremurând, voind să mă îmbrățișeze, iar eu m-am ridicat și am alergat să-L îmbrățișez, dar în momentul când voiam să-L strâng mi-a dispărut; și aceasta

s-a repetat de trei ori. Am rămas atât de mișcată și de aprinsă, încât nu pot să explic.

„Cineva ar putea rămâne uimit de imensa iubire și suferință a Domnului Nostru Isus Cristos binecuvântat, suferință, pe care a avut-o din iubire pentru noi și pentru sănătatea sufletelor. În nicio carte nu am citit, în această privință o Revelație atât de atingătoare și pătrunzătoare” (dintr-o scrisoare a Sfântului Hanibal Maria de Francia către Luisa în 1927, care vorbește despre cele nouă excese de iubire ale lui Isus în sânul Mamei sale, în Novena de pregătire pentru Sfântul Crăciun)

A DOUA NOVENĂ de Craciun

PRIMA ZI – 16 decembrie

Cele nouă excese de iubire ale lui Isus în Întruparea Sa

Făceam meditația și, din moment ce azi începe Novena la Copilul Isus, mă gândeam la cele nouă excese pe

care Isus cu mare tandrețe mi le-a povestit despre Întruparea Sa și care sunt scrise în Primul Volum, și am simțit o mare respingere în a--i aminti Confesorului lucrul acesta, pentru că el în timp ce le citea mi-a spus că voia să le citească în public în capela noastră.

Dar, în timp ce mă gândeam la asta, Copilul meu Isus mi s-a arătat în brațele mele micuț, micuț, și mângâindu-mă cu mânuțele Sale mici mi-a spus: „ Cât este de frumoasă fiica Mea mică! Cât este de frumoasă! Cât trebuie să-ți mulțumesc pentru că M-ai ascultat!”

Iar eu: „ Iubirea mea, ce spui? Eu trebuie să-ți mulțumesc Ție, pentru că mi-ai vorbit cu atât de multă iubire, fiindu-mi Învățător, mi-ai dat atât de multe lecții pe care eu nu le meritam”.

Și Isus: „ Ah, fiica Mea, la câți vreau să le vorbesc și nu-Mi dau ascultare, Mă reduc la tăcere și sufocă flăcările Mele. Așa că trebuie să ne mulțumim reciproc, tu trebuie să-Mi mulțumești Mie și Eu ție. Și apoi, de ce vrei să te opui la citirea celor nouă excese? Ah, tu nu știi câtă viață, câtă iubire și har conțin! Tu trebuie să știi că, Cuvântul Meu este Creație și povestindu-ți cele nouă excese ale Iubirii Mele, când M-am Întrupat, Eu nu doar am reînnoit Iubirea Mea pe care am avut-o atunci, ci am creat o nouă Iubire, să învăluiesc făpturile și să le cuceresc pentru a Mi se dărui. Cu aceste nouă excese ale Iubirii Mele, pe care

ți le-am manifestat cu atât de multă iubire, tandrețe și simplitate, am formulat introducerea la atât de multe lecții pe care trebuia să ți le dau despre Fiatul Meu Divin pentru a forma Împărăția Sa, iar acum, citindu-le, Iubirea Mea este reînnoită și dublată. Nu vrei tu așadar ca Iubirea Mea, dublându-se, să se reverse și să învăluiască alte inimi, așa încât, aceste lecții ale Voinței Mele să fie un început și o pregătire pentru a O face cunoscută și ca Ea să domnească?”

Iar Eu [am spus]: „ Copilul meu drag, gândesc că au vorbit mulți despre Întruparea Ta”.

Iar Isus [a spus]: „ Da, da, au vorbit, dar nu au fost cuvinte luate de pe malul mării Iubirii Mele, deci sunt cuvinte care nu posedă nici tandrețe, nici plinătate de viață. În schimb acele puține cuvinte pe care ți le-am spus ție, ți le-am spus din interiorul Vieții izvorului Iubirii Mele, și ele conțin Viață, Putere irezistibilă și o asemenea tandrețe, că numai morții nu se vor simți mișcându-se cu milă față de Mine copil micuț, care a suferit atâtea dureri chiar din sânul Mamei Mele Cerești” (Volumul XXV, 16 Decembrie 1928)

A DOUA ZI – 17 decembrie

În Întruparea Cuvântului au fost concepute și conținute toate făpturile (inclusiv Mama sa) și toate miracolele Iubirii Sale Divine.

„ Fiica Mea iubită, dacă Zămislirea Mamei Mele Cerești a fost miraculoasă și a fost concepută în marea care a ieșit din cele Trei Persoane Divine, Zămislirea Mea nu a fost în marea care a ieșit de la Noi, ci în măreața mare care ședea în Noi, însăși Divinitatea Noastră, care cobora în sânul feciorelnic al acestei Fecioare, și am rămas conceput. Este adevărat când se spune că, Cuvântul a rămas conceput, dar Tatăl Meu Ceresc și Duhul Sfânt erau inseparabili de Mine. Este adevărat că Eu am avut partea interpretului, dar Ei au concurat cu Mine.

Imaginează-ți două reflectoare, în care unul, reflectă același subiect în celălalt. Aceste subiecte sunt trei: cel din mijloc ocupă partea lucrătoare, suferă și imploră; ceilalți doi stau împreună, concurează și sunt spectatori. Așa că aș putea spune că dintre cele două reflectoare, unul era Trinitatea Sacrosanctă iar celălalt[reflector] era draga Mea Mamă. Ea, în cursul scurt al vieții sale, trăind întotdeauna în Vrerea Mea, Mi-a pregătit în sânul Ei feciorelnic micul teren divin unde Eu, Veșnicul Cuvânt, trebuia să Mă înveșmântez cu trup omenesc, pentru că nu aș fi coborât niciodată în interiorul unui teren omenesc. Și Trinitatea reflectându-se în Ea, am

rămas conceput. Deci în timp ce aceeași Trinitate rămânea în Cer, Eu am rămas conceput în sânul acestei nobile Regine.

Toate celelalte lucruri, cât ar fi ele de mari, nobile, sublime, miraculoase, chiar însăși Zămislirea Fecioarei Regine, toate rămân în urmă; nu există lucru care poate fi comparat, nici iubire, nici măreție, nici putere, cu Zămislirea Mea. Aici nu este vorba despre a forma o viață, ci de a închide Viața care dă viață tuturor; nu de a Mă extinde, ci de a Mă micșora, pentru a putea fi conceput, nu pentru a primi, ci pentru a dărui...[adică] Cel care a creat totul, pentru a se închide într-o creatură și foarte mică Umanitate! Acestea sunt lucrări doar ale unui Dumnezeu și ale unui Dumnezeu care iubește, care cu orice preț vrea să lege făptura cu Iubirea Sa pentru a se face iubit.

Dar acest lucru nu este încă atât de satisfăcător. Știi tu unde strălucea toată Iubirea Mea, toată Puterea și Înțelepciunea Mea? De îndată ce Puterea Divină a format această Umanitate minusculă, atât de mică încât a putut fi comparată cu mărimea unei nuci mici (embrion)14 dar cu membrele toate proporționate și formate, Cuvântul a rămas conceput în Ea. Imensitatea Voinței Mele,

14 „Nucă mică”: În dialect „Nucușoară”.[Biologia] „Țesutul intern al unui ovul care dă origine sacului embrional”.

incluzând toate făpturile trecute, prezente și viitoare, a conceput în Ea toate viețile făpturilor și, cum creștea a Mea [umanitate], așa creșteau ele în Mine.Deși, în aparență se credea că sunt singur, în microscopul Voinței Mele se vedeau concepute (în Mine) toate făpturile. S-a întâmplat cu Mine ca și cu apele cristaline, care, par limpezi, dar văzute la microscop, conțin mulți microbi. Zămislirea Mea a fost atât de mare, încât marea roată a Veșniciei a fost impresionată și încântată, văzând nenumăratele excese ale Iubirii Mele și toate minunile unite între ele.

Toată dimensiunea Universului a fost zguduită văzându-L pe Cel care dă viață la toate că se închide, se micșorează, se face minuscul, incluzând totul..., să facă ce? Să ia viața tuturor și să-i facă pe toți să renască”. (Volumul XV, 16 Decembrie 1922)

A TREIA ZI – 18 decembrie

În Întrupare Isus a unificat Umanitatea în Divinitate, astfel încât făptura să se unească cu El și să ia parte la această unificare

„Întruparea Mea a unificat umanitatea în Divinitate, și cine încearcă să rămână unit cu Mine din voință, cu fapta și cu inima, încercând să-și desfășoare viața sa conform normei Mele, se poate spune că, crește în propria Mea Viață și dezvoltă unificarea făcută de Mine, adăugând mai

multe ramuri în arborele Umanității Mele. Dar dacă nu se unește cu Mine, pe lângă faptul că nu crește în Mine, nu oferă nicio dezvoltare altoirii și, din moment ce rămâne cu Mine nu pot avea viață, prin urmare, cu această pierdere se descompune acest altoi” (Volumul V, 2 Octombrie 1903)

În Întrupare Cuvântul s-a unit cu, Crucea; de aceea Crucea formează un fel de întrupare a lui Dumnezeu în suflet și a sufletului în Dumnezeu,

„Fiica Mea, în Creație Eu am dat sufletului imaginea Mea, în Întrupare i-am dat Divinitatea Mea, divinizând umanitatea. Și în același moment în care Divinitatea s-a Întrupat în umanitate, Ea s-a întrupat și în cruce, prin urmare chiar în clipa concepiri Mele am fost conceput cu însăși crucea15. Astfel se poate spune că așa cum crucea a fost concepută cu Mine în Întruparea pe care am făcut-o în sânul Mamei Mele, tot așa, crucea formează la fel de multe Întrupări ale Mele în sânul sufletelor, și cum se formează [Întruparea] Mea în suflete, tot așa crucea este întruparea sufletului în Dumnezeu, distrugând în suflet tot ceea ce vine din natura omenească, umplându-l atât de mult cu Divinitatea, încât, formează un fel de întrupare: Dumnezeu în suflet și sufletul în Dumnezeu”.

15 Încă de la Întrupare, purtând în Sine toată umanitatea păcătoasă, Isus a început Răscumpărarea și lunga Sa Cale a Crucii.

Eu am rămas ca fermecată să aud că, crucea este întruparea sufletului în Dumnezeu, iar El a repetat: „ Nu spun uniune, ci întrupare, pentru că, crucea intră atât de mult în natura omenească, încât, face ca natura omenească să devină durere și unde există durere acolo există Dumnezeu, fără să se poată separa Dumnezeu și durerea; iar crucea, formând acest fel de întrupare, face uniunea mai stabilă și aproape dificilă separarea lui Dumnezeu de suflet, la fel cum este dificilă separarea durerii de natura omenească, în timp ce cu uniunea poate apărea cu ușurință separarea. Se poate înțelege că [uniunile] nu sunt adevărate întrupări, ci asemănări ale întrupării”. (Volumul VI, 22 Decembrie 1903)

Întruparea „reprezentativă” a lui Isus în timp și întruparea „mistică” a Lui în suflete, până să renască în toți,

În această dimineață, aflându-mă în obișnuita mea stare a venit Copilul Isus iar eu, văzându-L micuț, micuț, de parcă atunci s-ar fi născut, i-am spus: „Dragul meu, care a fost motivul să te naști atât de mic și ce te-a făcut să cobori din Cer în (această) lume?”

Iar El: „ Iubirea a fost cauza; nu numai a Mea, chiar și nașterea Mea în timp a fost izbucnirea de iubire a Preasfintei Treimi față de făpturi. Dintr-o izbucnire de

iubire a Mamei Mele, M-am născut din sânul Ei și dintr-o izbucnire de iubire renasc în suflete. Dar această revărsare este dată de dorință. De îndată ce sufletul începe să Mă dorească, Eu rămân deja conceput; cu cât înaintează mai mult în dorință, cu atât devin mai mare în suflet; când această dorință umple întregul interior și ajunge să dea pe dinafară, atunci renasc în întregime în om, adică, în minte, în gură, în fapte și în pași. Ba chiar și diavolul se naște în suflete: de îndată ce sufletul începe să dorească și să vrea răul, diavolul este conceput cu lucrările sale perverse, iar dacă această dorință este hrănită, demonul devine mai mare și umple întregul interior cu pasiunile cele mai urâte și mai dezgustătoare, și ajunge să dea pe dinafară, distrugând în întregime omul cu viciile sale.Fiica Mea, câte nașteri face diavolul în aceste vremuri foarte triste! Dacă oamenii și demonii ar fi avut putere Mi-ar fi distrus nașterile în suflete”. (Volumul VI, 24 Decembrie 1903)

A PATRA ZI -19 decembrie

Divinitatea a fost protagonista Răscumpărării, făcându-L pe Isus să sufere Pătimirea în Umanitatea Sa, din primul moment al Zămislirii Sale.

„ Vezi, fiica Mea, cu ce exces de iubire am iubit făptura? Divinitatea Mea a fost geloasă să încredințeze făpturii misiunea Răscumpărării, făcându-Mă să sufăr Pătimirea. Făptura a fost neputincioasă să Mă facă să mor de atât de multe ori pentru câte făpturi au ieșit și trebuie să iasă la lumina creației și pentru câte păcate de moarte ar fi avut ghinionul să săvârșască. Divinitatea voia viață pentru fiecare viață a creaturii, și viață pentru fiecare moarte care și-a pricinuit-o cu păcatul de moarte. Cine putea să fie atât de puternic asupra Mea, să-Mi dea atât de multe morți, dacă nu Divinitatea Mea? Cine ar fi avut puterea, iubirea, statornicia de a Mă vedea de atât de multe ori murind, dacă nu Divinitatea Mea? Făptura s-ar fi obosit și ar fi fost înfrântă. Și să nu crezi că această lucrare a Divinității Mele a început târziu, ci de îndată ce s-a împlinit zămislirea Mea, în sânul Mamei Mele, încât de multe ori simțea durerile Mele rămânând martirizată împreună cu Mine. Așa încât chiar din sânul matern Divinitatea Mea a luat sarcina călăului iubitor, pentru că era mai exigent și inflexibil în iubire, atât de mult încât nici măcar un spin, niciun cui, nu i-a fost cruțat Umanității Mele suferinde, dar nu cum au fost spinii sau cuiele sau biciuirile pe care le-am suferit în pătimirea oferită de

făpturi, deoarece aceste suferințe nu se multiplicau: câte Mi-au pus, tot atâtea au rămas.

În schimb, cele ale Divinității Mele se multiplicau la fiecare ofensă; așa că, au fost atât de mulți spini pentru câte gânduri rele erau, atât de multe cuie câte fapte nedemne erau, atât de multe lovituri câte plăcerile erau, atât de multe suferințe câte diferitele ofense erau. Așadar au fost mări de dureri, spini, cuie și lovituri nenumărate. Înaintea pătimirii pe care Mi-a dat-o Divinitatea, în comparație cu ceea ce am pătimit din partea făpturilor în ultima zi a vieții Mele nu a fost altceva decât o umbră, era doar imaginea la ceea ce M-a făcut să sufăr Divinitatea Mea în cursul vieții Mele. De aceea iubesc atât de mult sufletele, sunt vieți care Mă costă, sunt dureri de neânchipuit pentru mintea creată. Așadar intră înăuntrul Divinității Mele să vezi și să atingi cu mâna ceea ce am suferit”. (Volumul XII, 4 Februarie 1919)

A CINCEA ZI - 20 decembrie

Suferințele pe care Isus le-a îndurat chiar de la Zămislirea Sa, sunt cele ale sufletelor concepute în Sine ca viață proprie.În realitate El a murit pentru fiecare și a suferit durerile tuturor.

„ Fiica Vrerii Mele, vino să iei parte la primele dureri și la morțile pe care le-a suferit mica Mea Umanitate din partea Divinității Mele în momentul Zămislirii Mele. Cum am fost conceput, așa am conceput împreună cu Mine toate sufletele trecute, prezente și viitoare ca viață proprie. Am conceput împreună durerile și morțile pe care trebuia să le sufăr pentru fiecare.

Trebuia să încorporez totul în Mine: suflete, dureri și moartea pe care fiecare trebuia să o suporte, pentru a spune Tatălui: «Tatăl Meu nu vei mai privi făptura, ci numai pe Mine; în Mine le vei găsi pe toate iar Eu voi Te voi mulțumi pentru toți. Câte dureri vrei, atâtea Îți voi oferi. Vrei să suport o moarte pentru fiecare? O voi suporta. Accept totul, atâta timp cât vei da viață tuturor». Iată motivul pentru care a fost necesar o vrere și o putere divină pentru a Mă face să sufăr. Și din moment ce în Vrerea Mea sunt în act toate sufletele și toate lucrurile, nu într-un mod teoretic sau intenționat, așa cum ar putea crede unii, în realitate i-am cuprins în Mine pe toți, care identificați cu Mine, au format însăși Viața Mea, așadar am murit pentru fiecare și am suferit durerile tuturor. Este adevărat că concura un miracol a atotputerniciei Mele, și imensa minune a Vrerii Mele.

Fără Voința Mea, Umanitatea Mea nu ar fi putut găsi și îmbrățișa toate sufletele și nici nu ar fi putut muri de atâtea ori. De aceea, mica Mea Umanitate, cum a fost

concepută, a început să sufere alternanța durerilor și a morților, iar toate sufletele înotau în Mine, ca într-o mare foarte imensă, și au fost ca mădulare ale mădularelor Mele, sânge din Sângele Meu și inima Inimii Mele. De câte ori Mama mea, luând primul loc în Umanitatea Mea, simțea durerile Mele și morțile Mele și murea împreună cu Mine! Cât de plăcut Mi-a fost să găsesc în iubirea Mamei Mele ecoul Meu! Sunt mistere profunde, în care intelectul uman, neînțelegând bine, se pare că se pierde. De aceea, vino în Vrerea Mea și ia parte la morțile și la durerile pe care le-am suportat, chiar de când s-a împlinit Zămislirea Mea. Din aceasta vei putea înțelege mai bine ceea ce îți spun”.

Nu pot spune cum, m-am găsit în sânul Reginei mele Mamă, unde L-am văzut pe micul prunc Isus mic, mic, dar, deși micuț, conținea totul. Din Inima Lui a țâșnit o săgeată de lumină spre inima mea, și cum mă pătrundea am simțit că-mi dă moarte, iar, când a ieșit mi-a revenit viața. Fiecare atingere a acelei săgeți producea o durere foarte intensă, încât m-am simțit înfrântă, și în realitate am simțit că mor, iar apoi, cu propria Lui atingere, m-a făcut să simt că retrăiesc; dar eu nu am cuvinte potrivite pentru a mă exprima și de aceea mă opresc. (Volumul XII, 18 Martie 1919)

A ȘASEA ZI – 21 decembrie

Soarta nou-născutului Isus în peștera din Betleem este mai puțin aspră decât acea din Euharistie, care e aspră din cauza abandonului creaturilor.

După aceea s-a întors al meu Isus. Era un băiețel tandru. Se tânguia, plângea și tremura de frig și s-a aruncat în brațele mele ca să-L încălzesc. Eu L-am ținut strâns, puternic și, conform obișnuinței mele, m-am contopit în Vrerea Sa, ca să găsesc gândurile tuturor împreună cu ale mele și să-L înconjor pe Isus care tremura cu adorațiile tuturor înteligențelor create, ca să găsesc privirile tuturor, care să-L privească pe Isus și așa să-L distrag din plâns; iar, gurile, cuvintele, vocile tuturor făpturilor, să-L sărute ca să nu mai plângă și cu respirațiile lor să-L încălzească. În timp ce am făcut asta, pruncul Isus nu mai plângea, a încetat să mai plângă și fiind încălzit mi-a spus:

„Fiica Mea, ai văzut ce M-a făcut să tremur, să plâng și să Mă lamentez? Abandonul făpturilor. Tu mi le-ai pus pe toate împrejur. M-am simțit privit, sărutat de toate, iar eu, M-am liniștit din plâns. Dar să știi că soarta Mea sacramentală este chiar mai grea decât soarta Mea de copil. Deși peștera era răcoroasă, era spațioasă, era aer pentru a respira; ostia este atât de mică și chiar rece, că aproape Îmi lipsește aerul.

În peșteră am avut, ca și pat, o iesle cu puțin fân; în Viața Mea sacramentală chiar și fânul Îmi lipsește, iar ca pat, nu am altceva decât metale tari și de gheață. În peșteră o aveam pe Mama Mea dragă, încât de foarte multe ori Mă lua cu mâinile sale foarte pure, mă acoperea cu sărutări arzătoare pentru a Mă încălzi, Îmi liniștea plânsul și Mă hrănea cu laptele Ei dulce. Cu totul contrar în viața Mea sacramentală: nu am o Mamă; dacă Mă iau, simt atingerea mâinilor nedemne, mâini care au miros de pământ sau de gunoi... Oh, cum simt duhoarea, mai mult decât bălegarul pe care l-am simțit în peșteră! În loc să Mă acopere de sărutări, Mă ating cu acte nerespectuoase, iar în loc de lapte Îmi dau fierea profanărilor, a nepăsării, a răcelii. În peșteră Sfântul Iosif a făcut să nu-mi lipsească o lanternă care să facă lumină noaptea; aici în Sacrament, de câte ori nu rămân pe întuneric și noaptea! Oh, cu cât este mai dureroasă Viața Mea sacramentală! Câte lacrimi ascunse, nevăzute de nimeni, câte plânsete neascultate! Dacă te-a mișcat din milă soarta Mea de copil, cu atât mai mult trebuie să te miște din milă soarta Mea sacramentală”. (Volumul XII, 25 Decembrie 1920)

Gerul nerecunoștinței pe care Isus a găsit-o la naștere. După Mama Sa, prima pe care Isus a chemat-o a fost fiica sa mică și în ea pe ceilalți fii ai Vrerii Sale.

Aflându-mă în obișnuita mea stare, dulcele meu Isus mi s-a arătat ca un Băiețel, amorțit tot de frig, și aruncându-se în brațele mele mi-a spus: „ Ce frig, ce frig, te rog frumos încălzește-Mă, nu Mă mai lăsa să îngheț”.

Eu L-am strâns la inimă spunându-I: „ În inima mea dețin Vrerea Ta, deci, căldura Sa e mai mult decât suficient pentru a Te încălzi”.

Iar Isus mulțumit: „ Fiica Mea, Vrerea Mea conține tot, și cine o deține Îmi poate da totul. Voința Mea a fost totul pentru Mine: M-a conceput, M-a format, M-a făcut să cresc și M-a făcut să Mă nasc, iar dacă Mama Mea a contribuit să-Mi dea sânge, a putut să o facă datorită Voinței Mele, pe care o conținea absorbită în sine. Dacă nu ar fi avut Vrerea Mea nu ar fi putut contribui să formeze Umanitatea Mea, așa că, Voința Mea directă și Voința Mea absorbită în Mama Mea, Mi-au dat viață. Cel uman nu avea putere asupra Mea să-Mi dea nimic, ci numai Vrerea Divină cu a Sa respirație M-a alimentat și Mi-a dat lumină. Dar tu crezi că a fost aerul rece care M-a înghețat? Ah, nu, a fost răceala inimilor care M-a amorțit și nerecunoștința, fiindcă de când am ieșit la lumină M-a făcut să plâng foarte amar. Dar iubita Mea Mamă Mi-a liniștit plânsul, deși a plâns chiar și Ea; lacrimile noastre s-au amestecat împreună și dându-ne primele sărutări ne-am manifestat iubirea. Însă Viața noastră trebuia să fie durerea și plânsul, și M-a așezat în

iesle ca să Mă ca să plâng din nou și să chem cu suspinele și cu lacrimile Mele pe fiii Mei pentru că voiam să-i înduioșez cu lacrimile și cu gemetele Mele și să-i fac să Mă asculte.

Dar știi tu cine a fost prima după Mama Mea pe care am chemat-o cu lacrimile Mele alături de Mine în aceeași iesle, pentru a-Mi manifesta iubirea? Erai tu, fiica cea mică a Vrerii Mele. Tu ai fost atât de mică încât ai depășit-o pe draga Mea Mamă cu ușurință, atât de mult încât te-am putut ține aproape de Mine în aceeași iesle a Mea și am putut să-Mi revărs lacrimile Mele în inima ta; dar aceste lacrimi au pecetluit în tine Vrerea Mea și te-au stabilit fiica legitimă a Voinței Mele. Inima Mea s-a bucurat, văzând că tot ceea ce este în Voința Mea și tot ceea ce în Creație a realizat Vrerea Mea se rîntoarce în totoalitate în tine. Pentru Mine faptul acesta a fost important și indispensabil; din primul moment al venirii Mele la lumina acestei lumi, a trebuit să consolidez drepturile Creației și să primesc gloria, ca și cum făptura nu s-ar fi îndepărtat din Vrerea Mea. De aceea pentru tine a fost primul sărut și primele daruri din vârsta Mea de copil”.

Iar eu: „Iubirea mea, cum a putut fi aceasta, dacă eu nu am existat atunci?”

Și Isus: „ În Voința Mea totul exista și toate lucrurile au fost pentru Mine un singur punct. Te-am văzut atunci cum te văd acum, iar toate harurile pe care ți le-am oferit nu sunt altceva decât confirmarea de ceea ce din veșnicie ți-a fost oferit; și nu te-am văzut numai pe tine, dar am văzut în tine mica Mea familie care va trăi în Vrerea Mea. Cât de mulțumit am fost! Aceștia Îmi linișteau plânsul, Mă încălzeau și, făcându-Mi coroană în jur, Mă apărau de perfidia celorlalte făpturi”.

Eu am rămas gânditoare și am avut îndoieli. Și Isus: „ Cum, ai îndoieli? Eu nu ți-am spus încă raporturile care sunt între Mine și sufletul care trăiește în Vrerea Mea. Deocamdată îți spun că Umanitatea Mea trăia dintr-o continuă revărsare a Voinței Divine. Dacă aș da numai o singură respirație care să nu fie însuflețită de Vrerea Divină, ar fi ca și cum M-aș dezonora, Mi-aș înlătura noblețea. Acum, cine trăiește în Voința Mea este cea mai aproape de Mine și (din) tot ceea ce a făcut și suferit Umanitatea Mea, este prima care primește roadele și efectele pe care Ea le conține”. (Volumul XIII, 25 Decembrie 1921)

A ȘAPTEA ZI - 22 decembrie

Agonia și moartea lui Isus continuă în sânul Mamei Sale. Încă de la Întrupare vrea să se ofere tuturor fără să renunțe la nimic,

Deci, în timp ce mă aflam în această stare, m-am simțit purtată în duh, înăuntrul unei lumini foarte pure, iar în această lumină am văzut-o pe Regina Mamă și pe micul copil Isus în sânul Ei feciorelnic. O, Dumnezeule, în ce stare dureroasă se afla iubitul Meu Copilaș! Mica Sa Umanitate era nemișcată; stătea cu mânuțele și piciorușele nemișcate, fără cea mai mică mișcare. Nu exista spațiu, nici pentru a putea să-și deschidă ochii, nici pentru a putea să respire în mod liber.Era atât de mare imobilitatea, încât părea că este mort, în timp ce era viu. Gândeam în sinea mea: cine știe cât suferă Isus în această stare? Dar Iubita Mamă, [cât suferă?] văzându-L în propriul Ei sân, atât de blocat, pe pruncul Isus?

Dar, în timp ce gândeam așa, micul meu Copilaș, gemând, mi-a spus: „ Fiica Mea, durerile pe care le-am suferit în acest sân feciorelnic al Mamei Mele sunt de neînchipuit pentru mintea omenească. Dar știi tu care a fost prima durere pe care am suferit-o în primul act al Zămislirii Mele și care Mi-a persistat toată viața? A fost durerea morții. Divinitatea Mea a coborât din Cer pe

deplin fericită, de neatins, de orice durere și de orice moarte.

Când am văzut mica Mea Umanitate că de dragul făpturilor a fost supusă morții și durerilor, am simțit atât de viu durerea morții, încât din pură durere aș fi murit cu adevărat, dacă puterea Divinității Mele nu M-ar fi susținut cu o minune, făcându-Mă să simt durerea morții și continuarea vieții. Astfel că pentru Mine a fost mereu moarte: am simțit moartea păcatului, moartea binelui în făpturi și chiar moartea lor naturală. Ce chin a fost pentru Mine toată viața Mea! Eu, care conțineam viața și eram stăpânul absolut al aceleiași vieți, a trebuit să Mă supun pedepsei cu moartea. Tu nu vezi mica Mea Umanitate nemișcată și muritoare în sânul Mamei Mele dragi? Și nu simți tu în tine însăți cât este de aspră și chinuită durerea de a te simți că mori și nu mori? Fiica Mea, este trăirea ta în Voința Mea care te face părtașă de moartea continuă a Umanității Mele”.

Deci am petrecut toată dimineața lângă al meu Isus în sânul Mamei mele și L-am văzut că, în timp ce a fost pe punctul de a muri, revenea la viață, pentru a se abandona din nou morții.Ce durere să-L vezi pe pruncul Isus în acea stare!

După aceea, noaptea, m-am gândit la momentul când dulcele Copilaș a ieșit din sânul matern pentru a se

naște în mijlocul nostru. Săraca mea minte s-a pierdut într-un mister în întregime de iubire și total profund. Iar dulcele meu Isus, mișcându--se în interiorul meu, a întins mânuțele Sale mici pentru a Mă îmbrățișa și mi-a spus:

„Fiica Mea, actul nașterii Mele a fost actul cel mai solemn al întregii Creații. Cerurile și pământul s-au simțit scufundate în adorația cea mai profundă la vederea micii Mele Umanități, care Mi-a păstrat divinitatea ca fiind zidită [ascunsă]. Astfel că momentul nașterii Mele a fost un act de tăcere, de o profundă adorație și rugăciune. S-a rugat Mama Mea și a fost cuprinsă de forța minunii care a ieșit din Ea, s-a rugat Sfântul Iosif, s-au rugat îngerii, și întreaga creație a simțit forța iubirii puterii Mele creatoare reînnoită peste ea. Toți s-au simțit onorați și au primit adevărata onoare, pentru că Cel care i-a creat trebuia să se folosească de ei pentru ceea ce era necesar Umanității Sale. S-a simțit onorat soarele, trebuind să dea lumina și căldura sa Creatorului Său; l-a recunoscut pe Cel care l-a creat, ca adevăratul său Stăpân, și îl sărbătorea și-l onora dându-i lumina sa. S-a simțit onorat pământul, când M-a simțit șezând într-o iesle și simțindu-se atins de membrele Mele firave și a tresăltat de bucurie cu semne miraculoase. Întreaga Creație, (toate ființele create) l-au văzut pe adevăratul lor Rege și Stăpân în mijlocul lor și simțindu-se onorați fiecare voia să-Mi ofere misiunea sa.

Apa a vrut să-Mi potolească setea, păsărelele cu ciripitul și trilurile lor au vrut să Mă recreeze, vântul a vrut să Mă mângâie, aerul a vrut să Mă sărute..., toți au vrut să-Mi dea tributul lor nevinovat. Numai oamenii nerecunoscători, în ciuda faptului că toți au simțit în ei un lucru neobișnuit, o bucurie, o forță puternică, au fost rezervați și, sufocând totul, nu s-au mișcat. Iar în ciuda faptului că Îi chemam cu lacrimi, cu gemete și plâns fără încetare, nu s-au mișcat, cu excepția câtorva păstori.Și totuși am venit pe pământ pentru om, am venit să Mă ofer lui, să-l salvez și să-l readuc în Patria Mea Cerească. Deci am fost foarte atent să văd dacă el îmi venea înainte pentru a primi marele dar al Vieții Mele divine și umane.

Așa că Întruparea nu a fost altceva decât dorința de a Mă oferi în grija făpturii. În Întrupare M-am oferit în grija Mamei Mele dragi; la naștere s-a adăugat Sfântul Iosif, căruia i-am oferit în dar Viața Mea și, din moment ce operele Mele sunt veșnice și nu sunt supuse să se termine, această Divinitate, acest Cuvânt care a coborât din Cer, nu s-a mai retras de pe pământ ca să aibă ocazia să se ofere în mod continuu tuturor făpturilor. Atâta timp cât am trăit M-am oferit în mod descoperit, și apoi, cu câteva ore înainte de a muri, am făcut marea minune de a Mă lăsa în Preasfântul Sacrament, pentru ca oricine M-ar dori să poată primi marele dar al Vieții Mele. Nu am ținut cont nici de ofensele pe care Mi le-ar fi făcut, nici nu

100

am dat atenție refuzurilor lor de a Mă primi. Am spus în sinea Mea: M-am dăruit, nu mai vreau să Mă retrag, să-Mi facă ceea ce vor, dar voi fi mereu unul de-al lor și la dispoziția lor.

Fiică, aceasta este natura adevăratei iubiri, felul de operare a lui Dumnezeu: fermitatea și nerenunțarea, cu prețul oricărui sacrifciu. Această fermitate în operele Mele este victoria Mea și gloria Mea cea mai mare; așadar acesta este semnul că făptura lucrează pentru Dumnezeu, deci este fermitatea. Sufletul [în această stare] nu privește în față pe nimeni, nici durerea, nici sinele său, nici stima sa, nici făpturile, în ciuda faptului că ar putea să-l coste propria viață; el privește numai la Dumnezeu, pentru care a stabilit să lucreze de dragul iubirii Sale și se simte victorios să-I ofere din iubire sacrificiul vieții sale pentru El. A nu fi ferm face parte din natura omenească și de a lucra omenește. A nu fi ferm este atunci când se lucrează prin vicii și cu vicii. Nestatornicia este slăbiciune și lașitate și nu face parte din natura adevăratei iubiri; de aceea fermitatea trebuie să fie călăuza de a lucra pentru Mine. De aceea în lucrările Mele nu Mă schimb niciodată; oricare ar fi evenimentele, odată ce este făcut este făcut pentru totdeauna”. (Volumul XVII, 24 Decembrie 1924)

101

A OPTA ZI - 23 decembrie

Isus s-ar fi întrupat oricum dacă nu ar fi trebuit să ne răscumpere, dar ar fi venit glorios ca Rege și în fruntea familiei Sale.

„ Fiică Mică a Vrerii Mele Divine, tu trebuie să știi că sunt drepturi absolute al «Fiatului» Meu Divin, pentru a deține primatul asupra fiecărui act al făpturii, și cine îi refuză primatul îi îndepărtează drepturile Sale divine care îi sunt datorate prin dreptate, pentru că sunt Creatorul vrerii umane.Cine îți poate spune, fiica Mea, cât rău poate face o făptură când ajunge să se sustragă din Voința Creatorului Său? Vezi, a fost de ajuns un act al primului om de a se sustrage din Voința Noastră Divină, că a ajuns să schimbe soarta generațiilor omenești, și chiar însăși soarta Voinței Noastre Divine.

Dacă Adam nu ar fi păcătuit16, Cuvântul Veșnic, care este propria Voință a Tatălui Ceresc, ar fi venit oricum pe pământ glorios, triumfător și stăpânitor, însoțit în mod vizibil de armata îngerească, pentru că toți

16 Mai întâi a spus: „ Voința mea Divină s-a întrupat pentru a-l găsi pe omul pierdut. A fost chiar Ea, pentru că Cuvântul înseamnă «Fiat», cum în Creație a, spus și am creat, așa în Răscumpărare a vrut și s-a întrupat”. (22 Martie 1929). Cuvântul este Isus (ioan 1, 14) în ceea ce privește „Cuvântul” care exprimă Voința Tatălui, deci este manifestatrea sa perfectă („ Cine mă vede pe Mine îl vede pe Tatăl”: (Ioan 14,9), din aceeași Natură a Tatălui, dar deosebit de El ca persoană (Înțelepciunii 7, 25-26); Voința Tatălui este de asemenea și Voința Fiului, prin natură.

102

trebuiau să-L vadă, și [în felul acesta] cu splendoarea gloriei Sale i-ar fi fascinat pe toți.Cu frumusețea Sa i-a atras pe toți la Sine și încoronat ca rege și cu sceptrul comenzii, [vine] să fie rege și capul familiei omenești, [vine] să le ofere marea onoare [și oamenii] să poată spune: «avem un rege om –Dumnezeu»17. Mai mult de

17 Întruparea Cuvântului, Isus Cristos, are trei scopuri: 1) Să conducă Creația: „ El este icoana Dumnezeu nevăzut, primul născut din toată creația, penru că prin El au fost create toate în ceruri și pe pământ: cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie stăpâniri, fie principate, fie puteri: toate au fost create prin El și pentru El. El este mai înainte de toate și toate subzistă în el (Col 1, 15-17)”, ca să-l realizeze la împlinirea timpurilor: (și anume) să fie reunite toate cele din cer și cele de pe pământ sub un singur cap, Cristos (Ef. 1, 10). 2) Pentru a împlini Răscumpărarea: „mai înainte de toate și toate subzistă în el (Col 1, 15-17)”, ca să-l realizeze la împlinirea timpurilor: (și anume) să fie reunite toate cele din cer și cele de pe pământ sub un singur cap, Cristos (Ef. 1, 10). 2) Pentru a împlini Răscumpărarea: „ Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși, între care eu sunt primul” (1Tim 1, 15). „ Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan.3,8). 3) Și pentru a avea Împărăția sa: „ Atunci Pilat i-a zis: „Așadar, ești rege?”. Isus i-a răspuns: „Tu spui că eu sunt rege. Eu pentru aceasta m-am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr” (Ioan 18, 37). Îngerul a spus Mariei: „ Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David tatăl său; și va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit” (Lc 1, 32-33).

103

atât, al Tău Isus nu (s-ar) fi coborât din Cer pentru a-l găsi pe omul bolnav, pentru că, dacă nu s-ar fi sustras din Voința mea Divină, nu ar fi existat boli, nici de suflet, nici de trup, fiindcă, a fost voința umană care, aproape, a înecat în dureri sărmana făptură. «Fiatul» era de neatins de orice durere, și așa trebuia să fie și omul. Deci Eu trebuia să vin să-l găsesc pe om fericit, sfânt și cu plinătatea bunurilor cu care l-am creat.

În schimb a schimbat soarta Noastră, pentru că a vrut să facă voința sa, și din moment ce a fost decretat că Eu trebuia să cobor pe pământ – și când Dumnezeu a decretat nimeni nu poate schimba -, am schimbat doar modul și aspectul, și am coborât sub haine foarte smerite, sărac, fără nici o regulă de glorie, suferind, plângând și încărcat de toate mizeriile și durerile omului. Voința umană M-a făcut să vin să-l găsesc pe om nefericit, orb, surd și mut, plin de toate mizeriile, iar Eu, pentru a-l vindeca, trebuia să le iau asupra Mea; iar pentru a nu-l înspăimânta, trebuia să Mă arăt ca unul dintre ei, să-i reunesc și să le ofer medicamentele și remediile necesare.Deci, vrerea umană are puterea de a face (omul) fericit sau nefericit, sfânt sau păcătos, sănătos sau bolnav.

Vezi așadar: dacă sufletul se decide să facă mereu, mereu, Voința Mea Divină, și să trăiască în Ea, el își va schimba soarta sa, iar Voința Mea Divină va înflori asupra

104

făpturii, o va face prada Sa și dându-i sărutul Creației îi va schimba aspectul și felul de a fi, și strângând-o la sânul Său îi va spune: «să punem totul deoparte, pentru tine și pentru Mine: [acum] s-au reîntors primle vremuri ale Creației, totul va fi fericire între tine și Mine; vei trăi în casa Noastră, ca fiică a Noastră, în abundența bunurilor Creatorului Tău».

Ascultă, mica Mea nou-născută a Voinței Mele Divine, dacă omul nu ar fi păcătuit, (dacă nu s-ar fi sustras din Voința Mea Divină, Eu aș fi venit pe pământ, dar știi cum? Plin de maiestate, ca atunci când am înviat din moarte, dar având Umanitatea Mea asemănătoare omului, unită cu Veșnicul Cuvânt, imaginează-ți cu ce diversitate (aș fi venit)? Umanitatea Mea înviată era glorificată, înveșmântată de lumină, nefiind supusă nici pătimirii, nici să moară. Eram Divinul Triumfător. În schimb Umanitatea Mea înainte să moară a fost supusă, deși de bunăvoie, tuturor durerilor, ba chiar am fost omul durerilor. Și din moment ce omul avea ochii orbiți de vrerea umană, era încă bolnav și puțini au fost cei care M-au văzut înviat fapt care a folosit la confirmarea învierii Mele. Deci M-am înălțat la Cer pentru a oferi timp omului de a lua remediile și medicamentele, astfel încât, să se vindece și să fie în măsură să cunoască Voința Mea Divină, pentru a trăi nu din a sa, ci din a Mea, așa voi

105

putea să Mă arăt plin de maiestate și de glorie în mijlocul fiilor împărăției Mele.

De aceea învierea Mea este confirmarea «Fiat Voluntas Tua» precum în Cer așa și pe pământ. După o atât de lungă durere suferită de Voința Mea Divină pentru atât de multe secole, de nu a avea împărăția Sa pe pământ și stăpânirea Sa absolută, era drept ca Umanitatea Mea să salveze drepturile Sale divine și să realizeze al Meu și al său scop principal de a forma împărăția Sa în mijlocul făpturilor.

Mai mult de atât tu trebuie să știi că [– pentru a-ți dovedi mai bine cum a schimbat voința umană soarta sa și pe cea a Voinței Divine – ] în toată istoria lumii numai doi au fost cei care au trăit din Voința Divină fără să o facă niciodată pe a lor: a fost Suverana Regină și Eu. Iar distanța, diversitatea dintre noi și alte făpturi este infinită, atât de mult încât nici măcar trupurile Noastre nu au rămas pe pământ; au folosit «Fiatului» Divin ca palat iar El s-a simțit nedespărțit de ele, și prin urmare, cu forța Sa dominantă a pretins și răpit trupurile [Noastre] împreună cu sufletele Noastre în Patria Sa Cerească. Și de ce toate astea? Întregul motiv este că niciodată voința Noastră umană nu a avut un act de viață, iar întreaga stăpânire și terenul de acțiune a fost numai al Voinței Mele Divine. Puterea Sa este infinită, iubirea Sa este de neîntrecut”. (Volumul XXV, 31 Martie 1929)

106

ULTIMA ZI -24 decembrie

Miracolul Nașterii lui Isus. Încă de la Întruparea Sa și de la Nașterea Sa Isus a trăit răstignit.

Aflându-mă în obișnuita mea stare, mi-am simțit duhul purtat în afara mea. După ce am dat un ocol m-am găsit în interiorul unei peșteri și am văzut-o pe Regina Mamă care a fost în actul de a da la lumină pe Copilașul Isus. Ce extraordinar miracol! Mi se părea că, atât Mama cât și Fiul, au fost transmutați în lumină foarte pură, dar în acea lumină se vedea foarte bine natura umană a lui Isus, care conținea în Sine Divinitatea, care Îi va folosi ca văl pentru a acoperi Divinitatea, dar, rupând vălul naturii umane era Dumnezeu, însă acoperit cu acel văl era om, și iată miracolul miracolelor: Dumnezeu și om, om și Dumnezeu, fiindcă fără să-L lase pe Tatăl și pe Duhul Sfânt pentru că adevărata iubire nu se desparte niciodată El vine să locuiască cu noi și ia trup omenesc.

Dar, mi s-a părut că Mama și Fiul în acel moment foarte fericit, au rămas ca spiritualizați, și fără cel mai mic deranj, Isus a ieșit din sânul matern, revărsându-se amândoi într-un exces de iubire, și anume, acele trupuri Preasfinte, fără cel mai mic obstacol, erau transformate în lumină. Isus Lumina a ieșit dinăuntrul luminii Mamei Sale, rămânând sănătoși și intacți atât Unul cât și Celălalt,

107

reîntorcându-se apoi la starea naturală. Dar cine poate descrie frumusețea Copilașului, care în acel moment al nașterii Sale înnobila chiar și în exterior razele Divinității? Cine poate descrie frumusețea Mamei, care a rămas în întregime absorbită în acele raze Divine?

Iar Sfântul Iosif? Mi s-a părut că nu a fost prezent în momentul nașterii, dar că stătea în altă parte a grotei, în întregime absorbit în acel profund Mister, și dacă nu a văzut cu ochii trupului, a văzut foarte bine cu ochii sufletului, pentru că a fost cufundat într-un extaz sublim.

Acum, în momentul în care Copilașul a ieșit la lumină, eu aș fi vrut să zbor pentru a-L lua în brațele mele, dar îngerii m-au oprit, spunându-mi că mai întâi era onoarea Mamei de a-L lua. Deci Preasfânta Fecioară, ca și cutremurată, și-a revenit în sine și din mâinile unui înger L-a primit pe Fiul în brațe, L-a strâns atât de puternic în căldura de iubire în care se afla, încât se părea că ar fi vrut să-L întroducă din nou în sânul Ei; apoi, voind să dea o izbucnire de iubire arzătoare, L-a pus la pieptul ei și L-a alăptat. Așadar, eu eram toată anihilată, dar pentru a nu primi o altă mustrare de la îngeri am așteptat să fiu chemată. Deci Regina mi-a spus: „Vino, vino să-L iei pe al tău iubit și bucură-te și tu, manifestă-I iubirea ta”.

108

Și spunând așa, eu m-am apropiat și Mama mi L-a dat în brațe. Cine poate descrie satisfacția mea, sărutările, cât de tandru și cum L-am strâns?

După ce m-am manifestat puțin, i-am spus: „ Iubitul meu, Tu ai supt lapte de la a noastră Mamă, dă-mi și mie”.

Iar El, în întregime binevoitor din gura Sa a turnat o parte din acel lapte în gura mea iar după aceea mi-a spus: „ Iubita Mea, eu am fost conceput unit cu durerea, M-am născut pentru durere și am murit în durere, iar cu acele trei cuie cu care am fost răstignit, am pironit cele trei puteri: intelectul, memoria și voința, ale acelor suflete care doresc să Mă iubească, făcându-le să rămână atrase de Mine în întregime, pentru că păcatul le-a făcut să devină infirme și risipite de la Creatorul lor, fără nicio înfrânare”.

Iar în timp ce spunea asta, a dat o privire către lume și a început să plângă pentru mizeriile sale. Eu, văzându-L că plânge, am spus: „ Iubitule Copilaș nu distruge cu plânsul Tău o noapte atât de fericită pentru cine Te iubește. În loc să izbucnești în plâns, să cântăm cântarea(noastră)”.

Și spunând așa, am început să cânt; Isus s-a liniștit auzindu-mă cântând și a încetat să plângă, și terminându-mi strofa El a cântat-o pe a Sa, cu o voce foarte puternică și armonioasă, încât toate celelalte voci au dispărut auzindu-i vocea Sa foarte dulce. După aceasta, L-am rugat

109

pe Copilașul Isus pentru confesorul meu, pentru cei care îmi aparțin și la sfârșit pentru toată lumea, și se părea că El a fost în întregime binevoitor. În acel moment mi-a dispărut iar eu m-am întors în sinea mea. (Volumul IV, 25 Decembrie 1900)

Continuând să-L văd pe sfântul Copil, am văzut-o pe Regina Mamă într-o parte și pe Sfântul Iosif în cealaltă, adorându-L profund pe Pruncul Divin. Fiind în întregime cufundați absorbiți de prezența Lui, mi s-a părut că prezența continuă a micului Copilaș îi ținea absorbiți în extaz continuu. Și dacă au lucrat era miracolul pe care Domnul l-a lucrat în ei, altfel ar fi rămas nemișcați, fără să poată avea grijă de îndatoririle lor externe. Chiar și eu am făcut adorația mea și (apoi) m-am găsit în sinea mea (Volumul IV, 26 Decembrie 1900)

Credința în zămislirea feciorelnică a lui Isus a întâlnit opoziții vii, ironii și neînțelegeri din partea necredincioșilor, iudei și păgâni (...) Sensul acestui eveniment este accesibil numai credinței, după cum se vede în această «legătură care leagă diferitele mistere», în ansamblul Misterelor lui Cristos, a Întrupării Sale de Paști.

Sfântul Ignațiu de Antiohia deja dă mărturie despre o asemenea legătură: «Principele acestei lumi a ignorat fecioria Mariei și nașterea Ei, precum și moartea

110

Domnului: trei mistere sublime care s-au împlinit în tăcerea lui Dumnezeu».

MARIA «MEREU FECIOARĂ»

Profunzimea credinței în maternitatea feciorelnică a determinat Biserica să mărturisească fecioria reală și perpetuă a Mariei chiar în nașterea Fiului lui Dumnezeu făcut om. De fapt, nașterea lui Cristos nu i-a diminuat integritatea virginală, ci a consacrat-o.Liturgia Bisericii o sărbătorește pe Maria ca pe «Aeiparthenos», «întotdeauna Fecioară»

(din Catehismul Bisericii Catolice, nr. 498 și 499).

111

Editat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo Martin Editat de P. Pablo Martin Editat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo Martin Editat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo Martin Editat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo Martin Editat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo MartinEditat de P. Pablo Martin

112

PRIMA ZI: 29 noembrie

Fiica Mea, ascultă-mă, este Inima mea de Mamă care te iubește atât de mult și vrea să se reverse asupra ta. Să știi că te am aici, scrisă în Inima mea, și te iubesc ca pe o adevărată fiică, dar simt o durere pentru că nu te văd asemănătoare cu Mama ta. Dar știi ce ne deosebește? Vai, este voința ta, care îndepărtează prospețimea harului, frumusețea care îl îndrăgostește pe Creatorul Tău, tăria care suportă și învinge totul, iubirea care consumă totul; pe scurt această voință a ta nu este cea care o însuflețește pe Mama ta Cerească.

Tu trebuie să știi, că am cunoscut voința mea umană numai să o păstrez sacrificată în cinstea Creatorului meu; viața mea a fost în întregime din Voința Divină. Din primul moment al Zămislirii mele am fost modelată, încălzită și așezată în Lumina Sa, care a purificat cu puterea Sa germenul meu uman, astfel încât, am rămas zămislită fără pata originară. De aceea, dacă Zămislirea mea a fost fără cusur și atât de glorioasă, încât a format onoarea Familiei Divine, a fost doar pentru că FIATUL atotputernic revărsat asupra germenului meu, m-a făcut să rămân zămislită, pură și sfântă. Deci, dacă Vrerea Divină nu s-ar fi revărsat asupra germenului meu mai mult decât o mamă tandră, pentru a preveni efectele păcatului originar, aș fi întâlnit soarta cea tristă a celorlalte creaturi, de a fi zămislită cu păcatul originar. Prin urmare, cauza principală

113

a fost Voința Divină. Ei să-i fie onoare, slavă, mulțumire pentru că am fost zămislită în întregime fără păcatul strămoșesc. [Regina Cerului, prima zi]

„De îndată ce Vrerea Divină s-a revărsat asupra germenului meu uman pentru a preveni tristele efecte ale păcatului, Divinitatea a surâs, sărbătorind când a văzut în germenul meu acel germen uman pur și sfânt, așa cum a ieșit din mâinile Sale creatoare atunci când l-a creat om. Iar FIATUL Divin a făcut al doilea pas în mine, cu aducerea acestui germen uman al meu, de El purificat și sfințit, înaintea Divinității, astfel ca să fie revărsate torențial asupra micimii mele în actul de a fi zămislită; și, Divinitatea, văzând în mine lucrarea lor creativă, frumoasă și curată, a surâs cu plăcere și voind să mă sărbătorească, Tatăl Ceresc a revărsat asupra mea mări de putere, Fiul mări de înțelepciune, Duhul Sfânt mări de iubire.

Astfel că am rămas zămislită în lumina interminabilă a Voinței Divine, și, în mijlocul acestei mări divine pe care micimea mea nu-l putea conține, am format valuri foarte înalte pentru a le trimite din nou precum omagii de iubire și glorie Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Iar Trinitatea era numai ochi asupra mea și pentru a nu se face cucerită de mine în iubire, zâmbindu-mi și mângâindu-mă, mi-a trimis alte mări, care m-au înfrumusețat atât de mult, încât, atunci când a fost formată mica mea umanitate, am dobândit virtutea captivantă a răpirii Creatorului meu. Și

114

într-adevăr S-a făcut cu adevărat captivat, atât de mult încât între mine și Dumnezeu era întotdeauna o sărbătoare, astfel că, nu ne-am refuzat nimic unul celuilalt. Eu nu i-am refuzat niciodată nimic și nici măcar El mie. Dar tu știi cine mă însuflețea cu această forță captivantă? Voința Divină, care domnea în mine ca și viață. De aceea puterea Ființei Supreme era a mea, așadar aveam o forță egală, să ne răpim reciproc”. [Regina Cerului, a doua zi]

A DOUA ZI: 30 noembrie

„Fiica Mea, Zămislirea Neprihănită a Mamei Mele iubite a fost prodigioasă și minunată în toate, atât de mult încât au uimit Cerul și pământul și au sărbătorit. Toate cele Trei Persoane Divine au concurat: Tatăl a revărsat o mare imensă de Putere; Eu, Fiul, o mare infinită de Înțelepciune și Duhul Sfânt o mare imensă a Iubirii veșnice, care contopindu-se au format o singură mare și în mijlocul acestei mări s-a format Concepția Fecioarei, cea aleasă dintre alese. Deci Divinitatea a administrat substanța acestei Concepții. Și nu numai că a fost centrul vieții acestei creaturi minunate și singulare, dar această mare era în jurul Ei, nu numai pentru a o păstra apărată de tot ceea ce o putea umbri, ci și pentru a-i oferi tot în orice clipă: noi frumuseți, noi haruri, putere, înțelepciune, dragoste, privilegii etc. Așadar,

115

natura sa mică a fost concepută în centrul acestei mări, s-a format și a crescut sub influența acestor valuri divine.

Atât de mult încât, de îndată ce s-a format această creatură nobilă și singulară, [Dumnezeu] nu a vrut să aștepte cum era de obicei cu alte creaturi; și a dorit îmbrățișările sale, schimbul Ei de iubire, a sărutărilor sale, să se bucure de zâmbetele-i inocente; prin urmare, imediat ce s-a format Concepția Ei, am umplut-o de rațiune, am înzestrat-o cu toate științele, i-am comunicat bucuriile și durerile Noastre în ce privește Creația; și chiar din pântecele matern Ea a venit în Cer, la picioarele tronului Nostru, pentru a Ne da îmbrățișări, schimbul iubirii sale, sărutările sale tandre și aruncându-se în brațele Noastre Ne-a zâmbit cu atâta plăcere, recunoștință și mulțumire, încât Ne-a făcut să zâmbim. Oh, cât de frumos de frumos a fost să văd această creatură inocentă și privilegiată, îmbogățită cu toate calitățile divine, să vină în mijlocul Nostru, cu toată iubirea, cu toată încrederea, fără teamă, pentru că numai păcatul pune distanța între Creator și creatură, rupe iubirea, și face creatura să-și piardă încrederea și inspiră frică. Așadar Ea a venit în mijlocul Nostru ca Regină, care cu iubirea Ei, dată de Noi, Ne-a dominat, Ne-a captivat, Ne-a făcut să sărbătorim și a devenit răpitoarea unei alte iubiri; iar Noi am lăsat-o să facă ce a vrut, Ne-am bucurat

116

de iubirea cu care Ne-a captivat și am făcut--o Regină a Cerului și a pământului.

Cerul și pământul s-au bucurat și au sărbătorit împreună cu Noi, având după atâtea secole o Regină a lor ... Soarele a zâmbit în lumina sa și a fost fericit că trebuie să-și slujească Regina oferindu-i lumina. Cerul, stelele și întregul univers au zâmbit cu bucurie și au sărbătorit, pentru că trebuiau s-o înveselească pe Regina lor, făcând-o să vadă armonia sferelor și frumuseţele lor. Au zâmbit plantele, pentru că trebuiau să-și hrănească Regina; și, de asemenea, pământul a zâmbit și s-a simțit înnobilat fiindcă trebuia să-i dea locuință și să fie călcat de pașii Împărătesei sale. Numai iadul a plâns și a simțit pierderea forțelor pin stăpânirea acestei Suverane Doamne.

Dar știi care a fost primul act pe care l-a făcut această Creatură Cerească atunci când s-a aflat înaintea tronului Nostru? Știa că tot răul omului fusese ruptura dintre voința lui și cea a Creatorului său și a tremurat și fără să mai stea pe gânduri, și-a legat voința de picioarele tronului Meu, fără să vrea să o cunoască; iar Voința mea s-a legat cu a Ei și a devenit centrul vieții, într-atât încât între Ea și Noi s-au deschis toți curenții, toate relațiile, toate comunicările și nu a existat niciun secret care să nu-i fie încredințat. Acesta a fost tocmai actul cel mai frumos, cel mai mare, cel mai eroic act pe care l-a făcut, punându-și voința la picioarele Noastre iar Noi captivați de acest

117

fapt, am numit-o Regina tuturor. Așadar, vezi, ce înseamnă această legătură cu Voința Mea și să nu o cunoști pe cea proprie?

Al doilea act a fost să se ofere oricărui sacrificiu de dragul Nostru. Al treilea, să Ne restituie onoarea, slava întregii Creații, pe care omul Ne-o luase atunci când a făcut voința sa; și a plâns chiar din sânul matern din iubire pentru Noi și văzându-Ne ofensați, a mai plâns și pentru durerea omului căzut în păcat ... Oh, cât Ne-au mișcat aceste lacrimi nevinovate și care au grăbit suspinata Mântuire! Această Regină Ne-a dominat, Ne-a legat, Ne-a smuls haruri infinite; Ne-a înclinat atât de mult spre omenire, încât nu am putut și nu am știut să-i rezistăm repetatelor sale insistențe.

Dar de unde i-a venit o asemenea putere și atâta inspirație în ce privește Divinitatea? Ah, tu ai înțeles: puterea Voinței Noastre a fost cea care a acționat în Ea, care, în timp ce o stăpânea, a făcut-o să-L domine pe Dumnezeu [cu iubirea sa]. Și apoi, cum am fi putut rezista unei creaturi atât de inocente, care deținea Puterea și Sfințenia Vrerii Noastre? Ar fi însemnat să opunem rezistență Nouă înșine. Am văzut în Ea calitățile Noastre divine; care curgeau asupra Ei ca niște valuri și în care erau reflexele Sfințeniei Noastre, reflexele căilor divine, ale Iubirii Noastre, ale Puterii Noastră etc., iar Vrerea Noastră, care a fost centrul, în care a atras toate reflexele

118

calităților Noastre divine, era coroana și apărarea divinității care locuia în Ea. Dacă această Imaculată Fecioară nu ar fi avut Vrerea Divină ca centru al vieții, toate celelalte prerogative și privilegii cu care am îmbogățit-o ar fi fost nimic în comparație cu aceasta. Tocmai aceasta i-a confirmat și i-a păstrat numeroasele privilegii, într-adevăr, în fiecare moment se multiplicau altele noi.

Iată, așadar, motivul pentru care am făcut-o Regina tuturor, pentru că Noi atunci când lucrăm, o facem cu rațiune, înțelepciune și dreptate: și pentru că nu a dat niciodată viață voinței sale umane, Voința noastră a fost întotdeauna intactă în Ea. Cum i-am putea spune unei alte creaturi: "Tu ești regina cerului, a soarelui, a stelelor etc.”, dacă în loc de Vrerea Noastră stăpânitoare, ar fi fost vrerea sa umană dominantă? Toate elementele, cerul, soarele, pământul, s-ar fi îndepărtat din regimul și stăpânirea acestei creaturi; toți ar fi strigat în limbajul lor mut: „Nu o vrem! Noi îi suntem superiori, pentru că nu ne-am retras niciodată din Vrerea Ta veșnică” „Cum ne-ai creat, așa am rămas”, soarele ar fi strigat cu lumina sa, stelele cu sclipirea lor, mare cu valurile sale, și tot așa celelalte.

În schimb, pe măsură ce toată lumea a simțit stăpânirea acestei sublime Fecioare, care, aproape ca o soră de-a lor, nu a vrut niciodată să-și cunoască voința, ci

119

doar pe cea a lui Dumnezeu, nu numai că au sărbătorit-o, dar s-au simțit onorați să o aibă ca Regină și au alergat în jurul Ei pentru a o onora și a-i aduce omagii, iar luna s-a așezat ca un scăunel la picioarele Ei, stelele ca o coroană, soarele ca o diademă, îngerii ca slujitori, iar oamenii așteptând ... Toți, toți i-au făcut cinste și i-au adus omagii. Nu există onoare sau glorie, care să nu se ofer Vrerii Noastre, fie că acționează în Noi, în reședința Sa, fie că locuiește în creatură. Dar știi care a fost primul act pe care l-a făcut această nobilă Regină când, ieșind din pântecele matern, a deschis ochii spre lumina acestei lumi de jos?

În timp ce Ea s-a născut, îngerii i-au cântat cântecele de leagăn Copiliței Cerești, care a fost captivată de ele, iar sufletul Ei frumos a ieșit din trupul ei mic, însoțit de oștiri îngerești, a înconjurat pământul și Cerul, mergând să adune toată Iubirea pe care Dumnezeu a răspândit-o în întreaga Creație, și pătrunzând în Cer a venit la picioarele tronului Nostru, Ne-a oferit schimbul de iubire al întregii Creații și a pronunțat primul ei „mulțumesc” în numele tuturor. Oh, cât de fericiți Ne-am simțit auzind „mulțumesc-ul” acestei mici Copilițe Regină și i-am confirmat toate mulțumirile, toate darurile, pentru a o face să le depășească pe toate celelalte creaturi unite. Apoi, aruncându-se în brațele Noastre, s-a bucurat de Noi, înotând în marea tuturor mulțumirilor, fiind înfrumusețată cu o nouă frumusețe, cu o lumină

120

nouă și cu o iubire nouă; Ne-a implorat din nou pentru omenire, cu lacrimi pentru ca să coboare Cuvântul Veșnic și să-i salveze pe frații Ei.

Dar, în timp ce făcea aceasta, Vrerea Noastră i-a spus că trebuie să coboare pe pământ, și Ea Ne-a lăsat imediat cu mulțumirile și bucuriile Noastre și a plecat; să împlinească Vrerea noastră. Ce magnet puternic a fost Vrerea Noastră, locuind pe pământ în această nou-născută Regină! Pământul nu Ne mai părea străin, nu mai simțeam nevoia să lovim [pământul] cu Justiția Noastră; am avut Puterea Voinței Noastre, care în această Copiliță nevinovată Ne-a rupt brațele, Ne-a zâmbit de pe pământ și a schimbat Justiția în haruri și într-un zâmbet dulce, atât de mult încât, neputând rezista dulcelui farmec, Cuvântul Veșnic și-a grăbit cursul Său. O, minune a Vrerii Mele Divine, totul Ți se datorează, totul se împlinește pentru Tine și nu există un miracol mai mare decât Vrerea Mea care locuiește în creatură! " (15-12-12-1922)

A TREIA ZI - 1 decembrie

Mă gândeam la Imaculata Concepție a Reginei Mame, iar al meu mereu iubitor Isus, după ce am luat sfânta împărtășanie, s-a arătat în interiorul meu, parcă în interiorul unei camere pline de lumină și în această lumină a arătat tot ce făcuse în cursul vieții Sale. Se vedeau puse

121

în ordine toate meritele Sale, lucrările Sale, durerile, rănile, Sângele său, tot ce conținea viața unui Om și Dumnezeu, ca și cum ar fi împiedicat un suflet atât de drag Lui, de la orice mic rău, care l-ar putea ascunde. Am fost uimită să văd atâta atenție din partea lui Isus și El mi-a spus: „Vreau să-i fac cunoscut micuței Mele fetițe Neprihănita Zămislire a Fecioarei, concepută fără de păcat.

Mai întâi trebuie să știi că Divinitatea Mea este un act unic. Toate actele se concentrează într-unul singur. Aceasta înseamnă a fi Dumnezeu, cel mai mare miracol al Esenței Noastre Divine, să nu fim supuși unei succesiuni de acte; și dacă creaturii i se pare că acum facem un lucru apoi altul, este mai degrabă, faptul că vrem să facem cunoscut ceea ce este în acel act unic, așa încât, creatura fiind incapabilă să știe totul dintr-o dată, îi vom facem cunoscut lucrul acesta puțin câte puțin. Acum, tot ceea ce Eu, Cuvântul Veșnic, trebuia să fac când Umanitatea Mea s-a înălțat, a fost să formez un singur act cu cu acel act pe care îl conține Divinitatea Mea. Deci, înainte ca această creatură nobilă să fie concepută, deja a existat tot ceea ce Cuvântul Veșnic trebuia să facă pe pământ. Prin urmare, în actul când această Fecioară a fost concepută, în jurul concepției sale s-au înșirat toate meritele, durerile Mele, Sângele Meu, tot ce conținea viața unui Om și Dumnezeu, și Ea a rămas concepută în nesfârșitele abisuri ale meritelor Mele, al Sânge meu divin, în imensa mare a

122

durerilor Mele. În virtutea lor a rămas imaculată, frumoasă și pură.

Pasul inamicului a fost blocat de meritele Mele imense și nu i-a putut face nici un rău. Da așa era corect: cea care trebuia să-L zămislească pe Fiul unui Dumnezeu, să fie Ea mai întâi concepută în lucrările acestui Dumnezeu, pentru a avea virtutea de a concepe acel Cuvânt ce avea să vină să răscumpere neamul omenesc. Așa că, Ea a fost concepută mai întâi în Mine și Eu am rămas conceput în Ea. Nu mai rămăsese altceva decât, ca la timpul potrivit, să-L facă cunoscut creaturilor, dar în Divinitate era ca și cum ar fi fost deja făcut. Prin urmare, cea care a adunat cele mai multe roade ale Răscumpărării, concepută în Ea și care a avut rodul complet, a fost această sublimă creatură, care, a iubit, a apreciat și a păstrat tot ceea ce a făcut Fiul lui Dumnezeu pe pământ, ca și cum era al Ei. Oh, cât de frumoasă era tandrețea acestei micuțe! A fost o minune a Harului, un miracol al Divinității Noastre. A crescut ca fiica Noastră, a fost decorul Nostru, bucuria Noastră, cinstea și gloria Noastră ".

Așadar, în timp ce dulcele meu Isus spunea acestea, gândeam în mintea mea: „Este adevărat că Regina mea Mamă a fost concepută în meritele nesfârșite ale lui Isus, dar sângele și trupul au fost concepute în pântecele Sf. Ana, care nu era scutită de pata de origine; prin urmare, cum se poate ca Ea să nu moștenească nimic din multele

123

rele pe care toți le-am moștenit din păcatul primului nostru tată Adam?" Și Isus:

„Fiica Mea, tu încă nu ai înțeles că tot răul se află în voință. Voința[umană] a copleșit omul, adică natura [noastră umană], și nicidecum natura [umană] să fi copleșit voința omului, așa că, natura[umană] a rămas la locul ei, cum a fost creată de Mine; nimic nu s-a schimbat, doar voința lui s-a schimbat și s-a împotrivit unei Voințe Divine; iar această voință rebelă i-a copleșit natura[umană], a slăbit-o, a întinat-o și a făcut-o sclava celor mai josnice patimi. S-a întâmplat precum unui recipient plin de parfumuri sau lucruri prețioase: dacă se golește de ce este în interior și se umple cu putregai sau lucruri mizerabile, oare se schimbă recipientul? Se schimbă ce intră înăuntru, dar el[recipientul] rămâne întotdeauna ceea ce este. Cel mult devine mai mult sau mai puțin apreciabil in funcție de ceea ce conține. Tot așa s-a întâmplat și cu omul. Așadar, Mama Mea fiind concepută într-o creatură a rasei umane aceasta nu i-a adus niciun rău, pentru că sufletul Ei era imun în ce privește vinovăția. Între voința sa și cea a Dumnezeului Ei nu exista diviziune, curenții divini nu au găsit nici o problemă, nici o opoziție pentru a se revărsa asupra Ei și în fiecare moment stătea în ploaia neîncetată a noilor haruri. Prin urmare, cu această voință și cu acest suflet în întregime sfânt, atât de pur, atât de frumos, recipientul

124

trupului său pe care l-a luat de la Mama sa a rămas parfumat, reabilitat, ordonat, îndumnezeit, astfel încât, să nu fie atins de niciun rău natural prin care natura umană este invadată.

Ah, da, a fost chiar Ea, cea care a primit germenul «FIAT VOLUNTAS TUA, precum în Cer, așa și pe pământ», care a înnobilat-o și a readus-o la începutul ei, așa cum a fost și omul creat de Noi înainte să păcătuiască și am făcut-o să l depășească [pe om] înfrumusețând-o încă și mai mult cu revărsările continue ale acelui „FIAT”, singurul care are virtutea de a reproduce toate imaginile similare cu Cel care le-a creat. Și în virtutea acestei Voințe Divine care acționa în Ea, se poate spune că ceea ce Dumnezeu este prin natură, Ea este prin har. Voința Noastră poate face totul și ajunge oriunde, când sufletul Ne dă libertatea de a acționa și nu întrerupe cu voința sa umană lucrarea Noastră ". (16, 8-12-1923)

A PATRA ZI - 2 decembrie

Mă gândeam la Zămislirea Imaculată a Suveranei Mamă Regina. Prin mintea mea îmi treceau meritele, frumusețile și minunile Imaculatei sale Zămisliri, un miracol care le întrece pe toate celelalte miracole făcute de Dumnezeu în întreaga Creație.

Dar, în timp ce mă gândeam, spuneam în sinea mea: Mare este minunea Imaculatei Zămisliri, fiindcă Mama mea Cerească nu a avut nicio încercare în Zămislirea ei;

125

totul i-a fost favorabil, atât din partea lui Dumnezeu, cât și din partea naturii sale [omenești], creată de Dumnezeu atât de fericită, atât de sfântă, atât de privilegiată. Așadar, care a fost eroismul și încercarea sa? Dacă Îngerului și lui Adam în Eden, nu le-a fost exclusă încercarea în Cer, dintre toți numai Regina trebuia să fie exclusă de aureola cea mai frumoasă pe care încercarea trebuia să o pună pe capul Ei de Regină augustă și Maica Fiului lui Dumnezeu?

În timp ce mă gândeam la acestea, dragul meu Isus, mișcându-se în interiorul meu, mi-a spus: „Fiica Mea, nimeni nu poate fi acceptat de Mine fără încercare. Dacă nu ar fi fost încercarea, aș fi avut o Mamă sclavă și nu liberă, iar sclăvia nu intră în relațiile Noastre și nici în operele Noastre, nici nu poate să ia parte la iubirea Noastră liberă.

Mama Mea a avut prima sa încercare încă din primul moment al Zămislirii sale. De îndată ce a avut primul ei act de rațiune, și a cunoscut voința sa umană pe de o parte și Voința Divină de cealaltă parte, astfel a fost lăsată liberă să aleagă, la care din cele două voințe trebuia să se alăture, și Ea, fără să piardă o clipă și cunoscând toată măsura sacrificiului pe care îl făcea, Ne-a dăruit voința sa, fără să vrea să o cunoască, și Noi i-am dăruit-o pe a Noastră. Și în această schimbare de dăruire a voințelor de ambele părți, au curs toate meritele, frumusețile, minunile, mările imense ale harului în Imaculata Zămislire a celei mai privilegiate dintre toate făpturile.

126

Obișnuiesc întotdeauna să pun la încercare voința. Toate sacrificiile, chiar și moartea, fără voință, M-ar dezgusta și nu ar atrage nici măcar o privire a Mea.

Dar vrei tu să știi care este cea mai mare minune făcută de Noi în această Făptură atât de sfântă și atât de frumoasă, și care este cel mai mare eroism, pe care nimeni nu-l va putea egala niciodată? Viața sa a început-o cu Voința Noastră, a urmat-O și a împlinit-O. Așa încât se poate spune că a împlinit de unde a început și a început de unde a împlinit. Și cel mai mare miracol al Nostru a fost că în fiecare gând, cuvânt, respirație, bătaie a inimii, mișcare și pas, Vrerea Noastră se revărsa asupra Ei și Ea Ne oferea eroismul unui gând, al unui cuvânt, al unei respirații, al unei bătăi de inimă divin și veșnic, lucrător în Ea. Aceasta o înălța atât de mult, încât Ea era prin har ceea ce Noi suntem prin natură. Toate celelalte prerogative ale sale, meritele sale, însăși Zămislirea sa Imaculată ar fi fost un nimic în comparație cu acest mare miracol care, chiar a confirmat-o și a făcut-o stabilă și puternică în întreaga sa viață. Voința Mea continua, să se reverse asupra Ei, îi împărtășea Natura Divină, iar ea primind-o continuu a făcut-o puternică în iubire, puternică în durere, distinctă în toate. Aceasta a fost Voința Noastră lucrătoare în Ea, i-a împărtășit Natura Divină, și această primire continuă a făcut-o puternică în iubire, puternică în durere, deosebită între toate. Voința Noastră lucrătoare în Ea a atras Cuvântul pe pământ și a format sămânța Rodului Divin, pentru a putea concepe

127

un om și Dumnezeu fără lucrare umană, și a făcut-o să fie demnă de a fi Mama Creatorului (Vol. 17- 8 – 12 1924)

A CINCIA ZI - 3 decembrie

„Fiica Mea, Mama Mea a fost concepută fără pata originară pentru a-L putea obține pe suspinatul Răscumpărător, pentru că era firesc și normal ca cea care trebuia să-Mi fie Mamă, să nu aibă germenul vinovăției în Ea, așadar, trebuia să fie cea mai nobilă, cea mai sfântă dintre toate creaturile, dar de o noblețe și sfințenie divină, întru-totul asemănătoare Creatorului Său, pentru a putea găsi în Ea, atâta har și putere, încât să-L poată concepe pe Sfântul Sfinților, pe Cuvântul Veșnic. De multe ori acest lucru este făcut și de creaturi, pentru că trebuind să păstreze lucruri prețioase și de mare valoare, pregătesc vase foarte curate și de o valoare echivalentă cu lucrurile prețioase ce vor fi păstrate în ele. În schimb, dacă sunt lucruri obișnuite și de mică valoare, se pregătesc vase de lut și de mică valoare, [de aceea] nu sunt încuiate ca acel vas foarte curat și le țin expuse, așa că din prețiozitatea vasului și din modul în care este ținut, putem afla dacă lucrurile pe care le conține sunt prețioase și de mare valoare. Acum, trebuind să primesc sângele pentru a fi conceput în sânul Ei, era firesc ca, atât sufletul cât și trupul Ei să fie foarte curat, iar Ea trebuia să fie îmbogățită cu toate harurile, privilegiile și prerogativele posibile de neimaginat pe care Dumnezeu le poate da și creatura le poate primi."(19 °, 19-3-1926)

128

A ȘASEA ZI - 4 decembrie

„Fiica Mea, Neprihănita Maria, mica lumină a neamului omenesc, fiindcă pământul uman i-a dat originea, a fost întotdeauna fiica luminii pentru că nicio pată nu a intrat în această lumină. Dar tu știi unde se află toată măreția Ei? Cine i-a dat suveranitatea? Cine a format mările luminii, ale sfințeniei, ale harului, ale iubirii, ale frumuseții, ale puterii, în interiorul și în afara Ei? Fiica Mea, umanul nu știe niciodată cum să facă lucruri mari sau să ofere lucruri mari. Așa că Regina Cerească ar fi rămas mica lumină, dacă nu ar fi lăsat deoparte vrerea sa, și dacă nu voia să fie învăluită de Vrerea Mea Divină și să-și lase a sa mică lumină în Ea. Vrerea Divină nu este o mică lumină, ci Soare interminabil, care a învăluit-o comple și a format în jurul Ei mări de lumină, de haruri și de sfințenie; a înfrumusețat-o atât de mult încât a devenit în întregime frumoasă, cu toate nuanțele frumuseții divine, încât să se îndrăgostească Cel care a creat-o.

Imaculata sa Concepție, oricât de frumoasă și pură era, ar fi fost întotdeauna mica lumină, dacă Vrerea Noastră Divină nu ar fi învăluit-o pentru a o transforma în soare și dacă mica lumină care era voința suveranei cerști nu s-ar fi mulțumit să se pardă în soarele Fiatului Divin ca să fie dominată de El; și ca atare nu ar fi avut nici putere, nici lumină suficientă pentru a putea forma mări de lumină și de sfințenie. Actul extraordinar a fost [realizarea] împărăției Mele Divine în Ea.

129

Cu această [Voință Divină în Ea] tot ce a făcut a devenit lumină, a fost hrănită de lumină, nu a ieșit nimic din Ea care să nu fie lumină, pentru că avea în puterea Ei Soarele Vrerii Mele Divine, așadar, câtă lumină a vrut să ia, atâta a luat. Și din moment ce proprietatea luminii este de a se răspândi, a domina, a fertiliza, a lumina, a încălzi, așa și înălțimea Reginei Suverane, cu Soarele Voinței Mele Divine pe care îl poseda, s-a răspândit în Dumnezeu și, dominându-L, L-a înduplecat făcându-L să coboare pe pământ, a procreat Cuvântului Veșnic, a luminat și a încălzit neamul omenesc. Se poate spune că a făcut totul în virtutea împărăției Vrerii Mele pe care o poseda; toate celelalte prerogative pot fi numite podoabe ale acestei Mame Regine, dar substanța tuturor bunurilor sale, a înălțimii, a frumuseții, a măreției și suveranității, a fost pentru că a posedat regatul Voinței Mele. Prin urmare, despre Ea se spune cât mai puțin, și ceea ce ar trebui să se spună mai mult despre Ea nici nu se amintește. Aceasta înseamnă că puțin sau nimic nu se cunoaște despre Voința Mea, de aceea, aproape toți sunt muți în ceea ce privește Voința Mea. " (23, 8-12-1927)

A ȘAPTEA ZI - 5 decembrie

„Fiica Mea, germenul din care a fost concepută Suverana Cerească a fost luat din descendența umană, pentru că și Ea a avut viața ei umană ca toate celelalte creaturi, așa cum am avut și Eu; dar există această mare diferență, care nu a fost acordată niciunei alte creaturi: deoarece în acest germen uman, mai înainte de a fi

130

conceput18 frumosul ei suflet, „Fiatul” Meu a centralizat cu atotputernicia lui razele Sale în Ea și cu lumina și căldura Sa a anihilat și a făcut să moară ceea ce era rău în Ea, purificând-o complet și făcând-o pură, sfântă și fără pata de origine, și apoi în acest germen a fost concepută Imaculata Fetiță. Deci toată minunea Imaculatei Concepții a fost înfăptuită de Voința Mea Divină19; nu a făcut un alt germen uman și nici nu l-am distrus, dar l-am purificat și, cu căldura și lumina Sa, i-am îndepărtat toate stările de spirit pe care acest germen le-a luat din păcatul lui Adam și am făcut ca germenul uman să se întoarcă în Ea așa cum a ieșit din mâinile Noastre creatoare.

Prin urmare, așa cum a fost concepută micuța Fecioară Regină, la fel a fost concepută în Ea și în generațiile umane împărăția Voinței Mele Divine, pentru că, Noi, formând și oferind haruri surprinzătoare unei creaturi, am privit în Ea întreaga umanitate a familiilor omenești20, de parcă ar fi una singură. Așadar cum a fost concepută Fecioara în acest germen fără pata originară, 18 - Sufletul nu este conceput niciodată de părinți, care generează doar trupul, ci este creat direct de Dumnezeu. Fiind vorba despre sufletul Mariei, Ea a fost „concepută în mările Puterii, Înțelepciunii și a Iubirii care au ieșit din cele Trei Persoane Divine"(cf. 8 și 16.12.1922; Pro. 8: 22-25), „concepută în meritele nesfârșite ale Mântuitorului, în lucrările lui Dumnezeu” (vezi 8.12.1923).

„Germenul uman”, pe care Dumnezeu l-a purificat de ceea ce era rău, este ceea ce în umanitate se transmite în fiecare generație și în care Dumnezeu unește sufletul de fiecare dată.

19 - Așadar, Dumnezeu a creat sufletul Mariei Imaculat și i-a purificat „germenul uman”, în care l-a infuzat; dar trupul Ei l-a creat prin sfinții săi părinți, astfel încât, a aparținut omenirii.

20 - Adică toți membrii familiei umane.

131

care a fost toată opera Divinului „Fiat”, așa a fost concepută din nou în omenire Împărăția Sa Divină și când s-a născut Fecioara Neprihănită, tot așa i-a fost înapoiat [omului] dreptul de a deține[Fiatul].

Acum, venind Eu pe pământ să iau trup omenesc, M-am folosit de germenul Suveranei Cerului și se poate spune că împreună cu Ea am lucrat să formăm din nou această împărăție a Noastră în generațiile omenești. Prin urmare, nu mai rămâne altceva decât să o cunoaștem pentru a o poseda. Și de aceea manifest ceea ce aparține împărăției și Voinței Mele Divine, așa încât, creatura să insiste să [meargă] pe căile Sale să urmeze pașii Noștri și să intre în posesia Ei, iar Voința Mea Divină cu căldura și lumina Ei va repeta miracolul de a îndepărta stările de spirit care posedă germenul uman. Și pentru a fi sigură, va pune germenul luminii și căldurii Sale și va reprezenta viața germenului; în acest fel își vor schimba posesia, Voința Mea Divină va intra în posesia germenului pentru a-și forma viața Sa de lumină, de căldură și de sfințenie, iar creatura se va întoarce pentru a lua din nou în stăpânire împărăția „Fiatului” Meu Divin.

Vezi așadar, fiica Mea, totul este pregătit, nu este nevoie de nimic altceva decât să-L fac cunoscut și, de aceea, sunt atât de nerăbdător să se cunoască la ce se referă Vrerea Mea Divină, pentru a revărsa în creaturi dorința de a poseda un bun atât de mare, așa încât, Voința Mea, atrasă de dorințele lor, să-și concentreze razele Sale luminoase și să se împlinească prin căldura Sa miracolul restabilirii

132

dreptului de a deține împărăția Sa de pace, de fericire și

de sfinţenie." (24, 16.09.1928)

A OPTA ZI - 6 decembrie

„Fiica Mea, concepția Fecioarei Neprihănite a fost

un act nou a Voinței Noastre, nou în lume, nou în timp,

nou în har; în Ea s-a reînnoit întreaga Creație. În

atotvederea și imensitatea Noastră, am chemat toate

creaturile, toate actele lor bune prezente, trecute și

viitoare ca și cum ar fi unul singur, astfel încât, să se poată

forma peste toate și asupra tuturor această concepție și

să i se dea dreptul nu prin cuvinte ci prin fapte. Când

Voința Noastră face un act care trebuie să servească

pentru binele universal al tuturor, nu lasă pe nimeni

deoparte și, folosindu-se de atotputernicia Sa, reunește

totul, creaturile și faptele lor, cu excepția păcatului,

pentru că răul nu intră în actele Noastre și îndeplinește

actul pe care vrea să-l facă.

Vezi, și actele tale au contribuit; a fost și partea ta,

de aceea cu dreptate tu ești fiica sa și Fecioara Regină cu

dreptate este Mama ta. Dar știi de ce am păstrat această

atitudine pentru a aduce la lumină acestă sfântă

creatură? Pentru a reînnoi întreaga Creație, să o iubim cu

o nouă iubire și pentru a-i asigura pe toți și pe toate, ca și

cum ar fi sub aripile acestei creaturi adică Mama

Cerească. Lucrările Noastre nu le facem niciodată izolate,

dar începem întotdeauna din actul Nostru unic și singur,

și, în timp ce este unic, unește totul și face totul ca și cum

ar fi o singură [lucrare]. Aceasta este atotputernicia

133

Noastră, puterea Noastră creatoare: a face totul într-un

singur act, a găsi totul și a face bine tuturor. "

(31, 09.10.1932)

A NOUA ZI - 7 decembrie

Mă gândeam: de ce întreaga Creație a exultat de

bucurie și a sărbătorit-o atât de mult pe Imaculata Regină

în Imaculata Ei Concepție?

Iar al meu mereu iubitor Isus, mișcându-se în

interiorul meu, mi-a spus: „Fiica Mea, vrei să știi de ce?

Pentru că Voința Divină a avut principiul Ei în viața fetiței

cerești, așadar și principiul tuturor bunurilor în toate

creaturile. Nu există bine care să nu înceapă din Voința

Mea Divină, să coboare și să urce la izvorul Ei. Deci,

această fetiță cerească, începând viața sa încă de la

conceperea Ei imaculate în „Fiatul” Divin, Ea fiind din

descendența umană, cu Voința Mea a dobândit Viața

divină, iar cu umanitatea sa poseda originea umană. Prin

urmare, a avut puterea de a uni divinul și umanul și i-a

dat lui Dumnezeu ceea ce umanul a refuzat să-I dăruiască

adică voința sa [a omului] și [Ea] le-a dat oamenilor

dreptul de a putea urca să aibă îmbrățișările Creatorului

Său. Cu puterea „Fiatului” Nostru pe care o avea în

puterea sa a refăcut legătura dintre Dumnezeu și oameni.

Astfel încât toată Creația, Cerul și pământul și chiar iadul,

au simțit în concepția Imaculată a acestei Fetițe Fecioară,

abia nou-născută, în pântecele mamei sale, puterea

ordinii pe care Ea a pus-o în toată Creația, cu Voința Mea

a fraternizat cu toți, s-a îmbrățișat cu toți, i-a iubit pe toți

134

și totul și toți au așteptat-o, au iubit-o și s-au simțit

onorați să adore în această privilegiată creatură Voința

Divină.

Așadar nu trebuia să sărbătorească întreaga

Creație? Pentru că până atunci omul fusese tulburarea

dintre toate lucrurile create. Nimeni nu avusese curajul,

eroismul să-i spună Creatorului Său: „nu vreau să cunosc

voința mea, Ți-o ofer în dar, vreau ca viață numai Vrerea

Ta Divină». În schimb, această Sfântă Fecioară și-a dăruit

voința sa pentru a trăi din cea Divină și, prin urmare, prin

intermediul Ei, întreaga Creație a simțit că i se înapoiază

fericirea ordinii, iar cerul, soarele, marea și toți s-au pus

la întrecere, pentru a o cinsti pe Cea care, posedând

„Fiatul” Meu, a dat sărutul ordinii tuturor lucrurilor

create. Iar Vrerea Mea Divină i-a pus în mână sceptrul de

Regină divină și i-a înconjurat fruntea cu o coroană

nobilă, făcând-o Împărăteasa întregului univers. " (...)

„Fiica Mea, (...) astăzi este sărbătoarea

Neprihănitei Zămisliri. Mări de iubire, de frumusețe, de

putere și de fericire se revarsă din Divinitate asupra

acestei creaturi cerești și ceea ce împiedică intrarea

creaturilor în aceste mări este voința umană. Ceea ce Noi

facem odată rămâne în actul continuu, făcut pentru

totdeauna, fără a înceta vreodată. Divinitatea are în

natura Sa această dăruire, fără ca actul să se termine

vreodată. Deci, aceste mări încă se mai revarsă și Regina

Mama își așteaptă fiicele, ca să le facă să trăiască în

aceste mări și să le facă multe regine mici.

135

Dar, voinței umane îi este interzisă intrarea, nu

există loc pentru ea, deci au acces numai cei care trăiesc

din Voința Divină. Prin urmare, fiica Mea, poți intra în

mările Mamei tale oricând vrei. Voința Mea Divină îți

garantează[aceasta] și cu Ea vei avea trecerea liberă, întradevăr,

Ea te așteaptă, te dorește. Și ne vei face de două

ori fericiți pe Noi și pe Ea, văzându-te fericită. Noi ne

simțim mai fericiți când dăruim, iar când creatura refuză

bunurile Noastre, ea sufocă în Noi fericirea pe care vrem

să i-o oferim. Prin urmare, nu vreau să fii deprimată:

astăzi este cea mai mare sărbătoare, pentru că Voința

Divină a avut viață în Regina Cerului; era sărbătoarea

tuturor sărbătorilor, era creatura care s-a așezat la masă

cu Creatorul Său, era primul sărut, prima îmbrățișare

divină pe care creatura i-a dat-o Creatorului Său, în

virtutea „Fiatului” Nostru pe care l-a posedat Suverana

Fetiță. Deci, astăzi este și sărbătoarea ta, în mod special

pentru misiunea dată [ție] de Voința Mea Divină. Deci

intră în mările Reginei Neprihănite să te bucuri de a sa și

a ta sărbătoare".

Așadar m-am simțit purtată cu duhul în aceste mări

nesfârșite, dar îmi lipsesc cuvintele pentru a spune ceea ce

am simțit, așa că merg înainte. După aceea, astăzi

confesorul a citit public ceea ce este scris în Volumul 15

despre Neprihănita Zămislire și iubitul meu Isus, când a

auzit că se citește, a sărbătorit în interiorul meu și mi-a

spus: „Fiica Mea, cât sunt de mulțumit! Astăzi se poate

spune că Suverana Mea Mamă primește din partea

136

Bisericii onoruri divine, cinstind în Ea ca prim act al vieții

sale Viața Voinței Divine.

Acestea sunt cele mai mari onoruri care pot fi

acordate, deoarece vrerea umană nu a avut niciodată

viață în Ea, ci întotdeauna, întotdeauna Voința Divină.

Acesta a fost întregul secret al sfințeniei sale, a înălțimii

sale, a puterii, a frumuseții, a măreției și altele asemenea;

„Fiatul” Meu a fost cel care, prin căldura Sa, a distrus pata

de origine și a conceput-o Imaculată și pură. Și Biserica

Mea, în loc să onoreze Voința Mea Divină, cauză primară

și primul act, a onorat efectele Ei și a proclamat-o

Neprihănită, concepută fără păcat. Se poate spune că

Biserica i-a dat onoruri umane și nu onoruri divine, care

pe bună dreptate le merită, pentru că Voința Divină a

avut viață continuă în Ea. Și asta a fost o durere pentru

Mine și pentru Ea, pentru că nici Eu nu am primit din

partea Bisericii Mele onorurile unei Voințe Divine care

locuiește în Regina Cerului și nici Ea nu primește onorurile

cuvenite Ei pentru că, în Ea s-a format viața Supremului

„Fiat”. Așadar astăzi, cunoscând că minunea Vrerii Mele

a făcut totul în Ea, iar toate celelalte prerogative și

privilegii ale sale erau în ordine secundară și ca o

consecință a efectelor acelei Voințe Divine care a

dominat-o, putem spune că astăzi se sărbătorește cu

decor, glorie divină și măreție sărbătoarea Imaculatei

Concepții, care poate fi numită mai degrabă „concepția

Voinței Divine în Suverana Cerului». Și această concepția

a fost o consecință a marilor minuni, a tot ceea ce este și

a făcut această Fetiță Cerească".

137

După aceea, cu un accent mai tandru, a adăugat:

„Fiica Mea, cât de frumos a fost, cât de încântător, să o

văd pe această Fetiță Cerească încă de la Conceperea Ei

Imaculată! Am privit-o și și se vedea [în Ea] micul Ei

pământ, luat din descendența umană și în acest mic

pământ am văzut Soarele Vrerii Noastre Divine, iar Ea

neputând să o conțină, s-a revărsat din Ea și s-a întins așa

încât a umplut Cerul și pământul. Am făcut o minune a

atotputerniciei Noastre, pentru a face ca micul pământ al

micii Regine să conțină Soarele Voinței Noastre Divine.

Deci puteai vedea [în Ea] pământul și soarele, prin

urmare, tot ce a făcut [a fost lumină], dacă a gândit, dacă

a vorbit, dacă a lucrat, dacă umbla, gândurile Ei erau raze

de lumină, cuvintele Ei erau convertite în lumină, tot ce

ieșea din Ea, era lumină, pentru că, fiind micul Ei pământ

mai mic decât imensul Soare pe care îl conținea, actele

sale s-au pierdut în lumina Sa. Și pe măsură ce acest mic

pământ al Suveranei Cerești a fost însuflețit, viu și păstrat

continuu de Soarele „Fiatului” Meu, se putea vedea

mereu înflorit, dar dintre cele mai frumoase flori care au

dat cele mai dulci fructe, încât-au atras privirile Noastre

Divine și am rămas captivați, atât de mult, încât nu am

putut face altceva decât să ne uităm la Ea, a fost atât de

mare frumusețea și fericirea pe care Ni le-a dat. Fecioara

Neprihănită era în întregime frumoasă, frumusețea Ei era

încântătoare și captivantă; este suficient să considerăm

că a fost o minune a Vrerii Noastre, pentru a spune totul.

Oh, dacă creaturile ar ști ce înseamnă să trăiești din

138

Voința lui Dumnezeu, ele și-ar da viața pentru a o

cunoaște și a trăi în Ea. " (25, 08.12.1928)

139

CUPRINS

Călătoria sufletului în Voința Divina........................1

Prima Novenă de Crăciun......................................67

A doua Novenă de Crăciun....................................79

Novena Neprihănitei Zămisliri.............................111

Vointa Divina

Pagini

18 mai, 2021

CĂLĂTORIA SUFLETULUI ÎN VOINȚA DIVINĂ

PRIMA NOVENĂ
Încep o novenă de Sfântul Crăciun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pagini

18 mai, 2021

CĂLĂTORIA SUFLETULUI ÎN VOINȚA DIVINĂ

PRIMA NOVENĂÎncep o novenă de Sfântul Crăciun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PRIMA NOVENĂ
Încep o novenă de Sfântul Crăciun.