Vointa Divina: ORELE PĂTIMIRII DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS

Luisa Piccarreta, Fiica Cea Mică a Voinței Divine

EDITAT DE DON PABLO MARTIN, Tradus de: Enășcuț Cristina

„VOINȚA DIVINĂ”: pe care Isus o numește în Evanghelie „Voința Tatălui” este realitatea cea mai intimă, vitală, esențială a lui Dumnezeu: „Ah, totul este în Voința mea. Sufletul dacă a luat Aceasta, ia toată substanța Ființei mele și conține totul în sine” (02.03.1916). Nu este o „însușire sau ceva a lui Dumnezeu, asemănătoare cu ceea ce voința umană este în noi; Voința Divină este ceea ce este Dumnezeu. Ca într-un mecanism, există prima roată care le mișcă pe toate celelalte, astfel că voința este cea care dă viață la toate, în Dumnezeu și în noi.„VREREA DIVINĂ”: este Voința lui Dumnezeu în act, indică ceea ce face și de aceea este un verb. În schimb „vrerile” indică lucrurile dorite sau stabilite de Dumnezeu. Distincția dintre „voință” și „vrere” (chiar dacă într-adevăr coincid) este aceeași cu cea dintre „inimă” și „bătaia inimii” sau dintre motor și mișcarea motorului; sau dintre „ izvor” și „râu”.

UN CEAS

Pentru a-l urma pe Isus mai de aproape, să ne unim cu El, pentru a ne înveșmânta cu tot ceea ce este El, pentru a retrăi în noi gândurile sale, intențiile sale, rugăciunile sale, reparările sale, durerile sale și Iubirea sa; pentru a-l slăvi și satisface (împreună) cu Isus pe Tatăl, pentru salvarea și sfințenia noastră, a fraților noștri și pentru a obține triumful Împărăției sale.

ORELE PĂTIMIRII

Luisa Piccarreta, „Fiica cea Mică a Voinței Divine”, o continuă contemplare cotidiană a celor

DOUĂZECI ȘI PATRU DE ORE ALE PĂTIMIRII,

în trecerea de la 31 la 32 de ani, între 1913-1914 Luisa le-a scris, la îndemnul Părintelui Sfântul Hanibal Maria de Francia, care a fost primul care le-a publicat, dându-i chiar el titlul:

«CEASUL PĂTIMIRII»

PREZENTARE

„În ziua aceea, Domnul cel veșnic Îi va proteja pe locuitorii Ierusalimului și aceia dintre ei care se poticnesc, în ziua aceea, vor fi ca David, iar casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor. În ziua aceea Eu voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului.

Voi revărsa asupra casei lui David și asupra locuitorilor Ierusalimului un Duh de îndurare și de implorare și vor privi la mine, pe care l-au străpuns, îl vor jeli cum se jelește singurul [fiu] și-l vor plânge amar, cum se plânge amar întâiul născut.”

(Zah, 12,8-10)

1. PENTRU CE ACEASTĂ CARTE?

Isus a spus: „ Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine (In 14,6). Nu este sfințenie, care înainte să ajungă la oceanul infinit al Voinței Divine, să nu treacă printr-o mare nesfârșită de durere și de iubire a Pătimirii lui Cristos. Nu este Sfânt care să nu fi meditat cu intensitate și care să nu fi participat cu o puternică iubire. Iar Sfânta Biserică ne reamintește mereu: chiar, celebrarea Euharistică este „memorialul” viu, adică, oferta reînnoită în permanență a Sacrificiului Răscumpărării noastre.

Isus Cristos „după ce a săvârșit purificarea păcatelor, s-a așezat la dreapta Maiestății, în Ceruri” (Evr, 1,3), „Căci este totdeauna viu pentru a interveni în favoarea lor” (7,25) în fiecare oră, în fiecare clipă, prezentându-i Sacrificiul său, durerea și Iubirea sa în numele nostru, al Bisericii sale și al tuturor oamenilor.

Dar ne vrea să fim împreună cu El, încât să putem spune: „Am fost răstignit împreună cu Cristos așadar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și ceea ce

trăiesc acum în trup, trăiesc prin credință în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și s-a dat pe sine pentru mine” (Gal 2,20). „Acum mă bucur în pătimirile mele pentru voi și împlinesc ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos, în trupul meu pentru trupul său care este Biserica” (Col 1,24).

Acesta este primul motiv al acestei cărți.

Al doilea motiv: acestea sunt zile de har și de milostivire. În acest timp pe care îl trăim, este mult mai oportun „să-l privim pe Acela pe care l-am străpuns”, privindu-l cu „Duh de Har și Consolare”. Numai așa putem să comunicăm cu toată Biserica în al treilea mileniu al creștinătății, cum ne-a îndemnat să facem Preasfântul Pontif.

Fecioara îndurerată, Mama noastră și Co-Răscumpărătoare, ne invită să trăim Patima lui Isus în rugăciune și în uniune cu El; să trăim, ceea ce este mult mai mult decât să citim sau să medităm. În acest fel, cine dintre noi se clatină va deveni precum David (precum Fiul lui David) și casa lui David (adică Biserica) va deveni precum Dumnezeu!

În sfârșit al treilea motiv al acestei cărți: este mult mai necesar pentru momentul în care trăim. Răspândirea nelegiuirii este evidentă, astfel că iubirea multora, chiar și a Bisericii, s-a atenuat. Tabloul încețoșat descris de Sfântul Paul în a doua scrisoare către Timotei (3,1-9) este, evident, cel al timpului nostru. Crescând neîncetat păcatele, mai ales în națiunile care au fost creștine, ajung la un nivel de neînchipuit, amenință și invadează lumea cu ale sale teribile urmări. Adevărata pedeapsă pe care omul și-o dă el însuși este pentru că l-a înlăturat pe Dumnezeu din viața sa; iar rezultatul se vede. De altfel sunt mulți cei care își urmează drumul înnebuniți pe calea pierzării veșnice, fără

ca nimeni să-i oprească de parcă n-ar fi fost Răscumpărarea.

Această carte este, așadar, precum o sală de antrenament, o școală a iubirii, a sfințeniei și a uniunii cu Isus, Răscumpărătorul nostru, și împreună cu El, în Voința Tatălui.

Harul Domnului să ne ajute să nu rămânem insensibili înaintea acestor motive. Să formăm așadar multe „CEASURI ALE PĂTIMIRII” VII, (aceste ceasuri ale pătimirii să devină vii, adică, să devină viață în noi) ca astfel să continue să trăiască în noi Patima lui Isus și a Mariei.

2. CINE A SCRIS ACEASTĂ CARTE?

Servitoarea lui Dumnezeu, LUISA PICCARRETA, „FIICA CEA MICĂ A VOINȚEI DIVINE”, cum însuși Isus o numește.

Este important de precizat că această redactare a acestor „ORE ALE PĂTIMIRII” nu este rodul unui condei strălucit al unei scriitoare, ci rodul unei contemplări continue și al împărtășirii Pătimirii lui Isus, pe care acest suflet a făcut-o în cursul celor peste de 30 de ani de când s-a oferit ca victimă împreună cu Isus, la vârsta de 16 ani, până în momentul în care le-a scris, între anii 1913-1914. Aceasta a făcut-o numai din supunere față de Sfântul Hanibal M. De Francia, astăzi canonizat.

Așadar nu este simplă literatura mistică, pentru cineva care dorește să facă publice viziunile sale proprii sau revelații supranaturale; în schimb este vorba despre o mărturie dureroasă, despre o viață răstignită din iubire, pentru anii lungi de suferință trăiți la pat de Luisa, ca victimă, în rugăciune și tăcere, supusă și ascunsă. Și doar ascultarea, pe care ea și-a impus-o ca pe o imensă

constrângere, a reușit să o determine să scrie, să scrie despre sine.

Această carte a fost scrisă, nu din cultură, nu din arta scriitoarei, nu dintr-o dorință de a face cunoscute propriile viziuni sau revelații, nu vine dintr-un misticism fals și periculos, ci de la „Doamna Ascultare!”

Această carte ne arată și ne oferă Patima lui Isus, durerea și Iubirea sa (și cu Isus nedespărțită și unită, Îndurerata sa și a noastră Mamă); dar toate acestea ajung la noi prin viața sacrificată a Luisei.

Ea poate spune cu Sfântul Paul: «Și chiar dacă evanghelia noastră este sub un văl ea este ascunsă de văl, pentru cei care se pierd, pentru cei necredincioși, cărora dumnezeul veacului acestuia le-a orbit mințile ca să nu vadă strălucirea evangheliei gloriei lui Cristos, cel care este chipul lui Dumnezeu. Căci nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Isus Cristos Domnul, iar noi suntem sclavi ai voștri de dragul lui Isus. Într-adevăr, Dumnezeu, care a zis: „Să strălucească lumina din întuneric!”, el însuși a strălucit în inimile noastre pentru luminarea cunoașterii gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos. Dar noi avem această comoară în vase de lut, pentru ca puterea neobișnuită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi. Suntem apăsați de necazuri din toate părțile dar nu striviți; suntem în cumpănă, dar nu disperați; persecutați dar nu abandonați; doborâți dar nu uciși. Pretutindeni purtăm în trupul nostru moartea lui Isus ca să se arate și viața lui Isus în trupul nostru” (2Cor 4,3-10).

Luisa deține (și ne oferă) o comoară prețioasă în sărăcăciosul ei vas de lut: PATIMA LUI ISUS ÎN EA. Nu vasul este cel care înfrumusețează conținutul, ci invers.

Luisa este cu siguranță o ființă sărmană (din punct de vedere uman), este una dintre acele persoane care în ochii lumii „nu contează”. Dar Domnul o asigură că dacă ar fi găsit

o altă persoană mai mică și mai sărmană decât ea, s-ar fi adresat acelei persoane pentru a-i încredința această misiune. Căile sale nu sunt căile noastre. Nouă nu ne rămâne decât să contemplăm surprinși și să adorăm în liniște.

3. CINE ESTE LUISA PICCARRETA?

Data și locul nașteri: 23 Aprilie 1865, la Corato (provincia di Bari).

Data și locul decesului: 4 martie 1947, Corato, în vârstă de 82 ani.

Locul unde a trăit: A trăit mereu la Corato. În timpul copilăriei și adolescenței, a trăit lungi perioade de timp într-o fermă numită „Torre Disperata” la treizeci de km de Corato. Ultimii șaizeci de ani din viața sa, i-a trăit imobilizată la pat.

Starea civilă: Necăsătorită, dar Fecioară. MIREASA LUI ISUS RĂSTIGNIT, nu a fost soră, dar Isus o numea “adevărata călugăriță a Inimi sale”.

Profesiunea: Victima lui Isus începând de la vârsta de 16 ani.

Temperamentul: „Rușinoasă și fricoasă, dar isteață și vioaie; sărea, alerga și (spune ea) făcea și impertinențe” (adică glume).

Statura, părul, ochii: „Mereu senină și bucuroasă; mică de statură, ochii isteți, privirea pătrunzătoare, cu capul puțin aplecat spre dreapta...!” (spune despre ea un martor ocular, Mons. Don Luigi D’Oria, vicar de Corato).

Studii: „Chiar dacă nu deține nici o știință omenească, cu atât mai mult deține din abundență o Înțelepciune toată cerească din știința sfinților. Vorbirea ei luminează și alină. De felul ei este foarte inventivă. În ceea ce privește studiile, când era mică a frecventat doar clasa întâi: deși scrisul ei era plin de erori, cu toate acestea nu-i lipseau termenii de exprimare în conformitate cu revelațiile pe care se pare că i le inspira Domnul Nostru” (scrie despre ea Sf. Hanibal Maria de Francia).

Semne particulare: Dorea să trăiască în ascuns, mai mult decât atât, în ASCULTARE.

Părintele Hanibal scria în 1915: „Ea vrea să trăiască în singurătate, ascunsă, fără să fie cunoscută. Pentru nimic în lume nu ar fi scris intimitățile și prelungitele comunicări cu adoratul ei Isus, de la cea mai fragedă vârstă și până azi, și încă cine știe până când, dacă însuși Domnul Nostru nu ar fi obligat-o în mod repetat, fie personal, fie prin sfânta ascultare față de Directorii ei spirituali, căreia i se supunea întotdeauna cu un imens efort și cu o mare tărie și generozitate, deoarece părerea ei despre sfânta ascultare era că dacă nu va asculta îi va fi respinsă intrarea în Paradis, așa căci asta s-ar fi întâmplat ... În esență, acest suflet duce o luptă îngrozitoare între o iubire copleșitoare de tăinuire și autoritatea nemiloasă a ascultării, căreia în mod absolut trebuie să-i cedeze. Iar ascultarea o învingea mereu. Și acesta constituie unul dintre cele mai importante caractere ale unui spirit adevărat, cu o virtute solidă și dovedită, deoarece este vorba de aproximativ patruzeci de ani, în care, cu cea mai puternică îndârjire împotriva ei, se supune (totuși) marii doamne Ascultarea, care o domină!”

Confesorii avuți: Au fost patru preoți, numiți de diferiți Arhiepiscopi diecezani, urmând să aibă grijă de

Luisa, succesiv, pentru tot restul vieții ei, în plus, și alți confesori extraordinari. Părintele Hanibal Maria de Francia, care a vizitat-o pe Luisa în ultimii șaptesprezece ani ai vieții sale, a fost numit de Arhiepiscopul de Trani să examineze ca cenzor scrierile sale, cărora le-a dat „aprobarea”, iar Mons. Leo a adăugat al său „Imprimatur” la primele 19 volume.

Director spiritual: Această misiune Domnul Nostru vrea să o păstreze pentru El, începând cu prima Sfântă Împărtășanie și Mirul Luisei pe când avea 9 ani. De atunci, Isus a început să-și facă auzită vocea Sa înlăuntrul ei, învățând-o, corectând-o, făcându-i observații dacă era necesar, dându-i lecții despre Cruce, despre virtuți și despre viața Sa ascunsă... Mai presus de toate, pentru că trebuia să o instruiască și să o îndrume într-o privință, în care nici o ființă niciodată nu ar fi fost în stare să o facă: „SĂ TRĂIASCĂ ÎN VOINȚA DIVINĂ”.

Preocupări particulare din viața creștină: De la vârsta de unsprezece ani, a fost numită „Fiica Mariei”, iar de la vârsta de optsprezece ani a intrat în rândul terțiarilor dominicani, devenind SORA MAGDALENA.

Experiențe mistice extraordinare: Pe lângă faptul că auzea vocea lui Isus, în interiorul ei, Luisa avea treisprezece ani, când, de la balconul casei sale, a avut prima viziune a lui Isus care, purtând crucea, și-a ridicat ochii spre ea, cerându-i ajutor. Din acel moment și pentru totdeauna s-a aprins în Luisa o nemărginită dragoste de a pătimii pentru Isus. Atunci au început pentru ea primele suferințe fizice, deși ascunse, din Patima lui Isus, adăugându-se și alte multe dureri spirituale teribile, (absența lui Isus) și morale (faptul că familia ei a descoperit suferințele ei, considerându-le o boală; apoi suferințele ei au fost cunoscute de mulți alții și, în sfârșit, neînțelegerea și

neîncrederea din partea preoților, dar de care și-a dat seama că depindea în totalitate). La toate acestea s-a adăugat o altă teribilă încercare care a durat trei ani. De la vârsta de treisprezece până la șaisprezece ani a trebuit să lupte împotriva diavolilor, rezistând la atacurile lor, la sugestiile, tentațiile și chinurile lor, până când au fost învinși. În ultimul lor atac, pe care l-a suportat în această luptă, Luisa și-a pierdut simțurile și a avut a doua viziune a lui Isus îndurerat din cauza ofenselor păcătoșilor. Atunci a fost momentul acceptării stării sale de VICTIMĂ la care Isus și Maica Îndurerată au invitat-o. După aceea, înmulțindu-se aceste viziuni ale lui Isus, în mod obișnuit Luisa lua parte la diferite dureri ale Pătimirii, în particular la încoronarea cu spini. Aceasta din urmă, i-a provocat o astfel de stare, încât i-a fost imposibil să mai poată mânca, vomând mereu tot și trăind de la vârsta de șaisprezece ani încolo, într-o totală inaniție (foamete) până la moartea sa. S-a hrănit numai cu Sfânta Euharistie. Hrana sa era „VOINȚA TATĂLUI”.

Un alt semn extraordinar: Din cauza neîncetatelor și acutelor suferințe ale Pătimirii lui Isus, Luisa își pierdea mereu simțurile și rămânea ÎMPIETRITĂ (de multe ori pentru mai multe zile), până când un preot - de obicei era Confesorul - venea să o recheme din acea stare de moarte, printr-o binecuvântare și prin sfânta ascultare.

„Alt fenomen extraordinar (a dezvăluit ultimul său Confesor, Don Benedict Calvi): în cei șaizeci și patru de ani, imobilizată la pat, nu a suferit niciodată o rană de decubitus”.

Luisa a murit fiind în vârstă de optzeci și unu de ani, pe patru martie 1947, după cincisprezece zile de boală, unica dovedită din viața sa: era o puternică pneumonie. A murit la sfârșitul nopții, la aceeași oră când în fiecare zi Confesorul ei o făcea să-și revină din starea sa de moarte.

Mai scrie Don Benedict Calvi:

„Fenomene extraordinare la moartea ei: Cum se vede și în fotografie, cadavrul Luisei stă cu corpul așezat pe pat, practic ca atunci când trăia; nu a fost posibil să fie întinsă nici cu forța mai multor persoane. A rămas în acea poziție, de aceea a trebuit să-i se construiască un sicriu special. Atenție, extraordinar: întregul trup nu a suferit DURITATEA CADAVRULUI, care la toate trupurile omenești se întâmplă după moarte. Se putea vedea în fiecare zi, pentru că a fost expusă pentru a fi văzută de toate persoanele din Corato și a multor străini veniți special la Corto pentru a vedea și atinge cu propriile mâini UNICUL și MINUNATUL CAZ: putând să i se miște capul fără nici un efort în toate părțile, să i se ridice brațele, să i se îndoaie, și mâinile, și toate degetele. I se puteau ridica și pleoapele observându-se ochii lucizi și netulburați. Luisa părea că este vie și că doarme. În timp ce un grup de medici special convocați declarau, după atentul examen al cadavrului, că Luisa este în realitate moartă și că trebuiau să se gândească la o moarte adevărată, nu la o moarte aparentă, cum de altfel toți își imaginau. Au fost constrânși de autoritățile civile și de medicul sanitar, să o lase încă 4 zile, spun, “PATRU ZILE” pe patul de moarte fără să dea nici un semn de alterare, pentru a satisface mulțimea care se înghesuia să o vadă...”

Daruri mistice extraordinare: La un an după ce a rămas definitiv la pat, în vârstă de douăzeci și trei de ani fiind, a primit harul „CĂSĂTORIEI MISTICE” (pe șaisprezece octombrie 1888), care după unsprezece luni i-a fost reînnoit în Cer în prezența Preasfintei Treimi, înfrumusețată de virtuțile teologale (Credința, Speranța, Dragostea). Practic, cu acea ocazie, i-a fost încredințat

pentru prima oară, DARUL VRERII DIVINE. Puțin după aceea a urmat o ultimă legătură cu Isus: „CĂSĂTORIA CU ÎNSĂȘI CRUCEA”. (De atunci Isus i-a transmis dureroasele stigmate ale Pătimirii sale, fiind de acord cu cererea făcută de Luisa să le lase invizibile). Răstignirea a fost reînnoită mereu.

Documente și noutăți despre Luisa: sunt mulți care pot să dea mărturie despre Luisa, perfect credibili și serioși, în ceea ce privește competența și virtutea; dintre aceștia numeroși religioși și preoți, teologi și profesori, chiar un viitor Episcop și Cardinal și un sfânt canonizat, sfântul Hanibal Maria de Francia. Dar principala sursă de știri, este mai presus de toate mărturia pe care a dat-o despre ea însăși, (cât de mult a făcut Dumnezeu în ea), acceptată prin sacrificiul ascultării, prin care Luisa a trebuit să scrie propriile experiențe.

Care sunt aceste scrieri? Este fundamental jurnalul ei autobiografic: (treizeci și șase de volume intitulate de Isus: „Împărăția Voinței mele în mijlocul creaturilor. Cartea Cerului. Rechemarea creaturii în ordine, la locul ei și cu scopul pentru care a fost creată de Dumnezeu”). În primul volum, Luisa povestește viața trăită până în momentul în care i-a fost dat ordinul de a scrie, (pe douăzeci și opt februarie 1899), completând un „Caiet cu Amintiri din copilărie”, scris în 1926. A terminat de scris atunci când nu a mai trebuit să o facă, adică pe 28 decembrie 1938, completând al 36 -lea volum și ultimul. De asemenea sunt foarte numeroase, rugăciunile și novenele etc., scrise de ea.

La îndrumările Sfântului Părinte Hanibal, din anul 1913-1914, a scris aceste „Ore ale Pătimirii”, la care a adăugat câteva „Sfaturi și practici evlavioase”.

Mai târziu a scris și treizeci și unu de meditații pentru luna Mai, intitulate „Fecioara Maria în împărăția Voinței Divine”, pe data de 6 mai 1930.

În cele din urmă există o bogată colecție de scrisori, a ultimilor ani din viața ei.

Misiunea Luisei: În frumoasa sa mărturie, Sfântul Hanibal Maria de Francia a scris:

„Domnul Nostru, care din secol în secol, descoperă din ce în ce mai mult minunățiile Iubiri sale, se pare că din această fecioară pe care El a găsit-o fără nici o instrucție, o numea cea mai mică de pe pământ, a vrut să formeze un instrument potrivit pentru o misiune așa nobilă, căci nimeni nu o poate egala, adică: TRIUMFUL VOINȚEI DIVINE în universul ceresc, în conformitate cu ceea ce este spus în rugăciunea Tatăl Nostru: „FIAT VOLUNTAS TUA, SICUT IN COELO ET IN TERRA”.

Isus însuși i-a spus: „Misiunea ta este mare, pentru că nu este vorba doar de sfințenie personală, ci presupune a îmbrățișa totul și pe toți și de a PREGĂTI ÎMPĂRĂȚIA VOINȚEI MELE GENERAȚIILOR UMANE”. Din acest motiv, Isus a chemat-o pe Luisa să fie în Fruntea celei de „a doua generație a Fiilor luminii”: ea este „Trompeta” – îi spune – că trebuie să cheme și să adune noua generație așteptată cu ardoare; ea este „PRIMA FIICĂ NĂSCUTĂ”, „scriitoarea și secretara lui Isus”, „cea mai nobilă învățătoare a științei”, care este VOINȚA DIVINĂ, ...Sunt titluri cu care ISUS o numește. De fapt Luisa este „FIICA CEA MICĂ A VOINȚEI DIVINE” (Cu acest titlu se semnează în toate scrisorile ei și care se citește pe mormântul din parohia Sfânta Maria Greca din Corato).

Ce gândește biserica despre Luisa? Puțini ani după moartea sa, Sfânta Congregație a Sfântului Oficiu a autorizat înmormântarea sa în biserica parohială Sfânta

Maria Greca din Corato. În martie 1994, Arhiepiscopul de Trani a autorizat deschiderea Cauzei sale de a fi declarată Fericită, care a avut loc pe data de douăzeci noiembrie 1994, când s-a sărbătorit Solemnitatea Cristos Rege. Pe doi februarie 1996, actuala Congregație Sfântă pentru doctrina de Credință (ex Sfântul Oficiu) a pus în mâinile Arhiepiscopului scrierile Luisei, care au fost duse în acea arhivă în 1938. În sfârșit, pe 29 octombrie 2005, a fost încheiată oficial Cauza la nivel diecezan, trecând la Sfânta Congregație unde sunt declarați Sfinți.

„Toată abundența fiicei regelui [se vede] când intră îmbrăcată în haine brodate cu aur. În haine strălucitoare e adusă la rege; fecioare formează alaiul ei, prietenele ei sunt aduse la tine.

Sunt aduse în bucurie și veselie, sunt conduse în palatul regelui”. (Ps 44)

Fireasca Credință a poporului creștin o cunoaște și își amintesc de ea cu numele „LUISA SFÂNTA”.

Pentru lauda și slava VOINȚEI DIVINE.

4. CE ISTORIE A AVUT ACEASTĂ CARTE?

Luisa avea șaptesprezece ani când, de Crăciun în anul 1882, a făcut o novenă de pregătire pentru această Sărbătoare. Vocea interioară a lui Isus o lămurea în această contemplație de nouă ore, în fiecare zi. A avut la sfârșit o viziune neașteptată a Copilașului Isus, care a invitat-o să urce mai mult în viața Harului său și a Iubirii sale. Cu acest scop, i-a impus să continue să scrie alte douăzeci și patru de meditații despre Patima și moartea Sa pe Cruce, împărțindu-le în cele douăzeci și patru de ore ale zilei.

Treizeci și unu de ani mai târziu (în 1913 - 1914) Luisa a trebuit să scrie din ascultare aceste „ORE ALE PĂTIMIRII”. Așadar, de atunci, Luisa a avut acest zel pentru acest exercițiu, căci prin harul lui Dumnezeu - spune ea - nu le-a mai lăsat. Așadar a scris aceste „ORELE ALE PĂTIMIRII” în sufletul ei!

Iar Sfântul Hanibal M. De Francia le-a publicat în patru ediții, intitulate de el: „CEASUL PĂTIMIRII”

- Prima ediție (1915): 5000 de copii

- A doua ediție (1916): 2000 de copii

- A treia ediție (1917): 10.000 de copii

- A patra ediție (1924): 15.000 de copii

Toate aceste ediții au avut „aprobarea” și „Imprimatur”. În a treia și a patra ediție, Padre Hanibal a adăugat o anexă, cu titlul: „TRATAT” (sau „MICUL TRATAT”) „DESPRE VOINȚA DIVINĂ” reprezentată prin diferite capitole, alese din câteva volume ale Luisei.

Sfântul Părinte Hanibal a murit în anul 1927, iar responsabilitatea publicării scrierilor a fost preluată de D. Benedict Calvi, ultimul Confesor a Luisei. El a făcut a cincea ediție a acestor „Ore ale Pătimirii” (1934) cu „aprobare” (nulla osta), deja pregătind a șasea ediție, când în Germania această operă a fost tradusă în limba germană și editată de P. Ludwig Beda, O.S.B., în două ediții, cu „Imprimatur”. Era a cincea ediție tradusă în italiană. În limba germană, prima ediție (1936) a fost de 25.000 de copii; a doua (1938), de 30.000 de copii.

Alte traduceri se pregăteau în diferite țări. Așadar cartea s-a răspândit extinzându-se în cursul celor douăzeci și trei de ani, generând o mare onoare și entuziasm, având mereu aprobare ecleziastică, dar a fost și obiectul numeroaselor critici.

Diferiți martori susțineau, căci Sfântul Hanibal M. De Francia se bucura de o mare încredere din partea Sfântului Papa Pius al - X-lea. Într-o zi, vizitând-o pe Luisa, cu mare bucurie a povestit că a dus cartea Sfântului Părinte. Așadar Papa a vrut să i se citească puțin, iar el i-a citit Ora când a fost răstignit Isus; la un moment dat, Papa l-a întrerupt spunând: „Nu așa Părinte, ci în genunchi trebuie să fie citit; este Isus Cristos care vorbește”.

Această carte a fost retrasă din circulație, după ce pe data de treizeci și unu august 1938, a fost pusă sub Sechestrul cărților interzise, cu un decret al Congregației Sfântului Oficiu.

Alte două cărți ale Luisei, publicate de Confesorul ei („ÎMPĂRĂȚIA VOINȚEI DIVINE” și „REGINA CERULUI ÎN ÎMPĂRĂȚIA VOINȚEI DIVINE”) au avut aceeași soartă. Niciodată nu s-a spus oficial care a fost motivul.

Dar același „Sechestru al cărților interzise”, care exista încă din 1559, a fost suspendat în valoarea sa juridică, cu o notificare a aceleiași Congregații pentru Doctrina credinței (Sfântul Oficiu). Despre el rămâne valoarea sa morală, deoarece este mereu o datorie a conștiinței, de a nu pune în pericol credința sau lecturile periculoase și greșite. Așadar, interzicerea adevărată și proprie nu mai există. Nu numai, ci „cu beatificarea Fericitului Hanibal M. De Francia AU FOST APROBATE DE BISERICĂ ȘI SCRIERILE SALE, așadar CHIAR ȘI PREZENTĂRILE OPERELOR LUISEI”. Iar aceasta, mai presus de toate, cu deschiderea Cauzei pentru beatificarea Luisei, la Corato pe 20.11.1994 și consemnarea scrierilor sale din partea Sfintei Congregații. Este un timp pentru fiecare lucru sub soare; a sosit timpul în care Biserica vrea să așeze lumina pe candelabru, adică pe Luisa în locul pe

care Voința Divină i l-a pregătit în Biserica sa. Pentru lauda și slava lui Dumnezeu.

5. DE LA PREZENTARE, TRECEM LA „INTRODUCEREA ACESTUI CEAS AL PĂTIMIRII DUREROASE” SCRISĂ DE SFÂNTUL HANIBAL MARIA DE FRANCIA

Acest „CEAS AL PĂTIMIRII” este scris de o persoană devotată

Providența Divină, care în fiecare timp inspiră suflete care să-L cunoască, să-L iubească și care să-L facă să fie cunoscut și iubit de către alții, a inspirat un suflet după cum am amintit în primul capitol al acestui mic tratat, care s-a consacrat durerilor Divinului Răscumpărător.

Inspirația particulară pe care a avut-o acest suflet, constituie o metodă nouă și foarte roditoare despre cum să contemplăm pătimirile Domnului Nostru Isus Cristos; adică, să rechemăm, una câte una, cele douăzeci și patru de ore, de la ora cinci după-amiază din Joia Sfântă, până la ora cinci după-amiază din Vinerea Sfântă; și să contemplăm, oră după oră, ceea ce Isus Cristos a suferit în cele douăzeci și patru de ore.

Am spus că este nouă această metodă, nu în ceea ce privește reducerea pătimirilor Domnului Nostru la cele 24

de ore, ci în ceea ce privește forma, sentimentele și scopurile.

Așadar nu este nouă împărțirea în cele 24 de ore ale Pătimirii Domnului Nostru Isus Cristos; pentru că aceasta este ceea ce se cheamă CEASUL PĂTIMIRII și care se găsește în multe cărți consacrate, precum: Filotea del Riva, Grădina Spirituală, mai ales în operele spirituale a Doctorului Sfintei Biserici Sfântul Alfons; deși la diferiții Autori, există câte o mică diferență în ceea ce privește orele.

După cum fiecare vede, această devoțiune al acestui CEAS AL DURERII, dintre toate cele referitoare la Patima Domnului Nostru Isus Cristos și durerile Maicii sale Preasfinte, se numără printre cele mai fundamentale, pentru că analizează și meditează, una câte una, toate pătimirile externe și interne ale iubitului Nostru Răscumpărător Isus Cristos. Este un fel de Calea Crucii mai întreagă și completă, pentru că nu începe de la condamnarea Domnului Nostru la moarte din curtea lui Pilat, ci începe de unde practic a început dureroasa Pătimire, adică de când Domnul nostru Isus Cristos și-a luat rămas bun de la Maica sa Preasfântă (cum este evlavioasa credință) pentru a merge la moarte, după care urmează Cenacolul, Grădina Măslinilor, Capturarea etc.

Dar este ceva nou, în acest CEAS AL PĂTIMIRII al Sufletului singuratic, care l-a scris și mi l-a încredințat? Da, este. În primul rând, despre ispășirea celor 24 de ore; nu a amintit doar o singură dată, cum fac alți Autori menționați de mine mai sus, mulțumindu-se a spune: De la 6 la 7 dimineața, Isus este condus la Pilat, – de la 7 la 8 este condus la Irod etc. ... ci se meditează despre ceea ce se întâmplă în fiecare oră. Sufletul fermecător și singuratic face o vie descriere și adaugă opinii, afecțiuni și ispășiri. În al doilea rând, aceste afecțiuni și aceste ispășiri

sunt atât de unice, noi și intime, încât nu par a fi Operă omenească, ci cerească.

Totul apare nou în aceste sfinte meditații. Deși nu se meditează decât asupra acelorași mistere, despre care au scris și meditat atât de mult diferiți sfinți Autori. Inspirația divină, care în acești autori înfăptuiește mereu lucruri noi și își face cunoscută în atâtea forme harul, (multiformis gratia Dei), se manifestă prin mijlocirea acestui suflet într-un mod cu totul singular.

Să presupunem că evlavioasa persoană care scrie, nu este un intelectual, ci abia știe să citească și să scrie. Și totuși pătimirile, umilirile, violențele, sfâșierile adoratului Răscumpărător Isus sunt descrise în mod nemijlocit, cu cuvinte care străbat inima, o emoționează, o impresionează, o atrag spre Iubire.

Iubirea, trebuie specificat, da, Iubirea divină, în expresia sa cea mai sensibilă, este nota predominantă a acestui CEAS AL PĂTIMIRII: iubirea, cea a lui Isus Cristos pentru oameni și iubirea acestui Suflet singuratic pentru Isus Cristos. Este o îndrăgostită, a cărei iubire se amplifică în cea mai iubitoare compasiune pentru Alesul ei, îl compătimește, îl mângâie, îl îmbrățișează, îl sărută și din nou îl sărută, îl însoțește în toate pătimirile sale singulare cu o înlocuire continuă, adică, se așază ea, în măsura în care îi stă în putere, în locul Iubitului îndurerat și primește totul asupra ei, ca și cum în această înlocuire evlavioasă, ar fi vrut să-L ferească de chinuri pe Supremul Bine, trăind ea pe viu acum, pentru atunci. Pentru acest Suflet contemplativ, nu există trecut: ea reproduce scenele ca fiind actuale și se identifică cu ele. În excesul compasiunii și al iubirii, ea înaintează cu multă încredere spre Alesul ei, căci sărutându-i ochii, fața, gura, mâinile, picioarele, Inima, cere și ea sărutări iubitoare de la Isus, cu o atât de mare

încredere, încât la puține suflete, chiar și cele mai iubite, se găsește același lucru. Este Mireasa Cântecelor care exclamă: „mă sărută El cu sărutul buzelor sale”. Nu se poate pune la îndoială faptul că, dacă Domnului Nostru îi place atât de mult respectuoasa teamă, atunci Inima sa iubitoare se va bucura la fel de mult de o filială și încrezătoare afecțiune. Și cum să nu o avem pentru Acela care, vărsând doar un singur strop din Sângele său prețios putea să ne mântuiască și totuși El vrea să-și verse tot sângele, în mijlocul celor mai neînchipuite chinuri și mai imorale violențe, pentru a ne demonstra cât ne iubește? Oare, cere prea mult un suflet, când cere sărutări de la Isus care ni s-a dat și ni se dă mereu pe Sine însuși? Și de ce ar trebui ca păcatele noastre să ne rețină de la această mare iubire încrezătoare, dacă ne-am purificat prin căință și umilință? Oare nu este adevărat că Tatăl fiului risipitor, „pe când (fiul) era încă departe, Tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat” (Lc 15,17)? Și oița, pe umerii Bunului Păstor, oare, nu a fost și ea mângâiată și sărutată? Oare, nu este adevărat, ceea ce spunea acel îngeraș îndrăgostit de Isus, Sfânta Agneza: „Eu îl iubesc pe Cel, care cu cât mai mult îl îmbrățișez și îl ating, cu atât mai pură și castă am devenit?” Ah, această iubire încrezătoare, ce provine dintr-o inimă smerită, fură Inima lui Dumnezeu! Și în acest mod, devenim precum copiii, așa cum ne-a învățat Domnul Nostru când, îmbrățișând la pieptul său iubitor un plăpând copilaș, a zis: „Dacă nu veți deveni ca pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Mt 18,2).

Aceasta este încrederea care se manifestă în fiecare pagină a acestui CEAS AL PĂTIMIRII. Iar sufletul care ia în mână această carte și pătrunde în acest evlavios exercițiu conform acestei îndrumări, puțin câte puțin, va participa la

sentimentele, compasiunea, iubirea și încrederea care sunt depline și copleșitoare.

În această carte, Sufletul singuratic, îl lasă, uneori, pe Domnul Nostru Isus Cristos să vorbească; și atunci acele cuvinte la care Luisa se referă, nu mai reprezintă un sentiment particular al ei, ci o inspirație care se manifestă prin acele expresii, pe care sufletul este capabil (să le scrie); așadar fiecare inspirație și fiecare revelație, care trec prin mintea omenească, iau naștere după capacitatea fiecăruia, sau în funcție de intuiția mistică a individului. De aici reiese diferența în exprimare a sufletelor contemplative, legat de același argument.

Dar, deoarece sufletul autor al acestui CEAS AL DURERII, este regenerat în ceea ce privește efectele și este în mod absolut nou, aș putea spune, că este unic în aceste ispășiri.

Într-adevăr, repararea tuturor ofenselor pe care le primește Domnul Nostru Isus Cristos a fost întotdeauna obiectul principal al multor suflete iubitoare și al multor cărți de devoțiune și uneori de revelații speciale. De exemplu: avem scrierile Fericitei Margareta Alacoque, care în devoțiunea Inimii Preasfinte a lui Isus, include reparări speciale. Încă și mai relevante în acest sens, sunt devoțiunile Preasfântului nume al lui Isus și a Chipului său Preasfânt, cu revelațiile avute de Venerabila Sora Maria a Sfântului Petru, carmelitană. În mod obișnuit, toate aceste reparări sunt constituite din închinări, cereri de iertare și din rugăciuni.

Reparările acestui CEAS AL PĂTIMIRII, sunt în schimb o unificare cu însăși reparările Domnului Nostru Isus Cristos. Este o introducere în profunzime, în sentimentele Inimii Preasfinte a lui Isus, în pătimirile sale divine; cu Isus care pătimește, care se roagă, care se oferă

și repară, în acest mod sufletul compătimește, se roagă, oferă și ispășește. Și pentru ce anume ispășește? Aici ispășirile se extind, se multiplică la infinit și se adaptează fiecărei categorii de păcat, care poate să aibă legături cu fiecare pătimire a Domnului Nostru. De la primul la ultimul cuvânt, se poate spune că această operă este o continuă și o variată ispășire a tuturor păcatelor, în toate speciile lor și nu doar a celor grave, ci chiar și a celor mai ușoare, și nu doar a păcatelor care au fost comise împotriva adorabilei Persoane a lui Isus Cristos, când era în mâinile dușmanilor săi, ci și a tuturor greșelilor prezente, trecute și viitoare, existente în persoana tuturor păcătoșilor, fie ele suflete condamnate sau alese. Sufletul unit cu patima lui Isus se scufundă în orice suferință a Domnului Nostru; analizează, în măsura în care e omenește posibil, abisul infinit și, unindu-se cu infinitele intenții reparatorii al Omului-Dumnezeu îndurerat, îi oferă Lui, oferă Tatălui, oferă Dreptății Divine, ispășiri infinite pentru toate și pentru toți!

Pentru timpurile noastre este nevoie de o mare ispășire universală pentru că nelegiuirile generațiilor prezente s-au înmulțit!

VALOAREA ȘI UTILITATEA ACESTEI ORE (de meditație) ASUPRA ACESTUI CEAS AL PĂTIMIRII,

ȘI CU CÂTĂ PLĂCERE O PRIMEȘTE DOMNUL NOSTRU

Cu o excepție indispensabilă și cu cea mai perfectă ascultare a judecății Sfintei Biserici, fără să solicite o altă credință decât pe cea umană, doar Decretul înțelept al lui Urban al VIII-lea, eu (Sf.Hanibal) transcriu aici câteva revelații pe care Domnul Nostru Isus Cristos, le-ar fi dat acelui Suflet singuratic, prin care a inspirat această operă,

revelații care demonstrează cât de plăcută îi este Inimii adorabile a lui Isus meditarea Pătimirii sale.

Încep cu o scrisoare ce mi-a fost trimisă de Autoare:

„Venerabile Părinte, iată, în sfârșit, vă încredințez aceste Ore ale Pătimirii scrise, dar totul să fie pentru slava Domnului Nostru. Adaug și o altă broșură în care sunt conținute efectele, meritele și promisiunile lui Isus pentru cine face aceste ore ale Pătimirii. Eu cred că, dacă cel care le va medita este păcătos, se va converti, dacă este imperfect devine perfect, dacă este sfânt, devine și mai sfânt, dacă este ispitit, va găsi victoria, dacă este suferind, va găsi în aceste ore puterea, medicamentul, liniștea; iar dacă sufletul său este slăbit și sărman, va găsi o hrană spirituală și o oglindă în care se va admira încontinuu pentru a se înfrumuseța și a deveni asemănător cu Isus, modelul nostru.

Este atât de mare plăcerea pe care o are binecuvântatul Isus prin meditarea acestor ORE, încât ar dori să fie cel puțin câte un exemplar din aceste meditații, pentru fiecare oraș sau țară și să se pună în practică, pentru că în acele ispășiri Isus și-ar auzi propria voce și rugăciunile pe care le înălța Tatălui său în cele 24 de ore ale dureroaselor sale Pătimiri. Iar dacă aceste ore s-ar face cel puțin în fiecare țară sau oraș de către mai multe suflete, mi se pare că Isus mă face să înțeleg că Dreptatea Divină ar rămâne calmă parțial și pedepsele sale ar fi oprite parțial și atenuate, în aceste timpuri triste, jalnice și de vărsări de sânge. Faceți Dumneavoastră apel la toți, Venerabile Părinte, astfel încât să se împlinească opera pe care dragul meu Isus m-a îndreptățit să o fac.

Deci, Vă spun că scopul acestor ORE ALE PĂTIMIRII nu este de a povesti istoria Pătimirii, căci sunt multe cărți în care se vorbește despre pătimirile sale și nu ar fi fost necesar să se facă alta; ci scopul este de a face ISPĂȘIRE,

unind (să se noteze) diferitele puncte ale Pătimirii Domnului Nostru, cu diversitatea atâtor ofense, iar împreună cu Isus să se facă o demnă ispășire, redându-i aproape în toate ceea ce făpturile Îi datorează. De aici rezultă diversitatea modurilor de ispășire în aceste ORE, cum ar fi: în anumite fragmente se binecuvântează, în altele se compătimește, în altele se laudă, în altele se alină îndureratul Isus, în altele se înlocuiește, în altele se imploră, se roagă, se cere. Așadar vă las Vouă, Venerabile Părinte, să faceți cunoscut scopul acestor scrieri cu o introducere”.

Broșura despre care vorbește Autoarea la început este scrisoarea transcrisă, care conține ceea ce Domnul Nostru i-a spus.

6. DIN DIFERITELE VOLUME ALE JURNALULUI AUTOBIOGRAFIC AL LUISEI

Aflându-mă în obișnuita mea stare, mă gândeam la Patima Domnului Nostru, iar în timp ce făceam aceasta El a venit și mi-a spus:

„Fiica mea, îmi face mare plăcere cine meditează mereu Patima mea și simțindu-se îndurerat mă compătimește, așa mă simt mângâiat în tot ceea ce am suferit pe tot parcursul Pătimirii mele; iar sufletul meditând mereu, îmi oferă o hrană continuă.

În această hrană sunt diferite condimente și gusturi, care formează diferite efecte; astfel că, dacă în cursul Pătimirii mele mi-au adus funii și lanțuri pentru a mă lega, sufletul mă dezleagă și îmi dă libertatea; ei m-au disprețuit, m-au scuipat și dezonorat; sufletul mă apreciază, mă curăță de acele scuipături și mă onorează. Ei m-au dezbrăcat și m-au biciuit; el mă reînsănătoșește și mă îmbracă. Ei m-au încoronat cu spini, tratându-mă în batjocură ca pe un rege,

mi-au amărât gura cu fiere și m-au răstignit; sufletul meditând toate durerile mele, mă încoronează de slavă, mă onorează ca Regele său, îmi umple gura de dulceață dându-mi hrana cea mai delicioasă, care este însăși memoria faptelor mele și, dându-mă jos de pe Cruce, mă face să învii în inima sa. Iar Eu, ori de câte ori sufletul face asta, îi dau ca răsplată o nouă viață de Har: astfel încât el este hrana mea, iar Eu mă fac hrana sa continuă. Așadar lucrul care îmi place cel mai mult, este să se mediteze mereu Patima mea.” (Vol. VII, 9 Noiembrie 1906)

***

„Fiica mea, cine se gândește mereu la Patima mea, formează în inima sa un izvor, iar cu cât se gândește mai mult, cu atât acest izvor se mărește. Și din moment ce apele care izvorăsc sunt ape comune pentru toți, acest izvor al Pătimirii mele, care se formează în inimă, este de folos pentru binele sufletului, pentru slava mea și pentru binele oamenilor.”

Iar eu: „Spune-mi, Binele meu, cum îi vei răsplăti pe aceia care vor face aceste ORE ALE PĂTIMIRII așa cum Tu m-ai învățat?”

Și El: „Fiica mea, aceste ORE nu le voi privi ca lucruri ale voastre, ci ca lucruri făcute de mine, și vă voi da însăși meritele mele, ca și cum Eu aș suferi în acel moment Patima mea; și așa voi face să se obțină aceleași efecte, după cum sunt dispuse sufletele. Aici pe pământ, un lucru mai mare (mai bun) de-al meu nu aș putea să vă dau. Apoi în Cer, voi pune aceste suflete în fața mea, săgetându-le cu săgeți de dragoste și mulțumiri, ori de câte ori au făcut aceste ORE ALE PĂTIMIRII MELE, iar ele mă vor săgeta pe mine. Ce

încântare va fi aceasta pentru toți cei Binecuvântați!” (Vol. XI, 10 Aprilie 1913).

***

Stăteam și mă gândeam la aceste ORE ALE PĂTIMIRII scrise, că sunt fără indulgență; deci, cine le face, nu câștigă, în timp ce sunt multe alte rugăciuni îmbogățite de multe indulgențe... În timp ce mă gândeam la aceasta, al meu mereu amabil Isus, binevoitor, mi-a spus: „Fiica mea, cu rugăciuni cu indulgențe se câștigă ceva. În schimb, aceste ORE ALE PĂTIMIRII MELE, care sunt înseși rugăciunile mele, ispășirile mele și totul e iubire, acestea sunt ieșite din adâncul Inimii mele. Poate ai uitat de câte ori m-am unit cu tine pentru a le face împreună și am schimbat pedepsele în haruri pe tot pământul? Așadar este atât de mare și multă mulțumirea mea, încât, în loc de indulgență dau sufletului o nesfârșită iubire, care conține un tezaur de o neasemuită valoare. Și apoi, când lucrurile sunt făcute dintr-o iubire pură, Iubirea mea își găsește libertatea, și nu este indiferentă când omul oferă alinare și libertate Iubirii Creatorului.” (Vol. XI, 6 Septembrie 1913).

***

Scriam aceste ORE ALE PĂTIMIRII și mă gândeam în sinea mea: Câte sacrificii în a scrie aceste ORE ALE PĂTIMIRII, mai ales în a așterne pe hârtie anumite trăiri care au fost doar între mine și Isus! Care va fi răsplata pe care El mi-o va da?

Iar Isus, făcându-mă să aud vocea sa blândă și dulce, mi-a spus: „Fiica mea, ca recompensă pentru că ai scris

aceste ORE ALE PĂTIMIRII, pentru fiecare cuvânt pe care l-ai scris îți voi da un sărut și un suflet.”

Iar eu: „Iubirea mea, aceasta pentru mine; dar pentru cei care le vor face, (lor) ce o să le dai?”

Iar Isus: „Dacă le vor face împreună cu Mine și cu însăși Voința mea, pentru fiecare cuvânt pe care-l vor spune, le voi da lor un suflet, pentru că toată valoarea, mai mare sau mai mică, a acestor ORE ALE PĂTIMIRII se află într-o mai mare sau mai mică uniune pe care o au cu mine. Și făcându-le cu Voința mea, omul se ascunde în Vrerea mea și, acționând Vrerea mea, pot să fac tot binele pe care-l vreau, chiar și prin intermediul unui singur cuvânt. Și aceasta ori de câte ori le veți face.”

Altă dată m-am plâns lui Isus că, după atâtea sacrificii pentru a scrie aceste ORE ALE PĂTIMIRII, erau prea puține suflete care le făceau. Iar El: „Fiica mea, nu te plânge: și chiar de ar fi unul singur, ar trebui să fii mulțumită. N- aș fi suferit întreaga mea Pătimire, chiar dacă trebuia să se mântuiască un singur suflet? Așa și tu. Niciodată nu trebuie să se omită binele doar fiindcă puțini îl merită; tot răul este pentru cine nu profită. Și cum Patima mea a obținut meritul pentru Umanitatea mea, ca și cum toți ar fi fost mântuiți; din nefericire nu toți se mântuiesc (pentru că Voința mea era aceea de a-i mântui pe toți și meritam după cum Eu voiam, nu în funcție de avantajul pe care oamenii l-ar fi avut), așa și tu: pentru că voința ta s-a identificat cu a Mea, de a dori să facă bine tuturor, așa vei fi răsplătită. Tot răul este pentru cei care, au ocazia de a o face și nu o fac. Aceste ORE sunt cele mai prețioase dintre toate, pentru că nu sunt altceva decât repetarea a ceea ce am făcut în cursul vieții mele muritoare și ceea ce continui să fac în

Preasfântul Sacrament. Când aud aceste ORE ALE PĂTIMIRII MELE, aud însăși vocea mea, însăși rugăciunile mele; în acel suflet văd Voința mea, care este aceea de a vrea binele tuturor și de a ispăși pentru toți, iar Eu mă simt atras să locuiesc în el, pentru a putea face în el ceea ce face el însuși. Oh! Cât aș dori, chiar și un singur suflet dintr-o țară să facă aceste ORE A PĂTIMIRII MELE! M-aș auzi pe mine în fiecare țară, iar Dreptatea mea în mare parte tulburată în aceste timpuri, ar rămâne parțial calmă.”

Adaug: Într-o zi făceam ORA când Mama Cerească l-a înmormântat pe Isus, iar eu o urmam îndeaproape pentru a-i ține companie în amara sa dezolare, pentru a o compătimi. Nu obișnuiam să o fac mereu, doar câteodată. Acum eram nehotărâtă dacă trebuie să o fac sau nu. Iar binecuvântatul Isus, cu toată iubirea, ca și cum m-ar fi rugat, mi-a spus: „Fiica mea, nu vreau să o omiți; o vei face din dragoste pentru mine, în onoarea Mamei mele. Să știi că ori de câte ori o faci, Mama mea se simte ca și cum ar fi în persoană pe pământ și ar repeta viața sa, deci (simte) acea slavă și iubire pe care mi-a dat-o mie pe pământ; iar Eu simt ca și cum Mama mea ar fi din nou pe pământ cu trăirile sale materne, cu iubirea sa și toată slava pe care Ea mi-a oferit-o. Așadar te voi considera Mama.”

Prin urmare, îmbrățișându-mă, am auzit că îmi spune taci, taci: „Mama mea, mama,” și îmi inspira ceea cea a făcut și suferit dulcea sa Mamă în această ORĂ, iar eu o urmam. Și de atunci înainte nu am mai omis această Oră, ajutată de Harul său. (Vol. XI, Octombrie 1914).

***

Făceam aceste ORE ALE PĂTIMIRII, iar Isus mulțumit, mi-a spus: „Fiica mea, dacă tu ai ști marea mea plăcere pe care o am văzându-te repetând și din nou repetând, tu ai fi fericită. Este adevărat că Sfinții mei au meditat Patima mea și au înțeles cât am suferit și s-au topit în lacrimi de compasiune, într-atât încât se simțeau epuizați de dragul durerilor mele, dar nu așa continuu și mereu repetat și în această ordine. Astfel că pot spune că tu ești prima care îmi dă această plăcere așa mare și specială, meditând în tine oră după oră Viața mea și ceea ce am suferit. Iar Eu mă simt atât de atras, încât oră după oră îți dau mâncare și mănânc cu tine aceeași mâncare și fac împreună cu tine ceea ce faci tu. Dar să știi că te voi răsplăti abundent cu lumină nouă și cu haruri noi; chiar și după moartea ta, ori de câte ori se vor face pe pământ de către suflete aceste ORE ALE PĂTIMIRII, în Cer Eu te voi învălui de o nouă lumină și slavă”. (Vol. XI, 4 Noiembrie 1914)

***

Continuând în starea mea obișnuită, adorabilul meu Isus s-a arătat înconjurat de o nouă lumină, pe care o transmitea din interiorul Preasfintei sale Umanități, care îl înfrumuseța, în așa fel că forma o viziune încântătoare și răpitoare. Eu am rămas surprinsă, iar El mi-a spus: „Fiica mea, fiecare durere pe care am suferit-o, fiecare picătură de sânge, fiecare rană, rugăciune, acțiune, pas etc., a produs o lumină în Umanitatea mea, pentru a mă înfrumuseța în așa fel că îi ținea răpiți pe toți Binecuvântații. Acum, sufletul pentru fiecare gând pe care îl are asupra Pătimirii mele, pentru fiecare

compătimire, ispășire etc., nu face altceva decât să ia lumină din Umanitatea mea, pentru a se înfrumuseța spre a-mi semăna mie. Așadar un gând în plus asupra Pătimirii mele va fi o altă lumină care îi va aduce o bucurie veșnică”. (Vol. XI, 23 Aprilie 1916).

***

Aflându-mă în obișnuita mea condiție, m-am găsit în afara mea și l-am găsit pe iubitul meu Isus, cu o jalnică coroană de spini pe cap, iar din tot trupul lui picura sânge. Mă privea cu greu printre spini și mi-a spus: „Fiica mea, lumea a devenit dezorientată pentru că a pierdut gândul Pătimirii mele. Ea nu a găsit în întuneric lumina Pătimirii mele care să o lumineze și care să-i facă cunoscută iubirea mea și multele suferințe pe care mi-le prilejuiesc sufletele, astfel încât să se întoarcă și să-L iubească pe Cel care a iubit-o cu adevărat; iar lumina Pătimirii mele, îndrumând-o, ar fi prevenit-o în toate pericolele. În slăbiciune nu a găsit tăria Pătimirii mele care ar fi susținut-o. În nerăbdare nu a găsit oglinda răbdării mele, (în care privind) s-ar fi rușinat și și-ar fi făcut o datorie din a se domina pe sine însăși. În dureri (sufletul) nu a căutat alinarea suferințelor lui Dumnezeu ca prin asta să obțină alinare pentru dureri lui. În păcat nu a găsit Sfințenia mea care, înfruntând păcatul, i-ar fi inspirat ură față de greșeli... Ah! În toate omul a învins pe nedrept, deoarece s-a îndepărtat în toate de Acela care putea să-l ajute. Deci, lumea a pierdut echilibrul. A făcut ca un copil care nu a vrut să-și mai recunoască mama; ca un discipol care nerecunoscându-și învățătorul, nu a vrut să mai audă

învățăturile sale, nici să învețe lecțiile sale. Ce se va alege de acest copil sau de acest discipol? Va fi durere pentru ei, iar pentru societate teroare și durere... Așa a devenit omul: teroare și durere, o durere fără milă. Ah! Omul decade, decade mereu, iar Eu plâng din cauza lui cu lacrimi de sânge!” (Vol. XI, 2 Februarie 1917).

***

Aflându-mă în obișnuita mea condiție, m-am contopit în întregime cu al meu blând Isus, iar apoi m-am revărsat toată în omenire, pentru a-l da pe Isus în întregime tuturor; iar al meu amabil Isus mi-a spus: „Fiica mea, ori de câte ori făptura se unește cu mine, dă un flux de Viață Divină tuturor ființelor, iar ele, în funcție de cum au nevoie, obțin efectul (acestei uniuni): cine este slăbit obține tărie, cine este încăpățânat în greșeli obține lumină, cine suferă primește alinare și așa mai departe”.

Apoi m-am aflat în afara mea; eram în mijlocul multor suflete – păreau să fie suflete din purgator și Sfinți– care au numit o persoană pe care o cunoșteam, moartă nu de mult, și mi-au spus: „El se simte fericit văzând că nu este suflet care intră în Purgator care să n-aibă pecetea acestor ORE ALE PĂTIMIRII; ajutat și favorizat (fiind) de aceste ORE ca să aibă parte de un loc sigur; și nu este suflet care să zboare în Paradis și să nu fie însoțit de aceste ORE ALE PĂTIMIRII. Aceste ORE fac să se reverse din Cer o nesfârșită rouă pe pământ, în Purgator și până în Cer.”

Auzind acestea, am spus în sinea mea, poate iubitul meu Isus, pentru a-și păstra cuvântul dat, că pentru fiecare cuvânt din aceste ORE ALE PĂTIMIRII ar da un suflet, (ar

permite) ca să nu fie suflet salvat care să nu aibă parte de folos din aceste ORE. După aceea m-am întors în sinea mea și, găsindu-l pe al meu dulce Isus, l-am întrebat dacă ar putea fi adevărat. Iar El: „Aceste ORE sunt ordinea Universului și pun în armonie Cerul și pământul și mă opresc să nu distrug lumea. Simt că pun în circulație sângele meu, rănile mele, iubirea mea și tot ceea ce am făcut, și curge peste toți pentru a salva toată lumea. Când sufletele fac aceste ORE ALE PĂTIMIRII, simt că dau viață sângelui meu, rănilor mele, nerăbdărilor mele pentru a mântui sufletele. Și auzind că se repetă Viața mea, cum ar putea să obțină ceva bun ființele, dacă nu prin intermediul acestor ORE…? De ce ai dubii? Făptuirea nu este a ta, ci a mea; tu ai fost instrumentul constrâns și slab”. (Vol. XII, 16 Mai 1917).

***

Continuând obișnuitele ORE ALE PĂTIMIRII, iubitul meu Isus mi-a spus: „Fiica mea, lumea stă într-un act continuu de a reînnoi Patima mea, iar din moment ce imensitatea mea învăluie totul, înăuntrul și în afara făpturilor, prin contact cu ele sunt constrâns să primesc cuie, spini, bice, disprețuiri, scuipături și tot restul pe care l-am suferit în Patima mea și chiar mai mult. Intrând în contact cu aceste suflete, care fac aceste ORE ALE PĂTIMIRII, simt că mi se îndepărtează cuiele, se fărâmițează spinii, mi se mângâie rănile, mi se îndepărtează scuipăturile; mă simt răsplătit în bine pentru răul pe care mi-l fac alții; iar Eu, simțind, că contactul lor nu-mi face rău, ci bine, mă sprijin din ce în ce mai mult pe ele.”

Mai presus de aceasta, reîntorcându-se binecuvântatul Isus și vorbind despre aceste ORE ALE PĂTIMIRII, a zis: „Fiica mea, făcându-se aceste ORE, sufletul își însușește gândurile mele și le face (să fie) ale sale, își însușește cele mai intime fibre ale mele și le face ale sale, iar înălțându-se, între Cer și Pământ, face aceeași misiune a mea și, precum co-răscumpărător, spune împreună cu mine: Ecce ego, mitte me (Iată-mă, trimite-mă pe mine); vreau să-ți dau ispășiri pentru toți, să-ți răspund pentru toți și să obțin binele pentru toți”. (Vol. XI, 6 Noiembrie 1914).

***

În această dimineață venind, binecuvântatul Isus, mi-a spus: „Fiica mea, crucile, mortificațiile și orice fel de cruce care va pătrunde în gândul Pătimirii mele, pierde jumătate din asprime și din greutate”. Apoi, ca un fulger, a dispărut.

În timp ce făceam anumite ispășiri și adorații în interiorul meu, El s-a întors și a adăugat: „Este atât de mare alinarea mea când văd în tine tot ceea ce am suferit în Umanitatea mea cu multe secole înainte, pentru că orice lucru pe care Eu am vrut ca fiecare suflet să-l facă, a fost făcut mai întâi în Umanitatea mea. Dacă sufletul este dispus, reface în el însuși ceea ce Eu am făcut pentru el; iar dacă nu este dispus la tot ceea ce Eu vreau, acel lucru rămâne făcut doar în mine, iar Eu simt o amărăciune inexplicabilă.” (Vol. VI, 5 Iunie 1905)

Adaug; mă gândeam în sinea mea la dulcea mea Mamă, iar Isus mi-a spus: „Fiica mea, Mamei mele dragi niciodată nu i-a scăpat nici un gând din Patima mea, iar datorită intensității cu care o repeta, s-a umplut toată, toată de mine. Așa se întâmplă și cu sufletul: prin

repetarea a ceea ce am suferit, devine plin de mine.” (Vol. XI, 24 Martie 1913).

***

Mă rugam pentru un suflet muribund cu o anumită teamă și neliniște, iar iubitul meu Isus, venind mi-a spus: „Fiica mea, de ce te temi? Tu nu știi că pentru fiecare cuvânt din Patima mea, pentru fiecare gând, compătimire, ispășire, amintire a durerilor mele, se deschid între Mine și suflet multe căi de comunicare, ca un curent, așadar cu atâtea frumuseți diferite este împodobit sufletul? Ea a făcut aceste ORE ALE PĂTIMIRII MELE, iar Eu o voi primi ca pe o fiică a Patimilor mele, îmbrăcată cu Sângele meu și împodobită cu rănile mele. Această floare a crescut în inima ta, iar Eu o binecuvântez și o primesc în a Mea, ca floare preferată”. Iar în timp ce spunea aceasta, din inima mea se desprindea o floare care își lua zborul spre Isus.” (Vol. XII, 12 Iulie 1918).

***

Mă gândeam la Patima blândului meu Isus, când a venit și mi-a spus: „Fiica mea, ori de câte ori sufletul se gândește la Patima mea, își aduce aminte de ceea ce am suferit sau mă compătimește, suferința durerilor mele se reînnoiește în el; sângele meu vine să-l inunde, iar rănile mele sunt în acțiune pentru a-l vindeca dacă este rănit, sau pentru a-l înfrumuseța dacă este sănătos; toate meritele mele sunt pentru a-l îmbogăți. Mișcarea pe care o face este surprinzătoare; este ca și cum ar pune în joc tot ceea ce Eu am făcut și suferit, fiind răsplătit dublu. De

aceea, tot ceea ce am făcut și am suferit este într-un act continuu pentru a se oferi omului, precum soarele strălucește mereu pentru a da lumină și căldură; faptele mele nu sunt predispuse să se termine. Numai sufletul trebuie să vrea, iar de câte ori vrea, primește rodul Vieții mele. Astfel, dacă își aduce aminte de douăzeci, de o sută, de o mie de ori de Patima mea, de atât de multe ori se va bucura de efectele sale. Dar cât de puțini sunt aceia care o prețuiesc! Cu tot binele Pătimirii mele, există suflete slăbite, oarbe, surde, mute, șchioape, cadavre vii care sunt dezgustătoare. De ce? De ce Patima mea este lăsată în uitare? Durerile mele, rănile mele, sângele meu sunt forța care îndepărtează deznădejdea, lumina care dă vederea orbilor, limba care dezleagă limbile și deschide auzul, calea care îndreaptă șchiopii, viața care învie morții... Toate remediile care sunt de folos omenirii sunt în Viața și Patima mea, dar oamenii disprețuiesc medicamentul și nu se îngrijesc de remedii; așadar se vede că, cu toată Răscumpărarea mea, starea omului se degradează ca și cum ar suferi de tuberculoză incurabilă. Dar ceea ce mă îndurerează și mai mult este să văd persoane religioase care se obosesc pentru obținerea de doctrine, de speculații, de povești, iar despre Patima mea (nu vor să știe) nimic; astfel încât Patima mea de multe ori este înlăturată din biserici, din gura preoților; de aceea vorbirea lor este fără lumină, iar popoarele rămân mai neputincioase decât la început.” (Vol. XIII, 21 Octombrie 1921).

***

Făceam aceste ORE ALE PĂTIMIRII, iar binecuvântatul Isus mi-a spus: „Fiica mea, în cursul Vieții mele

muritoare mii de îngeri făceau curte Umanității mele și adunau tot ceea ce făceam: cuvintele, faptele, pașii, chiar și suspinele, durerile, picăturile sângelui meu, în concluzie totul. Erau îngerii numiți în custodia mea, ca să mă cinstească, ascultând toate indicațiile mele; coborau și se înălțau în Ceruri, pentru a duce Tatălui ceea ce Eu făceam. Acum acești îngeri au o misiune specială: atunci când sufletul rememorează Viața mea, Patima mea, rugăciunile mele, ei vin în jurul acestui suflet și adună cuvintele sale, rugăciunile sale, compătimirile sale, lacrimile sale, ofertele sale, le unesc cu ale mele și le aduc înaintea Maiestății mele, pentru a-mi reînnoi gloria Vieții mele. Este atât de mare satisfacția îngerilor, încât cu reverență ascultă ceea ce spune sufletul și se roagă împreună cu el... De aceea sufletul trebuie să facă aceste ORE cu atenție și respect, gândind că îngerii iau de pe buzele lui și repeta lângă el ceea ce el zice!”

Apoi a adăugat: „La multele amărăciuni pe care mi le dau oamenii, aceste ORE, sunt mici înghițituri dulci pe care sufletele mi le dau; dar, în comparație cu multele înghițituri amare pe care le primesc, sunt prea puține cele dulci. De aceea mai multă propagandă, mai multă propagandă!” (Vol. XI, 13 Octombrie 1916).

***

Eram tristă din cauza absenței dulcelui meu Isus; iar dacă vine, în timp ce respir un pic de viață, sunt și mai tristă văzându-l mai trist decât mine, deoarece nu vrea să audă, să se liniștească, din cauza oamenilor care îl constrâng și îl provoacă să dea alte pedepse. Dar în timp ce pedepsește,

plânge soarta omului și se ascunde în interiorul Inimii, aproape pentru a nu vedea ceea ce suferă omul... Aproape că nu se poate trăi în aceste vremuri triste și totuși se pare că este (abia) începutul. Apoi, dulcele meu Isus, fiind eu îngândurată de soarta mea dură și tristă, trebuind să stau mereu, mereu în absența Lui, a venit și punând brațul în jurul gâtul meu, mi-a spus:

„Fiica mea, nu înmulți durerile mele îngândurându-te. Deja sunt prea multe. Eu nu mă aștept la asta din partea ta, dimpotrivă, vreau să-ți însușești durerile mele, rugăciunile mele, tot ceea ce este al meu, astfel ca Eu să pot găsi un alt Isus în tine. În aceste timpuri vreau mari satisfacții și numai cine își însușește toate actele mele poate să-mi le dea. Și tot ceea ce a găsit în mine Tatăl, adică slavă, plăcere, iubire, perfecte și desăvârșite mulțumiri, Eu vreau să găsesc în aceste suflete, pentru binele tuturor, suflete care, precum mulți Isus, să-mi fie egale. Iar aceste intenții trebuie să le repeți în fiecare ORĂ A PĂTIMIRII, pe care o faci, în fiecare acțiune, în toate; iar dacă Eu nu găsesc mulțumirile mele, ah, pentru lume este sfârșitul, pedepsele vor ploua puhoi! Ah! Fiica mea, ah, fiica mea...!” (Vol. XI, 9 Decembrie 1916)

***

7. CUM FUNCȚIONEAZĂ ACESTE CEASURI? ÎN CE MOD SE POT FACE ACESTE ORE ALE PĂTIMIRII?

- O metodă este aceea de a medita în fiecare zi o ORĂ, citind-o singuri, în familie sau cu alții. Așa, în timp de 24 de

zile, se completează cele 24 de ORE. Un ceas bun nu se oprește niciodată; viața nu se oprește niciodată.

- O altă metodă ar fi aceea de a forma grupuri de câte patru, opt, doisprezece sau până la douăzeci și patru de persoane, care pot fi chiar și familii, fiecare dintre acestea trebuie să se implice cu seriozitate să facă una din aceste ORE, aceea care îi este încredințată, iar aceasta pentru o anumită perioadă de timp, înainte de a schimba ORA. Un ceas bun indică toate ORELE, nu sare peste nici una...

- A treia metodă, este aceea de a face în fiecare zi cel puțin o ORĂ, aceea a momentului în care ne aflăm în ziua respectivă; și ar fi de dorit să ajungem la o atât de mare familiaritate cu aceste ORE ALE PĂTIMIRII, încât asimilându-le să le putem urma în mintea noastră cu tot ceea ce conțin, pe tot parcursul zilei.

A „face” o ORĂ A PĂTIMIRII, înseamnă să o citim cu atenție, meditând, contemplând, făcând-o (să devină) rugăciune și viață proprie... Da, pentru că nu este o meditație în general a Pătimirii, pe care fiecare o face cum poate, ca de exemplu, misterele dureroase al Sfântului Rozariu; ci este un mod concret și specific, inspirat din iubirea lui Isus, de a ne uni înainte de toate cu Voința Divină și de a retrăi în mod continuu, fără întrerupere Viața sa interioară și tot ceea ce El a făcut în cursul Pătimirii sale.

Fiecare ORĂ, ocupă puține minute; unele mai puține, iar altele mai multe. O lectură calmă și atentă ocupă în medie mai puțin de o jumătate de oră; unele pot fi mai lungi. Orele dificil de făcut la timpul indicat, cum sunt în general cele de noapte, pot fi mutate în alte momente.

Este important totuși ca angajamentul asumat să fie ținut în fiecare zi. Când o persoană se implică să facă o anumită ORĂ, pentru o anumită perioadă de timp, nu

trebuie să fie preocupată (de gândul): „dar mereu aceeași ORĂ?”, deoarece, dacă se face cu atenție și cu o iubire adecvată, niciodată nu o să fie la fel; apoi este bine să o practicăm cu perseverență pentru a o face mereu, neținând cont de altceva decât (de faptul) că îi ținem companie Domnului Nostru. După un anumit timp, când deja CEASUL funcționează, se poate trece să se facă și alte ORE. Așadar se înțelege, „că nu este ceva de citit” și gata, nici măcar nu este un exercițiu de devoțiune sau de evlavie în plus, ci este vorba de practicarea unei vieți: Viața interioară pe care a trăit-o Isus. În acest mod, se va ajunge la momentul în care acel timp de lectură, acele ispășiri și actele interioare ale lui Isus ne vor ocupa mintea și inima pentru tot restul OREI și al zilei, chiar în timp ce facem alte lucruri sau vorbim cu alte persoane. Atunci vom simți, puțin câte puțin, că Isus trăiește în noi, nu doar viața noastră, ci practic Viața sa.

CELE DOUĂZECI ȘI PATRU DE ORE

ALE PĂTIMIRII

1. (De la 17:00 la 18:00) Isus își ia rămas bun de la Mama sa.

2. (De la 18:00 la 19:00) Isus se îndreaptă spre Cenacol.

3. (De la 19:00 la 20:00) Ultima Cină

4. (De la 20:00 la 21:00) Spălarea picioarelor și Cina Euharistică.

5. (De la 21:00 la 22:00) Prima oră de agonie în Ghetsemani.

6. (De la 22:00 la 23:00) A doua oră de agonie în Ghetsemani.

7. (De la 23:00 la 24:00) A treia oră de agonie în Ghetsemani.

8. (De la 24:00 la 1:00) Prinderea lui Isus.

9. (De la 1:00 la 2:00) Isus, împins de pe o stâncă cade în râul Cedron.

10. (De la 2:00 la 3:00) Isus este prezentat în fața lui Ana.

11. (De la 3:00 la 4:00) Isus în casa lui Caiafa, acesta îl condamnă la moarte. Negat de Petru.

12. (De la 4:00 la 5:00) Isus în mâinile răufăcătorilor.

13. (De la 5:00 la 6:00) Isus în închisoare.

14. (De la 6:00 la 7:00) Isus din nou înaintea lui Caiafa, care confirmă condamnarea și îl trimite la Pilat.

15. (De la 7:00 la 8:00) Isus înaintea lui Pilat; Pilat îl trimite la Irod.

16. (De la 8:00 la 9:00) Isus este adus din nou înaintea lui Pilat și este considerat mai vinovat decât Baraba, Isus este biciuit.

17. (De la 9:00 la 10:00) Isus este încoronat cu spini; așadar este prezentat poporului: „Iată Omul!”

18. (De la 10:00 la 11:00) Isus îmbrățișează Crucea și se îndreaptă spre Calvar, unde este dezbrăcat.

19. (De la 11:00 la 12:00) Isus este răstignit.

20. (De la 12:00 la 13:00) Prima oră de agonie pe Cruce. Primul cuvânt.

21. (De la 13:00 la 14:00) A doua oră de agonie pe Cruce. Al doilea, al treilea și al patrulea cuvânt.

22. (De la 14:00 la 15:00) A treia oră de agonie pe Cruce. Al cincilea, al șaselea și al șaptelea cuvânt. Moartea lui Isus.

23. (De la 15:00 la 16:00) Isus mort este străpuns cu o lovitură de suliță. Isus este dat jos de pe Cruce.

24. (De la 16:00 la 17:00) Înmormântarea lui Isus. Preasfânta Maria dezolată.

ANUNȚ

Aceste ORE ALE PĂTIMIRII sunt rugăciunile Luisei; din acest motiv ea a scris la persoana I, singular, feminin, (terminația adjectivelor etc.) deci, chiar dacă sunt rugăciuni pentru toți, trebuie să ținem cont că multe expresii și modurile de a-l trata pe Isus sunt ale ei, proprii, deoarece ea este Mireasa și (trebuie să ținem cont și de) personalitatea ei. În afară de aceasta, cuvintele lui Isus nu ar fi fost spuse literalmente de El (cum, în schimb, sunt redate în „Jurnal”), ci aprofundate de Luisa în adâncul sufletului ei. Unele fragmentele (și unele ORE întregi) sunt originalele Luisei, restul a fost luat din a cincea ediție, publicată de Confesorul ei, Don Benedict Calvi.

PREGĂTIRE ÎNAINTE DE FIECARE ORĂ

Doamne Isuse Cristoase, îngenunchiat înaintea prezenței tale divine, implor Inima ta preaiubitoare să vrea să mă accepte la dureroasa meditație a celor 24 de ORE, în care din iubire pentru noi, ai vrut să pătimești atât de mult în Trupul tău adorabil și în Sufletul tău Preasfânt, până la moartea pe Cruce. Oh, dă-mi ajutor, har, iubire, profundă compasiune și inteligență pentru a înțelege patimile tale, în timp ce acum meditez ora ...

Iar pentru acelea pe care nu le pot medita, îți ofer voința cu care aș vrea să o fac și intenția cu care aș vrea să meditez în toate orele în care sunt constrânsă să mă ocup de obligațiile mele, sau să dorm.

Acceptă, o, Doamne Milostive, intenția mea iubitoare, fă să fie de folos pentru mine și pentru toți, astfel ca în mod efectiv și sfânt, să îndeplinesc ceea ce doresc atât de mult să practic.

Pentru moment îți mulțumesc, o, Isuse al meu, deoarece prin intermediul rugăciunii, mă chemi în unire cu tine, iar ca să-ți fie mai plăcut, îmi însușesc gândurile tale, limba ta, Inima ta și cu acestea intenționez să mă rog, contopindu-mă în întregime în Voința ta și în Iubirea ta, întinzând brațele pentru a te îmbrățișa, îmi sprijin capul pe Inima ta și încep ...

MULȚUMIRE DUPĂ FIECARE ORĂ

Amabilul meu Isus, Tu m-ai chemat în această ORĂ a Pătimirii tale să-ți țin companie, iar eu am venit. Mi se părea că te aud, chinuit și îndurerat, că te rogi, repari și pătimești și cu o voce foarte înduioșătoare și convingătoare pledezi pentru salvarea sufletelor. Am încercat să te urmez în toate, iar acum trebuind să te las pentru obișnuitele mele ocupații, simt obligația să-ți spun „îți mulțumesc” și „te binecuvântez”.

Da, o, Isuse, îți repet de mii și mii de ori mulțumesc și te binecuvântez pentru tot ceea ce ai făcut și ai pătimit pentru mine și pentru toți; îți mulțumesc și te binecuvântez pentru fiecare picătură de Sânge pe care ai vărsat-o, pentru fiecare respirație, pentru fiecare bătaie a inimii, pentru fiecare pas, cuvânt, privire, amărăciune și ofensă pe care ai suportat-o. În toate, o, Isuse al meu, vreau să te însemnez cu un „mulțumesc” și un „te binecuvântez”.

Oh, o, Isuse al meu, fă ca toată ființa mea să-ți trimită un flux continu de mulțumiri și binecuvântări, astfel încât să atrag asupra mea și asupra tuturor fluxul binecuvântărilor și harurilor tale. Oh, Isuse, strânge-mă la inima ta, iar cu mâinile tale preasfinte însemnează fiecare parte a ființei mele cu al tău „te binecuvântez”, pentru a face ca din mine să nu poată ieși altceva decât un imn continuu către tine.

Prima oră (17:00-18:00)

ISUS ÎȘI IA RĂMAS BUN DE LA MAMA SA PREASFÂNTĂ

O, Cerească Mamă, ora despărțirii deja a sosit, iar eu vin la tine. O, Mamă, dă-mi iubirea ta și reparările tale, dă-mi durerea ta, pentru că împreună cu tine vreau să-l urmez pas cu pas pe adoratul Isus.

Iată că Isus vine, iar Tu, cu sufletul plin de iubire, îi alergi în întâmpinare, și văzându-l atât de palid și trist, Inima ți se strânge de durere, puterile îți scad și ești gata să-i cazi la picioare... O, blânda mea Mamă, știi Tu de ce a venit la tine adoratul Isus? Ah, El a venit să-ți spună ultimul adio, să-ți spună un ultim cuvânt, pentru a primi ultima îmbrățișare! O, Mamă, mă apropii de tine cu toată afecțiunea de care este capabilă inima mea, astfel încât strânsă și atrasă de tine să pot primi și eu îmbrățișările adoratului Isus. Poți Tu să mă refuzi? Oare, nu este de preferat să ai un sprijin pentru inima ta, un suflet apropiat, care să împartă cu tine durerile, afecțiunile și reparările?

O, Isuse, în această oră așa sfâșietoare pentru Inima ta delicată, ce exemplu ne dai Tu de filială și iubitoare ascultare față de Mama ta! Ce dulce armonie se află între tine și Maria! Ce încântare suavă de iubire, care se înalță până la tronul Celui Veșnic amplificându-se pentru salvarea tuturor!

O, Mama mea Cerească, știi tu ce vrea de la tine adoratul Isus? Nimic altceva decât ultima binecuvântare. Este adevărat că din toate părticelele ființei tale ies doar binecuvântări și laude pentru Creatorul tău; dar Isus, luându-și rămas bun de la tine, vrea să audă cuvintele dulci „Te binecuvântez o Fiule”, iar acel „Te binecuvântez”

anulează toate insultele din auzul său, și coboară dulce și suav în Inima sa; iar Isus vrea al tău: „Te binecuvântez...”ca pe un adăpost care să-l ferească de toate ofensele pe care i le fac oamenii.

Și eu mă unesc cu tine, o, dulce Mamă: pe aripile vântului vreau să înconjor Cerul pentru a cere Tatălui, Duhului Sfânt, tuturor îngerilor, un „Te binecuvântez”, pentru Isus, astfel ca mergând la El, să-i pot duce binecuvântările lor. Iar aici, pe pământ, vreau să merg la toți oamenii și să cer de la fiecare gură, de la fiecare bătaie a inimii, de la fiecare pas, de la fiecare respirație, de la fiecare privire, de la fiecare gând, binecuvântări și laude pentru Isus; iar dacă nimeni nu va vrea să mi le dea, atunci vreau să le ofer eu în locul lor. O, dulce Mamă, după ce am înconjurat și iar înconjurat, pentru a cere Preasfintei Treimi, îngerilor, tuturor oamenilor, luminii soarelui, parfumului florilor, undelor mării; de la fiecare suflare de vânt, de la fiecare scânteie de foc, de la fiecare frunză ce se mișcă, din strălucirea stelelor, de la fiecare mișcare a naturii, un „Te binecuvântez”, vin la tine și împreună cu ale tale, unesc binecuvântările mele.

Dulce Mamă a mea, văd că Tu primești alinare și mângâiere și îi oferi lui Isus toate binecuvântările mele, pentru ispășirea insultelor și blestemelor pe care El le primește din partea oamenilor... Dar în timp ce îți ofer totul, aud vocea ta tremurândă care spune: „Fiule, binecuvântează-mă și pe mine!”

O, Isuse, Iubirea mea dulce, binecuvântează-mă din nou și pe mine împreună cu Mama ta; binecuvântează gândurile mele, inima mea, mâinile mele, faptele mele, pașii mei, iar împreună cu Mama ta, binecuvântează toți oamenii.

O, Mama mea, cum privești cu intensitate Fața îndurerată a lui Isus, palidă, tristă și tulburată, se trezește

în Tine amintirea durerilor care, peste puțin timp, El va trebui să le îndure. Prevezi Fața sa acoperită de scuipături și îl binecuvântezi, capul străpuns de spini, ochii învinețiți, trupul masacrat de biciuiri, mâinile și picioarele perforate de cuie și oriunde merge El, Tu îl urmezi cu binecuvântările tale; iar împreună cu tine îl urmez și eu. Când Isus va fi lovit de bice, încoronat cu spini, pălmuit, străpuns de cuie, peste tot va găsi, împreună cu al tău, al meu „Te binecuvântez”.

O, Isuse, o, Mamă, vă compătimesc, cât de imensă este durerea voastră în aceste momente; Inima unuia pare că sfâșie Inima celuilalt. O, Mamă, sfâșie inima mea de pe pământ și leag-o puternic de a lui Isus, astfel ca, unită cu El, să pot lua și eu parte la durerile tale, iar în timp ce vă strângeți, vă îmbrățișați, vă dați ultimele priviri, ultimele sărutări, stând eu în mijlocul celor două Inimi ale voastre, să pot primi ultimele voastre sărutări, ultimele voastre îmbrățișări. Nu vedeți că eu nu pot să stau fără voi, în ciuda mizeriei și răcelii mele?

Isuse, Mamă, țineți-mă strâns (alături) de voi; dați-mi Iubirea voastră, Vrerea voastră, iradiați sărmana mea inimă, strângeți-mă în brațele voastre; și împreună cu tine o dulce Mamă, vreau să-l urmez pas cu pas pe adoratul Isus, cu intenția de a-i da mângâiere, alinare, iubire și ispășire pentru toți.

O, Isuse, împreună cu Mama ta îți sărut piciorul stâng, rugându-te să mă ierți pe mine și pe toți oamenii, ori de câte ori nu ne-am îndreptat pașii către Dumnezeu. Sărut piciorul tău drept: iartă-mă pe mine și pe toți, ori de câte ori nu am urmat perfecțiunea pe care Tu o voiai de la noi. Îți sărut mâna stângă: transmite-ne puritatea ta. Sărut mâna ta dreaptă: binecuvântează-mi toate bătăile inimii, gândurile, sentimentele, astfel ca întărite de binecuvântările tale, toți să se sfințească; și împreună cu mine binecuvântează din

nou toți oamenii și sigilează mântuirea sufletelor lor cu binecuvântarea ta. Isuse, împreună cu Mama ta, te îmbrățișez și, sărutându-ți Inima, te rog să pui inima mea în mijlocul celor două inimi ale voastre, pentru a se hrăni permanent cu înseși afecțiunile și dorințele voastre și chiar cu însăși Viața voastră. Așa să fie.

***

A II-a oră (18:00-19:00)

ISUS SE DESPARTE DE MAMA SA PREASFÂNTĂ ȘI SE ÎNDREAPTĂ SPRE CENACOL

Adorabilul meu Isus, împreună cu tine am luat parte la durerile tale și la cele ale Mamei tale suferinde, văd că te hotărăști să mergi acolo unde Vrerea Tatălui te cheamă. Este atât de mare iubirea dintre Fiu și Mamă încât vă face inseparabili, de aceea Tu rămâi în Inima Mamei tale, iar Regina și blânda Mamă rămâne în a ta, altfel v-ar fi fost imposibil să vă despărțiți. Dar apoi, binecuvântându-vă unul pe altul, Tu îi dai ultimul sărut pentru a o întări în cumplitele dureri și pentru a o susține, îi spui adio și pleci.

Dar Fața ta palidă, buzele tale tremurânde, vocea ta sufocată, de parcă ai vrea să izbucnești în plâns când îi spui adio, ah, totul îmi spune cât suferi trebuind să o lași!

Dar, pentru a împlinii Voința Tatălui, cu inimile voastre unite una în cealaltă, vă supuneți la toate, voind să reparați pentru cei care, ca să nu lezeze sensibilitatea rudelor și a prietenilor, atașamentele și legăturile (lor), nu sunt interesați să îndeplinească Sfânta Vrere a lui Dumnezeu și să corespundă stării de sfințenie la care

Dumnezeu îi cheamă. Cât de multă Iubire mai vrei să le dai, ca să te poți simți satisfăcut de iubirea oamenilor?

Dulcea mea Iubire, în timp ce repar cu tine, permite-mi să rămân cu Mama ta pentru a o consola și a o susține, în timp ce Tu pleci; apoi voi grăbi pașii, pentru a te ajunge din urmă. Dar, cu o durere foarte mare, văd că îndurerata mea Mamă tremură și este atât de mare durerea, că în timp ce vrea să-i spună Fiului adio, vocea îi moare pe buze și nu mai poate articula nici un cuvânt, aproape că leșină, iar în delirul ei de iubire șoptește:

„Fiul meu, Fiul meu, te binecuvântez! Ce amară despărțire, mai crudă decât orice moarte...!” Dar durerea o împiedică din nou să vorbească și amuțește!

Neconsolată Regină, lasă-mă să te ocrotesc, să-ți șterg lacrimile și să te compătimesc în amara ta durere! Mama mea, eu nu te voi lăsa singură; iar Tu ia-mă cu tine, învață-mă, în această perioadă atât de dureroasă pentru tine și pentru Isus, ceea ce trebuie să fac, cum trebuie să-l apăr, cum să-i aduc ispășiri și să-l consolez și dacă trebuie să-mi dau viața pentru a o apăra pe a Sa. Nu, nu mă voi îndepărta de sub mantia ta. La semnul tău voi alerga la Isus și îi voi da dragostea ta, afecțiunile tale, sărutările tale împreună cu ale mele și le voi pune în fiecare rană, în fiecare picătură a Sângelui său, în fiecare durere și insultă, astfel încât, simțind El în fiecare durere sărutările și iubirea Mamei, durerile sale vor fi alinate. Apoi mă voi întoarce sub mantia ta, aducându-ți sărutările sale pentru a îndulci Inima ta străpunsă ... Mama mea, inima îmi bate, vreau să merg la Isus. Iar în timp ce sărut mâinile tale de mamă, Tu binecuvântează-mă așa cum l-ai binecuvântat pe Isus și permite-mi să merg la El.

Dulcele meu Isus, iubirea îmi indică pașii tăi și te ajung din urmă, în timp ce străbați drumurile Ierusalimului

împreună cu iubiții tăi discipoli. Te privesc și din nou te văd palid. Aud vocea ta dulce, da, dar maiestuoasă, cum sfâșie inima discipolilor tăi, care sunt tulburați. „Este ultima oară – spui Tu – că parcurg aceste drumuri singur (și liber); mâine le voi parcurge legat, târât între mii de insulte”.

Și indicând punctele unde vei fi dezonorat și sfâșiat, continui spunând: „Viața mea este gata să apună aici jos, precum apune soarele, iar mâine la această oră nu voi mai fi ... Dar precum soarele voi învia a treia zi”.

Auzind acestea, Apostolii devin triști și tăcuți, neștiind ce să răspundă. Dar Tu adaugi: „Curaj, nu fiți abătuți; este necesar ca Eu să mor pentru binele vostru și al tuturor”.

Spunând acestea, te-ai emoționat, dar cu vocea tremurândă, continui să-i instruiești. Iar mai înainte să te închizi în Cenacol, privești soarele care apune, cum urmează să apună și viața ta, oferi pașii tăi pentru aceia care se află la apusul vieții lor și le dai lor harul de a o face să apună în tine, ispășind pentru aceia care, cu toate neplăcerile și înșelăciunile vieții, se încăpățânează să nu se supună ție ... Apoi privești din nou Ierusalimul, centrul miracolelor tale și al preferințelor Inimii tale, care, în schimb, îți pregătește Crucea ascuțind cuiele pentru a împlinii actul de ucidere a lui Dumnezeu, iar Tu tremuri, Inima ți se prăbușește și plângi pentru distrugerea sa. Cu toate acestea, repari pentru atât de multe suflete consacrate ție, pe care cu multă grijă încercai să le formezi ca minuni ale Iubirii tale, iar ele, nerecunoscătoare și necorespunzătoare, te fac să pătimești atât de multe amărăciuni ... Vreau să ispășesc împreună cu tine, pentru a alina Inima ta frântă. Dar văd că privești cu oroare Ierusalimul și, întorcând privirea, intri în Cenacol. Iubirea mea, strânge-mă la Inima ta, astfel încât să-mi însușesc amărăciunile tale, pentru a le oferi împreună cu tine, iar Tu

privind cu milă sufletul meu și vărsând în el Iubirea ta, binecuvântează-mă.

***

A III-a oră (19:00-20:00)

ULTIMA CINĂ

O, Isuse, ajungi deja cu iubiții tăi apostoli la Cenacol și te așezi la cină cu ei. Câtă duioșie, câtă bunăvoință nu arăți Tu, în toată Persoana Ta, umilindu-te și luând pentru ultima oară hrana materială! Totul este iubire în tine chiar și acum, Tu nu doar că ispășești păcatele de lăcomie, dar obții chiar și sfințirea hranei, încât aceasta se preschimbă în putere, astfel obții pentru noi sfințenia până și în lucrurile cele mai mici și mai comune.

Isuse, Viața mea, privirea ta dulce și pătrunzătoare pare că scrutează toți Apostolii și, chiar în timpul mesei, Inima ta rămâne străpunsă văzându-i pe Apostolii tăi dragi, slăbiți și neajutorați, și mai ales văzându-l pe vicleanul Iuda care deja a pus piciorul în iad. Iar Tu, din adâncul Inimii, cu amărăciune spui: „Care este folosul Sângelui meu? Iată un suflet, atât de mult ajutat de mine, este pierdut!” Și cu ochii tăi strălucind de lumină, îl privești de parcă ai vrea să-l faci să înțeleagă marele rău pe care l-a împlinit. Dar Caritatea ta supremă te face să suporți această durere și nici măcar n-o arăți iubiților tăi discipoli...

Iar în timp ce suferi pentru Iuda, Inima ta ar vrea să se umple de bucurie văzând la stânga ta pe iubitul tău discipol Ioan, astfel că nemaiputând conține Iubirea, îl atragi cu delicatețe spre tine, îi așezi capul pe Inima ta, făcându-l să experimenteze anticipat Paradisul.

Aceasta este ora solemnă pentru că în cei doi discipoli sunt reprezentate cele două popoare, cel pierdut și cel ales: cel pierdut, în Iuda, care simte deja iadul în inimă; iar poporul ales, în Ioan, care în tine se odihnește și se bucură.

O, Dulcele meu Bine, și eu mă așez aproape de tine și, împreună cu iubitul tău discipol, vreau să-mi sprijin capul obosit pe Inima ta minunată și te rog să mă faci să aud, chiar și aici pe acest pământ, minunățiile Cerului, și astfel, răpită de dulcea armonie a Inimii tale, pământul să nu mai fie pentru mine pământ, să fie Cer.

Dar în acele armonii preadulci și divine, simt că îți scapă dureroase bătăi de Inimă: sunt pentru sufletele pierdute! O, Isuse, oh, nu permite ca noi suflete să se mai piardă; fă ca bătaia Inimii tale, trecând prin inimile lor, să-i facă să simtă pulsațiile vieții Cerului, precum le simte iubitul tău discipol Ioan, și atrași de suavitatea și dulceața Iubirii tale, să poată cu toții să ți se supună ție.

O, Isuse, în timp ce rămân în Inima ta, dă-mi și mie hrana pe care ai dat-o Apostolilor, hrana Voinței tale Divine, hrana Iubirii, hrana Cuvântului Divin. O, Isuse al meu, niciodată să nu-mi refuzi, această hrană pe care Tu dorești atât de mult să mi-o oferi, astfel încât să creezi în mine însăși viața ta.

Dulcele meu Bine, în timp ce stau aproape de tine, văd că hrana pe care Tu o iei împreună cu dragii tăi discipoli nu este altceva decât un miel. Acesta este mielul simbolic; cum în acest miel nu rămâne, prin puterea focului, nici o fărâmă de viață, tot așa Tu, Mielul mistic, care trebuie să te consumi

în întregime pentru oameni prin puterea iubirii, nu vei păstra pentru tine nici măcar o picătură de sânge, vărsându-l tot din iubire pentru noi...

Astfel că, o, Isuse, Tu nu faci nimic care să nu reprezinte pe viu Patima ta dureroasă, pe care o ai mereu prezentă în minte, în Inimă, în toate; iar aceasta mă învață că, dacă și eu voi avea în fața minții și a inimii, gândul Pătimirii tale, niciodată nu îmi vei respinge hrana Iubirii tale. Cât de mult îți mulțumesc!

O, Isuse al meu, nici un act nu îți scapă care să nu mă aibă pe mine prezentă, voind să-mi faci un bine special. De aceea te rog ca în mintea mea, în inima mea, în privirile mele, în faptele mele și în pașii mei, să fie mereu Patima ta, astfel ca oriunde mă întorc, în interior și în afara mea, să te găsesc mereu pe tine prezent în mine; dă-mi harul să nu uit niciodată ceea ce ai suferit și pătimit pentru mine. Acesta să fie magnetul meu, astfel încât atrăgând toată ființa mea în tine, eu, să nu mă mai pot îndepărta niciodată de tine.

***

A IV-a oră (20:00-21:00)

CINA EUHARISTICĂ

Iubirea mea dulce, nemulțumit mereu în Iubirea ta, văd că în timp ce termini Ultima Cina împreună cu dragii tăi discipoli, te ridici de la masă și împreună cu ei înalți un imn de mulțumire Tatălui, pentru că v-a dat hrana, voind să repari în acest fel lipsa mulțumirilor pe care oamenii ar fi trebuit să le aducă, pentru atâtea bunuri primite pentru menținerea vieții trupești. De aceea Tu, o, Isuse, în ceea ce faci, atingi sau vezi, ai mereu pe buze cuvântul „Mulțumiri

să-ți fie aduse ție, o Tată…” Și eu, o, Isuse, unită cu tine, iau cuvântul de pe înseși buzele tale și voi spune mereu și în toate: „Îți mulțumesc pentru mine și pentru toți”, pentru a continua repararea lipsei mulțumirilor.

SPĂLAREA PICIOARELOR

Dar, o, Isuse al meu, Iubirea ta pare că nu se poate opri... Văd că îi faci pe iubiții tăi discipoli să se așeze din nou; iei un vas cu apă, te încingi cu un ștergar alb și îngenunchezi la picioarele Apostolilor, într-un gest atât de umil încât atragi atenția întregului Cer și îl faci să rămână în extaz. Apostolii, înșiși, rămân aproape nemișcați, văzându-te îngenunchiat la picioarele lor... Dar spune-mi, Iubirea mea, ce vrei? Ce vrei cu acest act atât de umil? Umilință nemaivăzută și care nici nu se va mai vedea!

„Ah, Fiica mea, vreau toate sufletele și, îngenunchiat la picioarele lor, precum un sărman cerșetor, le cer, insist, și plângând, inventez pentru ei prilej de iubire pentru a le avea...! Vreau, îngenunchiat la picioarele lor, cu acest vas de apă amestecat cu lacrimile mele să le spăl de orice imperfecțiune și să le pregătesc pentru a mă primi pe mine în Sacrament... Inima mea își dorește nespus ca ei să mă primească în Euharistie, căci nu vreau să încredințez această misiune îngerilor și nici măcar Mamei mele dragi, ci Eu însumi vreau să le purific chiar și fibrele cele mai intime, pentru a-i învrednici să primească Rodul Sacramentului; iar în Apostoli am intenția să pregătesc toate sufletele. Vreau să repar toate faptele sfinte și administrarea Sacramentelor mai ales cea făcută de Preoții cu spirit de mândrie, (fapte) lipsite de spirit divin și dezinteres... Ah, câte fapte bune ajung la mine, mai mult pentru a mă dezonora decât

pentru a-mi da onoare! Mai degrabă pentru a-mi da amărăciuni decât pentru a mă mulțumi! Mai mult pentru a-mi da moarte decât pentru a-mi da viață!

Acestea sunt ofensele care mă îndurerează cel mai mult... Ah, da, fiica mea, numără toate ofensele cele mai intime care mi se aduc și să le repari cu înseși reparările mele; consolează Inima mea mâhnită”.

O, Suferindul meu Bine, îmi însușesc Viața ta și împreună cu tine vreau să ispășesc toate aceste ofense. Vreau să intru în cele mai intime ascunzișuri ale Inimii tale Divine și să repar cu însăși inima ta ofensele cele mai intime și secrete pe care le primești de la cei mai dragi ai tăi. Vreau, o, Isuse al meu, să te urmez în toate și împreună cu tine vreau să vizitez toate sufletele care trebuie să te primească în Euharistie și să intru în inimile lor, și împreună cu ale tale, pun mâinile mele pentru a le purifica. Oh, o, Isuse, cu această apă și cu lacrimile tale, cu care ai spălat picioarele Apostolilor, să spălăm sufletele care trebuie să te primească, să purificăm inimile lor, să le înflăcărăm, să scuturăm praful și mizeriile lor, astfel ca primindu-te, Tu să poți găsi în ele mulțumirile tale în locul amărăciunilor tale.

Dar, afectuosul meu Bine, în timp ce intenționezi să speli picioarele Apostolilor, te privesc și văd o altă durere care străpunge Inima ta Preasfântă. Acești Apostoli sunt pentru tine toți viitorii fii ai Bisericii, și fiecare dintre ei reprezintă seria durerilor tale... În unul, slăbiciunile; în altul înșelăciunile; în acesta ipocriziile; în acela iubirea

neînfrânată pentru câștig; în Sfântul Petru, lipsa intențiilor și toate ofensele capilor Bisericii; în Sfântul Ioan, ofensele celor mai fideli ai tăi; în Iuda, pe toți răzvrătiții cu toată seria celor mai grave rele pe care aceștia le comit... Ah, Inima ta este sufocată de durere și de iubire, așa că neputând să suporți, te oprești la picioarele fiecărui Apostol și izbucnești în plâns, te rogi și repari pentru fiecare dintre aceste ofense și obții pentru toți remediul oportun...

Isuse al meu, și eu mă unesc cu tine; îmi însușesc rugăciunile tale, reparările tale și remediile tale adecvate pentru fiecare suflet. Vreau să amestec lacrimile mele cu ale tale, astfel încât Tu niciodată să nu mai rămâi singur, ci mereu să mă ai cu tine pentru a împărții împreună toate durerile tale.

Dar în timp ce înaintezi, Iubirea mea dulce, spălând picioarele Apostolilor, văd că ești deja la picioarele lui Iuda. Îți simt respirația îngreunată... Dar, în timp ce speli acele picioare, văd, nu doar că plângi, dar gemi și le săruți, le strângi la Inimă și, neputând să vorbești pentru că vocea îți este sufocată de plâns, îl privești cu ochii plini de lacrimi și îi spui cu Inima: „Fiul meu, oh, te rog cu vocea lacrimilor, nu te duce în iad! Dă-mi sufletul tău, pe care ți-l cer îngenunchiat la picioarele tale. Spune-mi ce vrei? Ce pretinzi? Totul îți voi da, numai să nu te pierzi. Oh, scutește-mă de această durere pe mine, Dumnezeul tău!”

Și te întorci să strângi acele picioare la Inima ta. Dar, văzând duritatea inimii lui Iuda, Inima ta este pusă într-o situație dificilă, Inima ta te sufocă și aproape că leșini... Inima și Viața mea, lasă-mă să te susțin în brațele mele. Înțeleg că acestea sunt stratagemele tale iubitoare, pe care le folosești cu fiecare păcătos îndârjit.

Oh, te rog, Inima mea, în timp ce te compătimesc și ispășesc ofensele pe care le primești din partea sufletelor

care se încăpățânează și nu vor să se convertească, să înconjurăm împreună pământul, iar unde sunt păcătoșii încăpățânați, să le dăm lor lacrimile tale pentru a-i stimula, sărutările și afecțiunile tale pentru a-i înlănțui de tine, ca să nu-ți mai poată scăpa, și astfel să te consoleze pentru durerea și pierderea lui Iuda.

INSTITUIREA EUHARISTIEI

Isuse al meu, bucuria și încântarea mea, văd că Iubirea ta aleargă și cu repeziciune aleargă. Te ridici, îndurerat cum ești, și aproape alergi spre altar unde sunt pregătite pâinea și vinul pentru consacrare. Te văd, Inima mea, că iei un aspect cu totul nou și nemaivăzut. Persoana ta Divină ia un aspect delicat, iubitor, afectuos, ochii tăi strălucesc de lumină, mai mult decât niște sori; fața ta îmbujorată este strălucitoare; buzele tale surâzătoare sunt arse de iubire; mâinile tale creatoare sunt pregătite pentru actul de a crea... Te văd, Iubirea mea, în întregime transformat; Divinitatea pare că se revarsă în afara Umanității. Isuse, Inima și Viața mea, acest aspect al tău nemaivăzut, atrage atenția Apostolilor; sunt prinși de o dulce încântare și nici măcar nu îndrăznesc să răsufle. Mama ta dulce aleargă în spirit la picioarele altarului, să admire miracolele Iubirii tale. Îngerii coboară din Cer și se întreabă între ei: „Ce este? Ce este?” Sunt adevărate nebunii, adevărate excese! Un Dumnezeu care creează, nu Cerul sau pământul, ci pe sine însuși... Și unde? În interiorul materiei celei mai obișnuite, în puțină pâine și puțin vin...

Și în timp ce toți sunt în jurul tău, o, Iubire neîndestulată, văd că iei pâinea în mâini, o oferi Tatălui și aud vocea ta preadulce care spune: „Tată Sfânt, îți mulțumesc că îl asculți mereu pe Fiul tău. Tată Sfânt

participă împreună cu mine. Tu, într-o zi, m-ai trimis din Cer pe pământ pentru a mă întrupa în sânul Mamei mele, pentru a veni să-i salvez pe fii noștri; acum permite-mi să mă întrupez în fiecare ostie, spre a continua mântuirea lor și pentru a fi Viața fiecărui fiu al meu... Vezi, o, Tată? Puține ore rămân din Viața mea: cine va avea inima să-i lase pe fii mei orfani și singuri? Atât de mulți sunt dușmanii lor, întunericul, viciile, slăbiciunile la care sunt expuși. Cine îi va ajuta? Oh, te implor, să rămân în fiecare ostie, pentru a fi viață în fiecare, așadar, pentru a pune pe fugă dușmanii, să fiu pentru ei lumină, tărie și ajutor în toate... Altfel unde vor merge? Cine îi va ajuta? Lucrările noastre sunt veșnice, Iubirea mea este copleșitoare; nu pot și nici nu vreau să-i las pe fiii mei”.

Tatăl se înduioșează auzind vocea sensibilă și afectuoasă a Fiului. Coboară din Cer; este deja pe altar cu Duhul Sfânt, pentru a contribui cu Fiul. Iar Isus cu vocea sonoră și mișcătoare pronunță cuvintele Consacrării și, fără să se lase pe sine însuși, se creează pe sine însuși în acea pâine și vin. Apoi îi împărtășești pe Apostolii tăi; și cred că Mama noastră Cerească nu a rămas uitată, fără să te primească... Ah, Isuse, Cerurile se închină și toți îți transmit un act de adorație, în noua ta stare de o profundă nimicire.

Dar, o, dulce Isuse, în timp ce iubirea ta rămâne mulțumită și satisfăcută, neavând altceva de făcut, văd, o, Binele meu, pe acest altar, în mâinile tale, toate ostiile consacrate care se vor perpetua până la sfârșitul secolelor; iar în fiecare ostie văd desfășurată întreaga și dureroasa ta Pătimire, deoarece oamenii, la excesele Iubirii tale, îți pregătesc valuri de nerecunoștință și de enorme delicte... Iar eu, Inima inimii mele, vreau să fiu mereu cu tine în fiecare tabernacol, în toate potirele și în fiecare ostie

consacrată care va exista până la sfârșitul lumii, pentru a manifesta actele mele de ispășire, în funcție de ofensele pe care le primești.

Așadar, Inima mea, mă așez lângă tine și sărut fruntea ta maiestuoasă; dar sărutându-te simt înțepăturile spinilor tăi. O, Isuse al meu, în această ostie sfântă spinii nu te ocolesc. Văd oamenii venind înaintea ta, dar în loc să-ți dea omagiul gândurilor lor bune, îți trimit gândurile lor rele, iar Tu din nou pleci capul ca atunci când Pătimeai, primești și tolerezi spinii gândurilor rele. O, Iubirea mea, mă apropii de tine pentru a împărtăși cu tine durerile tale; așez toate gândurile mele în mintea ta, pentru a respinge acești spini care atât de mult te îndurerează, iar fiecare gând al meu să treacă prin fiecare gând al tău, să-ți aducă actul de ispășire pentru fiecare gând rău și astfel să îndulcesc gândurile tale triste.

Isuse, Binele meu, sărut ochii tăi frumoși. Văd privirea ta iubitoare întoarsă spre cei care vin în prezența ta, nerăbdător să primești în schimb privirile lor iubitoare; câți nu vin înaintea ta și, în loc să te privească și să te caute pe tine, privesc lucruri care îi fac neatenți și te lipsesc pe tine de plăcerea pe care vrei să o ai de la privirile lor de iubire! Tu plângi, iar eu sărutându-te simt buzele mele scăldate de lacrimile tale. Isuse al meu nu plânge; vreau să pun ochii mei în ai tăi pentru a împărți împreună cu tine durerile tale și să plâng cu tine voind să repar toate privirile neatente ale oamenilor; îți ofer privirile mele mereu fixate în tine.

Isuse, Iubirea mea, sărut urechile tale preasfinte și văd că intenționezi să asculți ce vor oamenii de la tine pentru a-i consola; în schimb, ei fac să-ți ajungă la urechi rugăciuni recitate rău, pline de neîncredere, rugăciuni făcute din obișnuință, iar auzul tău în această ostie sfântă este mai rău tratat decât în însăși Patima ta.

O, Isuse al meu, vreau să iau toate armoniile Cerului și să le pun în urechile tale pentru a-ți da reparări. Vreau să-mi pun urechile mele în ale tale, nu doar pentru a împărți împreună aceste dureri, ci ca să-ți ofer actul meu continuu de ispășire și alinare.

Isuse, Viața mea, sărut Fața ta Preasfântă; o văd însângerată, învinețită și umflată. O, Isuse, oamenii vin înaintea acestei ostii sfinte, iar cu pozițiile lor indecente și cu discursurile lor rele, în loc să-ți dea onoare îți dau palme și scuipături, iar Tu, la fel ca în timpul Pătimirii, le primești cu toată pacea și răbdarea și suporți totul. O, Isuse, vreau să pun fața mea lângă a ta, nu doar pentru a te săruta și pentru a primii palmele care îți vin din partea oamenilor, dar vreau să pătrund cu fața mea în însăși Fața ta, pentru a împărți cu tine toate durerile tale, iar cu mâinile mele vreau să te mângâi, ștergându-ți scuipăturile, și să te strâng puternic la inima mea; iar din ființa mea vreau să fac multe bucățele, pe care să le așez înaintea ta ca niște statui îngenunchiate; toate mișcările mele vreau să fie plecăciuni continue pentru a ispăși insultele pe care le primești din partea tuturor oamenilor.

Isuse al meu, sărut gura ta preasfântă și văd că, ajungând în inimile oamenilor, ești constrâns să te așezi pe multe limbi pline de venin, impure, rele... Oh, cât ești de mâhnit! Te simți ca intoxicat de aceste limbi, dar este și mai rău când cobori în inimile lor. O, Isuse, dacă ar fi posibil, aș vrea să mă aflu în gura fiecărui om, pentru a te alina și a ispăși toate ofensele pe care le primești de la ele.

Extenuatul meu Bine, sărut gâtul tău preasfânt. Îl văd obosit, epuizat și ocupat în munca ta de iubire; spune-mi, ce faci? Iar Tu: „Fiica mea, în această ostie lucrez de dimineața până seara formând lanțuri de iubire și, cum sufletele vin la mine, Eu le înlănțui de Inima mea; dar știi

tu ce fac ele? Multe, forțându-se, se dezleagă și le rup în bucăți, și, cum aceste lanțuri sunt legate de Inima mea, Eu rămân torturat și delirez. Apoi ele, rupând lanțurile mele, fac zadarnică lucrarea mea, căutând lanțurile oamenilor; și asta o fac chiar și în prezența mea, folosindu-se de mine pentru a-și atinge scopul lor. Aceasta mă îndurerează atât de mult, încât îmi dă o febră violentă, făcându-mă să leșin și să delirez...”.

O, Isuse, cât te compătimesc! Iubirea ta este pusă la grea încercare, iar eu, pentru a te alina pentru ofensele pe care le primești din partea acestor suflete, te rog să înlănțui inima mea cu aceste lanțuri rupte de aceste suflete pentru a putea să-ți dau în locul lor schimbul meu de iubire.

Isuse al meu, Săgetătorul meu Divin, sărut pieptul tău. Este atât de mare focul pe care îl ai în el încât, pentru a da un pic de răcoare flăcărilor tale și voind să te oprești puțin din munca ta, începi să te joci cu sufletele care vin la tine, (lansând) spre ele săgeți de iubire care ies din pieptul tău. Jocul tău este să creezi săgeți, scântei, fulgere de iubire; când acestea lovesc sufletele, Tu sărbătorești. Dar multe, o, Isuse, ți le resping, trimițându-ți în schimb săgeți de răceală, scântei de indiferență, fulgere de nerecunoștință, iar Tu rămâi atât de trist, încât ești de plâns... O, Isuse, iată pieptul meu gata nu doar să primească săgețile tale destinate mie, dar și pe cele care îți sunt respinse de alte suflete, și așa nu vei mai fi învins în jocul tău de iubire; vreau să ispășesc pentru răceala, indiferența, și nerecunoștințele pe care le primești din partea lor.

O, Isuse, sărut mâna ta stângă și intenționez să ispășesc toate atingerile ilegale sau condamnabile, făcute în prezența ta, și te rog să mă ții mereu strânsă la Inima ta.

O, Isuse, sărut mâna ta dreaptă și intenționez să ispășesc toate sacrilegiile, mai ales liturghiile rău celebrate.

De câte ori, Iubirea mea, Tu ești constrâns să cobori din Cer în mâinile preoților nedemni și, chiar dacă simți dezgust să te afli în acele mâini, Iubirea te constrânge să rămâi; ba chiar, în anumiți preoți, Tu găsești pe acei preoți ai Pătimirii tale, care cu enormele lor delicte și sacrilegii reînnoiesc actul uciderii lui Dumnezeu! Isuse, îmi este teamă să mă gândesc la așa ceva! Cu toate acestea, așa cum în timpul Patimilor stăteai în mâinile iudeilor, tot așa Tu stai în acele mâini nedemne, precum un miel blând, așteptând din nou moartea ta. O, Isuse, cât suferi! Tu ai vrea o mână iubitoare care să te elibereze din acele mâini sângeroase. O, Isuse, când te vei afla în asemenea mâini, te rog să mă chemi aproape de tine, vreau să ispășesc acoperindu-te cu puritatea îngerilor, te voi parfuma cu virtuțile tale pentru a reduce dezgustul pe care îl simți când te vei afla în acele mâini, și îți voi oferi inima mea drept scăpare și refugiu. Iar în timp ce vei sta în mine, eu te voi ruga pentru preoți, pentru ca toți să fie slujitorii tăi vrednici.

O, Isuse, sărut piciorul tău stâng și intenționez să ispășesc pentru aceia care te primesc din obișnuință și fără trebuincioasele dispoziții.

O, Isuse, sărut piciorul tău drept și vreau să ispășesc pentru aceia care te primesc pentru a te insulta. Oh, te rog, când vor îndrăzni să facă aceasta, reînnoiește miracolul pe care i l-ai făcut lui Longin, însănătoșindu-l din nou și covertindu-l doar cu atingerea sângelui ce a ieșit din Inima ta străpunsă de lancea lui ... Astfel, la atingerea sacramentelor tale, schimbă ofensele în iubire, iar pe cei care te ofensează în iubitori.

O, Isuse, sărut Inima ta, în care se revarsă toate ofensele, și vreau să-ți dau ispășiri în toate, să-ți dau iubire în numele tuturor și să împart mereu cu tine durerile tale.

O, cerescule Săgetător, dacă vreo ofensă scapă cumva ispășirilor mele, te rog să mă închizi în Inima și în Voința ta, astfel încât nimic să nu-mi poată scăpa. O voi ruga pe blânda Mamă să mă țină mereu împreună cu Ea, pentru a ispăși totul și pentru toți; te sărutăm împreună și făcându-ți zid de apărare, vom îndepărta valurile de mâhniri pe care le primești din partea oamenilor ... Oh, o, Isuse, amintește-ți că și eu sunt o sărmană prizonieră; este adevărat că închisorile tale sunt mai mici, de dimensiunea mică a unei ostii; de aceea izolează-mă în Inima ta și, cu lanțurile iubirii tale, nu doar să mă închizi, ci leagă unul câte unul gândurile mele, afecțiunile, dorințele mele, să legi mâinile și picioarele mele de Inima ta, astfel încât eu să nu mai am alte mâini și picioare decât pe ale tale. Așadar, Iubirea mea, închisoarea mea va fi Inima ta, lanțurile mele vor fi formate din iubire, flăcările tale vor fi hrana mea, respirația ta va fi a mea, porțile care mă vor împiedica să ies vor fi Voința ta preasfântă; și astfel, nu voi vedea decât flăcări, nu voi atinge decât focul, care, în timp ce îmi va da viață, o să-mi dea moarte, ca aceea pe care Tu o suporți în ostia sfântă, doar așa îți voi da viața mea; iar în timp ce eu voi rămâne prizonieră în tine, Tu îți vei găsi locuința în mine. Nu este aceasta intenția ta închizându-te în ostie: adică să fii eliberat (din ostie) de sufletele care te primesc, luând viață în ele? Iar acum, în semn de iubire, binecuvântează-mă și sărută-mă, iar eu te îmbrățișez și rămân în tine.

O, Inima mea Dulce, văd, că, după ce ai instituit Preasfântul Sacrament și ai văzut imensa nerecunoștință și ofensele oamenilor față de excesiva ta Iubire, deși rămâi rănit și amărât, totuși nu dai înapoi, ci dimpotrivă, vrei să îneci totul în imensitatea Iubirii tale. Te văd, o, Isuse, că te administrezi pe tine însuți Apostolilor tăi și după aceea adaugi că, ceea ce ai făcut Tu, trebuie să o facă și ei,

oferindu-le puterea de a consacra; și de aceea îi numești preoți și institui și alte sacramente. Astfel că la toate te gândești și repari totul: predicile făcute rău, sacramentele administrate și primite fără dispoziția (starea) cuvenită motiv pentru care sunt fără efecte, vocațiile greșite ale preoților, atât din cauza lor cât și din a celor care îi numesc nefolosind toate mijloacele pentru a cunoaște adevăratele vocații... Ah, nimic nu-ți scapă, o, Isuse! Iar eu intenționez să te urmez și să-ți dau ispășiri pentru toate aceste ofense.

Apoi, după ce ai împlinit totul, îi iei pe Apostolii tăi și pornești spre Grădina Ghetsemani, pentru a începe dureroasa ta Pătimire. Te voi urma în toate, ținându-ți o fidelă companie.

***

A V-a oră (21:00-22:00)

PRIMA ORĂ DE AGONIE ÎN GRĂDINA GHETSEMANI

Tristul meu Isus, mă simt atrasă în această Grădină ca de un magnet... Înțeleg că Tu, puternic magnet al inimii mele rănite, mă chemi, iar eu alerg, gândind în sinea mea: ce este acest tumult de iubire pe care îl simt în mine? Ah, poate persecutatul meu Isus se află într-o asemenea stare de amărăciune, încât simte nevoia companiei mele... Iar eu zbor. Dar, vai! Mă simt cutremurată când intru în această Grădină... Întunericul nopții, intensitatea frigului, mișcarea lentă a frunzelor, cu voci plângătoare anunță durere, tristețe și moarte pentru îndureratul meu Isus; dulcile scânteieri ale stelelor, ca niște ochi plângători, toate sunt interesate să privească, făcând ecou lacrimilor lui Isus,

criticându-mă pentru nerecunoștințele mele. Iar eu tremur și merg orbește să-l caut, chemându-l: „Isuse, unde ești? Mă chemi și nu te lași văzut? Mă chemi, iar Tu te ascunzi?”

Totul este de groază, totul este înspăimântător și liniște profundă. Dar, ascultând mai bine, aud o respirație apăsătoare și-l găsesc chiar pe Isus... Dar ce schimbare tragică! Nu mai este dulcele Isus de la Cina Euharistică, cu fața strălucind de o frumusețe orbitoare și fermecătoare, ci este trist, este de o tristețe mortală, care a desfigurat frumusețea sa înnăscută... Deja agonizează și mă simt tulburată gândind că poate nu voi mai asculta vocea sa, pentru că se pare că moare... De aceea, îmbrățișez picioarele sale; prind curaj și mă apropii de brațele sale, pun mâna mea pe fruntea sa pentru a-l susține și în șoaptă îl chem: „Isuse, Isuse!”

Iar El, trezit de vocea mea, mă privește și îmi spune: „Fiică, ești aici? Te așteptam, aceasta era tristețea care mă apăsa cel mai mult, părăsirea totală a tuturor; și te așteptam pe tine pentru a te face să fi spectatoarea durerilor mele și să te fac să bei împreună cu mine potirul amărăciunilor, potir pe care, peste puțin (timp), Tatăl meu Ceresc mi-l va trimite prin intermediul Îngerului. Îl vom degusta împreună, pentru că nu va fi un potir de consolare, ci de amărăciuni intense, și simt nevoia ca un suflet iubitor să bea cel puțin câteva picături. De aceea te-am chemat, ca tu să accepți să împarți cu mine durerile mele și să mă asiguri că nu mă vei lăsa singur în această groaznică părăsire!”

„Ah, da, îngânduratul meu Isus, vom bea împreună potirul amărăciunilor tale, vom suferi durerile tale și nu mă voi îndepărta pentru nimic în lume de lângă tine!”

Iar tristul Isus, fiind asigurat de mine, intră în agonie, suferă dureri nemaivăzute și nemaiauzite ... Iar eu, neputând să mă abțin și voind să-l compătimesc și să-l alin, îi spun: „Spune-mi de ce ești atât de trist, abătut și singur, în această Grădină și în această noapte? Este ultima noapte a vieții tale pe pământ; puține ore îți rămân pentru a începe Patima ta ... Credeam că o voi găsi cel puțin pe Mama ta Cerească, pe iubitoarea Magdalena, pe credincioșii tăi Apostoli, iar în schimb te găsesc, singur, singur, în puterea unei tristeți care îți dă o stare de moarte nemiloasă, fără să te facă să mori ... O, Binele meu și totul meu, nu îmi răspunzi? Vorbește-mi! Dar se pare că nu poți vorbi, atât de mare este tristețea care te apasă. Dar, o, Isuse al meu, acea privire a ta plină de lumină, da, dar tristă și întrebătoare, care pare a cere ajutor, fața ta palidă, buzele tale arse de iubire, Persoana ta Divină, care de la cap până la picioare tremură în întregime, Inima ta care bate foarte puternic, - iar acele bătăi caută suflete și-ți provoacă o lipsă de aer care dă impresia că dintr-un moment în altul Tu îți dai sufletul- îmi spun că Tu ești singur și de aceea vrei compania mea. Iată-mă, o, Isuse, toată doar pentru tine, împreună cu tine; însă nu mă lasă inima să te văd aruncat la pământ ... Te iau în brațele mele și te strâng la inima mea; vreau să număr una câte una îngrijorările tale, una câte una ofensele pe care le vezi dinainte, să-ți dau în toate alinări, pentru toate reparări și cel puțin să-ți ofer pentru toate mulțumirea mea ... Dar, o, Isuse al meu, în timp ce te țin în brațele mele, suferințele tale se măresc ... Simt, Viața mea, curgând prin venele tale un foc, simt că îți fierbe

sângele vrând să rupă venele pentru a ieși afară ... Spune-mi, Iubirea mea, ce faci? Nu văd bice, nici spini, nici cuie, nici cruce; și totuși sprijinind capul pe Inima ta, simt că spini nemiloși îți străpung capul, căci bice groaznice nu iartă nici o părticică din interiorul și din afara Persoanei tale Divine, iar mâinile tale sunt paralizate și contorsionate mai ceva decât de străpungerea cuielor... Spune-mi, dulcele meu Bine, cine este cel care are atât de mare putere chiar și în interiorul tău, care te torturează și te face să suporți tot atâtea morți câte dureri îți dă?”

Ah, mi se pare că binecuvântatul Isus, deschide buzele sale slăbite și muribunde spunându-mi: „Fiica mea, vrei să știi cine mă chinuie mai mult decât înșiși călăii? Dimpotrivă, acelea sunt nimicuri în comparație cu acestea! Este Veșnica Iubire, care, voind întâietate în toate, mă face să sufăr totul deodată și în părțile cele mai intime, ceea ce călăii mă vor face să sufăr puțin câte puțin ... Ah, fiica mea, Iubirea este cea care domină totul, asupra mea și în mine: Iubirea îmi sunt cuiele, Iubirea îmi este biciul, Iubirea îmi este coroana de spini, Iubirea îmi este totul; Iubirea este Patima mea eternă, pe când cea a oamenilor este limitată în timp ... Oh, fiica mea, intră în Inima mea, vino și pierde-te în Iubirea mea și doar în Iubirea mea vei înțelege cât am suferit și cât te-am iubit, și vei învăța să mă iubești și să suferi doar din iubire”.

O, Isuse al meu, din moment ce Tu mă chemi înăuntrul Inimii tale spre a-mi arăta ceea ce Iubirea te-a făcut să suferi, eu intru și, în timp ce intru, văd minunile Iubirii, că nu cu spini naturali îți încoronează capul, ci cu spini de foc; că te biciuie, nu cu bice de funii, ci cu bice de foc; că te răstignesc cu cuie, nu de fier, ci de foc ... Totul este Foc, care pătrunde până în măduva oaselor și, transformând întreaga

ta Preasfântă Umanitate în Foc, îți dă dureri de moarte, desigur mai cumplite decât în însăși Patima ta, pregătind o baie de Iubire pentru toate sufletele care vor să se spele de orice pată și să dobândească dreptul de fii ai Iubirii.

O, Iubire fără sfârșit, eu simt cum mă retrag dinaintea acestei mari imensități de Iubire și văd că ar trebui să fiu în întregime doar iubire, pentru a putea intra în ea și a o înțelege! O, Isuse al meu, nu sunt! Dar din moment ce Tu vrei compania mea și vrei să intru în tine, te rog să mă faci să devin în întregime iubire.

De aceea te implor să încoronezi capul meu și fiecare gând al meu cu această coroană a Iubirii. Te implor, o, Isuse, să biciuiești cu biciul iubirii sufletul meu, trupul meu, puterile mele, sentimentele mele, dorințele, afecțiunile... în concluzie totul, iar în întregime să rămân biciuită și sigilată de Iubire. Fă, o, Iubire nesfârșită, să nu fie nici un lucru în mine, care să nu ia viață din Iubire.

O, Isuse, Centrul tuturor iubirilor, te implor să pironești mâinile și picioarele mele cu aceste cuie ale Iubirii, astfel încât, pironită în întregime de Iubire, să devin iubire, doar iubire să înțeleg, de iubire să fiu îmbrăcată, de iubire să fiu hrănită, iubirea să mă țină în întregime pironită în Tine, ca nici un lucru în interiorul și în afara mea, să nu aibă curajul să mă încurce și să mă îndepărteze de Iubirea ta, o, Isuse!

***

A VI-a oră (22:00-23:00)

A DOUA ORĂ DE AGONIE ÎN GRĂDINA GHETSEMANI

O, blândul meu Isus, deja a trecut o oră de când te afli în această Grădină. Iubirea a luat în posesie totul, făcându-te să suferi totul deodată, tot ce călăii te vor face să suferi pe tot acest parcurs în amara ta Pătimire; (Iubirea) dimpotrivă, înlocuiește și reușește să te facă să suferi ceea ce călăii nu pot să-ți facă, în părțile cele mai profunde ale Persoanei tale Divine. O, Isuse al meu, văd că deja te clatini când pășești și totuși vrei să mergi ... Spune-mi, Binele meu, unde vrei să mergi? Ah, am înțeles: să-i vezi pe iubiții tăi discipoli. Și eu vreau să te însoțesc, ca dacă Tu te clatini, eu să te susțin ...

Dar, o, Isuse al meu, o altă amărăciune pentru Inima ta: ei deja dorm, iar Tu, mereu milos, îi chemi, îi trezești și, cu iubire paternă, îi dojenești și le recomanzi vegherea și rugăciunea. Și te întorci în Grădină dar cu o altă străpungere în Inimă ... În acea străpungere văd, o, Iubirea mea, toate străpungerile făcute de sufletele consacrate ție care, fie din cauza ispitelor, fie din cauza stării sufletului sau din lipsa mortificației, în loc să se strângă lângă tine veghind și rugându-se, se abandonează în sinea lor și somnoroase, în loc să progreseze în iubire și unire cu tine, se retrag ... Cât te compătimesc, o, Iubitorule înflăcărat, vreau să-ți aduc ispășire pentru toată nerecunoștința celor mai credincioși ai tăi. Acestea sunt ofensele care întristează cel mai mult Inima ta adorabilă și este atât de mare și multă amărăciunea lor încât te face să delirezi ... Dar, o, Iubire fără limite, Iubirea ta, care deja îți fierbe în vene, învinge și uită totul ... Te văd prosternat la pământ și te rogi, te oferi, repari

și în toate cauți să-l slăvești pe Tatăl pentru ofensele aduse Lui de către oameni. Și eu, o, Isuse al meu, mă prostern cu tine și împreună cu tine vreau să fac ceea ce faci Tu.

Dar, o, Isuse, încântarea inimii mele, văd, rând pe rând, toate păcatele noastre, mizeriile noastre, slăbiciunile noastre, delictele cele mai imense, nerecunoștințele cele mai negre, ele ți se înfățișează, se aruncă asupra ta, te strivesc, te rănesc, te mușcă, iar Tu ce faci? Sângele care îți fierbe în vene, face față la toate aceste ofense, rupe venele și iese afară din abundență, te udă tot, curge pe pământ și Tu dai Sânge pentru ofense. Viață pentru moarte ... Ah, Iubire, în ce stare văd că ai ajuns! Deja Tu îți dai sufletul. Oh, Binele meu, Viața mea dulce, oh, nu muri! Ridică-ți fața de pe acest pământ pe care l-ai udat cu Sângele tău Preasfânt! Vino în brațele mele! Fă să mor eu în locul tău ... !

Dar aud vocea tremurândă și muribundă al blândului meu Isus, care spune: „Tată, dacă este posibil, treacă de la mine acest potir; dar nu a mea, ci Voința ta să se facă...” Este deja a doua oară când aud aceasta de la Dulcele meu Isus. Dar ce lucru mă faci să înțeleg cu aceasta „Tată dacă este posibil, să treacă de la Mine acest potir”? O, Isuse, ți se înfățișează dinainte toate revoltele oamenilor; acel „Fiat Voluntas Tua”, acel „Să fie făcută Voința ta” care trebuia să fie viața fiecărui om, îl vezi respins aproape de toți și, în loc să găsească viață, găsesc moarte; iar Tu, vrând să dai viață tuturor și să faci o solemnă reparare Tatălui pentru revoltele oamenilor, repeți de trei ori: „Tată, dacă este posibil, să treacă de la mine acest potir, adică, sufletele

care se sustrag din Voința noastră merg spre pierzare ... Acest potir pentru mine este foarte amar; de aceea NU VOINȚA MEA, dar A TA SĂ SE FACĂ”.

Dar în timp ce spui acestea, amărăciunea ta este atât de mare, încât te duce la extreme, agonizezi și ești pe punctul să-ți dai ultima suflare. O, Isuse al meu, Binele meu, din moment ce ești în brațele mele, vreau și eu să mă unesc cu tine, vreau să-ți dau ispășiri și să sufăr cu tine pentru toate lipsurile, pentru păcatele care se fac împotriva Vrerii tale Preasfinte, și să te rog ca în toate să fac mereu Preasfânta ta Voință. Voința ta să fie respirația mea, aerul meu; Voința ta să fie bătaia inimii mele, inima mea, gândul meu, viața și moartea mea ... Dar oh, nu muri! Unde voi merge fără tine? Cui mă voi adresa? Cine îmi va mai da ajutor? Totul se va termina pentru mine! Oh, nu mă lăsa, ține-mă cum vrei, cum îți place mai mult, dar ține-mă cu tine, mereu cu tine! Să nu se întâmple niciodată ca eu să fiu despărțită de tine nici măcar pentru o clipă! Lasă-mă mai degrabă să te alin, să-ți aduc ispășiri și să te compătimesc pentru toți, deoarece văd că toate păcatele, de orice fel ar fi, ți se așază ca o greutate deasupra.

De aceea, Iubirea mea, sărut capul tău Preasfânt ... Dar ce văd? Toate gândurile rele, iar Tu simți dezgust pentru ele. Pentru capul tău Preasfânt fiecare gând rău este un spin care te înțeapă cu asprime ... Ah, aceasta nu are de-a face cu coroana de spini pe care iudeii ți-o vor pune! Câte coroane de spini nu-ți pun pe capul adorabil gândurile rele ale oamenilor, astfel că sângele se prelinge peste tot, de pe frunte și de sub păr! Isuse, te compătimesc și aș vrea să-ți pun la fel de multe coroane de slavă; iar pentru a te alina îți ofer toate gândurile îngerilor și însăși gândirea ta, ca să-ți dau o mângâiere și o ispășire pentru toți.

O, Isuse, sărut ochii tăi miloși, în ei văd toate privirile rele ale oamenilor, care fac să curgă pe Fața ta lacrimi de sânge ... Te compătimesc și aș vrea să îndulcesc vederea ta, punându-ți dinainte toate încântările care se pot găsi în Cer și pe pământ.

Isuse, Binele meu, sărut urechile tale Preasfinte ... Dar ce aud? Aud în ele ecoul insultelor teribile, strigătele de răzbunare și blestemele ... Nu există voce care să nu răsune în puritatea auzului tău ... O, Iubire nesatisfăcută, te compătimesc și vreau să te consolez făcând să răsune în urechile tale toate armoniile Cerului, vocea preadulce a Mamei tale dragi, înfocatele intonații ale Magdalenei și ale tuturor sufletelor iubitoare.

Isuse, Viața mea, vreau să imprim pe Fața Ta, a cărei frumusețe este de neegalat, un sărut mai intens ... Ah, aceasta este Fața înaintea căreia îngerii nu îndrăznesc să-și ridice privirea: atât este de mare frumusețea care îi răpește. Și totuși, oamenii o batjocoresc scuipând-o, lovind-o cu palmele și călcând-o în picioare ... Iubirea mea, câtă îndrăzneală! Aș vrea să strig atât de tare, încât să-i pun pe fugă! Te compătimesc și, pentru a repara toate aceste insulte, merg să cer Preasfintei Treimi sărutul Tatălui și al Duhului Sfânt, mângâierile incomparabile ale mâinilor lor creatoare; merg și la Mama Cerească, pentru a-mi da sărutările sale, mângâierile sale de mamă, adorațiile sale profunde; merg apoi la toate sufletele consacrate ție și îți ofer totul, ca să-ți dau ispășire pentru toate ofensele care se aduc Feței tale Preasfinte.

Dulcele meu Bine, sărut gura ta preasfântă, plină de amărăciunile oribilelor înjurături, de greața provocată de excesul băuturilor și de lăcomie, de discursurile obscene, de rugăciunile făcute rău, de învățăturile rele, de tot ceea ce omul cu limba face -atâta rău- ... Isuse, te compătimesc și

vreau să îndulcesc gura ta, oferindu-ți toate laudele îngerilor și tot ceea ce fac fiii tăi buni folosind bine limba lor.

Iubirea mea batjocorită, sărut gâtul tău, îl văd încărcat de funii și lanțuri, pentru legăturile și păcatele oamenilor ... Te compătimesc, iar pentru a te consola îți ofer uniunea indisolubilă a Persoanelor Divine, iar eu, revărsându-mă în această Uniune, îmi întind brațele și formând un lanț dulce de iubire în jurul gâtului tău, vreau să îndepărtez legăturile funiilor care aproape te sufocă și pentru a te alina te strâng puternic la inima mea ...

Putere Divină, sărut Umerii tăi Preasfinți. Îi văd sfâșiați și aproape rupți în bucăți, este carnea sfâșiată de scandalurile și exemplele rele ale oamenilor ... Te compătimesc, iar pentru a te consola, îți ofer exemplele tale preasfinte, exemplele Reginei Mame, exemplele sfinților tăi; iar eu, o, Isuse al meu, făcând să treacă sărutările mele pe fiecare din aceste răni, vreau să închid în ele sufletele care din cauza scandalurilor ți-au fost sustrase din Inimă și așa să regenerez carnea în Preasfânta ta Umanitate.

Persecutatul meu Isus, sărut pieptul tău, pe care îl văd rănit de răceala, indiferența, răutatea și nerecunoștința oamenilor ... Te compătimesc, iar pentru a te alina, îți ofer Iubirea reciprocă a Tatălui, a Ta și a Duhului Sfânt, care este corespunderea perfectă dintre Persoanele Divine, iar eu, o, Isuse al meu, revărsându-mă în Iubirea ta, vreau să te ocrotesc și să resping aceste răni pe care oamenii ți le fac cu păcatele lor și, luând Iubirea ta, vreau să-i rănesc cu ea, pentru a nu mai îndrăzni să te ofenseze și vreau s-o vărs pe pieptul tău, pentru a te alina și reînsănătoși.

O, Isuse al meu, sărut mâinile tale creatoare ... Văd toate acțiunile rele ale oamenilor ca fiind tot atât de multe cuie care străpung mâinile tale Preasfinte, astfel că ești

străpuns nu cu trei cuie cum ai avut pe Cruce, ci cu atât de multe cuie câte fapte rele comit oamenii. Te compătimesc, iar pentru a te alina, îți ofer toate faptele sfinte, curajul martirilor în a-și da sângele și viața din iubire pentru tine ... Aș vrea în concluzie, o, Isuse al meu, să-ți ofer toate faptele bune pentru a îndepărta toate cuiele faptelor rele.

O, Isuse, sărut picioarele tale preasfinte, mereu neobosite în căutarea de suflete; în ele conții toți pașii oamenilor, dar multe dintre acestea simți că îți scapă, iar Tu ai vrea să le oprești ... La fiecare pas rău făcut de ei, simți că ți se înfige un cui, iar Tu vrei să te folosești chiar de cuiele lor pentru a-i țintui în Iubirea ta; și este atât de mare și multă durerea pe care o simți și atât de mare efortul pe care îl faci pentru a-i țintui în Iubirea ta, încât tremuri tot ... Totul meu și Mulțumirea mea, te compătimesc, iar pentru a te alina îți ofer pașii tuturor sufletelor credincioase, care își pun în primejdie viața pentru mântuirea sufletelor.

O, Isuse, sărut Inima ta ... Tu continui să agonizezi, nu din cauza a ceea ce îți vor face iudeii, ci din durerea pe care ți-o provoacă toate ofensele oamenilor. În aceste ore, Tu vrei să dai primul loc Iubirii; al doilea loc tuturor păcatelor pentru care Tu ispășești, repari, îl slăvești pe Tatăl și calmezi Dreptatea Divină; iar al treilea loc îl dai iudeilor. Aceasta înseamnă că Patima pe care o vei suferi din cauza iudeilor, nu va fi altceva decât reprezentarea foarte amară a dublei pătimiri pe care te fac să o suferi Iubirea și păcatul. Și de aceea eu văd în Inima ta totul la un loc: lancea Iubirii, lancea păcatului și o aștepți pe a treia, lancea iudeilor; iar Inima ta sufocată de Iubire, suferă impulsuri violente, afecțiuni nerăbdătoare de Iubire, dorințe care te consumă și palpitații înfocate, care ar vrea să dea viață fiecărei inimi. Tocmai aici, în Inimă, simți toată durerea pe care ți-o provoacă oamenii, care cu dorințele lor rele, cu afecțiuni

dezordonate, bătăi de inimă imorale, în loc să dorească Iubirea ta, caută alte iubiri ... Cât suferi, Isuse! Te văd amețind, inundat de undele nelegiuirilor noastre ... Te compătimesc și vreau să alin amărăciunea Inimii tale, triplu străpunsă, oferindu-ți veșnicele mângâieri ale Paradisului și preadulcea Iubire a Mamei tale dragi.

Iar acum, o, Isuse al meu, fă ca din această Inimă a ta, să ia viață sărmana mea inimă și astfel să trăiască numai prin Inima ta; iar la fiecare ofensă pe care o vei primi, inima mea să fie mereu gata să-ți ofere ușurare, confort și un act de iubire neîntrerupt.

***

A VII-a oră (23:00-24:00)

A TREIA ORĂ DE AGONIE ÎN GRĂDINA GHETSEMANI

Dulcele meu Bine, inima mea nu mai poate să suporte privind cum continui să agonizezi. Sângele îți curge șuvoaie din tot trupul cu atâta abundență încât, nemaiputând să te ții pe picioare, ai căzut în acea baltă de sânge ... O, Isuse, Iubirea mea, mi se rupe inima văzându-te atât de slăbit și fără putere! Fața ta adorabilă și mâinile tale creatoare se sprijină pe pământ și se acoperă de sânge ... Se pare că, în locul râurilor de nelegiuiri pe care ți le trimit oamenii, Tu ai vrea să dai râuri de sânge pentru a face ca aceste păcate să rămână înecate în el și astfel să dai fiecăruia decretul iertării tale. Dar, oh, o, Isuse al meu, ridică-te, pentru Iubirea ta este prea mult ceea ce suferi ... !

Iar în timp ce se pare că amabilul meu Isus, moare în propriul sânge, Iubirea îi dă o nouă viață. Îl văd mișcându-

se cu dificultate, se ridică și plin de sânge și noroi, pare că vrea să meargă dar neavând putere, se mișcă cu dificultate... Dulcea mea Viață, lasă-mă să te port în brațele mele ... Te duci, poate, la dragii tăi discipoli? Dar cât de mare este durerea adorabilei tale Inimi, găsindu-i din nou adormiți...!

Și Tu, cu vocea tremurândă și duioasă, îi chemi: „Fiii mei, nu dormiți! Ora este aproape. Nu vedeți în ce stare am ajuns? Vă rog, ajutați-mă, nu mă părăsiți în aceste ore extreme!”

Și clătinându-te, aproape că te prăbușești lângă ei, în timp ce Ioan întinde brațele pentru a te susține ... Ești atât de schimbat, încât dacă nu ar fi fost suavitatea și duioșia vocii tale, nu te-ar fi recunoscut. Apoi, recomandându-le rugăciunea și vegherea, te întorci în Grădină, dar cu o a doua străpungere în Inimă. În această străpungere, văd, o, Binele meu, toate păcatele acelor suflete, care în încercările întunecate ale nopții, fără să țină cont de manifestările concrete ale favorurilor tale transformate în daruri, sărutări și mângâieri, uitând de Iubirea ta și darurile tale, au rămas ațipite și adormite, pierzând astfel spiritul rugăciunii continue și al vegherii.

Isuse al meu, este adevărat că, după ce te-au văzut pe tine, după ce au gustat darurile tale, este nevoie de mare putere să rămână lipsiți de ele și să reziste la încercări; și numai un miracol poate să facă ca aceste suflete să reziste.

Așadar, în timp ce te compătimesc pentru aceste suflete, ale căror neglijențe, nechibzuințe și ofense, sunt cele mai amare Inimii tale, te rog, dacă ele ar ajunge să facă un singur pas pentru a-ți produce cea mai mică neplăcere, Tu să le încercuiești cu atât de multe Haruri încât să le oprești să nu piardă spiritul rugăciunii continue.

Dulcele meu Isus, în timp ce te întorci în Grădină, se pare că nu mai reziști deloc; ridici spre Cer fața îmbibată de

Sânge și pământ și repeți pentru a treia oară: „Tată, dacă este posibil, treacă de la mine acest potir ... Tată Sfânt, ajută-mă! Am nevoie de mângâiere! Este adevărat că, datorită păcatelor luate asupra mea, sunt dezgustător, respingător, ultimul dintre oameni înaintea Maiestății tale infinite; Dreptatea ta este nemulțumită de mine ... Dar privește-mă, o, Tată, sunt tot Eu, Fiul tău, care formez o singură ființă cu tine. Oh, ajută-mă, ai milă, o, Tată! Nu mă lăsa fără mângâiere!”

Apoi mi se pare că aud, Dulcele meu Bine, că o chemi pe Mama ta dragă: „Dulce Mamă, strânge-mă în brațele tale, cum mă strângeai când eram copil! Dă-mi acel lapte pe care l-am supt de la tine, pentru a mă consola și alina amărăciunile agoniei mele.

Dă-mi Inima ta, care forma toată bucuria mea ... Mama mea, Magdalena, dragilor Apostoli, voi toți cei care mă iubiți, ajutați-mă, mângâiați-mă! Nu mă lăsați singur în aceste momente extreme; faceți toți în jurul meu o coroană; dați-mi drept mângâiere prezența voastră, iubirea voastră!”

Isuse, Iubirea mea, cine poate să reziste văzându-te în aceste momente extreme? Care inimă va fi atât de dură, încât să nu se sfâșie văzându-te așa înecat în sânge? Cine nu va vărsa torente de lacrimi amare, auzind glasul tău îndurerat care caută ajutor și mângâiere?

Isuse al meu, consolează-te, deja văd că Tatăl îți trimite un Înger să-ți ofere mângâiere și ajutor pentru a ieși din această stare de agonie, pentru a te putea preda în mâna iudeilor; iar în timp ce vei sta cu Îngerul, eu voi înconjura

Cerul și pământul, Tu îmi vei permite să iau acest sânge pe care l-ai vărsat, astfel încât să-l pot da tuturor oamenilor ca garanție a mântuirii fiecăruia, aducându-ți în loc, drept mângâiere, afecțiunile, bătăile de inimă, gândurile, pașii și faptele lor.

Mama mea Cerească, vin la tine pentru a merge împreună la toate sufletele, pentru a le da lor Sângele lui Isus. Dulce Mamă, Isus vrea mângâiere și cea mai mare mângâiere pe care putem să i-o dăm este să-i aducem suflete ... Magdalena, însoțește-ne! Voi toți Îngerii, veniți să vedeți în ce stare a ajuns Isus! El vrea din partea tuturor mângâiere, este atât de doborât de durerea în care se găsește, încât nu refuză pe nimeni.

Isuse al meu, în timp ce bei potirul plin de amărăciuni intense, pe care Tatăl Ceresc ți le-a trimis, te aud suspinând, gemând, delirând, iar cu vocea sufocată spui: „Suflete, suflete, veniți, dați-mi alinare! Luați loc în Umanitatea mea; vă vreau, suspin după voi! Oh, nu fiți surde la glasul meu, nu faceți zadarnice dorințele mele arzătoare, Iubirea mea, durerile mele! Veniți suflete, veniți ... !”

Isuse al meu, în delirul tău, fiecare geamăt și suspin este o rană pentru inima mea, care nu îmi dă pace; de aceea îmi însușesc sângele tău, Vrerea ta, zelul tău arzător, Iubirea ta și, înconjurând Cerul și pământul, vreau să merg la toate sufletele, pentru a le da sângele tău ca garanție a mântuirii lor și pentru a le aduce la tine, pentru a liniști dorințele și delirul tău și spre a alina amărăciunile agoniei tale. Și în timp ce voi face acestea, Tu însoțește-mă cu privirea ta.

Mama mea, vin la tine pentru că Isus vrea suflete, vrea alinare. Așadar, dă-mi mâna ta de mamă și împreună să

facem un ocol în toată lumea, în căutare de suflete. Să închidem în sângele său afecțiunile, dorințele, gândurile, faptele și pașii tuturor oamenilor, să lansăm în sufletele lor flăcările de Iubire ale Inimii sale, cu scopul de a le face să cedeze și, astfel închise în sângele său și transformate în flăcările sale, le vom conduce în jurul lui Isus, pentru a îndulci durerile și amărăciunea agoniei sale.

Îngerul meu păzitor, mergi tu înaintea noastră; mergi și dispune sufletele care trebuie să primească acest sânge, astfel ca nici o picătură să nu rămână fără a da roadele sale abundente ... Mama mea, să plecăm, repede! Văd privirea lui Isus care ne urmărește; aud gemetele sale repetate care ne împing să grăbim misiunea noastră.

- Și iată, Mamă, după primii pași suntem deja la ușile caselor unde sunt infirmii ... Câți nu izbucnesc în insulte, blesteme, sunt disperați și chiar încearcă să-și pună capăt zilelor! Ah, Mamă, aud gemetele lui Isus, care vede cum sunt răsplătite cu ofense cele mai dragi moduri de a iubi ale inimii sale, prin care face să sufere sufletele, pentru a le face să devină asemănătoare cu El. Să le dăm lor Sângele său, astfel ca să le dea ajutoarele necesare și cu Lumina sa să-le facă să înțeleagă binele care vine din suferință, obținând în acest fel asemănarea cu Isus. ...

- Intrăm în camerele muribunzilor ... Mama mea, ce teroare, câte suflete sunt gata să cadă în iad! Câte, după o viață de păcate, vor să dea ultima durere acelei Inimi străpunse de repetate ori, încoronând ultima dorință cu un act de disperare ... Alții, legați de obligațiile pământești, nu știu să se resemneze și să facă ultimul pas ... Mamă Sfântă, să dăm fiecărui muribund Sângele lui Isus care, punând pe fugă diavolii, să dispună muribunzii să primească ultimele sacramente, pentru o bună și sfântă moarte. Să le dăm lor pentru încurajare agonia lui Isus și, când El îi va judeca, îi

va găsi acoperiți cu Sângele său, abandonați în brațele sale; (și) tuturor le va da iertarea sa.

- O, Mamă, vezi cum pământul este plin de suflete care sunt gata să cadă în păcat, iar Isus începe să plângă văzând cum Sângele său va fi profanat. Ar trebui un miracol pentru a le împiedica căderea. De aceea să le dăm și lor Sângele lui Isus; în el vor găsi puterea și harul de a nu cădea în păcat.

- Încă un alt pas, o, Mamă: iată suflete căzute deja în păcat. Isus le iubește, dar le privește îngrozit pentru că sunt pline de noroi, iar agonia sa se face mai intensă. Să le dăm sângele lui Isus, ce conține Viața, pentru a învia și să învie mai frumoase, astfel încât să facă să surâdă tot Cerul și pământul.

- Să mai mergem, o, Mamă, la acele suflete care păcătuiesc și fug de Isus, la cele care îl ofensează și ajung la disperare crezând că nu vor mai putea primi iertarea sa. Să le dăm și lor Sângele său, astfel încât să șteargă de pe ele pecetea pierzării și să o imprime pe cea a mântuirii, care să pună în inimile lor, după păcat, atâta încredere și iubire, încât să le facă să alerge la picioarele lui Isus și îmbrățișându-le, să nu se mai dezlipească niciodată.

Vezi, o, Mamă, există și suflete bune, nevinovate, dar în jurul lor găsesc multe primejdii și scandaluri ... Să sigilăm și să înconjurăm nevinovăția lor cu Sângele lui Isus, ca un zid de apărare, pentru ca păcatul să nu intre în ele; cu acest Sânge să le păstrezi nevinovate și curate punând pe fugă pe cei care ar vrea să le contamineze, astfel ca Isus să găsească în ele satisfacțiile și odihna sa.

Iar acum, Mamă, să alergăm la aceia care nu împărtășesc Credința Sfintei Biserici Catolice și la aceia care nici nu sunt creștini, mai ales la aceia care se află pe punctul de a muri ... Isus, care este Viața tuturor, nu primește în schimb nici măcar un mic act de iubire, nu este cunoscut de

însăși făpturile sale. O, Mamă, să le dăm lor sângele său, să-i punem pe toți în el și să-i ducem pe toți în jurul Lui, prezentându-i Lui toți acești fii orfani și exilați care îl găsesc pe Tatăl lor; astfel, Isus se va simți mângâiat în amara sa agonie ...

O, Mamă, să luăm Sângele său și să-l dăm tuturor: celor suferinzi pentru a primi mângâiere, săracilor pentru a iubi comoara sărăciei lor, celor ispitiți pentru a fi victorioși, celor necredincioși pentru ca în ei să triumfe Credința, celor care insultă pentru a înlocui insultele lor cu binecuvântări, Preoților pentru a înțelege misiunea lor și a fi slujitori demni ai lui Isus ...

Să-l dăm și sufletelor din purgator, care plâng atât de mult și cer acest sânge pentru eliberarea lor ... Iar acum să zburăm în Cer, să dăm sângele lui Isus tuturor, Îngerilor și Sfinților, pentru a avea o mai mare slavă, să-i mulțumească lui Isus și să se roage pentru noi ... Iar acum permite, o, Mamă, să-ți dăm și ție acest sânge, spre mai mare slava a ta, să te inunde cu o nouă lumină și cu noi mulțumiri, iar de la tine să coboare la toate făpturile, pentru a le da tuturor haruri de mântuire.

În sfârșit, dă-mi Tu și mie acest sânge; Tu știi cât de mult am nevoie. Purifică-mă cu el, reînsănătoșește-mă, îmbogățește-mă, fă să circule în venele mele și să-mi dea Viața lui Isus, să coboare în inima mea și să mi-o transforme în însăși Inima lui Isus, înfrumusețându-mă atât de mult încât Isus să poată găsi în mine bucuria sa.

Agonizantul meu Isus, în timp ce se pare că viața ta se stinge, aud deja respirația îngreunată a agoniei, văd ochii tăi încețoșați de apropierea morții, iar toate Preasfintele tale membre fără vlagă, parcă nici nu mai respiri, iar eu simt că mi se rupe inima de durere; te îmbrățișez și te simt înghețat; te mișc și nu dai semne de Viață! Isuse, ești mort?

Îndurerată Mamă, Îngeri ai Cerului, veniți să-l plânge-ți pe Isus, și nu permite-ți ca eu să continui să mai trăiesc fără El, căci deja nu mai pot! Și îl strâng puternic și aud că respiră și apoi din nou nu mai dă semne de viață; iar eu îl strig: „Isuse, Isuse, Viața mea nu muri! Deja aud zgomotul făcut de dușmanii tăi care vin să te prindă; cine te va apăra în starea în care te afli?”

Iar El, înduioșat, se pare că reînvie din moarte la viață; se uită la mine și îmi spune: „Fiică, ești aici? Așadar ai fost spectatoarea durerilor mele și a multelor mele morți pe care le-am suportat? Să știi, o, fiică, că în aceste trei ore de o foarte amară agonie, am închis în mine toate viețile oamenilor, suferind toate durerile lor și chiar însăși moartea lor, dând fiecăruia însăși Viața mea. Agonia mea va susține agonia lor; amărăciunile mele și moartea mea se vor schimba pentru ei în izvoare de încântări și de viață. Cât mă costă sufletele! Dacă aș fi fost măcar răsplătit! Așadar, ai văzut că, în timp ce muream mă reîntorceam să respir; erau morțile oamenilor pe care le simțeam în mine.”

Persecutatul meu Isus, din moment ce ai vrut să închizi în tine viața mea, așadar și moartea mea, te rog, pentru această foarte amară agonie, să vii să mă asiști în momentul morții. Ți-am dat inima mea pentru refugiu și odihnă, brațele mele pentru a te susține, iar toată ființa mea la dispoziția ta și, oh, cu câtă bunăvoință m-aș da în mâinile dușmanilor tăi, pentru a putea muri eu în locul tău. O, Viața inimii mele, vino în acel moment (al morții mele) să-mi înapoiezi ceea ce ți-am oferit: sa-mi dai compania ta, Inima ta drept pat și odihnă, brațele tale pentru sprijin, respirația ta îngreunată pentru a ușura dificultățile mele, astfel că voi respira prin intermediul respirației tale, care, precum aerul purificator, mă va purifica de orice pată, și mă va dispune

să pot intra în veșnica Beatitudine ... De fapt, dulcele meu Isus, vei dărui sufletului meu toată Preasfânta ta Umanitate, astfel că, mă vei privi prin tine însuți, iar văzându-te pe tine însuți, nu vei găsi nimic pentru a mă judeca; apoi mă vei uda cu sângele tău, mă vei îmbrăca cu purul veșmânt al Preasfintei tale Voințe, mă vei împodobii cu Iubirea ta și, dându-mi ultimul sărut, mă vei face să-mi iau zborul de pe pământ spre Cer. Și ceea ce vreau pentru mine, te rog să dai tuturor celor care sunt în agonie... Dar dușmanii tăi sunt deja aproape, iar Tu vrei să mă lași pentru a te duce înaintea lor... Iar eu, strângându-mă puternic la Inima ta, nu te voi lăsa niciodată, te urmez, iar Tu binecuvântează-mă.

***

A VIII-a oră (24:00-1:00)

PRINDEREA LUI ISUS

O, Isuse al meu, am ajuns deja la miezul nopții; auzi cum dușmanii se apropie, iar Tu, resemnându-te și ștergându-ți Sângele și fortificat de mângâierile primite, mergi din nou la discipolii tăi, îi chemi, îi sfătuiești, îi duci împreună cu tine, și mergi înaintea dușmanilor, vrând să repari cu promptitudinea ta, mișcarea mea lentă, neatenția și lenea mea, în fapte și pătimiri din iubire pentru tine.

Dar, o, dulcele meu Isus, Binele meu, ce scenă emoționantă văd! Primul pe care îl întâlnești este perfidul Iuda, care apropiindu-se de tine și aruncându-și brațele la gâtul tău, te salută și te sărută; iar Tu, cu o Iubire profundă, nu disprețuiești acele buze infernale și le săruți, îl îmbrățișezi și îl strângi la Inima ta, vrând să-l tragi afară din iad cu noi semne de iubire… Isuse al meu, cum e posibil ca cineva să nu te iubească? Tandrețea Dragostei tale este atât

de mare, încât ar trebui să înduioșeze orice inimă să te iubească și totuși (oamenii) nu te iubesc! Iar Tu, o, Isuse al meu, suportând acest sărut al lui Iuda, repari trădările, prefăcătoriile, înșelăciunile sub masca prieteniei și sfințeniei, mai ales pe cele ale preoților. Apoi, sărutul tău arată că nici unui păcătos, cu condiția să vină la tine umilit, Tu nu îi vei refuza iertarea.

Afectuosul meu Isus, deja te dai în mâna dușmanilor, dându-le putere să te facă să suferi, așa cum vor ei ... Și eu, o, Isuse al meu, mă dau în mâinile tale, astfel ca Tu să poți face din mine în mod liber ceea ce îți place mai mult, și împreună cu tine vreau să urmez Voința ta, reparările tale și să sufăr durerile tale. Vreau să stau mereu în jurul tău, astfel încât să nu fie ofensă pe care eu să nu o repar, amărăciune pe care eu să nu o îndulcesc, scuipături și palme, pe care Tu le vei primi, care să nu fie urmate de sărutări și mângâieri din partea mea. Când vei cădea, mâinile mele vor fi gata mereu să te ajute pentru a te ridica. Așadar, vreau să stau mereu cu tine, o, Isuse al meu, nici măcar un minut nu vreau să te las singur; iar pentru a fi mai sigură, așază-mă înăuntrul tău, iar eu o să stau în mintea ta, în privirile tale, în Inima ta și în tine însuți, pentru ca, ceea ce faci Tu, să pot face și eu. Așa voi putea să-ți țin o fidelă companie și nimic nu-mi va putea scăpa din ceea ce Tu suferi, dându-ți în toate la schimb iubirea mea.

Dulcele meu Bine, voi sta lângă tine pentru a te apăra, pentru a învăța lecțiile tale, pentru a număra cuvintele tale unul câte unul ... Ah, cum îmi coboară dulce în inimă cuvintele pe care i le-ai adresat lui Iuda: „Prietene, de ce ai venit?” și aud că și mie îmi adresezi aceleași cuvinte, fără să mă numești prieten, ci îmi dai dulcele nume de fiică: „Fiică, de ce ai venit?” pentru a mă auzi răspunzând: „Isuse, ca să te iubesc” .

„De ce ai venit?”, mă întrebi când mă rog, „De ce ai venit?”, îmi repeți din Ostia Sfântă; „De ce ai venit?”, dacă lucrez, dacă mănânc, dacă sufăr, dacă dorm ... Ce frumoasă rechemare pentru mine și pentru toți! Dar câți la întrebarea ta, răspund: „Vin să te supăr”. Alții prefăcându-se că nu te aud, fac orice fel de păcat, răspunzând la al tău „De ce ai venit?” cu: să mă duc în iad ...

Cât te compătimesc, o, Isuse al meu! Aș vrea să iau aceleași funii cu care vor să te lege dușmanii tăi, pentru a lega aceste suflete și a-ți îndepărta această durere.

Dar din nou aud vocea ta afectuoasă care spune: „Pe cine căutați?”, iar aceia răspund: „Pe Isus Nazarineanul”; iar Tu le spui: „EU SUNT”. Doar cu acest cuvânt Tu spui tot și te faci cunoscut cine ești, astfel că dușmanii tremură și cad ca morți la pământ; iar Tu, Iubire care nu are asemănare, repetând din nou „EU SUNT”, îi rechemi la viață, iar tu însuți te dai în puterea dușmanilor ... Iar ei, perfizi și nerecunoscători, în loc să cadă umili și impresionanți la picioarele tale și să-ți ceară iertare, abuzează de bunătatea ta, disprețuind miracole și haruri, pun mâinile pe tine și cu funii și lanțuri te leagă, te strâng, te aruncă la pământ, te calcă în picioare, te trag de păr ..., iar Tu, cu o răbdare nemaiîntâlnită, taci, suferi și repari ofensele celor care cu toate că au văzut miracolele, se încăpățânează și mai mult și nu vor să audă de Harurile tale. Cu funiile și lanțurile, implori de la Tatăl darul de a rupe aceste lanțuri ale vinovățiilor noastre și ne legi cu lanțul dulce al Iubirii. Iar pe Petru, care vrea să te apere, tăindu-i urechea lui Malco, îl corectezi cu iubire, vrând astfel să repari faptele bune care nu sunt făcute cu o sfântă prudență sau care, din prea mult zel, devin greșeli.

Răbdătorul meu Isus, aceste funii și lanțuri, par a înfrumuseța și mai mult Persoana ta Divină: fruntea ta

devine mai maiestuoasă, așa încât atrage chiar și atenția dușmanilor tăi, ochii tăi plini de lumină sunt mai strălucitori, Fața ta divină se prezintă într-o pace și o supremă blândețe, (fiind) atrăgătoare chiar și pentru călăii tăi; cu accentele tale suave și pătrunzătoare, chiar dacă sunt puține, îi faci să tremure, astfel că, dacă îndrăznesc să te ofenseze, o fac pentru că Tu însuți le-o permiți ... O Iubire înlănțuită și legată, oare vei permite ca Tu să fii legat pentru mine, arătând mai multă iubire față de mine, iar eu, fiica ta mică, să fiu fără lanțuri? Nu, nu, dimpotrivă, leagă-mă chiar cu lanțurile și funiile tale și cu însăși mâinile tale Preasfinte. De aceea, te rog să legi, în timp ce sărut fruntea ta divină, toate gândurile mele, ochii, urechile, limba, inima mea, sentimentele mele și pe mine însămi, iar împreună cu mine leagă toate creaturile, astfel încât simțind dulceața iubitoarelor tale lanțuri, să nu mai îndrăznească să te ofenseze.

Binele meu dulce, deja este ora unu ... Mintea mea începe să ațipească; voi face tot posibilul să mă mențin trează, dar, dacă somnul mă surprinde, mă las în tine pentru a urma ceea ce faci Tu, ba chiar o vei face Tu însuți în mine. În tine las gândurile mele, pentru a te apăra de dușmanii tăi, respirația mea, pentru curaj și companie, bătăile inimii mele să-ți spună mereu că te iubesc și să înlocuiască iubirea pe care alții nu ți-o dau, picăturile sângelui meu, să-ți dea ispășire și să-ți restituie onoarea și stima pe care ți le vor lua prin insulte, scuipături și palme. Isuse al meu, binecuvântează-mă și fă-mă să dorm în iubitoarea ta Inimă, iar din zvâcnirile năvalnice ale Iubirii sau chiar din cauza durerii, mă voi trezi mereu și astfel nu vom întrerupe niciodată însoțirea noastră; așa să rămânem înțeleși, o, Isuse!

***

A IX-a oră (1:00-2:00)

ISUS, ÎMPINS DE PE O STÂNCĂ,

CADE ÎN PÂRÂUL CEDRON

Iubitul meu Bine, sărmana mea minte te urmează între veghere și somn. Cum pot să mă las pradă somnului, dacă văd că toți te lasă și fug de lângă tine? Înșiși Apostolii, înflăcăratul Petru care cu puțin înainte a spus că vrea să-și dea viața pentru tine, preferatul discipol pe care cu multă iubire l-ai făcut să-și odihnească capul pe Inima ta, ah, toți te abandonează și te lasă în puterea cruzilor tăi dușmani.

Isuse al meu, ești singur! Ochii tăi foarte puri privesc împrejur, pentru a vedea dacă cel puțin unul dintre ai tăi, care a primit ajutor din partea ta, te urmează ca să-și arate iubirea și să te apere; în timp ce îți dai seama că nimeni, nici măcar unul, nu ți-a rămas fidel, Inima ți se frânge și te cuprinde un plâns neîntrerupt, astfel simți mai multă durere pentru abandonul celor mai credincioși ai tăi, decât pentru ceea ce urmează să-ți facă acei dușmani ... Isuse al meu, nu plânge, fă ca eu să plâng împreună cu tine!

Dar amabilul meu Isus pare că spune: „Ah, fiica mea, să plângem împreună soarta atâtor suflete consacrate mie, care din cauza unor mici încercări sau a unor evenimente din viață, nu se mai îngrijesc de mine și mă lasă singur; pentru mulți alți oameni timizi și fricoși care din lipsă de curaj și încredere mă abandonează; pentru mulți preoți care, negăsind răsplata lor în lucruri sfinte, în administrarea Sacramentelor, nu se îngrijesc de mine; pentru alții care predică, care celebrează, care spovedesc din iubire pentru interese și glorie proprie, și în timp ce par că sunt în jurul meu, Eu rămân mereu singur... Ah, fiica mea, cât îmi este de aspră această

părăsire! Nu numai ochii îmi plâng, ci îmi sângerează și Inima! Oh, te rog, repară cumplita mea durere, făgăduindu-mi că nu mă vei lăsa niciodată singur”. „Da, Isuse al meu, promit, ajutată de Harul tău și în fermitatea Voinței tale Divine!”

Dar, o, Isuse, în timp ce Tu plângi părăsirea de către cei dragi ție, vrăjmașii nu evită nici o insultă din ceea ce pot să-ți aducă ... Strâns și legat cum ești, o, Binele meu, tu singur nici măcar un pas nu poți să faci, te calcă în picioare, te târăsc pe drumurile pline de pietre și de spini, astfel că orice mișcare te face să te lovești de pietre și să fii înțepat de spini... Ah, Isuse al meu, văd că în timp ce te târăsc, lași în urma ta sângele tău prețios și părul tău auriu pe care ți-l smulg din cap. Viața mea și Totul meu, permite-mi să le adun, astfel încât să pot lega pașii tuturor oamenilor, care nici noaptea nu evită să te supere, ci dimpotrivă, se folosesc de noapte pentru a te ofensa și mai mult: care prin locuri de întâlniri necurate, care pentru plăceri, care pentru teatre; și mai sunt cei care se folosesc de noapte chiar pentru a întreprinde furturi profanatoare. Isuse al meu, mă unesc cu tine pentru a ispăși toate aceste ofense.

O, Isuse al meu, suntem deja la pârâul Cedron și fățarnicii iudei, te aruncă în el; în timp ce te împing cu violență, te lovești de o piatră atât de puternic, încât îți curge sânge prețios din gură, lăsând un semn pe acea piatră. Apoi, trăgându-te, te afundă în adâncul acelei ape dezgustătoare, încât aceasta îți intră în nări, în gură, în urechi... O, Iubire de neatins, Tu rămâi inundat și acoperit de acele ape stricate, dezgustătoare și reci, și în această condiție reprezinți pe viu starea de plâns a oamenilor când aceștia comit păcatul; oh, cum rămân acoperiți, pe dinăuntru și pe dinafară, de o mantie respingătoare, încât

provoacă repulsie Cerului și oricui ar putea să-i vadă, atrăgând în felul acesta fulgerele Dreptății Divine!

O, Isuse, Viața Vieții mele, se poate oferi mai multă dragoste? Și, pentru a înlătura această mantie întinată, Tu permiți ca dușmanii să te arunce în acest pârâu; pentru a repara sacrilegiile și răceala sufletelor, care te primesc în mod profanator. Și constrângându-te mai mult decât o face pârâul, pentru a te face să intri în inimile lor, simțind tot dezgustul sufletelor lor, Tu permiți din nou ca aceste ape să-ți pătrundă în interiorul trupului, astfel că dușmanii, temându-se să nu te îneci, pentru a te păstra pentru chinuri și mai mari, te trag afară, dar areți atât de dezgustător, încât se simt îngrețoșați să te atingă.

Delicatul meu Isus, ești deja afară din pârâu ... Inima mea nu rezistă să te vadă atât de ud de aceste ape care provoacă greață. Văd că tremuri din cap până în picioare, din cauza frigului și cauți în jur, doar cu ochii nu și cu vocea, măcar o persoană care să te șteargă, care să te îngrijească și să te încălzească; dar, în zadar, nimeni nu se înduioșează din milă pentru tine. Dușmanii te batjocoresc și te iau în râs, ai tăi te-au abandonat, iar Mama ta dulce este departe, pentru că așa a hotărât Tatăl.

Iată-mă, o, Isuse, vino în brațele mele; vreau să plâng atât e mult, încât să formez o baie pentru a te spăla, curăța și a-ți așeza cu mâinile mele părul care este încâlcit tot. Iubirea mea, vreau să te închid în inima mea pentru a te încălzii cu căldura afecțiunii mele, vreau să te parfumez cu dorințele mele insistente, vreau să ispășesc toate aceste ofense, să pun viața mea împreună cu a ta pentru a salva toate sufletele; iar inima mea vreau să ți-o ofer ca loc de odihnă, ca să te pot alina într-un fel pentru durerile suferite până acum și apoi vom relua împreună calea Pătimirii tale.

***

A X-a oră (2:00-3:00)

ISUS ESTE PREZENTAT LA ANA

Isuse, fii mereu împreună cu mine; dulce Mamă, să-l urmăm împreună pe Isus ... Isuse al meu, Santinela divină, dorința ta este de a nu rămâne singur, așadar, veghindu-mă Tu în inimă, nevrând să fii singur și fără mine, mă trezești și împreună cu tine mă găsesc în casă la Ana. Deja te afli în acel moment în care Ana te interoghează despre învățătura ta și despre ai tăi discipoli, iar Tu, o, Isuse, pentru a apăra slava Tatălui, deschizi gura ta Preasfântă și cu glas puternic și demn răspunzi: „Eu am vorbit în public, iar toți cei care se află aici m-au ascultat”.

La accentele tale demne toți se simt tremurând, dar perfidia este atât de mare, încât un servitor, vrând să-l onoreze pe Ana, se apropie de tine și cu mâna acoperită de fier îți dă o palmă, atât de tare încât te-ai clătinat, învinețind Fața ta Preasfântă... Acum înțeleg, dulcea mea Viață, de ce m-ai trezit. Tu aveai dreptate: cine trebuia să te susțină în acest moment în care aproape cazi? Dușmanii tăi izbucnesc în râsete satanice, în fluierături și, bătând din palme, aplaudă un gest atât de nedrept, iar Tu, clătinându-te, nu ai pe cine să te sprijini ... Isuse al meu, te îmbrățișez, chiar vreau să-ți fac un zid cu ființa mea și îți ofer obrazul meu cu curaj, gata de a suporta orice durere din iubire pentru tine. Te compătimesc pentru această batjocură și împreună cu tine vreau să-ți dau reparare pentru timiditatea atâtor suflete care se descurajează cu ușurință, vreau să-ți dau reparare pentru toți aceia care de teamă nu spun adevărul, pentru lipsa de respect a Preoților și din cauza uneltirilor.

Dar văd, tristul meu Isus, că Ana te trimite la Caiafa; iar dușmanii tăi te aruncă pe scări, iar Tu, Iubirea mea, în această dureroasă cădere, ispășești pentru aceia care în

timpul nopții se întrec în greșeli, favorizați de întuneric, și chemi în lumina Credinței pe eretici și pe cei necredincioși. Și eu vreau să te urmez în aceste reparări, iar până să ajungi la Caiafa, îți trimit suspinele mele pentru a te apăra de dușmanii tăi; iar în timp ce eu voi dormi, continuă să-mi fii de veghe, trezindu-mă când vei avea nevoie. De aceea dă-mi sărutul și binecuvântarea ta, iar eu îți sărut Inima și în Ea îmi voi continua somnul.

***

A XI-a oră (3:00-4:00)

ISUS ÎN CASA LUI CAIAFA

Tristul și abandonatul meu Bine, în timp ce slăbita mea natură doarme în Inima ta îndurerată, somnul meu este adesea întrerupt de valurile de iubire și de durere ale Inimii tale Divine ... Între veghere și somn, aud loviturile care îți sunt date, mă trezesc și spun: Sărmanul meu Isus, este abandonat de toți! Nu e nimeni care să-ți ia apărarea; însă, în înăuntrul Inimii tale, eu îți ofer viața mea, pentru a-ți fi sprijin în momentul în care te vor lovi ... Și ațipesc din nou; dar o altă revărsare de iubire a Inimii tale Divine mă trezește și sunt asurzită de insultele pe care le primești, de bârfele, de urletele și de mișcarea mulțimii. Iubirea mea, cum de sunt toți împotriva ta? Ce ai făcut, de sunt ca niște lupi nervoși care vor să te sfâșie? Simt că-mi îngheață sângele auzind pregătirile pe care le fac dușmanii tăi, iar eu tremur și sunt preocupată, gândindu-mă ce să fac pentru a te apăra.

Dar îndureratul meu Isus, ținându-mă în Inima sa, mă strânge mai tare și îmi spune: „Fiica mea, nu am făcut

nimic rău și am făcut totul (din iubire); sunt vinovat de iubire, care conține toate sacrificiile, iubirea care are un preț nemăsurat. Suntem abia la început; tu stai în Inima mea, observă totul, iubește-mă, taci și învață. Fă ca sângele tău înghețat să curgă prin venele mele pentru a da alinare Sângelui meu, membrelor mele, astfel ca, unită cu mine, să te pot reprimi și încălzi, pentru a avea parte de durerile mele, și împreună (fiind, tu) să poți dobândi tărie, văzându-mă suferind atât de mult. Aceasta va fi cea mai frumoasă apărare pe care mi-o vei face; să-mi fii fidelă și atentă”.

Iubirea mea dulce, este atât de mare gălăgia dușmanilor tăi, că nu mă mai lasă să adorm. Loviturile sunt din ce în ce mai violente; aud zgomotul lanțurilor cu care te-au legat atât de strâns, încât fac să-ți țâșnească sângele din încheieturi, lăsând urme pe acele drumuri ... Amintește-ți că sângele meu este al tău, iar cum Tu îl verși, al meu îl sărută, îl adoră, îl repară. Iubirea mea și Totul meu, sângele tău să fie lumină pentru toți aceia care te ofensează noaptea și magnet pentru a atrage toate inimile în jurul tău, Iubirea mea și Totul meu.

În timp ce te târăsc, aerul pare asurzitor din cauza strigătelor și fluierăturilor ... Ajungi deja înaintea lui Caiafa. Ești atât de răbdător, modest, umil; blândețea și răbdarea ta sunt atât de mari, încât îi terorizează pe înșiși dușmanii tăi, iar Caiafa, foarte mâniat, ar vrea să te devoreze ... Ah, cât de bine se distinge Inocența și păcatul!

Iubirea mea, în fața lui Caiafa, Tu ești considerat cel mai mare vinovat, în această condamnare. Deja Caiafa îi întreabă pe martori ce crime ai înfăptuit ... Ah, ar fi făcut mai bine să-i întrebe despre Iubirea ta! Și unii te acuză de un lucru, alții de altul, exagerând și contrazicându-se între ei; și în timp ce te acuză, soldații care stau lângă tine, te trag de

păr, îți dau palme puternice peste Fața Preasfântă care fac să răsune toată sala, îți răsucesc buzele, te bat ..., și Tu taci, suferi, iar dacă îi privești, lumina ochilor tăi coboară în inimile lor și, neputând să o suporte, se îndepărtează de Tine, însă alții le iau locul, pentru a face asupra ta un mai mare masacru.

Dar între atâtea acuze și insulte, te văd că asculți, iar Inima îți bate puternic, pe punctul de a exploda din cauza durerii ... Spune-mi, suferindul meu Bine, ce s-a întâmplat din nou? Văd ceea ce îți fac dușmanii și totuși Iubirea ta este atât de mare, încât nerăbdător aștepți și oferi totul pentru mântuirea noastră; iar Inima ta repară cu mult calm calomniile, ura, mărturiile false, răul făcut cu premeditare celor nevinovați, și ispășești pentru cei care te ofensează prin instigările superiorilor și insultele ecleziasticilor ... Și, în timp ce unită cu tine, urmez înseși reparările tale, simt în tine o schimbare a unei noi dureri, nemaiîntâlnite până acum. Spune-mi, spune-mi ce este? Fă-mă părtașă la toate, o, Isuse.

„Fiica (mea), vrei să știi? Aud vocea lui Petru care spune că nu mă cunoaște; apoi a jurat și din nou a jurat fals și a negat că mă cunoaște. O, Petru, cum? Nu mă cunoști? Nu-ți amintești cu câte binefaceri te-am copleșit? Ah, dacă alții mă fac să mor de chinuri, tu mă faci să mor de durere! Ah, cât de rău ai făcut urmându-mă de la distanță, expunându-te apoi întâmplărilor!”

Pentru moment, dușmanii tăi continuă să te acuze, iar Caiafa, văzând că nu răspunzi la acuzațiile lor, îți spune: „Îți jur din nou pe Dumnezeul cel viu, spune-mi? Într-adevăr ești Tu fiul lui Dumnezeu?”

Iar Tu, din Iubire pentru mine, având mereu pe buzele tale cuvântul adevărului, arătând Maiestatea ta supremă, cu vocea sonoră și suavă, într-atât încât toți rămân

înmărmuriți, chiar înșiși diavolii se scufundă în abis, răspunzi: „Tu o spui: da, Eu sunt adevăratul Fiu al lui Dumnezeu și într-o zi voi coborî pe norii cerului să judec toate națiunile”.

La cuvintele tale creatoare, toți rămân în tăcere, se simt înfiorați și înspăimântați; dar Caiafa, după câteva clipe de spaimă, revenindu-și, și mai furios ca o fiară sălbatică, le spune tuturor: „Ce nevoie mai avem de martori” a spus deja o mare blasfemie! Ce mai așteptăm ca să-l condamnăm? Este deja vinovat, să fie condamnat la moarte!”

Și, pentru a da mai multă putere cuvintelor sale, își sfâșie veșmintele cu atâta ură și furie, încât toți ca unul se năpustesc asupra ta, binele meu; care îți dă pumni peste cap, care te trage de păr, care îți dă palme, care te scuipă pe față, care te calcă în picioare ... Sunt atât de mari și multe suferințele pe care ți le provoacă, încât pământul se cutremură, iar Cerurile sunt zguduite. Iubirea și Viața mea, Isuse, așa cum aceștia te chinuie, la fel și sărmana mea inimă este sfâșiată de durere. Oh, permite-mi să ies din adorata ta Inimă și să înfrunt toate aceste batjocuri în locul tău. Ah, dacă mi s-ar permite, aș vrea să te scot din mâinile dușmanilor tăi; însă Tu nu vrei, deoarece voiești salvarea tuturor, iar eu sunt constrânsă să mă resemnez. Dar, Iubirea mea dulce, lasă-mă să te aranjez, să-ți pun părul în ordine, să-ți înlătur scuipăturile, să-ți șterg sângele și să mă închid în Inima ta, căci îl văd pe Caiafa, obosit, voind să se retragă și abandonându-te în mâna soldaților.

De aceea te binecuvântez, dar binecuvântează-mă și Tu și dă-mi sărutul Iubirii tale; iar eu mă închid în cuptorul Inimii tale Divine pentru a putea dormi. Pun gura mea pe Inima ta, astfel ca respirând să te sărut și, din bătăile tale de inimă, mai mult sau mai puțin suferinde, să îmi pot da seama dacă Tu suferi sau te odihnești. De aceea, îți fac aripi

cu brațele mele pentru a te apăra, te îmbrățișez, mă strâng puternic la Inima ta și adorm.

***

A XII-a oră (4:00-5:00)

ISUS ÎN MÂINILE SOLDAȚILOR

Isuse, preadulcea mea Viață, în timp ce dormeam strânsă la Inima ta, deseori mă simțeam împunsă de spinii care înțeapă Inima ta Preasfântă și, voind să mă trezesc împreună cu tine, pentru ca Tu să ai cel puțin pe cineva care să noteze toate durerile tale și să te compătimească, mă strâng mai puternic la Inima ta; și simțind pe viu înțepăturile tale, mă trezesc ... Dar ce văd, ce aud? Aș vrea să te ascund înăuntrul inimii mele, pentru a mă expune în locul tău și a lua asupra mea chinuri atât de dureroase, insulte și umiliri atât de incredibile; însă numai Iubirea ta putea să suporte atât de multe torturi ... Răbdătorul meu Isus, la ce puteai să te aștepți de la persoane atât de inumane?

Deja văd că își bat joc de tine, îți acoperă Fața de scuipături dese, lumina ochilor tăi frumoși rămâne acoperită de scuipături, iar Tu, vărsând șiroaie de lacrimi pentru mântuirea noastră, respingi din ochii tăi acele scuipături, iar inima dușmanilor tăi nefiind capabilă să vadă lumina ochilor tăi, ei se întorc din nou să le acopere de scuipături ... Alții, fiind și mai abili în a face rău, îți deschid gura ta dulce și ți-o umple de scuipături dezgustătoare, așa încât ei înșiși se îngrețoșează. Și pe măsură ce acele scuipături coboară și arată maiestatea Feței tale și supraumana ta blândețe, ei se cutremură și se rușinează; și, pentru a se simți mai liberi, îți leagă ochii cu o cârpă

mizerabilă, pentru a se putea dezlănțui în întregime asupra Persoanei tale adorabile ..., astfel că te bat fără milă, te târăsc, te calcă în picioare și îți dau fără încetare pumni și palme pe Fața ta și peste cap, zgâriindu-te, trăgându-te de păr și împingându-te dintr-o parte într-alta ...

Isuse, Iubirea mea, inima mea nu rezistă, văzându-te în atât de multe chinuri. Tu vrei să notez tot, dar eu simt că aș vrea să-mi acopăr ochii, pentru a nu vedea scene atât de dureroase, care sfâșie orice inimă, însă iubirea pe care o am pentru tine mă constrânge să privesc ce se va întâmpla cu tine. Și văd că nu răsufli, că nu spui nici un cuvânt pentru a te apăra, că stai în mâna acestor soldați ca o zdreanță și pot să facă din tine ceea ce vor; și, văzându-i sărind asupra ta, mi-e teamă că Tu ai să mori sub picioarele lor.

Binele meu și Totul meu, e atât de mare durerea pe care o simt din cauza durerilor tale, încât aș vrea să strig așa de tare, încât să fiu auzită sus în Cer și să-i chem pe Tatăl, pe Duhul Sfânt și pe toți Îngerii, și (să fiu auzită) aici pe pământ, de la un capăt la altul, și să le chem, mai întâi, pe dulcea Mamă și toate sufletele care te iubesc, ca să formăm un cerc în jurul Tău, să-i împiedicăm pe acești soldați impertinenți să se apropie de tine pentru a te insulta și, mai mult, a te tortura. Iar împreună cu tine să ispășim orice fel de păcate comise noaptea, mai ales pe cele înfăptuite de sectanți asupra Persoanei tale Sacramentale în timpul nopții, și toate ofensele venite din partea sufletelor care nu rămân credincioase când încercarea devine obscură ca noaptea.

Dar văd, insultatul meu Bine, că soldații obosiți și beți ar vrea să se odihnească, iar sărmana mea inimă, asuprită și sfâșiată de multele tale dureri nu vrea să rămână singură cu tine, simte nevoia unei alte companiei. Oh, dulcea mea Mamă, fii Tu nedespărțita mea însoțitoare, să-l îmbrățișăm

împreună pe Isus pentru a-l mângâia! O, Isuse, împreună cu Mama te sărut, iar cu ea voi avea somnul iubirii pe adorabila ta Inimă.

***

A XIII-a oră (5:00-6:00)

ISUS ÎN ÎNCHISOARE

Prizonierul meu Isus, m-am trezit și nu te găsesc. Inima îmi bate tare, tare, preocupată de iubire ... Spune-mi, unde ești? Îngerul meu, du-mă în casa lui Caiafa. Dar înconjor și iar înconjor, caut peste tot și nu te găsesc ... Iubirea mea, grăbește-te, mișcă cu mâinile tale lanțurile cu care ții legată inima mea de a ta și atrage-mă spre tine, ca astfel să pot zbura, să vin, să mă arunc în brațele tale. Iar Tu, Isuse, Iubirea mea, rănit de vocea mea și voind compania mea, deja mă atragi și văd că te-au băgat în închisoare ... În timp ce inima mea tresaltă de bucurie pentru că te-a găsit, o simt rănită de durere văzând starea în care te-au adus.

Te văd cu mâinile legate la spate de o coloană, cu picioarele legate și strânse; văd Fața ta Preasfântă rănită, umflată și sângerândă din cauza oribilelor palme primite ... Ochii tăi foarte puri sunt învinețiți, pupila ta este obosită și abătută din cauză că nu ai dormit, părul tău este încâlcit tot, Preasfânta ta Persoană este în întregime zdrobită și, în plus, nu te poți șterge pentru că ești legat ... Iar eu, o, Isuse al meu, plângând și gemând, îmbrățișând picioarele tale, spun: „Vai, în ce stare ești, o, Isuse!”

Și Isus, uitându-se la mine, îmi răspunde: „Vino, o, fiica mea și fii atentă la tot ceea ce mă vezi că fac, ca să

100

faci împreună cu mine și așa să pot continua viața mea în tine.”

Și iată, spre mai marea mea uimire, văd că în loc să te ocupi de durerile tale, cu o iubire de nedescris, te gândești să-l preamărești pe Tatăl și să refaci tot ceea ce noi suntem datori să-i dăm, și chemi toate sufletele în jurul tău, pentru a lua asupra ta toate rele lor și pentru a le da toate binefacerile tale. Și din moment ce suntem aproape de zorii zilei, aud vocea ta dulce care spune: „Tată Sfânt, îți mulțumesc pentru tot ceea ce am suferit și pentru ceea ce îmi rămâne de suferit. Și cum aceste zori cheamă ziua și ziua face să răsară soarele, tot așa zorile Harului să apară în toate inimile și, făcându-se ziuă, Eu, Soarele Divin, să mă pot manifesta în toate inimile și să domnesc asupra tuturor. Vezi aceste suflete, o, Tată? Eu vreau să-ți răspund pentru toate, pentru gândurile lor, cuvintele, faptele și pașii lor, cu prețul Sângelui și al morții.”

Isuse al meu, Iubire fără margini, mă unesc cu tine și îți mulțumesc și eu pentru tot ceea ce mi-ai dat să sufăr și pentru ceea ce îmi rămâne de suferit, și te rog să faci să nască în toate inimile zorile Harului pentru ca Tu, Soarele Divin, să poți să renaști în toate inimile și să domnești asupra tuturor.

Dar mai văd, dulcele meu Isus, că Tu repari toate primele gânduri, afecțiuni și cuvinte pe care la începutul zilei sufletele nu ți le oferă pentru a te onora, și le rechemi la tine ca să-ți dea, toate gândurile, afecțiunile, cuvintele oamenilor, pentru a le repara și a-i oferi Tatălui slava pe care aceste suflete i-o datorează.

Isuse al meu, Învățătorule Divin, din moment ce, în această închisoare avem o oră liberă și suntem singuri, nu numai că vreau să fac ceea ce faci Tu, ci vreau să te șterg, să-ți usuc părul și să mă contopesc toată în tine.

101

Mă apropii așadar de Preasfântul tău Cap și, așezându-ți părul, vreau să ispășesc pentru atât de multe minți răvășite și pline de pământ, care nu au nici un gând pentru tine; și contopindu-mă în mintea ta, vreau să reunesc în tine toate gândurile oamenilor și dizolvându-le în gândurile tale, să găsesc suficiente ispășiri pentru toate gândurile rele, pentru atâtea lumini și inspirații sufocate ... Aș vrea să fac din toate gândurile unul singur împreună cu ale tale, să-ți ofer o adevărată ispășire și o slavă perfectă.

Îndureratul meu Isus, sărut ochii tăi triști și plini de lacrimi ... Având mâinile legate de coloană, nu te poți șterge și nici nu poți să îndepărtezi scuipăturile cu care te-au mânjit; și, pentru că poziția în care te-au legat este sfâșietoare, nu poți să-ți închizi ochii obosiți pentru a te odihni ... Iubirea mea, cât de mult aș vrea să fac ca brațele mele să fie un pat ca să-ți ofere odihnă; vreau să-ți șterg ochii, cerându-ți iertare, și să-ți dau ispășiri, ori de câte ori nu am avut intenția să-ți facem pe plac și să te privim pentru a vedea ceea ce voiai de la noi, ce trebuia să facem și unde voiai să mergem. Vreau să contopesc ochii mei în ai tăi și, de asemenea, ochii tuturor oamenilor, pentru a putea ispăși cu ochii tăi tot răul pe care l-am făcut cu vederea.

Milostivul meu Isus, sărut Preasfintele tale urechi, obosite de insultele pe care le-ai primit toată noaptea și, cu atât mai mult, de ecoul tuturor ofenselor aduse de oameni, care se răsfrâng în auzul tău. Îți cer iertare și îți dau ispășiri pentru ocaziile în care ne-ai chemat și am fost surzi sau ne-am prefăcut că nu te auzim, iar Tu, obositul meu Bine, ai repetat chemările tale, dar în zadar! Vreau să contopesc auzul meu și al tuturor oamenilor cu al tău, să-ți fac o continuă și completă ispășire.

Îndrăgostitule Isus, ador și sărut Fața ta Preasfântă, învinețită toată de palme. Îți cer iertare pentru toate dățile

102

în care Tu ne-ai chemat să-ți oferim ispășiri, iar noi, unindu-ne cu dușmanii tăi, ți-am dat palme și scuipături ... Isuse al meu, vreau să contopesc fața mea într-a ta, să-ți restitui frumusețea ta naturală, dându-ți o deplină ispășire pentru toate disprețuirile primite de adorabila ta Maiestate.

Mâhnitul meu Bine, sărut gura ta preadulce, îndurerată de pumni și arsă de iubire ... Vreau să contopesc limba mea și a tuturor oamenilor într-a ta, pentru a ispăși cu însăși limba ta, toate păcatele și discursurile rele care se fac; și vreau, Însetatul meu Isus, să unesc toate vocile într-una singură cu a ta, pentru ca atunci când te vom ofensa, trecând vocea ta în cea a tuturor oamenilor, să poată sufoca vocile păcatului, schimbându-le în voci de laudă și iubire.

Înlănțuitule Isus, sărut gâtul tău, oropsit de lanțurile grele și de funiile care, trecându-ți de pe piept până în spatele umerilor și prelungindu-se peste brațe, te țin strâns, strâns legat de coloană ...

Mâinile tale deja sunt umflate și înnegrite de strânsoarea legăturilor și din mai multe părți țâșnește sânge. Oh, permite-mi să te dezleg, legatul meu Isus și, dacă iubești să fii legat, să te leg cu lanțurile iubirii care, fiind dulci, în loc să te facă să suferi, te vor îndulci …

Iar în timp ce te dezleg, vreau să mă contopesc în gâtul tău, în pieptul tău, în umerii tăi, în mâinile tale, în pașii tăi, pentru a putea ispăși împreună cu tine toate atașările și astfel să dăm tuturor lanțurile iubirii tale; pentru a putea ispăși cu tine toate răcelile și astfel să umplem piepturile tuturor oamenilor cu focul tău, căci văd (că este așa) de mare, încât nu îl poți conține; pentru a putea ispăși cu tine toate plăcerile interzise, iubirea de confort, pentru a da tuturor spiritul de sacrificiu și iubirea de a pătimi.

Vreau să mă contopesc în mâinile tale, pentru a ispăși toate faptele rele, binele făcut cu răutate și cu aroganță, și

103

să dau tuturor parfumul faptelor tale; și contopindu-mă cu picioarele tale, vreau să închid pașii tuturor oamenilor, pentru a-i ispăși, și să le dau tuturor pașii tăi, pentru a-i face să umble în sfințenie.

În sfârșit, dulcea mea Viață, permite-mi să mă contopesc cu Inima ta, să închid toate afecțiunile, bătăile de inimă și dorințele, pentru a le ispăși împreună cu tine și pentru a da tuturor afecțiunile tale, bătăile de inimă și dorințele, astfel ca nimeni să nu te mai ofenseze.

Dar aud zgomotul cheilor; sunt dușmanii tăi care vin să te scoată afară. Iar eu tremur, Isuse, simt că îngheț; Tu vei fi din nou în mâinile dușmanilor tăi; ce va fi cu tine? Mi se pare că aud din nou scârțâitul cheilor tabernacolelor. Câte mâini profanatoare vin să le deschidă, pentru a te face să cobori în inimi, unele, poate, chiar profanatoare? În câte mâini nevrednice ești constrâns să te afli! Prizonierul meu Isus, vreau să mă aflu în toate închisorile tale de iubire, pentru a fi spectatoare prezentă atunci când miniștrii tăi te eliberează, ca să-ți țin companie și să ispășesc ofensele pe care le-ai putea primi.

Văd că dușmanii tăi sunt aproape, în timp ce Tu saluți soarele care răsare în ultima zi a vieții tale; și dezlegându-te și văzându-te în întregime Maiestuos, cum îi privești cu atât de multă iubire, drept răsplată, ei îți dau palme atât de puternice peste Față, încât o fac să se înroșească cu preaprețiosul tău sânge. Isuse, Iubirea mea, înainte de a părăsi închisoarea, te rog să mă binecuvântezi în durerea ta pentru a primi puterea de a te urma în restul Pătimirii tale.

***

104

A XIV-a oră (6:00-7:00)

ISUS ESTE PREZENTAT DIN NOU ÎNAINTEA LUI CAIAFA, CARE CONFIRMĂ CONDAMNAREA LA MOARTE ȘI ÎL TRIMITE LA PILAT

Îndureratul meu Isus, te afli deja în afara închisorii; ești atât de istovit, încât te clatini la fiecare pas ... Vreau să mă așez alături tine pentru a te susține, când voi vedea că ești gata să cazi. Dar văd că soldații te duc înaintea lui Caiafa, iar Tu, o, Isuse al meu, reapari în mijlocul lor ca Soarele, deși ești desfigurat, răspândești lumină peste tot ... Deja îl văd pe Caiafa cum tresaltă de bucurie, văzându-te atât de rău batjocorit. La reflexele luminii tale orbește și mai mult, iar în furia sa te întreabă din nou: „Așadar, într-adevăr Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu?”

Iar Tu, Iubirea mea, cu o Maiestate supremă, cu suavitatea vorbirii tale, cu obișnuitul tău accent dulce și înduioșător, răpind inimile, răspunzi: „Da, eu sunt adevăratul Fiu al lui Dumnezeu”. Iar dușmanii tăi, deși simt în ei toată puterea cuvântului tău sufocând totul, fără a mai vrea să știe altceva, într-un singur glas strigă: „Este vinovat de moarte, este vinovat de moarte!”

Caiafa confirmă sentința la moarte și te trimite la Pilat. Iar Tu, condamnatul meu Isus, accepți această sentință, cu atâta iubire și resemnare, încât aproape că o smulgi de la acest crud Pontif, ispășind toate păcatele făcute deliberat, și cu toată răutatea, și pentru aceia care în loc să se căiască de răul făcut, se bucură și tresaltă de veselie pentru păcatul făcut, iar aceasta îi duce la orbirea oricărei lumini și sufocarea oricărui har ... Viața mea, Isuse, reparările și rugăciunile tale, sunt ecou în inima mea, vreau să ispășesc și să mă rog împreună cu tine.

105

Dulcea mea Iubire, văd că soldații, pierzând acea puțină stimă față de tine și văzându-te osândit la moarte, te prind, adaugă funii și lanțuri, te strâng atât de puternic, încât Persoana ta Divină este împiedicată să pășească și împingându-te și târâindu-te, te scot din palatul lui Caiafa...

Mulțimi de oameni te așteaptă, dar nu e nimeni să te apere; iar Tu, Soarele meu Divin, apari în mijlocul lor, voind cu Lumina ta să-i învălui pe toți. Și cum faci primii pași, voind să închizi pașii tuturor oamenilor într-ai tăi, te rogi și ispășești pentru cei care fac primii pași pentru a săvârși fapte rele: care pentru a se răzbuna, care pentru a fura, care pentru a trăda, care pentru a ucide și altele ... Oh, cum îți rănesc Inima toate aceste fărădelegi! Iar pentru a împiedica atâta rău, te rogi, repari și te oferi pe tine însuți.

Dar, în timp ce te urmez, văd că Tu, Isuse, Soarele meu, în momentul coborârii din Palatul lui Caiafa, te întâlnești cu frumoasa Maria, dulcea noastră Mamă ... Privirile voastre se întâlnesc în același timp și se rănesc și, deși sunteți alinați pentru că v-ați văzut, i-au naștere noi dureri: Tu, văzând-o pe Mama ta străpunsă, palidă și îmbrăcată în doliu, iar Mama ta dragă văzându-te pe tine, Soarele Divin, întunecat și acoperit de atâtea orori, plâns și acoperit de sânge ... Dar nu vă puteți bucura prea mult în schimbul de priviri și, cu durerea de a nu putea să schimbați nici măcar un cuvânt, Inimile voastre își spun totul și, topite una într-alta, încetați de a vă mai privi, pentru că soldații te împing; și așa, călcat în picioare și târât, ajungi la Pilat ... Isuse al meu, mă unesc cu străpunsa ta Mamă pentru a te urma și pentru a mă contopi în tine împreună cu Ea; și dându-mi o privire (plină) de iubire, binecuvântează-mă.

***

106

A XV-a oră (7:00-8:00)

ISUS ÎNAINTEA LUI PILAT; IAR PILAT ÎL TRIMITE LA IROD

Isuse, Binele meu legat, dușmanii tăi împreună cu preoții te prezintă la Pilat și, cu o sfințenie și scrupulozitate falsă, din moment ce trebuiau să sărbătorească Paștele, rămân în afara antreului. Și Tu, Iubirea mea, văzând profunzimea răutății lor, ispășești toate ipocriziile clasei religioase; vreau și eu să ispășesc împreună cu tine. Dar în timp ce Tu te ocupi de binele lor, ei în schimb încep să te acuze înaintea lui Pilat, vomitând tot veninul pe care îl au împotriva Ta. Pilat, arătându-se nesatisfăcut de acuzele pe care ți le fac, pentru a te putea condamna cu dreptate, te cheamă deoparte și singur te examinează și te întreabă: „Ești Tu Regele Iudeilor?”

Iar Tu, Isuse, adevăratul meu Rege, răspunzi: „Împărăția mea nu este din lumea aceasta; altfel mii de legiuni de Îngeri m-ar apăra”.

Și Pilat, înduioșat de suavitatea și demnitatea vorbirii tale, surprins Îți spune:

„Cum, Tu ești Rege?”

Iar Tu: „Tu ai spus, Eu sunt, și am venit în lume pentru a învăța Adevărul”.

Și Pilat, fără să mai vrea să știe altceva, convins de nevinovăția ta, iese pe terasă și spune: „Eu nu găsesc nici o vină acestui Om”.

Iudeii, înfuriați, te acuză de multe alte lucruri, iar Tu taci și nu te aperi și ispășești slăbiciunile judecătorilor, atunci când se află înaintea tiranilor, ispășești nedreptățile lor și te rogi pentru cei nevinovați, asupriți și abandonați.

107

Prin urmare Pilat, văzând furia vrăjmașilor tăi și pentru a se descotorosi de tine, te trimite la Irod.

ISUS ÎNAINTEA LUI IROD

Regele meu Divin, vreau să repet rugăciunile și reparările tale și să te însoțesc până la Irod. Văd că dușmanii, înfuriați, ar vrea să te devoreze și te conduc, cu insulte, dispreț și batjocură, înaintea lui Irod, care plin de sine îți pune multe întrebări. Tu nu răspunzi și nici măcar nu îl privești; iar Irod, iritat pentru că nu se vede satisfăcut în curiozitățile sale și, simțindu-se umilit de lunga ta tăcere, declară tuturor că Tu ești un nebun și fără judecată și ca atare poruncește ca Tu să fii tratat ca atare. Și pentru a-și bate joc de tine, poruncește să fii îmbrăcat cu un veșmânt alb și te dă în mâna soldaților, ca să facă cu tine ceea ce este mai rău ...

Nevinovatul meu Isus, nimeni nu găsește vină în tine; doar Iudeii, iar în mințile lor nu merită să strălucească lumina Adevărului pentru că au o prefăcută religiozitate. Isuse al meu, Înțelepciune infinită, cât te costă să fii declarat nebun! Soldații, abuzând de tine, te aruncă la pământ, te calcă în picioare, te acoperă cu scuipături, te disprețuiesc, te bat cu bastoane, și loviturile sunt atât de multe încât simți că mori ... Sunt atât de mari și multe chinurile, batjocurile, umilirile pe care ți le aduc, încât îngerii plâng și își acoperă fețele cu aripile lor pentru a nu le vedea. Nebunaticul meu Isus, și eu vreau să te chem nebun, dar nebun de iubire. Și este atât mare nebunia ta de iubire, că în loc să te superi, te rogi și ispășești pentru ambițiile regilor și ale conducătorilor care râvnesc împărății spre ruinarea popoarelor, pentru multe tragedii pe care le provoacă și pentru atâta sânge pe care îl fac să se verse din cauza

108

capriciilor lor, pentru greșelile comise în instanțe, palate și în serviciile militare.

Isuse al meu, cât este de înduioșător să te văd în mijlocul atâtor violențe, rugându-te și ispășind! Vocea ta răsună în inima mea și eu urmez ceea ce faci Tu. Iar acum, lasă-mă să mă așez alături de tine, să iau parte la chinurile tale și să te alin cu iubirea mea și, îndepărtându-ți dușmanii, să te iau în brațele mele pentru a te despovăra și să-ți sărut fruntea ...

Dulcea mea Iubire, văd că nu îți dau pace, și Irod te trimite la Pilat. Dacă dureroasă a fost venirea, mai tragică va fi întoarcerea, deoarece văd că Iudeii sunt mai furioși decât înainte și sunt hotărâți să te omoare cu orice preț ... De aceea, înainte ca Tu să ieși din palatul lui Irod, vreau să te sărut ca să-ți arăt iubirea mea în mijlocul atâtor chinuri, iar Tu, întărește-mă cu sărutul tău și cu binecuvântarea ta, pentru a te putea urma înaintea lui Pilat.

***

A XVI-a oră (8:00-9:00)

ISUS ESTE DUS DIN NOU LA PILAT ȘI ESTE CONSIDERAT MAI VINOVAT DECÂT BARABA. ISUS ESTE BICIUIT

Chinuitul meu Isus, sărmana mea inimă te urmează printre neliniști și dureri, și văzându-te îmbrăcat asemenea unui nebun, cunoscând Cine ești Tu, Înțelepciunea infinită care judeci și lucrezi pentru toți în mod corect, încep să delirez și spun: Cum! Isus nebun? Isus răufăcător? Și dacă toate acestea nu au fost suficiente, acum vei fi considerat a fi mai rău decât cel mai mare răufăcător, Baraba!

109

Isuse al meu, Sfințenie ce nu are asemănare, ești deja din nou înaintea lui Pilat... El văzându-te atât de rău tratat și îmbrăcat ca un nebun și că nici măcar Irod nu te-a condamnat, rămâne și mai indignat împotriva Iudeilor și se convinge și mai mult de nevinovăția ta, nevoind să te condamne. Dar vrând să dea satisfacție și Iudeilor, pentru a potoli din ura, furia, mânia și setea arzătoare pe care o au pentru Sângele tău, te lasă la alegerea lor alături de Baraba; iar iudeii aleg strigând: „Nu îl vrem liber pe Isus, ci pe Baraba!”

Iar atunci, Pilat neștiind ce să facă și pentru a-i calma, te condamnă să fii biciuit. Subestimatul meu Isus, mi se frânge inima văzând că, în timp ce iudeii se ocupă de tine pentru a te omorî, Tu în schimb, închis în tine însuți, gândești să dai Viață tuturor; și, ascultând cu atenție, te aud spunând: „Tată Sfânt, privește-l pe Fiul tău îmbrăcat ca un nebun: acesta îți repară nebunia multor făpturi căzute în păcat. Această haină albă să fie înaintea ta ca iertare pentru atâtea suflete care se îmbracă cu jalnica haină a vinovăției... Vezi, o Tată, furia, mânia pe care o au împotriva mea, aproape că își pierd lumina rațiunii din cauza setei de Sângele meu. Iar Eu vreau să repar toate urile, răzbunările, mâniile, crimele și să obțin pentru toți lumina rațiuni. Tatăl meu, privește-mă din nou: se poate face o dezonoare mai mare? M-au considerat mai rău decât cel mai mare răufăcător; iar Eu vreau să-ți repar toate ticăloșiile care se fac ... Ah, întreaga lume este plină de ticăloși: care ne așază (la rând) după interesele lor mârșave, care pentru onoruri, care pentru îngâmfări, care pentru plăceri, care pentru propriile afecțiuni, care pentru demnitate, care pentru orgii și chiar pentru păcat. În unanimitate, toate făpturile, chiar și prin cea mai mică nechibzuință, ne pun

110

pe al doilea loc; Iar Eu sunt gata să accept să fiu considerat mai vinovat decât Baraba, pentru a repara ticăloșiile pe care ni le fac oamenii”.

Isuse al meu, simt că mor de durere și de confuzie văzând iubirea ta mare în mijlocul atâtor dureri și eroismul virtuților tale în mijlocul atâtor chinuri și batjocuri. Cuvintele și reparările tale au urmări în sărmana mea inimă, ca multe răni, iar în întristarea mea repet rugăciunile tale și reparările tale. Nici măcar o clipă nu vreau să mă dezlipesc de tine, altfel multe lucruri îmi vor scăpa din ceea ce faci Tu ... Și iată, ce văd? Soldații te conduc spre o coloană pentru a te biciui. Iubirea mea, te urmez, iar Tu privește-mă cu privirea ta plină de iubire și dă-mi tăria pentru a asista la durerosul tău măcel.

BICIUIREA LUI ISUS

Preacuratul meu Isus, deja ești aproape de coloană. Soldații nemiloși, te dezleagă pentru a te lega de ea; dar nu este suficient, ei te dezbracă de haine pentru a face și mai crudă zdrobirea Trupului tău Preasfânt ... Iubirea mea, Viața mea, simt că leșin din cauza durerii, văzându-te gol. Tu tremuri din cap până în picioare, iar Fața ta Preasfântă se înroșește de pudoare; este atât de mare confuzia și epuizarea ta, căci, neținându-te pe picioare, ești gata să cazi la picioarele coloanei, dar soldații te susțin, nu pentru a te ajuta, ci ca să te poată lega și să nu te lase să cazi ...

Deja iau funiile și îți leagă brațele atât de strâns că imediat se umflă, iar sângele țâșnește din vârful degetelor. Apoi, de la inelul coloanei trec funiile și lanțurile împrejurul Preasfintei tale Persoane până la picioare și te leagă de coloană atât de strâns, încât nu poți face nici o mișcare,

111

pentru a putea în acest fel să se dezlănțuie în mod liber asupra Ta.

Dezbrăcatul meu Isus, permite-mi să răbufnesc în plâns, altfel nu mai pot continua să te văd suferind atât de mult. Cum, Tu care îmbraci toate lucrurile create, soarele de lumină, cerul de stele, plantele de frunze, păsările de pene, Tu (să fii) dezbrăcat? Ce îndrăzneală! Dar iubitorul meu Isus, cu lumina pe care o transmite din ochi îmi spune: „Taci, o, fiică; era necesar să fiu dezbrăcat, pentru a ispăși pentru atâția care se dezbracă de orice pudoare, de candoare și de inocență, care se dezbracă de orice bine, virtute și de Harul meu și se îmbracă cu toate nelegiuirile, trăind într-un mod josnic. În neprihănita mea roșeață, am vrut să repar atât de multele necinstiri, imoralități și plăceri josnice. De aceea fii atentă la ceea ce fac, roagă-te și ispășește cu mine și liniștește-te”.

Biciuitule Isus, Iubirea ta trece din exces în exces ... Îi văd pe călăi luând funiile și bătându-te fără milă, atât de mult încât îți învinețesc tot Trupul tău Preasfânt și este atât de mare cruzimea, furia cu care te bat, că deja au obosit. Dar alții doi le iau locul, iau vergi spinoase și te bat atât de mult încât, imediat, din Trupul tău Preasfânt sângele începe să curgă șiroaie; apoi îl bătătoresc tot, formând brazde și îl umple de răni. Dar nu este suficient, alții doi intră din nou și, cu lanțuri de fier încovoiat, continuă durerosul măcel ... La primele lovituri, acele bucăți de carne fărâmate și răsucite se sfâșie și mai mult și cad bucăți pe pământ, rămânând descoperite oasele,

112

iar sângele curge din abundență, atât de mult încât formează un lac de sânge în jurul coloanei.

Isuse al meu, dezbrăcata mea Iubire, în timp ce Tu ești sub această furtună de lovituri, eu îmbrățișez picioarele tale pentru a lua parte la chinurile tale și a rămâne acoperită în întregime de preaprețiosul tău Sânge. Dar fiecare lovitură pe care o primești este o rană pentru inima mea, dar mai mult de atât, ascultând cu atenție, aud gemetele tale care, din cauza loviturilor violente ce asurzesc aerul în jur, nu sunt auzite; iar în acele gemete Tu spui: „Voi toți cei care mă iubiți, veniți să învățați eroismul adevăratei iubiri! Veniți să îndestulați în sângele meu setea viciilor voastre, setea atâtor ambiții, atâtor îngâmfări și plăceri, atâtor senzualități! În acest sânge al meu veți găsi remediul la toate relele voastre”.

Gemetele tale continuă să spună: „Privește-mă, o Tată, sunt rănit în întregime sub aceste lovituri violente; dar nu este suficient, vreau să formez atât de multe răni în Trupul meu, ca să dau suficiente camere în Cerul Umanității mele tuturor sufletelor, pentru a forma în mine mântuirea lor și apoi să le fac să treacă în Cerul Divinități i... Tatăl meu, fiecare lovitură a acestor bice să repare înaintea ta orice fel de păcat, unul câte unul și, așa cum mă lovesc pe mine, așa să-i scuze pe aceia care le comit.

Aceste lovituri să atingă inimile oamenilor și să le vorbească despre Iubirea mea, în așa fel să le forțeze să mi se supună mie ...”

Și în timp ce spui aceasta, este atât de mare Iubirea ta, că aproape îi ațâți pe călăi să te bată și mai mult, chiar dacă suferi cumplit ... Zdrobitul meu Isus, Iubirea ta mă strivește și simt că înnebunesc. Iubirea ta nu este obosită, în timp ce călăii sunt la capătul puterilor și nu mai pot continua

113

durerosul măcel ... Deja îți taie funiile, iar Tu cazi aproape mort în propriul tău sânge; și văzând bucățile tale de carne simți că mori de durere; ai o durere și mai mare când vezi în acele bucăți de carne sufletele vinovate separate de tine, încât agonizezi în propriul tău Sânge.

Isuse al meu, lasă-mă să te iau în brațele mele pentru a te alina puțin cu iubirea mea. Te sărut și cu sărutul meu închid în tine toate sufletele; astfel că nimeni nu se va pierde, iar Tu binecuvântează-mă.

***

A XVII-a oră (9:00-10:00)

ISUS ESTE ÎNCORONAT CU SPINI ȘI PREZENTAT POPORULUI: „IATĂ OMUL!” ISUS ESTE CONDAMNAT LA MOARTE

Isuse al meu, Iubire infinită, cu cât te privesc mai mult, cu atât mai mult înțeleg cât suferi ... Ești deja sfâșiat în întregime, nu mai este parte sănătoasă în tine. Călăii înfuriați, văzând că, printre atât de multe chinuri, îi privești cu atâta iubire și văzând privirea ta iubitoare cum îi fascinează de parcă ar fi mai multe voci care imploră tot mai multe și noi dureri inumane, forțați fiind de Iubirea Ta, ei te ridică în picioare; iar Tu neputând să stai pe picioare, cazi din nou în propriul tău sânge, iar aceștia, iritați, cu lovituri și spini te împing spre locul unde te vor încorona cu spini. Iubirea mea dacă Tu nu mă susții cu privirea ta iubitoare, eu nu pot continua să te văd suferind. Simt deja fiori în oase, inima îmi bate, simt că mor. Isuse, Isuse, ajută-mă!

114

Iar amabilul meu Isus îmi spune: „Fiica mea, curaj, nu pierde nimic din cât am suferit; fi atentă la învățăturile mele. Eu trebuie să refac omul în întregime. Păcatul i-a eliminat coroana și l-a încoronat cu orori și confuzie, astfel încât nu poate să apară înaintea Maiestăți mele; vinovăția l-a dezonorat, făcându-l să piardă orice drept de a mai putea avea onoruri și glorie ... De aceea vreau să fiu încoronat cu spini, pentru a pune pe fruntea omului coroana și pentru a-i înapoia toate drepturile, pentru a avea orice onoare și slavă. Spinii mei vor fi înaintea Tatălui meu reparări și voci de dezvinovățire pentru multele păcate de gândire, mai ales de mândrie, și pentru fiecare minte creată vor fi voci de lumină și de implorare pentru a nu mă mai ofensa. De aceea, tu unește-te cu mine, roagă-te și ispășește împreună cu mine.”

Încoronatule Isus, cruzii tăi dușmani te fac să te așezi, îți pun o zdreanță de purpură, iau coroana de spini și cu o furie drăcească o pun pe capul tău adorabil. Apoi, cu lovituri de baston fac să-ți intre spinii coroanei mai adânc în frunte, o parte îți ajung în ochi, în urechi, în craniu, adânc în creștet ... Iubirea mea, ce tortură, ce chinuri inexplicabile! Câte morți groaznice suporți!

Deja Sângele îți curge pe Față, în așa fel că nu se vede decât sânge; dar sub acei spini și acel sânge se vede Preasfânta ta Față emanând dulceață, pace și iubire ... Iar călăii, vrând să termine tragedia, te leagă la ochi, îți pun în mână în loc de sceptru o trestie și încep insultele lor. Te salută Rege al Iudeilor, îți bat coroana, îți dau palme și îți spun: „Ghicește cine Te-a lovit!”.

115

Iar Tu taci și răspunzi reparând ambiția celor care aspiră la împărății, la ranguri, la onoruri, și a celor care găsindu-se în aceste posturi de autoritate, acționând cu răutate, duc la ruina popoarelor și a sufletelor încredințate lor; iar exemplele lor rele sunt cauza îndreptării spre rău, spre pierderea sufletelor. Cu această trestie pe care o strângi în mână Tu repari atât de multe fapte bune, dar goale de înțelepciune și făcute chiar cu intenții rele. În insulte și zdrențe Tu repari pentru aceia care își bat joc de lucrurile cele mai sfinte, defăimându-le si profanându-le, repari pentru aceia care refuză să gândească pentru a nu vedea lumina Adevărului. Cu această zdreanță a Ta implori ca nouă să ne fie îndepărtate zdrențele viciilor, ale bogățiilor și ale plăcerilor.

Regele meu Isus, dușmanii tăi continuă insultele lor; sângele care curge din Capul tău Preasfânt este atât de mult, încât, ajungându-ți până la gură, te împiedică să mă faci să aud limpede vocea ta preadulce, așadar nu pot face ceea ce faci Tu. De aceea vin în brațele tale, vreau să susțin capul tău străpuns și îndurerat și vreau să-mi pun capul sub acești spini pentru a simți înțepăturile lor ... Dar, în timp ce spun aceasta, Isus al meu mă cheamă cu privirea sa iubitoare, iar eu, imediat îmbrățișez Inima Sa și încerc să-i susțin capul. Oh, cât este de frumos să stai cu Isus chiar și în mijlocul miilor de chinuri!

Iar El îmi spune: „Fiica mea, acești spini spun că vreau să fiu declarat Regele fiecărei inimi; mie mi se cuvine orice domnie. Tu ia acești spini și înțeapă inima ta; fă să iasă tot ceea ce nu îmi aparține mie, și apoi lasă

116

înăuntru un spin, ca sigiliu că Eu sunt Regele tău și pentru a împiedica orice alt lucru să intre în tine. Apoi vizitează toate inimile și, înțepându-le, fă să iasă toate fumurile mândriei și stricăciunea pe care o conțin, declarându-mă Regele tuturor.”

Iubirea mea, inima mi se strânge trebuind să te las; de aceea, te rog să-mi asurzești urechile cu spinii tăi, pentru a auzi doar vocea ta; acoperă-mi ochii cu spinii tăi, pentru a putea să te privesc doar pe tine; umple-mi gura cu spini tăi, ca limba mea să rămână mută la tot ceea ce ar putea să te ofenseze și să fie liberă pentru a te lăuda și a te binecuvânta în toate. O, Regele meu Isus, înconjoară-mă cu spini, ca să mă îngrijească, să mă apere și să-mi păstreze întreaga gândire în tine. Iar acum vreau să-ți șterg sângele și să te sărut, pentru că îi văd pe dușmanii tăi că te conduc la Pilat, care te va condamna la moarte ... Iubirea mea, ajută-mă să continui Calea ta dureroasă și binecuvântează-mă.

ISUS DIN NOU ÎNAINTEA LUI PILAT, CARE ÎL ARATĂ POPORULUI

Încoronatul meu Isus, sărmana mea inimă rănită de Iubirea Ta și străpunsă de durerile tale, nu poate trăi fără tine; de aceea te caut și te găsesc din nou înaintea lui Pilat. Dar ce spectacol înduioșător! Cerurile sunt înspăimântate, iadul tremură de frică și furie ... Viața inimii mele, privirea mea nu poate suporta înfățișarea ta, fără să simt că mor, dar forța răpitoare a Iubirii tale mă constrânge să te privesc, pentru a mă face să înțeleg bine durerile tale, și eu printre lacrimi și suspine te contemplu ...

Isuse al meu, ești gol, iar în loc de haine, te văd îmbrăcat de sânge, carnea este zdrobită, oasele sunt dezgolite, Preasfânta ta Față este de nerecunoscut … Spinii

117

înfipți în Preasfântul tău cap îți ajung în ochi, pe Față, iar eu nu văd decât sânge, care, curgând până pe pământ, formează un pârâu însângerat sub picioarele tale … Isuse al meu, nu te mai recunosc, în ce stare ai ajuns! Starea ta a ajuns la excesele cele mai profunde ale umilirilor și spasmelor! Ah, eu nu mai pot suporta aspectul tău atât de dureros, simt că mor! Aș vrea să te iau din prezența lui Pilat, pentru a te închide în inima mea și a-ți da odihnă; aș vrea să vindec cu iubirea mea rănile tale; aș vrea să inund întreaga lume cu sângele tău, pentru a închide toate sufletele în el și a le conduce la tine, ca pe o victorie a durerilor tale.

Iar Tu, o, răbdătorule Isus, se pare că mă privești cu greutate printre spini și îmi spui: „Fiica mea, vino între aceste brațe ale mele legate, sprijină-ți capul pe Inima mea și vei vedea dureri mai intense și îngrozitoare, pentru că ceea ce vezi în afara Umanități mele nu este altceva decât izvorul durerilor mele interioare. Fii atentă la palpitațiile Inimi mele și vei auzi că repar nedreptățile celor care comandă opresiunile celor săraci și nevinovați care sunt puși în urma delicvenților, mândria celor care pentru a-și susține funcțiile, răspunderile, bogățiile, nu țin cont de nici o lege și fac rău aproapelui, închizând ochii la lumina adevărului. Cu acești spini vreau să distrug duhul mândriei, „a domniilor lor”, iar cu găurile ce se formează în capul meu, vreau să-mi fac drum în mințile lor, pentru a reordona în ele toate lucrurile în conformitate cu lumina adevărului ... Stând așa umilit înaintea acestui nedrept judecător, vreau să-i fac pe toți să înțeleagă că doar virtutea este cea care permite omului să fie Rege al propriului sine, și să-i învăț pe cei care comandă că doar virtutea, unită cu o cunoaștere dreaptă, este singurul lucru demn și capabil de a guverna și întreține pe alții, în

118

timp ce toate celelalte demnități fără virtute sunt lucruri periculoase și regretabile ... Fiica mea, fă ecou reparărilor Mele și continuă să fii atentă la durerile mele.”

Isuse, Iubirea mea, văd că Pilat, văzându-te atât de rău tratat, simte că îl trec fiorii și impresionat exclamă: „E posibilă atât de multă cruzime în piepturile oamenilor? Ah, nu aceasta era voința mea, condamnându-l, să fie bătut!”

Și voind să te elibereze din mâinile dușmanilor tăi, pentru a putea găsi motive mai adecvate, fără pretexte, și retrăgându-și privirea, deoarece nu poate suporta să vadă prea marea ta durere, se întoarce să te interogheze: „Dar spune-mi ce ai făcut? Poporul tău te-a dat în mâinile mele; spune-mi, Tu ești Rege? Care este Împărăția ta?”

La întrebările insistente ale lui Pilat, Tu, o, Isuse al meu, nu răspunzi și, închis în tine însuți, te gândești la sărmanul meu suflet pentru a-l salva cu prețul atâtor dureri. Iar Pilat, văzând că nu îi răspunzi, adaugă: „Tu nu știi că stă în puterea mea să te eliberez sau să te condamn?” Dar Tu, Iubirea mea, voind să faci să strălucească în mintea lui Pilat lumina adevărului, îi răspunzi: „Nu ai avea nici o putere asupra mea, dacă nu-ți era dată de Sus; așadar aceia care m-au dat în mâinile tale au comis un păcat mult mai grav decât al tău.”

Atunci Pilat, aproape mișcat de dulceața vocii tale, neștiind ce să facă și cu inima zbuciumată, crezând că inimile Iudeilor ar fi mai miloase, se decide să te arate de la balcon, sperând că vor fi cuprinși de compasiune, văzându-te atât de sfâșiat, și în felul acesta să te poată elibera.

Îndureratule Isus, inima mi se frânge văzându-te cum mergi în urma lui Pilat. Pășești cu dificultate, încovoiat sub acea oribilă coroană de spini. Sângele marchează pașii tăi

119

și, cum ieși afară, auzi mulțimea agitată, așteptând nerăbdătoare condamnarea ta.

Pilat, impunând tăcerea pentru a atrage atenția tuturor și a se face ascultat de toți, apucă cu dezgust cele două capete ale veșmântului care îți acoperă pieptul și spatele, le ridică, pentru a te putea vedea toți în ce stare ai ajuns, și spune cu voce tare: „ECCE HOMO! Iată Omul! Priviți-l, nu mai are figură de om! Observați rănile sale: nu se mai recunoaște! Dacă a greșit, deja a suferit destul, ba chiar prea mult; eu deja mă căiesc că l-am făcut să sufere atât de mult; de aceea să-l lăsăm liber!”

Isuse, Iubirea mea, lasă-mă să te susțin, pentru că văd că te clatini, neputând să te ții pe picioare sub greutatea atâtor dureri ... Ah, în acest moment solemn se decide soarta ta. La cuvintele lui Pilat se face o profundă liniște în Cer, pe pământ și în iad ... Iar apoi, într-o singură voce se aude strigătul tuturor: „Răstignește-l, răstignește-l, cu orice preț îl vrem mort!”

Isuse, Viața mea, văd că tremuri ... strigătul morții coboară în Inima ta, iar în aceste voci, recunoști vocea dragă a Tatălui Tău Ceresc, care spune: „Fiul meu, te vreau mort și mort răstignit!”... Ah, o auzi și pe Mama ta dragă, chiar dacă străpunsă și dezolată, se face ecoul Tatălui tău drag: „Fiule te vreau mort!”… Îngerii, Sfinții, iadul, toți într-un singur glas strigă: „Răstignește-l, Răstignește-l!”, astfel că nu este suflet care să te vrea viu ... Și, vai, vai, cu cea mai mare rușine, durere și teroare, chiar și eu mă simt constrânsă de o forță supremă să strig: „Răstignește-l!”. Isuse al meu, iartă-mă chiar dacă și eu, mizerabilă păcătoasă, te vreau mort! Dar, te rog să mă faci să mor împreună cu tine ...

120

Între timp, Tu, o, sfâșiatul meu Isus, înduioșat de durerea mea se pare că îmi spui: „Fiica mea, strânge-te la Inima mea și ia parte la durerile mele și la ispășirile mele. Momentul este solemn: trebuie să se decidă ori moartea mea, ori moartea tuturor oamenilor ... În acest moment doi curenți se revarsă în Inima mea. Într-unul sunt sufletele care, dacă mă vor mort, este pentru că vor să găsească în mine Viața, și așa, acceptând Eu pentru ele moartea, sunt dezlegate de la osânda veșnică, iar porțile Cerului se deschid pentru a le primi ... În celălalt curent se află aceia care mă vor mort din ură și pentru confirmarea osândirii lor, iar Inima mea este sfâșiată și simte moartea fiecăruia și înseși chinurile iadului ... Inima mea nu suportă aceste dureri îngrozitoare; simt moartea în fiecare bătaie a inimii, în fiecare respirație și merg repetând: de ce atât de mult sânge va fi vărsat în zadar? De ce durerile mele vor fi inutile pentru atât de mulți? Ah, fiica (mea), susține-mă, că nu mai pot! Ia parte la durerile mele, iar viața ta să fie o continuă ofertă pentru a salva sufletele, pentru a-mi alina dureri atât de sfâșietoare.”

ISUS ESTE CODAMNAT LA MOARTE

Isuse, Inima mea, durerile tale sunt ale mele și se fac ecoul ispășirilor tale.

Dar văd că Pilat rămâne surprins și se grăbește să spună: „Cum! Trebuie să-l răstignesc pe Regele vostru? Eu nu găsesc nici o vină în El pentru a-l condamna!”

Iar Iudeii strigă, asurzind aerul: „Nu avem alt rege, decât Cezarul, iar dacă tu nu îl condamni, nu ești prietenul Cezarului! Hai, hai, răstignește-l, răstignește-l!”

121

Pilat, neștiind ce să mai facă și, de teamă că ar putea fi înlăturat de la putere, dă ordin să i se aducă un vas cu apă și spălându-și mâinile spune: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui Drept”, și te condamnă la moarte.

Dar Iudeii strigă: „Sângele său să cadă asupra noastră și asupra fiilor noștri!”

Și văzându-te condamnat, sărbătoresc, dau din mâini, fluieră, urlă, în timp ce Tu, o, Isuse, repari pentru aceia care, aflându-se la putere, dintr-o teamă inutilă și pentru a nu-și pierde locul, încalcă legile cele mai sacre, neținând cont de distrugerea popoarelor întregi, favorizând netrebnicii și condamnându-i pe nevinovați; repari chiar și pentru aceia care, în funcție de vină, instigă mânia divină să-i pedepsească. Dar, în timp ce repari toate acestea, Inima îți sângerează de durere, văzând poporul ales de tine fulgerat de blestemul Cerului, căci ei înșiși cu o deplină voință l-au vrut, sigilându-l cu Sângele tău, pe care l-au insultat! Ah, Inima nu-ți mai rezistă! Lasă-mă să te susțin în mâinile mele, însușindu-mi reparările tale și durerile tale ... Dar Iubirea ta te împinge tot mai sus și nerăbdător deja cauți Crucea.

***

122

A XVIII-a oră (10:00-11:00)

ISUS IA CRUCEA ȘI SE ÎNDREAPTĂ SPRE CALVAR, UNDE ESTE DEZBRĂCAT

Isuse al meu, Iubire nesățioasă, văd că nu te potolești, simt dorințele tale de iubire și durerile tale. Inima îți bate puternic și în fiecare bătaie de inimă aud răbufniri, torturi, violențe de iubire, iar Tu, neputând să conții focul care te mistuie, te întristezi, gemi, suspini și în fiecare geamăt al tău te aud spunând: Cruce, fiecare picătură a Sângelui tău repetă: Cruce, toate chinurile tale, în care Tu înoți ca într-o mare nesfârșită, repetă între ele: Cruce!

Iar Tu exclami: „O Cruce iubită și suspinată, Tu singură îi vei mântui pe fiii mei, iar Eu concentrez în tine întreaga mea Iubire!”

A DOUA ÎNCORONARE CU SPINI

Dușmanii tăi, pentru moment, te duc din nou în Pretoriu, te dezbracă de mantia de purpură, voind să Te îmbrace cu hainele tale. Dar, vai, câtă durere! Aș suporta mai ușor să mor decât să te văd suferind atât de mult ... Haina se agață de coroană și nu pot să o tragă în sus; așadar, cu o cruzime nemaivăzută, îți smulg totul împreună, haina și coroana. La tragerea brutală, mulți spini se rup și rămân înfipți în Capul tău Preasfânt; sângele îți curge șuvoaie și este atât de mare durerea, încât gemi. Dar dușmanii, indiferenți la suferințele tale, îți pun din nou haina și coroana, apăsând-o cu putere pe Capul tău, fac să îți ajungă spinii în ochi, în urechi și nu este parte a Capului tău Preasfânt care să nu simtă înțepăturile ... Este atât de mare durerea, încât Tu te clatini sub acele mâini nemiloase, tremuri din cap până în picioare, aproape că mori între

123

spasmele îngrozitoare și, cu ochii vlăguiți și plini de sânge, mă privești cu dificultate pentru a-mi cere ajutor în această mare durere ...

Isuse al meu, Regele durerilor, lasă-mă să te susțin și să te strâng la inima mea. Aș vrea să iau focul care te mistuie ca să-i incinerez pe dușmani pentru a Te salva; dar Tu nu vrei, pentru că neliniștile pentru Cruce se fac mai arzătoare, iar Tu vrei să te sacrifici imediat pe ea, chiar și pentru dușmanii tăi ...

Dar, în timp ce te strâng la inimă, Tu strângându-mă la (Inima) ta, îmi spui: „Fiica mea, lasă-mă să-mi revărs Iubirea. Ispășește împreună cu mine pentru aceia care, făcând binele, mă dezonorează. Acești Iudei mă îmbracă cu hainele mele pentru a mă discredita și mai mult înaintea poporului, să-l convingă că Eu sunt un răufăcător; acțiunea de a mă îmbrăca a fost aparent bună, dar de fapt în sine era rea ... Ah, câți fac fapte bune, administrează Sacramente sau chiar participă la ele, cu scopuri umane și rele! Dar binele, făcut cu răutate, duce la duritate, iar Eu vreau să fiu încoronat pentru a doua oară, cu dureri mai cumplite decât prima dată, pentru a înfrânge această duritate, și cu spinii mei să-i atrag la Mine ... Ah, fiica mea, această a doua încoronare îmi este mult mai dureroasă; îmi simt capul cum ar înota între spini și la fiecare mișcare pe care o fac sau la loviturile pe care mi le dau multe morți cumplite suport ... Așa repar răutatea ofenselor; repar pentru aceia care în loc să se gândească la propria sfințenie, în orice stare a sufletului s-ar afla, se distrug și refuză Harul meu și așa se întorc să-mi dea spini mai înțepători, în timp ce Eu sunt constrâns să gem, să plâng cu lacrimi de sânge și să suspin mântuirea lor. Ah, eu fac totul pentru a-i iubi, iar

124

oamenii fac totul pentru a mă ofensa! Măcar tu nu mă lăsa singur în chinurile mele și în reparările mele.”

ISUS ÎMBRĂȚIȘEAZĂ CRUCEA

Torturatul meu Bine, cu Tine ispășesc, cu Tine sufăr. Dar văd că dușmanii tăi te împing pe scări; poporul te așteaptă cu furie și neliniște. Deja te îndreaptă spre Crucea pregătită, pe care Tu cu atât de multe suspine o cauți; cu iubire o privești și cu pas hotărât Te apropii să o îmbrățișezi. Dar mai întâi o săruți și, cum un fior de bucurie îți străbate Preasfânta Umanitate, cu o supremă mulțumire a ta Te reîntorci să o privești și să-i măsori lungimea și lățimea ... În ea, îi stabilești fiecăruia porțiunea, pentru toți oamenii, îi înzestrezi destul pentru a-i lega cu Divinitatea cu nodul nupțial și a-i face să devină moștenitorii Împărăției Cerurilor, și apoi, neputând conține iubirea cu care îi iubești, săruți din nou Crucea și îi spui: „Cruce adorată, în sfârșit te îmbrățișez! Ai fost suspinul Inimii mele, martiriul Iubirii mele; dar tu, o, Cruce, ai întârziat până acum, în timp ce pașii mei mereu spre tine se îndreptau. Cruce Sfântă, ai fost obiectivul dorințelor mele, scopul existenței mele aici jos. În tine concentrez întreaga mea ființă, în tine îi pun pe toți fiii mei, iar tu vei fi viața lor și lumina lor, apărarea, îngrijirea, tăria; tu îi vei sprijini în toate și îi vei conduce cu glorie în Cer... O, Cruce, Catedra Înțelepciunii, doar tu vei învăța adevărata sfințenie, doar tu vei forma eroii, apărătorii credinței creștine, martirii, sfinții. Cruce frumoasă, tu

125

ești tronul meu și, trebuind să plec de pe pământ, vei rămâne tu în schimbul meu. Ție îți dau ca zestre toate sufletele; îngrijește-Mi-le, mântuiește-Mi-le, ție ți le încredințez”.

Spunând așa, nerăbdător ai luat-o pe umeri ... Ah, Isuse al meu, pentru Iubirea ta crucea este prea lejeră și la greutatea crucii se unesc greutățile greșelilor noastre enorme, imense, cât întinderea cerurilor, iar Tu, istovitul meu Bine, te simți strivit sub greutatea multelor păcate. Sufletul tău rămâne terorizat la vederea lor și simți chinul fiecărui păcat; Sfințenia ta rămâne cutremurată dinaintea atâtor urâțenii și de aceea, lăsându-ți crucea pe umeri, te clatini, răsufli din greu, iar din Preasfânta ta Umanitate se preling sudorile morții.

Isuse, Iubirea mea, nu mă lasă inima să te las singur. Vreau să împart cu tine greutatea crucii, iar pentru a te despovăra de greutatea păcatelor mă ghemuiesc la picioarele tale. În numele tuturor oamenilor, vreau să-ți dau iubire pentru cine nu te iubește, laude pentru cine te disprețuiește, binecuvântări, mulțumiri, ascultare pentru toți ... În oricare ofensă pe care o vei primi, intenționez să îți ofer întreaga mea ființă ca să-ți dau ispășire, intenționez să fac actul opus ofenselor pe care oamenii ți le aduc consolându-te, sărutându-te și făcând acte continue de iubire. Dar văd că sunt prea mizerabilă; am nevoie de tine pentru a putea să-ți dau ispășire cu adevărat. De aceea mă unesc cu Preasfânta ta Umanitate și împreună cu tine unesc gândurile mele cu ale tale, pentru a ispăși gândurile mele rele și ale tuturor; unesc ochii mei cu ai tăi, pentru a ispăși privirile rele; unesc gura mea cu a ta, pentru a ispăși insultele și discursurile rele; unesc inima mea cu a ta, pentru a ispăși tendințele, dorințele și afecțiunile rele ... Într-un cuvânt, vreau să ispășesc tot ceea ce ispășește

126

Preasfânta ta Umanitate, unindu-mă cu imensa ta Iubire pentru toți și pentru binele imens pe care îl faci tuturor. Dar încă nu sunt bucuroasă; vreau să mă unesc cu Divinitatea ta pentru a pierde al meu nimic în Ea și așa să-ți dau totul ...

CALEA DUREROASĂ SPRE CALVAR

Răbdătorul meu Isus, văd că faci primii pași sub greutatea enormă a crucii, iar eu unesc pașii mei cu ai tăi, când Tu, slăbit, fără forțe, te vei clătina, când aproape vei cădea, eu voi fi lângă tine pentru a te susține, îmi voi pune umerii sub cruce pentru a împărți cu tine greutatea; iar Tu nu mă disprețui, ci acceptă-mă ca pe o fidelă companie a ta.

O, Isuse, Tu mă privești și văd că repari pentru aceia care nu poartă cu resemnare propria cruce, dimpotrivă înjură, se mânie, se sinucid și fac crime. Iar Tu implori pentru toți iubire și resemnare față de propria cruce; dar este atât de mare durerea ta, încât te simți strivit sub cruce...

Abia faci primii pași și deja Tu cazi sub ea; și în timp ce cazi te lovești de pietre și spinii se înfig mai mult în capul tău, astfel că toate rănile se adâncesc ieșind sânge curat. Din moment ce nu ai forță să te ridici, dușmanii tăi înfuriați, cu șuturi și cu spini, încearcă să te repună pe picioare. Iubirea mea căzută, lasă-mă să te ajut să te pun pe picioare, să te sărut și să-ți șterg sângele și împreună cu tine să ispășesc pentru aceia care păcătuiesc din ignoranță și din slăbiciune; și te rog să dai ajutor acestor suflete.

127

Isuse, Viața mea, dușmanii tăi, făcându-te să suferi spasme nemaiauzite, au reușit să te pună pe picioare. Iar în timp ce Tu reușești din greu să mergi, îți aud respirația îngreunată; Inima ta bate mai puternic și noi chinuri ți-o străpung intens ..., iar Tu scuturi capul pentru a înlătura din ochii sângele care îi umple și nerăbdător privești ...

Ah, Isuse al meu, am înțeles tot: este Mama ta, care precum o porumbiță, gemând, merge în căutarea ta, vrea să-ți spună un ultim cuvânt și să primească o ultimă privire de la tine. Iar Tu simți durerile ei, Inima sa sfâșiată în a ta, înduioșată și rănită de Iubirea ei și a ta ... Deja o observi cum își face loc prin mulțime, vrea să te vadă cu orice preț, să te îmbrățișeze și să-ți dea ultimul adio. Dar Tu rămâi și mai străpuns, văzând paloarea sa mortală, și toate durerile tale retrăite în Ea prin puterea iubirii ... Dacă Ea trăiește, este doar prin miracolul Atotputerniciei tale.

Tocmai îți îndrepți pașii spre ea, dar cu greu puteți să schimbați câteva priviri.

Oh, prăbușire a Ambelor Inimi! Soldații își dau seama și cu lovituri și îmbrânceli împiedică Mama și Fiul să-și ia rămas-bun pentru ultima oară. Este atât de mare tristețea pentru Amândoi, încât Mama ta rămâne împietrită de durere și e gata să cedeze. Fidelul Ioan și femeile evlavioase O sprijină, în timp ce Tu cazi din nou sub cruce ... Atunci, îndurerata ta Mamă, ceea ce nu poate face cu trupul, pentru că este împiedicată, face cu sufletul: intră în tine, își însușește Vrerea celui Veșnic și, asociindu-se ție în toate chinurile tale, își face datoria de Mamă, te sărută, îți dă reparare, îți dă alinare, iar în toate rănile tale varsă balsamul îndureratei sale iubiri.

128

Chinuitul meu Isus, chiar și eu mă unesc cu străpunsa Mamă; îmi însușesc toate chinurile tale și, în orice picătură a sângelui tău, în orice rană, vreau să-ți fiu Mamă. Iar împreună cu Ea și cu tine vreau să ispășesc pentru toate întâlnirile periculoase și pentru aceia care se expun sau sunt forțați să se expună ocaziilor de a păcătui și rămân legați de păcat.

Tu, pentru moment gemi, căzut sub Cruce. Soldații se tem că ai putea muri sub greutatea atâtor suferințe și pentru atât de mult sânge vărsat … Cu toate acestea, cu lovituri de bici și șuturi, reușesc cu dificultate să te pună din nou pe picioare... Așa repari căderile repetate în păcat și păcatele grave făcute de orice pătură socială, te rogi pentru păcătoșii încăpățânați și plângi cu lacrimi de sânge pentru convertirea lor.

Dezamăgita mea Iubire, în timp ce te urmez în reparări, văd că nu reziști sub greutatea enormă a crucii. Deja tremuri în întregime; iar din cauza repetatelor lovituri pe care le primești, spinii se adâncesc tot mai mult în Preasfântului tău Cap; crucea, din cauza greutății sale, se adâncește în umăr atât de mult încât formează o rană atât de adâncă încât îți descoperă oasele ... La fiecare pas se pare că mori, fiindu-ți imposibil să mergi mai departe. Dar Iubirea ta, care poate totul, îți dă tărie; și, simțind că ți se adâncește Crucea în umăr, repari pentru păcatele ascunse, care nefiind reparate, măresc asprimea spasmelor tale. Isuse al meu, lasă-mă să-mi pun umărul sub cruce, pentru a-ți ușura povara și a repara cu tine toate păcatele ascunse.

129

Dar dușmanii tăi, de teamă că Tu ai să mori sub ea, îl

constrâng pe Simon din Cirene să te ajute să porți Crucea,

care, fără voie și silit, nu te ajută din iubire, ci forțat, iar

atunci în Inima ta se fac ecou toate tânguirile celor care

suferă, absența resemnărilor, contestările, ura și

disprețuirea suferințelor. Dar rămâi și mai străpuns văzând

că sufletele consacrate ție, pe

care le chemi ca însoțitori și

ajutor în durerea ta, dispar și,

dacă Tu le strângi la tine cu

durere, ah, ele se dezleagă din

brațele tale pentru a merge în

căutarea de plăceri și așa te

lasă singur în dureri … Isuse al meu, în timp ce ispășesc cu

tine, te rog să mă strângi în brațele tale atât de puternic,

încât să nu fie durere pe care Tu o vei suferi la care să nu

particip și eu, ca să mă transform în ea și să te compensez

din cauza abandonului tuturor creaturilor.

Dezamăgitul meu Isus, mergi cu dificultate, în

întregime încovoiat, dar văd că te oprești și încerci să

privești. Inima mea, ce este, ce vrei? Ah, este Veronica, care,

fără să-i fie teamă de nimic, cu o maramă îți șterge Fața cu

mult curaj, acoperită toată de sânge, iar Tu o lași imprimată

în semn de recunoștință ... Generosul meu Isus, chiar și eu

vreau să te șterg, dar nu cu o maramă, ci vreau să Te

consolez cu întreaga mea ființă. Vreau să intru în interiorul

tău și să-ți dau, o Isuse, palpitații pentru palpitații, respirații

pentru respirații, afecțiuni pentru afecțiuni, dorințe pentru

dorințe. Mă arunc în Preasfânta ta Inteligență și, făcând să

treacă în imensitatea Voinței tale toate aceste palpitații,

respirații, afecțiuni și dorințe, vreau să le înmulțesc la

infinit ... O, Isuse al meu, vreau să formez valuri de palpitații

pentru a face ca nici o palpitație rea să nu aibă repercusiuni

130

în Inima ta și așa să alin toate amărăciunile tale interioare;

valuri de afecțiuni și de dorințe, pentru a îndepărta toate

afecțiunile și dorințele rele, care ar putea să întristeze în

vreun fel Inima ta; valuri de respirații și de gânduri, pentru

a îndepărta orice respirație și gând care ar putea în vreun

fel să-ți dea neplăceri. Voi sta bine de veghe, o, Isuse, așa

încât nimic să nu te mai întristeze și să adauge alte

amărăciuni chinurilor tale ... O, Isuse, fă ca întregul meu

interior să înoate în imensitatea ta, și așa Iubirea și Voința

ta, îmi vor fi suficiente pentru a nu lăsa să intre în interiorul

tău iubire neadecvată, nici voință care ar putea să-ți

provoace neplăcere. Între timp, dușmanii, văzând cu ochi

răi acest act al Veronicăi, te biciuiesc, te împing, te obligă să

mergi ...

Câțiva pași și te oprești din nou; dar Iubirea ta, sub

greutatea atâtor dureri, nu se oprește și, văzând femeile

evlavioase care plâng din cauza durerilor tale, uiți de tine și

le consolezi spunându-le: „Fiice, nu plângeți pentru

chinurile mele, ci pentru păcatele voastre și ale fiilor

voștri”.

Ce povață sublimă! Cât este de dulce cuvântul tău! O,

Isuse, cu Tine ispășesc lipsa de iubire și îți cer harul de a mă

face să uit de mine însămi, așa încât să nu-mi aduc aminte

decât de Tine.

Dar dușmanii tăi, auzindu-te vorbind, se înfurie, te

trag cu funiile și te împing cu multă ură, făcându-te să cazi,

iar în timp ce cazi, te lovești de pietre. Greutatea crucii te

chinuie, iar Tu simți că mori. Lasă-mă să te susțin și să

ocrotesc cu mâinile mele Fața ta Preasfântă ... ! Văd că atingi

pământul și că răsufli din greu în sângele (tău vărsat); dar

dușmanii tăi vor să te ridice în picioare, te trag cu funiile, te

ridică de păr, îți dau șuturi, dar totul în zadar ... Tu mori,

Isuse al meu! Ce chin, mi se rupe inima de durere! Și

131

aproape târându-te, te conduc pe muntele Calvar ... În timp

ce ei te târăsc, aud că repari toate ofensele sufletelor

consacrate ție, care îți provoacă o așa mare greutate căci,

Tu oricât te forțezi să te ridici, nu reușești. Și așa, târât și

călcat în picioare, ajungi pe Calvar lăsând pe unde treci

urma roșie a Sângelui tău prețios.

ISUS ESTE DEZBRĂCAT ȘI ÎNCORONAT CU SPINI

PENTRU A TREIA OARĂ

Dar aici, noi dureri te așteaptă; te dezbracă din nou, îți

smulg haina și coroana de spini. Ah, Tu gemi simțind cum ți

se smulg spinii din cap; și în timp ce îți smulg haina, îți

smulg și bucățile de carne sfâșiate și lipite de ea ... Rănile se

lărgesc, sângele îți curge șiroaie până la pământ și durerea

Ta este atât de mare încât cazi aproape mort. Dar nimeni nu

se mișcă din compătimire pentru Tine, Binele meu,

dimpotrivă, cu o furie bestială, îți pun din nou coroana de

spini, ți-o bat bine, bine, și este atât de mare chinul din

cauza sfâșierilor și din cauza smulgerii părului tău îmbibat

de sângele închegat, încât doar îngerii ar putea spune cum

suferi, în timp ce îngroziți își întorc privirile lor cerești și

plâng ... Dezbrăcatul meu Isus, permite-mi să te strâng la

inima mea pentru a te reîncălzi, deoarece văd că tremuri,

iar o sudoare rece de moarte invadează Preasfânta ta

Umanitate ...

Cum aș vrea să-ți dau viața și sângele meu, pentru a o

înlocui pe a ta, pe care ai pierdut-o pentru a-mi da Viață!

Isus privindu-mă, pentru moment, cu ochii extenuați

și muribunzi, pare că îmi spune: „Fiica mea, cât (de mult)

mă costă sufletele! Aici este locul unde îi aștept pe toți să132

i mântuiesc, unde vreau să ispășesc păcatele celor care

ajung să se degradeze mai prejos decât animalele și se

încăpățânează atât de mult să mă insulte, încât ajung să

nu știe să trăiască fără să facă păcate. Gândirea lor

rămâne oarbă, păcătuind la nebunie; iată de ce, pentru o

a treia oară mă încoronează cu spini ... Și prin

dezbrăcarea mea, repar pentru aceia care îmbracă

haine de lux, necuviincioase, pentru păcatele împotriva

modestiei și pentru aceia care sunt atât de legați de

bogății, onoruri, plăceri, care își fac un dumnezeu pentru

inimile lor. Ah, da, fiecare din aceste ofense este o moarte

pe care o simt și dacă nu mor este pentru că Vrerea

Veșnicului meu Tată nu a decretat încă momentul morții

mele!”

Dezgolitul meu Bine, în

timp ce ispășesc cu tine, te rog

să mă dezbraci de toate, cu

mâinile tale Preasfinte, și nu

permite ca vreo afecțiune rea

să intre în inima mea;

veghează-mi-o, înconjoar-o cu durerile tale, umple-o cu

Iubirea ta. Viața mea să nu fie altceva decât repetiția Vieții

tale. Cu binecuvântarea ta reconfirmă dezbrăcarea mea;

binecuvântează-mă din inimă și dă-mi puterea să asist la

dureroasa ta răstignire, pentru a rămâne răstignită

împreună cu tine!

***

133

A XIX-a oră (11:00-12:00)

ISUS ESTE RĂSTIGNIT

PRIMA PARTE: RĂSTIGNIREA

Isuse, Iubirea mea, deja te-au despuiat de hainele tale.

Trupul tău Preasfânt este atât de sfâșiat, parcă ești un miel

jupuit ... Te văd tremurând, în timp ce dușmanii îți pregătesc

crucea și, neputând să stai în picioare, cazi la pământ pe

acest munte. Binele meu și Totul meu, inima mi se strânge

de durere privindu-te și văzând că sângele îți curge din

toate părțile Trupului tău Preasfânt, rănit în întregime, din

cap până în picioare.

Dușmanii tăi, obosiți, dar nesătui, dezbrăcându-te, au

smuls din capul tău, provocându-ți o incredibilă durere,

coroana de spini, apoi din nou ți-au înfipt-o în chinuri

nemaiauzite, găurind Capul tău Preasfânt cu noi răni ... Ah,

Tu repari perfidia și încăpățânarea păcatului mai ales al

mândriei. Isuse, văd că, dacă nu ai fi continuat împins

aceeași Iubire, ai fi murit din cauza cumplitei dureri pe care

ai suferit-o în această a treia încoronare cu spini. Dar văd că

nu mai poți suporta durerea și, cu ochii acoperiți de sânge,

te uiți dacă măcar cineva se apropie de tine pentru a te

susține în atât de marea durere și confuzie ...

Dulcele meu Bine, Viața mea dragă, aici nu ești singur

ca în noaptea Pătimirii. Este trista Mamă, care, cu Inima

sfâșiată, suportă atât de multe morți câte chinuri suferi Tu;

este fidelul Ioan, amuțit din cauza durerii Pătimirii tale.

Acesta este muntele celor care iubesc; nu poți fi singur ...

Dar spune-mi, Isuse, Iubirea mea, cine ai vrea să te susțină

în atât de marea durere? Oh, permite-mi să vin eu să te

134

susțin; eu am mai mare nevoie decât toți. Preascumpa

Mamă și ceilalți, îmi cedează locul și, iată Isuse, mă apropii

de tine. Te îmbrățișez și te rog să-ți sprijini capul pe umărul

meu și să mă faci să simt spinii tăi într-al meu...

Nu doar că vreau să simt spinii tăi, dar vreau să spăl

cu prețiosul tău sânge, care îți curge din cap, toate gândurile

mele, pentru a avea puterea să-ți dau ispășire pentru orice

ofensă pe care oamenii o fac cu gândul ...

Isuse, Iubirea mea, strânge-te de mine! Vreau să sărut

una câte una picăturile de sânge care picură pe Fața ta

Preasfântă și, te rog, în timp ce le ador, ca fiecare picătură

să fie lumină pentru mințile oamenilor, astfel ca nici una să

nu te ofenseze cu gânduri rele.

O, Isuse, văd că te uiți la Crucea pe care dușmanii ți-o

pregătesc și auzi loviturile pe care le dau pentru a face

găurile unde te vor pironi. O, Isuse al meu, aud cum Inima ta

bate puternic și tresare, deși cu dureri de neînchipuit,

năzuind la acest pat, atât de dorit de tine, în care sigilezi

mântuirea sufletelor noastre în tine și te aud spunând:

„Iubirea mea, dragă Cruce, patul meu prețios: Tu ai fost

martiriul meu în viață și acum ești odihna mea! Oh, o,

Cruce, primește-mă repede în brațele tale. Eu sunt dornic

și aștept! Cruce Sfântă, în tine voi da împlinire la toate;

repede, o Cruce, împlinește dorințele arzătoare care mă

consumă de a da viață oamenilor, iar aceste vieți vor fi

sigilate de tine, o Cruce. Oh, nu mai ezita; cu nerăbdare

aștept să mă întind deasupra ta pentru a deschide Cerul

tuturor fiilor mei și a închide iadul. O, Cruce, este

adevărat că tu ești bătălia mea, dar ești și victoria mea

și triumful meu complet, iar prin tine voi da mari

moșteniri, victorii, triumfuri și coroane fiilor mei”.

Dar cine poate spune tot ceea ce dulcele meu Isus

spune Crucii? Și în timp ce se destăinuie Crucii, dușmanii îi

135

poruncesc să se întindă pe ea, iar El imediat ascultă de

vrerea lor, pentru a repara neascultările noastre ...

Iubirea mea, înainte de a te întinde pe cruce, permitemi

să te strâng mai puternic la inima mea și să te sărut.

Ascultă, Isuse, nu vreau să te las; vreau să mă întind

împreună cu tine pe cruce și să rămân cu tine pironită.

Adevărata iubire nu suferă nici o despărțire. Iartă

îndrăzneala iubirii mele și lasă-mă să rămân răstignită cu

tine ...

Vezi, Isuse, nu doar eu îți cer aceasta, ci chiar și trista

Mamă, nedespărțita Magdalena, preaiubitul Ioan; toți îți

spun că ar fi mai suportabil să rămână răstigniți cu tine,

decât să asiste și să te vadă doar pe tine răstignit ... Așadar,

împreună cu tine mă ofer Veșnicului Tată, unită cu Voința

ta, cu Iubirea ta, cu reparările tale, cu însăși Inima ta și cu

toate chinurile tale.

Ah, parcă îndureratul meu Isus mi-ar zice: „Fiica mea,

ai intuit Iubirea mea. Aceasta este Voința mea: ca toți cei

care mă iubesc să rămână răstigniți cu mine. Ah, da, vino

și întinde-te cu Mine pe Cruce; te voi face viața vieții mele

și te voi ține ca preaiubita Inimi mele”.

Și iată că Te întinzi pe

cruce și te uiți cu atât de multă

iubire și dulceață la călăii care

țin în mâini cuie și ciocane

pentru a te pironi, încât le faci

o dulce invitație de a te răstigni cât mai repede. Și ei, deși

dezgustați, îți iau mâna dreaptă cu o sălbăticie inumană,

fixează cuiul și cu lovituri de ciocan îl fac să iasă pe partea

cealaltă a crucii ... Este atât de mare și puternică durerea pe

care o suferi, o, Isuse al meu, încât tremuri; lumina

frumoșilor tăi ochi se eclipsează, Fața ta Preasfântă devine

palidă și vânătă ... Sărut dreapta ta binecuvântată și te

136

compătimesc, te ador și îți mulțumesc pentru mine și

pentru toți. Pentru câte lovituri ai primit, îți cer să eliberezi

în acest moment multe suflete de la osânda iadului; pentru

câte picături de Sânge ai vărsat, te rog să speli multe suflete

în acest Sânge prețios al tău; iar pentru durerea

îngrozitoare pe care ai suferit-o când ți-au pironit mâna

dreaptă și ți-au întins nervii din brațe, te rog să deschizi

tuturor Cerul, binecuvântându-i pe toți. Binecuvântarea ta

să cheme păcătoșii la convertire, iar eretici și necredincioșii

la lumina Credinței.

Isuse, Viața mea dulce, după ce ți-au pironit mâna

dreaptă, dușmanii îți iau cu o cruzime nemaiauzită stânga

ta și pentru a o face să ajungă la gaura însemnată, o trag atât

de puternic încât simți că ți se dislocă încheieturile brațelor

și ale umerilor, iar din cauza durerii, picioarele convulsive

ți se contractă.

Te sărut și te compătimesc, te ador și îți mulțumesc, o

mână stângă a lui Isus al meu. Pentru loviturile și durerile

pe care le-ai suferit când ți-au pironit-o, te rog să-mi dai cât

de multe suflete în acest moment și să faci ca ele să zboare

din Purgator la Cer; pentru sângele pe care l-ai vărsat, te rog

să stingi flăcările care le ard și să faci ca toate să aibă parte

de alinare și să fie scăldate de Iubirea Ta care să le purifice

de orice pată și să le pregătească pentru Paradis; și pentru

durerea acută suferită, când ți-au pironit mâna stângă,

Iubirea mea și Totul meu, te rog să închizi iadul pentru toate

sufletele și să nu lași să cadă fulgerele Dreptății Divine,

ofensate din cauza păcatelor noastre. Fă, o, Isuse, ca acest

cui din mâna ta stângă binecuvântată să fie cheia care să

încuie Dreptatea Divină pentru a nu face să plouă cu

pedepse pe pământ și să deschidă comorile Milostivirii

Divine pentru binele tuturor; de aceea te rog să ne strângi

în brațele tale.

137

Deja se pare că ai rămas nemișcat în toate, iar noi

suntem liberi să-ți putem face totul; așadar, în brațele tale

pun lumea și toate generațiile, și te rog cu însăși vocea

sângelui tău să nu refuzi nimănui iertarea; și pentru

meritele acestui preaprețios sânge al tău îți cer mântuirea

și Harul pentru toți; nu exclude pe nimeni, o, Isuse al meu!

Isuse, Iubirea mea, dușmanii tăi încă nu sunt

mulțumiți ... Cu o cruzime diabolică îți iau Preasfintele tale

picioare, mereu neobosite în căutarea de suflete, și,

contractate cum erau din cauza durerilor mâinilor, le trag

atât de tare, încât îți dislocă genunchii, coastele și toate

oasele pieptului ...

Inima mea nu mai rezistă, Binele meu! Din cauza

durerii puternice văd cum frumoșii tăi ochi, umbriți și

acoperiți de sânge, se dilată; buzele tale, învinețite și

umflate de pumni, se înțepenesc; obrajii tăi se adâncesc,

dinții îți clănțăne, pieptul ți se agită, iar Inima îți e total

distrusă din pricina întinderii mâinilor și picioarelor ...

Iubirea mea, cu câtă bunăvoință aș lua locul tău ca să te

feresc de atâta durere! Vreau să mă întind peste toate

mădularele tale, pentru a te alina, săruta, despovăra și a-ți

da ispășiri pentru toți.

Isuse al meu, văd cum îți pun un picior peste celălalt

și le străpung cu un cui ascuțit ... Oh, o, Isuse al meu, în timp

ce cuiul îți străpunge picioarele, permite-mi ca în piciorul

drept să-ți pun toți preoții, astfel ca să fie lumină pentru

oameni, mai ales pentru aceia care nu trăiesc o viață bună

și sfântă, iar în piciorul stâng să-i pun toți oamenii, astfel ca

să primească lumină de la preoți, să-i respecte și să asculte

de ei; iar cum acest cui străpunge picioarele tale, așa să-i

străpungă pe preoți și pe oameni, ca și unii și alții să nu se

mai poată îndepărta de tine. Picioare binecuvântate ale lui

Isus al meu, vă sărut, vă compătimesc, vă ador și vă

138

mulțumesc. Pentru cruzimea durerilor pe care le-ai suferit,

pentru întinderea prin care ți-au dislocat toate oasele și

pentru sângele pe care l-ai vărsat, îți cer să închizi toate

sufletele în rănile tale; nu refuza pe nimeni, o, Isuse! Cuiele

tale să pironească puterile noastre, ca să nu se îndepărteze

de tine; să imobilizeze inimile noastre, ca să stea mereu

fixate doar în tine, iar toate sentimentele noastre să rămână

blocate de cuiele tale, ca să nu caute nici un alt gust care nu

vine de la tine.

Răstignitul meu Isus, te văd în întregime însângerat,

înotând într-o baie de sânge ... Aceste picături de sânge nu

spun altceva decât „suflete”; în fiecare picătură văd

mișcându-se suflete din toate secolele, astfel încât pe toți ne

conțineai în tine o, Isuse. Bine, prin puterea acestui Sânge

îți cer ca nimeni să mai poată fugi de la tine.

Isuse al meu, călăii termină de pironit picioarele tale,

iar eu mă apropii de Inima ta. Văd că nu mai poți, dar

Iubirea strigă mai puternic: „Încă mai multe dureri...”

Isuse al meu, îmbrățișez Inima ta, te sărut, te

compătimesc, te ador și îți mulțumesc pentru mine și

pentru toți; vreau să-mi sprijin capul pe Inima ta, pentru a

auzi ceea ce suferi în această dureroasă răstignire ... Ah, aud

cum fiecare lovitură de ciocan răsună în Inima ta! Inima ta

este centrul tuturor lucrurilor; din ea încep durerile și în ea

se termină. Și dacă nu trebuia să aștepți o lance care să te

străpungă, flăcările Iubirii tale și sângele care te inunda în

interior și-ar fi făcut drum și ți-ar fi despicat Inima. Acest

Sânge și aceste flăcări să cheme sufletele care te iubesc

pentru a avea o locuință fericită în Inima ta, iar eu, din

iubire față de Inima ta și Sângele tău, îți cer o, Isuse,

sfințenia celor care te iubesc. Oh, nu-i lăsa să părăsească

Inima ta, iar cu Harul tău înmulțește vocațiile sufletelor

jertfite, care să continue Viața ta pe pământ. Tu ai vrut să

139

dai un loc distins în Inima ta sufletelor care te iubesc; fă ca

ele să nu piardă acest loc niciodată ... O, Isuse, flăcările

Inimii tale să mă ardă și să mă consume, Sângele tău să mă

înfrumusețeze, Iubirea ta să mă țină mereu pironită de

Iubire cu durere și ispășire!

Isuse al meu, călăii, după ce ți-au pironit mâinile și

picioarele de cruce, o întorc pentru a bate din nou cuiele și

forțează Fața ta adorabilă să atingă pământul însângerat cu

însăși Sângele tău, iar Tu cu gura ta divină îl săruți ... Și cu

acest sărut, Tu vrei să săruți toate sufletele și să le legi de

Iubirea ta sigilând mântuirea lor. Isuse, lasă-mă să iau locul

tău, astfel ca Trupul tău Preasfânt să nu atingă acel pământ,

chiar dacă este îmbibat de preaprețiosul tău Sânge; lasă-mă

să te strâng în brațele mele și fă în așa fel ca, în timp ce călăii

bat din nou cuiele, aceste lovituri să mă rănească și pe mine

pironindu-mă în întregime în Iubirea ta.

Isuse al meu, în timp ce spinii se adâncesc tot mai mult

în capul tău, îți ofer toate gândurile mele ca afectuoase

sărutări, care să te consoleze și să aline amărăciunea

spinilor tăi.

Văd că dușmanii tăi încă nu s-au săturat să te insulte

și să te ia în râs, iar eu vreau să consolez privirile tale divine

cu privirile mele de iubire. Limba ta este aproape lipită de

cerul gurii din cauza amărăciunii fierii voinței umane și din

cauza setei arzătoare; pentru a îndestula setea ta, o, Isuse al

meu, Tu ai vrea ca toate inimile oamenilor să fie inundate

de iubire, și pentru că nu le ai, arzi tot mai mult pentru ei ...

Dulcea mea Iubire, vreau să-ți trimit râuri de iubire, pentru

a calma într-un fel amărăciunea fierii și setea ta arzătoare

... Isuse, pentru fiecare mișcare pe care o faci, văd că rănile

mâinilor tale se sfâșie mai mult și durerea se face mai

intensă și cumplită. Dragul meu Bine ca să-ți alin și să-ți

140

îndulcesc această durere, îți ofer faptele sfinte ale tuturor

oamenilor.

Isuse, câtă suferință simți în picioarele tale Preasfinte!

Toate mișcările Preasfântului tău Trup par să aibă

repercusiuni în ele și nimeni nu este aproape de tine pentru

a te susține și a alina puțin cruzimea durerilor tale. Viața

mea preadulce, vreau să reunesc pașii oamenilor din toate

generațiile, trecute, prezente și viitoare și să-i îndrept pe

toți la tine, pentru a te consola în chinurile tale dure.

Isuse al meu, vai, cum este sfâșiată sărmana ta Inimă!

Cum voi face să alin atâta durere? Mă voi răspândi în Tine,

voi pune inima mea într-a ta, iar dorințele mele în dorințele

tale arzătoare, pentru a distruge orice dorință rea; voi

răspândi iubirea mea într-a ta, astfel încât, cu focul tău să

fie arse toate inimile oamenilor și distruse toate iubirile

profane. Inima ta Preasfântă va rămâne alinată, iar eu

promit de pe acum, o, Isuse, să rămân mereu pironită în

Inima ta preaiubitoare, cu acele cuie ale dorințelor tale, ale

Iubirii tale și Voinței tale ... Isuse al meu, Tu răstignit, eu

răstignită în tine. Tu să nu permiți să mă desprind absolut

deloc de Tine, să rămân mereu pironită, pentru a putea să

te iubesc și să ispășesc pentru toți și să alin durerea pe care

oamenii ți-o aduc cu greșelile lor.

A DOUA PARTE: ISUS RĂSTIGNIT

(În această oră, în intimă comuniune cu Isus, sufletul,

împlinind misiunea sa de victimă, vrea să dezarmeze

Dreptatea Divină.)

141

Bunul meu Isus, văd că

dușmanii tăi înalță lemnul

greu al crucii și îl lasă să cadă

în gaura pe care au pregătit-o,

și Tu, dulcea mea Iubire,

rămâi suspendat între Cer și

pământ. În acest moment

solemn te adresezi Tatălui și

cu vocea slăbită și stinsă îi spui: „Tată Sfânt, iată-mă aici,

încărcat de toate păcatele lumii, nu este vină care să nu

se reverse asupra mea; de aceea nu mai dezlănțui

asupra oamenilor pedepsele Dreptății tale Divine, ci

asupra mea, Fiul tău.

O, Tată, permite-mi să leg toate sufletele de această

Cruce și pentru ele să implor iertare cu vocile sângelui

meu și a rănilor mele. O, Tată, nu vezi în ce stare am

ajuns? Pentru această Cruce și în virtutea acestor dureri,

dăruiește tuturor o adevărată convertire, pace, iertare și

sfințenie!”

Răstignita mea Iubire, chiar și eu vreau să te urmez

înaintea tronului Celui Veșnic pentru a dezarma împreună

cu tine Dreptatea Divină. Îmi însușesc Preasfânta ta

Umanitate, unită cu Voința ta, iar împreună cu Tine

vreau să fac ceea ce faci Tu ... Gândurile mele fă-le să

treacă prin ale tale; voința mea, dorințele mele, iubirea mea

să treacă în ale tale; bătaia inimii mele să treacă in Inima ta

și întreaga mea Ființă în tine, astfel încât nimic să nu-mi

poată scăpa și să repet act cu act, cuvânt cu cuvânt, tot ceea

ce faci Tu.

1* Iar Tu, Răstignitul meu Bine, văzându-l atât de

indignat pe Tatăl Divin împotriva oamenilor, te închini

înaintea Lui și îi ascunzi pe toți în interiorul Umanității tale

Preasfinte, punându-i în siguranță, astfel încât Tatăl,

142

privind în Tine oamenii, din iubire pentru Tine să nu-i

alunge de la sine. Dar, dacă îi privește indignat, este pentru

că atât de multe suflete au transformat frumoasa imagine (a

omului) creată de El, astfel încât nu au gânduri decât pentru

a-l ofensa (pe Dumnezeu), iar cu inteligența cu care trebuia

să-l înțeleagă, fac cuiburi în care se adăpostesc toate

greșelile.

Iar Tu, o, Isuse al meu, pentru a-l liniști, chemi atenția

sa să privească Preasfântul tău Cap străpuns de spini, între

convulsii îngrozitoare. Așa ții pironite în mintea ta toate

inteligențele oamenilor, oferind pentru fiecare dintre ele o

ispășire, pentru a satisface Dreptatea Divină. Oh, cum scuză

acești spini toate gândurile rele ale oamenilor și (devin)

voci care cer milostivire înaintea Maiestății Divine! Isuse al

meu, gândurile mele sunt una cu ale tale; de aceea

împreună cu tine mă rog, implor, iert și ispășesc înaintea

Maiestății Divine tot răul comis de oameni cu inteligența

lor. Permite-mi să iau spinii tăi și însăși Inteligența ta și să

merg cu tine la toți oamenii, ca să atașez Inteligența ta la a

lor. Vreau să le restitui inteligența, așa cum ai creat-o Tu la

început, cu sfințenia ta; iar cu gândurile tale sfinte să pun în

ordine toate gândurile oamenilor în tine, să străpung cu

spinii tăi mintea oamenilor, ca să-ți restitui stăpânirea și

guvernarea (asupra) tuturor ... O, Isuse, doar Tu să fii

conducătorul fiecărui gând, al fiecărei afecțiuni umane!

Doar de Tine să depindă fiecare lucru, iar fața pământului

care emană oroare și teamă, se va schimba!

2* Dar Tatăl Divin continuă indignat, găsind toate

sărmanele ființe înglodate în greșeli și acoperite de cele mai

urâte mizerii, încât provoacă dezgust întregului Cer. Oh, cât

de lovită e puritatea Duhului Divin, aproape nerecunoscând

sărmana ființă ca operă a mâinilor sale Preasfinte!

Dimpotrivă, oamenii par a fi tot atât de mulți monștri care

143

ocupă pământul și care atrag indignarea privirii părintești...

Dar Tu, o, Isuse al meu, pentru a-l calma, încerci să-l

îndulcești, vrând să schimbi ochii tăi cu ai săi și să-l faci săi

vadă acoperiți de sânge și umflați de lacrimi. Tu plângi

înaintea Maiestății Divine, pentru a o înduioșa din

compasiune față de nenorocirea atâtor sărmane ființe și

aud vocea ta care spune: „Tatăl meu, este adevărat că

oamenii nerecunoscători se înglodează tot mai mult în

greșeli, astfel încât să nu mai merite privirea ta

părintească. Dar privește-mă, o, Tată, înaintea ta vreau

să plâng atât de mult încât să formez o baie de lacrimi și

de sânge pentru a spăla mizeriile cu care s-au acoperit

oamenii. Tatăl meu, vrei Tu oare să mă respingi? Nu, nu

poți, sunt Fiul tău, dar în timp ce sunt Fiul tău sunt și

Capul tuturor ființelor, iar ele sunt mădularele mele; să

le mântuim, o, Tată, să le mântuim!”

Isuse al meu, Iubire fără margini, cu ochii tăi aș vrea

să plâng înaintea Maiestății Supreme pentru pierderea

atâtor sărmane ființe. Permite-mi să iau lacrimile tale și

însăși privirile tale, care sunt una cu ale mele și să merg la

toate ființele. Pentru a le înduioșa din compasiune pentru

sufletele lor și pentru Iubirea ta, le voi arăta că Tu plângi

din cauza lor și, că în timp ce se înglodează, lacrimile și

sângele tău sunt gata pentru a le spăla și astfel, văzându-te

plângând, se vor opri ... Permite-mi să spăl cu lacrimile tale

toate mizeriile oamenilor; să coboare în inimile lor, să

înmoaie atât de multe suflete împietrite în greșeli și să

învingă încăpățânarea lor. Vreau să-i pătrund cu privirile

tale, astfel încât să-și ridice privirile spre Cer pentru a te

iubi și să nu le mai rătăcească pe pământ pentru a te ofensa;

așa, Tatăl Divin nu va mai privi cu indignare sărmana

umanitate.

144

3* Dar văd că nu-și calmează indignarea, pentru că, în

timp ce bunătatea sa părintească a umplut cu multă iubire

cerul și pământul, cu acte de iubire și cu foloase pentru

oameni, încât aproape la fiecare pas și în fiecare act se simte

trecând iubirea și harurile Inimii sale părintești, ființa

umană mereu ingrată, disprețuind această Iubire, nu vrea

să o recunoască, ba chiar i se împotrivește, umplând Cerul

și pământul cu insulte, dispreț, violențe, gata să o calce în

picioarele sale mizerabile, vrând aproape să o distrugă,

preamărindu-se pe sine însăși. Ah, toate aceste ofense

pătrund până în Cer și ajung dinaintea Maiestății Divine. Oh,

cum se înfurie văzând că omul laș ajunge să-l insulte și să-l

ofenseze pe Dumnezeu în toate modurile!

Dar Tu, o, Isuse al meu, mereu cu scopul de a ne apăra,

cu forța răpitoare a Iubirii tale, îl constrângi pe Tatăl să

privească Preasfânta ta Față, acoperită de toate aceste

insulte și de dispreț, și spui: „Tatăl meu, nu respinge

sărmanul om; dacă îl respingi pe el, mă respingi pe mine.

Oh, calmează-te; toate aceste ofense le port pe Fața mea,

care îți răspunde pentru toți. Tatăl meu, oprește mânia

ta împotriva sărmanei umanități; sunt orbi și nu știu ce

fac. De aceea privește-mă bine cum am ajuns din cauza

lor. Dacă nu te înduioșezi din compasiune pentru

mizerabila umanitate, să te calmeze această Față a mea,

profanată de scuipături, acoperită de sânge, învinețită și

umflată de atâtea palme și lovituri primite ... Milostivire,

Tatăl meu! Eu eram cel mai frumos dintre toți, iar acum

sunt atât de desfigurat încât nu mă mai recunosc; am

devenit bătaia de joc a tuturor. De aceea vreau cu orice

preț să fie mântuit sărmanul om!”.

Isuse al meu, este posibilă atât de multă iubire? Vrând

să te urmez în toate, permite-mi să iau Preasfânta ta Față,

145

pentru a o avea în puterea mea, și să i-o arăt Tatălui cât e de

desfigurată, pentru a-l înduioșa din compasiune pentru

sărmana umanitate, care e aproape moartă sub violența

Dreptății Divine. Permite-mi să merg în mijlocul oamenilor

și să le arăt această Față a ta, atât de desfigurată din cauza

lor, pentru a-i înduioșa din compasiune pentru sufletele lor

și a Iubirii tale; cu lumina pe care o răspândește Fața ta și

cu forța răpitoare a Iubirii tale să-i fac să înțeleagă Cine ești

Tu și cine sunt ei de îndrăznesc să Te ofenseze, ca astfel să

faci sufletele lor să renască din atâtea greșeli în care trăiesc

fiind moarte pentru Har și să se închine înaintea ta, în actul

de a te adora și a te slăvi.

4* Isuse al meu, răstignitule adorabil, oamenii continuă

să irite Dreptatea Divină și de pe limba lor răsună ecoul

insultelor dezgustătoare, voci de ocară și de blesteme,

discursuri rele, alianțe de cum ar fi mai bine să se omoare

între ei și să se distrugă ... Ah, toate aceste voci asurzesc

pământul și pătrund până în Cer, asurzesc auzul divin al lui

Dumnezeu, Care, obosit de acest ecou veninos pe care i-l

trimite ființa umană, ar dori să o anihileze, alungând-o de la

Sine departe, pentru că toate aceste voci veninoase

blestemă și cer dreptate și răzbunare împotriva lor. Oh, cum

se simte împinsă Dreptatea Divină să pedepsească! Oh, cum

se aprinde furia sa împotriva omenirii pentru atât de multe

insulte dezgustătoare!

Dar Tu, o, Isuse al meu, iubindu-ne cu o iubire atât de

mare înfrunți aceste voci ucigătoare, cu vocea ta

atotputernică și creatoare, aduni și îți însușești toate aceste

voci, și faci ca vocea ta prea dulce să ajungă la auzul Tatălui

pentru a-i oferi alinare, pentru insultele pe care făpturile i

le aduc, cu la fel de multe binecuvântări și laude, și strigi

implorând îndurare, har și iubire pentru sărmana omenire.

146

Și pentru a-l liniști mai mult, îi arăți Preasfânta ta gură

și spui: „Tatăl meu, întoarce-te să mă privești; nu asculta

vocile oamenilor, ascult-o pe a mea! Sunt Eu, cel care

satisfac pentru toți; de aceea te rog să privești ființa

umană, dar să o privești în mine. Dacă o privești în afara

mea, ce va fi de ea? Este slabă, nepricepută, capabilă să

facă doar rău, plină de toate mizeriile ... Milostivire,

milostivire față de sărmana ființă umană! Pentru ea

răspund Eu, cu această limbă a mea amară de fiere,

uscată din cauza setei, arsă și iar arsă de Iubire ...”.

Amărâtul meu Isus, vocea mea în a ta vrea să facă față

la toate aceste jigniri. Permite-mi să iau limba ta, buzele tale

și să merg la toți oamenii, atingând limbile lor cu a ta, așa

încât simțind amărăciunea ta când vor vrea să te ofenseze,

dacă nu din iubire, cel puțin pentru amărăciunea pe care o

vor simți, să nu mai înjure; să ating buzele lor cu ale tale,

așa încât făcându-i să simtă pe buze focul greșelilor și

făcând să răsune vocea ta atotputernică în fiecare piept, să

pot opri curentul tuturor vocilor rele și să schimb toate

vocile umane în voci de binecuvântări și laude.

5* Răstignitule Isus, ființa umană încă nu se oprește la

durerea și Iubirea ta atât de mare, dimpotrivă,

disprețuindu-te, adaugă, greșeli peste greșeli, înfăptuind

sacrilegii enorme, crime, sinucideri, lupte, defăimări,

înșelăciuni, cruzimi și trădări ... Ah, toate aceste fapte rele

îngreunează brațele părintești, iar Tatăl, nemaiputând să

susțină greutatea, este gata de a le lăsa în jos, pentru a

revărsa pe pământ furie și distrugere.

Iar Tu, o, Isuse al meu, pentru a scoate ființa umană de

sub furia dumnezeiască, temându-te ca nu cumva să o vezi

distrusă, întinzi brațele tale Tatălui, ca El să nu le lase în jos

(pe ale sale) pentru a o distruge; și ajutând cu brațele tale

147

să susții greutatea, îl dezarmezi și împiedici ca Justiția să-și

urmeze cursul. Și pentru a-L înduioșa din compasiune

pentru mizerabila umanitate și pentru a-L calma, îi spui cu

vocea și mai înduioșătoare: „Tatăl meu, privește aceste

mâini sfâșiate și aceste cuie care mi le străpung și mă

pironesc împreună cu toate faptele rele. Ah, toate aceste

convulsii pe care mi le dau aceste fapte rele le simt în

mâini! Nu ești mulțumit de durerile mele, Tatăl meu? Nu

sunt oare capabile să te satisfacă? Aceste brațe ale mele

dislocate vor fi mereu lanțuri care să țină strânse

sărmanele făpturi, ca să nu îmi scape, în afară de cele

care vor cu forța să se desprindă, acestea sunt lanțuri

iubitoare care te vor lega, Tatăl meu, pentru a te

împiedica să distrugi sărmana omenire; ba chiar te vor

atrage mereu către ea, pentru a revărsa asupra ei

harurile și milostivirile tale”.

Isuse al meu, Iubirea ta îmi este o dulce încântare și

mă împinge să fac ceea ce faci Tu. Așadar dă-mi brațele tale,

căci cu tine vreau să împiedic, cu prețul oricărei dureri, ca

Dreptatea Divină să-și urmeze cursul împotriva sărmanei

omeniri, iar cu sângele care curge din mâinile tale vreau să

sting focul care aprinde greșelile și să liniștesc furia sa. Iar

pentru a-l înduioșa pe Tatăl din milă pentru oameni,

permite-mi să pun în brațele tale multele membre sfâșiate

ale oamenilor, gemetele atâtor sărmani răniți, atâtor inimi

îndurerate și asuprite ... Permite-mi să merg la toate ființele

și să le strâng în brațele tale, astfel ca toate să se reîntoarcă

în Inima ta. Permite-mi ca prin puterea mâinilor tale

creatoare să opresc curentul atâtor fapte rele și să-i

împiedic pe toți să facă rău.

6* Amabilul meu răstignit Isus, ființa umană nu se mai

satură să te ofenseze; vrea să bea până la ultimul strop toată

148

mizeria greșelilor și aleargă aproape înnebunită pe calea

răului, se repede din păcat în păcat, neascultând de Legea ta

și respingându-te, revoltându-se și aproape că, pentru a-ți

facă în ciudă, vrea să meargă în iad ... Oh, cum se mânie

Maiestatea Supremă! Iar Tu, o, Isuse, triumfând în toate,

chiar și peste dușmănia oamenilor, pentru a-l calma pe

Tatăl Divin îi arăți în întregime Preasfânta ta Umanitate,

sfâșiată, dislocată, ciopârțită oribil și Preasfintele tale

picioare străpunse, în care păstrezi pașii tuturor oamenilor,

care îți dau dureri mortale, într-atât sunt de contorsionate

din cauza cruzimii convulsiilor, și aud voce ta, mai mult ca

niciodată înduioșătoare, care în actul de a-ți da ultima

suflare, vrea să învingă ființa umană prin puterea durerii și

a Iubirii, triumfând asupra Inimii Paterne: „Tatăl meu,

privește-mă din cap până în picioare; nu există parte

sănătoasă în mine, nu mai am unde să-mi mai deschid

alte răni și să-mi procur alte dureri. Dacă nu te liniștești

la acest spectacol de Iubire și de durere, cine ar putea să

te mai liniștească? O, voi oameni, dacă nu vă opriți la

atât de multă Iubire, ce speranță mai rămâne să vă

convertiți? Aceste răni ale mele și acest Sânge al meu vor

fi mereu voci care vor obține din Cer pentru pământ

haruri de pocăință, iertare și compasiune pentru

sărmana omenire...!”.

Isuse al meu, te văd plin de tensiune pentru a-l liniști

pe Tatăl și pentru a cuceri sărmana ființă umană. Permitemi

să iau Preasfintele tale picioare și să merg la toate

ființele, pentru a lega pașii lor de picioarele tale, și așa, dacă

vor vrea să meargă pe calea răului, simțind legăturile pe

care le-ai pus între Tine și ei, să nu poată merge (pe acea

cale). Oh, cu aceste picioare ale tale, fă-i să se retragă de pe

calea răului, îndrumă-i pe calea binelui, făcându-i mai

149

supuși Legilor tale, iar cu ale tale cuie încuie iadul pentru ca

nimeni să nu mai cadă înăuntru!

7* Isuse al meu, răstignitule Iubitor, văd că nu mai poți,

tensiunea teribilă pe care o suferi pe cruce, scârțâitul

continuu al oaselor tale, care la orice mică mișcare tot mai

mult se dislocă, carnea care tot mai mult se sfâșie,

repetatele ofense care ajung repetând Patimi și morți mai

dureroase, setea arzătoare care te mistuie, durerile

interioare care te sufocă de amărăciune, de durere și de

iubire, iar nerecunoștința omenească care în multele tale

suferințe, te înfruntă și te pătrunde asemenea unei unde

furtunoase până în interiorul Inimi tale străpunse, ah, te

strivește, iar Preasfânta ta Umanitate, nemaiputând să

reziste sub greutatea atâtor suferințe, este pe sfârșite și,

delirând din iubire și din pătimire, cere ajutor și milă...

Răstignitule Isus, este posibil ca Tu care deții totul și

dai viață la toate să ceri ajutor? Ah, vreau să pătrund în

fiecare picătură a Sângelui tău și să-l vărs pe al meu pentru

a te alina în fiecare rană, ca să-ți calmez durerea provocată

de fiecare spin, făcând să fie mai puțin dureroase

înțepăturile lor și ca să te alin în fiecare rană interioară a

Inimii tale, ușurând intensitatea amărăciunilor tale! Vreau

să-ți dau viață pentru viață, iar dacă mi-ar fi posibil, aș vrea

să te dau jos de pe Cruce, ca să-ți iau locul. Dar văd că sunt

nimic și nu pot nimic, sunt prea neînsemnată; de aceea dămi-

te pe tine însuți; voi lua viață în tine, iar în tine te voi da

pe tine ție însuți. Așa îmi voi satisface dorințele.

Sfâșiatule Isuse, văd că Preasfânta ta Umanitate este

aproape de moarte, nu pentru tine, ci pentru a împlini în

toate Răscumpărarea noastră; ai nevoie de ajutor și

susținere. Oh, cum se înduioșează Tatăl Divin privind

oribilul masacru al Preasfintei tale Umanități, uneltirea

teribilă pe care păcatul a făcut-o în Preasfintele tale

150

mădulare! Și pentru a-și satisface Iubirea, te strânge la

Inima sa paternă și îți dă ajutoarele necesare pentru a

împlini Răscumpărarea noastră ... Dar în timp ce te strânge,

Tu simți în Inimă că se repetă mai puternic loviturile

cuielor, violența biciuielilor, despicarea rănilor,

înțepăturile spinilor. Oh, cât de îndurerat rămâne Tatăl! Cât

este de nemulțumit văzând că toate aceste chinuri ți le

provoacă în Inima chiar și sufletele consacrate ție! Iar în

durerea sa îți spune:

„Este posibil, Fiul meu, ca nici măcar partea aleasă

de tine să nu fie toată cu tine? Dimpotrivă, sunt suflete

care par că cer refugiu și adăpost în Inima ta ca să te

amărască și să-ți dea o moarte mai dureroasă și, chiar

mai mult, toate aceste dureri îți sunt date ascunse și

acoperite de ipocrizie. Ah, Fiule, nu-mi mai pot ține furia

din cauza nerecunoștinței acestor suflete care mă

îndurerează mai mult decât toate celelalte ființe

împreună!”

Însă Tu, o, Isuse al meu, triumfând în toate, aperi

aceste suflete și, cu Iubirea imensă a Inimii tale, adăpostești

undele de amărăciune și lovituri pe care ți le dau și, pentru

a-l calma pe Tatăl îi spui:

„Tatăl meu, privește această Inimă a mea; toate

aceste dureri să te mulțumească, și cu cât sunt mai

cumplite, cu atât mai puternice să fie asupra Inimii tale

de Tată, pentru a obține pentru ei har, lumină și iertare.

Tatăl meu, nu-i respinge; ei vor fi apărătorii mei, care

vor continua viața mea pe Pământ.

Iubitorule Tată, Umanitatea mea a ajuns acum în

culmea pătimirilor sale și această Inima a mea

explodează din cauza amărăciunilor, a durerilor

interioare, a chinurilor fără precedent pe care le-a

suferit din cauza pătimirilor din cei 34 de ani, începând

151

din prima clipă a întrupării mele. Tu cunoști, o, Tată,

intensitatea acestei amărăciuni interioare, care ar fi fost

capabilă să mă facă să mor în orice moment de pură

încordare, dacă Atotputernicia noastră nu m-ar fi

susținut, pentru a prelungi pătimirea mea până la

această extremă agonie ... Ah, dacă până acum ți-am

oferit toate durerile Umanități mele pentru a liniști

Dreptatea ta și pentru a atrage asupra tuturor

Milostivirea ta triumfătoare, acum îți prezint această

Inimă a mea răscolită, apăsată și frântă sub presiunea

rătăcirilor sufletelor consacrate Nouă!

Tatăl meu, aceasta este Inima care Te-a iubit cu o

Iubire infinită, care mereu a fost arsă de iubire pentru

frații mei și fiii tăi în mine; aceasta este Inima generoasă

cu care am dorit pătimirea pentru păcatele tuturor

oamenilor, pentru a-ți oferi completa satisfacție. Ai milă

de amărăciunea sa, de profunda sa durere continuă, de

suferințele și de epuizările sale, de tristețile sale de

dinaintea morții! O, Tatăl meu, a fost oare o singură

bătaie a Inimii mele care să nu fi căutat Slava ta, cu

prețul durerilor și al sângelui, și salvarea fraților mei?

Nu au ieșit din această Inimă a mea, mereu asuprită,

arzătoarele implorări, gemetele, suspinele, zgomotele cu

care timp de 34 de ani am plâns și strigat pentru

milostivire înaintea prezenței tale? Tu m-ai ascultat, o

Tatăl meu, de o infinitate de ori, dându-mi la fel de multe

suflete și îți dau mulțumiri infinite; dar privește, o Tată,

cum nu se poate calma Inima mea în durerile sale, dacă

ar fi trebuit să scape Iubirii sale chiar și un singur suflet,

pentru că Noi iubim atât de mult un singur suflet cât

toate sufletele împreună! Și să mai zică lumea că va

trebui să-mi dau ultima suflare îndurerată pe lemnul

crucii, văzând cât de jalnic vor pieri chiar și suflete

152

consacrate Nouă? Eu mor într-o mare de frământări

pentru infamia și pierderea veșnică a perfidului de Iuda,

atât de dur și ingrat, care a respins toată Iubirea și

blândețea, și care a avut parte de atâtea binefaceri, până

să-l fac preot, episcop, ca pe ceilalți Apostoli ai mei ... Ah,

Tatăl meu, este suficient acest abis de chinuri, este

suficient! Câte suflete văd, alese de Noi pentru a mă

urma, care vor să-l imite pe Iuda, unele mai mult, unele

mai puțin! Ajută-mă, Tatăl meu, ajută-mă! Nu pot

suporta toate aceste dureri! Vezi dacă există vreo fibră

în Inima mea care să nu fie chinuită mai mult decât toate

suferințele Trupului meu Divin! Vezi dacă tot Sângele pe

care-l vărs nu curge mai mult din Inima mea, decât din

rănile mele, risipindu-se din cauza iubirii și a durerii!

Milostivire, Tatăl meu, milostivire, nu pentru mine care

vreau să pătimesc până la infinit pentru sărmanele ființe

umane, ci ai milă de toate sufletele, mai ales de cele

chemate, fie să fie miresele mele, fie să fie preoții mei!

Ascultă, o Tată, Inima mea care, simțind că îi

lipsește viața, accelerează palpitațiile sale înfocate și

strigă cerându-ți, pentru multele mele dureri, haruri

eficace de pocăință și adevărată convertire pentru toate

aceste suflete nefericite. Nici una să nu ne scape! Mi-e

sete, Tatăl meu, mi-e sete de toate sufletele, mai ales de

acestea! Mi-e sete de a pătimii și mai mult pentru fiecare

dintre aceste suflete! Am făcut mereu voința ta, Tatăl

meu; acum această Voință a mea, care este și a Ta, oh, fă

să fie împlinită în mod perfect din iubire pentru mine,

Fiul tău preaiubit, în care ai găsit toate plăcerile tale!”

Isuse al meu, mă unesc cu implorările tale, pătimirile

tale și Iubirea ta dureroasă.

Dă-mi Inima ta, ca să simt aceeași sete cu a ta pentru

sufletele consacrate ție și să-ți înapoiez iubirea și

153

afecțiunile tuturor ... Permite-mi să merg la toate și să le duc

lor Inima ta; la contactul cu ea să se încălzească cele reci, să

se scuture cele calde, să se simtă rechemate cele rătăcite și

să se reîntoarcă în ele multele haruri respinse. Inima ta este

sufocată de durere și de amărăciune, văzând zădărnicite

atâtea planuri pe care le aveai cu ele, din cauza respingerii

lor, și văzând că alte multe suflete, care trebuiau să aibă

viață și salvare prin intermediul acestora, suportă tristele

consecințe. Dar eu vreau să le arăt lor Inima ta atât de

mâhnită din cauza lor și să le ating cu săgețile Inimii tale;

vreau să fac (sufletele) să audă implorările tale și toate

patimile tale pentru ele și va fi imposibil să nu ți se închine

ție. Astfel se vor întoarce căite la picioarele tale și planurile

tale iubitoare cu ele vor fi reînnoite; vor sta în jurul tău și în

tine, nu pentru a te mai ofensa, ci pentru a-ți da ispășire, a

te consola și a te apăra.

8* Răstignitule Isus, Viața mea, te văd agonizând pe

cruce și nefiind încă satisfăcută Iubirea ta, vrei să dai

împlinire la toate. Și eu agonizez cu tine și îi chem pe toți ...

Îngeri, sfinți, veniți pe Calvar să contemplați excesele și

nebunia iubirii unui Dumnezeu! Să sărutăm rănile sale

deschise, să le adorăm, să susținem acele mădulare sfâșiate,

să-i mulțumim lui Isus pentru opera Răscumpărării

noastre! Priviți-o pe străpunsa Mamă, căci multe dureri și

morți simte în Inima sa Imaculată pentru câte dureri vede

în Fiul său, Dumnezeu! Însăși hainele sale sunt îmbibate de

sânge; muntele Calvar este acoperit ...

Să luăm toți împreună acest Sânge, să o rugăm pe

Mama noastră îndurerată să se unească cu noi; să ne

împărțim în toată lumea și să mergem în ajutorul tuturor ...

Să ajutăm pe cine este în pericol de a se osândi, să nu se

piardă; cei căzuți în păcat, să se ridice; cei care stau să cadă,

să nu cadă. Să dăm acest Sânge la mulții sărmani orbi, ca ei

154

să vadă lumina Adevărului; să mergem la cei care suferă,

pentru a-i alina; iar dacă găsim suflete care sunt pe moarte

și riscă să cadă în iad, să le dăm acest Sânge Divin care

conține prețul Răscumpărării și să le smulgem din mâinile

Satanei ... Iar în timp ce-l voi ține pe Isus strâns la inimă

pentru a-l apăra și a-i da ispășire în toate, îi voi strânge pe

toți la Inima sa, pentru a obține haruri eficiente de

convertire, harul și salvarea.

Isuse, văd că Sângele curge șiroaie din mâinile și

picioarele tale ... Îngerii plângând, făcându-ți coroană,

admiră minunile imensei tale Iubiri. O văd la picioarele

crucii pe dulcea ta Mamă, străpunsă de durere, pe draga

Magdalena, pe preaiubitul Ioan, toți se află într-un extaz de

uimire, iubire și durere.

Isuse mă unesc cu tine, strângându-mă la Crucea ta și,

în sfârșit, îți iau tot Sângele și îl vărs în Inima mea ... Când

voi vedea Dreptatea ta mâniată împotriva păcătoșilor, îți

voi arăta acest Sânge pentru a te calma, când voi vrea

convertirea sufletelor încăpățânate în greșeli, îți voi arăta

acest Sânge, iar prin virtutea acestuia nu vei respinge

rugăciunea mea, pentru că am garanția în mâini ... Iar acum

răstignitul meu Bine, în numele tuturor generațiilor,

trecute, prezente și viitoare, împreună cu Mama ta și cu toți

îngerii, mă închin înaintea ta spunându-ți:

„TE ADORĂM, O CRISTOASE ȘI TE BINECUVÂNTĂM,

CĂCI PRIN SFÂNTA TA CRUCE AI RĂSCUMPĂRAT

LUMEA”.

155

***

156

A XX-a oră (12:00-13:00)

PRIMA ORĂ DE AGONIE PE CRUCE.

PIMUL CUVÂNT AL LUI ISUS

Răstignitul meu Bine, te văd pe Cruce ca pe tronul tău

triumfal, în actul de a cuceri totul și toate inimile, și de a-i

atrage atât de mult la tine, încât să se facă simțită pentru toți

puterea ta supra-omenească ... Natura, îngrozită de atâtea

greșeli, se închină înaintea ta și așteaptă în liniște un cuvânt

de-al tău, ca să-ți dea onoare și să facă recunoscută puterea

ta absolută. Soarele tânguitor își retrage lumina, fiind în

imposibilitatea de a-ți susține vederea, prea dureroasă.

Iadul simte teroarea și în liniște așteaptă; astfel că totul este

liniște ... Străpunsa ta Mamă și ai tăi fideli, cu toții sunt muți,

încremeniți de această vedere, ah, prea dureroasă a

Umanității tale sfâșiate și dislocate, și liniștiți așteaptă un

cuvânt de-al tău. Însăși Umanitatea ta, care zace într-o mare

de durere, între spasmele cumplite ale agoniei, este liniștită,

dar se teme că de la o răsuflare la alta Tu ai să mori ... Ce

poate fi mai mult? Înșiși perfizii Iudei, înșiși nemiloșii călăi,

care cu puțin timp în urmă te insultau, te batjocoreau, te

numeau impostor și răufăcător,

chiar înșiși tâlharii care te insultau,

toți tac și amuțesc. Remușcarea îi

cuprinde și, dacă încearcă să-ți

adreseze o insultă, aceasta moare pe

buzele lor.

Dar, pătrunzând în interiorul

tău, văd că Iubirea ta se revarsă, te

sufocă și nu o poți conține și,

constrâns de Iubirea ta care te

chinuie mai mult decât însăși

durerile, cu vocea puternică și

157

înduioșătoare vorbești, ca Dumnezeu care ești, ridici ochii

tăi muritori către Cer și exclami: „Tată, iartă-i pe ei că nu

știu ce fac ... ” Și din nou te închizi în liniște, cufundat în

dureri neînchipuite. Răstignitule Isus, este posibilă atât de

multă iubire? Ah, după atât de multe dureri și insulte,

primul tău cuvânt este de iertare, scuzându-ne înaintea

Tatălui de atâtea păcate! Ah, acest cuvânt îl faci să coboare

în fiecare inimă după păcat, și ești Tu primul care oferi

iertarea! Dar cât de mulți îl resping și nu-l acceptă! Atunci

iubirea ta înnebunește, căci Tu dorești foarte mult și vrei să

dai tuturor iertarea și sărutul păcii ... La cuvântul tău iadul

tremură și te recunoaște ca Dumnezeu; natura și toți rămân

impresionați și recunosc Divinitatea ta, nesfârșita ta Iubire

și liniștiți așteaptă să vadă unde ajunge ea. Și nu este doar

vocea ta, ci și sângele tău, rănile tale, care strigă la fiecare

inimă după păcatul făcut: „Vino în brațele mele, că te iert,

iar sigiliul iertării este prețul Sângelui meu!”.

O, amabilul meu Isus, repetă din nou acest cuvânt la

câți păcătoși se află în lume, imploră pentru toți milostivire,

oferă tuturor meritele infinite al preaprețiosului tău Sânge;

pentru toți, o, bune Isuse, continuă să liniștești Dreptatea

Divină și dă harul oricui se află în actul iertării și nu se simte

în putere.

Isuse al meu, Răstignitule adorat, în aceste trei ore de

foarte amară agonie, Tu vrei să împlinești totul. În timp ce

stai liniștit pe cruce, văd în tine că vrei să dai satisfacție în

toate Tatălui, îi mulțumești pentru toți, satisfaci Tu pentru

toți, ceri iertare pentru toți și pentru toți obții harul ca

niciodată să nu te mai ofenseze; și pentru a obține aceasta

de la Tatăl, recapitulezi toată Viața ta, din primul moment

al Întrupării tale până la ultima respirație. Isuse al meu,

Iubire nesfârșită, lasă-mă ca și eu să recapitulez toată Viața

ta cu tine și cu nemângâiata Mamă.

158

RECAPITULĂM VIAȚA ȘI DURERILE LUI ISUS

1. Dulcele meu Isus, îți mulțumesc pentru

spinii care au străpuns adorabilul tău Cap, pentru sângele

pe care l-ai vărsat, pentru loviturile ce ți-au dat peste cap,

pentru părul pe care ți l-au smuls ... Îți mulțumesc pentru

cât bine ai făcut și ai obținut pentru toți, pentru luminile și

bunele inspirații pe care ni le-ai dat și de câte ori ne-ai iertat

păcatele făcute cu gândul din mândrie, orgoliu și propria

stimă. O, Isuse, îți cer iertare, în numele tuturor, pentru

fiecare dată când te-am încoronat cu spini, pentru sângele

pe care te-am făcut să-l verși din Preasfântul tău Cap,

pentru fiecare dată când n-am corespuns inspirațiilor tale.

Pentru toate aceste dureri pe care le-ai suferit, te rog să ne

dai harul de a nu mai păcătui niciodată cu gândul; în sfârșit

îți ofer tot ceea ce ai suferit în Preasfântul tău Cap, pentru

a-ți da toată slava pe care ar fi trebuit să ți-o dea oamenii,

dacă ar fi folosit bine inteligența lor.

2. O, Isuse, ador Ochii tăi Preasfinți și, îți

mulțumesc pentru lacrimile și sângele pe care l-ai vărsat

din cauza înțepăturilor groaznice ale spinilor, pentru

insultele, ridiculizările și batjocoririle suportate în toată

Patima ta. Îți cer iertare pentru toți cei care se folosesc de

vedere, pentru a te ofensa și pentru a te insulta și, te rog,

pentru durerile suferite în ochii tăi Preasfinți, să ne dai

harul de a nu te mai ofensa cu priviri rele. Îți ofer tot ceea

ce ai suferit în ochii tăi Preasfinți, pentru a-ți da toată slava

pe care oamenii ar fi trebuit să ți-o ofere, dacă privirile lor

ar fi fost îndreptate doar spre Cer și te-ar privi doar pe tine,

o, Isuse.

159

3. Ador Urechile tale Preasfinte și îți

mulțumesc pentru cât ai suferit, în timp ce nelegiuiții pe

Calvar te asurzeau cu urlete și insulte. Îți cer iertare în

numele tuturor pentru câte discursuri rele se ascultă și te

rog să se deschidă urechile tuturor oamenilor la

adevărurile veșnice, la vocea Harului, ca nimeni să nu te

ofenseze cu simțul auzului. Îți ofer tot ceea ce ai suferit în

Auzul tău Preasfânt, pentru a-ți da toată slava pe care

oamenii ar fi trebuit să ți-o ofere, dacă ar fi folosit cu

sfințenie acest simț.

4. Ador și sărut, o, Isuse al meu, Fața ta

Preasfântă și îți mulțumesc pentru cât ai suferit din cauza

scuipăturilor, palmelor și batjocoririlor primite și de câte

ori te-ai lăsat călcat în picioare de dușmanii tăi. Îți cer

iertare, în numele tuturor, de câte ori îndrăznim să te

ofensăm, rugându-te ca pentru aceste palme și scuipături,

să faci ca Dumnezeirea ta să fie de toți recunoscută, lăudată

și slăvită; ba chiar, o, Isuse, eu însămi vreau să merg în toată

lumea, să reunesc toate vocile oamenilor și să le schimb în

la fel de multe acte de laude, iubire și adorație, și vreau săți

aduc toate inimile oamenilor, astfel ca Tu să le dai tuturor

Lumină, Adevăr și Iubire, și să compătimească Persoana ta

Dumnezeiască. Și, în timp ce-i vei ierta pe toți, te rog să nu

permiți ca cineva să Te mai ofenseze, dacă ar fi posibil chiar

și cu prețul sângelui meu. În sfârșit îți ofer tot ceea ce ai

suferit în Preasfânta ta Față, pentru a-ți da toată slava pe

care oamenii ar fi trebuit să ți-o ofere, dacă nici unul nu ar

fi îndrăznit să te ofenseze.

5. Ador Preasfânta ta gură și îți mulțumesc

pentru primele tale gângureli, pentru laptele pe care l-ai

supt, pentru fiecare cuvânt pe care l-ai spus, pentru

sărutările pe care le-ai dat Mamei tale Preasfinte, pentru tot

ceea ce ai mâncat, pentru amărăciunea fierii, pentru setea

160

arzătoare pe care ai suferit-o pe cruce și rugăciunile pe care

le-ai înălțat Tatălui. Îți cer iertare pentru câte murmurări

și discursuri rele și lumești fac oamenii și pentru câte

ofense spun. Vreau să-ți ofer discursurile tale sfinte pentru

a repara discursurile lor care nu sunt bune, mortificarea

gustului tău, pentru a repara lăcomia lor și toate ofensele

pe care ți le aduc prin folosirea rea a limbii; și tot ceea ce ai

suferit în Preasfânta ta Gură, pentru a-ți da toată slava pe

care ar fi trebuit să ți-o ofere toți oamenii, dacă nu ar fi

îndrăznit să te ofenseze cu simțul gustului și cu exagerările

limbi.

6. O, Isuse, îți mulțumesc pentru toate și, în

numele tuturor, îți înalț un imn infinit de mulțumire

veșnică; vreau să-ți ofer tot ceea ce ai suferit în Preasfânta

ta Persoană, pentru a-ți da toată slava pe care ar fi trebuit

să ți-o ofere toți oamenii, dacă și-ar fi pus în acord viața cu

a ta.

7. Îți mulțumesc, o, Isuse, pentru cât ai suferit

în Umerii tăi Preasfinți, pentru câte lovituri ai primit,

pentru câte răni ai lăsat să ți se deschidă pe Trupul tău

Preasfânt și pentru cât Sânge ai vărsat. Îți cer iertare, în

numele tuturor, ori de câte ori ești ofensat, de dragul

confortului cu plăceri interzise și rele. Îți ofer dureroasa ta

biciuire pentru a repara toate păcatele comise cu diferite

simțuri; atașamentul la propriile gusturi, la plăcerile

sensibile, ale propriului eu, la toate satisfacțiile naturale, și

îți ofer tot ceea ce ai suferit în umerii tăi Preasfinți, pentru

a-ți da toată slava pe care oamenii ar fi trebuit să ți-o ofere,

dacă, în toate, ar fi încercat să-ți facă pe plac doar Ție și să

se refugieze la umbra protecției tale divine.

8. Isuse al meu, sărut Piciorul tău stâng și îți

mulțumesc pentru câți pași ai făcut în timpul vieții tale

161

muritoare și de câte ori ți-ai obosit sărmanele tale picioare,

pentru a merge în căutarea de suflete spre a le conduce la

Inima ta. Îți ofer toate acțiunile tale, mișcări și patimi,

vrând să-ți dau reparare pentru toate și pentru toți. Îți cer

iertare pentru cei care nu lucrează cu intenție dreaptă.

Unesc acțiunile mele cu ale tale pentru a le diviniza și ți le

ofer unite cu toate faptele pe care le-ai făcut cu Preasfânta

ta Umanitate în Voința ta Divină, pentru a-ți da toată slava

pe care ar fi trebuit să-ți ofere oamenii, dacă ar fi lucrat cu

sfințenie și cu scopuri drepte.

Îți sărut, o, Isuse, Piciorul drept și îți mulțumesc pentru

cât ai suferit și suferi pentru mine, în special în această oră

în care ești atârnat pe cruce. Îți mulțumesc pentru

sfâșietorul chin pe care îl provoacă cuiele în rănile tale, care

se despică tot mai mult din cauza greutății Trupului tău

Preasfânt. Îți cer iertare pentru toate neascultările și

revoltele pe care le fac oamenii și îți ofer durerile

Preasfintelor tale Picioare pentru a ispăși aceste ofense, și

pentru a-ți da toată slava pe care oamenii ar fi trebuit să țio

ofere dacă în toate ar fi fost supuși ție.

9. O, Isuse al meu, sărut Mâna ta stângă și îți

mulțumesc pentru cât ai suferit pentru mine, de câte ori ai

liniștit Dreptatea Divină, dând satisfacții pentru toți ...

Sărut Mâna ta dreaptă și îți mulțumesc pentru cât bine ai

făcut și faci pentru toți; în special îți mulțumesc pentru

opera Creației, a Răscumpărării și a Sfințeniei … Îți cer

iertare în numele tuturor ori de câte ori am fost

nerecunoscători pentru toate binefacerile tale și pentru

atât de multe fapte pe care le-am făcut fără o dreaptă

intenție. În reparare pentru toate aceste ofense, vreau să-ți

ofer toată desăvârșirea și sfințenia faptelor tale, pentru a-ți

da toată acea slavă pe care ar fi trebuit să ți-o ofere oamenii,

dacă ar fi corespuns la toate aceste binefaceri.

162

10. O, Isuse al meu, sărut Preasfânta ta Inimă și

îți mulțumesc pentru cât ai suferit, dornic și plin de iubire

pentru toți și pentru fiecare în parte. Îți cer iertare pentru

atât de multe dorințe rele, pentru atât de multe sentimente

și năzuințe care nu sunt bune, și pentru atât de mulți, o,

Isuse, care pun Iubirea ta pe al doilea loc după iubirea

oamenilor. Și, pentru a-ți da toată slava pe care aceștia ți-au

refuzat-o, îți ofer tot ceea ce a făcut și continuă să facă

Inima ta adorabilă.

***

A XXI-a oră (13:00-14:00)

A DOUA ORĂ DE AGONIE PE CRUCE

AL DOILEA CUVÂNT PE CRUCE

Răstignitule Isus, în timp ce mă rog cu tine, forța

Iubirii și a durerilor tale îmi păstrează privirea fixată

asupra ta, dar inima mi se rupe văzându-te cât de mult

suferi. Tu te zbuciumi de iubire și de durere, iar flăcările

care ard Inima ta se ridică atât de mult în sus, încât sunt pe

punctul de a te incinera. Iubirea ta este mai puternică decât

moartea și Tu, vrând să o arăți, uitându-te spre tâlharul care

este la dreapta ta, îl furi iadului ...

Cu Harul tău îi atingi Inima și acel tâlhar este în

întregime transformat, te recunoaște, te mărturisește ca

(fiind) Dumnezeu, însă chinuit de remușcări spune:

„Doamne, amintește-ți de mine, când vei fi în Împărăția ta”.

163

Iar Tu nu eziți să-i răspunzi: „Adevăr îți spun, astăzi

vei fi cu mine în Paradis”; și așa faci primul triumf al Iubirii

tale.

Dar în Iubirea ta văd că nu doar tâlharului îi furi inima,

ci chiar și altor mulți muribunzi. Ah, tu pui la dispoziția lor

Sângele tău, Iubirea ta, meritele tale și folosești toate

abilitățile și strategiile pentru a

atinge inimile lor și a-i fura pe toți

pentru tine ... Dar și aici Iubirea ta

este zădărnicită! Câte respingeri,

cât de multe înfrângeri, câte

disperări! Este atât de mare

durerea, încât te face să stai din nou

în liniște ...

Vreau să ispășesc, o, Isuse,

pentru aceia care nu mai speră în

Milostivirea Dumnezeiască în

momentul morții. Isuse, Iubirea mea, inspiră tuturor

încredere și nădejde nelimitată în tine, mai ales celor care

se află în dificultatea agoniei; și, în virtutea cuvântului tău,

dă-le lumină, putere și ajutor ca să poată muri în sfințenie

și să zboare de pe acest pământ la Cer. În Trupul tău

Preasfânt și în Sângele tău, în rănile tale conțin toate

sufletele, o, Isuse; așadar, pentru meritele acestui

preaprețios Sânge al tău, nu permite să se piardă nici măcar

un singur suflet! Sângele tău să strige din nou tuturor,

împreună cu vocea ta: „Astăzi veți fi cu Mine în Paradis!”

AL TREILEA CUVÂNT PE CRUCE

Isuse al meu, Răstignitule sfâșiat, durerile tale se

înmulțesc din ce în ce mai mult ... Ah, pe această cruce Tu

ești adevăratul Rege al durerilor! Între atât de multe dureri

164

nici un suflet nu îți scapă, dimpotrivă, dai fiecăruia Viața ta.

Dar Iubirea ta se vede respinsă de oameni, ești disprețuit,

neîngrijit, și, neputându-se exprima se face mai intensă, îți

dă suferințe negrăite, și, în aceste suferințe (iubirea) se

gândește ce altceva ar putea dărui omului pentru a-l

învinge, și te face să spui: „Vezi, fiul meu, cât te-am iubit?

Dacă nu vrei să ai milă de tine, cel puțin ai milă de

Iubirea mea!”

Între timp, văzând că nu ai ce să-i mai oferi, după ce iai

dat totul, îți întorci privirea fără vlagă către Mama ta;

chiar și EA este mai mult moartă din cauza durerilor tale, și

este atât de mare iubirea care o torturează, încât o face

răstignită cu tine ... Mama și Fiul aveți aceeași rațiune, iar

Tu suspini cu satisfacție și găsești alinare văzând că poți da

ființei umane pe Mama ta. Și văzând în Ioan tot neamul

omenesc, cu o voce atât de duioasă încât înduioșezi toate

inimile, spui: „Femeie, Iată fiul tău...” iar lui Ioan: „Iată

Mama ta”.

Vocea ta coboară în Inima sa de mamă și unită cu

vocea Sângelui tău continuă să

spună: „Mama mea, îți încredințez

ție pe toți fiii mei. Toată iubirea pe

care o simți pentru mine, să o simți

pentru ei; toate grijile tale și

gingășia maternă să fie pentru fiii

mei; Tu îi vei salva pe toți...” Mama

ta acceptă.

Între timp, durerile sunt atât de puternice, că te fac să

stai nemișcat. O, Isuse al meu, vreau să ispășesc ofensele

care se fac Preasfintei Fecioare, insultele și

nerecunoștințele tuturor celor care nu vor să recunoască

binefacerile pe care Tu le-ai oferit tuturor, de a ne-o da ca

Mamă ... Cum vom putea noi să-ți mulțumim pentru un așa

165

mare dar? Alerg la același izvor al tău, o, Isuse, iar drept

mulțumire îți ofer Sângele tău, rănile tale, Iubirea infinită a

Inimii tale.

O, Mamă Sfântă, cât de mare îți este emoția auzind

vocea Fiului tău, care te lasă nouă tuturor ca Mamă? Îți

mulțumesc, o, Fecioară binecuvântată și ca să-ți mulțumesc

așa cum meriți, îți ofer aceeași mulțumire pe care a dat-o

Isus al tău. Dulce Mamă, fii tu Mama noastră, îngrijește-te

de noi și nu îngădui să te mai ofensăm vreodată. Ține-ne

mereu aproape de Isus; leagă-ne de El cu mâinile tale, ca să

nu mai scăpăm niciodată. Cu aceleași intenții ale tale,

pentru toți vreau să ispășesc ofensele care i se aduc lui Isus

al tău și ție, dulcea mea Mamă.

Isuse al meu, în timp ce stai scufundat în atâtea dureri,

Tu pledezi cel mai mult pentru cauza mântuirii sufletelor.

Dar eu, nu voi fi indiferentă, vreau ca în fiecare rană a ta să

trec cu sărutul meu, cu alinarea mea și, aruncându-mă în

Sângele tău, să pot spune cu tine: „Suflete, suflete!” Vreau

să susțin capul tău străpuns și îndurerat ca să-ți ofer

ispășire și să-ți cer milostivire, iubire și iertare pentru toți.

AL PATRULEA CUVÂNT PE CRUCE

Îndureratule Isus, în timp ce stau abandonată,

aproape de Inima ta, numărând durerile tale, văd că un fior

convulsiv invadează Preasfânta ta Umanitate. Membrele

tale se zbat, ca și cum unul ar vrea să se desprindă de altul,

și printre contorsionările sfâșietoarelor spasme, strigi

puternic: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai

părăsit?”... La acest strigăt toți tremură, întunericul se face

mai intens, împietrita Mamă devine palidă și leșină.

Viața mea și Totul meu, Isuse, ce văd? Ah, Tu ești

aproape pe moarte, propriile dureri atât de fidele ție vor să

166

te lase, dar, între timp, după atâta pătimire, vezi cu o imensă

durere că nu toate sufletele rămân fixate în tine,

dimpotrivă, vezi că multe se vor pierde, și simți dureroasa

lor separare, ca și cum s-ar desprinde de membrele tale; iar

Tu, trebuind să satisfaci Dreptatea Divină, chiar și pentru

ele, simți moartea veșnică a fiecăruia și durerile pe care le

vor suferi în iad și strigi puternic la toate inimile: „Nu mă

abandonați! Dacă vreți mai multe dureri, sunt gata, dar

nu vă separați de Umanitatea mea! Aceasta este durerea

durerilor, este moartea morților; tot restul mi-ar fi un

nimic, dacă nu aș suporta despărțirea voastră de mine.

Oh, Aveți milă de Sângele meu, de rănile mele, de

moartea mea! Acest strigăt va fi continuu către inimile

voastre, oh, nu mă abandonați!”

Iubirea mea, împreună cu tine sunt atât de

îndurerată...! Tu respiri cu dificultate; Preasfântul tău cap

îți cade deja pe piept, Viața te abandonează ... Isuse al meu,

simt că mor; chiar și eu vreau să strig cu tine: „Suflete,

suflete!” Nu mă voi dezlipi de crucea ta, de rănile tale, ca săți

cer suflete, și dacă Tu vrei, voi coborî în inimile oamenilor

și le voi înconjura cu durerile tale, ca să nu-ți mai scape și,

dacă mi-ar fi posibil, mă voi așeza la poarta iadului pentru

a face să se întoarcă (înapoi) sufletele destinate acestui loc,

conducându-le la Inima ta ... Dar Tu agonizezi și taci, iar eu

plâng apropiata ta moarte. O, Isuse al meu, te compătimesc,

strâng Inima ta puternic de a mea, o sărut și o privesc cu

toată sensibilitatea de care sunt capabilă, iar pentru a-ți da

o alinare și mai mare, îmi însușesc Sensibilitatea divină și

cu aceasta vreau să te compătimesc, să schimb inima mea

într-un râu de dulceață și să-l vărs într-a ta, pentru a îndulci

amărăciunea pe care o simți din cauza pierderii sufletelor.

Este foarte dureros acest strigăt al tău, Isuse; mai mare

suferință decât abandonul Tatălui îți provoacă pierderea

167

sufletelor care se îndepărtează de tine, care face să iasă din

Inima ta această dureroasă plângere. O, Isuse al meu,

mărește în toți Harul, astfel ca nimeni să nu se piardă, iar

ispășirea mea să fie în favoarea acelor suflete care ar trebui

să se piardă, pentru a nu fi pierdute. În cele din urmă, te rog,

o, Isuse, pentru această însingurare a ta, să dai ajutor atât

de multor suflete care te iubesc, pentru a le avea ca

însoțitoare în abandonul tău; căci se pare că le depărtezi de

tine, lăsându-le în întuneric. Durerile lor să fie rugăciuni,

care să cheme sufletele aproape de tine și să te aline în

durerea ta.

***

A XXII-a oră (14:00-15:00)

A TREIA ORĂ DE AGONIE PE CRUCE,

MOARTEA LUI ISUS.

AL CINCILEA CUVÂNT AL LUI ISUS PE CRUCE

O, Isuse al meu, Răstignitule muribund, îți îmbrățișez

Crucea și simt focul care arde toată Preasfânta ta Persoană...

Inima îți bate foarte puternic și ridicându-ți coastele, te

chinuie sfâșietor, groaznic, iar întreaga ta Preasfântă

Umanitate suportă o transformare încât devii de

nerecunoscut. Iubirea care înflăcărează Inima ta te

istovește și te arde, iar Tu, neputând să o cuprinzi, simți

puternic chinul, nu doar pe cel cauzat de setea trupului dată

de vărsarea întregului tău Sânge, ci mult mai mult de setea

arzătoare pentru mântuirea sufletelor noastre. Tu, precum

apa, ai vrea să ne bei, pentru a ne pune pe toți în siguranță

168

în tine; de aceea adunându-ți slăbitele forțe, strigi: „Mi-e

sete!”

Ah, această cerere o repeți fiecărei inimi: „Mi-e sete de

voința ta, de afecțiunile tale, de dorințele tale, de iubirea

ta! Apă mai proaspătă și dulce nu poți să-mi dai, decât

sufletul tău; Oh, nu mă fă să ard! Am o sete arzătoare, de

aceea nu simt doar că-mi arde limba și gâtul, încât nu

mai pot articula un cuvânt, dar simt că mi se istovesc

Inima și viscerele ... Ai milă de setea mea, ai milă…!”

Și, delirând de o așa mare sete, te abandonezi Voinței

Tatălui ...

Ah, Inima mea nu poate trăi văzând cruzimea

dușmanilor tăi care, în loc de apă, îți dau fiere și oțet, iar Tu

nu le refuzi! Ah, înțeleg; este fierea atâtor greșeli, este oțetul

pasiunilor noastre nedomesticite, care în loc să-ți dea

alinare, te ard și mai mult ... O, Isuse al meu, iată inima mea,

gândurile mele, dragostea mea; iată întreaga mea ființă,

pentru a-ți stinge setea și pentru a da alinare gurii tale arse

și amare. Tot ceea ce am, tot ceea ce sunt, sunt pentru tine,

o, Isuse. Dacă pentru a salva chiar și un singur suflet ar fi

necesare durerile mele, iată, sunt gata să sufăr totul; mă

ofer ție în întregime, fă din mine ceea ce îți place mai mult.

Vreau să ispășesc durerea ta pentru toate sufletele care se

pierd și durerea pe care ți-o dau cele care, în loc să-ți ofere

alinare la arzătoarea sete care te mistuie din cauza

tristeților și abandonărilor pe care Tu le permiți sufletelor,

se închid în sinea lor și așa te chinuie și mai mult.

AL ȘASELEA CUVÂNT AL LUI ISUS PE CRUCE

Muritorul meu Bine, marea nesfârșită a durerilor tale,

focul care te consumă și, mai mult decât orice, Voința

Supremă a Tatălui care vrea ca Tu să mori, nu ne mai face

169

să sperăm că Tu vei putea continua să mai trăiești ..., iar eu

cum voi putea trăi fără tine? Îți lipsește puterea, ochii tăi se

împăienjenesc, Fața ta se transformă și se acoperă cu o

paloare mortală; gura îți este întredeschisă, respirația

îngreunată și întreruptă; nu mai există speranță că te pot

reînsufleți. Peste focul care te arde intră un ger și o sudoare

rece care îți udă fruntea. Mușchii și nervii se contractă tot

mai mult din cauza durerilor îngrozitoare și a

străpungerilor cuielor, rănile încă se mai măresc, iar eu

tremur și simt că mor. Te privesc, Binele meu, și văd că din

ochii tăi coboară ultimele lacrimi, vestind apropiata ta

moarte, în timp ce cu dificultate faci să se audă încă un

cuvânt: „Totul s-a împlinit”.

O, Isuse al meu, ai epuizat deja totul, nu mai ai nimic;

Iubirea a ajuns la capătul ei ... Iar eu m-am consumat, oare,

în totalitate din Iubire pentru tine? Ce mulțumire ar fi

trebuit eu să-ți dau și nu ți-am dat, cât de recunoscătoare

ar fi trebuit să fiu și nu am fost? Isuse al meu, vreau să

ispășesc pentru toți respingerea Iubirii tale și să te consolez

pentru înfruntările pe care le primești din partea oamenilor

în Iubirea ta și să te mângâi pentru ofensele pe care le

primești de la oameni în timp ce Te consumi din iubire pe

cruce.

AL ȘAPTELEA CUVÂNT † MOARTEA LUI ISUS

Isuse al meu, răstignitule muribund, deja ești pe

punctul de a-ți da ultima suflare din viața ta muritoare...

Preasfânta ta Umanitate este deja împietrită, Inima se pare

că nu mai bate. Cu Maria Magdalena îmbrățișez picioarele

tale și, dacă ar fi posibil, aș vrea să-mi dau viața pentru a o

însufleți pe a ta. Între timp văd, o, Isuse, că redeschizi ochii

tăi muribunzi și de pe cruce te uiți împrejur, ca și cum ai

170

vrea să le zici adio tuturor ... Te uiți la Mama ta muritoare,

care nici nu mai mișcă și nu mai are nici voce, atât de multe

sunt durerile pe care le simte, și-i spui: „Adio Mamă, Eu

plec, dar te voi ține în Inima mea; Tu să ai milă de ai mei

și ai tăi fii”... Te uiți la Magdalena care plânge, la fidelul

Ioan, și cu privirile tale le spui și lor: „Adio!”. Cu iubire te

uiți spre dușmanii tăi și cu privirea le spui: „Eu vă iert și vă

dau sărutul păcii”...

Privirii tale nimic nu-i scapă; de la toți îți iei rămas bun

și pe toți îi ierți. Apoi îți aduni toate forțele și cu vocea

puternică și răsunătoare strigi: „Tată, în mâinile tale

încredinţez sufletul meu! ”

Și plecând capul, Tu îți dai sufletul.

O, Isuse al meu, la acest strigăt natura întreagă se

înfioară și plânge moartea ta, moartea Creatorului ei.

Pământul se cutremură puternic, și prin tremurul său pare

că plânge și vrea să-i scuture pe oameni pentru a te

recunoaște ca adevăratul Dumnezeu; vălul Templului se

despică, morții învie, iar soarele, care până acum a plâns

durerile tale, cu oroare și-a retras lumina ...

La acest strigăt dușmanii tăi îngenunchiază și,

bătându-și pieptul, spun: „Cu Adevărat Acesta este Fiul lui

171

Dumnezeu!”. Iar Mama ta, împietrită și muritoare, suferă

dureri mai dure decât moartea.

Mortul meu Isus, cu acest strigăt ne pui și pe noi toți

în mâinile Tatălui, pentru a nu ne mai respinge. De aceea ai

strigat puternic, nu doar cu vocea, dar cu toate durerile tale

și cu vocea Sângelui tău: „Tată, în mâinile tale încredințez

Duhul meu și toate sufletele!”

Isuse al meu, chiar și eu mă abandonez în tine, dă-mi

harul de a muri în întregime în Iubirea ta, în Vrerea ta; te

rog, să nu permiți niciodată, nici în viață, nici în moarte, ca

eu să ies din Preasfânta ta Voință. De asemenea vreau să

ispășesc pentru toți cei care nu se abandonează total în

Preasfânta ta Voință, astfel pierzând sau reducând prețiosul

rod al Răscumpărării. Cât de mare este durerea Inimii tale

văzând pe atâția care scapă din brațele tale și se

abandonează în sinea lor? Ai milă de toți, o, Isuse, chiar și

de mine!

1. Sărut capul tău încoronat cu spini și îți cer

iertare pentru multele mele gânduri de mândrie, de ambiție

și propria stimă. Îți promit că, ori de câte ori îmi va veni un

gând care nu este numai pentru tine, o, Isuse, și voi fi în

situația de a te ofensa, voi striga imediat: „Isus și Maria,

aveți grijă de sufletul meu!”

2. O, Isuse, sărut ochii tăi, udați încă de lacrimi

și acoperiți de sânge închegat, îți cer iertare pentru fiecare

dată în care te-am ofensat cu priviri rele și nesăbuite. Îți

promit că de fiecare dată, când ochii mei vor fi atrași să

privească lucruri pământești, voi striga imediat: „Isus și

Maria, aveți grijă de sufletul meu!”

3. Isuse al meu, sărut Preasfintele tale urechi,

asurzite până în ultimele momente de insulte și de

groaznicele înjurături; îți cer iertare pentru dățile în care

172

am ascultat sau am făcut să se asculte discursuri care să ne

îndepărteze de tine, și pentru atât de multe discursuri rele

pe care oamenii le fac. Îți promit că, ori de câte ori mă voi

afla în situația de a auzi discursuri care nu îți plac, voi striga

imediat: „Isus și Maria, aveți grijă de sufletul meu!”

4. O, Isuse al meu, sărut Preasfânta ta Față,

palidă, învinețită și sângerândă, îți cer iertare pentru

multele disprețuiri, ofense și insulte pe care le primești de

la noi, făpturi lașe, cu păcatele noastre. Și, ori de câte ori voi

fi tentat să nu-ți dau ție toată slava, iubirea și adorația pe

care ți-le datorez, îți promit că voi striga imediat: „Isus și

Maria, aveți grijă de sufletul meu!”

5. Isuse al meu, sărut Preasfânta ta gură, arsă și

foarte amară; îți cer iertare pentru dățile în care te-am

ofensat cu discursuri sau cuvinte rele și de câte ori m-am

întrecut să te amărăsc și să-ți măresc setea. Îți promit că, de

ori de câte ori îmi va veni gândul de a spune lucruri care ar

putea să te ofenseze, voi striga imediat: „Isus și Maria, aveți

grijă de sufletul meu!”

6. O, Isuse, sărut Preasfântul tău gât, încă mai

văd semnele lanțurilor și ale funiilor care te-au asuprit. Îți

cer iertare pentru multele legături și atașamente ale

oamenilor, care au adăugat la gâtul tău funii și lanțuri, îți

promit că, ori de câte ori mă voi simți tulburată de

atașamente, dorințe și sentimente care nu sunt pentru tine,

voi striga imediat: „Isus și Maria, aveți grijă de sufletul

meu!”.

7. Isuse al meu, sărut umerii tăi Preasfinți, îți cer

iertare pentru atâtea satisfacții nepermise și pentru

multele păcate comise cu cele cinci simțuri ale trupului

nostru. Îți promit că, de fiecare dată când îmi va veni gândul

de a avea o oarecare plăcere sau satisfacție care să nu fie

173

spre slava ta, voi striga imediat: „Isus și Maria, aveți grijă de

sufletul meu!”

8. Isuse al meu, sărut Preasfântul tău piept și îți

cer iertare pentru atâtea răceli, indiferențe, timidități și

nerecunoștințe oribile pe care le primești de la oameni. Și,

dacă uneori mă voi simți rece în Iubirea ta, voi striga

imediat: „Isus și Maria, aveți grijă de sufletul meu!”

9. O, Isuse al meu, sărut Preasfintele tale mâini,

îți cer iertare pentru toate faptele care nu sunt făcute

pentru tine, pentru cele rele și pentru acele pe care iubirea

proprie, interesul sau propria stimă, le fac să devină rele. De

fiecare dată, când îmi va veni gândul de a face ceva care să

nu fie doar pentru iubirea ta, voi striga imediat: „Isus și

Maria, aveți grijă de sufletul meu!”

10. O, Isuse al meu, sărut Preasfintele tale

picioare, îți cer iertare pentru atât de mulți pași și atât de

multe căi bătute fără o dreaptă intenție și pentru atât de

mulți care se îndepărtează de tine pentru a merge în

căutarea plăcerilor pământești. Îți promit că, ori de câte ori

îmi va veni gândul să mă îndepărtez de tine, voi striga

imediat: „Isus și Maria, aveți grijă de sufletul meu!”

11. O, Isuse, sărut Preasfânta ta Inima, iar în Ea

intenționez să pun, cu sufletul meu, toate sufletele

răscumpărate de tine, pentru ca toate să fie mântuite și nici

una exclusă ... O, Isuse, încuie-mă în Inima ta și închide în

așa fel porțile, încât eu să nu pot vedea altceva decât pe tine.

Îți promit că, ori de câte ori îmi va veni gândul de a ieși din

această Inimă, eu voi striga imediat: „Isus și Maria vouă, vă

dăruiesc inima și sufletul meu!”

***

174

A XXIII-a oră (15:00-16:00)

ISUS MORT ESTE STRĂPUNS CU O LOVITURĂ

DE SULIȚĂ. ISUS ESTE DAT JOS DE PE CRUCE

O, Isuse al meu, ești deja mort! Iar eu, stând în Inima

ta, încep deja să mă bucur de roadele copleșitoare ale

Răscumpărări tale ... Cei mai mulți necredincioși se apleacă

cu reverență înaintea ta, bătându-și pieptul și, ceea ce nu au

făcut înaintea Trupului tău viu, fac acum în fața Trupului

tău neînsuflețit. Natura se tulbură, soarele se întunecă,

pământul se cutremură, elementele resimt și par să ia parte

la moartea ta forte dureroasă. Îngerii, cuprinși de admirație

și de iubire, coboară cu miile din Cer, te adoră, te recunosc

și te confirmă ca adevăratul nostru Dumnezeu ... O, Isuse al

meu, chiar și eu unesc adorația mea cu a lor, și îți ofer

recunoștința mea și întreaga iubire a sărmanei mele inimi.

Dar văd că Iubirea ta nu este deplină și pentru a ne da

un semn încă și mai sigur, permiți ca un soldat să se apropie

de tine și cu o suliță să-ți despice Inima, făcându-te să verși

ultimele picături de sânge și apă închise încă în ea. O, Isuse,

n-ai vrea Tu să permiți ca această suliță să rănească chiar și

inima mea? Ah, da, aceasta să fie sulița care să rănească

dorințele mele, gândurile mele, bătăile inimii mele, voința

mea, și să-mi dea Vrerea ta, gândurile tale și întreaga ta

viață de iubire și de

sacrificiu!

Inimă a lui Isus al

meu, rănită de această

suliță, oh, purifică toate

sufletele, oferă un

refugiu tuturor inimilor,

o odihnă tuturor celor

175

dezamăgiți! Aceasta este rana din care Tu faci să iasă

Biserica, iubita ta Mireasă; de aici Sacramentele, de aici

viața sufletelor. Iar eu, împreună cu Preasfânta noastră

Mamă, rănită cumplit în Inimă, vreau să ispășesc ofensele,

abuzurile, profanările care se fac împotriva Bisericii tale

Sfinte. În virtutea acestei răni și din iubire pentru Maria,

Mama noastră preadulce, te rog să-i închizi pe toți în Inima

ta preaiubitoare și să-i protejezi, să-i aperi și să-i luminezi

pe Păstorii Bisericii tale.

O, Isuse al meu, după moartea ta sfâșietoare și foarte

dureroasă se pare că eu nu ar trebui să mai am viață

proprie, ci trebuie să-mi regăsesc viața în Inima ta rănită.

Astfel încât, orice lucru aș vrea să fac, o voi lua mereu din

această Inimă Divină ... Nu voi mai da niciodată viață

gândurilor mele, dar, dacă viață vor vrea, le voi lua pe ale

tale. Nu voi mai da niciodată viață vrerii mele, dar, dacă

viață va vrea, voi lua Voința ta Preasfântă. Nu va mai avea

niciodată viață iubirea mea, dar, dacă viață va vrea, voi lua

ca viață, Iubirea ta ... O, Isuse al meu, toată Voința ta este a

mea; aceasta este Voința ta, aceasta este vrerea mea.

Isuse al meu, ne-ai dat ultima dovadă a dragostei tale:

Inima ta este sfâșiată, altceva nu îți rămâne de făcut pentru

noi. Și iată că deja se pregătesc să te dea jos de pe Cruce; iar

eu, după ce am pus totul în tine, ies afară și, împreună cu

discipolii tăi dragi, vreau să înlătur cuiele din picioarele și

mâinile tale Preasfinte și, în timp ce eu îți înlătur cuiele, Tu

pironește-mă toată în tine.

Isuse, după ce te-au dat jos de pe Cruce, prima care tea

primit în brațele sale este Mama ta îndurerată și în brațele

sale capul tău străpuns cu blândețe se odihnește ... O, dulce

Mamă, nu mă desconsidera, lasă-mă în compania ta și fă ca,

împreună cu tine, chiar și eu să pot oferi ultimele îngrijiri

iubitului meu Isus. Dulce Mama mea, este adevărat că Tu

176

mă întreci în iubirea și în delicatețea cu care îl atingi pe Isus

al meu, dar eu voi încerca să te imit în modul cel mai bun

posibil, pentru a-l satisface în toate pe adorabilul Isus. De

aceea pun împreună cu mâinile tale Preasfinte pe ale mele

și extrag toți spinii care îi înconjoară capul, vrând să unesc

profundele mele adorații cu ale tale ...

Cerească Mamă, deja apropii mâinile de ochii lui Isus

al meu, pentru a șterge sângele coagulat, care într-o zi

dădeau lumină întregii lumi, iar acum sunt întunecați și

stinși. O, Mamă, mă unesc cu tine să-i sărutăm împreună și

să-i adorăm profund ... Văd urechile lui Isus al meu îmbibate

de sânge, strivite de palme și sfâșiate de spini. O, Mamă, să

punem adorațiile noastre înăuntrul acelor urechi care nu

mai aud și care atât de mult au suferit, pentru a rechema

atât de multe suflete surde și îndârjite la vocile Harului. O,

dulce Mamă, văd fața ta îndurerată și înlăcrimată uitânduse

intens la Fața adorată a lui Isus. Unesc durerea mea cu a

ta; să-i îndepărtăm împreună noroiul și scuipăturile care lau

deformat și să adorăm acea Față a Maiestății Divine, care

îndrăgostea Cerul și Pământul și care acum nu mai dă

semne de viață ... O, dulce Mamă, să-i sărutăm împreună

gura, acea gură Divină care cu suavitatea cuvântului său a

atras la Inima sa atât de multe suflete. Mamă, cu însăși gura

ta vreau să sărut acele buze învinețite și însângerate și să le

ador profund.

O, dulce Mama mea, împreună cu tine vreau să sărut

și să sărut din nou Trupul adorabil a lui Isus al meu, rănit în

întregime; pun mâinile mele într-ale tale, pentru a pune la

loc acele bucăți de carne care atârnă și a le adora profund ...

O, Mamă, să sărutăm acele mâini creatoare, care au făcut

atât de multe minuni pentru noi, iar acum sunt străpunse,

încovoiate, deja reci și înțepenite din cauza morții. Să

închidem în aceste sfinte răni soarta tuturor sufletelor;

177

Isus, înviind, le va găsi puse aici de către tine și nici unul nu

se va pierde. O, Mamă, să adorăm împreună aceste răni

profunde, în numele tuturor și împreună cu toți.

O, Cerească Mamă, văd că te apropii să îi săruți

picioarele sărmanului Isus ... Cât sunt de sfâșiate aceste

răni! Cuiele au îndepărtat o bună parte din carne și piele și

greutatea Preasfântului Trup le-a sfâșiat groaznic. Să le

sărutăm împreună, să le adorăm, ca oamenii, atunci când

merg, să simtă pașii lui Isus care îi urmează de aproape și

să nu îndrăznească să-l ofenseze.

Văd, o, dulce Mamă, că îți întorci privirea către Inima

adorată a lui Isus ... Ce vom face în această Inimă? Tu mă vei

învăța, Mamă, mă vei înmormânta în Ea, mă vei închide cu

piatra mormântului și, depozitând aici înăuntru inima și

viața mea, voi rămâne ascunsă până în veșnicie. Dă-mi

iubirea ta, Mamă, pentru a-l iubi pe Isus, și durerea ta,

pentru a implora pentru toți și pentru a ispăși orice ofensă

care se va aduce acestei Inimi!

Amintește-ți, o, Mamă, când îl vei înmormânta pe Isus

cu mâinile tale, că și eu vreau să fiu înmormântată cu El,

pentru a putea învia cu El și cu tot ceea ce este al său.

Iar acum, un cuvânt pentru tine, dulce Mama mea. Te

compătimesc foarte mult și, cu toată revărsarea sărmanei

mele inimi, aș vrea să reunesc toate bătăile de inimă,

dorințele, viețile oamenilor, și să ți le aduc în act de

compătimire și de iubire. Te compătimesc în profunda

durere pe care ai suferit-o, văzându-l pe Isus mort,

încoronat cu spini, sfâșiat de biciuiri și de cuie; văzând acei

ochi care nu te mai privesc, acele urechi care nu mai ascultă

vocea ta, acea gură care nu îți mai vorbește; văzând acele

mâini care nu te mai îmbrățișează, acele picioare care nu te

lăsau niciodată și care, chiar de la distanță au urmat mereu

pașii tăi ... Vreau să-ți ofer însăși Inima lui Isus plină de

178

iubire, pentru a te compătimi așa cum meriți și pentru a

oferi o alinare cumplitelor tale dureri.

***

A XXIV-a oră (16:00-17:00)

ÎNMORMÂNTAREA LUI ISUS.

PREASFÂNTA MARIA DEZOLATĂ

Îndurerata mea Mamă, văd că te pregătești pentru

ultimul sacrificiu, să-l înmormântezi pe Fiul tău mort Isus

și, foarte resemnată la dorințele Cerului, îl însoțești și cu

mâinile tale îl depui în mormânt; și, în timp ce aranjezi acele

membre și vrei să-i zici adio și să-i dai ultimul sărut, din

cauza durerii simți cum ți se smulge inima din piept. Iubirea

te țintuiește asupra acelor membre, iar prin forța iubirii și

a durerii, viața ta este pe cale să se stingă împreună cu

decedatul tău Fiu ... Sărmana Mamă, ce vei face fără Isus? El

este Viața și totul tău; și totuși asta-i Vrerea Celui Veșnic. Va

trebui să lupți cu două puteri de neînvins: Iubirea și Vrerea

Divină. Iubirea te imobilizează, încât nu te poți despărți;

Vrerea Divină se impune și vrea sacrificiul ... Sărmana

Mamă, cum vei face? Cât te compătimesc! Oh, îngeri ai

Cerului, veniți și ridicați-o de lângă trupul înțepenit al lui

Isus, căci altfel va muri!

Oh, o, minune! În timp ce părea moartă împreună cu

Isus, aud vocea sa tremurândă și întreruptă de gemete, care

spune: „Fiule iubit, Fiule, aceasta era unica alinare care

îmi mai rămânea și care înjumătățea durerile mele:

preasfânta ta Umanitate, să mă revărs asupra acestor

răni, să le ador, să le sărut. Acum și aceasta mi se ia,

deoarece Vrerea Divină așa dorește și eu mă resemnez;

179

dar să știi, o Fiule, că vreau și îmi este greu. Numai la

gândul de a o face forțele mă părăsesc, iar viața mi se

scurge. Oh, dă-mi voie, o Fiule, pentru a putea primi viața

și puterea să fac amara despărțire, să rămân

înmormântată toată în tine și să iau pentru mine viața

ta, durerile tale, reparările tale și tot ceea ce ești Tu. Ah,

doar un schimb de viață dintre tine și mine poate să-mi

dea forța de a împlini sacrificiul de a mă despărți de

tine!”.

Așa hotărâtă, îndurerata mea Mamă, văd cum din nou

treci cu privirea asupra acelor membre și pui în capul lui

Isus pe al tău; sărutându-l închizi în el gândurile tale și iei

pentru tine spinii săi, tristele și ofensatele sale gânduri și tot

ceea ce a suferit în capul său Preasfânt … Oh, cum ai vrea să

însuflețești gândirea lui Isus cu a ta, pentru a putea da viață

pentru viață! Deja simți că începi să retrăiești, căci ai luat în

mintea ta gândurile și spinii lui Isus.

Îndurerată Mamă, te văd sărutând ochii morți ai lui

Isus și mă simt străpunsă văzând că Isus nu te mai privește...

De câte ori privirile sale te umpleau de Paradis și te făceau

să reînvii din moarte la viață, iar acum, nevăzându-te

privită, simți că mori! De aceea în ochii lui Isus îi așezi pe ai

tăi și îi iei pentru tine pe ai săi, lacrimile și amărăciunile sale

la vederea ofenselor oamenilor și a multelor insulte și

jigniri...

Dar văd, străpunsa mea Mamă, că săruți Preasfintele

sale urechi și îl chemi și rechemi, spunând:

„Fiul meu, este oare posibil că nu mă mai asculți, Tu

care la orice mic semn al meu mă auzeai? Iar acum plâng

și te chem și nu mă asculți? Oh, Iubirea este cel mai crud

tiran! Tu erai pentru mine mai mult decât însăși viața

mea, iar acum va trebui să supraviețuiesc la o durere așa

de mare? De aceea, o, Fiule, las auzul meu într-al tău și

iau pentru mine ceea ce a suferit auzul tău Preasfânt,

180

ecoul tuturor ofenselor care răsunau în auzul tău; doar

acestea îmi pot da viață, chinurile și durerile tale”.

În timp ce spui aceasta, este atât de mare durerea și

contracțiile inimii, încât îți pierzi vocea și rămâi nemișcată.

Sărmana mea Mamă, sărmana mea mamă, cât te

compătimesc! Câte morți crunte nu suporți!

Dar Vrerea Divină se impune și îți dă elan, iar tu te uiți

la Preasfânta sa Față, o săruți și exclami: „Fiule Adorat, cât

ești de desfigurat! Oh, dacă iubirea nu mi-ar spune că

ești Fiul meu, viața mea și totul meu, nu te-aș mai

recunoaște, atât ești de nerecunoscut! Frumusețea ta s-a

transformat în deformare, obrajii tăi s-au transformat

în vânătăi; lumina, farmecul Feței tale – că a te vedea și

a fi fericită era același lucru - s-a transformat în paloare

mortală, o, Fiule iubit! Fiule în ce stare ai ajuns! Ce urâtă

lucrare a făcut păcatul asupra Preasfintelor tale

membre! Oh, cum nedespărțita ta Mamă ar vrea să-ți

înapoieze frumusețea originală! Vreau să reunesc fața

mea cu a ta și să o iau pentru mine pe a ta, palmele,

scuipăturile, disprețuirile și tot ceea ce ai suferit în

Preasfânta ta Față. Oh, Fiule, dacă mă vrei vie, dă-mi

durerile tale, căci altfel eu mor!”.

Și este atât de mare durerea ta, încât te sufocă, îți

întrerupe cuvântul și te apleci ca moartă peste Fața lui Isus.

Sărmană Mamă, cât te compătimesc! Îngeri ai mei, veniți să

o ridicați pe Mama mea; durerea sa este imensă, o inundă, o

sufocă și nu îi mai rămân nici viață, nici putere. Însă Vrerea

Divină, rupând aceste valuri de suferință, îi redă viața ...

Ești deja pe gura lui Isus și, sărutând-o, simți că ți se

amărăsc buzele din cauza fierii care a făcut să fie atât de

amară gura sa și, gemând, continui:

„Fiul meu, spune un ultim cuvânt Mamei tale.

Posibil că va trebui să nu mai ascult vocea ta? Toate

cuvintele pe care mi le-ai spus în viață, ca atât de multe

181

săgeți îmi rănesc Inima de durere și de iubire, iar acum,

văzându-te mut, se repun în mișcare în sfâșiata mea

Inimă, îmi dau atât de multe morți și cu o forță vie, ar

vrea să smulgă un ultim cuvânt al tău. Dar neavându-l,

mă sfâșie și îmi spun: „Așadar nu-l vei mai asculta, nu vei

mai auzi dulcele său accent, melodia cuvântului său

creator! Atât de multe paradisuri crea în mine câte

cuvinte spunea ... Ah, Paradisul meu s-a sfârșit și nu voi

mai avea altceva decât amărăciuni! Ah, Fiule, vreau să îți

dau limba mea pentru a o însufleți pe a ta ... Dă-mi ceea

ce ai suferit Tu în Preasfânta ta gură: amărăciunea fierii,

setea ta arzătoare, reparările și rugăciunile tale; și

auzind așa vocea ta prin intermediul acestora, durerea

mea va fi mai suportabilă și Mama ta va putea trăi prin

intermediul durerilor tale”.

Mamă sfâșiată, văd că te grăbești, pentru că cei care îți

stau în jur vor să închidă mormântul și, aproape din zbor,

iei mâinile lui Isus într-ale tale, le săruți, le strângi la Inimă

și, punând mâinile tale într-ale sale, iei pentru tine durerile

și străpungerile acelor mâini Preasfinte ... Apoi te îndrepți

spre picioarele lui Isus, uitându-te la sfâșierea crudă la care

le-a supus cuiul, și, în timp ce le așezi pe ale tale, iei pentru

tine acele răni și te oferi să alergi în locul lui Isus spre

păcătoși, pentru a-i smulge de la iad ...

Îngrijorată Mamă, te văd că îi spui adio Inimii

străpunse a lui Isus ... Aici te oprești; este ultimul asalt

asupra Inimii tale de mamă; ți-o simți smulsă din piept din

cauza vehemenței iubirii și durerii, și singură fuge să se

așeze în Inima preasfântă a lui Isus. Iar tu, văzându-te fără

inimă, te grăbești să iei în inima ta, Inima sa Preasfântă,

Iubirea sa respinsă de atât de mulți oameni, atâtea dorințe

arzătoare ale sale neîmplinite din cauza ingratitudinilor lor,

și acele dureri și străpungeri ale Inimii Preasfinte te vor ține

răstignită pentru toată viața. Și, uitându-te la rana care s-a

182

lărgit, o săruți, atingi sângele său și, simțind Viața lui Isus, ai

puterea de a te despărți cu toată amărăciunea. Deci, îl

îmbrățișezi și permiți ca piatra mormântului să îl închidă.

Îndurerata mea Mamă, plângând te rog să nu permiți

pentru moment ca Isus să fie îndepărtat din privirile

noastre; așteaptă ca mai întâi să mă închid în Isus, pentru a

lua în mine viața sa. Dacă tu, care ești cea Fără Pată, toată

Sfântă, plină de Har, nu poți trăi fără Isus, cu atât mai puțin

eu, care sunt slăbiciunea, mizeria, cea plină de păcate. Cum

pot eu să trăiesc fără Isus? Mamă îndurerată, nu mă lăsa

singură, ia-mă cu tine, dar mai întâi, așază-mă toată în Isus,

golește-mă de toate ca să-l pot pune pe Isus de tot în mine,

așa cum l-ai pus în tine. Începe cu mine oficiul matern pe

care Isus ți l-a dat stând pe cruce și, sărăcia mea extremă

deschizând Inima ta de mamă, cu mâinile tale închide-mă

toată în Isus.

Închide în mintea mea gândurile lui Isus, ca să nu intre

în mine niciun alt gând. Închide ochii lui Isus într-ai mei, ca

să nu poată fugi din privirea mea niciodată, și auzul său întral

meu, ca să Îl ascult mereu și să împlinesc în toate

Preasfânta sa Vrere. Așază Fața sa într-a mea, ca privindu-l

fix, desfigurat din iubire pentru mine fiind, să îl iubesc, să îl

compătimesc și să ispășesc; limba sa într-a mea, ca să

vorbesc, să mă rog și să învăț cu limba lui Isus; mâinile sale

într-ale mele, ca fiecare mișcare pe care o fac și fiecare faptă

pe care o săvârșesc să aibă viață din faptele și acțiunile lui

Isus; pune picioarele sale într-ale mele, ca fiecare pas al

meu să fie pentru alți oameni o viață de salvare, de forță și

de zel.

Iar acum, suferinda mea Mamă, permite-mi să sărut

Inima sa și să ating preasfântul său Sânge și, închizând tu

Inima sa într-a mea, să pot trăi din Iubirea sa, din dorințele

sale, din durerile sale ... În cele din urmă, ia mâna dreaptă

rigidă a lui Isus, ca să-mi dea ultima binecuvântare.

183

Piatra închide mormântul și tu, sfâșiată, îl săruți și

plângând îi spui adio și pleci; dar este atât de mare durerea

ta, încât în această situație rămâi pietrificată și înghețată ...

Străpunsa mea Mamă, împreună cu tine îi spun adio lui Isus

și, plângând, vreau să mă așez alături de tine, ca să-ți ofer la

fiecare suspin, întristare și durere un cuvânt de alinare, o

privire plină de compasiune. Voi aduna lacrimile tale și Te

voi susține în brațele mele, când voi vedea că leșini.

Dar văd că ești silită să te reîntorci la Ierusalim pe

calea pe care ai venit ... După câțiva pași ești deja înaintea

Crucii pe care Isus a suferit atât de mult și apoi a murit, iar

tu alergi, o îmbrățișezi și, văzând-o colorată de sânge, una

câte una se reînnoiesc în Inima ta durerile pe care Isus le-a

suferit pe ea; însă, neputând să conții durerea, gemând,

exclami:

„O, cruce, cum, atât de crudă cu Fiul meu? Ah, în

nimic nu l-ai protejat! Ce rău ți-a făcut? Nu mi-ai permis

mie, îndurerată Mamă, să-i dau nici măcar un strop de

apă în timp ce o cerea, iar la gura arsă i-ai dat fiere și

oțet! Inima mea străpunsă mi–o simt topită și aș fi vrut

să o întorc spre buzele sale pentru a-i potoli setea, însă

am avut durerea de a mă vedea respinsă ... O, Cruce,

crudă da, dar sfântă, divinizată și sfințită prin contactul

cu Fiul meu! Acea cruzime pe care ai folosit-o cu El,

preschimb-o în compasiune pentru păcătoșii muritori; și,

pentru chinurile pe care le-a suferit pe tine, obține har și

putere pentru sufletele care suferă, ca nici unul să nu se

piardă din cauza încercărilor și a crucilor ... Prea mult

mă costă sufletele: mă costă viața unui Fiu-Dumnezeu,

iar Eu, fiind Co-răscumpărătoare și Mamă, le leg de tine,

o Cruce.”

Sărutând-o și din nou sărutând-o, pleci ... Sărmana

Mamă, cât te compătimesc! La fiecare pas și întrevedere se

nasc noi dureri, care cresc în intensitate și, devenind mai

184

amare, te inundă, te îneacă și în fiecare moment simți că

mori ...

Și iată că ești deja în acel punct în care, în dimineața

aceasta, L-ai întâlnit terminat sub greutatea enormă a

crucii, picurând sânge, cu o împletitură de spini pe cap, spini

care, lovindu-se de cruce, pătrundeau în interior, dându-i la

fiecare lovitură dureri de moarte. Privirile lui Isus,

întâlnindu-se cu ale tale, căutau milă, însă soldații, pentru a

vă împiedica această alinare, l-au împins și l-au făcut să

cadă, făcându-l să verse nou sânge. Tu vezi țărâna îmbibată,

te arunci la pământ și, în timp ce săruți acel sânge, te aud

spunând: „Îngeri mei, veniți să apărați acest Sânge, astfel

ca nicio picătură să nu fie călcată și profanată”.

Îndurerată Mamă, lasă-mă să-ți dau mâna pentru a te

ridica și alina, deoarece văd că leșini deasupra Sângelui lui

Isus. Cum mergi, ai parte de noi dureri; peste tot vezi urme

de sânge și îți amintești de durerile lui Isus, deci grăbești

pasul și te închizi în Cenacol ... Și eu mă închid în Cenacol,

dar Cenacolul meu este Inima Preasfântă a lui Isus și de

acolo vreau să vin la tine, să-ți țin companie în acest ceas al

amarei dezolări. Nu mă lasă inima să te las singură în atât

de multă durere.

Dar mă simt străpunsă văzând că, mișcându-ți capul,

simți cum îți pătrund spinii pe care i-ai luat de la Isus și

înțepăturile tuturor păcatelor noastre făcute cu gândul,

care, pătrunzându-ți până în ochi, te fac să plângi lacrimi de

Sânge. Și, având în ochii tăi ochii lui Isus, înaintea ochilor tăi

trec toate ofensele creaturilor. Cât de amărâtă rămâi! Cât

de bine înțelegi ceea ce a suferit Isus, având în tine propriile

sale dureri! Însă o durere nu o așteaptă pe cealaltă ... Cu cât

asculți mai bine, cu atât simți că te asurzește ecoul vocilor

oamenilor și diversitatea ofenselor lor, care ajungându-ți în

Inimă, ți-o străpung, iar tu repeți: „Fiule, cât ai suferit!”.

185

Dezolată Mamă, cât te compătimesc! Dă-mi voie să îți

șterg fața udată de lacrimi și de sânge; dar mă simt tulburată

văzând-o acum acoperită de vânătăi, de nerecunoscut și

palidă, de o paloare mortală ... Înțeleg: sunt suferințele lui

Isus, pe care le-ai luat asupra ta, care te fac să suferi atât de

mult încât, cum miști buzele pentru a te ruga sau cum

suspină înfocatul tău piept, simți respirația amară și buzele

arse de setea lui Isus ...

Sărmana mea Mamă, cât te compătimesc! Durerile tale

cresc tot mai mult și, luând mâinile tale într-ale mele, le văd

străpunse de cuie. Acestea sunt mâinile în care simți

durerea și vezi crimele, trădările, sacrilegiile și toate faptele

rele, care repetă loviturile, lărgind rănile și accentuându-le

din ce în ce mai mult ... Cât te compătimesc! Tu ești

adevărata Mamă răstignită, într-atât încât nici picioarele nu

rămân fără cuie, dimpotrivă nu doar că ți le simți pironite,

ci și smulse de atâția pași nelegiuiți și de sufletele care merg

în iad, iar tu alergi lângă ele, ca să nu cadă în flăcările iadului.

Dar asta încă nu este tot, străpunsă Mamă. Toate

durerile, reunindu-se împreună, fac ecou în Inima ta și ți-o

străpung, nu cu șapte săbii, ci cu mii și mii de săbii. Mai mult

de atât, având în tine Inima dumnezeiască a lui Isus, care

conține toate inimile și în inima căruia pulsează bătăile

tuturor inimilor, pe măsură ce pulsează spune: „Suflete!

Iubire!”, iar tu, (Mamă), prin bătaia inimii (lui Isus) care

spune: „Suflete!”, în bătaia inimii tale simți toate păcatele

care curg și simți că îți dau moarte; iar în bătaia inimii (lui

Isus) care spune: „Iubire!”, tu simți că dai viață; astfel că te

afli într-un act continuu al morții și al vieții.

Mamă răstignită, privindu-te, compătimesc durerile

tale; sunt de nespus. Aș vrea să transform ființa mea în

limbă și voce pentru a te compătimi, însă, în fața atâtor

dureri, compătimirea mea este mai nimic. De aceea, chem

îngerii, însăși Treimea Sfântă și mă rog să pună în jurul tău

186

armoniile lor, mulțumirile lor și frumusețea lor, pentru a-ți

îndulci și compătimi durerile tale intense, să te susțină în

brațele lor și să transforme în iubire toate durerile tale.

Iar acum, dezolată Mamă, îți mulțumesc în numele

tuturor, pentru tot ceea ce ai suferit și te rog, pentru această

amară dezolare a ta, să vii să mă asiști în momentul morții

mele ... Când voi fi singură și abandonată de toți, în mijlocul

miilor de neliniști și temeri, vino tu atunci, să-mi redai

compania pe care de multe ori ți-am oferit-o în viață; vino și

asistă-mă, așază-te alături de mine și pune pe fugă

dușmanul; spală sufletul meu cu lacrimile tale, acoperă-mă

cu Sângele lui Isus, îmbracă-mă cu meritele sale,

înfrumusețează-mă și reînsănătoșește-mă cu durerile tale și

cu toate durerile și faptele lui Isus, și în virtutea lor, fă să

dispară toate păcatele mele, obține-mi iertare totală. Și, în

momentul ultimei mele suflări, primește-mă în brațele tale,

pune-mă sub mantia ta, ascunde-mă din ochii vrăjmașului,

du-mă în zbor spre Cer și pune-mă în brațele lui Isus.

Rămânem înțeleși așa, draga mea Mamă!

Iar acum te rog să redai compania pe care ți-am oferito

azi, tuturor celor care sunt în agonie. Fii Mama tuturor.

Sunt momente grele și este nevoie de mare ajutor. De aceea

nu refuza nimănui mângâierea ta de mamă!

Un ultim cuvânt: în timp ce te las, te rog să mă închizi

în Inima Preasfântă a lui Isus, iar tu, îndurerata mea Mama,

fii străjer pentru mine, ca Isus să nu mă scoată afară, iar eu,

chiar dacă aș vrea, să nu pot ieși. De aceea îți sărut mâna

mamă, iar Tu binecuvântează-mă.

187

„Ah, dacă FIAT-UL Divin nu m-ar fi susținut ...

eu aș fi murit de multe ori pentru câte chinuri a

suferit dragul meu Fiu!”

(„Fecioara Maria în Împărăția Voinței Divine” – a XXVII-a zi)

188

CUPRINS

Prezentare ......................................................................................6

Pregătire înainte de fiecare oră ............................................45

Mulțumire după fiecare oră ....................................................46

Prima oră ........................................................................................47

A II-a oră..........................................................................................50

A III-a oră ........................................................................................53

A IV-a oră ........................................................................................55

A V-a oră ..........................................................................................66

A VI-a oră ........................................................................................71

A VII-a oră .......................................................................................77

A VIII-a oră .....................................................................................85

A IX-a oră .........................................................................................89

A X-a oră ...........................................................................................92

A XI-a oră .........................................................................................93

A XII-a oră .......................................................................................97

A XIII-a oră ......................................................................................99

A XIV-a oră ......................................................................................104

A XV-a oră .......................................................................................106

A XVI-a oră .....................................................................................108

A XVII-a oră ....................................................................................113

A XVIII-a oră ..................................................................................122

A XIX-a oră ......................................................................................133

A XX-a oră ........................................................................................156

A XXI-a oră ......................................................................................162

A XXII-a oră .....................................................................................167

A XXIII-a oră ....................................................................................174

A XXIV-a oră .....................................................................................178

Vointa Divina

Pagini

17 mai, 2021

ORELE PĂTIMIRII DOMNULUI NOSTRU ISUS CRISTOS

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu