Îndurerata mea Mamă, văd că te pregătești pentru ultimul sacrificiu, să-l înmormântezi pe Fiul tău mort Isus și, foarte resemnată la dorințele Cerului, îl însoțești și cu mâinile tale îl depui în mormânt; și, în timp ce aranjezi acele membre și vrei să-i zici adio și să-i dai ultimul sărut, din cauza durerii simți cum ți se smulge inima din piept. Iubirea te țintuiește asupra acelor membre, iar prin forța iubirii și a durerii, viața ta este pe cale să se stingă împreună cu decedatul tău Fiu... Sărmana Mamă, ce vei face fără Isus? El este Viața și totul tău; și totuși asta-i Vrerea Celui Veșnic. Va trebui să lupți cu două puteri de neînvins: Iubirea și Vrerea Divină. Iubirea te imobilizează, încât nu te poți despărți; Vrerea Divină se impune și vrea sacrificiul... Sărmana Mamă, cum vei face? Cât te compătimesc! Oh, îngeri ai Cerului, veniți și ridicați-o de lângă trupul înțepenit al lui Isus, căci altfel va muri!
Oh, o, minune! În timp ce părea moartă împreună cu Isus, aud vocea sa tremurândă și întreruptă de gemete, care spune: „Fiule iubit, Fiule, aceasta era unica alinare care îmi mai rămânea și care înjumătățea durerile mele: preasfânta ta Umanitate, să mă revărs asupra acestor răni, să le ador, să le sărut. Acum și aceasta mi se ia, deoarece Vrerea Divină așa dorește și eu mă resemnez; dar să știi, o Fiule, că vreau și îmi este greu. Numai la gândul de a o face forțele mă părăsesc, iar viața mi se scurge. Oh, dă-mi voie, o Fiule, pentru a putea primi viața și puterea să fac amara despărțire, să rămân înmormântată toată în tine și să iau pentru mine viața ta, durerile tale, reparările tale și tot ceea ce ești Tu. Ah, doar un schimb de viață dintre tine și mine poate să-mi dea forța de a împlini sacrificiul de a mă despărți de tine!”.
Așa hotărâtă, îndurerata mea Mamă, văd cum din nou treci cu privirea asupra acelor membre și pui în capul lui Isus pe al tău; sărutându-l închizi în el gândurile tale și iei pentru tine spinii săi, tristele și ofensatele sale gânduri și tot ceea ce a suferit în capul său Preasfânt… Oh, cum ai vrea să însuflețești gândirea lui Isus cu a ta, pentru a putea da viață pentru viață! Deja simți că începi să retrăiești, căci ai luat în mintea ta gândurile și spinii lui Isus.
Îndurerată Mamă, te văd sărutând ochii morți ai lui Isus și mă simt străpunsă văzând că Isus nu te mai privește... De câte ori privirile sale te umpleau de Paradis și te făceau să reînvii din moarte la viață, iar acum, nevăzându-te privită, simți că mori! De aceea în ochii lui Isus îi așezi pe ai tăi și îi iei pentru tine pe ai săi, lacrimile și amărăciunile sale la vederea ofenselor oamenilor și a multelor insulte și jigniri...
Dar văd, străpunsa mea Mamă, că săruți Preasfintele sale urechi și îl chemi și rechemi, spunând:
„Fiul meu, este oare posibil că nu mă mai asculți, Tu care la orice mic semn al meu mă auzeai? Iar acum plâng și te chem și nu mă asculți? Oh, Iubirea este cel mai crud tiran! Tu erai pentru mine mai mult decât însăși viața mea, iar acum va trebui să supraviețuiesc la o durere așa de mare? De aceea, o, Fiule, las auzul meu într-al tău și iau pentru mine ceea ce a suferit auzul tău Preasfânt, ecoul tuturor ofenselor care răsunau în auzul tău; doar acestea îmi pot da viață, chinurile și durerile tale”.
În timp ce spui aceasta, este atât de mare durerea și contracțiile inimii, încât îți pierzi vocea și rămâi nemișcată. Sărmana mea Mamă, sărmana mea mamă, cât te compătimesc! Câte morți crunte nu suporți!
Dar Vrerea Divină se impune și îți dă elan, iar tu te uiți la Preasfânta sa Față, o săruți și exclami: „Fiule Adorat, cât ești de desfigurat! Oh, dacă iubirea nu mi-ar spune că ești Fiul meu, viața mea și totul meu, nu te-aș mai recunoaște, atât ești de nerecunoscut! Frumusețea ta s-a transformat în deformare, obrajii tăi s-au transformat în vânătăi; lumina, farmecul Feței tale – că a te vedea și a fi fericită era același lucru - s-a transformat în paloare mortală, o, Fiule iubit! Fiule în ce stare ai ajuns! Ce urâtă lucrare a făcut păcatul asupra Preasfintelor tale membre! Oh, cum nedespărțita ta Mamă ar vrea să-ți înapoieze frumusețea originală! Vreau să reunesc fața mea cu a ta și să o iau pentru mine pe a ta, palmele, scuipăturile, disprețuirile și tot ceea ce ai suferit în Preasfânta ta Față. Oh, Fiule, dacă mă vrei vie, dă-mi durerile tale, căci altfel eu mor!”.
Și este atât de mare durerea ta, încât te sufocă, îți întrerupe cuvântul și te apleci ca moartă peste Fața lui Isus. Sărmană Mamă, cât te compătimesc! Îngeri ai mei, veniți să o ridicați pe Mama mea; durerea sa este imensă, o inundă, o sufocă și nu îi mai rămân nici viață, nici putere. Însă Vrerea Divină, rupând aceste valuri de suferință, îi redă viața...
Ești deja pe gura lui Isus și, sărutând-o, simți că ți se amărăsc buzele din cauza fierii care a făcut să fie atât de amară gura sa și, gemând, continui:
„Fiul meu, spune un ultim cuvânt Mamei tale. Posibil că va trebui să nu mai ascult vocea ta? Toate cuvintele pe care mi le-ai spus în viață, ca atât de multe săgeți îmi rănesc Inima de durere și de iubire, iar acum, văzându-te mut, se repun în mișcare în sfâșiata mea Inimă, îmi dau atât de multe morți și cu o forță vie, ar vrea să smulgă un ultim cuvânt al tău. Dar neavându-l, mă sfâșie și îmi spun: „Așadar nu-l vei mai asculta, nu vei mai auzi dulcele său accent, melodia cuvântului său creator! Atât de multe paradisuri crea în mine câte cuvinte spunea... Ah, Paradisul meu s-a sfârșit și nu voi mai avea altceva decât amărăciuni! Ah, Fiule, vreau să îți dau limba mea pentru a o însufleți pe a ta... Dă-mi ceea ce ai suferit Tu în Preasfânta ta gură: amărăciunea fierii, setea ta arzătoare, reparările și rugăciunile tale; și auzind așa vocea ta prin intermediul acestora, durerea mea va fi mai suportabilă și Mama ta va putea trăi prin intermediul durerilor tale”.
Mamă sfâșiată, văd că te grăbești, pentru că cei care îți stau în jur vor să închidă mormântul și, aproape din zbor, iei mâinile lui Isus într-ale tale, le săruți, le strângi la Inimă și, punând mâinile tale într-ale sale, iei pentru tine durerile și străpungerile acelor mâini Preasfinte... Apoi te îndrepți spre picioarele lui Isus, uitându-te la sfâșierea crudă la care le-a supus cuiul, și, în timp ce le așezi pe ale tale, iei pentru tine acele răni și te oferi să alergi în locul lui Isus spre păcătoși, pentru a-i smulge de la iad...
Îngrijorată Mamă, te văd că îi spui adio Inimii străpunse a lui Isus... Aici te oprești; este ultimul asalt asupra Inimii tale de mamă; ți-o simți smulsă din piept din cauza vehemenței iubirii și durerii, și singură fuge să se așeze în Inima preasfântă a lui Isus. Iar tu, văzându-te fără inimă, te grăbești să iei în inima ta, Inima sa Preasfântă, Iubirea sa respinsă de atât de mulți oameni, atâtea dorințe arzătoare ale sale neîmplinite din cauza ingratitudinilor lor, și acele dureri și străpungeri ale Inimii Preasfinte te vor ține răstignită pentru toată viața. Și, uitându-te la rana care s-a lărgit, o săruți, atingi sângele său și, simțind Viața lui Isus, ai puterea de a te despărți cu toată amărăciunea. Deci, îl îmbrățișezi și permiți ca piatra mormântului să îl închidă.
Îndurerata mea Mamă, plângând te rog să nu permiți pentru moment ca Isus să fie îndepărtat din privirile noastre; așteaptă ca mai întâi să mă închid în Isus, pentru a lua în mine viața sa. Dacă tu, care ești cea Fără Pată, toată Sfântă, plină de Har, nu poți trăi fără Isus, cu atât mai puțin eu, care sunt slăbiciunea, mizeria, cea plină de păcate. Cum pot eu să trăiesc fără Isus? Mamă îndurerată, nu mă lăsa singură, ia-mă cu tine, dar mai întâi, așază-mă toată în Isus, golește-mă de toate ca să-l pot pune pe Isus de tot în mine, așa cum l-ai pus în tine. Începe cu mine oficiul matern pe care Isus ți l-a dat stând pe cruce și, sărăcia mea extremă deschizând Inima ta de mamă, cu mâinile tale închide-mă toată în Isus.
Închide în mintea mea gândurile lui Isus, ca să nu intre în mine niciun alt gând. Închide ochii lui Isus într-ai mei, ca să nu poată fugi din privirea mea niciodată, și auzul său într-al meu, ca să Îl ascult mereu și să împlinesc în toate Preasfânta sa Vrere. Așază Fața sa într-a mea, ca privindu-l fix, desfigurat din iubire pentru mine fiind, să îl iubesc, să îl compătimesc și să ispășesc; limba sa într-a mea, ca să vorbesc, să mă rog și să învăț cu limba lui Isus; mâinile sale într-ale mele, ca fiecare mișcare pe care o fac și fiecare faptă pe care o săvârșesc să aibă viață din faptele și acțiunile lui Isus; pune picioarele sale într-ale mele, ca fiecare pas al meu să fie pentru alți oameni o viață de salvare, de forță și de zel.
Iar acum, suferinda mea Mamă, permite-mi să sărut Inima sa și să ating preasfântul său Sânge și, închizând tu Inima sa într-a mea, să pot trăi din Iubirea sa, din dorințele sale, din durerile sale ... În cele din urmă, ia mâna dreaptă rigidă a lui Isus, ca să-mi dea ultima binecuvântare.
Piatra închide mormântul și tu, sfâșiată, îl săruți și plângând îi spui adio și pleci; dar este atât de mare durerea ta, încât în această situație rămâi pietrificată și înghețată... Străpunsa mea Mamă, împreună cu tine îi spun adio lui Isus și, plângând, vreau să mă așez alături de tine, ca să-ți ofer la fiecare suspin, întristare și durere un cuvânt de alinare, o privire plină de compasiune. Voi aduna lacrimile tale și Te voi susține în brațele mele, când voi vedea că leșini.
Dar văd că ești silită să te reîntorci la Ierusalim pe calea pe care ai venit... După câțiva pași ești deja înaintea Crucii pe care Isus a suferit atât de mult și apoi a murit, iar tu alergi, o îmbrățișezi și, văzând-o colorată de sânge, una câte una se reînnoiesc în Inima ta durerile pe care Isus le-a suferit pe ea; însă, neputând să conții durerea, gemând, exclami:
„O, cruce, cum, atât de crudă cu Fiul meu? Ah, în nimic nu l-ai protejat! Ce rău ți-a făcut? Nu mi-ai permis mie, îndurerată Mamă, să-i dau nici măcar un strop de apă în timp ce o cerea, iar la gura arsă i-ai dat fiere și oțet! Inima mea străpunsă mi–o simt topită și aș fi vrut să o întorc spre buzele sale pentru a-i potoli setea, însă am avut durerea de a mă vedea respinsă... O, Cruce, crudă da, dar sfântă, divinizată și sfințită prin contactul cu Fiul meu! Acea cruzime pe care ai folosit-o cu El, preschimb-o în compasiune pentru păcătoșii muritori; și, pentru chinurile pe care le-a suferit pe tine, obține har și putere pentru sufletele care suferă, ca nici unul să nu se piardă din cauza încercărilor și a crucilor... Prea mult mă costă sufletele: mă costă viața unui Fiu-Dumnezeu, iar Eu, fiind Co-răscumpărătoare și Mamă, le leg de tine, o Cruce.”
Sărutând-o și din nou sărutând-o, pleci... Sărmana Mamă, cât te compătimesc! La fiecare pas și întrevedere se nasc noi dureri, care cresc în intensitate și, devenind mai amare, te inundă, te îneacă și în fiecare moment simți că mori...
Și iată că ești deja în acel punct în care, în dimineața aceasta, L-ai întâlnit terminat sub greutatea enormă a crucii, picurând sânge, cu o împletitură de spini pe cap, spini care, lovindu-se de cruce, pătrundeau în interior, dându-i la fiecare lovitură dureri de moarte. Privirile lui Isus, întâlnindu-se cu ale tale, căutau milă, însă soldații, pentru a vă împiedica această alinare, l-au împins și l-au făcut să cadă, făcându-l să verse nou sânge. Tu vezi țărâna îmbibată, te arunci la pământ și, în timp ce săruți acel sânge, te aud spunând: „Îngeri mei, veniți să apărați acest Sânge, astfel ca nicio picătură să nu fie călcată și profanată”.
Îndurerată Mamă, lasă-mă să-ți dau mâna pentru a te ridica și alina, deoarece văd că leșini deasupra Sângelui lui Isus. Cum mergi, ai parte de noi dureri; peste tot vezi urme de sânge și îți amintești de durerile lui Isus, deci grăbești pasul și te închizi în Cenacol... Și eu mă închid în Cenacol, dar Cenacolul meu este Inima Preasfântă a lui Isus și de acolo vreau să vin la tine, să-ți țin companie în acest ceas al amarei dezolări. Nu mă lasă inima să te las singură în atât de multă durere.
Dar mă simt străpunsă văzând că, mișcându-ți capul, simți cum îți pătrund spinii pe care i-ai luat de la Isus și înțepăturile tuturor păcatelor noastre făcute cu gândul, care, pătrunzându-ți până în ochi, te fac să plângi lacrimi de Sânge. Și, având în ochii tăi ochii lui Isus, înaintea ochilor tăi trec toate ofensele creaturilor. Cât de amărâtă rămâi! Cât de bine înțelegi ceea ce a suferit Isus, având în tine propriile sale dureri! Însă o durere nu o așteaptă pe cealaltă... Cu cât asculți mai bine, cu atât simți că te asurzește ecoul vocilor oamenilor și diversitatea ofenselor lor, care ajungându-ți în Inimă, ți-o străpung, iar tu repeți: „Fiule, cât ai suferit!”.
Dezolată Mamă, cât te compătimesc! Dă-mi voie să îți șterg fața udată de lacrimi și de sânge; dar mă simt tulburată văzând-o acum acoperită de vânătăi, de nerecunoscut și palidă, de o paloare mortală... Înțeleg: sunt suferințele lui Isus, pe care le-ai luat asupra ta, care te fac să suferi atât de mult încât, cum miști buzele pentru a te ruga sau cum suspină înfocatul tău piept, simți respirația amară și buzele arse de setea lui Isus...
Sărmana mea Mamă, cât te compătimesc! Durerile tale cresc tot mai mult și, luând mâinile tale într-ale mele, le văd străpunse de cuie. Acestea sunt mâinile în care simți durerea și vezi crimele, trădările, sacrilegiile și toate faptele rele, care repetă loviturile, lărgind rănile și accentuându-le din ce în ce mai mult... Cât te compătimesc! Tu ești adevărata Mamă răstignită, într-atât încât nici picioarele nu rămân fără cuie, dimpotrivă nu doar că ți le simți pironite, ci și smulse de atâția pași nelegiuiți și de sufletele care merg în iad, iar tu alergi lângă ele, ca să nu cadă în flăcările iadului.
Dar asta încă nu este tot, străpunsă Mamă. Toate durerile, reunindu-se împreună, fac ecou în Inima ta și ți-o străpung, nu cu șapte săbii, ci cu mii și mii de săbii. Mai mult de atât, având în tine Inima dumnezeiască a lui Isus, care conține toate inimile și în inima căruia pulsează bătăile tuturor inimilor, pe măsură ce pulsează spune: „Suflete! Iubire!”, iar tu, (Mamă), prin bătaia inimii (lui Isus) care spune: „Suflete!”, în bătaia inimii tale simți toate păcatele care curg și simți că îți dau moarte; iar în bătaia inimii (lui Isus) care spune: „Iubire!”, tu simți că dai viață; astfel că te afli într-un act continuu al morții și al vieții.
Mamă răstignită, privindu-te, compătimesc durerile tale; sunt de nespus. Aș vrea să transform ființa mea în limbă și voce pentru a te compătimi, însă, în fața atâtor dureri, compătimirea mea este mai nimic. De aceea, chem îngerii, însăși Treimea Sfântă și mă rog să pună în jurul tău armoniile lor, mulțumirile lor și frumusețea lor, pentru a-ți îndulci și compătimi durerile tale intense, să te susțină în brațele lor și să transforme în iubire toate durerile tale.
Iar acum, dezolată Mamă, îți mulțumesc în numele tuturor, pentru tot ceea ce ai suferit și te rog, pentru această amară dezolare a ta, să vii să mă asiști în momentul morții mele... Când voi fi singură și abandonată de toți, în mijlocul miilor de neliniști și temeri, vino tu atunci, să-mi redai compania pe care de multe ori ți-am oferit-o în viață; vino și asistă-mă, așază-te alături de mine și pune pe fugă dușmanul; spală sufletul meu cu lacrimile tale, acoperă-mă cu Sângele lui Isus, îmbracă-mă cu meritele sale, înfrumusețează-mă și reînsănătoșește-mă cu durerile tale și cu toate durerile și faptele lui Isus, și în virtutea lor, fă să dispară toate păcatele mele, obține-mi iertare totală. Și, în momentul ultimei mele suflări, primește-mă în brațele tale, pune-mă sub mantia ta, ascunde-mă din ochii vrăjmașului, du-mă în zbor spre Cer și pune-mă în brațele lui Isus. Rămânem înțeleși așa, draga mea Mamă!
Iar acum te rog să redai compania pe care ți-am oferit-o azi, tuturor celor care sunt în agonie. Fii Mama tuturor. Sunt momente grele și este nevoie de mare ajutor. De aceea nu refuza nimănui mângâierea ta de mamă!
Un ultim cuvânt: în timp ce te las, te rog să mă închizi în Inima Preasfântă a lui Isus, iar tu, îndurerata mea Mama, fii străjer pentru mine, ca Isus să nu mă scoată afară, iar eu, chiar dacă aș vrea, să nu pot ieși. De aceea îți sărut mâna mamă, iar Tu binecuvântează-mă.
„Ah, dacă FIAT-UL Divin nu m-ar fi susținut ...
eu aș fi murit de multe ori pentru câte chinuri a suferit
dragul meu Fiu!”
(„Fecioara Maria în Împărăția Voinței Divine” – a XXVII-a zi)
