Îndureratul meu Isus, te afli deja în afara închisorii; ești atât de istovit, încât te clatini la fiecare pas... Vreau să mă așez alături tine pentru a te susține, când voi vedea că ești gata să cazi. Dar văd că soldații te duc înaintea lui Caiafa, iar Tu, o, Isuse al meu, reapari în mijlocul lor ca Soarele, deși ești desfigurat, răspândești lumină peste tot ... Deja îl văd pe Caiafa cum tresaltă de bucurie, văzându-te atât de rău batjocorit. La reflexele luminii tale orbește și mai mult, iar în furia sa te întreabă din nou: „Așadar, într-adevăr Tu ești cu adevărat Fiul lui Dumnezeu?”
Iar Tu, Iubirea
mea, cu o Maiestate supremă, cu suavitatea vorbirii tale, cu obișnuitul tău
accent dulce și înduioșător, răpind inimile, răspunzi: „Da, eu sunt adevăratul Fiu al
lui Dumnezeu”. Iar dușmanii tăi, deși simt în ei toată puterea
cuvântului tău sufocând totul, fără a mai vrea să știe altceva, într-un singur
glas strigă: „Este vinovat de moarte,
este vinovat de moarte!”
Caiafa confirmă
sentința la moarte și te trimite la Pilat. Iar Tu, condamnatul meu Isus,
accepți această sentință, cu atâta iubire și resemnare, încât aproape că o
smulgi de la acest crud Pontif, ispășind toate păcatele făcute deliberat, și cu
toată răutatea, și pentru aceia care în loc să se căiască de răul făcut, se
bucură și tresaltă de veselie pentru păcatul făcut, iar aceasta îi duce la
orbirea oricărei lumini și sufocarea
oricărui har... Viața mea, Isuse, reparările și rugăciunile tale, sunt ecou în
inima mea, vreau să ispășesc și să mă rog împreună cu tine.
Dulcea mea Iubire,
văd că soldații, pierzând acea puțină stimă față de tine și văzându-te osândit
la moarte, te prind, adaugă funii și
lanțuri, te strâng atât de puternic, încât Persoana ta Divină este împiedicată
să pășească și împingându-te și târâindu-te, te scot din palatul lui
Caiafa...
Mulțimi de oameni
te așteaptă, dar nu e nimeni să te apere; iar Tu, Soarele meu Divin, apari în
mijlocul lor, voind cu Lumina ta să-i învălui pe toți. Și cum faci primii pași,
voind să închizi pașii tuturor oamenilor într-ai tăi, te rogi și ispășești
pentru cei care fac primii pași pentru a săvârși fapte rele: care pentru a se
răzbuna, care pentru a fura, care pentru a trăda, care pentru a ucide și altele... Oh, cum îți rănesc Inima toate aceste fărădelegi! Iar pentru a împiedica
atâta rău, te rogi, repari și te oferi pe tine însuți.
Dar, în timp ce te
urmez, văd că Tu, Isuse, Soarele meu, în momentul coborârii din Palatul lui
Caiafa, te întâlnești cu frumoasa Maria, dulcea noastră Mamă... Privirile
voastre se întâlnesc în același timp și se rănesc și, deși sunteți alinați pentru
că v-ați văzut, i-au naștere noi dureri: Tu, văzând-o pe Mama ta străpunsă,
palidă și îmbrăcată în doliu, iar Mama ta dragă văzându-te pe tine, Soarele
Divin, întunecat și acoperit de atâtea orori, plâns și acoperit de sânge...
Dar nu vă puteți bucura prea mult în schimbul de priviri și, cu durerea de a nu
putea să schimbați nici măcar un cuvânt, Inimile voastre își spun totul și,
topite una într-alta, încetați de a vă mai privi, pentru că soldații te împing;
și așa, călcat în picioare și târât, ajungi la Pilat... Isuse al meu, mă
unesc cu străpunsa ta Mamă pentru a te urma și pentru a mă contopi în tine
împreună cu Ea; și dându-mi o privire (plină) de iubire, binecuvântează-mă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu