Tristul și abandonatul meu Bine, în timp ce slăbita mea natură doarme în Inima ta îndurerată, somnul meu este adesea întrerupt de valurile de iubire și de durere ale Inimii tale Divine ... Între veghere și somn, aud loviturile care îți sunt date, mă trezesc și spun: Sărmanul meu Isus, este abandonat de toți! Nu e nimeni care să-ți ia apărarea; însă, în înăuntrul Inimii tale, eu îți ofer viața mea, pentru a-ți fi sprijin în momentul în care te vor lovi ... Și ațipesc din nou; dar o altă revărsare de iubire a Inimii tale Divine mă trezește și sunt asurzită de insultele pe care le primești, de bârfele, de urletele și de mișcarea mulțimii. Iubirea mea, cum de sunt toți împotriva ta? Ce ai făcut, de sunt ca niște lupi nervoși care vor să te sfâșie? Simt că-mi îngheață sângele auzind pregătirile pe care le fac dușmanii tăi, iar eu tremur și sunt preocupată, gândindu-mă ce să fac pentru a te apăra.
Dar îndureratul meu Isus, ținându-mă în Inima sa, mă strânge mai tare și îmi spune: „Fiica mea, nu am făcut nimic rău și am făcut totul (din iubire); sunt vinovat de iubire, care conține toate sacrificiile, iubirea care are un preț nemăsurat. Suntem abia la început; tu stai în Inima mea, observă totul, iubește-mă, taci și învață. Fă ca sângele tău înghețat să curgă prin venele mele pentru a da alinare Sângelui meu, membrelor mele, astfel ca, unită cu mine, să te pot reprimi și încălzi, pentru a avea parte de durerile mele, și împreună (fiind, tu) să poți dobândi tărie, văzându-mă suferind atât de mult. Aceasta va fi cea mai frumoasă apărare pe care mi-o vei face; să-mi fii fidelă și atentă”.
Iubirea mea dulce, este atât de mare gălăgia dușmanilor tăi, că nu mă mai lasă să adorm. Loviturile sunt din ce în ce mai violente; aud zgomotul lanțurilor cu care te-au legat atât de strâns, încât fac să-ți țâșnească sângele din încheieturi, lăsând urme pe acele drumuri ... Amintește-ți că sângele meu este al tău, iar cum Tu îl verși, al meu îl sărută, îl adoră, îl repară. Iubirea mea și Totul meu, sângele tău să fie lumină pentru toți aceia care te ofensează noaptea și magnet pentru a atrage toate inimile în jurul tău, Iubirea mea și Totul meu.
În timp ce te târăsc, aerul pare asurzitor din cauza strigătelor și fluierăturilor ... Ajungi deja înaintea lui Caiafa. Ești atât de răbdător, modest, umil; blândețea și răbdarea ta sunt atât de mari, încât îi terorizează pe înșiși dușmanii tăi, iar Caiafa, foarte mâniat, ar vrea să te devoreze ... Ah, cât de bine se distinge Inocența și păcatul!
Iubirea mea, în fața lui Caiafa, Tu ești considerat cel mai mare vinovat, în această condamnare. Deja Caiafa îi întreabă pe martori ce crime ai înfăptuit ... Ah, ar fi făcut mai bine să-i întrebe despre Iubirea ta! Și unii te acuză de un lucru, alții de altul, exagerând și contrazicându-se între ei; și în timp ce te acuză, soldații care stau lângă tine, te trag de păr, îți dau palme puternice peste Fața Preasfântă care fac să răsune toată sala, îți răsucesc buzele, te bat ..., și Tu taci, suferi, iar dacă îi privești, lumina ochilor tăi coboară în inimile lor și, neputând să o suporte, se îndepărtează de Tine, însă alții le iau locul, pentru a face asupra ta un mai mare masacru.
Dar între atâtea acuze și insulte, te văd că asculți, iar Inima îți bate puternic, pe punctul de a exploda din cauza durerii ... Spune-mi, suferindul meu Bine, ce s-a întâmplat din nou? Văd ceea ce îți fac dușmanii și totuși Iubirea ta este atât de mare, încât nerăbdător aștepți și oferi totul pentru mântuirea noastră; iar Inima ta repară cu mult calm calomniile, ura, mărturiile false, răul făcut cu premeditare celor nevinovați, și ispășești pentru cei care te ofensează prin instigările superiorilor și insultele ecleziasticilor ... Și, în timp ce unită cu tine, urmez înseși reparările tale, simt în tine o schimbare a unei noi dureri, nemaiîntâlnite până acum. Spune-mi, spune-mi ce este? Fă-mă părtașă la toate, o, Isuse.
„Fiica (mea), vrei să știi? Aud vocea lui Petru care spune că nu mă cunoaște; apoi a jurat și din nou a jurat fals și a negat că mă cunoaște. O, Petru, cum? Nu mă cunoști? Nu-ți amintești cu câte binefaceri te-am copleșit? Ah, dacă alții mă fac să mor de chinuri, tu mă faci să mor de durere! Ah, cât de rău ai făcut urmându-mă de la distanță, expunându-te apoi întâmplărilor!”
Pentru moment, dușmanii tăi continuă să te acuze, iar Caiafa, văzând că nu răspunzi la acuzațiile lor, îți spune: „Îți jur din nou pe Dumnezeul cel viu, spune-mi? Într-adevăr ești Tu fiul lui Dumnezeu?”
Iar Tu, din Iubire pentru mine, având mereu pe buzele tale cuvântul adevărului, arătând Maiestatea ta supremă, cu vocea sonoră și suavă, într-atât încât toți rămân înmărmuriți, chiar înșiși diavolii se scufundă în abis, răspunzi: „Tu o spui: da, Eu sunt adevăratul Fiu al lui Dumnezeu și într-o zi voi coborî pe norii cerului să judec toate națiunile”.
La cuvintele tale creatoare, toți rămân în tăcere, se simt înfiorați și înspăimântați; dar Caiafa, după câteva clipe de spaimă, revenindu-și, și mai furios ca o fiară sălbatică, le spune tuturor: „Ce nevoie mai avem de martori” a spus deja o mare blasfemie! Ce mai așteptăm ca să-l condamnăm? Este deja vinovat, să fie condamnat la moarte!”
Și, pentru a da mai multă putere cuvintelor sale, își sfâșie veșmintele cu atâta ură și furie, încât toți ca unul se năpustesc asupra ta, binele meu; care îți dă pumni peste cap, care te trage de păr, care îți dă palme, care te scuipă pe față, care te calcă în picioare ... Sunt atât de mari și multe suferințele pe care ți le provoacă, încât pământul se cutremură, iar Cerurile sunt zguduite. Iubirea și Viața mea, Isuse, așa cum aceștia te chinuie, la fel și sărmana mea inimă este sfâșiată de durere. Oh, permite-mi să ies din adorata ta Inimă și să înfrunt toate aceste batjocuri în locul tău. Ah, dacă mi s-ar permite, aș vrea să te scot din mâinile dușmanilor tăi; însă Tu nu vrei, deoarece voiești salvarea tuturor, iar eu sunt constrânsă să mă resemnez. Dar, Iubirea mea dulce, lasă-mă să te aranjez, să-ți pun părul în ordine, să-ți înlătur scuipăturile, să-ți șterg sângele și să mă închid în Inima ta, căci îl văd pe Caiafa, obosit, voind să se retragă și abandonându-te în mâna soldaților.
De aceea te binecuvântez, dar binecuvântează-mă și Tu și dă-mi sărutul Iubirii tale; iar eu mă închid în cuptorul Inimii tale Divine pentru a putea dormi. Pun gura mea pe Inima ta, astfel ca respirând să te sărut și, din bătăile tale de inimă, mai mult sau mai puțin suferinde, să îmi pot da seama dacă Tu suferi sau te odihnești. De aceea, îți fac aripi cu brațele mele pentru a te apăra, te îmbrățișez, mă strâng puternic la Inima ta și adorm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu