Răstignitul meu Bine, te văd pe Cruce ca pe tronul tău triumfal, în actul de a cuceri totul și toate inimile, și de a-i atrage atât de mult la tine, încât să se facă simțită pentru toți puterea ta supra-omenească... Natura, îngrozită de atâtea greșeli, se închină înaintea ta și așteaptă în liniște un cuvânt de-al tău, ca să-ți dea onoare și să facă recunoscută puterea ta absolută. Soarele tânguitor își retrage lumina, fiind în imposibilitatea de a-ți susține vederea, prea dureroasă. Iadul simte teroarea și în liniște așteaptă; astfel că totul este liniște... Străpunsa ta Mamă și ai tăi fideli, cu toții sunt muți, încremeniți de această vedere, ah, prea dureroasă a Umanității tale sfâșiate și dislocate, și liniștiți așteaptă un cuvânt de-al tău. Însăși Umanitatea ta, care zace într-o mare de durere, între spasmele cumplite ale agoniei, este liniștită, dar se teme că de la o răsuflare la alta Tu ai să mori... Ce poate fi mai mult? Înșiși perfizii Iudei, înșiși nemiloșii călăi, care cu puțin timp în urmă te insultau, te batjocoreau, te numeau impostor și răufăcător, chiar înșiși tâlharii care te insultau, toți tac și amuțesc. Remușcarea îi cuprinde și, dacă încearcă să-ți adreseze o insultă, aceasta moare pe buzele lor.
Dar, pătrunzând în interiorul tău, văd că Iubirea ta se revarsă, te sufocă și nu o poți conține și, constrâns de Iubirea ta care te chinuie mai mult decât însăși durerile, cu vocea puternică și înduioșătoare vorbești, ca Dumnezeu care ești, ridici ochii tăi muritori către Cer și exclami: „Tată, iartă-i pe ei că nu știu ce fac... ”
Și din nou te închizi în liniște, cufundat în dureri neînchipuite.
Răstignitule Isus, este posibilă atât de multă iubire? Ah, după atât de multe
dureri și insulte, primul tău cuvânt este de iertare, scuzându-ne înaintea
Tatălui de atâtea păcate! Ah, acest cuvânt îl faci să coboare în fiecare inimă
după păcat, și ești Tu primul care oferi iertarea! Dar cât de mulți îl resping
și nu-l acceptă! Atunci iubirea ta înnebunește, căci Tu dorești foarte mult și
vrei să dai tuturor iertarea și sărutul păcii... La cuvântul tău iadul tremură
și te recunoaște ca Dumnezeu; natura și toți rămân impresionați și recunosc
Divinitatea ta, nesfârșita ta Iubire și liniștiți așteaptă să vadă unde ajunge
ea. Și nu este doar vocea ta, ci și sângele tău, rănile tale, care strigă la fiecare
inimă după păcatul făcut: „Vino în brațele mele, că te iert, iar
sigiliul iertării este prețul Sângelui meu!”.
O, amabilul meu
Isus, repetă din nou acest cuvânt la câți păcătoși se află în lume, imploră pentru
toți milostivire, oferă tuturor meritele infinite al preaprețiosului tău Sânge;
pentru toți, o, bune Isuse, continuă să liniștești Dreptatea Divină și dă harul
oricui se află în actul iertării și nu se simte în putere.
Isuse al meu, Răstignitule adorat, în aceste trei ore de foarte amară agonie, Tu vrei să împlinești totul. În timp ce stai liniștit pe cruce, văd în tine că vrei să dai satisfacție în toate Tatălui, îi mulțumești pentru toți, satisfaci Tu pentru toți, ceri iertare pentru toți și pentru toți obții harul ca niciodată să nu te mai ofenseze; și pentru a obține aceasta de la Tatăl, recapitulezi toată Viața ta, din primul moment al Întrupării tale până la ultima respirație. Isuse al meu, Iubire nesfârșită, lasă-mă ca și eu să recapitulez toată Viața ta cu tine și cu nemângâiata Mamă.
RECAPITULĂM
VIAȚA ȘI DURERILE LUI ISUS
1. Dulcele meu
Isus, îți mulțumesc pentru spinii
care au străpuns adorabilul tău Cap, pentru sângele pe care l-ai vărsat, pentru
loviturile ce ți-au dat peste cap, pentru părul pe care ți l-au smuls... Îți
mulțumesc pentru cât bine ai făcut și ai obținut pentru toți, pentru luminile
și bunele inspirații pe care ni le-ai
dat și de câte ori ne-ai iertat păcatele făcute cu gândul din mândrie, orgoliu
și propria stimă. O, Isuse, îți cer
iertare, în numele tuturor, pentru fiecare dată când te-am încoronat cu
spini, pentru sângele pe care te-am făcut să-l verși din Preasfântul tău Cap,
pentru fiecare dată când n-am corespuns inspirațiilor tale. Pentru toate aceste
dureri pe care le-ai suferit, te rog
să ne dai harul de a nu mai păcătui niciodată cu gândul; în sfârșit îți ofer tot ceea ce ai suferit în
Preasfântul tău Cap, pentru a-ți da toată slava pe care ar fi trebuit să ți-o
dea oamenii, dacă ar fi folosit bine inteligența lor.
2. O, Isuse, ador Ochii tăi Preasfinți și, îți mulțumesc pentru lacrimile și
sângele pe care l-ai vărsat din cauza înțepăturilor groaznice ale spinilor,
pentru insultele, ridiculizările și batjocoririle suportate în toată Patima ta.
Îți cer iertare pentru toți cei care
se folosesc de vedere, pentru a te ofensa și pentru a te insulta și, te rog, pentru durerile suferite în
ochii tăi Preasfinți, să ne dai harul de a nu te mai ofensa cu priviri rele. Îți ofer tot ceea ce ai suferit în
ochii tăi Preasfinți, pentru a-ți da toată slava pe care oamenii ar fi trebuit
să ți-o ofere, dacă privirile lor ar fi fost îndreptate doar spre Cer și te-ar
privi doar pe tine, o, Isuse.
4. Ador și sărut, o, Isuse al meu, Fața ta Preasfântă și îți mulțumesc pentru cât ai suferit din cauza scuipăturilor,
palmelor și batjocoririlor primite și de câte ori te-ai lăsat călcat în
picioare de dușmanii tăi. Îți cer
iertare, în numele tuturor, de câte ori îndrăznim să te ofensăm, rugându-te ca pentru aceste palme și
scuipături, să faci ca Dumnezeirea ta să fie de toți recunoscută, lăudată și
slăvită; ba chiar, o, Isuse, eu însămi vreau să merg în toată lumea, să reunesc toate vocile oamenilor
și să le schimb în la fel de multe acte de laude, iubire și adorație, și vreau să-ți
aduc toate inimile oamenilor, astfel ca Tu să le dai tuturor Lumină, Adevăr și
Iubire, și să compătimească Persoana ta
Dumnezeiască. Și, în timp ce-i vei ierta pe toți, te rog să nu permiți ca cineva să Te mai ofenseze, dacă ar fi
posibil chiar și cu prețul sângelui meu. În sfârșit îți ofer tot ceea ce ai suferit în Preasfânta ta Față, pentru a-ți
da toată slava pe care oamenii ar fi trebuit să ți-o ofere, dacă nici unul nu
ar fi îndrăznit să te ofenseze.
5. Ador Preasfânta ta gură și îți mulțumesc
pentru primele tale gângureli, pentru laptele pe care l-ai supt, pentru fiecare
cuvânt pe care l-ai spus, pentru sărutările pe care le-ai dat Mamei tale
Preasfinte, pentru tot ceea ce ai mâncat, pentru amărăciunea fierii, pentru
setea arzătoare pe care ai suferit-o pe cruce și rugăciunile pe care le-ai
înălțat Tatălui. Îți cer iertare
pentru câte murmurări și discursuri rele și lumești fac oamenii și pentru câte
ofense spun. Vreau să-ți ofer
discursurile tale sfinte pentru a repara discursurile lor care nu sunt bune,
mortificarea gustului tău, pentru a repara lăcomia lor și toate ofensele pe
care ți le aduc prin folosirea rea a limbii; și tot ceea ce ai suferit în
Preasfânta ta Gură, pentru a-ți da toată slava pe care ar fi trebuit să ți-o
ofere toți oamenii, dacă nu ar fi îndrăznit să te ofenseze cu simțul gustului
și cu exagerările limbi.
6. O, Isuse, îți mulțumesc pentru toate și, în
numele tuturor, îți înalț un imn infinit de mulțumire veșnică; vreau să-ți ofer tot ceea ce ai suferit în
Preasfânta ta Persoană, pentru a-ți da toată slava pe care ar fi trebuit să ți-o
ofere toți oamenii, dacă și-ar fi pus în acord viața cu a ta.
7. Îți mulțumesc, o, Isuse, pentru cât ai suferit în Umerii tăi Preasfinți, pentru câte
lovituri ai primit, pentru câte răni ai lăsat să ți se deschidă pe Trupul tău
Preasfânt și pentru cât Sânge ai vărsat.
Îți cer iertare, în numele tuturor, ori de câte ori ești ofensat, de dragul
confortului cu plăceri interzise și rele.
Îți ofer dureroasa ta biciuire pentru a repara toate păcatele comise cu
diferite simțuri; atașamentul la propriile gusturi, la plăcerile sensibile, ale
propriului eu, la toate satisfacțiile naturale, și îți ofer tot ceea ce ai suferit în umerii tăi Preasfinți, pentru
a-ți da toată slava pe care oamenii ar fi trebuit să ți-o ofere, dacă, în toate,
ar fi încercat să-ți facă pe plac doar Ție și să se refugieze la umbra
protecției tale divine.
8. Isuse al meu,
sărut Piciorul tău stâng și îți mulțumesc pentru câți pași ai făcut
în timpul vieții tale muritoare și de câte ori ți-ai obosit sărmanele tale picioare,
pentru a merge în căutarea de suflete spre a le conduce la Inima ta. Îți ofer toate acțiunile tale, mișcări
și patimi, vrând să-ți dau reparare pentru toate și pentru toți. Îți cer iertare pentru cei care nu
lucrează cu intenție dreaptă. Unesc
acțiunile mele cu ale tale pentru a le diviniza și ți le ofer unite cu toate
faptele pe care le-ai făcut cu Preasfânta ta Umanitate în Voința ta Divină,
pentru a-ți da toată slava pe care ar fi trebuit să-ți ofere oamenii, dacă ar
fi lucrat cu sfințenie și cu scopuri drepte.
Îți sărut, o, Isuse, Piciorul drept și îți
mulțumesc pentru cât ai suferit și suferi pentru mine, în special în
această oră în care ești atârnat pe cruce. Îți
mulțumesc pentru sfâșietorul chin pe care îl provoacă cuiele în rănile
tale, care se despică tot mai mult din cauza greutății Trupului tău Preasfânt. Îți cer iertare pentru toate
neascultările și revoltele pe care le fac oamenii și îți ofer durerile Preasfintelor tale Picioare pentru a ispăși
aceste ofense, și pentru a-ți da toată slava pe care oamenii ar fi trebuit să ți-o
ofere dacă în toate ar fi fost supuși ție.
9. O, Isuse al
meu, sărut Mâna ta stângă și îți mulțumesc pentru cât ai suferit
pentru mine, de câte ori ai liniștit Dreptatea Divină, dând satisfacții pentru toți... Sărut Mâna ta dreaptă și îți mulțumesc pentru cât bine ai făcut
și faci pentru toți; în special îți
mulțumesc pentru opera Creației, a Răscumpărării și a Sfințeniei… Îți cer iertare în numele tuturor ori
de câte ori am fost nerecunoscători pentru toate binefacerile tale și pentru
atât de multe fapte pe care le-am făcut fără o dreaptă intenție. În reparare
pentru toate aceste ofense, vreau să-ți
ofer toată desăvârșirea și sfințenia faptelor tale, pentru a-ți da toată
acea slavă pe care ar fi trebuit să ți-o ofere oamenii, dacă ar fi corespuns la
toate aceste binefaceri.
10. O, Isuse al
meu, sărut Preasfânta ta Inimă și îți mulțumesc pentru cât ai suferit,
dornic și plin de iubire pentru toți și pentru fiecare în parte. Îți cer iertare pentru atât de multe
dorințe rele, pentru atât de multe sentimente și năzuințe care nu sunt bune, și
pentru atât de mulți, o, Isuse, care pun Iubirea ta pe al doilea loc după iubirea
oamenilor. Și, pentru a-ți da toată slava pe care aceștia ți-au refuzat-o, îți ofer tot ceea ce a făcut și
continuă să facă Inima ta adorabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu