A XVIII-a oră (10:00-11:00) ISUS IA CRUCEA ȘI SE ÎNDREAPTĂ SPRE CALVAR, UNDE ESTE DEZBRĂCAT

 

Isuse al meu, Iubire nesățioasă, văd că nu te potolești, simt dorințele tale de iubire și durerile tale. Inima îți bate puternic și în fiecare bătaie de inimă aud răbufniri, torturi, violențe de iubire, iar Tu, neputând să conții focul care te mistuie, te întristezi, gemi, suspini și în fiecare geamăt al tău te aud spunând: Cruce, fiecare picătură a Sângelui tău repetă: Cruce, toate chinurile tale, în care Tu înoți ca într-o mare nesfârșită, repetă între ele: Cruce!

Iar Tu exclami: „O Cruce iubită și suspinată, Tu singură îi vei mântui pe fiii mei, iar Eu concentrez în tine întreaga mea Iubire!”

 

A DOUA ÎNCORONARE CU SPINI

Dușmanii tăi, pentru moment, te duc din nou în Pretoriu, te dezbracă de mantia de purpură, voind să Te îmbrace cu hainele tale. Dar, vai, câtă durere! Aș suporta mai ușor să mor decât să te văd suferind atât de mult... Haina se agață de coroană și nu pot să o tragă în sus; așadar, cu o cruzime nemaivăzută, îți smulg totul împreună, haina și coroana. La tragerea brutală, mulți spini se rup și rămân înfipți în Capul tău Preasfânt; sângele îți curge șuvoaie și este atât de mare durerea, încât gemi. Dar dușmanii, indiferenți la suferințele tale, îți pun din nou haina și coroana, apăsând-o cu putere pe Capul tău, fac să îți ajungă spinii în ochi, în urechi și nu este parte a Capului tău Preasfânt care să nu simtă înțepăturile... Este atât de mare durerea, încât Tu te clatini sub acele mâini nemiloase, tremuri din cap până în picioare, aproape că mori între spasmele îngrozitoare și, cu ochii vlăguiți și plini de sânge, mă privești cu dificultate pentru a-mi cere ajutor în această mare durere...

Isuse al meu, Regele durerilor, lasă-mă să te susțin și să te strâng la inima mea. Aș vrea să iau focul care te mistuie ca să-i incinerez pe dușmani pentru a Te salva; dar Tu nu vrei, pentru că neliniștile pentru Cruce se fac mai arzătoare, iar Tu vrei să te sacrifici imediat pe ea, chiar și pentru dușmanii tăi...

Dar, în timp ce te strâng la inimă, Tu strângându-mă la (Inima) ta, îmi spui: „Fiica mea, lasă-mă să-mi revărs Iubirea. Ispășește împreună cu mine pentru aceia care, făcând binele, mă dezonorează. Acești Iudei mă îmbracă cu hainele mele pentru a mă discredita și mai mult înaintea poporului, să-l convingă că Eu sunt un răufăcător; acțiunea de a mă îmbrăca a fost aparent bună, dar de fapt în sine era rea... Ah, câți fac fapte bune, administrează Sacramente sau chiar participă la ele, cu scopuri umane și rele! Dar binele, făcut cu răutate, duce la duritate, iar Eu vreau să fiu încoronat pentru a doua oară, cu dureri mai cumplite decât prima dată, pentru a înfrânge această duritate, și cu spinii mei să-i atrag la Mine... Ah, fiica mea, această a doua încoronare îmi este mult mai dureroasă; îmi simt capul cum ar înota între spini și la fiecare mișcare pe care o fac sau la loviturile pe care mi le dau multe morți cumplite suport... Așa repar răutatea ofenselor; repar pentru aceia care în loc să se gândească la propria sfințenie, în orice stare a sufletului s-ar afla, se distrug și refuză Harul meu și așa se întorc să-mi dea spini mai înțepători, în timp ce Eu sunt constrâns să gem, să plâng cu lacrimi de sânge și să suspin mântuirea lor. Ah, eu fac totul pentru a-i iubi, iar oamenii fac totul pentru a mă ofensa! Măcar tu nu mă lăsa singur în chinurile mele și în reparările mele.”

 

 

ISUS ÎMBRĂȚIȘEAZĂ CRUCEA

Torturatul meu Bine, cu Tine ispășesc, cu Tine sufăr. Dar văd că dușmanii tăi te împing pe scări; poporul te așteaptă cu furie și neliniște. Deja te îndreaptă spre Crucea pregătită, pe care Tu cu atât de multe suspine o cauți; cu iubire o privești și cu pas hotărât Te apropii să o îmbrățișezi. Dar mai întâi o săruți și, cum un fior de bucurie îți străbate Preasfânta Umanitate, cu o supremă mulțumire a ta Te reîntorci să o privești și să-i măsori lungimea și lățimea... În ea, îi stabilești fiecăruia porțiunea, pentru toți oamenii, îi înzestrezi destul pentru a-i lega cu Divinitatea cu nodul nupțial și a-i face să devină moștenitorii Împărăției Cerurilor, și apoi, neputând conține iubirea cu care îi iubești, săruți din nou Crucea și îi spui: 

„Cruce adorată, în sfârșit te îmbrățișez! Ai fost suspinul Inimii mele, martiriul Iubirii mele; dar tu, o, Cruce, ai întârziat până acum, în timp ce pașii mei mereu spre tine se îndreptau. Cruce Sfântă, ai fost obiectivul dorințelor mele, scopul existenței mele aici jos. În tine concentrez întreaga mea ființă, în tine îi pun pe toți fiii mei, iar tu vei fi viața lor și lumina lor, apărarea, îngrijirea, tăria; tu îi vei sprijini în toate și îi vei conduce cu glorie în Cer... O, Cruce, Catedra Înțelepciunii, doar tu vei învăța adevărata sfințenie, doar tu vei forma eroii, apărătorii credinței creștine, martirii, sfinții. Cruce frumoasă, tu ești tronul meu și, trebuind să plec de pe pământ, vei rămâne tu în schimbul meu. Ție îți dau ca zestre toate sufletele; îngrijește-Mi-le, mântuiește-Mi-le, ție ți le încredințez”.

Spunând așa, nerăbdător ai luat-o pe umeri... Ah, Isuse al meu, pentru Iubirea ta crucea este prea lejeră și la greutatea crucii se unesc greutățile greșelilor noastre enorme, imense, cât întinderea cerurilor, iar Tu, istovitul meu Bine, te simți strivit sub greutatea multelor păcate. Sufletul tău rămâne terorizat la vederea lor și simți chinul fiecărui păcat; Sfințenia ta rămâne cutremurată dinaintea atâtor urâțenii și de aceea, lăsându-ți crucea pe umeri, te clatini, răsufli din greu, iar din Preasfânta ta Umanitate se preling sudorile morții.

Isuse, Iubirea mea, nu mă lasă inima să te las singur. Vreau să împart cu tine greutatea crucii, iar pentru a te despovăra de greutatea păcatelor mă ghemuiesc la picioarele tale. În numele tuturor oamenilor, vreau să-ți dau iubire pentru cine nu te iubește, laude pentru cine te disprețuiește, binecuvântări, mulțumiri, ascultare pentru toți... În oricare ofensă pe care o vei primi, intenționez să îți ofer întreaga mea ființă ca să-ți dau ispășire, intenționez să fac actul opus ofenselor pe care oamenii ți le aduc consolându-te, sărutându-te și făcând acte continue de iubire. Dar văd că sunt prea mizerabilă; am nevoie de tine pentru a putea să-ți dau ispășire cu adevărat. De aceea mă unesc cu Preasfânta ta Umanitate și împreună cu tine unesc gândurile mele cu ale tale, pentru a ispăși gândurile mele rele și ale tuturor; unesc ochii mei cu ai tăi, pentru a ispăși privirile rele; unesc gura mea cu a ta, pentru a ispăși insultele și discursurile rele; unesc inima mea cu a ta, pentru a ispăși tendințele, dorințele și afecțiunile rele... Într-un cuvânt, vreau să ispășesc tot ceea ce ispășește Preasfânta ta Umanitate, unindu-mă cu imensa ta Iubire pentru toți și pentru binele imens pe care îl faci tuturor. Dar încă nu sunt bucuroasă; vreau să mă unesc cu Divinitatea ta pentru a pierde al meu nimic în Ea și așa să-ți dau totul...

 

 

CALEA DUREROASĂ SPRE CALVAR

Răbdătorul meu Isus, văd că faci primii pași sub greutatea enormă a crucii, iar eu unesc pașii mei cu ai tăi, când Tu, slăbit, fără forțe, te vei clătina, când aproape vei cădea, eu voi fi lângă tine pentru a te susține, îmi voi pune umerii sub cruce pentru a împărți cu tine greutatea; iar Tu nu mă disprețui, ci acceptă-mă ca pe o fidelă companie a ta.

O, Isuse, Tu mă privești și văd că repari pentru aceia care nu poartă cu resemnare propria cruce, dimpotrivă înjură, se mânie, se sinucid și fac crime. Iar Tu implori pentru toți iubire și resemnare față de propria cruce; dar este atât de mare durerea ta, încât te simți strivit sub cruce...

Abia faci primii pași și deja Tu cazi sub ea; și în timp ce cazi te lovești de pietre și spinii se înfig mai mult în capul tău, astfel că toate rănile se adâncesc ieșind sânge curat. Din moment ce nu ai forță să te ridici, dușmanii tăi înfuriați, cu șuturi și cu spini, încearcă să te repună pe picioare. Iubirea mea căzută, lasă-mă să te ajut să te pun pe picioare, să te sărut și să-ți șterg sângele și împreună cu tine să ispășesc pentru aceia care păcătuiesc din ignoranță și din slăbiciune; și te rog să dai ajutor acestor suflete.

Isuse, Viața mea, dușmanii tăi, făcându-te să suferi spasme nemaiauzite, au reușit să te pună pe picioare. Iar în timp ce Tu reușești din greu să mergi, îți aud respirația îngreunată; Inima ta bate mai puternic și noi chinuri ți-o străpung intens..., iar Tu scuturi capul pentru a înlătura din ochii sângele care îi umple și nerăbdător privești...

Ah, Isuse al meu, am înțeles tot: este Mama ta, care precum o porumbiță, gemând, merge în căutarea ta, vrea să-ți spună un ultim cuvânt și să primească o ultimă privire de la tine. Iar Tu simți durerile ei, Inima sa sfâșiată în a ta, înduioșată și rănită de Iubirea ei și a ta... Deja o observi cum își face loc prin mulțime, vrea să te vadă cu orice preț, să te îmbrățișeze și să-ți dea ultimul adio. Dar Tu rămâi și mai străpuns, văzând paloarea sa mortală, și toate durerile tale retrăite în Ea prin puterea iubirii... Dacă Ea trăiește, este doar prin miracolul Atotputerniciei tale.

Tocmai îți îndrepți pașii spre ea, dar cu greu puteți să schimbați câteva priviri.

Oh, prăbușire a Ambelor Inimi! Soldații își dau seama și cu lovituri și îmbrânceli împiedică Mama și Fiul să-și ia rămas-bun pentru ultima oară. Este atât de mare tristețea pentru Amândoi, încât Mama ta rămâne împietrită de durere și e gata să cedeze. Fidelul Ioan și femeile evlavioase O sprijină, în timp ce Tu cazi din nou sub cruce... Atunci, îndurerata ta Mamă, ceea ce nu poate face cu trupul, pentru că este împiedicată, face cu sufletul: intră în tine, își însușește Vrerea celui Veșnic și, asociindu-se ție în toate chinurile tale, își face datoria de Mamă, te sărută, îți dă reparare, îți dă alinare, iar în toate rănile tale varsă balsamul îndureratei sale iubiri.

Chinuitul meu Isus, chiar și eu mă unesc cu străpunsa Mamă; îmi însușesc toate chinurile tale și, în orice picătură a sângelui tău, în orice rană, vreau să-ți fiu Mamă. Iar împreună cu Ea și cu tine vreau să ispășesc pentru toate întâlnirile periculoase și pentru aceia care se expun sau sunt forțați să se expună ocaziilor de a păcătui și rămân legați de păcat.

Tu, pentru moment gemi, căzut sub Cruce. Soldații se tem că ai putea muri sub greutatea atâtor suferințe și pentru atât de mult sânge vărsat… Cu toate acestea, cu lovituri de bici și șuturi, reușesc cu dificultate să te pună din nou pe picioare... Așa repari căderile repetate în păcat și păcatele grave făcute de orice pătură socială, te rogi pentru păcătoșii încăpățânați și plângi cu lacrimi de sânge pentru convertirea lor.

Dezamăgita mea Iubire, în timp ce te urmez în reparări, văd că nu reziști sub greutatea enormă a crucii. Deja tremuri în întregime; iar din cauza repetatelor lovituri pe care le primești, spinii se adâncesc tot mai mult în Preasfântului tău Cap; crucea, din cauza greutății sale, se adâncește în umăr atât de mult încât formează o rană atât de adâncă încât îți descoperă oasele... La fiecare pas se pare că mori, fiindu-ți imposibil să mergi mai departe. Dar Iubirea ta, care poate totul, îți dă tărie; și, simțind că ți se adâncește Crucea în umăr, repari pentru păcatele ascunse, care nefiind reparate, măresc asprimea spasmelor tale. Isuse al meu, lasă-mă să-mi pun umărul sub cruce, pentru a-ți ușura povara și a repara cu tine toate păcatele ascunse.

Dar dușmanii tăi, de teamă că Tu ai să mori sub ea, îl constrâng pe Simon din Cirene să te ajute să porți Crucea, care, fără voie și silit, nu te ajută din iubire, ci forțat, iar atunci în Inima ta se fac ecou toate tânguirile celor care suferă, absența resemnărilor, contestările, ura și disprețuirea suferințelor. Dar rămâi și mai străpuns văzând că sufletele consacrate ție, pe care le chemi ca însoțitori și ajutor în durerea ta, dispar și, dacă Tu le strângi la tine cu durere, ah, ele se dezleagă din brațele tale pentru a merge în căutarea de plăceri și așa te lasă singur în dureri… Isuse al meu, în timp ce ispășesc cu tine, te rog să mă strângi în brațele tale atât de puternic, încât să nu fie durere pe care Tu o vei suferi la care să nu particip și eu, ca să mă transform în ea și să te compensez din cauza abandonului tuturor creaturilor.

Dezamăgitul meu Isus, mergi cu dificultate, în întregime încovoiat, dar văd că te oprești și încerci să privești. Inima mea, ce este, ce vrei? Ah, este Veronica, care, fără să-i fie teamă de nimic, cu o maramă îți șterge Fața cu mult curaj, acoperită toată de sânge, iar Tu o lași imprimată în semn de recunoștință... Generosul meu Isus, chiar și eu vreau să te șterg, dar nu cu o maramă, ci vreau să Te consolez cu întreaga mea ființă. Vreau să intru în interiorul tău și să-ți dau, o Isuse, palpitații pentru palpitații, respirații pentru respirații, afecțiuni pentru afecțiuni, dorințe pentru dorințe. Mă arunc în Preasfânta ta Inteligență și, făcând să treacă în imensitatea Voinței tale toate aceste palpitații, respirații, afecțiuni și dorințe, vreau să le înmulțesc la infinit... 

O, Isuse al meu, vreau să formez valuri de palpitații pentru a face ca nici o palpitație rea să nu aibă repercusiuni în Inima ta și așa să alin toate amărăciunile tale interioare; valuri de afecțiuni și de dorințe, pentru a îndepărta toate afecțiunile și dorințele rele, care ar putea să întristeze în vreun fel Inima ta; valuri de respirații și de gânduri, pentru a îndepărta orice respirație și gând care ar putea în vreun fel să-ți dea neplăceri. Voi sta bine de veghe, o, Isuse, așa încât nimic să nu te mai întristeze și să adauge alte amărăciuni chinurilor tale ... O, Isuse, fă ca întregul meu interior să înoate în imensitatea ta, și așa Iubirea și Voința ta, îmi vor fi suficiente pentru a nu lăsa să intre în interiorul tău iubire neadecvată, nici voință care ar putea să-ți provoace neplăcere. Între timp, dușmanii, văzând cu ochi răi acest act al Veronicăi, te biciuiesc, te împing, te obligă să mergi...

Câțiva pași și te oprești din nou; dar Iubirea ta, sub greutatea atâtor dureri, nu se oprește și, văzând femeile evlavioase care plâng din cauza durerilor tale, uiți de tine și le consolezi spunându-le: „Fiice, nu plângeți pentru chinurile mele, ci pentru păcatele voastre și ale fiilor voștri”.

Ce povață sublimă! Cât este de dulce cuvântul tău! O, Isuse, cu Tine ispășesc lipsa de iubire și îți cer harul de a mă face să uit de mine însămi, așa încât să nu-mi aduc aminte decât de Tine.

Dar dușmanii tăi, auzindu-te vorbind, se înfurie, te trag cu funiile și te împing cu multă ură, făcându-te să cazi, iar în timp ce cazi, te lovești de pietre. Greutatea crucii te chinuie, iar Tu simți că mori. Lasă-mă să te susțin și să ocrotesc cu mâinile mele Fața ta Preasfântă... ! Văd că atingi pământul și că răsufli din greu în sângele (tău vărsat); dar dușmanii tăi vor să te ridice în picioare, te trag cu funiile, te ridică de păr, îți dau șuturi, dar totul în zadar... Tu mori, Isuse al meu! Ce chin, mi se rupe inima de durere! Și aproape târându-te, te conduc pe muntele Calvar... În timp ce ei te târăsc, aud că repari toate ofensele sufletelor consacrate ție, care îți provoacă o așa mare greutate căci,  Tu oricât te forțezi să te ridici, nu reușești. Și așa, târât și călcat în picioare, ajungi pe Calvar lăsând pe unde treci urma roșie a Sângelui tău prețios.

 

ISUS ESTE DEZBRĂCAT ȘI ÎNCORONAT CU SPINI PENTRU A TREIA OARĂ

 

Dar aici, noi dureri te așteaptă; te dezbracă din nou, îți smulg haina și coroana de spini. Ah, Tu gemi simțind cum ți se smulg spinii din cap; și în timp ce îți smulg haina, îți smulg și bucățile de carne sfâșiate și lipite de ea... Rănile se lărgesc, sângele îți curge șiroaie până la pământ și durerea Ta este atât de mare încât cazi aproape mort. Dar nimeni nu se mișcă din compătimire pentru Tine, Binele meu, dimpotrivă, cu o furie bestială, îți pun din nou coroana de spini, ți-o bat bine, bine, și este atât de mare chinul din cauza sfâșierilor și din cauza smulgerii părului tău îmbibat de sângele închegat, încât doar îngerii ar putea spune cum suferi, în timp ce îngroziți își întorc privirile lor cerești și plâng... Dezbrăcatul meu Isus, permite-mi să te strâng la inima mea pentru a te reîncălzi, deoarece văd că tremuri, iar o sudoare rece de moarte invadează Preasfânta ta Umanitate...

Cum aș vrea să-ți dau viața și sângele meu, pentru a o înlocui pe a ta, pe care ai pierdut-o pentru a-mi da Viață!

 

Isus privindu-mă, pentru moment, cu ochii extenuați și muribunzi, pare că îmi spune: „Fiica mea, cât (de mult) mă costă sufletele! Aici este locul unde îi aștept pe toți să-i mântuiesc, unde vreau să ispășesc păcatele celor care ajung să se degradeze mai prejos decât animalele și se încăpățânează atât de mult să mă insulte, încât ajung să nu știe să trăiască fără să facă păcate. Gândirea lor rămâne oarbă, păcătuind la nebunie; iată de ce, pentru o a treia oară mă încoronează cu spini... Și prin dezbrăcarea mea, repar pentru aceia care îmbracă haine de lux, necuviincioase, pentru păcatele împotriva modestiei și pentru aceia care sunt atât de legați de bogății, onoruri, plăceri, care își fac un dumnezeu pentru inimile lor. Ah, da, fiecare din aceste ofense este o moarte pe care o simt și dacă nu mor este pentru că Vrerea Veșnicului meu Tată nu a decretat încă momentul morții mele!”

Dezgolitul meu Bine, în timp ce ispășesc cu tine, te rog să mă dezbraci de toate, cu mâinile tale Preasfinte, și nu permite ca vreo afecțiune rea să intre în inima mea; veghează-mi-o, înconjoar-o cu durerile tale, umple-o cu Iubirea ta. Viața mea să nu fie altceva decât repetiția Vieții tale. Cu binecuvântarea ta reconfirmă dezbrăcarea mea; binecuvântează-mă din inimă și dă-mi puterea să asist la dureroasa ta răstignire, pentru a rămâne răstignită împreună cu tine!