A NOUA ORA (1:00-2:00) - ISUS, ÎMPINS DE PE O STÂNCĂ, CADE ÎN PÂRÂUL CEDRON

 Iubitul meu Bine, sărmana mea minte te urmează între veghere și somn. Cum pot să mă las pradă somnului, dacă văd că toți te lasă și fug de lângă tine? Înșiși Apostolii, înflăcăratul Petru care cu puțin înainte a spus că vrea să-și dea viața pentru tine, preferatul discipol pe care cu multă iubire l-ai făcut să-și odihnească capul pe Inima ta, ah, toți te abandonează și te lasă în puterea cruzilor tăi dușmani.

 Isuse al meu, ești singur! Ochii tăi foarte puri privesc împrejur, pentru a vedea dacă cel puțin unul dintre ai tăi, care a primit ajutor din partea ta, te urmează ca să-și arate iubirea și să te apere; în timp ce îți dai seama că nimeni, nici măcar unul, nu ți-a rămas fidel, Inima ți se frânge și te cuprinde un plâns neîntrerupt, astfel simți mai multă durere pentru abandonul celor mai credincioși ai tăi, decât pentru ceea ce urmează să-ți facă acei dușmani ... Isuse al meu, nu plânge, fă ca eu să plâng împreună cu tine!

Dar amabilul meu Isus pare că spune: „Ah, fiica mea, să plângem împreună soarta atâtor suflete consacrate mie, care din cauza unor mici încercări sau a unor evenimente din viață, nu se mai îngrijesc de mine și mă lasă singur; pentru mulți alți oameni timizi și fricoși care din lipsă de curaj și încredere mă abandonează; pentru mulți preoți care, negăsind răsplata lor în lucruri sfinte, în administrarea Sacramentelor, nu se îngrijesc de mine; pentru alții care predică, care celebrează, care spovedesc din iubire pentru interese și glorie proprie, și în timp ce par că sunt în jurul meu, Eu rămân mereu singur... Ah, fiica mea, cât îmi este de aspră această părăsire! Nu numai ochii îmi plâng, ci îmi sângerează și Inima! Oh, te rog, repară cumplita mea durere, făgăduindu-mi că nu mă vei lăsa niciodată singur”.

„Da, Isuse al meu, promit, ajutată de Harul tău și în fermitatea Voinței tale Divine!”

Dar, o, Isuse, în timp ce Tu plângi părăsirea de către cei dragi ție, vrăjmașii nu evită nici o insultă din ceea ce pot să-ți aducă ... Strâns și legat cum ești, o, Binele meu, tu singur nici măcar un pas nu poți să faci, te calcă în picioare, te târăsc pe drumurile pline de pietre și de spini, astfel că orice mișcare te face să te lovești de pietre și să fii înțepat de spini... Ah, Isuse al meu, văd că în timp ce te târăsc, lași în urma ta sângele tău prețios și părul tău auriu pe care ți-l smulg din cap. Viața mea și Totul meu, permite-mi să le adun, astfel încât să pot lega pașii tuturor oamenilor, care nici noaptea nu evită să te supere, ci dimpotrivă, se folosesc de noapte pentru a te ofensa și mai mult: care prin locuri de întâlniri necurate, care pentru plăceri, care pentru teatre; și mai sunt cei care se folosesc de noapte chiar pentru a întreprinde furturi profanatoare. Isuse al meu, mă unesc cu tine pentru a ispăși toate aceste ofense.

O, Isuse al meu, suntem deja la pârâul Cedron și fățarnicii iudei, te aruncă în el; în timp ce te împing cu violență, te lovești de o piatră atât de puternic, încât îți curge sânge prețios din gură, lăsând un semn pe acea piatră. Apoi, trăgându-te, te afundă în adâncul acelei ape dezgustătoare, încât aceasta îți intră în nări, în gură, în urechi... O, Iubire de neatins, Tu rămâi inundat și acoperit de acele ape stricate, dezgustătoare și reci, și în această condiție reprezinți pe viu starea de plâns a oamenilor când aceștia comit păcatul; oh, cum rămân acoperiți, pe dinăuntru și pe dinafară, de o mantie respingătoare, încât provoacă repulsie Cerului și oricui ar putea să-i vadă, atrăgând în felul acesta fulgerele Dreptății Divine!

O, Isuse, Viața Vieții mele, se poate oferi mai multă dragoste? Și, pentru a înlătura această mantie întinată, Tu permiți ca dușmanii să te arunce în acest pârâu; pentru a repara sacrilegiile și răceala sufletelor, care te primesc în mod profanator. Și constrângându-te mai mult decât o face pârâul, pentru a te face să intri în inimile lor, simțind tot dezgustul sufletelor lor, Tu permiți din nou ca aceste ape să-ți pătrundă în interiorul trupului, astfel că dușmanii, temându-se să nu te îneci, pentru a te păstra pentru chinuri și mai mari, te trag afară, dar areți atât de dezgustător, încât se simt îngrețoșați să te atingă. 

Delicatul meu Isus, ești deja afară din pârâu ... Inima mea nu rezistă să te vadă atât de ud de aceste ape care provoacă greață. Văd că tremuri din cap până în picioare, din cauza frigului și cauți în jur, doar cu ochii nu și cu vocea, măcar o persoană care să te șteargă, care să te îngrijească și să te încălzească; dar, în zadar, nimeni nu se înduioșează din milă pentru tine. Dușmanii te batjocoresc și te iau în râs, ai tăi te-au abandonat, iar Mama ta dulce este departe, pentru că așa a hotărât Tatăl. 

Iată-mă, o, Isuse, vino în brațele mele; vreau să plâng atât e mult, încât să formez o baie pentru a te spăla, curăța și a-ți așeza cu mâinile mele părul care este încâlcit tot. Iubirea mea, vreau să te închid în inima mea pentru a te încălzii cu căldura afecțiunii mele, vreau să te parfumez cu dorințele mele insistente, vreau să ispășesc toate aceste ofense, să pun viața mea împreună cu a ta pentru a salva toate sufletele; iar inima mea vreau să ți-o ofer ca loc de odihnă, ca să te pot alina într-un fel pentru durerile suferite până acum și apoi vom relua împreună calea Pătimirii tale.