Isuse al meu, Iubire infinită, cu cât te privesc mai mult, cu atât mai mult înțeleg cât suferi... Ești deja sfâșiat în întregime, nu mai este parte sănătoasă în tine. Călăii înfuriați, văzând că, printre atât de multe chinuri, îi privești cu atâta iubire și văzând privirea ta iubitoare cum îi fascinează de parcă ar fi mai multe voci care imploră tot mai multe și noi dureri inumane, forțați fiind de Iubirea Ta, ei te ridică în picioare; iar Tu neputând să stai pe picioare, cazi din nou în propriul tău sânge, iar aceștia, iritați, cu lovituri și spini te împing spre locul unde te vor încorona cu spini. Iubirea mea dacă Tu nu mă susții cu privirea ta iubitoare, eu nu pot continua să te văd suferind. Simt deja fiori în oase, inima îmi bate, simt că mor. Isuse, Isuse, ajută-mă!
Iar amabilul meu Isus îmi spune: „Fiica mea, curaj, nu pierde nimic din cât am suferit; fii atentă la învățăturile mele. Eu trebuie să refac omul în întregime. Păcatul i-a eliminat coroana și l-a încoronat cu orori și confuzie, astfel încât nu poate să apară înaintea Maiestăți mele; vinovăția l-a dezonorat, făcându-l să piardă orice drept de a mai putea avea onoruri și glorie... De aceea vreau să fiu încoronat cu spini, pentru a pune pe fruntea omului coroana și pentru a-i înapoia toate drepturile, pentru a avea orice onoare și slavă. Spinii mei vor fi înaintea Tatălui meu reparări și voci de dezvinovățire pentru multele păcate de gândire, mai ales de mândrie, și pentru fiecare minte creată vor fi voci de lumină și de implorare pentru a nu mă mai ofensa. De aceea, tu unește-te cu mine, roagă-te și ispășește împreună cu mine.”
Încoronatule Isus, cruzii tăi dușmani te fac să te așezi, îți pun o zdreanță de purpură, iau coroana de spini și cu o furie drăcească o pun pe capul tău adorabil. Apoi, cu lovituri de baston fac să-ți intre spinii coroanei mai adânc în frunte, o parte îți ajung în ochi, în urechi, în craniu, adânc în creștet... Iubirea mea, ce tortură, ce chinuri inexplicabile! Câte morți groaznice suporți!
Deja Sângele îți curge pe Față, în așa fel că nu se vede decât sânge; dar sub acei spini și acel sânge se vede Preasfânta ta Față emanând dulceață, pace și iubire... Iar călăii, vrând să termine tragedia, te leagă la ochi, îți pun în mână în loc de sceptru o trestie și încep insultele lor. Te salută Rege al Iudeilor, îți bat coroana, îți dau palme și îți spun: „Ghicește cine Te-a lovit!”.
Iar Tu taci și răspunzi reparând ambiția celor care aspiră la împărății, la ranguri, la onoruri, și a celor care găsindu-se în aceste posturi de autoritate, acționând cu răutate, duc la ruina popoarelor și a sufletelor încredințate lor; iar exemplele lor rele sunt cauza îndreptării spre rău, spre pierderea sufletelor. Cu această trestie pe care o strângi în mână Tu repari atât de multe fapte bune, dar goale de înțelepciune și făcute chiar cu intenții rele. În insulte și zdrențe Tu repari pentru aceia care își bat joc de lucrurile cele mai sfinte, defăimându-le si profanându-le, repari pentru aceia care refuză să gândească pentru a nu vedea lumina Adevărului. Cu această zdreanță a Ta implori ca nouă să ne fie îndepărtate zdrențele viciilor, ale bogățiilor și ale plăcerilor.
Regele meu Isus, dușmanii tăi continuă insultele lor; sângele care curge din Capul tău Preasfânt este atât de mult, încât, ajungându-ți până la gură, te împiedică să mă faci să aud limpede vocea ta preadulce, așadar nu pot face ceea ce faci Tu. De aceea vin în brațele tale, vreau să susțin capul tău străpuns și îndurerat și vreau să-mi pun capul sub acești spini pentru a simți înțepăturile lor... Dar, în timp ce spun aceasta, Isus al meu mă cheamă cu privirea sa iubitoare, iar eu, imediat îmbrățișez Inima Sa și încerc să-i susțin capul. Oh, cât este de frumos să stai cu Isus chiar și în mijlocul miilor de chinuri!
Iar El îmi spune: „Fiica mea, acești spini spun că vreau să fiu declarat Regele fiecărei inimi; mie mi se cuvine orice domnie. Tu ia acești spini și înțeapă inima ta; fă să iasă tot ceea ce nu îmi aparține mie, și apoi lasă înăuntru un spin, ca sigiliu că Eu sunt Regele tău și pentru a împiedica orice alt lucru să intre în tine. Apoi vizitează toate inimile și, înțepându-le, fă să iasă toate fumurile mândriei și stricăciunea pe care o conțin, declarându-mă Regele tuturor.”
Iubirea mea, inima mi se strânge trebuind să te las; de aceea, te rog să-mi asurzești urechile cu spinii tăi, pentru a auzi doar vocea ta; acoperă-mi ochii cu spinii tăi, pentru a putea să te privesc doar pe tine; umple-mi gura cu spini tăi, ca limba mea să rămână mută la tot ceea ce ar putea să te ofenseze și să fie liberă pentru a te lăuda și a te binecuvânta în toate. O, Regele meu Isus, înconjoară-mă cu spini, ca să mă îngrijească, să mă apere și să-mi păstreze întreaga gândire în tine. Iar acum vreau să-ți șterg sângele și să te sărut, pentru că îi văd pe dușmanii tăi că te conduc la Pilat, care te va condamna la moarte... Iubirea mea, ajută-mă să continui Calea ta dureroasă și binecuvântează-mă.
ISUS DIN NOU ÎNAINTEA LUI PILAT,
CARE ÎL ARATĂ POPORULUI
Încoronatul meu Isus, sărmana mea inimă rănită de Iubirea Ta și străpunsă de durerile tale, nu poate trăi fără tine; de aceea te caut și te găsesc din nou înaintea lui Pilat. Dar ce spectacol înduioșător! Cerurile sunt înspăimântate, iadul tremură de frică și furie... Viața inimii mele, privirea mea nu poate suporta înfățișarea ta, fără să simt că mor, dar forța răpitoare a Iubirii tale mă constrânge să te privesc, pentru a mă face să înțeleg bine durerile tale, și eu printre lacrimi și suspine te contemplu...
Isuse al meu, ești gol, iar în loc de haine, te văd îmbrăcat de sânge, carnea este zdrobită, oasele sunt dezgolite, Preasfânta ta Față este de nerecunoscut… Spinii înfipți în Preasfântul tău cap îți ajung în ochi, pe Față, iar eu nu văd decât sânge, care, curgând până pe pământ, formează un pârâu însângerat sub picioarele tale… Isuse al meu, nu te mai recunosc, în ce stare ai ajuns! Starea ta a ajuns la excesele cele mai profunde ale umilirilor și spasmelor! Ah, eu nu mai pot suporta aspectul tău atât de dureros, simt că mor! Aș vrea să te iau din prezența lui Pilat, pentru a te închide în inima mea și a-ți da odihnă; aș vrea să vindec cu iubirea mea rănile tale; aș vrea să inund întreaga lume cu sângele tău, pentru a închide toate sufletele în el și a le conduce la tine, ca pe o victorie a durerilor tale.
Iar Tu, o, răbdătorule Isus, se pare că mă privești cu greutate printre spini și îmi spui: „Fiica mea, vino între aceste brațe ale mele legate, sprijină-ți capul pe Inima mea și vei vedea dureri mai intense și îngrozitoare, pentru că ceea ce vezi în afara Umanități mele nu este altceva decât izvorul durerilor mele interioare. Fii atentă la palpitațiile Inimi mele și vei auzi că repar nedreptățile celor care comandă opresiunile celor săraci și nevinovați care sunt puși în urma delicvenților, mândria celor care pentru a-și susține funcțiile, răspunderile, bogățiile, nu țin cont de nici o lege și fac rău aproapelui, închizând ochii la lumina adevărului. Cu acești spini vreau să distrug duhul mândriei, „a domniilor lor”, iar cu găurile ce se formează în capul meu, vreau să-mi fac drum în mințile lor, pentru a reordona în ele toate lucrurile în conformitate cu lumina adevărului... Stând așa umilit înaintea acestui nedrept judecător, vreau să-i fac pe toți să înțeleagă că doar virtutea este cea care permite omului să fie Rege al propriului sine, și să-i învăț pe cei care comandă că doar virtutea, unită cu o cunoaștere dreaptă, este singurul lucru demn și capabil de a guverna și întreține pe alții, în timp ce toate celelalte demnități fără virtute sunt lucruri periculoase și regretabile... Fiica mea, fă ecou reparărilor Mele și continuă să fii atentă la durerile mele.”
Isuse, Iubirea mea, văd că Pilat, văzându-te atât de rău tratat, simte că îl trec fiorii și impresionat exclamă: „E posibilă atât de multă cruzime în piepturile oamenilor? Ah, nu aceasta era voința mea, condamnându-l, să fie bătut!”
Și voind să te elibereze din mâinile dușmanilor tăi, pentru a putea găsi motive mai adecvate, fără pretexte, și retrăgându-și privirea, deoarece nu poate suporta să vadă prea marea ta durere, se întoarce să te interogheze: „Dar spune-mi ce ai făcut? Poporul tău te-a dat în mâinile mele; spune-mi, Tu ești Rege? Care este Împărăția ta?”
La întrebările insistente ale lui Pilat, Tu, o, Isuse al meu, nu răspunzi și, închis în tine însuți, te gândești la sărmanul meu suflet pentru a-l salva cu prețul atâtor dureri. Iar Pilat, văzând că nu îi răspunzi, adaugă: „Tu nu știi că stă în puterea mea să te eliberez sau să te condamn?” Dar Tu, Iubirea mea, voind să faci să strălucească în mintea lui Pilat lumina adevărului, îi răspunzi: „Nu ai avea nici o putere asupra mea, dacă nu-ți era dată de Sus; așadar aceia care m-au dat în mâinile tale au comis un păcat mult mai grav decât al tău.”
Atunci Pilat, aproape mișcat de dulceața vocii tale, neștiind ce să facă și cu inima zbuciumată, crezând că inimile Iudeilor ar fi mai miloase, se decide să te arate de la balcon, sperând că vor fi cuprinși de compasiune, văzându-te atât de sfâșiat, și în felul acesta să te poată elibera.
Îndureratule Isus, inima mi se frânge văzându-te cum mergi în urma lui Pilat. Pășești cu dificultate, încovoiat sub acea oribilă coroană de spini. Sângele marchează pașii tăi și, cum ieși afară, auzi mulțimea agitată, așteptând nerăbdătoare condamnarea ta.
Pilat, impunând tăcerea pentru a atrage atenția tuturor și a se face ascultat de toți, apucă cu dezgust cele două capete ale veșmântului care îți acoperă pieptul și spatele, le ridică, pentru a te putea vedea toți în ce stare ai ajuns, și spune cu voce tare: „ECCE HOMO! Iată Omul! Priviți-l, nu mai are figură de om! Observați rănile sale: nu se mai recunoaște! Dacă a greșit, deja a suferit destul, ba chiar prea mult; eu deja mă căiesc că l-am făcut să sufere atât de mult; de aceea să-l lăsăm liber!”
Isuse, Iubirea mea, lasă-mă să te susțin, pentru că văd că te clatini, neputând să te ții pe picioare sub greutatea atâtor dureri... Ah, în acest moment solemn se decide soarta ta. La cuvintele lui Pilat se face o profundă liniște în Cer, pe pământ și în iad... Iar apoi, într-o singură voce se aude strigătul tuturor: „Răstignește-l, răstignește-l, cu orice preț îl vrem mort!”
Isuse, Viața mea, văd că tremuri... strigătul morții coboară în Inima ta, iar în aceste voci, recunoști vocea dragă a Tatălui Tău Ceresc, care spune: „Fiul meu, te vreau mort și mort răstignit!”... Ah, o auzi și pe Mama ta dragă, chiar dacă străpunsă și dezolată, se face ecoul Tatălui tău drag: „Fiule te vreau mort!”... Îngerii, Sfinții, iadul, toți într-un singur glas strigă: „Răstignește-l, Răstignește-l!”, astfel că nu este suflet care să te vrea viu... Și, vai, vai, cu cea mai mare rușine, durere și teroare, chiar și eu mă simt constrânsă de o forță supremă să strig: „Răstignește-l!”. Isuse al meu, iartă-mă chiar dacă și eu, mizerabilă păcătoasă, te vreau mort! Dar, te rog să mă faci să mor împreună cu tine ...
Între timp, Tu, o, sfâșiatul meu Isus, înduioșat de durerea mea se pare că îmi spui: „Fiica mea, strânge-te la Inima mea și ia parte la durerile mele și la ispășirile mele. Momentul este solemn: trebuie să se decidă ori moartea mea, ori moartea tuturor oamenilor... În acest moment doi curenți se revarsă în Inima mea. Într-unul sunt sufletele care, dacă mă vor mort, este pentru că vor să găsească în mine Viața, și așa, acceptând Eu pentru ele moartea, sunt dezlegate de la osânda veșnică, iar porțile Cerului se deschid pentru a le primi... În celălalt curent se află aceia care mă vor mort din ură și pentru confirmarea osândirii lor, iar Inima mea este sfâșiată și simte moartea fiecăruia și înseși chinurile iadului... Inima mea nu suportă aceste dureri îngrozitoare; simt moartea în fiecare bătaie a inimii, în fiecare respirație și merg repetând: de ce atât de mult sânge va fi vărsat în zadar? De ce durerile mele vor fi inutile pentru atât de mulți? Ah, fiica (mea), susține-mă, că nu mai pot! Ia parte la durerile mele, iar viața ta să fie o continuă ofertă pentru a salva sufletele, pentru a-mi alina dureri atât de sfâșietoare.”
ISUS ESTE CODAMNAT LA MOARTE
Isuse, Inima mea, durerile tale sunt ale mele și se fac ecoul ispășirilor tale.
Dar văd că Pilat rămâne surprins și se grăbește să spună: „Cum! Trebuie să-l răstignesc pe Regele vostru? Eu nu găsesc nici o vină în El pentru a-l condamna!”
Iar Iudeii strigă, asurzind aerul: „Nu avem alt rege, decât Cezarul, iar dacă tu nu îl condamni, nu ești prietenul Cezarului! Hai, hai, răstignește-l, răstignește-l!”
Pilat, neștiind ce să mai facă și, de teamă că ar putea fi înlăturat de la putere, dă ordin să i se aducă un vas cu apă și spălându-și mâinile spune: „Eu sunt nevinovat de sângele acestui Drept”, și te condamnă la moarte.
Dar Iudeii strigă: „Sângele său să cadă asupra noastră și asupra fiilor noștri!”
Și văzându-te condamnat, sărbătoresc, dau din mâini, fluieră, urlă, în timp ce Tu, o, Isuse, repari pentru aceia care, aflându-se la putere, dintr-o teamă inutilă și pentru a nu-și pierde locul, încalcă legile cele mai sacre, neținând cont de distrugerea popoarelor întregi, favorizând netrebnicii și condamnându-i pe nevinovați; repari chiar și pentru aceia care, în funcție de vină, instigă mânia divină să-i pedepsească. Dar, în timp ce repari toate acestea, Inima îți sângerează de durere, văzând poporul ales de tine fulgerat de blestemul Cerului, căci ei înșiși cu o deplină voință l-au vrut, sigilându-l cu Sângele tău, pe care l-au insultat! Ah, Inima nu-ți mai rezistă! Lasă-mă să te susțin în mâinile mele, însușindu-mi reparările tale și durerile tale...
Dar Iubirea ta te împinge tot mai sus și nerăbdător deja cauți Crucea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu