Regina Cerului în împărăția Voinței Divine, în primii ani
ai vieții sale de aici de jos,
formează cea mai splendidă auroră, pentru a face să apară
în inimi,
ziua mult suspinată de lumină și de har.
Sufletul către fetița Regină: Iată-mă din nou aproape de pătuțul tău.
Cerească Mămică, inima mea mică se simte cucerită de frumusețea ta și nu știu
cum să-mi dezlipesc privirea de lângă o frumusețe așa rară. Cât de dulce este
privirea ta! Gesticularea mânuțelor tale mă cheamă pentru a mă îmbrățișa și a
mă strânge la inima ta înecată în iubire. Mămică sfântă, dă-mi flăcările tale,
astfel ca să-mi ardă voința mea și așa să te pot mulțumi, ca să trăiesc
împreună cu tine din Voința Divină.
Lecția Reginei Cerului: Fiica mea, dacă tu ai știi cum Inimioara mea
maternă se bucură să te văd aproape de pătuțul meu pentru a mă asculta! Mă simt
cu faptele Regină și Mamă, pentru că, ținându-te aproape, nu mă simt o Mamă
sterilă, nici ca o Regină fără popor, dar o am pe fiica mea dragă, care mă
iubește atât de mult și care vrea ca eu să-i fiu Mamă și Regină. De aceea tu
ești purtătoarea bucuriei Mamei tale, mai mult de atât că vii în brațele mele
să fii învățată de mine cum să trăiești în împărăția Voinței Divine. Să am o
fiică care vrea să trăiască împreună cu mine în această împărăție așa sfântă,
este pentru Mama ta gloria, onoarea, sărbătoarea cea mai mare.
Așadar fii
atentă la mine, fiica mea dragă, iar Eu voi continua să-ți povestesc
minunățiile nașterii mele. Pătuțul meu era înconjurat de Îngeri, care se
întreceau să-mi cânte laude ca pentru Suverana lor Regină și, din moment ce
eram înzestrată de rațiune și știință fiindu-mi insuflate de Creatorul meu, am făcut prima mea
îndatorire de a adora cu inteligența mea și, de asemenea, cu vocea mea de copiliță
bâlbâitoare pe Presfânta Treime adorabilă; a fost atât de mare răbufnirea
iubirii mele către o Maiestate așa sfântă,
slăbită fiind, extaziată, pentru
că voiam să mă aflu în brațele Divinității pentru a primi îmbrățișările lor și
a le da Lor pe ale mele. Deci dorințele mele, pentru Îngeri erau porunci; m-au
luat, și m-au purtat pe aripile lor, m-au condus în brațele iubitoare ale
Tatălui meu Ceresc. Oh, cu ce iubire mă așteptau! Eu plecam din exil, iar micile
opriri de separare dintre mine și Ei erau cauza de noi incendii de iubire, erau
daruri care îmi pregăteau, iar Eu aflam noi descoperiri pentru a cere îndurare,
milă pentru fiii mei, care trăind în
exil, stăteau sub pedepsele Dreptății divine și, topindu-mă toată în iubire,
le-am spus: „Adorabilă Trinitate, Eu mă simt fericită, mă simt Regină: nu
cunosc ce înseamnă nefericirea și sclavia, însă sunt atât de multe bucuriile,
fericirile Vrerii voastre care domnesc în mine, că, micuță cum sunt, nu le pot îmbrățișa pe toate.
Dar în atâta fericire, un izvor de amărăciune intensă este înăuntrul Inimii
mele mici; simt în ea pe fiii mei nefericiți, sclavii voinței lor rebele. Milă,
Tată sfânt, milă! Oh, faceți întreagă fericirea mea: pe acești fii nefericiți,
pe care îi port mai mult decât o Mamă în Inima mea maternă, faceți să devină
fericiți; faceți să coboare Cuvântul Veșnic pe pământ și totul va fi armonizat,
iar Eu nu voi coborî de pe genunchii voștri părintești dacă nu îmi dați decretul
harului, astfel să pot duce fiilor mei vestea cea bună a Răscumpărării lor”.
Divinitatea rămânea emoționată la auzul rugăciunilor mele și umplându-mă de noi
daruri îmi spuneau: „Întoarce-te în exil și continuă rugăciunile tale, întinde
împărăția Voinței noastre în toate actele tale, încât la timpul oportun te vom
mulțumi”. Dar nu mi-au spus nici când, nici unde ar fi coborât (Cuvântul
Veșnic). Deci Eu plecam din Cer doar pentru a împlini Voința Divină. Aceasta
pentru mine era sacrificiul cel mai eroic, dar îl făceam de bunăvoie pentru a
face ca doar Ea să aibă pe deplin stăpânirea asupra mea.
Dar ascultă-mă,
fiica mea, cât m-a costat sufletul tău, că a ajuns să-mi amărască imensa mare a
bucuriilor și fericirii mele. Ori de câte ori tu faci voința ta, devi sclavă și
simți nefericirea ta, Iar Eu ca Mamă a ta, simt în Inima mea nefericirea fiicei
mele. Oh, cât este de dureros să ai fiii nefericiți și, cât ar trebui să ai în
inimă (această dorință) să faci Voința Divină, căci Eu ajungeam să plec din Cer
doar pentru a face ca voința mea să nu mai aibă viață în Mine!
Acum, fiica
mea, continuă să mă asculți: prima îndatorire în toate actele tale să fie, să-l
adori pe Creatorul tău, să-l cunoști și să-l iubești. Aceasta te pune în
ordinea Creației și vino să-l recunoști pe Cel care te-a creat. Aceasta este
îndatorirea cea mai sfântă a fiecărei ființe umane, să recunoască originea sa.
Acum tu trebuie să știi că plecarea mea la Cer, coborârea, rugăciunea, forma în
jurul meu aurora care, răspândindu-se în toată lumea, înconjura inimile fiilor
mei pentru a face ca după zorii zilei să apară aurora, pentru a face să apară
ziua senină a așteptărilor Cuvântului Divin pe pământ.
Sufletul: Mămică Cerească, să te văd abia nou–născută și
să-mi dai lecții așa sfinte, eu mă simt fermecată și înțeleg cât de mult mă
iubești, încât să devii nefericită din cauza mea. Oh, o Mamă sfântă, Tu, care
mă iubești atât de mult, fă să coboare în inima mea puterea, iubirea, bucuriile
care te inundă, astfel ca umplută de ele, voința mea să nu găsească loc de a
trăi în mine și în mod liber să cedeze locul dominării Voinței Divine.
Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei face trei acte de
adorație Creatorului tău, recitând trei Slavă Tatălui pentru a-i mulțumi de
câte ori am avut harul de a fi admisă în prezența sa.
Jaculatorie: Mamă Cerească, fă să apară aurora Voinței Divine
în sufletul meu.
Nu distribuiți mai departe fără a indica sursa (linkul și website-ul de unde ați copiat)
vointadivina.blogspot.com
www.facebook.com/VointaDivina
Grup Voința Divină
www.facebook.com/groups/537170457236043
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu