Regina
durerilor în împărăția Voinței Divine.
Sună ora
durerii: Pătimirea, uciderea lui Dumnezeu. Plânsul întregii naturi.
Sufletul către Mama sa în suferință: Draga mea Mamă îndurerată, astăzi mai mult ca
niciodată simt nevoia irezistibilă să stau aproape de Tine. Nu, nu mă voi
îndepărta de lângă tine, pentru că vreau să fiu spectatoarea crudelor tale
dureri și să-ți cer, ca fiică, harul să depui în mine durerile tale și pe cele
ale Fiului tău Isus, chiar și însăși moartea sa, astfel ca moartea sa și
durerile tale să-mi dea harul să mă facă să mor în mod continuu voinței mele și
deasupra ei să-mi faci să apară viața Voinței Divine.
Lecția Reginei durerilor: Preaiubită fiică a mea, nu-mi refuza compania ta în
marea mea amărăciune. Divinitatea deja a decretat ultima zi a Fiului meu aici, pe
pământ. Deja un Apostol L-a trădat, dându-l în mâinile iudeilor pentru a-l da
la moarte. Deja dragul meu Fiu, revărsând de iubire și nevrând să-i lase pe
fiii săi, pe care cu atât de multă iubire a venit să-i caute pe pământ, se lasă
în Sacramentul Euharistiei, astfel ca oricine îl vrea să-l poată avea,
deoarece viața Fiului meu este aproape de final și FIATUL Divin mi l-a dat; Eu în FIATUL
Divin l-am primit, acum în același FIAT
îl consemnez. Mi se rupe Inima și mări de dureri imense mă inundă, simt că
viața mă părăsește din cauza cumplitei dureri. Dar nu am putut refuza nimic FIATULUI Divin, ba chiar m-am simțit
dispusă să o sacrific cu însăși mâinile mele dacă ar fi vrut. Puterea Vrerii
Divine este atotputernică, iar Eu am simțit o asemenea putere prin virtutea Ei,
că mai degrabă aș fi fost mulțumită să mor decât să refuz ceva Voinței Divine.
Așadar, fiica mea,
ascultă-mă: Inima mea maternă este înecată în dureri. Numai gândul că trebuie
să-mi moară Fiul meu, Dumnezeul meu, Viața mea, este mai mult decât moartea
pentru Mama ta; și totuși știu că trebuie să trăiesc. Cât chin! Câte despicături
profunde se formează în Inima mea, precum lănci tăioase îmi trec dintr-o parte
în alta! Și totuși, fiica mea, îmi pare rău să spun, dar trebuie să-ți spun: în
aceste dureri și despicături profunde și în durerile iubitului meu Fiu era
sufletul tău, voința ta umană, care, nefăcându-se dominată de Aceea a lui
Dumnezeu, Noi am acoperit-o de dureri, am îmbălsămat-o, am întărit-o cu
durerile noastre, astfel ca să se dispună să primească viața Voinței Divine.
Ah, dacă FIATUL Divin nu m-ar fi susținut și nu ar
fi continuat cursul său, a infinitelor mări de lumină, de bucurie, de fericire,
alături de mările durerilor mele îngrozitoare, Eu aș fi murit de atât de multe
ori, pentru câte dureri a suferit dragul meu Fiu. Oh, cât de sfâșiată m-am
simțit când l-am văzut ultima oară palid, cu o tristețe de moarte pe față și cu
vocea tremurândă, ca și cum ar fi vrut să dea în plâns, mi-a spus: „Mamă, adio!
Binecuvântează-l pe Fiul tău și dă-mi ascultarea de a muri. Al meu și al tău FIAT Divin M-au făcut să mă întrupez,
al meu și al tău FIAT Divin trebuie
să Mă facă să mor. Îndată, o Mamă dragă pronunță al tău FIAT și spune-mi: Te binecuvântez și îți dau ascultarea de a muri
răstignit; așa vrea Vrerea veșnică, așa vreau și Eu”.
Fiica mea, ce prăbușire
a provocat Inimii mele străpunse! Și totuși a trebuit să-ți spun, pentru că în
Noi nu existau dureri forțate, dar toate voluntare. Deci, de ambele părți ne-am
binecuvântat și, dându-ne acea privire care nu știe să se mai dezlipească de
persoana iubită, dragul meu Fiu, Viața mea dulce, a pornit, iar Eu, Mama ta
suferindă, am rămas, dar ochiul sufletului meu nu L-a pierdut niciodată din
vedere. L-am urmat în grădina (măslinilor), în agonia sa îngrozitoare și oh,
cum mi-a sângerat Inima văzându-l abandonat de toți, până și de cei mai
credincioși și dragi Apostoli.
Fiica mea, abandonul
persoanelor dragi este unul dintre durerile cele mai mari pentru o inimă umană
în orele furtunoase ale vieții, mai ales pentru Fiul meu, care atât de mult i-a
iubit și beneficiat și era în actul să-și dea viața pentru însăși cei
care deja L-au abandonat în orele extreme a vieții sale, ba chiar au fugit.
Câtă durere, câtă durere! Iar Eu, văzându-l, agonizând, transpirând sânge, am
agonizat împreună și l-am susținut în brațele mele materne. Eu eram
inseparabilă de Fiul meu, durerile sale reflectau în Inima mea topită de durere
și de iubire, iar Eu le-am simțit mai mult ca și cum ar fi fost ale mele. Așa
L-am urmat toată noaptea. Nu a fost durere și nicio acuză care I-au făcut care să
nu fi răsunat în Inima mea. Dar în zorile dimineții, nemaiputând,
însoțită de discipolul Ioan, de Magdalena și de alte femei evlavioase, Am vrut
să-l urmez pas cu pas, de la un tribunal la altul, chiar și fizic.
Fiica mea preaiubită, Eu
am auzit ca o furtună bătăile care plouau peste trupul gol al Fiului meu, am
auzit batjocurile, râsetele satanice și loviturile pe care i Le dădeau peste
cap în actul încoronării cu spini. L-am văzut când Pilat L-a arătat poporului,
desfigurat și de nerecunoscut, am auzit, asurzindu-mi urechile, acel „răstignește-l, răstignește-l”, L-am
văzut, punându-și crucea pe umeri, istovit, fără suflare; iar Eu, nemaiputând
suporta, am grăbit pasul pentru a-i da ultima îmbrățișare și a-i șterge fața
udată de sânge. Dar ce! Pentru Noi nu era milă, când cruzii soldați Îl trăgeau
cu funiile și Îl făceau să cadă. Dragă fiică, ce durere sfâșietoare să nu-l pot
ajuta pe Fiul meu drag în atât de multe dureri! Așadar, fiecare durere
deschidea o mare de durere în străpunsa mea Inimă. În sfârșit, L-am urmat până
pe Calvar, unde, în mijlocul durerilor nemaiauzite și în desfigurarea teribilă,
a fost răstignit și înălțat pe cruce și, doar atunci, mi-a fost îngăduit să
stau la picioarele crucii, pentru a primi de pe buzele sale muritoare darul,
viața tuturor fiilor mei, dreptul și sigilarea maternității mele peste toate ființele
umane.
Și după puțin, între chinuri
nemaiauzite, și-a dat ultima suflare. Toată natura s-a îmbrăcat în jale și a
plâns moartea Creatorului său. A plâns soarele, întunecându-se și retrăgându-se
înspăimântat de pe fața pământului. A plâns pământul cu un puternic cutremur,
despicându-se în diferite puncte din cauza durerii morții Creatorului său. Toți
au plâns, mormintele deschizându-se, morții înviind, de asemenea și vălul
Templului plânse de durere, despicându-se. Toți au pierdut însuflețirea și au
simțit teroare și spaimă. Fiica mea, și Mama ta stătea împietrită de durere,
așteptându-l în brațele sale pentru a-l depune în mormânt.
Acum ascultă-mă: în
intensa mea durere, cu durerile Fiului meu, vreau să-ți vorbesc de relele grave
ale voinței tale umane. Privește-l în brațele mele suferinde, cât este
de desfigurat: este adevăratul portret al relelor pe care vrerea umană îl face
sărmanelor ființe umane, iar Fiul meu drag vrea să sufere atât de multe dureri
pentru a ridica această voință căzută în profunzimea tuturor mizeriilor. Fiecare
durere a lui Isus și fiecare durere a mea au chemat-o să învie în Voința
Divină. A fost atât de mare iubirea noastră, căci, pentru a pune în siguranță
această voință umană, am umplut-o cu durerile noastre până să o înecăm și să o
închidem înăuntrul mărilor imense ale durerilor mele și ale iubitului meu Fiu.
Așadar, în această zi
de dureri pentru Mama ta suferindă și în întregime pentru tine, dă-mi în schimb
în mâinile mele voința ta, astfel ca să o închid în rănile sângerânde ale lui
Isus, ca cea mai frumoasă victorie a pătimirii și morții sale și ca triumf a
durerilor mele îngrozitoare.
Sufletul: Mamă suferindă, cuvintele tale îmi
rănesc inima și simt că mor, auzind că a fost voința mea rebelă care v-a făcut
să suferiți atât de mult. De aceea te rog să o închizi în rănile lui Isus,
pentru a trăi din durerile sale și din durerile tale îngrozitoare.
Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei săruta rănile lui Isus spunând cinci acte de
iubire, rugându-mă ca durerile mele să sigileze voința ta în deschizătura sacră
a coastei sale.
Jaculatorie: Rănile lui Isus și durerile Mamei
mele, să-mi dea harul ca voința mea să învie în Voința lui Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu