Regina Cerului în împărăția Voinței Divine iese din Templu. Căsătoria cu
Sfântul Iosif, oglinda divină în care Dumnezeu îi cheamă
să se oglindească pe toți cei care sunt chemați la starea conjugală.
Sufletul către Mama Cerească: Mamă sfântă, astăzi mai mult ca niciodată simt
nevoia să stau strânsă în brațele Mamei mele, astfel ca acea Vrere Divină, care
domnește în tine, să formeze încântarea dulce a voinței mele, ca
să o țină jos și să nu îndrăznească să facă ceva care nu este Voința lui
Dumnezeu. Lecțiile tale de ieri m-au făcut să înțeleg că voința umană aruncă
sărmana ființă în închisoare pe viață, iar eu mă tem atât de mult că o să aibă
scăpări și că o să ia din nou locul său în mine; de aceea mă încred în Mama
mea, astfel ca să mă supravegheze atât de mult, încât eu să fiu sigură că voi
trăi mereu din Voința Divină.
Lecția Reginei Cerului. Oh, cât aș vrea să aud de pe buzele tale: Mama
mea, voința mea s-a terminat, iar în mine toată stăpânirea o are Fiatul Divin. Sus,
fiica mea, să ai curaj și încredere în Mama ta și scop decis de a nu mai da niciodată viață voinței tale. Acestea sunt armele care o fac
să moară continuu și care înving Inima Mamei tale, astfel încât să folosească toate alintările pline de iubire, dragostea de Mamă, ca
fiica sa să trăiască în împărăția Mamei sale. Pentru tine va fi o moarte dulce,
care îți va da o Viață adevărată, iar pentru mine o să fie cea mai frumoasă
dintre victorii, pe care o voi face în împărăția Voinței Divine. De aceea să ai
curaj și încredere în mine. Neîncrederea este a celor lași și a celor care nu
sunt într-adevăr deciși să obțină victoria și de aceea sunt mereu fără arme,
iar fără arme nimeni nu câștigă și omul este mereu inegal, inconstant și neliniștit
în a face bine.
Acum, fiica mea, ascultă-mă.
Eu continuam viața mea în Templu și ieșirile mele acolo, sus, în Patria mea
Cerească. Aveam drepturile mele de fiică, să fac vizitele mele Familiei mele
Divine, căci mai mult decât un tată îmi aparținea; dar, ce surpriză am putut să
am, când, în una din aceste vizite, mi-au făcut cunoscut că era Voința lor să
ies din Templu, să mă unesc mai întâi printr-o legătură de căsătorie, după cum
era obișnuința externă în acele timpuri, cu un om sfânt, numit Iosif, și să mă
retrag împreună cu el să trăiesc în casa din Nazaret?
Fiica mea, în acest pas din
viața mea, în aparență Dumnezeu se părea că voia să mă cimenteze. Eu nu am
iubit niciodată pe nimeni în lume și, din moment ce Voința Divină avea
extinderea sa în toată ființa mea, voința mea umană nu a avut niciodată un act
de viață, deci lipsea în mine germenul iubirii umane: cum aș fi putut iubi un
om, oricât de mare sfânt ar fi fost în ordine omenească? Este adevărat că Eu îi
iubeam pe toți și era atât de mare iubirea față toți, că iubirea mea de Mamă mi
i-a înscris cu caractere de foc de neșters, unul câte unul în Inima mea maternă,
dar asta era totul în ordinea iubirii divine, pentru că iubirea umană în
comparație cu cea divină se poate chema umbră, lipsă de
substanță, atomi de iubire.
Și totuși, dragă fiică, din ceea ce în aparență părea ciment și ciudat sfințeniei vieții mele, Dumnezeu s-a folosit o de minune pentru a împlini planurile sale și mi-a dat harul la care Eu atât de mult am suspinat, adică să coboare Cuvântul pe pământ. Dumnezeu mi-a dat protecția, apărarea, ajutorul, astfel ca nimeni să nu poată vorbi pe seama mea, asupra onestității mele.
Sfântul Iosif trebuia să fie
cooperatorul, purtătorul de grijă, care trebuia să se intereseze de acele mici
trebuințe de care era nevoie, și să fie umbra Paternității Cerești, în care
trebuia să se formeze mica noastră familie cerească pe pământ. Așadar, în ciuda
surprizei mele, am spus imediat FIAT,
știind că Voința Divină nu mi-ar fi făcut rău, nici nu mi-ar fi compromis
sfințenia. Ah, dacă aș fi vrut să pun un act din voința mea umană, chiar și sub aspectul de a nu vrea să
cunosc omul, aș fi trimis în ruină planurile venirii Cuvântului pe pământ!
Deci, nu diferența stărilor [de viață] este cea care compromite sfințenia, ci
lipsa Voinței Divine și neîmplinirea propriilor obligații în starea la care
Dumnezeu cheamă ființa umană. Toate stările sunt sfinte: la fel căsătoria,
atâta timp cât există înăuntru Voința Divină și sacrificiul exact al propriilor
îndatoriri; dar în majoritatea lor sunt indolenți și leneși
și nu numai că nu se fac sfinți, ci fiecare formează din starea sa de viață, care un
purgator, care un iad.
Cum am aflat că trebuia să ies din Templu, nu am spus nimănui, așteptând ca Dumnezeu
însuși să miște circumstanțele externe pentru a mă face să împlinesc adorabila
sa Voință, cum de fapt s-a întâmplat. Superiorii Templului m-au chemat și mi-au
spus că era voința lor chiar și obișnuința acelor timpuri, că Eu ar trebui să
mă pregătesc pentru căsătorie. Eu am acceptat. În mod miraculos, alegerea,
dintre atât de mulți, a
căzut pe Sfântul Iosif și așa s-a
format căsătoria și am ieșit din Templu. De aceea te rog, fiica Inimii mele, în
toate lucrurile să-ți stea în inimă doar Voința Divină, dacă vrei ca planurile
divine să se împlinească asupra ta.
Sufletul: Cerească Regină, fiica ta ți se
încredințează ție; cu încrederea mea vreau să-ți rănesc Inima și această rană
să spună mereu în Inima ta maternă: „FIAT!
FIAT! FIAT!” îți cere mereu fiica ta cea mică.
Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, vei veni pe genunchii mei și vei recita 15 Slavă Tatălui pentru a mulțumi Domnului
pentru toate harurile pe care mi le-a dat până în al cincisprezecelea an din
viața mea, în mod special că mi-a dat ca însoțitor un om atât de sfânt, care
era Sfântul Iosif.
Jaculatorie: Regină puternică, dă-mi armele
pentru a lupta și pentru a mă face să cuceresc Voința lui Dumnezeu.
Nu distribuiți mai departe fără a indica sursa (linkul și website-ul de unde ați copiat)
vointadivina.blogspot.com
www.facebook.com/VointaDivina
Grup Voința Divină
www.facebook.com/groups/537170457236043
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu