Regina Cerului în împărăția Voinței Divine, a avut din partea Creatorului său Împuternicirea de a salva soarta neamului omenesc
Sufletul
către Divina Împuternicită: Iată-mă sunt lângă tine,
Mamă Cerească. Simt că nu pot să stau fără Mama mea dragă; sărmana mea inimă
este neliniștită și atunci mi-o voi simții în pace când voi sta în pântecele
tău, ca o mică micuță strânsă la Inima ta pentru a asculta lecțiile tale.
Accentul tău blând îmi îndulcește toate amărăciunile mele și cu bunătate leagă
voința mea și, punându-l ca pe un scăunel sub Voința Divină, să mă facă să simt
dominarea sa dulce, Viața și fericirea sa.
Lecția
Împuternicitei Cerești: Fiica mea dragă, să știi că te
iubesc foarte mult; încrede-te în Mama ta și fii sigură că vei fi victorioasă
asupra voinței tale. Dacă tu îmi vei fi fidelă Eu îmi voi lua toată răspunderea
pentru tine, îți voi fi o Mamă adevărată; de aceea ascultă ceea ce am făcut
pentru tine în preajma Celui Preaînalt. Eu nu făceam altceva decât să mă duc pe
genunchii Tatălui meu Ceresc. Eu eram micuță și încă nu eram născută, dar
Vrerea Divină, de la care Eu aveam în posesie viața, îmi făcea accesibile
vizitele mele la Creatorul meu. Pentru mine ușile, căile, toate erau deschise,
iar Eu nu aveam frică și teamă de Ei. Doar voința umană aduce spăimă, teamă,
neîncredere și o îndepărtează pe sărmana creatură de Cel care atât de mult o
iubește și care vrea să fie înconjurat de fiii săi. Astfel că, dacă creatura
are spaimă și teamă și nu este liniștită să stea precum fiica cu Tatăl, cu
Creatorul său, înseamnă că Voința Divină nu domnește în ea, de aceea, se simte
torturată, este martira voinței sale umane. De aceea să nu faci niciodată
voința ta, nu te mai tortura și martiriza tu singură, ceea ce este mai oribil
decât cea a martirilor, fără sprijin și fără putere.
Așadar ascultă-mă. Eu m-am dus în brațele Divinității
și mai mult de atât (Persoanele Divine) mă așteptau și sărbătoreau când mă
vedeau. Mă iubeau atât de mult, că la apariția mea vărsau alte mări de iubire
și de sfințenie în sufletul meu. Nu-mi amintesc să fi plecat niciodată de la
Ei, fără să-mi fi adăugat alte daruri surprinzătoare. De unde, în timp ce am
stat în brațele lor, Eu m-am rugt pentru omenire și de multe ori cu lacrimi și
suspine am plâns pentru tine, fiica mea, și pentru toți. Am plâns din cauza
voinței tale rebele, pentru trista ta soartă să te văd sclava acesteia, care te
făcea nefericită. Văzând-o pe fiica mea nefericită mă făcea să vărs lacrimi
amare, încât am udat mâinile Tatălui meu Ceresc cu plânsul meu, iar
Divinitatea, înduioșată de plânsul meu, a continuat să-mi spună: „Preiubita
noastră fiică, iubirea ta Ne leagă, lacrimile tale opresc focul Dreptății
Divine, rugăciunile tale Ne atrag către oameni, încât nu putem să rezistăm și
de aceea îți dăm ție împuternicirea de a salva soarta omenirii. Tu vei fi
Împuternicita noastră în mijlocul lor. Ție îți încredințăm sufletele lor; tu
vei apăra drepturile noastre vătămate din cauza greșelilor lor; vei sta în mijloc,
între ei și Noi, pentru a favoriza întâlnirile dintre ambele părți. Simțim în
Tine forța invincibilă a Voinței noastre Divine, care prin tine se roagă,
plânge. Cine poate să-ți reziste? Rugăciunile tale sunt porunci, lacrimile tale
stăpânesc asupra Ființei noastre Divine: de aceea, mergi înainte în inițitiva
ta”!
Însă, fiica mea preiubită, mica mea Inimă
se simțea consumată de iubire, datorită modurilor iubitoare a vorbirii Divine,
și cu toată iubirea am acceptat împuternicirea lor, spunând: „Preaînaltă
Maiestate, sunt aici în brațele voastre, dispune-ți de mine așa cum vreți. Eu
îmi voi da chiar și viața și, dacă aș avea mai multe vieți pentru câte ființe
sunt, Eu le-aș pune la dispoziția lor și a voastră, ca să le port pe toate
salvate în brațele voastre părintești”. Dar fără să știu atunci că Eu trebuia
să fiu Mama Cuvântului Divin, Eu am simțit în mine dubla maternitate:
maternitate pentru Dumnezeu, pentru a apăra cu justiție drepturile sale și
maternitate pentru oameni, pentru a-i salva. M-am simțit Mama tuturor; Vrerea
Divină care domnea în mine, care nu știe să facă lucrări izolate, îl aducea pe
Dumnezeu în mine și pe toate ființele, din toate secolele. În Inima mea maternă
l-am simțit pe Dumnezeul meu ofensat, care voia să fie satisfăcut, iar pe fințele
umane le simțeam sub stăpânirea Dreptății divine. Oh, câte lacrimi am vărsat!
Doream să fac ca lacrimile mele să coboare în fiecare inimă, pentru a face
simțită tuturor maternitatea mea plină de iubire. Am plâns pentru tine și pentru
toți, fiica mea. De aceea ascultă-mă, ai milă de plânsul meu, ia lacrimile mele
pentru a opri viciile tale și pentru a face ca voința ta să-și piardă viața.
Oh, acceptă împuternicirea mea, adică ca tu să faci întotdeauna Voința
Creatorului tău.
Sufletul:
Mamă Cerească, sărmana
mea inimă nu rezistă când aude cât mă iubești. Ah, mă iubești prea mult, că
ajungi să plângi pentru mine! Lacrimile tale mi le simt coborând în inima mea,
și ca multe răni, mă rănesc și mă fac să înțeleg cât de mult Tu mă iubești. Iar
eu vreau să unesc lacrimile mele cu ale tale și plângând, te rog să nu mă mai
lași niciodată singură, să mă veghezi în toate și, dacă este necesar, chiar să
mă bați, fii Mamă pentru mine, iar Eu, precum fiica ta mică, voi face totul
doar cu tine, astfel ca împuternicirea ta să fie al meu bine ai venit, iar Tu
să mă poți duce în brațele tale la Tatăl nostru Ceresc, ca un act împlinit al
împuternicirii tale divine.
Propunere: Astăzi, pentru a mă onora, îmi vei da voința ta, durerile tale,
lacrimile tale, neliniștile tale, dubiile și teama ta în mâinile mele materne,
astfel ca o Mamă a ta să le țin în depozitul Inimii mele materne, precum
garanțiile fiicei mele, iar Eu îți voi da prețioasa garanție a Voinței Divine.
Jaculatorie:
Mamă Cerească,
varsă lacrimile tale în sufletul meu, astfel ca să-mi vindece rănile pe care mi
le-a făcut voința mea.
Nu distribuiți mai departe fără a indica sursa (linkul și website-ul de unde ați copiat)
www.vointadivina.blogspot.com
www.facebook.com/VointaDivina
Grup Voința Divină
www.facebook.com/groups/537170457236043
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu